Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 12/
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 2: Viroica Mihai Secuianu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
La ordine fiind soluționarea apelului civil declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 832 din 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, în acțiunea civilă având ca obiect pretenții.
La apelul nominal a răspuns pentru apelantul-reclamant, avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind intimatul-pârât.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că: procedura este legal îndeplinită; s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare formulată de intimatul-pârât, într-un singur exemplar, după care;
Av., pentru apelantul-reclamant și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul precizează că au luat cunoștință de întâmpinare și nu au cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av., pentru apelantul-reclamant, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
În susținerea apelului arată faptul că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică întrucât a înlăturat toate susținerile, raportat la împrejurarea că cele 11 luni petrecute în detenție, nu ar fi produs consecințe inimaginabile asupra apelantului și familiei sale, deși cu probele administrate, respectiv audiere de martori și înscrisuri, au făcut dovada contrară.
Consideră că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 504 al. 1 și urm. din Codul d e procedură civilă, fiind în situația în care inculpatul - apelantul - reclamant - a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
Cu privire la prescripția infracțiunii de șantaj, nu consideră că aceasta ar fi o situație care să conducă la concluzia că inculpatul s-ar fi făcut vinovat de săvârșirea acesteia.
Instanța de fond a înlăturat pe lângă depozițiile martorilor și înscrisurile depuse, respectiv acte medicale din care rezultă clar că bolile de care suferă apelantul-reclamant au apărut pe fondul un ei afecțiuni cronice, dezvoltate în condițiile stresului pshiemoțional precum și extrasele din presa locală care au dus la concluzia că inculpatul este vinovat, situație care i-a provocat grave neplăceri.
Solicită admiterea apelului, și în rejudecare raportat la art. 504 al. 1 și urm. din Codul d e procedură civilă, obligarea Statului Român la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de daune morale, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul parchetului, solicită respingerea apelului ca nefondat, argumentele pe care instanța de fond și-a bazat soluția au fost dovedite.
Arată faptul că dispozițiile art. 504 - 507 Cod procedură penală dau dreptul inculpaților la repararea pagubelor materiale în cazul condamnărilor pe nedrept, erori judiciare, situație care nu se regăsește în speța de față; inculpatul, în prezent apelantul-reclamant, nu a fost achitat pentru infracțiunile pentru care a fost cercetat și trimis în judecată. Cele două infracțiuni sunt indivizibile. Nu s-a ajuns la concluzia că nu a săvârșit infracțiunea prevăzută de disp.art. 323 Cod penal și nici nu s-a dispus o soluție de achitare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 194 Cod penal.
Cu privire la probatoriul administrat în cauză, respectiv adeverințele medicale despre care a făcut în apărare, arată faptul că adeverințele medicale datează din anul 2008 și referă o stare de sănătate din anul 2001, astfel că starea de sănătate poate fi diferită de la o perioadă la alta fără vreo legătură de cauzalitate între modul de viață dus de inculpat în detenție și bolile de care acesta suferă.
Despre faptele de șantaj, solicită a se avea în vedere că acestea au fost confirmate prin probele administrate indiferent de publicarea dreptului la replică sau nu, însă nu au fost condamnate întrucât a intervenit prescripția.
În concluzie, solicită respingerea apelului ca nefondat.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila - Secția civilă, sub nr. 3990 din data de 21.12.2007, reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca pe baza probelor administrate să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.200.000 lei RON reprezentând pretenții civile ca urmare a arestării sale nejustificate în cauza ce a făcut obiectul dosarului de urmărire penală nr. 1486/P/1999, respectiv a dosarului nr. 3140/2005 al Judecătoriei Brăila.
În fapt, reclamantul a motivat că a fost arestat o perioadă de 11 luni, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 Cod Penal, art. 194 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 33 lit. a), Cod Penal.
Prin decizia penală nr. 125 din 20.04.2007 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Brăila, Tribunalul Brăilaa admis apelul și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a),Cod Procedură Penală, a dispus achitarea pentru inexistența faptei în ceea ce privește infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) în referire la art. 10 lit. g ) Cod procedură penală, art. 122 lit. d) Cod Penal în referire la art. 124 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal.
Deoarece perioada de detenție a fost una exagerat de mare și a produs consecințe inimaginabile asupra sa și a familiei sale, se consideră îndreptățit să promoveze acțiunea.
Acțiunea nu este motivată în drept.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Pe excepție, a susținut că este prescris dreptul la acțiune în raport de termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod procedură penală, care a început să curgă de la data de 29.09.2000 când reclamantul a fost pus în libertate.
