Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 120/2008
Ședința publică de la 03 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Budacu
JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții, și, împotriva deciziei civile nr. 308/29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar civil nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatarii intimaților reclamanți, cu delegație la dosar - avocat și avocat și recurentul pârât, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, răspunsul Societății de Avocați " și " S, urmare a adresei înaintată de instanță, prin care precizează că recursurile declarate de pârâți, au fost întocmite și înregistrate la Tribunalul Sibiu, în baza contractului de asistență juridică din apel, precum și în temeiul art. 69 alin. 2 cod procedură civilă.
Pârâtul recurent arată spre vedere instanței, acte: contract de ipotecă încheiat la data de 02.03.1999, contract de împrumut încheiat între părți, chitanțe în original reprezentând parte din datorie, acte care de altfel, se află la dosarul cauzei.
Nefiind alte cereri formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Pârâtul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Mandatarul intimaților recurenți - avocat solicită, sub un prim aspect, anularea recursurilor declarate de pârâți întrucât consideră că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 69 cod procedură civilă, pentru că partea trebuia să confirme acest aspect, iar această confirmare din partea părții nu există la dosar.
Dacă se trece de instanță peste această excepție, se solicită, pe fondul cauzei, respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâți, întrucât din chitanțele existente la dosar, și prin care s-a plătit de către aceștia o parte din datorie, o sumă parțială, s-a recunoscut de fapt existența acestei datorii.
In ceea ce privește recursul declarat de pârâta, consideră că acesta a fost declarat din neștiință de cauză, din eroare, întrucât acestei pârâte nu i-a fost stabilită nici o obligație de către instanțele de fond și apel, astfel că nu avea interes în exercitarea unei asemenea căi de atac.
Pentru aceste considerente, de asemenea solicită și respingerea acestui recurs ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, justificate cu chitanțe la dosar.
Mandatarul intimaților pârâți - avocat invederează instanței, că s-au depus la dosar extrase de carte funciară, din care rezultă că pârâții nu erau proprietari ai acestora. Prin decizia civilă nr. 176/15.03.2006 a Tribunalului Sibiu, de asemenea s-a stabilit că bunul nu a fost proprietatea recurenților, așa cum rezultă de altfel și din întâmpinarea formulată de aceștia în dosar civil nr. 6986/2004. In realitate, contractul încheiat între părți nu este unul de vânzare - cumpărare, ci un contract de împrumut, acel contract de vânzare - cumpărare invocat de recurenți, fiind fictiv, și de asemenea nul, întrucât lipsește ștampila societății - parte în contract.
In consecință, solicită respingerea recursurilor și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de apel, cu cheltuieli de judecată, justificate cu chitanță la dosar.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
Constată că prin acțiunea civilă formulată la 9.2006 sub dosar civil nr-, reclamanții și au chemat în judecată pârâții și, solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 121.220 lei, cu titlu de împrumut nerestituit.
In susținerea acțiunii au arătat că la 10.08.2000 părțile au încheiat un contract de împrumut prin care reclamanții, ca împrumutători le-a dat părților adverse suma de 55.400 mărci germane și 17.600 dolari americani, termenul de restituire fiind stabilit până la 31.12.2000. Până la scadență, au arătat reclamanții, li s-a restituit din debit 9.000 USD, rămânând o diferență de 8.600 D și cei 55.400 mărci germane, sens în care au recurs la notificarea acestora prin executorul judecătoresc.
Prin sentința civilă nr. 547/2007, Judecătoria Mediașa respins în prealabil excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți, iar pe fond, s-a admis acțiunea în sensul obligării în solidar a pârâților la plata sumei de 121.200 lei cu titlu de împrumut nerestituit și de 7007 lei cheltuieli de judecată.
S-a stabilit că nu are calitate de parte în proces.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, pe baza probelor de la dosar, a reținut și motivat în esență, că între părți s-a încheiat un act sub semnătură privată, prin care reclamanții le-a transmis pârâților suma de 55.400 DM și 17.600 USD pentru intervalul 10.08.2000 - 31.12.2000.
Parte din bani au fost restituiți de pârâți, conform chitanțelor, context în care, instanța de fond a conchis că a fost întrerupt cursul prescripției, iar de la data ultimei chitanțe, 29.05.2004, a început să curgă un nou termen de 3 ani, astfel că s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Aceiași instanță a validat plățile făcute de pârâtul ca efect al recunoașterii acestuia a semnăturilor de pe chitanțe, conform art. 1093 cod civil, pentru suma de 9.000 USD.
In considerarea dispozițiilor art. 1584 și 1585 cod civil, pârâții au fost obligați la contravaloarea împrumutului, nerestituit de 121.220 lei.
