Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 124/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția civilă

Decizia civilă nr. 124/

Ședința publică din 14 februarie 2008

PREȘEDINTE: Valentina Gabriela Baciu

JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier -

La ordine fiind judecarea recursului declarat de reclamanții și, ambii cu domiciliul ales la Cabinetul Individual de Avocatură - avocat, cu sediul în F- A jud. V, împotriva deciziei civile nr. 205 din 6 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

La apelul nominal a răspuns pentru recurenții lipsă, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, și pentru intimații lipsă, și, a răspuns avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Apărătorul recurenților, solicită admiterea recursului formulat de reclamanți, modificarea sentinței de fond cât și a deciziei de apel, și pe cale de consecință, a se admite acțiunea așa cum a fost formulată, cu cele două capete de cerere, grănițuire și revendicarea suprafeței de teren ocupată abuziv de intimații pârâți. Precizează că terenul a fost liber de construcții, iar în timp intimații, puțin câte puțin, au acaparat terenul ce le aparținea recurenților reclamanți, de la autorul lor. Intimații nu au făcut nici o dovadă că au avut vreun act, din care să rezulte că ar fi avut o înțelege cu autorul recurenților reclamanți, pentru suprafața de teren de 30. teren pe care au ridicat niște construcții provizorii (cotețe) neautorizate. Terenul a fost anterior predat la CAP, iar intimații nu au avut cum să stăpânească terenul în aceste condiții, și neposedând terenul aceștia au fost doar niște detentori precari. Solicită ca urmare a admiterii recursului, să se stabilească linia de hotar, așa cum a stabilit expertul prin suplimentul la raportul de expertiză, și a se dispune revendicarea suprafeței de teren

de 577. ocupat de pârâți, și a li se lăsa în pașnică posesie suprafața de teren respectivă. Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Apărătorul intimaților, depune la dosar note de concluzii scrise, pe care le dezvoltă oral în ședință publică, precizând că intimații au construite case și anexe gospodărești, înainte de cooperativizare, așa cum de altfel au și recurenții, și acest aspect rezultă și din conținutul raportului de expertiză, la care este atașată o schiță anexă. Terenurile nu au fost luate în cadrul CAP - ului, și nu au fost mutate, chiar dacă scriptic s-au făcut astfel de mențiuni. In ceea ce-l privește pe intimatul, în mod corect instanța a respins capătul de cerere privind revendicarea, întrucât părțile s-au mai judecat într-o altă cauză cu același obiect și părți, iar referitor la grănițuire tot în mod corect instanța a stabilit linia de hotar pe aliniamentul actual, care exista de altfel de zeci de ani. In ceea ce-l privește pe intimatul, acesta stăpânește casa, anexele și terenul aferent, casă ce a fost construită înainte de al doilea război mondial, deținute de la, autorul reclamanților, care a vândut acestui intimat suprafața de 130. suprafață pe care acesta a construit un grajd, teren pe care l-a stăpânit continuu, netulburat, public și sub nume de proprietar și până în prezent. Astfel acesta și-a consolidat un drept de proprietate. In ceea ce -l privește intimatul, acesta stăpânește casa, anexele și terenul aferent, de la autorul său, iar în ceea ce o privește pe intimata, aceasta stăpânește casa, anexele și terenul aferent dinainte de anul 1953, terenul a fost împrejmuit anterior acestui an, când a și fost terminată casa de locuit, iar linia de hotar nu a fost modificată. In aceste condiții, intimații au făcut dovada că nu au acaparat nimic din terenul recurenților, a se reține că toate terenurile sunt categoria curți - construcții și toate părțile stăpânesc terenurile conform liniilor de hotar, iar pe aceste terenuri sunt plantați și pomi. Solicită ca atare respingerea recursului formulat ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;

Prin acțiunea înregistrată la nr- la udecătoria Focșani jud.V, reclamanții și, au chemat în judecată pe pârâții, și, pentru grănițuire și revendicare.

In motivarea acțiunii au arătat că în calitate de moștenitori ai defunctului, sunt proprietarii suprafeței de 2000. 15, pct.576 învecinată cu pârâții.

Au precizat că între proprietăți nu există linie de hotar prin semne distinctive ceea ce generează neînțelegeri cu atât mai mult cu cât pe laturile de E și V pe perioada CAP - ului au fost desființate semnele vizibile și s-a acaparat teren.

La 21 aprilie 2006, pârâții, și, au depus întâmpinare primul invocat autoritatea de lucru judecat față de sentința civilă nr.3741/2005 a Judecătoriei Focșani jud. V, iar ceilalți solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că împrejurările proprietăților lor nu au fost modificate de zeci de ani.

La 28 aprilie 2006 pârâta, a depus întâmpinare invocând excepția lipsei de interes iar pe fond în subsidiar solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de aspectul că gardul despărțitor există de zeci de ani ( la 1.l de spatele casei sale) și oricum grănițuirea s-ar face pe același aliniament.

Prin încheierea din 9 iunie 2006 Judecătoria Focșani jud.V, a admis excepția privind autoritatea lucrului judecat față de pârâtul și a unit cu fondul soluționarea excepției lipsei de interes.

Prin sentința civilă nr.1292 din 30 martie 2007 Judecătoria Focșani jud. V, a admis în parte acțiunea stabilind linia de hotar ce desparte proprietățile reclamanților și cele ale pârâților pe limitele aparente actuale astfel cum rezultă din schița nr.1 a completării raportului de expertiză topografică.

