Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.12/
Ședința publică din 13 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Valentina Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta Societatea Comercială Distrigaz Sud B - Sucursala G, cu sediul în G-, împotriva sentinței civile nr.379 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
Dezbaterile au avut loc în ședință publică din data de 8 ianuarie 2009 și s-au consemnat în încheierea din aceeași dată care face parte integrală din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 13 ianuarie 2009.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată;
Prin cererea înregistrată sub nr.7551/1999 pe rolul Judecătoriei Galați reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului G și SUD SA B - Sucursala G (fosta Regie Generală de gaze G) obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în G,-, arătând în fapt că este moștenitoarea soțului său, care a avut în patrimoniu imobilul în litigiu prin moștenire de la mama sa, care la rândul său l-a dobândit prin cumpărare la licitație publică în anul 1902. mai susținut că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr.201/1949 și l-a acest moment se află în proprietatea/posesia pârâtei SC SUD SA
Urmare decesului reclamantei calitatea sa procesuală a fost preluată de reclamantul ca succesor legatar universal al defunctei.
Prin sentința civilă nr.3471/17.04.2000 pronunțată de Judecătoria Galați, acțiunea a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că dreptul de proprietate putea fi pus în discuție în conformitate cu Legea nr. 112/1995, dar reclamanta nu a respectat procedura specială de restituire, inclusiv cea în faza administrativă premergătoare fazei judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamanta, apel înregistrat sub nr. 2685/C/2001 pe rolul Secției civile a Tribunalului Galați, prin decizia civilă nr. 1067/A/17.10.2001 fiind admis apelul formulat de reclamantul, anulată sentința civilă nr.3471/2000 a Judecătoriei Galați și constatându-se că Tribunalul este competent material să soluționeze litigiul ca instanță de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu nu a fost solicitat de reclamant în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 112/1995, ci în baza acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, imobilul are o valoare de peste 2 miliarde ROL și conform dispozițiilor art. 2 pct.1 lit.b cod pr.civilă în formularea de la acel moment în referire la art. 159 pct.2 și 297 al.2 cod pr.civilă instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță era Tribunalul.
Ca instanță de fond Tribunalul a înregistrat litigiul sub nr.536/C/2002 pe rolul Secției civile, iar prin sentința civilă nr. 154/F/15.03.2002 a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului. În motivarea acestei hotărâri Tribunalul a arătat că imobilul a devenit proprietatea numitei prin Ordonanța de adjudecare nr.5995/12.11.1902, în baza Decretului nr.201/1949 imobilul a trecut în proprietatea statului, singurul moștenitor al defunctei a fost fiul ei, care a atestat toată averea soției sale, urmare decesului din anul 1985. Astfel, s-a arătat că reclamanta a promovat o acțiune în revendicare a unui bun obținut de soțul său de la mama lui, dar în materie succesorală reprezentarea succesorală nu operează între soți. De asemenea, având în vedere că și reclamantul este un succesor al defunctei nici el nu are calitatea procesuală de a solicita apărarea unui drept ce aparținea defunctului.
Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamantul, cauza fiind înregistrată sub nr.1268/2002 pe rolul Secției civile a Curții de Apel Galați, iar prin decizia civilă nr.72/A/16.10.2002 Curtea de Apel Galația respins apelul ca nefondat întrucât într-adevăr în conformitate cu dispozițiile art. 664 - 668 cod civil reprezentarea succesorală nu operează între soți, astfel că reclamanta nu avea calitatea procesuală activă de a solicita apărarea dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu și, implicit, nici succesorul procesual/material al reclamantei,.