Susținerea pârâților că plățile vizau prețul din antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat în aceiași zi cu împrumutul au fost înlăturate, întrucât prin convenția părților, acest contract de vânzare - cumpărare și-a încetat efectele juridice dacă nu se restituie împrumutul.
Sentința menționată a fost apelată de pârâții, și, aducându-i-se critici sub aspectul nelegalității ei, solicitându-se schimbarea ei, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților intimați.
Sub un prim aspect critic, și au arătat că greșit au fost calificate raporturile juridice dintre părți ca fiind de împrumut, ingorându-se faptul că la 10.08.2000 faptic, s-au încheiat 2 acte juridice, respectiv o promisiune de vânzare - cumpărare, părți fiind SC, și, promitenți vânzători și soții și cumpărători și un contract de împrumut între aceștia din urmă și și.
privește promisiunea de vânzare - cumpărare, a fost invalidată, ca efect al prescrierii dreptului la acțiune în dosarul civil 3269/2004 CF.
In acest contract de vânzare - cumpărare, și au invocat plăți efectuate de SC prin asociatul unic și nu în calitatea acestuia de persoană fizică.
Apelanta a invocat lipsa calității procesual pasive și că în realitate, nu a fost parte în contractul de împrumut.
Prin întâmpinare, intimații solicită respingerea apelului, invocând tocmai existența împrumutului și plățile efectuate. Acestea sunt guvernate de dispozițiile art. 1093 cod civil, în sensul că oricine poate face plata, în speță acestea fiind efectuate de, asociatul unic al societății comerciale, iar acesta a recunoscut plățile, ceea ce implicit o constituie o subrogație în drepturile altei persoane.
Prin decizia civilă nr. 308/29.2007, Tribunalul Sibiu - Secția civilă a respins apelurile pârâților împotriva sentinței civile nr. 547/2007 a Judecătoriei Mediaș, în acest mod confirmându-se legalitatea și temeinicia sentinței apelate.
Referitor la apelul numitei s-a reținut că aceasta nu a avut calitate în procesul de fond, conform încheierii din 10.01.2007, astfel că în baza art. 296 cod procedură civilă, s-a respins apelul acesteia.
Cu privire la apelul pârâților și, s-a constatat că în mod judicios prima instanță a conchis că între aceștia și soții, s-a încheiat un contract de împrumut la 10.08.2000, pentru sumele de 55.400 DM și 17.600 D, scadența fiind fixată pentru 31.12.2000, și la aceiași dată între SC SRL și soții a intervenit un contract de vânzare - cumpărare cu privire la imobilele din CF 7621, 7622 și 3698 Mediaș, în schimbul prețului de 55.400 DM și 17.600
Apelanții și, au susținut că plățile efectuate, pentru care s-au eliberat chitanțele de la filele 23 - 26 au reprezentat în concret prețul din actul de vânzare - cumpărare și nu din cadrul împrumutului, astfel că acțiunea reclamanților și, este prescrisă.
Raportând înscrisurile de la dosar cu răspunsurile la interogatoriu, s-a stabilit și de instanța de apel că plățile s-au făcut de către pentru contractul de împrumut în calitatea sa de persoană fizică, în condițiile în care actul de vânzare - cumpărare sub semnătură privată nu s-a mai perfectat. De altfel, și SC SRL prin întâmpinarea depusă în dosarul civil 6986/2004 al Curții de APEL ALBA IULIA, a recunoscut că în realitate între părți nu a intervenit decât un contract de împrumut, a conchis aceiași instanță, pentru ca în prezenta cauză să susțină că sunt plăți în contractul de vânzare - cumpărare.
Atitudinea lor este de a induce în eroare instanțele cu privire la plățile efectuate, fiind pentru eliberarea de datorie din contractul de împrumut, astfel că termenul de prescripție curge la data ultimei plăți - 29.05.2004, situație în care devin incidente prevederile art. 16 lit. a din DL. 167/1958, excepția prescripției dreptului material la acțiune fiind corect respinsă de prima instanță.
Referitor la împrejurarea că plățile s-au făcut pentru contractul de vânzare - cumpărare încheiat, SC, pentru care s-a promovat acțiune în prestație tabulară respinsă ca prescrisă în dosarul 3269/2004 și 2977/2004, aceiași instanță a stabilit că susținerea nu este una reală, în contextul în care, în cadrul celor două dosare, obiectul cererii era radierea notării antecontractului de vânzare - cumpărare ( procedură necontencioasă) și nu o prestație tabulară, societatea contestând actul de vânzare - cumpărare.
