Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1266/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1364/2007)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1266.
Ședința publică de la 8 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stere Learciu
JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții pârâți și, împotriva deciziei civile nr.202 A din 15.02.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații pârâți CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, SC SA.
are ca obiect - revendicare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții pârâți și personal și asistați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București -Cabinet Individual, avocat, pentru intimații-reclamanți și, în baza împuternicirii avocațiale nr.78 emisă de Baroul București - Cabinet Individual, consilier juridic, pentru intimații pârâți Consiliul General al Municipiului B și Municipiul B prin Primarul General, în baza delegației depuse la dosar lipsind intimatul pârât SC SA.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurenților pârâți solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și modificării în tot a sentinței de fond prin admiterea excepției inadmisibilității și respingerea acțiunii ca inadmisibilă; solicită acordarea cheltuielilor de judecată; depune la dosar concluzii scrise.
Recurentul pârât depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată. Totodată, solicită amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise.
Reprezentantul intimaților pârâți Consiliul General al Municipiului B și Municipiul B prin Primarul General solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței civile atacate în principal prin admiterea excepției inadmisibilității și respingerea acțiunii ca inadmisibilă iar în subsidiar prin respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
rin sentința civilă nr. 5623 pronunțată la data de 13 septembrie 2006 de Judecătoria Sectorului VI B, în dosarul nr-, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune privind capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 54/17.09.1996, au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesual active a reclamanților și a lipsei calității procesual pasive a pârâților Municipiul B, prin Primar General, Consiliul General al Municipiului B și Primăria Municipiului B și a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții și în contradictoriu și cu pârâții și și, constatându-se că trecerea imobilului situat în B,-, - 1,. 3,. C,. 53, sector 6, este lovită de nulitate absolută, au fost obligați pârâții persoane fizice să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul menționat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, cu privire la cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, că a fost depășit termenul special de prescripție prevăzut de art. 45 al. 5 din Legea nr. 10/2001. S-a constatat însă că acest termen nu se extinde și la actele primare de preluare în patrimoniul statului a imobilelor, cum este în cauză decizia de preluare nr. 413/2.04.1985 a Consiliului Popular al Municipiului
În ceea ce privește soluționarea excepțiilor referitoare la calitatea părților în litigiu, prima instanță a reținut că are calitate ca succesor în drepturi al organului administrativ care a emis decizia de preluare în patrimoniul statului a imobilului în litigiu, decizie a cărei validitate a fost contestată, impunându-se participarea sa în litigiu pe acest capăt de cerere, iar nu cu privire la acțiunea în revendicare. Calitatea procesual activă a reclamanților a fost reținută raportat la faptul că transferul dreptului de proprietate în patrimoniul reclamanților s-a produs la data încheierii contractului, plata prețului în rate neavând efect de amânare a transferului dreptului de proprietate.
Pe fond, s-a constatat că, prin contractul de consire nr. 15331/18.09.1974, reclamanții au cumpărat de la Oficiul pentru Construirea de Locuințe Proprietate Personală apartamentul nr. 53, pe care l-au avut în posesie până în anul 1985, când reclamantul a părăsit țara, iar imobilul a trecut prin decizia nr. 413/1985 în proprietatea statului, fără plată, în temeiul Decretului nr. 223/1974 și în administrarea Întreprinderii de construcții, reparații și administrație locativă.
Analizând preluarea fără plată a imobilelor cetățenilor romani care nu
au mai revenit în țară în temeiul Decretului nr. 223/1974, raportat la Constituția în vigoare la acel moment - art. 36 și 12 din Constituția din 1965, art. 41 din Constituția actuală, art. 481.Civ. art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și având în vedere că decizia menționată nu a fost comunicată părților pentru a putea fi supusă controlului judecătoresc conform art. 4 al. 2 din Legea nr. 1/1967, prima instanță a apreciat, potrivit art. 6 al. 3 din Legea nr. 213/1998, că această preluare este nulă absolut, înscriindu-se în categoria preluărilor făcute de stat fără titlu valabil, reclamanții conservând calitatea de proprietar și după momentul preluării, potrivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanții pierzând numai posesia bunului.
Comparând titlurile părților, cum au fost prezentate titluri de proprietate valabile provenind de la autori diferiți, prima instanță a acordat preferință titlului reclamanților în considerarea faptului că preluarea de către stat a imobilului nu este valabilă și potrivit principiului nemo dat quod non habet. A fost înlăturată apărarea pârâților privind buna lor credință, deoarece în situația titlurilor provenite de la autori diferiți, are relevanță dreptul autorului, iar nu titlul părților.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 26.10.2006 a formulat apel pârâtul Municipiul B prin Primarul General, iar la 31.10.2006 (data poștei) pârâții și.
