Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1167/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1167
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Spânu
JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica
Grefier: - - -
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamanții, - prin reprezentant legal, - prin reprezentant legal și pârâta SC ROMANIA ( fostă SC SUD B ) împotriva deciziei civile nr. 211 din data de 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimata intervenientă SC -. SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți, reprezentați de avocat - și recurenta pârâtă SC ROMANIA (fostă SC SUD B ), reprezentată de consilier juridic, lipsind intimata intervenientă SC -. SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat - pentru recurenții reclamanți, și, a solicitat admiterea recursului potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, modificarea deciziei atacate, în sensul obligării pârâtei la plata prestației periodice, reactualizată cu coeficientul de inflație, cu cheltuieli de judecată.
A apreciat că în mod legal trebuiau luate în calcul veniturile realizate de defunct în ultimele 12 luni dinaintea decesului, nejustificându-se în calculul venitului mediu excluderea venitului pe ultima lună, chiar dacă acesta a fost mai mare.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă SC ROMANIA ( fostă SC SUD B ), a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise.
Cu privire la recursul formulat de reclamanții, și, a pus concluzii de respingere.
Avocat - pentru recurenții reclamanți, și, față de recursul formulat de pârâta SC ROMANIA (fostă SC SUD B ), a pus concluzii de respingere.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la data de 21.06.2007, sub nr-, reclamanții, -, cu reprezentant legal, și -, cu reprezentant legal, au chemat in judecată pe pârâta Societatea Comercială de Distribuție a - Sud SA B solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei totale de 500.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanți ca urmare a accidentului de muncă produs la 26.01.2006 și soldat cu decesul soțului și respectiv tatălui reclamanților, prejudiciu material și moral compus din următoarele sume:100.000 lei reprezentând despăgubiri bănești cu titlu de prestații periodice sau o sumă globală reprezentând diferența dintre pensiile de urmași ale minorilor și a reclamantei în raport cu venitul realizat de defunct, sume ce erau alocate creșterii copiilor și nevoilor familiei, 50.000 lei reprezentând suma cheltuită cu înmormântarea și pomenirile ulterioare ale defunctului și 350.000 lei reprezentând daune morale și anume, prejudiciul psihic suferit pentru pierderea acestuia.
Prin încheierea din 03.10.2007, în dosarul -, s-a admis excepția de litispendență invocată din oficiu, fiind înaintată cauza în vederea conexării cu celălalt dosar nr-.
Prin încheierea din 30.11.2007 din ambele dosare s-a dispus conexarea dosarului nr.- la dosarul nr-.
La data de 29.08.2007, pârâta SC Sud SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale a instanței, având în vedere valoarea solicitată prin acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
La termenul din 18.10.2007, s-a depus cerere de intervenție accesorie de către SC -Reasigurare Astra SA B-Sucursala D, în interesul pârâtei, prin care a arătat că este asigurătorul de răspundere civilă fată de terți a acesteia în baza poliței de asigurare nr.PG 05B-/30.11.2005 cu valabilitate între 01.12.2005-30.11.2006 și a solicitat admiterea în principiu a cererii și respingerea acțiunii reclamantei.
La termenul din 30.11.2007, s-a respins excepția de necompetentă materială a instanței invocată de pârâtă prin întâmpinare în funcție de valoarea obiectului litigiului, s-a respins excepția de necompetentă materială invocată de reclamantă și pârâtă la acel termen, acestea susținând că ar fi o cauză comercială și s-a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientă.
Prin sentința civilă nr.12929 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Societatea Comercială de Distribuție a - Sud SA B, invocată de pârâte.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți și a fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC - Reasigurare Astra SA.
A fost obligată pârâta la 500 lei lunar cu titlu de prestație periodică către reclamanți începând cu data introducerii acțiunii și pe tot timpul vieții reclamantei -, iar în ceea ce îi privește pe reclamanții - și - până la majoratul acestora.