Astfel, s-a stabilit că raportul juridic dedus judecății este un contract de împrumut între părți încheiat la 10.08.2000, iar principala obligație a împrumutatului este de restituire, conform art. 1584 cod civil.
In considerarea tuturor acestor aspecte de ordin faptic și a dispozițiilor art. 1093, 1584 cod civil, art. 16 lit. "a" din DL 167/1958, 295 și 296 cod procedură civilă, au fost respinse apelurile pârâților.
Impotriva deciziei civile nr. 308/29.10.2007 a Tribunalului Sibiu, Secția civilă și a sentinței civile nr. 547/22.02.2007 a Judecătoriei Mediaș, în termen au declarat recurs pârâții, și.
Prin recursul său, a adus critici celor două hotărâri, sub aspectul nelegalității lor, susținând în esență, că în mod eronat instanțele au
constatat că nu ar avea calitate, de parte în proces, în contextul în care cele două instanțe nu au fost investită cu o atare cerere.
In drept recursul nu a fost motivat în sensul că s-a invocat nici unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 cod procedură civilă.
Prin recursul lor, pârâții și au invocat în esență, aceleași critici din apel, în sensul că greșit s-a reținut faptul că raporturile juridice dintre părți derivă dintr-un contract de împrumut.
In realitate, arată recurenții la 10.08.2000 între ei, în calitate de reprezentanți ai SC SRL și intimații reclamanți a intervenit o promisiune de vânzare - cumpărare a unor imobile, notată în CF, imobilul intrând parțial în patrimoniul societății, și parțial era proprietatea părinților lor ( CF 3698 Mediaș).
In cadrul dosarelor cu nr. 2977/2004 și 3269/2004 a Judecătoriei Mediaș, intimații reclamanți au susținut constant întreruperea cursului prescripției prin plățile efectuate de societate, dovedite prin chitanțele emise de acestea și prin care și în prezent, se pretinde întreruperea prescripției în cadrul contractului de împrumut.
Primele două instanțe au respins greșit excepția prescripției dreptului la acțiune al intimaților, rezultat din împrumut, justificat de existența semnăturii lui pe acele chitanțe.
Analiza însă a acestor chitanțe, ea provine de la intimatul reclamant atestă că acesta a înscris personal că a primit banii de la ca asociat unic al societății, pe verso existând semnătura administratorului și ștampila societății comerciale. Prin urmare, plata făcându-se de la un terț, nu este de natură a întrerupe prescripția.
Identitatea dintre reprezentantul persoanei juridice, aceasta din urmă parte în contract și persoana fizică din celălalt contract este irelevantă în raport de principiul specialității persoanei juridice rezultat din prevederile art. 34 din DL nr. 31/1954, acesta neputând acționa decât prin reprezentant.
Sub un alt aspect, argumentarea instanțelor înfrânge principiul legal al imputației plății tras din art. 1110 cod civil, ce reprezintă facultatea dobânditorului în absența stipulației expres contrară, acest ultim aspect nefiind incident în cauza de față.
Efectul pretinsei subrogații nu este întrerupător de prescripție, ci cel care a efectuat plata se în limita sumei plătite în drepturile creditorului față de debitor, acesta din urmă putând opune în mod eficace prescripția extinctivă și noului creditor.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 punct 7, 8 și 9 cod procedură civilă.
Intimații au depus întâmpinare, prin care solicitau respingerea recursului declarat de ca lipsit de interes, în contextul în care nu a fost obligată la nimic, decât la cheltuieli de judecată, în calea de atac exercitată, din aceleași considerente. Această pârâtă nu are calitate de parte în proces, aspect evidențiat de prima instanță, prin cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanți.
Tot prin întâmpinare, reclamanții au solicitat a fi respins și celălalt recurs declarat de pârâții și.
Pe cale de excepție au solicitat anularea recursului ca fiind făcut de o persoană ce nu are exercițiul drepturilor procedurale invocând ca temei de drept dispozițiile art. 69 alin. 2 și 43 alin. 2 cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, au arătat că recursul este nefondat, în contextul în care s-a dovedit că acești doi pârâți au primit un împrumut iar pentru garantarea lui au încheiat un act de obligare la vânzarea unui apartament, vânzare care de fapt nu s-a realizat. Aceștia au achitat parțial împrumutul, potrivit chitanțelor de la dosar, întrerupând astfel prescripția, recunoscând astfel datoria pentru care există act scris.