Recursul promovat de reclamantul fost înregistrat pe rolul fostei Curți Supreme de Justiție B - Secția civilă sub nr.207/2003, prin decizia civilă nr.4948/01.07.2004 admițându-se recursul, casându-se decizia civilă 72/A/2002 a Curții de Apel Galați și sentința civilă nr. 154/F/2002 a Tribunalului Galați și dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre Instanța Supremă a arătat că imobilul în discuție a fost dobândit de în anul 1902, urmare decesului din 21.09.1955 unicul ei moștenitor a fost fiul său, iar urmare decesului acestuia din urmă la data de 23.02.1985 moștenitoarea lui a fost reclamanta, care l-a rândul ei a fost moștenită de reclamantul, astfel că în mod greșit s-a pus în discuție problema reprezentării succesorale, reclamanta venind la moștenirea soțului său în nume propriu.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați - Secția civilă sub nr. R/1741/C/2004, prin sentința civilă nr.294/11.02.2005 acțiunea fiind respinsă ca nefondată cu motivarea că în conformitate cu Decretul 201/1949 al Marii Adunări Naționale a R și art. 645 Cod civil imobilul a trecut în proprietatea statului și în prezent se află în posesia pârâtului SC SUD SA B, iar reclamantul avea posibilitatea de a i se repara prejudiciul cauzat prin pierderea proprietății apelând la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995 și apoi prin Legea nr.10/2001, dar reclamantul nu a fost diligent suficient pentru a-și apăra proprietatea pe calea normei juridice speciale.
Apelul declarat împotriva sentinței civile nr.294/11.02.2005 a Tribunalului Galația fost inițial înregistrat sub nr.628/2005 pe rolul Curții de Apel Galați, dar conform Încheierii din Camera de Consiliu din data de 18.07.2005 s-a făcut aplicarea art. II pct.2 din Legea nr.219/2005 în sensul scoaterii apelului de pe rolul Curții de Apel Galați și trimiterii la Tribunalul Galați spre soluționare ca instanță de apel.
Pe rolul Tribunalului Galați apelul a fost înregistrat sub nr.2029/C/2005, prin decizia civilă nr.287/13.09.2005 admițându-se excepția necompetenței materiale a Tribunalului Galați de a soluționa apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 294/11.02.2005 tot a Tribunalului Galați, considerându-se că în cauză sunt aplicabile dispozițiilor art. 3 pct.2 Cod procedură civilă modificat prin Legea nr. 219/2005.
Apelul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, urmare declinării, sub nr.1723/2005, iar prin decizia civilă nr.811/A/2.11.2005 a fost respins ca nefondat. În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.204/1949 (iar nu 201/1949) și reclamantul avea posibilitatea de a apela la Legile speciale nr.112/1995 și nr.10/2001, dar reclamantul nu a înțeles să beneficieze de această posibilitate, iar din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamantul ar fi proprietarul imobilului în litigiu.
Recursul a fost înregistrat sub nr- pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală - și prin decizia civilă nr. 6082/21.06.2006 s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.811/A/2005 a Curții de Apel Galați tot la Curtea de Apel Galați în conformitate cu dispozițiile art. II al.3 și 4 din Legea nr.219/2005, constatându-se totodată că Decretul nr.204/1949 nu a fost publicat.
Prin decizia civilă nr.40/R/22.01.2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția civilă în dosarul nr- a fost admis recursul, s-a casat decizia civilă nr.811/A/2005 a Curții de Apel Galați și sentința civilă nr.294/2005 a Tribunalului Galați și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Galați.
Pentru a pronunța această hotărâre Instanța de recurs a constatat că primele două instanțe de rejudecare au interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente în speță, în exercitarea controlului judiciar nu s-au limitat decât a verifica numărul unui decret invocat ca titlu valabil al preluării de către stat, nu au constatat că nepublicarea Decretului nr.204/1949 conduce la lipsirea sa de orice efecte juridice și astfel nu poate justifica posesorului actual nici un drept, iar calitatea procesuală activă și existența dreptului de proprietate în litigiu sunt chestiuni de drept dezlegate de Instanța Superioară și au devenit obligatorii pentru Instanța de rejudecare. S-a indicat ca în rejudecare Tribunalul să pună în discuție părților oportunitatea efectuării unei expertize tehnice privind identificarea și evaluarea acestui bun.