Prin decizia nr.202 A din 15 februarie 2007, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelurile formulate de apelantul-pârât Municipiul B prin Primarul General și apelanții-pârâți și, ca nefondate.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a fost proprietatea reclamanților (fiind achiziționat în temeiul contractului de construire nr. 15331/18.09.1974 între intimatul-reclamant și Întreprinderea pentru construirea și vânzarea locuințelor B - fila 4) și a fost preluat de stat, prin decizia nr. 413/2.04.1985 a Biroului permanent al Comitetului executiv al (fila 7), fără plată în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu motivarea că intimatul a plecat în străinătate și, la expirarea termenului pentru care aveau viză de plecare, nu a revenit în țară.
În ceea ce privește transferul dreptului de proprietate, tribunalul a constatat ca și prima instanță, că acesta a operat la nivelul anului 1974, când a fost încheiat contractul de construire. Susținerea apelanților-pârâți privind neachitarea integrală a prețului nu a fost primită de tribunal, pe de o parte întrucât transferul dreptului de proprietate la momentul realizării acordului de voință contractual nu este condiționat de achitarea integrală a prețului, potrivit regulii comune stabilite de art. 1295.Civ. conform căreia "vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat". Mai mult, tribunalul a constatat că pentru achitarea prețului apartamentului, intimatul-reclamant a încheiat un contract de împrumut cu CEC pentru diferența de 70.000 rol, de unde rezultă că prețul apartamentului a fost achitat integral unitarii vânzătoare. Faptul că acesta și-a onorat obligațiile contractuale de restituire a împrumutului către CEC este lipsit de relevanță în raportul juridic dedus judecății, potrivit principiului res alios acta, aliis nec prodest nec nocet.
În ceea ce privește calitatea procesual activă a reclamantei, având în vedere că mențiunile contractului de construire sunt neclare în ceea ce privește statutul marital al intimatului, precum și faptul că decizia de preluare a fost adresată intimatei și cum nu s-a făcut dovada stării civile prin alte înscrisuri, tribunalul a apreciat că nici aceste critici nu pot fi primite.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998: fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat (alin. 1); bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari (alin.2); instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului (alin.3). Făcând aplicarea acestor dispoziții legale, Curtea Supremă de Justiție - Secțiile Unite, prin decizia în interesul legii nr. V/2000, a statuat că persoanele care consideră că, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au fost deposedate nelegitim de proprietățile lor imobiliare, inclusiv în baza prevederilor Decretului nr. 223/1974, pot cere în justiție, pe calea acțiunii în revendicare, recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra acestor bunuri și, ca urmare, restituirea lor.
Decretul nr. 223/1974 contravenea Constituției din 1965 potrivit căreia dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, iar terenurile și construcțiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri. Același decret contravenea și Codului civil, potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Decizia administrativă de preluare a apartamentului de către stat nu a fost nici comunicată proprietarilor (mențiunea privind comunicarea deciziei din cuprinsul acesteia nefăcând dovada deplină în acest sens), încât nu se poate susține nici măcar că ar fi fost respectate dispozițiile Decretului nr. 223/1974.
Nevalabilitatea titlului statului, chiar de la data emiterii deciziei administrative a fost corect analizată de către instanța de fond raportat la actele normative în vigoare la acel moment și s-a concluzionat corect în sensul nulității sale absolute. Cu privire la prescripția dreptului de a cere constatarea nulității absolute a acestei decizii, tribunalul a constatat că în mod corect nu a fost extinsă de către prima instanță sfera de aplicare a dispozițiilor art. 45 al. 5 din Legea nr. 10/2001, care constituind o excepție de la imprescriptibilitatea acestor acțiuni nu poate fi decât de strictă și limitativă interpretare.
Comparând titlurile de proprietate ale părților, prima instanță a acordat corect preferința titlului intimaților-reclamanți, apreciindu-l ca mai bine caracterizat spre deosebire de la al apelanților care au dobândit, ca urmare a preluării de către stat a imobilului fără titlu, de la un non dominus, dată fiind și data dobândirii dreptului de proprietate.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Consiliului General al Municipiului B, tribunalul a reținut atât faptul că acest pârât, în baza art. 12 din Legea nr. 213/1998, are calitatea procesuală pasivă, cât și faptul că apelantul Municipiul B nu are interes propriu în a critica sentința apelată pentru acest considerent.
În raport cu considerentele expuse, apelurile au fost respinse ca nefondate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții și.
