Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1292/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1292
Ședința publică din 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 330 din 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 3270 din 07.04.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat MUNCIPIUL A reprezentat prin PRIMAR, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâtul intimat Municipiul A prin Primar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru reclamanta recurentă, pune concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii Tribunalului Arad, cu trimitere spre rejudecare, deoarece nu poate fi vorba de o acțiune inadmisibilă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3270 din 07 aprilie 2009 pronunțată în dosar nr-9, Judecătoria Arada respins acțiunea civilă formulată de reclamanta, împotriva pârâtului Municipiul A, având ca obiect revendicare imobiliară.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în fapt că prin prezenta acțiune, reclamanta revendică imobilul situat în A, Calea nr. 174, jud. A, constând în teren intravilan în suprafață de 700. înscris în CF nr. 3920 Aradul, la poziția A7, cu nr.top. 1911-1912/158; 1911-1912/159; 1911-1912/160/1/1, număr cadastral 8696, aflat în proprietatea Statului Român, prin preluare, conform Decretului nr. 223/1974.
Acest imobil, fiind unul preluat abuziv, face obiectul reglementării instituite de Legea nr. 10/2001.
Reclamanta nu a invocat prevederile acestei legi, ci a invocat dreptul comun, respectiv art. 480, 481 cod civil și art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, inclusiv art. 6 și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Chestiunea admisibilității unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect un imobil preluat în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, a fost soluționată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. 33/09.06.2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 108/23.02.2009. astfel că instanța va proceda la analizarea prezentei acțiuni în lumina acestei decizii.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând raportul dintre Legea nr. 10/2001, ca lege specială și Codul civil, ca lege generală, a stabilit la punctul I din decizie, că "de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 din Codul Civil".
La punctul II al deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat raportul dintre legea internă, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a drepturilor omului, procedând la divizarea analizei sale, cu privire la art. 6 din convenție, respectiv art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 din convenție.
Cu privire la primul aspect, instanța supremă a decis că "adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului pretins este efectivă. Faptul că această cale specială este sau nu efectivă poate fi constatat printr-o analiză în concret a fiecărei cauze."
Cu privire la al doilea aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, în absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii, poate apărea conflictul cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, ceea ce impune prioritatea normei din Convenție", iar în continuare a analizat "dacă prioritatea Convenției poate fi dată și în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiate pe dreptul comun, respectiv dacă o astfel de acțiune poate constitui un remediu efectiv, care să acopere, până la o eventuală intervenție legislativă, neconvenționalitatea unor dispoziții ale legii speciale".
Referitor la această analiză, Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a enunțat din nou principiul "specialis generalibus derogant",a apreciat că există și excepții, respectiv că"nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate studiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare situațiesă se poată prevala de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție".
În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "din cauza inconsecvenței și deficientelor legislative, precum și a eventualelor litigii anterior soluționate, nu este exclus ca într-o astfel de acțiune în revendicare ambele părți să se poată prevala de existența unui bun în sensul Convenției, instanțele fiind puse în situația de a da preferabilitate unuia în detrimentul celuilalt, cu observarea, în același timp, a principiului securității raporturilor juridice".
Analizând această decizie în interesul legii, instanța de fond constatat că reclamanta poate uza de dispozițiile dreptului comun, printr-o acțiune în revendicare ca aceasta de față, doar dacă se poate prevala de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Cu privire la această chestiune, instanța de fond a constatat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, de a vedea renăscută supraviețuirea unui vechi drept de proprietate, care este de mult timp neexercitat, nu poate fi considerată un bun actual. Totodată, reclamata nu beneficiază nici de o creanță, în virtutea căreia să poată pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține exercițiul efectiv al dreptului de proprietate, în condițiile în care nu a efectuat nici un demers judiciar sau administrativ, până în momentul de față, pentru a redobândi proprietatea bunului.
Față de cele de mai sus, prima instanță a constatat că reclamanta nu se poate preleva de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional, astfel că nu poate recurge la acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.
De asemenea, nu au putut fi primite de instanța de fond nici petitele privind nevalabilitatea titlului statului (ce ar constitui o premisă a revendicării) și respectiv privind rectificarea de carte funciară (petit accesoriu revendicării).