Pe rolul Tribunalului Galați cauza a fost înregistrată sub nr. RJ/- și la solicitarea reclamantului prin apărător a încuviințat administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară având ca obiective identificarea imobilului revendicat și evaluarea sa, probă administrată în cauză la termenul de judecată din data de 14.03.2008 pârâta SC SA Bai nvocat din nou excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu reluarea acelorași apărări făcute și în primele cicluri procesuale, excepția fiind respinsă în baza dispozițiilor art. 315 al.1 cod pr.civilă avându-se în vedere decizia civilă nr.4948/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B pronunțată în dosarul nr.207/2003 și decizia civilă nr. 40/R/2007 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosar nr-.
Din oficiu, Tribunalul a dispus și realizat o cercetare la fața locului, constatările fiind consemnate conform procesului-verbal din data de 08.02.2008.
Prin sentința civilă nr.379 din 20 martie 2008 Tribunalul Galați, a admis acțiunea, a obligat pârâta Distrigaz B, să lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în G-, compus din teren în suprafață de 2889., identificată în punctele 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 1 și corpurile de clădire nr.03A, 13, 14, 19 și 20 în raportul de expertiză imobiliară și schița anexă întocmite de către inginer expert -, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A luat act că reclamantul a renunțat la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente de fapt și de drept;
Prin decizia nr.4948 din 1 iulie 2004 pronunțată de Inalta C de Casație și Justiție B - Secția civilă, în dosarul nr.207/2003, s-a reținut că reclamantul (succesor în drepturile reclamantei - defuncte ), a dovedit existența proprietății în patrimoniul autorilor săi și faptul că are calitate procesuală activă de a solicita apărarea dreptului său de proprietate, aceste aspecte fiind probleme de drept dezlegate de instanța de recurs și obligatorii pentru instanța de rejudecare conform art.315 alin.1 cod pr.civilă.
Astfel, Tribunalul Galați, a instanță de rejudecare a analizat, conform indicațiilor date de instanța superioară, titlurile părților, posesia bunului și intinderea dreptului conform indicațiilor date în decizia civilă nr.40/R din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr-.
Reține că reclamantul a dovedit existența în patrimoniul său a dreptului pretins, faptul că îi lipsește atributul posesiei și că pârâta Distrigaz B stăpânește în fapt imobilul fără a avea acest drept, motiv pentru care se impune aplicarea dispozițiilor art.480 cod civil, în sensul obligării pârâtei să-i lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul în litigiu.
Pentru stabilirea întinderii dreptului de proprietate și anume suprafața de teren ce este proprietatea reclamantului și construcțiile care sunt proprietatea lui în funcție de actele de proprietate s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare.
A reținut instanța de fond că suprafața de teren de 2889. este identificată în punctele 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 1 și construcțiile numerotate 03A, 13, 14 și 20, au făcut parte din imobilul preluat de stat de la defuncta, iar celelalte construcții sunt edificate ulterior de persoanele care au deținut imobilul în timp.
Impotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Distrigaz B - Sucursala G, solicitând schimbarea în to a sentinței, iar pe fond să se respingă acțiunea promovată de intimatul - reclamant, pentru următoarele motive;
- Reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru a continua acțiunea în revendicare promovată pe rolul instanței de.
Astfel, invocă faptul că a moștenit imobilul de la mama sa, iar reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare nu poate beneficia de reprezentarea succesorală pentru a moșteni părinții soțului predecedat și nici nu poate fi la rândul său reprezentată.
Neavând calitate procesuală activă, nici moștenitorul ei, nu poate continua procesul.
De asemenea, mai arată că nu contestă calitatea de moștenitor a numitului, în ceea ce o privește pe autoarea sa, ci contestă reprezentarea succesorală a intimatului reclamant.
