Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 125/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 125/Ap
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică Judecătir Camelia Juravschi
- - -
GREFIER - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 16/22.01.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil cu același nr.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 21 octombrie 2009 și 28 octombrie 2009.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 9995/22.10.2008, Judecătoria Brașova admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Brașov și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.
Prin sentința civilă nr. 16/22.01.2009, Tribunalul Brașova respins exceptia lipsei calitatii de reprezentant a Ministerului Economiei si Finantelor pentru Statul R, precum și exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finantelor.
A respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Comuna Feldioara și exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului.
A admis in parte actiunea formulata si completata de reclamantul in contradictoriu cu paratii Statul R, Comuna Feldioara si Feldioara, constatând că reclamantul este unicul mostenitor acceptant al defunctului, decedat la data de 07.03.1955.
Totodată, a respins restul cererilor formulate și a obligat reclamantul sa plateasca paratei Feldioara suma de 2500 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, prima sentință a reținut următoarele:
Instanta a constatat ca imobilul in litigiu, situat in comuna Feldioara,- ( fost nr. 71), inscris in CF nr. 5587 Feldioara nr. top 127-casa de si curte de 1105,20 mp si nr. top 128/1-gradina de 1234,80 mp a fost detinut in proprietate de catre defunctul care a decedat la data de 07.03.1955.
Dupa cum rezulta din actele depuse la dosar, raportat la art. 659, 669 si 685 cod civil reclamantul este unicul mostenitor acceptant, in calitate de descendent, al defunctului, fostul proprietar tabular al imobilului in litigiu.
Pentru aceste motive instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active si va admite petitul privind constatarea calitatii de mostenitor.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii instanta apreciaza ca aceasta nu este o veritabila exceptie ci o aparare de fond ce a fost tratata de instanta in cele ce urmeaza.
Instanta mai retine ca imobilul in litigiu a fost preluat de Stat in baza legii de reforma agrara nr. 187/1945 si a decretului nr. 86/1950 si trecute in administrarea operativa a Sfatului popular al comunei Feldioara
Ulterior, prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 12022/9.10.1970 imobilul constructie in litigiu a trecut in proprietatea Cooperativei de Consum Feldioara iat terenul in litigiu a fost trecut fara plata in folosinta acesteia din urma.
De asemenea, instanta retine ca reclamantul nu a urmat procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001
de aceasta situatie de fapt s-a constatat, in primul rand, ca imobilul in litigiu intra sub incidenta de aplicare a Legii nr.10/2001.
Art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10 / 2001 statuează că "imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139 / 1940 asupra rechizitiilor și nerestituite, se restituie în natură în condițiile prezentei legi".
Art. 2 alin. 1 din Lege dispune că:" în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: a) imobilele naționalizate prin decretul nr. 92 / 1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere si de transport precum și prin alte acte de naționalizare; b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist; c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă; d) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate; e) imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; f) imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial; g) imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile; h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare; i) orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
Acest text de lege evidențiază domeniul de aplicare al Legii nr. 10/ 2001 analizat sub aspectul modalităților de preluare. Aceste dispoziții legale acoperă sfera tuturor modalităților de preluare fie ca ar corespunde unei preluari cu titlu valabil, fie că ar corespunde unei preluări fără titlu sau fără titlu valabil.
Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție, legea civilă dispune numai pentru viitor, o prevedere asemănătoare fiind cuprinsă în art. 1 din Codul civil, conform căruia legea civilă nu are putere retroactivă.
Aceste texte consacră un fapt unanim acceptat, că legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii vechi, așa încât ea nu poate nimici sau modifica trecutul; invers, legea veche trebuie să respecte suveranitatea legii noi, ceea ce înseamnă că se recunoaște fără rezerve aplicarea imediată a legii noi, potrivit căreia acțiunea acesteia se instituie atât asupra faptelor pendinte, cât și asupra efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.