Pe cale de consecință, acțiunea formulată a fost respinsă.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare apelanta a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul faptului că aceasta respins acțiunea fără a analiza fondul cauzei deoarece a considerat că prin prisma deciziei nr.33/2008 a, reclamanta nu poate uza de o revendicare de drept comun ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001. Procedând astfel, instanța de fond nu s-a pronunțat pe fondul nici unui din cele trei capete de cerere.
Argumentele instanței de fond în sprijinul soluției de respingere sunt nefondate atâta vreme cât terenul reclamantei a fost preluat în baza Decretului nr.223/1974, iar preluările efectuate în baza acestui act normativ au fost declarate nelegale de întreaga practică și literatură în materie. Mai mult, reclamantei nu i-a fost oferită nici o justă despăgubire în baza acestei preluări. Imobilul se află și în prezent în proprietatea Statului Român în consecință în cauză devin incidente și prevederile ignorate de instanța de fond din decizia nr.33/2008 conform cărora indiferent de natura bunului, revendicarea sa este posibilă pe calea dreptului comun în condițiile în care prin aceasta nu s-ar încălca dreptul de proprietate al altei persoane.
Pârâtul deși legal citat nu s-a prezentat la judecarea apelului și nici nu a formulat apărări în scris.
Prin decizia civilă nr. 330 din 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-,a fost respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.3270 din 07.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Arad pentru revendicare imobiliară.
Fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul analizând apelul în condițiile art.295 Cod proc.civilă și prin prisma motivelor scrise consideră că,o primă problemă, care trebuie clarificată este aceea a existenței unei opțiuni a persoanelor îndreptățite între aplicarea legii speciale, care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință, Legea nr.10/2001, și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, și anume Codul civil.
Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie
1989 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce
condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se
poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea
aplica în concurs cu acesta.
Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil,
cât și la cele preluate fără titlu valabil, precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite
să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute (art. 18 lit. c, art. 29),
așa încât argumentul în sensul că nu ar exista o suprapunere în ce
privește câmpul de reglementare al celor două acte normative nu poate fi primit.
Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dispozițiile din art.
6 alin. 2 din Legea nr.213/1998 prevede că "pot fi revendicate de foștii
proprietari sau de moștenitorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi
speciale de reparație", or, Legea nr. 10/2001 reglementează toate măsurile
reparatorii, inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, oferind, astfel
gamă mai largă de măsuri reparatorii față de acțiunea în revendicare.
Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 instituie, atât o procedură prealabilă,
dar și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor
juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.
Dacă persoana îndreptățită a formulat notificarea, în temeiul
prevăzut de lege, care a fost respinsă prin dispoziția (decizia) unității
deținătoare și a atacat-o cu "contestație", iar, apoi, cu apel și recurs, în final fiind respinsă ca nefondată sau tardivă, o nouă acțiune, în revendicare, întemeiata pe dreptul comun, este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, dreptul la acțiune a fost deja exercitat (fiind epuizat) și nu mai poate fi valorificat pe nici o altă cale, iar pe ce altă parte, este exclusa, de natura specială a proceduri Legii nr. 10/2001.
Problema raportului dintre legea specială și legea generală
fost rezolvată în aceiași mod de Înalta Curte, atunci când a decis, în interesul
legii, că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru
cauze de utilitate publica nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile
expropriate în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, LIII din 4 iunie 2007.
Prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic posibilitatea
recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
În acord cu soluțiile adoptate de Curtea Constituționala a României
privind domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 și buna credință
cumpărătorului chiriaș, se constata că această lege, în limitele date de dispozițiile art. 6 al. 2 din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și
cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut, în termenele legale, să utilizeze aceasta procedură au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, daca acesta nu a fost cumpărat, cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași.
Cu atât mai mult, deci, nu pot fi exercitate nici acțiuni în revendicare introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 de persoanele care au utilizat procedura din această lege specială soluție conformă cu regulilenon bis in idem, electa una,precum și cu principiul securității juridice consacrat în jurisprudența CEDO( - 1997, a).Legea nr. 10/2001 suprimă, așadar acțiunea dreptului comun, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, instituie controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție în condițiile art. 21 al. 1 și 3 din Constituție și ale art. 6 al. 1 din CEDO.