În esență, s-a motivat recursul în sensul că (deși nu este clar motivat în drept, rezultă motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, filele 2-8 dosar curte), prin admiterea apelului s-a dat curs unei acțiuni în revendicare prin comparare de titluri, fiind admisă în disprețul titlului de proprietate, că prețul nu a fost plătit câtă vreme plata s-a făcut de stat, că nu s-a depus de reclamanți copia certificatului de căsătorie (demonstrând astfel că era anterior căsătoriei cu ) și avea un singur titular (pe acesta) și greșit s-a reținut că decizia de preluare ar fi fost comunicată intimatei, ea fiind comunicată la domiciliul lui, unde rămăsese soția sa și evident eroare finală s-a făcut când s-a apreciat că titlul originar e mai bine caracterizat, câtă vreme titlurile provin de la același autor iar contractul de vânzare-cumpărare a devenit titlul de proprietate mai bine caracterizat (într-un stat de drept).
Recursul este fondat.
Prin decizia nr.413 din 2 aprilie 1985, imobilul în speță a trecut în proprietatea statului fără plată, în temeiul Decretului nr.223/1974.
În anul 1996, prin contractul nr.54/1996, și au cumpărat apartamentul în litigiu, conform Legii nr.112/1995.
Numiții și au arătat că sunt proprietari anteriori pentru că în anul 1974, conform contractului nr.15331 din 18 septembrie 1974 au cumpărat de la B (în 1985 acest imobil a fost trecut prin decizia nr.413 din 2 aprilie 1985, de Biroul Permanent al în proprietatea sa).
Ulterior, în 1996 imobilul a fost vândut soților conform Legii nr.112/1995.
Mai e de precizat că imobilul a fost preluat de stat în 1985 deoarece numitul a părăsit țara, făcându-se aplicare Decretului nr.223/1974 în vigoare la acea dată.
Aceasta este situația de fapt care reiese clar din probele dosarului.
Sintetizând, se reține că, în 1974, cumpără apartamentul în litigiu, părăsește țara în 1985, ca urmare statul, în baza Decretului nr.223/1974 preia în proprietate imobilul, care este cumpărat conform Legii nr.112/1995 de soții.
În situația dată, cum corect a reținut și prima instanță, numiții (conform deciziilor CEDO, Raicu contra României) aveau un drept de proprietate absolut, exclusiv și perpetuu - chiar dacă nu era cumpărat de la un adevărat proprietar având aparența de bun (imobil cumpărat în baza Legii nr.112/1995, prezumția bunei-credințe nefiind răsturnată), iar titlul de proprietate era bine caracterizat (conform practicii CEDO).
În atare situație nici nu poate fi vorba de o inadmisibilitate a acțiunii, excepția care nu poate fi primită și va fi respinsă.
Faptul că proprietarul nu a acționat și nu și-a revendicat bunul, nu poate fi imputat recurenților.
Aceștia, prin contractul de vânzare-cumpărare din 1995, au aparența de bun (conform practicii CEDO), posesia acestuia, au titlul de proprietate.
În aceste condiții cererea fiind admisibilă (proprietatea fiind un drept garantat de Constituție, motivele de recurs sunt întemeiate.
Așa fiind, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va fi admis.
Fiind respinsă excepția inadmisibilității cererii, se va modifica decizia apelată.
Se va admite apelul și, potrivit celor reținute, se va schimba în parte sentința apelată.
În contextul titlului de proprietate al recurenților, cererea de nevalabilitate a titlului statului, cât și cererea de revendicare formulată împotriva recurenților vor fi respinse, pentru argumentele sintetice mai sus expuse.
Ca atare, capătul de cerere privind revendicarea va fi respins ca nefondat, titlul reclamanților făcând dovada proprietății acestora asupra bunului cumpărat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței de fond privind soluționarea excepțiilor și altor cereri.
Totodată, cererea prin care se solicită cheltuieli de judecată în recurs va fi respinsă ca nedovedită.
Văzând și art.316 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții pârâți și, împotriva deciziei civile nr.202 A din 15.02.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații pârâți CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI, MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, SC SA.
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Modifică decizia instanței de apel în sensul că:
Admite apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul B prin Primarul General și de apelanții-pârâți și, împotriva sentinței civile nr.5623/13.09.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și cu intimații-pârâți Consiliul General al Municipiului B și.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect revendicarea.
Respinge cererea de revendicare și în ce privește nevalabilitatea titlului statului.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.
Tehnodact., /2 ex./16.11.2009
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 6. -
Președinte:Stere LearciuJudecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma, Ioana
