Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1202/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 1202

Ședința publică de la 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 3: Stela Popa

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari împotriva deciziei civile nr.237 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI T 74, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru recurenta pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI lipsind intimata reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI T 74.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință,după care:

Avocat, pentru recurenta pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI, a depus adresa nr.2066 din 02.05.2006 emisă de SC. ACTIV SRL pentru a face dovada că s-a pus în vedere Asociației să refacă distribuția termică interioară astfel încât aceasta să deservească numai.4 a blocului T 7, să se execute această măsură propusă și să se încheie Protocolul privind preluarea activului și pasivului, cu Asociația T 74.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurenta pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI, a susținut motivele scrise, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. A depus concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu S sub nr-,( ce a constituit inițial cerere reconvențională în dosarul nr - din care s-a disjuns) reclamanta Asociația de Proprietari T 74 chemat în judecată pe pârâta Asociația de Proprietari WM 3, solicitând ca prin hotărâre judecătorească, pârâta să fie obligată să refacă pe cheltuiala sa, instalația de încălzire a apartamentelor nr.4, 6, 10, 14, și 18 de la scara 3 blocului T 7, distrusă din inițiativa asociației pârâte, prin desființarea racordului la coloana comună și să execute pe cheltuiala sa chepering și scară de acces pe terasa superioară a blocului la scara nr.2 sau 1 blocului T 7, chepering ce era comun și acum se află în posesia asociației pârâte și să suporte cheltuielile de refacere a foii colective de avere pentru determinarea cotei comune indivize.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că urmare a înființării Asociației de Proprietari WM 3 prin desprinderea scării 4 blocului T 7 din Asociația de Proprietari T 74, asociația pârâtă, prin abuz, a debranșat instalația de încălzire a apartamentelor 4, 6, 10, 14 și 18 ale scării 3 blocului T 7, motiv pentru care aceste apartamente au rămas fără căldură și nu se poate executa un alt traseu, deoarece blocul nu dispune de subsol sub camerele debranșate. În ceea ce privește cheperingul și scara de acces, a arătat că, prin înființarea noii asociații sunt în posesia acesteia și accesul este blocat prin închiderea intrării.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta din care s-a desprins, consideră că ar fi suferit un prejudiciu însă, înființarea noii asociații s-a făcut cu respectarea HG nr.400/2003, în sensul că s-au obținut toate avizele furnizorilor de servicii, electricitate, apă, energie termică, cu privire la posibilitățile tehnice de furnizare a utilităților.

În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Dr. Tr. Sap ronunțat nr.5878/06.12.2007 prin care a respins acțiunea reclamantei reținând că, în momentul înființării asociației de proprietari pârâtă, exista posibilitatea tehnică de furnizare a căldurii pe scării, conform avizului SC.

Referitor la celelalte petite, s-a reținut de instanță că nu au fost dovedite.

Prin nr.579/R/08.04.2008, Tribunalul Mehedinția admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, reținând în considerentele deciziei că, pentru soluționarea fondului se impune efectuarea unei expertize de specialitate care să lămurească dacă a fost desființat racordul la coloana comună ce alimenta apartamentele din asociația veche și dacă există posibilitatea ca reclamanta să aibă o coloană separată de încălzire a apartamentelor rămase fără agent termic.

Investită cu soluționarea cauzei după casare, Judecătoria Dr. Tr. S prin sentința civilă nr.3767/2998a respins acțiunea și a obligat reclamanta la 800 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut pe baza raportului de expertiză că, după desprindere, proprietarii apartamentelor scării ce s-a respins din T 74 și care s-au constituit în Asociația de Proprietari, s-au debranșat și și-au realizat un nou branșament, deci culpa în desființarea racordului, este a proprietarilor.

S-a reținut de asemenea, că, instalația de furnizare a energie termice pentru membrii noii Asociații de Proprietari, respectă documentația tehnică existentă și are toate condițiile tehnice și legale pentru a funcționa independent de Asociația de Proprietari T 74 și pentru a-și măsura consumurile energetice pentru locatarii scării 4 - 7.

În ceea ce privește petitele 2 și 3 din acțiune, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut nici un fel de probe prin care să -și dovedească pretențiile.