Analizând recursurile, prin prisma criticilor invocate în scris, în sensul art. 304 cod procedură civilă, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306 alin. 2 cod procedură civilă, se constată a fi nefondate, pentru următoarele considerente:
Cât privește recursul pârâtei, în mod judicios s-a stabilit de cele două instanțe că aceasta nu are calitatea de parte în procesul de fond, ea nefiind obligată la nimic, eroare îndreptată de instanța de fond, ca urmare a cererii formulată de reclamanții intimați și, prin încheierea civilă din 11.01.2007.
Prin urmare, recursul acesteia este lipsit de interes, context în care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, urmează a fi respins.
Referitor la recursul pârâților și, instanța de recurs va răspunde în prealabil criticilor aduse prin întâmpinare, care se referă la chestiuni de excepție, în sensul art. 137 cod procedură civilă.
Cât privește aspectul ce vizează nulitatea recursului, invocat pe cale de excepție, prin întâmpinare, de către reclamanți, pentru faptul că a fost declarat de avocat care nu avea mandat în acest scop, criticile sunt nefondate, în speță fiind incidente dispozițiile art. 69 alin. 2 cod procedură civilă, referitor la reprezentarea părților în judecată. Potrivit acestui text, avocatul care a asistat o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemenea, orice cale de atac împotriva hotărârii date. In acest caz se arată în textul menționat toate actele de procedură se vor împlini numai față de partea însăși.
Ori, în speță, sunt evident incidente dispozițiile textului de lege arătat care au permis mandatarului recurenților să declare și să uzeze de căile de atac prevăzut de normele procesual civile, astfel că sub acest aspect, criticile nu sunt întemeiate.
Prin urmare, nu există nici un temei legal de ordin procesual care să justifice nulitatea recursului.
Pe fondul cauzei, criticile din motivele de recurs ale pârâților și, sunt de asemenea nefondate.
S-a dovedit indubitabil că recurenții pârâți au primit un împrumut pentru garantarea căruia s-a întocmit un act de obligare la vânzare a unui apartament, care în concret nu s-a realizat.
Au recunoscut de altfel pârâții că au restituit o parte din suma împrumutată, prin chitanțele necontestate, împrejurare care a fost de natură a întrerupe cursul prescripției.
Răspunsul la interogatoriu a pârâtului recurent este mai mult decât edificator, el recunoscând că a primit suma respectivă ca persoană fizică.
Ori, potrivit art. 1584 cod civil, împrumutatul are obligația restituirii sumelor sau lucrurilor împrumutate. De altfel una din prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului privește garantarea dreptului de proprietate, drept garantat și de legea fundamentală a României și codul civil.
In cauză, în afara actului scris de împrumut există deci și chitanțele de plăți parțiale care demonstrează că plățile s-au făcut de pârâtul în considerarea acelui contract de împrumut și ca persoană fizică, în condițiile în care contractul de vânzare cumpărare nu s-a mai perfectat.
Insuși SC " " SRL, prin întâmpinarea depusă în dosarul civil nr. 6986/2004 al Curții de APEL ALBA IULIA recunoaște prin întâmpinare că de fapt între părți n-a existat decât un contract de vânzare - cumpărare, astfel că plățile parțiale au întrerupt cursul prescripției, el începând să curgă de la data ultimei plăți, respectiv 29.05.2004, situație în care devin incidente dispozițiile art. 16 lit. "a" din DL. 167/1958, excepția prescripției dreptului material la acțiune fiind în mod judicios respinsă de prima instanță și confirmată de cea de apel.
Raportul juridic dedus judecății își are prin urmare izvorul în acel contract de împrumut încheiat de părți la 10.08.2000.
Plățile deci efectuate, se circumscriu principiului potrivit căruia obligația poate fi achitată de orice persoană interesată ( art. 1593 cod civil), iar plățile fiind valabile, deoarece creditorii le-au acceptat indiferent de aplicarea pe chitanțele cu caracter liberatoriu a ștampilei societății. De fapt, așa cum s-a arătat deja, însăși conținutul chitanțelor demonstrează că plata viza în concret o datorie și nu prețul din pretinsul contract de vânzare - cumpărare care nu s-a mai încheiat.
In considerarea tuturor acestor aspecte, recursul acestor doi pârâți și se privește a fi nefondat, urmând ca pe cale de consecință să fie respins.
Văzând și dispozițiile art. 274 cod procedură civilă,
Pentru aceste motive:
In numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții, și împotriva deciziei civile 308/29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu și a sentinței civile 547/2007 pronunțată de Judecătoria Mediaș.
Obligă recurenții să plătească intimatului cheltuieli de judecată de 3.000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 aprilie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
2 ex/15.04.2008
-
- /
Președinte:Ana BudacuJudecători:Ana Budacu, Anca Neamțiu