Referitor la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, este de observat că normele legale în conflict, respectiv Codul civil și Legea nr. 10/2001, vizează situații juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile în timp prin efectele lor juridice, generate uneori de ineficacitatea actelor de preluare.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restitutio in integrum, ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării, fondat pe dispozițiile art. 480 - 481 din Codul civil.
Deși avantajos prin accesul direct la justiție, dar rigid și conservator prin câmpul de aplicare, dreptul comun a fost înlocuit cu Legea nr. 10/2001, ce cuprinde norme speciale de drept substanțial și o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței.
Legea nouă suprimă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă, cum se solicită a se constata în speță, și, fără a diminua accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, iar prin norme de procedură speciale, le subordonează controlului judecătoresc.
Cum asemenea reglementare interesează ordinea publică, rezultă că aceasta este de imediată aplicare, soluție consacrată legislativ și prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Ca atare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, rămân fără aplicare dispozițiile dreptului comun referitoare la imobilele ce formează obiectul acestei legi.
În consecință, accesul la un proces echitabil cu privire la asemenea imobil poate fi exercitat cu excluderea acțiunii civile în revendicare, sub toate formele ei, cum este cazul în speță, numai în condițiile și căile prevăzute de legea nouă, de vreme ce acțiunea în justiție a fost promovată ulterior apariției Legii nr. 10/2001.
Potrivit deciziei pronunțate în ședința din data de 9 iunie 2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 60/2007, în recursul în interesul legii, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, decizie obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 Cod proc. civ.:
"Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice".
Numai persoanele exceptate de la Legea nr. 10/2001 precum și cele care din motive independente de voința lor, nu au putut în termenele legale să utilizeze această procedură au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 de către chiriași sau dacă nu a trecut în patrimoniul unei terțe persoane într-o altă modalitate prevăzută de lege.
Instanta apreciaza ca in cauza, reclamantul nu au facut dovada ca ar fi persoane exceptate de la aplicarea Legii 10/2001 sau ca din motive independente de vointa sa nu a putut, in termen legal sa utilizeze procedura prevazuta de legea speciala.
Dupa cum s-a arata mai sus, imobilul in litigiu face obiectul legii 10/2001 dat fiind ca Legea 10/2001 acopera sfera tuturor modalităților de preluare fie ca ar corespunde unei preluari cu titlu valabil, fie că ar corespunde unei preluări fără titlu sau fără titlu valabil, esentiala fiind existenta preluarii necontand ca aceasta a avut loc doar in fapt sau si in fapt si in drept.
Legea 10/2001 prevede in mod expres in art. 2 alin.2 ca persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu isi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii, insa, - si aceasta mentiune este esentiala - exercitarea dreptului de proprietate se poate face numai "dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire, conform prevederilor prezentei legi", nicidecum ale altei legi ( pe calea unei actiuni speciale) ori ale dreptului comun (inclusiv pe calea unei actiuni in revendicare obisnuite) iar potrivit art. 22 alin.5 din Lege nerespectarea termenului prevazut pentru trimiterea notificarii "atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent".
Asadar in speta restituirea in natura a imobilului in litigiu era conditionata de formularea notificarii prevazute de Legea nr. 10/2001, calea de valorificare a dreptului de proprietate al reclamantului nemaifiind actiunea in revendicare ci procedura prevazuta de legea nr. 10/2001, solutie intarita si de prevederile art.6 din Legea nr. 213/1998.
Legea nr. 10/2001 suprimă, așadar acțiunea dreptului comun, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât legea nouă perfecționează sistemul reparator și procedura, instituie controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. 1 și 3 din Constituție și ale art. 6 alin. 1 din CEDO.
CEDO a admis că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere cu privire la măsurile pe care pot să le ia, ei revenindu-i în ultimă instanță dreptul de a aprecia dacă limitările impuse de state sunt compatibile cu Convenția. În opinia Curții, o limitare admisibilă privește impunerea unor proceduri prealabile iar existența unor proceduri speciale în care dreptul de proprietate poate fi valorificat, precum și stabilirea unor termene în acest scop nu constituie prin ele însele o încălcare a art. 21 alin. 1 și 3 din Constituție și a art. 6 alin. 1 din Convenție, atâta timp cât asemenea restricții sunt rezonabile și determinate de necesitatea clarificării, în termen scurt, a unor situații litigioase și asigurării pe această cale a securității juridice a circuitului civil.