Prin nr.1684/R/2.12.2008, Tribunalul Mehedinția admis recursul declarat de reclamanta Asociația de Proprietari T 74, modificat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să realizeze pe cheltuiala sa rebranșarea apartamentelor nr.4, 6, 10, 14 și 18 din blocul T 4,. 3, prin executarea unei coloane de distribuție a agentului termică, similară cu cea realizată la scara 4 aceluiași bloc, conform raportului de expertiză întocmit de expertul. A înlăturat dispozițiile privitoare la obligarea reclamantei către pârâtă la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată și a obligat-o pe aceasta din urmă să plătească reclamantei 412 lei cheltuieli de judecată, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta Asociația de Proprietari WM 3, criticând decizia susmenționată pentru nelegalitate conform art.304 pct.1, coroborat cu art.312 pr.civ. întrucât a fost pronunțată de o instanță care nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, fiind dată și cu încălcarea competenței altei instanțe;

Prin decizia civilă nr.375/18.03.2009, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul declarat de pârâtă împotriva nr.1684/R/2.12.2008 a Tribunalului Mehedinți, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Mehedinți.

S-a reținut de instanța de casare că, instanța de fond a fost inițial investită cu o acțiune în obligație de a face ceea ce nu presupune existența sau inexistența unui drept patrimonial ci numai îndatorirea pârâtei de a săvârși anumite acțiuni expres prevăzute de lege ca urmare a existenței raporturilor juridice de drept locativ. A mai reținut că potrivit deciziei nr.32/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii, acțiunea cu obiect obligație de a face nu intră în categoria acțiunilor evaluabile în bani astfel că, tribunalul în mod greșit a judecat cauza ca instanță de recurs, în cauză nefiind aplicabile disp.art.282 ind. 1 pr.civ.

Prin decizia civilă nr.237 A din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr- s-a admis apelul, s-a schimbat parțial sentința,s- a admis în parte acțiunea și s-a obligat pârâta să realizeze pe cheltuiala sa rebranșarea apartamentelor nr.4, 6, 10, 14 și 18 din blocul T,7,.3, prin executarea unei coloane de distribuție a agentului termic similară cu cea realizată la scara 4 aceluiași bloc, s-au înlăturat dispozițiile privind obligarea reclamantei să plătească pârâtei suma de 800 lei cheltuieli de judecată, menținând restul dispozițiilor sentinței.

S-a obligat intimata pârâtă să plătească apelantei reclamante suma de 416 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, că anterior înființării noii asociații - pârâta din cauză - scările 3 și 4 ale -.7 - care aparțineau reclamantei - erau construite ca un tot unitar - aceeași coloană de căldură alimentând încăperile de capăt ale apartamentelor alăturate din cele două scări 3 și 4 ale blocului. A mai reținut că potrivit proiectului de rebranșare, coloana situată la scara 4 blocului 7 alimenta și corpurile de încălzire situate în încăperile alăturate ce aparțineau de scara 3 iar coloana situată în scara 3 aceluiași bloc alimenta cu căldură încăperile alăturate situate pe scara 4 - concluzionând că cele două coloane se aflau în coproprietatea proprietarilor de apartamente ale celor două scări ale blocului T 7 - alimentate de aceste coloane, scări ce aparțin în prezent celor două asociații distincte.

Pe baza expertizei efectuate în cauză a constatat instanța că apartamentele 4,6, 10, 14 și 18 din scara 3 sunt debranșate de la coloana de încălzire ce trece prin scara 4, iar aceleași apartamente din scara 4 au fost izolate de la coloana de încălzire ce trecea prin scara 3, astfel încât cele două scări au fost separate termic, scara 4 având branșament separat de energie termică prin cămin dotat cu aparatură de măsură și control a energiei consumate.

A mai reținut că pentru apartamentele de pe scara 3 debranșate de pârâtă, legătura cu coloana de încălzire se poate realiza fără afectarea consumatorilor de căldură de pe scara 4 - prin executarea altei coloane de distribuție a agentului termic - dar cum pârâta a realizat un nou branșament termic numai pentru scara 4 și este responsabilă de modificările intervenite la coloana comună care s-au realizat din inițiativa acesteia fără a avea acordul locatarilor de la scara 3 - acesteia îi incumbă obligația de a asigura foștilor coproprietari posibilitatea furnizării independente a agentului termic.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Asociația de Proprietari WM 3 - invocând motivul prevăzut de art-.304 pct.9 pr.civ. și solicitând modificarea deciziei, respingerea apelului și menținerea sentinței.