A fost obligată pârâta la 35.000 lei către reclamanți constând în cheltuielile cu înmormântarea și pomenirile ulterioare ale defunctului, decedat la 01.02.2006, la 50.000 lei reprezentând daune morale către reclamanți.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei SC Sud Rețele SRL
A fost obligată pârâta SC Sud SA B la 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:
Așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.5/16.01.2007 emis de BNP G și din actele de stare civilă, numitul a decedat la data de 01.02.2006, iar reclamanții sunt moștenitorii acestuia, reclamanta - fiind soția supraviețuitoare, iar reclamanții - născut la 07.12.1995 și - născut la 07.10.1998 sunt fiii -minori - ai acestuia.
Așa cum rezultă din rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova din 26.10.2006 din dosarul nr.652/P/2006, neatacată cu plângere conform art.278/1 Cod pr. penală și care face referire la raportul medico-legal de necropsie nr.441/A3/21.03.2006 întocmit de IML C, moartea numitului a fost violentă, fiind consecința insuficientei hepato-renale episod final in evoluția socului postcombustional, consecință a arsurilor de gradul II, III pe cca. 75% din suprafața corpului, leziunile traumatice putându-se produce prin acțiunea flăcării în condițiile accidentului divers suferit la data de 26.01.2006, iar între leziunile traumatice și deces există un raport de cauzalitate direct și necondiționat.
Conform rezoluției și a raportului de expertiză efectuat de ITM, responsabilă de producerea accidentului a fost SC Sud SA B dispunându-se sancționarea contravențională a acesteia conform art.41 alin.4,5 din Legea 90/1996 cu amendă de 11.000 lei.Culpa acestei societăți a constat în aceea că fiind cea care exploata conducta de gaze respectivă avea obligația să asigure funcționarea în condiții de siguranță și să dispună înlocuirea ei sau a unor elemente ale acesteia, nu avea întocmită și completată la zi fișa tehnică de funcționare a acesteia, iar durata normală de funcționare de 15 ani a conductei era depășită.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC Sud SA B invocată de pârâte, instanța a constatat că este neîntemeiată, deoarece, la data producerii exploziei și anterior, aceasta era singura existentă și răspunzătoare pentru modul de exploatare a conductelor, iar prin Hotărârea nr.1/4/19.12.2007 a Adunării Generale a Acționarilor SC Sud s-a aprobat divizarea acestei societăți, urmând ca o parte din active și pasive să fie transferate către o societate ce va lua astfel ființă, SC Sud Rețele SRL, și care a preluat atribuțiile privind distribuția gazelor naturale prin conductele de gaze.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a constatat acțiunea întemeiată, deoarece sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale conform art.998-999 Cod civ. în raport de cele mai sus expuse și anume, existenta prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existenta faptei ilicite.
Cum persoana decedată fusese încadrată în muncă, reclamanta și copiii acesteia au suferit o reducere a veniturilor ulterior decesului numitului, având în vedere că în timpul vieții acestuia beneficiau de întreținere din partea lui, cu un caracter de stabilitate, ceea ce justifică presupunerea că aceasta ar fi continuat și în viitor.
Referitor la cheltuielile de înmormântare, instanța a constatat că martorii audiați în cauză s-au referit la faptul că acestea au fost în sumă de cca. 250-300.000.000 lei vechi, din care 200.000.000 lei au fost împrumutați de la alte persoane, iar cele pentru de 6 săptămâni de cca. 100-150.000.000 lei vechi deci în total cca. 350-450.000.000 lei, reclamanta depunând la dosar înscrisuri denumite"bonuri"emise de SC SRL din care rezultă ce produse a cumpărat pentru organizarea înmormântării factură fiscală, chitanță, listă cu diverse sume, precum și un înscris sub semnătură privată de unde rezultă că a luat cu titlu de împrumut suma de 25.000 lei pentru organizarea înmormântării.