S-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind revendicarea și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.

Impotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen, reclamanții criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală deoarece în mod greșit instanța de fond nu a reținut potrivit raportului de expertiză faptul că reclamanții dețin mai puțin teren decât suprafața din titlu cu 685.,iar pârâții stăpânesc mai mult decât în actele de proprietate astfel; cu 207., cu 169. cu 197. iar cu 487.

Au susținut că autorul lor a deținut anterior cooperativizării suprafeței de 2000. avînd forma unui dreptunghi, teren care a fost preluat de CAP iar pârâții care au avut lot în folosință au acaparat abuziv fiecare în dreptul său câte o porțiune de teren respectiv acelea deținute în plus.

S-a mai motivat că în mod greșit instanța de fond a reținut că pârâții stăpânesc terenurile de zeci de ani dobândind astfel terenurile prin uzucapiune în condițiile în care posesia a fost viciată.

Intimații au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Față de capetele de cerere ale acțiunii respectiv grănițuirea care nu este evaluabilă în bani și dispozițiile art.282/1 cod pr.civilă, tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apelul.

Prin decizia civilă nr.205 din 6 noiembrie 2007 Tribunalul Vrancea, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.1292 din 30 martie 2007 Judecătoriei Focșani jud.

Au fost obligați apelanții la 500 lei cheltuieli de judecată către intimați.

S-a reținut în motivarea deciziei că pârâtul a recunoscut la interogator că deține aproximativ 130. din fosta proprietate a autorului reclamanților dar urmare a unei înțelegeri în urmă cu 40 de ani.

Reclamanții nu au pretins sau dovedit că între pârâți și aceștia au existat vreodată litigii de vecinătate cu excepția dosarului în care s-a pronunțat hotărârea cu privire la pârâtul (instanța de fond a reținut corect autoritatea de lucru judecat).

Impotriva acestei decizie au declarat recurs reclamanții și, criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive;

- instanțele de fond și de apel au reținut în mod eronat că pârâții - intimați au dobândit dreptul de proprietate pe terenul acaparat din proprietatea reclamanților prin uzucapiune apreciind că Legile nr.58 și 59/1974 nu au întrerupt cursul prescripției.

- în mod eronat se reține lipsa litigiilor de vecinătate între părți câtă vreme au existat stări conflictuale iar pârâții au insistat pentru rezolvarea pe cale amiabilă.

- s-a ignorat concluzia expertului tehnic că în zona terenului în litigiu pârâții dețin suprafețe de teren în plus față de cele consemnate în titlurile de proprietate.

Recursul declarat de reclamanți, este nefondat.

Potrivit raportului de expertiză efectuat de expert, în dosarul de fond, reclamanții posedă cu 577. mai puțin decât în titlul de proprietate iar pârâții, și, cu 197., 169.487 și 207. mai mult decât suprafețele înscrise în titlurile de proprietate.

Din răspunsurile la interogatoriu ale pârâților și din declarațiile martorilor G, și, la instanța de fond rezultă că părțile stăpânesc terenurile așa cum au fost identificate de expert din vremea existenței CAP -ului pe baza unor înțelegeri între autorii lor.

A existat o singură excepție - acțiunea îndreptată împotriva pârâtului, soluționată definitiv printr-o hotărâre judecătorească - pentru care s-a reținut autoritatea de lucru judecat.

Prin urmare nu se poate concluziona că în mod eronat s-a reținut dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune potrivit dispozițiilor art.1847 cod civil.

Toate terenurile identificate de expert ca aparținând părților sunt terenuri din categoria curți - construcții și nu au fost loturi în CAP, așa cum rezultă din schițele anexă la raportul de expertiză.

S-a dovedit că între părți nu au existat litigii de vecinătate și că autorii lor s-au înțeles asupra cedării folosinței unor suprafețe cum s-a întâmplat în cazul numitului, care s-a înțeles în anii 1970 cu să îi lase 130. pe latura de sud (declarațiile martorilor și G la instanța de fond).

Pentru ca acțiunea în revendicare să fie admisibilă trebuia să se facă dovada că după eliberarea titlurilor de proprietate, pârâții au acaparat din terenul proprietatea reclamanților prin schimbarea aliniamentelor gardurilor despărțitoare.

Ori elocvente în acest sens sunt procesul verbal de cercetare la fața locului din 7.02.2007 (filele 103 - 204 dosar fond) și răspunsurile la interogatoriu chiar ale reclamanților care au precizat că nu știu de vechimea gardurilor construite pentru delimitarea proprietăților lor de cele ale pârâților, și (filele 69 -70 dosar fond).

Pentru toate aceste considerente în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 cod pr.civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.205 din 6 noiembrie 2007 Tribunalului Vrancea.

In conformitate cu dispozițiile art.274 cod pr.civilă, vor fi obligați recurenții la cîte 500 lei cheltuieli de judecată către intimații, și, reprezentând onorar apărător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și, ambii cu domiciliul ales la Cabinetul Individual de avocatură -avocat, cu sediul în F- A jud. V, împotriva deciziei civile nr.205 din 6 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Obligă recurenții câte 500 lei cheltuieli de judecată către intimații, și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. /25.02.2008

Tehn.

2 ex./27.02.2008

fond -

apel - -

Președinte:Valentina Gabriela Baciu
Judecători:Valentina Gabriela Baciu, Romeo Jirlăeanu, Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 124/2008. Curtea de Apel Galati