Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 13/2010. Curtea de Apel Tg Mures

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 13/

Ședința publică din 27 ianuarie 2010

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul, domiciliat în C, B-dul 1 -.40 B,.24, județul D, împotriva sentinței civile nr.1900 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei,constatându-se că apelul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că, la data de 26 ianuarie 2010, s-a depus la dosarul cauzei, prin fax nouă cerere de amânare a cauzei din partea reclamantului apelant, arătând că este în convalescență și nu se poate prezenta la termenul de judecată din 27 ianuarie 2010, sens în care a atașat copia adeverinței medicale eliberată de Cabinet Medic de Familie dr.. Întrucât cauza a suferit numeroase amânări pentru considerente similare, iar prezența apelantului nu este obligatorie în această fază procesuală, acesta înțelegând să-și formuleze în scris toate cererile și apărările, instanța respinge cererea de amânare.

Se constată că, prin aceeași cerere apelantul a reiterat solicitarea de a i se comunica o serie de înscrisuri indicate la punctul 5 din cerere, din care o parte i-au fost comunicate, iar cu privire la celelalte înscrisuri solicitate i s-a adus la cunoștință de imposibilitatea comunicării acestora de către instanța de apel, respectiv notele grefierului de ședință de la Judecătoria Tg-

La dosarul cauzei există la filele 168 și 177dovezi cu privire la comunicarea actelor solicitate de apelant în conformitate cu dispozițiile art. 128 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Cu privire la solicitarea făcută de apelant referitor la schimbarea completului de judecată, la termenul anterior cererea a fost înaintată președintelui secției civile care i-a răspuns, conform adresei atașate la fila 190 dosar.

Se mai constată că, pe parcursul judecării apelului, reclamantul apelant a formulat o cerere de reaudiere a martorei M, care a fost audiată în primă instanță la Judecătoria Tg-M,argumentele invocate în susținerea cererii fiind în sensul că declarația ar fi fost incompletă, iar martora a fost audiată în condiții improprii. Instanța respinge cererea de reaudiere a martorei, întrucât nu există indicii în acest sens care să rezulte din actele dosarului, iar declarația martorei urmează a fi analizată în contextul ansamblului probator și prin coroborare cu celelalte probe administrate în dosar.

Totodată, se constată că apelantul a solicitat verificarea de scripte și înscriere în fals cu privire la actele indicate la fila 149 dosar și anume: întâmpinarea depusă la termenul din 13 octombrie 2006, lista cu martori depusă la termenul de 24 noiembrie 2006, memoriul depus la termenul din 2 martie 2007, concluziile scrise depuse la termenul din 8 iunie 2007, memoriul depus la termenul din 14 septembrie 2007,cerere de amânare depusă la termenul din 5 mai 2008, întâmpinarea depusă la termenul din 19 martie 2009. Instanța respinge solicitarea apelantului, întrucât verificarea de scripte și înscrierea în fals se efectuează cu privire la înscrisuri doveditoare în cauză, ori cererea apelantului vizează actele - ca suport material -ce conțin simple apărări, cereri de probațiune ale pârâtului, acestea neconstituind dovezi în cauză în sensul dispozițiilor art. 172 și urm. Cod procedură civilă.

Cu privire la cererea de sesizare a organelor de urmărire penală competente sub aspectul săvârșirii de către intimatul și polițistul Aai nfracțiunilor de avocatură clandestină, ticluire de probe mincinoase, dare - luare de mită, primire de foloase necuvenite, instanța o respinge, întrucât din actele dosarului nu există indicii cu privire la săvârșirea acestor infracțiuni și nici nu au vreo înrâurire asupra soluționării cauzei, apelantul având posibilitatea să sesizeze individual aceste instituții.

Instanța, respinge cererea formulată de apelant prin care solicită trimiterea dosarului la Judecătoria Craiova pentru a-l studia, având în vedere că toate actele solicitate i-au fost comunicate.

