Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 122/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 122/

Ședința publică din 06 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Petrovici

JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă

Grefier - -

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant

,domiciliat în municipiul T,-, -. A,.5, județ T - împotriva sentinței civile nr. 183/C din 06.02.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, cu sediul în municipiul T,-, județ T, având ca obiectpretenții obligarea la plata despăgubirilor conf.Lg.10/2001.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul reclamant - personal, lipsind intimatul pârât Municipiul T prin Primar.

Procedura este legal îndeplinită, conf. disp. art. 87 și urm.pr.civ.

Grefierul de ședință se referă asupra cauzei învederând că apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și nu se solicită judecata în lipsă, conform art. 242 pct. 2.pr.civ.

Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată

terminată cercetarea judecătorească, dosarul fiind în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri asupra motivelor de apel.

Având cuvântul apelantul reclamant pune concluzii de

admitere a apelului așa cum a fost formulat, pentru motivele expuse pe larg în scris, cu consecința obligării Primăriei Municipiului T să transmită împreună cu Dispoziția nr. 3071/10 octombrie 2005, ce cuprinde propunerea de despăgubiri pentru imobilul situat în T,-, și expertiza de evaluare a imobilului efectuată în dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, care stabilește o valoare de circulație a imobilului de 681.300 lei.

Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr- reclamantul a chemat în judecată Municipiul T, prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată Primăria Municipiului T să îi facă o ofertă de despăgubiri pentru imobilul situat în municipiul T,-, la nivelul stabilit prin expertiza tehnică judiciară efectuată de expertul tehnic judiciar G în dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, și anume - 681.300 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul din T,-, iar prin dispoziția nr. 3071 din 10 octombrie 2005 s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, stabilindu-se dreptul la despăgubiri prin echivalent.

S-a mai arătat că prin Sentința civilă nr. 2746 din 12 octombrie 2006, Tribunalul Tulceaa respins contestația formulată împotriva dispoziției Primarului, iar Curtea de APEL CONSTANȚAa admis prin Decizia nr. 27/C/22.01.2007, apelul a schimbat hotărârea Tribunalului Tulcea și a dispus restituirea în natură a imobilul.

Prin Decizia civilă nr. 7707/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție

a admis recursul Primăriei T, a casat decizia Curții de APEL CONSTANȚA și a trimis cauza spre rejudecare, ocazie cu care s-a efectuat o altă expertiză, stabilindu-se valoarea despăgubirilor la suma de 681.300 lei.

În fața curții de apel, reclamantul a renunțat la judecată, urmând a beneficia de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar dispoziția nr. 3071 din 10 octombrie 2005 Primarului Municipiului T, notificare nr. 138, decizia civilă nr. 123/C/26 mai 2008, Curții de APEL CONSTANȚA, raport de expertiză tehnică judiciară.

Prin sentința civilă nr. 183/6.02.2009 Tribunalul Tulceaa respins acțiunea reclamantului ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că Primăria Municipiului T nu poate fi obligată să facă o ofertă de despăgubiri reclamantului, conform expertizei tehnice de evaluare a imobilului - expertiza efectuată în dosarul nr. 472/2008, - cât timp există dispoziția nr. 3071/10 octombrie 2005 emisă de Primarul Municipiului T prin care s-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din T,-, iar cuantumul acestor despăgubiri poate fi stabilit numai de Comisia Centrală ]n condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel

reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul a susținut că nu există justificare legală pentru a se refuza înaintarea, odată cu dispoziția nr. 3071/10 octombrie 2005 la Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor și expertiza de evaluare efectuată în cauza ce a avut ca obiect verificarea legalității dispoziției nr. 3071/10 octombrie 2005.

Apelantul a mai susținut că prima instanță nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii și prevederile art. 36 alin. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.

Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantului se constată că acestea sunt fondate în parte, pentru următoarele considerente:

Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001privind situația juridică a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat. măsurile reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit două etape ale procedurii de restituire, una necontencioasă și alta contencioasă, iar art. 22 stabilit părțile între care se desfășoară aceste procedurii și anume "persoana îndreptățită la restituire" și "persoana juridică deținătoare a imobilului".

Conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 din lege să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Prin urmare, în timp ce unitatea notificată are plenitudine de competență în acordarea unor bunuri sau servicii, în cazul despăgubirilor bănești aceasta doar propune acordarea de despăgubiri, decizia finală de stabilirea cuantumului despăgubirilor aparținând Comisiei Centrale.

În speță procedura administrativă declanșată de notificarea formulată de reclamant pentru imobilul situat în T,-,compus din teren - 600 mp. și construcție demolată, a fost finalizată prin Dispoziția nr. 3071/10 octombrie 2005 emisă de Primarul Municipiului

Această dispoziție a fost supusă controlului judiciar, făcând obiectul unei contestații înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr- (număr în format vechi 3795/2005).

În apel - dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA - s-a efectuat o expertiză tehnică imobiliară pentru identificarea terenului și stabilirea gradului de ocupare cu construcții noi, precum și pentru evaluarea terenului ce nu poate fi restituit în natură.

Din expertiza efectuată de inf. G rezultă că întregul teren este ocupat în prezent de construcțiile pentru care s-a dispus exproprierea - centrală termică, post, platformă betonată și rețele de utilitate publică, valoarea întregului bun stabilită prin metoda bonității fiind de 681.300 lei.

Față de constatările expertului reținând că terenul nu este restituibil în natură, reclamantul a renunțat la judecata acțiunii, achiesând la propunerea Primarului Municipiului T de a i se stabili despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Tribunalul Tulceaa reținut în mod corect că după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, au fost abrogate dispozițiile art. 36 din Legea nr.10/2001, noua lege reglementând procedura de stabilire a despăgubirilor cuvenite foștilor proprietari.

(2) al art. 16 din Legea nr. 247/2005 se aplică notificărilor soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, statuând că deciziile sau ordinele conducătorului administrației publice centrale care conțin propunerile motivate de acordare a despăgubirilor vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la data adoptării lor.

Numai prin Legea nr. 247/2005 s-a introdus un articol, art. 1 alin. 21potrivit căruia măsurile reparatorii în echivalent constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii se acordă prin dispoziția motivată a entității investite cu soluționarea notificării, în timp ce măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubirile acordate în condițiile legii speciale, se propun a fi acordate prin dispoziția unității deținătoare.

Prin urmare cuantumul despăgubirilor - calculate conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 - va fi stabilit, după parcurgerea procedurii legale, de către Comisia Centrală.

Nimic nu împiedică însă entitatea investită cu soluționarea notificării, în speță Primarul Municipiului T, ca odată cu propunerea de acordare a despăgubirilor, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, să înainteze Comisiei Centrale întreaga documentație ce a stat la baza acestei propuneri, inclusiv expertiza tehnică de identificare și evaluare a imobilului, expertiză realizată în procedura judiciară declanșată cu ocazia verificării legalității dispoziției nr. 3071/10 octombrie 2005, în dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA.

Față de considerentele expuse, subliniind încă o dată că atribuția stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului aparține în exclusivitate Comisiei Centrale, conform legii speciale de stabilire a despăgubirilor (Titlul VII din Legea nr. 247/2005), se va admite apelul reclamantului și se va schimba în tot hotărârea apelată în sensul admiterii acțiunii modificate.

Obligă pârâtul Municipiul T, prin Primar, să înainteze Comisiei Centrale, împreună cu dispoziția nr. 3071/10 octombrie 2005, ce cuprinde propunerea de despăgubiri pentru imobilul situat în T,-, și expertiza de evaluare a imobilului efectuată de expertul G în dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul reclamant,

domiciliat în municipiul T,-, -. A,.5, județ T - împotriva sentinței civile nr. 183/C din 06.02.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, cu sediul în municipiul T,-, județ.

Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că admite acțiunea

modificată.

Obligă pârâtul să înainteze Comisiei Centrale împreună cu

dispoziția nr. 3071/10 octombrie 2005, ce cuprinde propunere de despăgubiri pentru imobilul situat în T,-, și expertiza de evaluare a imobilului efectuată de expertul G în dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, care stabilește o valoare de circulație a imobilului de 681.300 lei.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2009.

Președinte, Judecător

- - - -

Grefier,

- -

Jud. fond -

Red.dec.jud./19.05.2009

Tehnoref.gref./6ex./20.05.2009

Emis 2 com./21.05.2009

Președinte:Daniela Petrovici
Judecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 122/2009. Curtea de Apel Constanta