În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că în conformitate cu dispozițiile art. 506 alin. 2 Cod procedură penală, acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute de art. 504.
În speță, având în vedere situația de fapt, singura dispoziție legală ce poate fi reținută ca punct de plecare al termenului prevăzut de dispozițiile speciale este cea de la art. 504 alin. 2, care face referire la privarea de libertate.
Față de data încetării perioadei privative de libertate, 29.09.2000 și prevederile art. 506 alin. 2 Cod procedură penală, rezultă că acțiunea este prescrisă.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504 alin. 1 Cod procedură penală.
Din acțiunea formulată și din actele depuse la dosar, rezultă că reclamantul a fost achitat prin decizia penală nr. 125/20.04.2007, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Ca urmare, pentru judecarea procesului penal menționat, reclamantul nu este îndreptățit să primească daunele solicitate, deoarece nu este dovedită ca fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 504 alin. 1 Cod procedură penală, neexistând eroare judiciară constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Potrivit art. 504 alin.( 1) Cod procedură penală, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
În speță, reclamantul a fost achitat în apel, conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. raportat la art. 10 lit. a) Cod procedură penală.
Dacă organele de cercetare penală au apreciat că există vinovăție, dar ulterior instanțele de judecată au hotărât definitiv și irevocabil inexistența acesteia, faptul nu constituie o eroare judiciară în sensul dispozițiilor care să atragă răspunderea patrimonială a statului.
În măsura în care fapta și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită au fost corect stabilite, deosebirile de apreciere a gradului de pericol social concret al faptei, nu pot fi considerate erori judiciare și nu pot pune problema vreunei reparații patrimoniale, cât timp nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Pentru motivele invocate solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
La termenul din data de 15.08.2008, reclamantul a depus precizări la acțiune, susținând următoarele:
Despăgubirile solicitate sunt urmarea stării de arest și a duratei lungi de timp în care s-a soluționat cauza penală care i-au provocat grave probleme de sănătate și anume: probleme respiratorii; hipertensiune arterială; ulcer gastric; probleme neuropsihiatrice - depresii; căderi; hipocalcemie; hernie; obezitate pe fond de stres.
Tot ca urmare a stării de stres și a procesului în sine a suferit o puternică deteriorare a imaginii sale publice în sensul că au existat peste 30 de apariții defăimătoare în ziarele locale, centrale și de televiziune, copiii săi au fost nevoiți să se mute din clasa la care învățau și au fost marginalizați de colegi; soția sa a fost stigmatizată, iar în ceea ce privește eliberarea sa din Penitenciarul Brăila, nu a găsit nici un loc de muncă.
Ca urmare a procesului s-a despărțit în fapt de soția sa și a fost la un pas de divorț, deoarece aceasta nu mai dorea să îi poarte numele, ca urmare a publicității negative făcute.
A suportat cheltuielile materiale în perioada procesului, reprezentând onorarii de avocat în cuantum de aproximativ 10.000 Euro ( 35.000 lei RON), a fost nevoit să facă împrumuturi la persoane fizice pentru întreținerea familiei în cuantum de aproximativ 150.000 lei, a fost nevoit să înstrăineze bunurile pe care le avea în valoare de 40.000 lei.
Costul pachetelor la Penitenciarul Brăila au fost de aproximativ 22.000 lei.
Nu s-a indicat temeiul de drept al pretențiilor formulate de reclamant.
Pentru dovedirea susținerilor a solicitat proba cu înscrisuri, martori și expertize.
Prin sentința civilă nr. 832 din 25.11.2008, Tribunalul Brăilaa respins atât excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și acțiunea formulată de reclamantul, ca nefondată, reținând următoarele:
În fapt, Prin Ordonanțele nr. 1486/P/99 din 10.11.1999 și 12.11.1999 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, fiind luată măsura arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile.
Prin Rechizitoriul nr. 1486/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăilas -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și șantaj prevăzute de art. 323 alin. 1 Cod Penal; art. 194 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal.
Prin sentința penală nr. 366 din 21.02.2001 pronunțată de Judecătoria Brăilas -a dispus în temeiul art. 334 Cod de procedură penală, schimbarea încadrării juridice dată faptelor săvârșite de, din infracțiunea de șantaj în formă continuată prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în trei infracțiuni de șantaj în modalitatea prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a Cod Penal și ale art. 13 Cod Penal.