Referitor la raportul de expertiză medico legală întocmit în cauză, instanța constată că nu s-au formulat de către părți nici un fel de obiecțiuni cu privire la expertiza efectuată.

Față de cele reținute mai sus, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1900 din 28.11.2008 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr- s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul, obligându-l pe acesta din urmă la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de despăgubiri și s-au respins restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că între părți a intervenit o convenție cu privire la cuantumul despăgubirilor pe care pârâtul s-a obligat să le plătească pentru vătămările cauzate în urma accidentului de circulație produs la data de 23 iunie 2005.

Totodată, instanța a apreciat ca fiind nefondată pretenția reclamantului constând în obligația pârâtului să plătească și o dobândă de 25% pe lună astfel cum s-a stipulat în înscrisul întocmit de părți intitulat "chitanță".

Astfel, prima instanță a reținut că reclamantul nu poate pretinde ca echivalent al prejudiciului încercat prin întârzierea executării de către pârât, decât dobânda legală, iar clauza inserată în înscrisul intitulat "chitanță" este lovită de nulitate.

Cu referire la solicitarea reclamantului de a i se acorda daune morale, Tribunalul a reținut că este nefondată, față de înțelegerea intervenită între părți și în raport de probele administrate, din care nu se poate reține o alterare a condițiilor de viață ale reclamantului cauzate de vătămările redate în certificatul medico-legal.

În fine, cu privire la cererea reclamantului pentru obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii, instanța a respins-o ca nefondată, întrucât daunele cominatorii nu se aplică obligațiilor ce au ca obiect o sumă de bani.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii tuturor capetelor de cerere din acțiunea formulată.

În motivarea apelului, apelantul a arătat că în mod nelegal instanța învestită cu soluționarea cauzei, după ce Judecătoria Tg.-M și-a declinat competența, i-a respins cererea de amânare și a revenit asupra efectuării expertizei medico-legale, care fusese încuviințată. De asemenea, în mod nelegal instanța nu a obligat pârâtul la plata dobânzii de 25% pe lună,având în vedere prevederile art. 969, art. 970, art. 1073, art. 1082, art. 1087 art. 1174, art. 1176 și art. 1180 din Codul civil.

Apelantul a mai criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul nemotivării respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și sub aspectul neacordării daunelor morale, deși starea sănătăți acestuia s-a agravat ca urmare a accidentului de circulație.

De asemenea, s-a mai arătat că instanța a reținut în mod eronat faptul că reclamantul și-ar fi micșorat pretențiile, reiterând solicitările formulate în precizarea acțiunii formulată la data de 14.04.2008, cu toate acestea a arătat că despăgubirile materiale pe care le solicită sunt în cuantum de 1020 lei, sumă ce solicită a fi actualizată la data plății efective (pct. 129 din apelul promovat)

Apelantul a mai invocat faptul că administrarea probelor s-a făcut cu încălcarea legii, iar probele propuse trebuiau respinse, întrucât cererea de probațiune fusese făcută tardiv.

Intimatul pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând să sentința atacată este legală și temeinică.

În dovedire, la dosarul cauzei, s-au depus următoarele înscrisuri: rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova din data de 29.11.2005 (fila 41),adresa nr. 38 din 11.03.2008 emisă de Asociația Națională a de (fila 42), chitanțe (filele 73-96).

De asemenea, instanța a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, raportul de expertiză întocmit de IML Tg.-M fiind depus la filele 154-158, în dosarul cauzei.

Analizând hotărârea atacată în raport de efectul devolutiv al căii de atac, consacrat de art. 292, art. 295. Curtea reține următoarele:

La data de 23 iunie 2005, pe B-dul 1 - din C, pârâtul l-a accidentat cu autoturismul Solenza cu nr. de înmatriculare 53. pe reclamant, care se afla pe trecerea de pietoni, provocându-i leziuni, constatate prin certificatul medico-legal nr. 1558/A2 din 24.06.2005 (fila 2 în dosarul primei instanțe) și care au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale.