Instanța a respins acțiunea fată de pârâta SC Sud Rețele SRL B, deoarece aceasta a fost înființată prin Hotărârea nr.1/4/19.12.2007 a Adunării Generale a Acționarilor SC Sud, deci ulterior producerii accidentului, astfel că nu este răspunzătoare de producerea lui și aceasta chiar dacă în prezent are ca obiect de activitate distribuția gazelor naturale prin conductele de gaze și a admis în parte acțiunea formulată împotriva pârâtei SC Sud SA
În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC - Reasigurare Astra SA, instanța a respins-o având în vedere că este formulată în interesul pârâtei SC Sud SA B conform art.49 alin.3 Cod pr. civ. iar acțiunea a fost admisă în parte fată de aceasta.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele SUD B, SUD Rețele B, C -. și reclamanții, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apelul declarat de pârâta SUD B, s- susținut, în esență, că sentința atacată este nelegală, deoarece cheltuielile de înmormântare au fost stabilite în baza unor înscrisuri sub semnătură privată, respectiv bonuri pe care apare o ștampilă a unei societăți neavând nici o valoare, întrucât puteau fi scrise oricând și de oricine, aceste înscrisuri fiind alternate prin modificări ale datei, iar din declarațiile martorilor a rezultat că aceste cheltuieli au fost făcute de părinții reclamantei și nu de reclamantă, cuantumul la care a ajuns instanța fiind stabilit în mod aleatoriu; daunele morale au fost stabilite, de asemenea, fără a fi întemeiate pe probe, examenul psihologic din 8 februarie 2007 nefiind semnificativ și neavând legătură directă cu decesul soțului, întrucât fost făcut la un an de la deces și prestația periodică, fiind, de asemenea, stabilită în raport de aprecierile subiective ale martorilor, neținându-se cont de pensia de urmaș ale reclamantei și de câștigurile acesteia, având în vedere că aceasta este angajată la TERMOFICARE, realizând un câștiga permanent, apreciind că nu i se poate da acest ajutor pe toată durata vieții,
În apelul declarat de pârâta SUD Rețele B, motivele invocate sunt identice cu cele din apelul declarat de pârâta SUD B
În apelul declarat de intervenienta accesorie Societatea de -Reasigurare SA, s-a susținut, în esență, că reclamanții nu au făcut dovada vinovăției pârâtei SUD B, având în vedere că prin rezoluția din data de 16 octombrie 2006 Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiovas -a dispus neîncepere urmăririi penale față de reprezentanții legali ai acestei societăți, din raportul de expertiză întocmit de rezultând că explozia s-a datorat șocurilor mecanice, produse ca urmare a traficului greu, intens în zonă, conductei subterane, nefiind astfel întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Prin apelul declarat de reclamanți, s- criticat greșita apreciere a instanței a materialului probator, în sensul că s-a înlăturat, fără temei, venitul realizat de defunct pe ultima lună și nu s- ținut cont de nevoile minorilor care, în prezent, sunt elevi, iar unul dintre aceștia se confruntă cu probleme grave de sănătate; cuantumul prestației periodice a fost stabilit fără mențiunea ca aceasta să fie actualizată în raport de coeficientul de inflație la data efectuării plății; au fost deduse din cheltuielile de înmormântare și parastasele ulterioare și, de asemenea, cuantum daunelor morale a fost stabilit la o sumă prea mică, în raport de prejudiciul moral suferit de reclamanți.
Prin decizia civilă nr.211 din 27 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtele SC SUD SA B și SC SUD SRL REȚELE B și intervenienta Societatea de -Reasigurare SA împotriva sentinței civile nr.12929 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-.
S-a admis apelul declarat de reclamanții -, și - împotriva aceleași sentințe, în sensul că a obligat pârâta SC SUA SA B la plata către apelanții-reclamanți a sumei de 150.000 lei, cu titlu de daune morale, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
A fost obligată apelanta-pârâtă. Sud SA B la plata către apelanții-reclamanți a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente:
Toate criticile aduse sentinței apelate vizează, în esență, interpretarea eronată, de către prima instanță, probelor testimoniale și cu acte administrate în cauză, structurate pe cele trei capete de cerere având ca obiect despăgubirile acordate cu titlu de prestație periodică, cheltuieli de înmormântare și daunele morale, subsumându-se concluziei de respingere a acțiunii deduse judecății, întrucât reclamanta nu a putut face dovada unui prejudiciu cert, convingerea instanței în adoptarea soluției pronunțate fiind formată pe baza unor probe neconcludente.