În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 11 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în modalitatea prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal a condamnat pe inculpatul la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
Împotriva sentinței penale nr. 366 din 21 februarie 2001 declarat apel inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 144 din 18 martie 2002 Tribunalul Brăila a desființat sentința penală nr. 366 din 21 februarie 2001 pronunțată în dosarul nr. 2096/2000 și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Brăila.
Reinvestită, Judecătoria Brăila a înregistrat cauza sub nr. 6899/29.05.2002 și după efectuarea cercetării judecătorești, a pronunțat sentința penală nr. 1097/22.04.2004, după cum urmează:
În temeiul art. 334 Cod de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii de șantaj în formă continuată săvârșită de inculpatul în forma de pluralitate prevăzută de art. 33 lit. a Cod penal.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. Cod de procedură penală în referire la art. 10 lit. a Cod de procedură penală au fost achitați inc. pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. 1 Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal.
Inculpatul au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal - părți vătămate și
Pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal au fost condamnați inculpații
S-a dedus arestul preventiv al inculpaților arestați.
Împotriva sentinței penale nr.1097 din 22 aprilie 2004 a Judecătoriei Brăila au declarat apel
Prin decizia penală nr. 42/8.02.2005, Tribunalul Brăilaa admis apelurile, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Brăila.
Reinvestită, Judecătoria Brăila a înregistrat cauza sub nr. 3140 din 21.03.2005 și prin sentința penală nr. 2764/24.11.2006, s-a pronunțat după cum urmează:
În temeiul art. 334 Cod de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei prin actul de sesizare al instanței privind pe inculpatul în infracțiunea unică de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în patru infracțiuni de șantaj prevăzute de art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33, 34 Cod penal.
În baza art. 323 alin. 1 Cod penal a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
În baza art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal l-a condamnat pe același inculpat la trei pedepse de câte 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj - părți vătămate, ȘI
În baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod de procedură penală a încetat procesul penal privind pe pentru comiterea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal - parte vătămată
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus contopirea pedepselor aplicate și inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni sporită cu 6 luni, în total o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.
Împotriva sentinței penale nr. 2764/24.11.2006 pronunțată de Judecătoria Brăila au declarat apel inculpații
Prin Decizia penală nr. 125 din 20.04.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția Penală în dosarul nr-, s-a dispus în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admiterea apelurilor, desființarea în parte a sentinței sub aspectul laturii penale și în rejudecare, în temeiul art. 373 Cod de procedură penală în referire la art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. a Cod de procedură penală, extinderea efectelor și asupra altor inculpați iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a cu referire la art. 10 lit. a Cod de procedură penală a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b Cod de procedură penală în referire la art. 10 lit. g Cod de procedură penală, art. 122 lit. d Cod penal în referire la art. 124 Cod penal a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Situația de fapt astfel expusă, rezultă din sentințele penale pronunțate împotriva reclamantului și din celelalte probe aflate în dosarele penale atașate la prezenta cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției invocată de pârât.
1. Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor,instanța nu o poate reține, având în vedere faptul că pretențiile reclamantului vizează nu numai perioada arestării preventive ci și perioada de judecare a procesului penal până la rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 2764/24.11.2006 pronunțată de Judecătoria Brăila și a deciziei penale nr. 125 din 20.04.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția Penală în dosarul nr-.
În raport de data pronunțării deciziei penale nr. 125 din 20.04.2007, acțiunea reclamantului este introdusă în termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod de procedură penală.
În consecință, excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată.
Pe fond, acțiunea reclamantului nu este întemeiată pentru considerentele următoare:
Situația de fapt prezentată, așa cum rezultă din sentințele și deciziile penale pronunțate în cauzele penale în care a fost inculpat, relevă faptul că s-a dispus exonerarea acestuia de răspunderea penală în temeiul art.10 lit. a Cod de procedură penală pentru inexistența faptei prevăzute de art.323 ali1 Cod penal, de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, pentru care a fost achitat.
În ceea ce privește fapta de șantaj, prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, a încetat procesul în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. g Cod de procedură penală întrucât a intervenit prescripția.
Prin urmare, reclamantul, inculpat în cauza penală, nu a fost absolvit de răspunderea penală în totalitate, pentru că nu ar fi săvârșit faptele penale reținute în sarcina sa, ci pentru că a intervenit o cauză de nepedepsire, prevăzută de legiuitor, aceea a prescripției executării pedepselor aplicate.
Atât prin acțiunea introductivă cât și prin precizările ulterioare, nu s-a invocat temeiul de drept pe baza căruia solicită despăgubirile.
Acesta s-a referit în mod generic la prejudiciul suferit ca urmare a arestării preventive și a duratei îndelungate a procesului penal în care a fost judecat.
