Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 123/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 123/2009-
Ședința publică din 07 iulie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declarat de pârâta SA. S cu sediul în S,-, jud. O, în contradictoriu cu intimatul reclamant din localitatea S,-/A, jud. O, împotriva sentinței civile nr.258 din 23 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr.5412/2004, având ca obiect pretenții.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 16 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 23 iunie 2009, apoi pentru 30 iunie 2009, iar apoi pentru data de 07 iulie 2009, când:
DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.258 din 23 mai 2005 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr. 5412/2004, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul din S- A județul O, astfel cum a fost precizată la termenul din 16.05.2005, împotriva pârâtei S cu sediul în S- județul O și a fost obligată pârâta SA. S la plata sumei de 15.883.631.496 lei reprezentând 50% din beneficiul net postcalculat pe perioada 1 ianuarie 1996-31 decembrie 2003; s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la încheierea contractului prevăzut de art. 72 al. 1 din Legea nr.64/1991; s-a luat act că reclamantul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată printr-o acțiune separată.
Pentru a pronunța astfel, s-a avut în vedere conținutul celor două rapoarte de expertiză, apreciindu-se că s-a demonstrat caracterul de realizare tehnică nouă la nivelul unității și utilă din punct de vedere economic, conform art. 72 alin.1 din Legea 64/1991, pârâta aplicând această realizare tehnică fără a încheia contract cu reclamantul privind drepturile ce i se cuveneau.
S-a apreciat ca fiind rămasă fără obiect cererea privind obligarea pârâtei la încheierea contractului prevăzut de art. 72 alin.1 din Legea nr.64/1991, întrucât în prezent nu se mai aplică procedeul de debitare a anozilor conceput de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în principal, anularea sentinței atacate și reținerea procesului spre rejudecare, punând în vedere reclamantului să timbreze la valoarea pretențiilor iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței în sensul de a respinge și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 15.883.631.496 lei reprezentând 50 % din beneficiul net postcalculat pe perioada 01 ianuarie 1996 - 31 decembrie 2003, fie ca urmare a excepțiilor invocate, fie ca neîntemeiat.
În motivele de apel s-a criticat sentința atât sub aspectul incidenței în cauză a excepțiilor insuficientei timbrări a acțiunii, inadmisibilității acțiunii și prescripției dreptului material la acțiune, cât și sub aspectul soluționării fondului.
În susținerea primei excepții s-a invocat că în mod greșit a considerat instanța de fond că în speță nu se impune plata unei taxe de timbru la valoarea pretențiilor, în condițiile în care în cazul realizărilor tehnice, nu se aplică prin asemănare dispozițiile din materia drepturilor de autor și invențiilor, ci dispozițiile dreptului comun inclusiv cele referitoare la timbraj, fiind incidente astfel prevederile art. 2 din Legea nr.146/1997 și nu dispozițiile art. 5 din această lege, excepțiile fiind de strictă interpretare.
În baza acestei excepții s-a solicitat anularea sentinței civile apelate și reținerea procesului spre judecare, punând în vedere reclamantului să timbreze la valoarea pretențiilor.
În privința celei de a doua excepții invocate s-a susținut că în mod nelegal instanța nu a constatat că acțiunea este inadmisibilă, în condițiile în care reclamantul nu era îndreptățit s primească despăgubiri potrivit Legii nr.64/1991 pentru o realizare tehnică, o inovație realizată anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv sub imperiul Legii nr.62/1974, reclamantul fiind recompensat prin recunoașterea calității de autor, prin emiterea certificatului de inovator.
S-a susținut că între drepturile conferite de Legea nr. 62/1974 nu figurează nici un drept patrimonial, ci numai vocația de a obține un avantaj patrimonial în limita a trei remunerații tarifare lunare, dacă organele competente se pronunțau în acest sens, nefiind incidente dispozițiile art. 70 alin.3 din Legea nr.64/1991 ce se aplică numai invențiilor brevetate ce privesc o noutate absolută, neputându-se aplica unei realizări tehnice utile de noutate locală.
În susținerea excepției prescripției dreptului la acțiune s-a arătat că dreptul la acțiune pentru inovația realizată în anul 1987 s-a prescris încă din anul 1990, în temeiul Decretului nr.167/1958, nefiind aplicabilă Legea nr.64/1991, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile, reclamantul având deschisă calea conte4stației prevăzută de art. 73 alin. final din Legea nr. 62/1974, pentru plata a Cm ult 3 remunerații lunare.
Pe de altă parte s-a susținut că în cazul în care s-ar considera că inovației realizată de reclamant îi este aplicabilă Legea nr. 64/1991, dreptul material la acțiune s-a prescris în 3 ani, începând cu data intrării î vigoare a acestui act normativ, respectiv de la 21 ianuarie 1992.