De asemenea, Curtea a hotărât că este admisibilă soluționarea unui litigiu de către organele administrative sau jurisdicționale care nu îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate tribunal, în măsura în care decizia pronunțată de acestea poate fi supusă controlului unui Tribunal de plină jurisdicție, care o poate verifica atât sub aspectul legalității cât și al oportunității și o poate reforma atât sub aspectul stării de fapt cât cu privire la măsurile care trebuie luate (Fischer c/a Austriei).
În concluzie, adoptarea unei reglementări speciale derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă. Or, potrivit Legii nr. 10/2001 se conferă plenitudine de jurisdicție în materie cu obligația examinării fondului cauzei, în primă instanță de către tribunal, în apel, pe cale devolutivă, de către curtea de apel iar în recurs, în limitele motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod proc. civ. de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe de alta parte, posibilitatea legiuitorului de a stabili o asemenea procedura guvernata de termene speciale, este in acord cu prevederile art.44 alin.1 fraza a II-a din Constitutie, din care rezulta ca atat conținutul, cat si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.
Așa fiind, in raport de data introducerii acțiunii, prezenta acțiune în realizarea dreptului de proprietate al reclamantilor nu mai este admisibilă în întregul său (atat in ceea ce priveste cererile prealabile în constatare, cat si restul cererilor care in cele din urma, toate au aceeași finalitate), întemeiată pe prevederile Codului civil, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, la data de 14 februarie 2001.
Este adevarat ca potrivit art.6 alin. 3 din legea nr. 213/1998, instantele judecatoresti sunt competente sa analizeze valabilitatea titlului, numai ca in alin. 2 al aceluiasi articol se prevede ca bunurile preluate de stat, fara un titlu valabil, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie.
Intrucat legiuitorul a adoptat o lege speciala de reparatie, iar obiectul acesteia il constituie atat imobilele preluate cu titlu valabil cat si cele preluate fara titlu sau cu titlu nevalabil de catre stat, reclamantul nu poate deroga de la aceasta reglementare, iar in acest context statuarea singulara asupra valabilitatii titlului statului nu poate produce nici o consecinta juridica de reclamant, ceea ce face sa apara ca lipsita de interes.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În dezvoltarea motivelor de apel se invocă încălcarea de către prima instanță a principiului contradictorialității prin nepunerea în discuția părților a excepției lipsei de interes, reținută în considerentele sentinței.
Analizând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de apel, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată rclamantul a solicitat ca prin sentinta ce se va pronunt a se constata ca imobilul situat in Comuna Feldioara,-, jud. B, inscris in CF.5589 Feldioara, nr. top. 127 si nr. top 128/1 a fost preluat de Statul R in mod abuziv si fara titlu si obligarea paratei Comuna Feldioara sa lase in deplina proprietate si posesie acest imobil. In mod gresit prima instanta nu s-a pronunțat asupra capatului de cerere avand ca obiect constatarea preluarii abuzive, fara titlu a imobilului in litigiu, cu solutionarea caruia a fost investita.
Mai mult, prima instanță a reținut în considerentele sentinței lipsa de interes a reclamantului în formularea acestui capăt de cerere, pe care l-a respins în consecință fără a pune în discuția părților această excepție, incalcand astfel principiul contradictorialitatii.
Reținând faptul că prima instanță nu s-a pronuntat asupra acestui capăt de cerere, în temeiul dispozițiilor art. 297 Cod pr. civ. Curtea va admite apelul, va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr. 16/S/22.01.2009 Tribunaluui B, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică azi 28 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
--- - - -
Grefier,
- -
Red. - 4.12.09/Dact. GG - 14.12.09/6 ex.
Președinte:Maria Carmen Tică Judecătir Camelia JuravschiJudecători:Maria Carmen Tică Judecătir Camelia Juravschi