În drept, în capitolul IV Cod procedură penală, este reglementată repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal.
Potrivit art. 504 alin. 1 Cod de procedură penală, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Potrivit art. 504 alin. 4 Cod procedură penală, are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
În speță, reclamantul a solicitat despăgubiri ca urmare stării de arest și a duratei lungi de timp în care s-a soluționat cauza penală, împrejurări care i-au cauzat grave probleme de sănătate și probleme familiale, precum și lipsuri materiale.
Reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului și nici a raportului de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta culpabilă a Statului Român de a-l fi reținut pe nedrept sau de a nu fi soluționat procesul într-un termen rezonabil.
În ce privește starea de sănătate, reclamantul a depus la dosar biletul de ieșire din spital nr. 52023/10.11.2008.
Din conținutul acestui înscris rezultă că bolile de care suferă reclamantul au apărut pe fondul unei afecțiuni cronice dezvoltate în condițiile stresului psihoemoțional și al regimului de viață dezordonat.
Nu rezultă istoricul bolii, de când datează și dacă aceasta a fost cauzată de regimul de detenție.
Reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 29.10.1999 - 29.09.2000, astfel că nu există legătură de cauzalitate între modul de viață pe care l-a dus în regimul de detenție și bolile de care suferă acesta.
Sub aspectul deteriorării imaginii publice ca urmare a publicării de articole defăimătoare în presa locală, centrală și televiziune, nu se poate reține că reclamantul ar fi fost atât de grav afectat încât să justifice pretențiile solicitate.
Articolele apărute în presa locală datează din anul 2000, când s-au petrecut faptele în care a fost implicat și reclamantul și pentru care a fost condamnat, chiar dacă ulterior a intervenit prescripția executării pedepsei.
La data publicării articolelor, cercetările penale erau în derulare, însă informațiile nu au fost făcute publice de către organele de cercetare penală, astfel că nu se poate imputa Statului Român faptele de presă care i-au adus atingere imaginii reclamantului.
Reclamantul avea posibilitatea dreptului la replică în mass-media pentru a infirma știrile în cazul în care acestea nu aveau un suport real.
În nici un caz, nici organele de urmărire penală, nici instanțele de judecată nu au făcut publice cauzele penale în care a fost implicat reclamantul și nu au nici participare la acțiunea de presă.
În ceea ce privește deteriorarea relațiilor de familie, reclamantul a încercat să demonstreze cu martorii ( fila 66) și (fila 67) faptul că în perioada arestului preventiv soția sa nu s-ar fi interesat de situația acestuia și că s-au despărțit în fapt din cauza imaginii negative.
Declarațiile martorilor nu sunt relevante, deoarece nu au precizat în mod concret care au fost cauzele despărțirii în fapt a părților.
De asemenea, a mai susținut reclamantul că și copiii săi au fost afectați de situația sa, dar nu a făcut dovezi în mod concret, în ce au constat consecințele avute de aceștia pe plan educațional și social.
Reclamantul a depus la dosar o cerere de angajare în funcția de gestionar la Popasul Muchia, la data de 15.11.2000, pe care este rezoluția de respingere cu motivarea că are cazier judiciar.
Nici adresa cu nr. 5/10.11.2000 emisă de SC CONS SRL, prin care i se aduce la cunoștință reclamantului faptul că i se respinge solicitarea angajării în funcția de lucrător comercial - gestionar, deoarece are antecedente penale, nu constituie o dovadă suficientă.
Din anul 2000 și până în prezent nu s-au făcut dovezi că ar fi mai depus alte cereri de angajare și i-ar fi fost respinse din același motiv.
În anul 2000 cauza penală era în curs și evident că pentru funcția de gestionar exista o astfel de incompatibilitate.
Nu se poate trage concluzia că reclamantul nu a mai putut fi angajat din anul 2000 și până în prezent din aceleași motive.
Acesta avea posibilitatea să caute locuri de muncă ce nu presupun activitate de gestiune, sau activități corespunzătoare pregătirii sale.
În lipsa unor dovezi, nu se poate reține culpa Statului Român.
În fine, nici susținerile potrivit cărora ar fi suportat cheltuieli materiale pe perioada procesului, reprezentând onorarii de avocat, împrumuturi la persoane fizice pentru întreținerea familiei pentru care a fost nevoit să vândă bunuri comune, nu sunt dovedite în cauză cu nici un mijloc de probă.