Instanța de apel a constatat că prima instanță, în mod corect, a analizat și interpretat întreg materialul probator administrat în cauză, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, prevăzute de dispozițiile art. 998 -999 Cod Civil, privind răspunderea civilă delictuală.
Astfel, în ceea ce privește petitul privind despăgubirilor civile solicitate cu titlu de prestație periodică, instanța de apel, în mod legal și temeinic a reținut că, întrucât persoana decedată fusese încadrată în muncă, reclamanta și copiii acesteia au suferit o reducere a veniturilor ulterior decesului soțului și respectiv tatălui acestora, având în vedere că in timpul vieții beneficiau de întreținere din partea sa, cu un caracter de stabilitate, ceea ce justifică presupunerea că aceasta ar fi continuat și în viitor, în prezent venitul mediu net lunar al reclamantei - fiind, conform adeverinței nr.8442/12.09.2008, de 787,16 lei, cuantumul lunar al pensiei de urmaș, pentru minorul -, de 88 lei, iar pentru minorul - de 87lei, așa cum rezultă din decizia nr.-/25.04.2006 emisă de Casa Județeană de Pensii D, deci în total reclamanții realizează un venit lunar de 962,16 lei.
Referitor la petitul privind despăgubirile civile reprezentate de cheltuielile de înmormântare, instanța de fond, în mod corect, a reținut că martorii audiați în cauză s-au referit la faptul că acestea au fost în sumă de aproximativ 250-300.000.000 lei vechi, din care 200.000.000 lei vechi au fost împrumutați de la alte persoane, iar cele pentru de 6 săptămâni de aproximativ 100-150.000.000 lei vechi, deci în total aproximativ 350-450.000.000lei, reclamanta depunând la dosar înscrisuri denumite"bonuri"emise de SC SRL, din care a rezultat natura produselor cumpărate pentru organizarea înmormântării, factură fiscală, chitanță, listă cu diverse sume, precum și un înscris sub semnătură privată, potrivit căruia reclamanta luat cu titlu de împrumut suma de 25.000 lei pentru organizarea înmormântării.
În ceea ce privește despăgubirile civile, solicitate cu titlu de daune morale, prima instanță a apreciat, în mod just că, în mod inerent, reclamanții, în calitate de soție și respectiv fiii defunctului au suferit și un prejudiciu moral, deci o suferință psihică, în urma decesului acestuia, mai ales că a fost subit și a avut loc într-un mod violent.
Cu privire la apelul formulat de pârâta SUD REȚELE SRL B, Tribunalul, având în vedere că acțiunea dedusă judecății a fost respinsă față de această parte, l-a respins, ca lipsit de interes.
Referitor la apelul formulat de ., în calitate de intervenientă în interesul pârâtei C SUD B, Tribunalul a constatat că toate criticile invocate de această apelantă vizează, în esență, aprecierea nevinovăției acestei pârâte în producerea faptei ilicite, respectiv exploziei produsă la data de 26 ianuarie 2006, la Punctul nr.3 din C - cartierul
Instanța de apel constatat că, și sub acest aspect, instanța de fond a reținut în mod corect, în baza întregului material probator administrat în cauză, incidența dispozițiilor art. 998-999 Cod Civil, constatând în mod legal și temeinic întrunirea cumulativă a condițiilor esențiale privind răspunderea civilă delictuală, respectiv: existența faptei ilicite, existența prejudiciului, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența culpei acestei pârâte în producerea faptei ilicite.
Cu privire la apelul declarat de reclamanți, Tribunalul a constatat că, referitor la critica ce vizează greșita apreciere a materialului probator, sub aspectul înlăturării fără temei de către prima instanță a venitului realizat de defunct pe ultima lună, în mod corect prima instanță a evaluat cuantumul prestației periodice în raport de întreg materialul probator administrat în cauză și nu strict cu privire la venitul mai mare realizat de victimă într-o lună anume, cuantumul stabilit fiind rezultatul diferenței dintre media tuturor veniturilor obținute de victimă și veniturile realizate în prezent de reclamanți.