- Acțiunea în revendicare este inadmisibilă, inadmisibilitate prevăzută de dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 coroborată cu cele ale Legii nr.10/2001.
Că Legea nr.10/2001, fiind o lege specială de reparație conferă foștilor proprietari dreptul de a revendica bunurile preluate de stat cu sau fără titlu valabil.
Solicită a se observa că o acțiune în revendicare ar fi fost admisibilă numai în măsura în care aceasta ar fi fost formulată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, iar intimatul - reclamant ar fi ales să nu renunțe la judecată sau să o suspende conform dispozițiilor art.47 alin.1 din lege, în vechea redactare, art.46 alin.1 din lege, în noua redactare.
A făcut trimitere la Decizia, pronunțată în recurs în interesul legii de Inalta C de Casație și Justiție B, în data de 9 iunie 2008 în dosarul nr.60/2007.
In ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată, a invocat pe cale de excepție dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 10 - 20 ani, considerând că îndeplinește condițiile pentru a invoca uzucapiunea de 10 - 20 ani.
In dezvoltarea acestui motiv de apel pornește de la premisa că titlul statului nu era valabil la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria - nr.7395/2002.
Astfel, consideră că pentru a fi invocată uzucapiunea de scurtă durată trebuie întrunite în mod cumulativ două condiții speciale și anume;
- posesia trebuie să se întemeieze pe un just titlu sau pe o justă cauză.
Apreciază că îndeplinește această condiție în sensul că deține un titlu, ce devine în mod automat just titlu ca efect al transferului dreptului de proprietate de la Statul Român, la Distrigaz, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
- posesia să fie de bună credință; precizând că la momentul depunerii documentației privind emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, conținând pe toată perioada posesiei, precum și pe întreaga perioadă ulterioară buna credință a existat.
De asemenea, mai precizează că reclamantul nu poate invoca întreruperea sau suspendarea cursului uzucapiunii în perioada de după anul 1989 putea să introducă cerere pentru revendicarea dreptului de proprietate.
Mai invocă apelanta că cererea de chemare în judecată este nefondată, fiind lipsită de suport legal, admiterea acțiunii în revendicare încalcă dreptul de proprietate al Distrigaz, precum și securitatea raporturilor juridice.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr.15/1990 și a nr.HG834/1991.
Intimatul, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat invocând că în cauză s-au pronunțat două decizii irevocabile care au statuat cu putere de lucru judecat asupra unor chestiuni care nu mai pot face obiectul analizei după trimiterea spre rejudecare a cauzei.
Astfel, potrivit deciziei civile nr.4948 din 1 iulie 2004, Inalta C de Casație și Justiție B, a stabilit în mod definitiv și irevocabil că imoblul în discuție a fost dobândit de în anul 1902, urmare decesului din 21 septembrie 1955, unicul ei moștenitor a fost fiul său, iar moștenitoarea acestuia a fost reclamanta, care la rândul ei a fost moștenită de reclamantul, astfel că în mod greșit s-a pus în discuție problema reprezentării succesorale, reclamanta, venind la moștenirea soțului său în nume propriu.
Mai arată că ulterior după parcurgerea unui nou ciclu procesual, prin decizia civilă nr.40/R din 22 ianuarie 2007 Curtea de Apel Galați, a stabilit tot cu putere de lucru judecat că nepublicarea Decretului nr.204/1949 conduce la lipsa sa de orice efecte juridice și astfel nu poate justifica posesorului actual nici un drept, iar calitatea procesuală activă și existența dreptului de proprietate în litigiu, sunt chestiuni de drept dezlegate de instanța superioară și au devenit obligatorii pentru instanța de rejudecare.
S-a indicat în decizie că în rejudecare, Tribunalul, va pune în discuția părților doar oportunitatea efectuării unei expertize tehnice privind identificarea și evaluarea acestui bun.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel invocate și ale dispozițiilor art.296 cod procedură civilă, constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente;
Prezenta cauză se află într-un nou ciclu procesual ca urmare a trimiterii spre rejudecare prin decizia civilă nr. 40/R din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, hotărâre prin care s-a reținut necesitatea administrării de noi probe - respectiv a unei expertize tehnice de specialitate care să identifice și să evalueze imobilul.