În dosarele penale atașate nu s-au depus chitanțe de plata onorariilor de avocat, iar cu privire la împrumuturi și vânzări de bunuri nu sunt înscrisuri, contracte de vânzare, de împrumut care să ateste sumele împrumutate sau cheltuite de reclamant. Potrivit art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât instanța de fond a înlăturat nejustificat susținerile sale referitoare la " consecințele inimaginabile" produse asupra sa și a familiei sale de perioada de 11 luni petrecută în detenție și de cercetarea penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 323 alin. 1 Cod penal și art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Că deși a depus înscrisuri doveditoare în acest sens și au fost audiați martori, instanța de fond a înlăturat dispozițiile acestora și a reținut ca unic motiv de respingere acțiunii sale faptul că nu s-a constatat nevinovăția inculpatului, în speța penală intervenind doar o cauză de nepedepsire, cea a prescripției executării pedepsei.
Susține reclamantul că atât timp cât a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de "asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni", acțiunea formulată se încadrează în dispozițiile art. 504 alin. 1 Cod procedură penală, iar intervenirea prescripției pentru infracțiunea de șantaj nu poate conduce la concluzia reținerii vinovăției sale pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
Că eronat au fost interpretate și înlăturate și actele medicale referitoare la starea sa de sănătate, precum și articolul din presă care i-au adus un prejudiciu de imagine în cursul anului 2000.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii - conform art. 504 Cod procedură civilă, art. 48 alin. 3 din Constituția României și art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reclamantul nefăcând dovada că perioada de 11 luni de detenție și durata prelungită a soluționării cauzei penale i-ar fi cauzat grave probleme de sănătate, familiale sau lipsuri materiale.
Că atât timp cât nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre modul de viață din perioada detenției și bolile acuzate, Statul Român nu poate fi obligat la repararea vreunui prejudiciu.
Cu privire la articolele defăimătoare publicate în perioada cercetării penale, atât timp cât informațiile nu au fost făcute publice de către organele de cercetare penală ori de către instanța de judecată, statul nu poate fi acuzat de deteriorarea imaginii publice a reclamantului.
Apelul declarat este nefondat pentru cele ce urmează:
Răspunderea statului pentru erori penale judiciare este prevăzută în Capitolul IV Cod procedură penală privitor la repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, la art. 504 - 507.
Art. 504 din Codul d e procedură penală prevede cazurile care dau dreptul la repararea pagubei. În primul rând, persoana care a fost condamnată definitiv printr-o hotărâre judecătorească are dreptul la repararea de către stat a pagubei pricinuite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare pentru faptele pentru care s-a dispus anterior condamnarea sa.
De asemenea, are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Această privare de libertate sau restrângere trebuie stabilită corespunzător prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărirea penală sau prin hotărârea instanței de judecată de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare, sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. "j" din Codul d e procedură penală.
În fine, persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei, are de asemenea dreptul la repararea pagubei suferite ( alin. 4 art. 504).
În speță, reclamantul solicită obligarea statului la repararea prejudiciului cauzatnuurmare arestării nelegale, ci arestării nejustificate - în opinia sa, urmare achitării pentru fapta de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și a duratei îndelungate a procesului penal în care a fost judecat, astfel încât în mod nejustificat a reținut instanța de fond că reclamantul nu este îndreptățit la repararea pretinsului prejudiciu.
Atât timp cât reclamantul nu a fost absolvit în totalitate de răspundere penală și procesul penal a încetat urmare intervenirii prescripției - pentru fapta de șantaj, soluția instanței de fond apare ca fiind legală și temeinică.
În aprecierea arestării preventive ca fiind nejustificată și care oricum nu îi deschide reclamantului calea la repararea pretinsului prejudiciu, acesta invocă achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, ignorând însă aspectul că procesul penal a încetat ulterior ca urmare a prescripției executării pedepsei pentru infracțiunea e șantaj.
Cum reclamantul nu a făcut dovada certă a prejudiciului creat prin soluționarea cauzei într-un termen nerezonabil, instanța de fond reținând justificat faptul că acesta nu a reușit să dovedească raportul de cauzalitate dintre regimul de detenție și starea de sănătate, deteriorarea imaginii ca urmare a articolelor din presă referitoare la infracțiunea de șantaj, Curtea va respinge ca nefondat apelul, făcând în cauză aplicarea dispozițiilor art. 296 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul,împotriva sentinței civile nr. 832 din 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 12 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./12.01.2010
Tehnored. decizie
4 ex./01.02.2010
Com. 2 ex./02.02.2010
Fond: Tribunalul Brăila - judecător
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viroica Mihai Secuianu