În ceea ce privește critica ce vizează modalitate de plată a despăgubirilor stabilite de instanța de fond sub forma unei sume periodice, fără menționa dacă acestea să fie actualizate în raport de coeficientul de inflație de la data plății efective, Tribunalul constatat că, atât timp cât nu a fost formulată o astfel de solicitare prin acțiunea introductivă, instanța de fond nu putea să se pronunțe "extra petita", întrucât ar fi încălcat principiul disponibilității prevăzut de art. 129 alin.6 Cod pr. civ.
Referitor la critica ce vizează deducerea greșită a cheltuielilor de înmormântare și parastasele ulterioare, potrivit înscrisurilor reprezentate: de referatul, listele pentru plăți parțiale, a rezultat că pârâta SUD a acordat reclamantei suma de 6200 lei, reprezentând ajutor de înmormântare, astfel că și sub acest aspect instanța de fond a stabilit și determinat în mod corect cuantumul cheltuielilor de înmormântare.
Instanța de apel a apreciat însă ca întemeiată critica referitoare la stabilirea de către instanța de fond a cuantumului despăgubirilor civile reprezentând daune morale al căror cuantum urmează a fi reapreciat la suma de 150.000 lei, având în vedere că reclamanții, în calitate de soție, respectiv fiii ai victimei au suferit un prejudiciu moral, constând în trauma psihică cauzată de moartea subită și violentă a soțului și respectiv tatălui acestora.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, prin reprezentant legal, prin reprezentant legal și pârâta SC ROMANIA ( fostă SC SUD B ), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul formulat de reclamanți, prin reprezentant legal, se critică soluția instanței de apel pentru că la calculul veniturilor realizate de defunct nu s-a avut în vedere și cea de-a douăsprezecea lună în care veniturile erau mai mari și, de asemenea, instanța nu i-a obligat pe intimați la plata unei prestații periodice reactualizată cu coeficientul de inflație.
În recursul formulat de pârâta SC ROMANIA ( fostă SC SUD B ) se critică soluția instanței de apel, în sensul că reclamanții nu au dovedit cheltuielile făcute cu înmormântarea, înscrisurile depuse neavând valoare juridică, iar din declarațiile martorilor rezultă că au fost făcute cheltuielile de înmormântare de către părinții reclamantei și nu de reclamantă, astfel că aceasta nu putea introduce acțiune în nume propriu.
O a doua critică vizează cuantumul daunelor morale, nefăcându-se probe în acest sens.
O ultimă critică vizează cuantumul prestației periodice stabilit de instanță, modul în care acestea au fost stabilite, împrejurarea că veniturile suplimentare din afara serviciului aveau caracter nepermanent, iar aceste venituri nu puteau fi realizate de defunct decât până la pensie.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 304 Cod pr. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9.
Examinând motivele invocate de reclamanții recurenți, prin prisma dispoz. art. 304 Cod pr. civ. urmează să se constate că, în cea mai mare parte, criticile vizează netemeinicia hotărârii și nu nelegalitatea acesteia.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanțele au reținut că, în cauză, există o răspundere civilă delictuală pentru decesul autorului, în urma accidentului suferit la 26.01.2006, ca urmare a exploziei produsă la punctul termic nr. 3 din mun. C, cartier L, potrivit rapoartelor de expertiză tehnică și medico-legale.
Având în vedere că persoana decedată a fost încadrată în muncă, soția supraviețuitoare și copii urmează să beneficieze de o prestație periodică, deoarece aceștia au suferit un prejudiciu atât material cât și moral, în cauză fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Criticile formulate de reclamanți, în sensul că la stabilirea veniturilor realizate de victimă nu s-a luat în calcul și adeverințele privind veniturile din a douăsprezecea lună sau că prestația periodică nu a fost reactualizată cu coeficientul de inflație, nu este întemeiată.
În cazul răspunderii civile delictuale, instanțele au aplicat în mod legal principiul general al reparării integrale a prejudiciului cauzat, în sensul acoperirii atât a prejudiciului efectiv, dar și a beneficiului nerealizat.