S-a apreciat ca fiind eronată concluzia instanței de fond în sensul că reclamantul ar fi luat cunoștință de faptul că pârâta utilizează elementele tehnice ale inovației sale abia la 14.05.2004, conform adresei emise de Ministerul Economiei și Comerțului ce s-a eliberat la cererea reclamantului, ce avea deja cunoștință de existența presupusului prejudiciu.
S-a susținut că inovația reclamantului nu a fost aplicată, acesta nefăcând o astfel de probă, în condițiile în care expertiza tehnică a menționat că nu se poate stabili cu certitudine dacă a fost aplicată realizarea tehnică.
S-a arătat că este neîntemeiată susținerea reclamantului referitoare la imprescriptibilitatea acțiunii în justiție cu privire la dreptul de inovator, ca drept personal nepatrimonial, în condițiile în care acțiunea reclamantului viza încălcarea unui drept, fie patrimonial fie nepatrimonial, ce dă naștere la raportul de răspundere civilă, întemeiată pe un drept de creanță prescriptibil extinctiv în termen de 3 ani, conform art. 3 din Decretul nr.167/1958, neputându-se pune semnul egalității între autorul unei inovații și inventator, inventatorului nefiindu-i recunoscut un drept de proprietate industrială nici prin vechea reglementare și nici în cea corespondentă din legea nouă.
În privința soluționării fondului cauzei s-a susținut că acțiunea este neîntemeiată, în condițiile în care în reglementarea Legii 62/1974 autorul unei realizări tehnice avea numai o vocație la acordarea unei remunerații, în cazul aplicării inovației, în speță, prin neaplicarea inovației, reclamantul neavând nici această vocație la acordarea remunerației de către ministerul d e resort.
S-a arătat că raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a bazat pe o metodă greșită și pe o aplicare eronată a dispozițiilor legale, fiind lovit și de nulitate atât timp cât scrisoarea de convocare nu a fost comunicată cu C puțin 5 zile înainte de data expertizei, nefiind întocmit un proces verbal.
S-a invocat aplicarea eronată a dispozițiilor Legii nr.64/1991 de către expertul contabil care a făcut estimări eronate, nefiind stabilite veniturile și cheltuielile efectiv suportate de unitate pentru aplicarea inovației pe baza unor documente ce urmau a fi anexate raportului, în cazul în care ar fi existat, dacă s-ar fi aplicat inovația.
S-a susținut că prin metoda folosită expertul contabil ajunge la situația absurdă în care inovatorul are drepturi mai mari decât titularul de brevet, instanța acordând mai mult decât s-a cerut, atât timp cât prin acțiune reclamantul a solicitat despăgubiri în sumă de 5.000.000.000 lei.
La data de 30 noiembrie 2005 intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de apel ca neîntemeiată și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia nr. 82 pronunțată la 30 ianuarie 2006, Curtea de Apel Craiovaa admis apelul declarat de "" - S, a schimbat în parte sentința civilă pronunțată de instanța de fond, în sensul obligării pârâtei "" - S la plata către reclamant a sumei de 6.375.185.265 lei reprezentând despăgubiri bănești constând în 50 % beneficiu net postcalculat pe perioada 2001 - 2003, menținând restul dispozițiilor din sentință.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâta, ambele recursuri fiind admise prin decizia civilă nr. 7253 pronunțată la 19 septembrie 2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispunându-se casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Craiova.
În considerentele deciziei se reține că hotărârea instanței de apel este lovită de nulitate, bazându-se pe un înscris transmis de expert după închiderea dezbaterilor, instanța încălcând în acest fel principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.
Ulterior, prin încheierea nr. 6749 din 17 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea cauzei la Curtea de APEL ORADEA.
Procedând la rejudecarea apelului, Curtea reține că în cererea de apel au fost reiterate aceleași excepții care au fost invocate la instanța de fond, respectiv excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepția inadmisibilității și a prescripției dreptului la acțiune.
Astfel, potrivit art. 5 lit. b din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată, având ca obiect recunoașterea calității de inventator, de titular de brevet, a drepturilor născute din brevetul de invenție, din contractele de cesiune și licență, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului, se timbrează cu o taxă fixă, taxă ce a fost achitată de reclamant.
Întrucât Legea nr.64/1991 nu face o diferențiere între drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice și drepturile bănești cuvenite inventatorilor, pentru invențiile aplicate, dar nerecompensate până la intrarea în vigoare a legii, nu se justifică a fi făcută vreo deosebire nici în ceea ce privește plata taxelor judiciare de timbru, excepția fiind astfel nefondată.
În ceea ce privește legea aplicabilă, este adevărat că la data realizării inovației era în vigoare Legea nr.62/1974, însă cum aplicarea ei s-a pretins a fi fost făcută în perioada 1996 - 2003, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii noi, Legea nr.64/1991, acțiunea reclamantului, promovată în anul 2004 având ca obiect plata unor despăgubiri în temeiul art. 73 alin. 3 din legea mai sus evocată, și nu art. 70, cum greșit a reținut instanța de fond.