Potrivit Legii nr. 10/2001 se conferă plenitudine de jurisdicție în materie, cu obligația examinării fondului cauzei, în primă instanță de către tribunal, în apel, pe calea devolutivă, de către curtea de apel și în recurs, în limitele motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din Codul d e procedura civilă, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civila și de proprietate intelectuală.
Prin urmare, acele persoane care nu au urmat procedura prevăzută de
Legea nr. 10/2001 sau care nu au declanșat în termenul legal o atare procedură
sau care, deși au urmat-o, nu au obținut restituirea în natură a imobilului,nu au
deschisă calea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480.civ.
Existenta unei proceduri speciale în care dreptul de proprietate
poate fi valorificat, precum și stabilirea unor termene în acest scop nu constituie
prin ele însele o încălcare a art. 21 al. 2 din Constituție și a art. 6 al. 1 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atâta timp cât asemenea restricții sunt rezonabile și determinate de necesitatea clarificării, în termen scurt, a unor situații litigioase și asigurării, pe aceasta cale a securității juridice a circuitului civil.
Adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu
consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă
articolul 6 din Convenție, în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă și asigură plenitudinea de jurisdicție.
Măsurile sancționatorii prevăzute de Legea nr.10/2001constând în pierderea dreptului de proprietate de către persoanele îndreptățite, care nu au respectat termenele prevăzute de această lege pentru formularea cererii de restituire, ori de atacare a unor acte lovite de nulitate, sunt în acord cu cerințele prevăzute de art. 1 din primul Protocol; precum si cu practica în materie a CEDO.
Împotriva deciziei civile nr. 330 din 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 3270 din 07.04.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr- a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță deoarece în mod greșit acțiunea de drept comun a fost respinsă ca inadmisibilă, cu argumentul că există o procedură specială prev. de Legea nr. 10/2001, iar, dacă această procedură nu a fost realizată titularul dreptului real de proprietate nu mai poate uzita calea dreptului comun.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304, rap. la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă, se reține că acesta este fondat, în sensul celor ce se vor arăta mai jos.
Reclamanta a promovat o acțiune de drept comun, la data de 1 aprilie 2008, în scopul constatării unei preluări nelegale de către Statul Român a imobilului în litigiu, după care a solicitat valorificarea pretinsului său drept de proprietate prin înscrierea acestuia în cartea funciară.
Primele instanțe, în mod greșit au reținut că această acțiune ar fi inadmisibilă, "de plano", deoarece caracterul abuziv al naționalizării unor astfel de imobile poate fi constatat doar în procedura specială prev. de Legea nr. 10/2001, lege care prevede inclusiv un termen de decădere cu privire la astfel de acțiuni, mai ales dacă vizează nulitatea unui act juridic.
Raționamentul juridic prezentat mai sus, se înscrie în principiile care reglementează acțiunea normei speciale în raport cu o normă generală, însă în cazul imobilelor naționalizate abuziv aceste aspecte sunt mai nuanțate, determinate, pe de o parte, de inconsecvența legislativă și a jurisprudenței, iar pe de altă parte, de hotărârile Curții Europene de Justiție.
Ca atare, în spiritul deciziei în interesul Legii nr. 33/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție B și în conformitate cu hotărârile recente ale Curții Europene - vezi cazul Raicu contra România -, instanțele de fond sunt datoare să examineze pe fond, conținutul pretinsului drept real, modalitatea în care acesta a fost încălcat de fostul stat comunist și în ce măsură acest abuz poate fi reparat, fără a se încălca alte drepturi subiective civile, constituite după anul 1995, în temeiul unor legi și cu bună credință.
Față de cele arătate recursul declarat va fi admis, vor fi casate ambele hotărâri și va fi trimisă cauza pentru rejudecare, sub aspectul fondului dreptului, la Judecătoria Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 330 din 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 3270 din 07.04.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-.
Casează ambele hotărâri și trimite cauza pentru rejudecare la Judecătoria Arad.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./21.12.2009
Tehnored /23.12.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