Anterior, prin decizia civilă nr.4948 din 1 iulie 2004, Inalta C de Casație și Justiție B, a admis recursul declarat de reclamantul, a casat sentința tribunalului și decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, reținând că instanțele greșit au respins cererea pentru lipsa calității procesuale pasive întrucât reclamanta, a venit la moștenire în nume propriu ca unică succesoare a soțului său și nu prin reprezentare succesorală.
Prin urmare, conform dispozițiilor art.315 alin.1 cod pr. civilă, aceste hotărâri au stabilit limitele în care se va rejudeca cauza, fără a se mai putea invoca chestiuni care au făcut obiectul analizei instanței de recurs.
Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut că ceea ce a rămas supus verificării instanței de rejudecare sunt doar aplicarea regulilor în materia acțiunii în revendicare (compararea titlurilor părților, posesia bunului) și întinderea dreptului.
Reține că este nefondat și cel de al doilea motiv de apel privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, inadmisibilitate prevăzută de dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 coroborate cu cele ale Legii nr.10/2001 pentru următoarele considerente;
Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, sub nr. 7557 în data de 22 iunie 1999, deci anterior adoptării legii speciale, Legea nr.10/2001.
Dispozițiile Legii nr.10/2001, nu exclud judecarea acțiunii în revendicare pe dreptul comun, art.46 permite persoanei îndreptățite să opteze pentru a continua judecata pe dreptul comun sau să urmeze procedurile speciale, renunțând la acțiunea în revendicare sau solicitând suspendarea judecării cauzei.
Cu privire la aplicarea deciziei pronunțată de Inalta C de Casație și Justiție B, în recurs în interesul legii în dosarul nr.60/2007 în data de 9 iunie 2008 reține că această hotărâre dispune cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, și nu cu privire la acțiunile promovate anterior, cum este cazul în speță.
In ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, constată neîntemeiate susținerile apelantei, pentru următoarele considerente;
Pentru uzucapiunea de 10 ani până la 20 de ani, pe lângă cerința referitoare la posesia utilă exercitată în termenul determinat potrivit dispozițiilor art.1895 - 1896 cod civil, mai trebuie îndeplinite și două condiții speciale; existența unui just titlu precum și buna credință a posesorului.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind emis după introducerea acțiunii în revendicare nu se mai poate reține că apelanta a fost de bună credință la întocmirea documentației.
B credință constă în convingerea sinceră a posesorului că a dobândit bunul în mod valabil, deci că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.
Ori, în condițiile în care exista deja un litigiu pe rolul instanțelor cu privire la imobilul în care se contestă titlul statului, conform dispozițiilor art.1897 alin.2 cod civil, apelanta nu poate invoca ca și just titlu pentru uzucapiunea de 10 - 20 ani, certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Instanța de fond nu a încălcat dreptul de proprietate al pârâtei - apelante, ci în cadrul acțiunii în revendicare a analizat titlurile de proprietate ale celor două părți, apreciind în mod corect că în conformitate cu dispozițiile art.480 cod civil și ale art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, titlul de proprietate al reclamantei este preferat, întrucât așa cum au constatat instanțele irevocabil statul a deținut bunul fără a avea un titlu valabil.
Față de considerentele expuse mai, și văzând dispozițiile art.296 cod pr. civilă va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta Distrigaz Sud B - Sucursala G, cu sediul în G-, împotriva sentinței civile nr.379 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2009.
Președinte Judecător
- - - - -
Grefier
- -
Red. /26.01.2009
Tehn. / 5 ex./29.01.2009
fond -
Președinte:Valentina Gabriela BaciuJudecători:Valentina Gabriela Baciu, Romeo Jirlăeanu