În fine, sub aspectul prescripției dreptului la acțiune, este de reținut că potrivit dispozițiilor art. 1, 3 și 8 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune având ca obiect un drept patrimonial se stinge prin prescripție dacă a fost exercitat în termen de 3 ani.
Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba, cât și pe C care răspunde de ea.
În cauză reclamantul a luat cunoștință de faptul generator a dreptului său de creanță prin adresa -/14.05.2004 a Ministerului Economiei și Comerțului, dată în raport de care acțiunea acestuia a fost introdusă în termen.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Intimatul - reclamant a fost salariatul apelantei până în data de 06 mai 1996.
Pe perioada activității desfășurate la apelantă, reclamantul a obținut certificatul de inovator nr.4622/15.12.1987 eliberat de Ministerul Industriei Chimice și, pentru inovația intitulată " Debitarea anozilor care se folosesc pentru demarajul cuvelor de electroliză", inovație care nu a fost aplicată până la data încetării activității reclamantului la societatea pârâtă.
Ulterior, reclamantul s-a adresat Ministerului Economiei și Comerțului, care prin adresa nr.947/29.04.2004 i-a comunicat acestuia că în perioada 1996 - 2003 pârâta a folosit anozi debitați pentru demararea cuvelor de electroliză, dar că potrivit susținerilor acesteia din urmă, nu s-au folosit elemente tehnice cuprinse în inovația reclamantului, înregistrată la sub nr. 195/28.11.1988, operațiunea realizându-se conform unei soluții tehnice elaborate de personalul Secției și.
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate, expertul concluzionând că dispozitivul descris în dosarul de inovație al reclamantului a fost găsit la unitate, la atelierul de asamblare și debitare anozi și catozi, dar acesta nu a mai funcționat din anul 2003, ulterior renunțându-se la utilizarea lui.
A mai concluzionat expertul că utilajul de debitare găsit în atelier, putea fi folosit conform propunerilor conținute în dosarul de inovație, principiul de utilizare fiind comparabil cu C din propunerea de inovație.
În legătură cu susținerile societății pârâte, expertul precizează că aceasta nu a putut prezenta nici o tehnologie alternativă pentru producerea anozilor debitați, realizată de proprii specialiști.
În raport de concluziile expertului, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, se poate aprecia că reclamantul a făcut dovada aplicării inovației sale în perioada 1996 - 2003, inovație care are caracterul unei realizări tehnice noi conform art. 73 alin. 1 din Legea 64/1991, prin aplicarea acesteia, reducându-se costurile de producție prin eliminarea muncii brute, recuperarea bucăților tăiate și așezarea uniformă a anozilor pe patul de cocs.
Mai trebuie precizat și faptul că instanța nu a luat în considerare aprecierile de natură tehnică ale experților desemnați în apel, aceștia având calitatea de experți contabili și nu de experți tehnici în specialitatea metalurgie.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor bănești cuvenite reclamantului raportul de contraexpertiză efectuat în apel concluzionează că acestea se ridică la suma de 119.743 RON pe perioada 2001 - 2003, reprezentând 50 % beneficiile realizate de pârâtă în perioada mai sus evocată.
În condițiile în care societatea pârâtă nu a întocmit postcalculul acestor beneficii pe fiecare an de utilizare a noii tehnici, experții contabili s-au raportat la antecalculația întocmită de reclamant cu ocazia obținerii certificatului de inovator, însușit la acea dată și de pârâtă.
Faptul că aceste beneficii nu se regăsesc în profitul obținut la nivelul întregii societăți este irelevant, în cauză interesând beneficiile obținute la nivelul produselor realizate prin utilizarea acestui nou procedeu și nu la nivel global.
este și susținerea apelantei cu privire la acordarea de către instanța de fond a mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care reclamantul și-a precizat cuantumul pretențiilor cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei, în raport de concluziile raportului de expertiză contabilă.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 296 Cod procedură civilă să admită apelul, și să schimbe în parte sentința atacată în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a sumei de 119.743 RON, reprezentând despăgubiri bănești pe perioada 2001 - 2003, reprezentând 50 % din beneficiul net postcalculat, menținând totodată restul dispozițiilor sentinței.
Se va luat totodată act de împrejurarea că apelanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată printr-o acțiune separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelanta pârâtă SA. S cu sediul în S,-, jud. O, în contradictoriu cu intimatul reclamant din localitatea S,-/A, jud. O, împotriva sentinței civile nr.258 din 23 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Olt pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pe pârâta S la plata către reclamant a sumei de 119.743 RON, reprezentând drepturi bănești constând în 50 % din beneficiul net postcalculat pe perioada 2001 - 2003.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Ia act că apelanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni separate.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 07 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.dec. /08.07.2009
Jud.fond Tribunalul O l t:
Dact./09.07.2009
Ex.2
2 com./
1. apelanta pârâtă SA. S cu sediul în S,-, jud. O,
2. intimatul reclamant din localitatea S,-/A, jud.
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Bocșe Elena, Popoviciu Liliana