La stabilirea întinderii despăgubirilor nu se ia în vedere nici starea materială a autorului prejudiciului, nici starea materială a victimei, ci se are în vedere prejudiciul efectiv suferit de cel păgubit.
În urma probelor administrate de instanțe cu acte și martori a fost stabilit acest prejudiciu, astfel că, în recurs, aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii, de modul de apreciere a probelor administrate în cauză, nu pot fi cenzurate și reapreciate dacă acestea nu constituie motive de nelegalitate.
Împrejurarea că instanța nu a acordat o prestație periodică reactualizată cu coeficientul de inflație, nu poate fi imputată instanței, deoarece acest lucru nu a fost solicitat pe de o parte, iar pe de altă parte, în acest gen de acțiuni, cuantumul prestațiilor periodice sau al unei prestații globale poate fi oricând reactualizat, neputându-se invoca autoritate de lucru judecat a hotărârii anterioare pronunțate.
Având în vedere aceste considerente, se reține că recursul formulat de reclamanți este neîntemeiat și urmează a fi respins.
Cu privire la recursul formulat de pârâtă, se constată că și acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pârâta a criticat soluția instanței de apel în privința cuantumului cheltuielilor de înmormântare, arătând că bonurile scrise de mână nu ar avea valoare juridică.
Acest motiv este neîntemeiat deoarece acele bonuri reprezintă acte sub semnătură privată, sunt prevăzute de lege și produc efecte juridice.
Pe de altă parte, motivul vizează netemeinicia hotărârii, modul în care instanțele au apreciat depozițiile martorilor sau actele depuse în dovedirea prejudiciului și acest lucru nu poate fi cenzurat pe calea recursului atât timp cât ele nu constituie motive de nelegalitate.
Împrejurarea că o parte din cheltuieli au fost făcute de părinții reclamantei nu au relevanță juridică, atât timp cât s-a dovedit că ele au fost făcute pentru victimă, ele fiind în concordanță cu tradițiile recunoscute de comemorare și cinstire a morților, dar și cu principiile răspunderii civile delictuale.
Cu privire la cuantificarea daunelor morale, urmează să se rețină că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare, neexistând în legislația noastră o asemenea reglementare.
În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește prin apreciere de către instanță, ca urmare a aplicării unor criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele decesului, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
De asemenea, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs în urma decesului victimei.
În speța dedusă judecății, instanțele au fost în măsură să aplice aceste criterii, ca urmare a faptului că reclamanții au produs acel minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin decesul victimei, de natură a duce la evaluarea corectă a despăgubirilor ce urmau să compenseze prejudiciul moral.
În acest fel, s-a avut în vedere pierderea ireversibilă suferită de soție și copii prin decesul victimei, suferințele provocate de această pierdere, punându-se în pericol siguranța materială a acestora, creându-se astfel condițiile unei existențe precare din punct de vedere material și care conduc la o suferință psihică.
Pentru stabilirea cuantumului s-a efectuat un probatoriu complex, fiind audiați martori și s-au depus înscrisuri, avându-se în vedere în mod legal și veniturile suplimentare obținute din activități în afara serviciului, chiar dacă aceste venituri nu pot fi permanente, dar în privința lor există certitudine cu privire la existența lor.
Întrucât asupra acestor despăgubiri, a cuantumului lor nu există autoritate de lucru judecat, ele pot fi mărite sau micșorate, deoarece, așa cum s-a arătat, la întinderea lor nu se are în vedere nici starea materială a autorului prejudiciului, nici cea a victimei.
De aici rezultă că nici motivele invocate de pârâtă nu sunt întemeiate, astfel că urmează ca recursul să fie respins, în baza art. 312 alin.1 Cod pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanții, prin reprezentant legal, prin reprezentant legal și pârâta SC ROMANIA ( fostă SC SUD B ) împotriva deciziei civile nr. 211 din data de 27 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata intervenientă SC -. SA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./18.11.2009
Președinte:Dan SpânuJudecători:Dan Spânu, Nela Drăguț, Alexandrina Marica