Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 123/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 34/C/2001)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 123/
Ședința publică din 16 aprilie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - - -
S-a luat în examinare referatul pentru constatarea perimării recursului civil formulat de recurenții-reclamanți, și, domiciliați în B,-, sect. 5, în contradictoriu cu intimații pârâți SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TELECOMUNICAȚII ROMTELECOM, prin DIRECȚIA DE TELECOMUNICAȚII C, cu sediul în C,- - 81 și CONSILIUL LOCAL M, împotriva deciziei civile nr. 1738 din 27.09.2000 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr. 1095/2000, având ca obiectrevendicare.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenții reclamanți, avocat G, lipsind intimații pârâți.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recurentul reclamant a trimis la dosar (filele 53-57) relații cu privire la stadiul notificării formulată de reclamanți. De asemenea, urmare adresei trimisă de către instanță la termenul de judecată anterior, intimata pârâtă Societatea Națională de Telecomunicații Romtelecom, prin Direcția de Telecomunicații Cad epus la dosar (filele 58-61) precizări și înscrisuri în copie, în susținere.
Instanța, acordă părților prezente prin apărător, cuvântul asupra excepției de perimare.
Apărătorul recurenților reclamanți, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepției de perimare.
Învederează că s-a reușit obținerea restituirii în natură, doar parțial, respectiv a suprafeței de teren de 432,96, din cei 590 moșteniți, în M, la intersecția străzii cu strada - cel M, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.
Arată că diferența de 157,04 nerestituită a fost justificată de Primăria M și de Romtelecom de condițiile tehnice -, urbanism, care impune crearea unei distanțe față de construcția aferentă Centralei M, în curs de dezafectare în prezent.
Având în vedere justificările tehnice ale Romtelecom și nesigur pentru rezolvarea în totalitate a solicitărilor reclamanților, arată că, în cursul lunii noiembrie 2006, au admis condițiile impuse și au acceptat suprafața diminuată de 432,96
Mai arată că, în cursul ultimelor luni ale anului 2007, s-a cedat diferența de teren care nu putea fi trecută în proprietatea reclamanților, unui om de afaceri din M, pentru a construi un spațiu comercial, neținând cont de prevederile legale invocate și în "Decizia privind restituirea în natură, nr. 49 din 03 noiembrie 2006", în raport cu proprietarii. Arată că acea suprafață de teren a fost "denumită"loc de așezare a unui bloc alimentarși există infrastructură, fiind o construcție definitivă. Este de părere că s-a făcut o fraudă la lege.
Precizează că dorește continuarea recursului pentru recuperarea diferenței de teren în suprafață de 157,04
Întrebat fiind de către instanță, apărătorul recurenților reclamanți precizează că Decizia nr. 49 din 03 noiembrie 2006 nu a fost atacată.
Precizează că sunt formale concluziile sale și să fie primite ca atare. Concluzionând, solicită respingerea excepției de perimare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra referatului de perimare dispus de instanță din oficiu.
CURTEA
Asupra referatului de perimare dispus de instanță din oficiu, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1444 din 06 iulie 1999 la Judecătoria Mangalia, reclamanții, și -, au chemat în judecată pe pârâții Societatea Națională de Telecomunicații Romtelecom prin Direcția de Telecomunicații C și Consiliul Local al Municipiului M pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să le recunoască dreptul de proprietate și să le predea în deplină proprietate și posesie imobilul - teren în suprafață de 432,96 metri situat la intersecția străzilor și - cel
Prin sentința civilă nr. 2713 din 20 decembrie 1999, Judecătoria Mangaliaa admis excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Local M, iar pe fond, a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, au declarat apel reclamanții.
Prin decizia civilă nr. 1738, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 27 septembrie 2000, în dosarul nr.1095/2000, a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanții-apelanți.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, au declarat recurs reclamanții-recurenți.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 34/C/2001 (nr. unic: -) pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA și s-a fixat termen de judecată la data de 21 martie 2001. Cauza a fost amânată la data de 27 aprilie 2001, data la care s-a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 47 alin.1 din legea nr. 10/2001.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată că, prin încheierea de ședință din data de 27 aprilie 2001, în baza art. 47 alin.1 din legea nr. 10/2001, s-a dispus suspendarea judecării cauzei.
De la această dată, timp de peste un an de zile nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură din vina exclusivă a persoanelor interesate.
Drept urmare, la data de 19 martie 2008, în temeiul dispozițiilor art. 252 alin.1 din Codul d e procedură civilă, s-a întocmit referat pentru constatarea perimării de drept a recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin.1 din Codul d e procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs ori revizuire se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an de zile.
În speță, se constată că nu s-a îndeplinit în această perioadă vreun act de procedură care să întrerupă perimarea, în conformitate cu dispozițiile art. 249 din Codul d procedură civilă.
În consecință, având în vedere și relațiile depuse la dosar de recurentul reclamant la data de 09 aprilie 2008, cât și precizările depuse la data de 11 aprilie 2008 de intimata pârâtă Romtelecom B, urmează a se admite sesizarea de perimare și, în temeiul dispozițiilor art. 252 din Codul d e procedură civilă, se va constata din oficiu, perimat recursul civil formulat de recurenții reclamanți, și -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite sesizarea.
Constată perimat recursul civil recurenții-reclamanți, și, ambii domiciliați în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații pârâți SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TELECOMUNICAȚII ROMTELECOM, prin DIRECȚIA DE TELECOMUNICAȚII C, cu sediul în C,- - 81 și CONSILIUL LOCAL M, cu sediul în M, județul C, împotriva deciziei civile nr. 1738 din 27.09.2000 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr. 1095/2000, având ca obiectrevendicare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2008.
Pentru Președinte de complet, aflat în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte de instanță, | Pentru judecători și, aflați în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte de instanță, |
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel:
Red./tehnored.dec.recurs:
gref.AB/9 ex./24.07.2008
Emis 5 com. azi, 01.08.2008
Președinte:Irina BondocJudecători:Irina Bondoc, Mihaela Popoacă, Eleonora Spiridon