Prin motivele de recurs a susținut că în urma desprinderii din Asociația T 74 îi revenea doar obligația de a separa instalațiile interioare față de celelalte scări, astfel încât contorul de scară să înregistreze numai consumurile proprietarilor de apartamente menționate ale Asociației WM 3 și că a contactat o societate de profil în vederea întocmirii documentației tehnice pentru asigurarea unei contorizări proprii, contorizare care s-a realizat conform documentației întocmite.

A mai susținut că reclamanta a refuzat orice colaborare cu pârâta, inclusiv predarea activului și pasivului ce-i revenea pârâtei - considerând că este în culpă pentru inițierea prezentului demers judiciar.

A invocat recurenta și lipsa de temei legal a soluției date în apel.

Recursul este nefondat.

Recurenta pârâtă a luat inițiativa și a obținut desprinderea din Asociația de proprietari T 74 compusă din proprietarii de apartamente de pe cele patru scări ale blocului T 7 - înființându-se ca asociație separată compusă din proprietarii apartamentelor de pe scara 4 blocului.

Instanțele au reținut, pe baza probatorilor administrate să scările 3 și 4 din blocul T 7 aveau în proprietate comună coloana de încălzire ce deservea apartamentele alăturate de pe cele două scări și pârâta, fără acordul proprietarilor apartamentelor de pe scara 3 a debranșat apartamentele acestora de la coloana comună cu ocazia debranșării apartamentelor de pe scara 4. Starea de fapt reținută în apel nu se mai poate cenzura în calea extraordinară de atac a recursului, în care nu se mai analizează aspectele de netemeinicie ci doar cele de legalitate.

Potrivit art.5 alin.2 din Legea 230/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari - în clădirile de locuințe cu mai multe tronsoane sau scări se pot constitui asociații de proprietari pe fiecare tronson ori scară în parte numai în condițiile în care nu există o proprietate comună aferentă tronsoanelor sau scărilor care nu poate fi delimitată.

Art.5 alin.2 și 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii 230/2007 aprobate prin HG 1588/2007 prevăd "Asociațiile de proprietari la nivel de scări sau tronsoane de clădire se pot constitui prin hotărâre a adunării generale și cu acordul expres al coproprietarilor cu privire la delimitarea efectivă a părților de proprietate comună care se preiau în administrare de respectiva asociație de proprietari și cu privire la obligațiile și drepturile legale care vor continua să rămână în sarcina tuturor coproprietarilor.

Prin acordul de asociere pe scară sau tronson se reglementează și raporturile cu celelalte asociații de proprietari constituite în clădire, pe scară sau tronson, cu privire la posibilitatea defalcării tehnice a consumurilor și repartizarea cheltuielilor comune, precum și la modalitatea acestei defalcări, repartizări.

Expertiza și documentațiile tehnice aflate la dosar probează că în speță a fost posibilă separarea conductei de distribuție a agentului termic pentru a deservi exclusiv proprietarii de apartamente - membri ai asociației pârâte și că separarea a fost realizată de pârâtă.

Dar pârâta a realizat această separare prin debranșarea membrilor asociației reclamante de la conducta ce constituia proprietatea comună fără acordul acestora, cu încălcarea dispozițiilor legale suscitate - dar și a regulilor și principiilor din codul civil privitoare la coproprietate.

Debranșarea apartamentelor de pe scara 3, de către pârâtă de la conducta proprietate comună, constituie un act material de folosință asupra unui bun comun și asemenea acte se pot face cu condiția de a respecta drepturile celorlalți coproprietari. Or, prin fapta sa pârâta a încălcat drepturile de folosință ale proprietarilor ce sunt membrii ai Asociației T 74 - încălcând o obligație de a nu face - și potrivit art.1078 civ. are obligația de a remedia ceea ce a distrus, respectiv de a executa rebranșarea celor prejudiciați prin fapta sa, respectiv de a executa o coloană de distribuție a agentului termic care să-i deservească pe proprietarii apartamentelor de pe scara 3 blocului T 7.

Prin urmare, există temei legal pentru soluția adoptată de instanța de apel și cum nu se constată temeiuri de modificare și de casare a deciziei, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Asociația de Proprietari împotriva deciziei civile nr.237 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociația de Proprietari T 74

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

10.11.2009

Red.jud.-

Tehn.MC/2 ex.

-

Președinte:Ionela Vîlculescu
Judecători:Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu, Stela Popa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1202/2009. Curtea de Apel Craiova