Astfel, potrivit certificatului medico-legal menționat reclamantul a suferit o plagă verticală de 6 cm la gamba dreaptă, tumefacție și echimoză violacee articulație tibio-tarsiană și față dorsală picior stâng, excoriație pe fond tumefiat la stâng posterior, acuzând cefalee și amețeli. Diagnosticul stabilit a fost traumatism cranio-cerebral minor, plagă tăiată 1/3 medie gambă dreaptă, stâng, entorsă tibio-tarsiană.

Întrucât reclamantul nu a formulat plângere penală împotriva pârâtului, prin rezoluția nr. 4339/P/2005 din 30.08.2005 Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiovaa dispus neînceperea urmăririi penale, care a fost menținută prin rezoluția nr. 3311/II/2/2005 din 29.11.2005 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Pentru accidentul rutier produs și întrucât reclamantul nu a formulat plângere penală, pârâtul a fost sancționat contravențional, prin procesul-verbal de contravenție seria - nr. - din 19.08.2005 (fila 231 în dosarul primei instanțe).

La data de 16 iulie 2005 părțile au încheiat o convenție, consemnată într-un înscris intitulat "Chitanță" (fila 161 în dosarul primei instanțe) prin care pârâtul s-a obligat să plătească reclamantului suma de 500 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamant ca urmare a accidentării sale de către pârât. Pârâtul s-a angajat să plătească această sumă de bani pe parcursul lunilor august, septembrie, octombrie cu o dobândă de 25 % pe lună, calculată începând cu data încheierii convenției.

Întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin convenția menționată, reclamantul l-a chemat în judecată, precizându-și acțiunea de câteva ori, cea din urmă fiind făcută la data de 14.04.2008 (fila 484), când a solicit obligarea pârâtul la plata sumei de 500 lei cu o dobândă de 25% pe lună cu titlu de despăgubiri materiale, daune morale în cuantum de 9.000.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plății, despăgubiri pentru folosul de care a fost lipsit prin neplata sumelor menționate, în cuantum de 1.000.000 euro, penalități de 10 lei pe zi de întârziere începând cu data introducerii acțiunii până la plata efectivă a sumelor datorate.

În apel, apelantul a mai arătat că despăgubirile materiale pe care le solicită sunt în cuantum de 1020 lei, reprezentând contravaloarea tratamentului medical și cheltuielile de judecată efectuate sunt în cuantum de 1726 lei.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998-999 din Codul civil.

În acest sens, instanța trebuie să analizeze dacă în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul cauzat și vinovăția pârâtului.

Astfel, fapta ilicită a pârâtului constă în nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la conducerea pe drumurile publice, respectiv încălcarea prevederilor art. 135 lit. h din HG nr. 1391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constând în neacordarea priorității de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător.

În ceea ce privește vinovăția pârâtului, din probele administrate rezultă că aceasta a fost în culpă, cu privire la producerea accidentului, sub forma neglijenței, în sensul că nu a prevăzut consecințele faptei sale ilicite, deși, în circumstanțele date, trebuia și putea să le prevadă. De altfel, aceste aspecte nu au fost contestate de către pârât.

de cauzalitate între accidentul produs și leziunile constate prin certificatul medico-legal mai sus menționat a fost stabilită prin actul medico-legal menționat, în sensul că leziunile constatate, care au necesitat un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale, au fost consecința accidentului rutier.

În acest context Curtea va înlătura susținerile apelantului, în sensul că urmările accidentului a cărui victimă a fost ar fi mult mai grave decât cele reținute în certificatul medico-legal și că ar exista o legătură de cauzalitate între vătămarea corporală suferită în urma accidentului și afecțiunile pe care le are în prezent, întrucât aceste susțineri sunt contrazise de expertiza medico-legală efectuată în cauză.

Astfel, conform concluziilor raportului de expertiză zonele în care a fost lovit reclamantul în timpul accidentului nu sunt vitale, singura zonă vitală putând fi considerată extremitatea craniană, în contextul în care în urma impactului reclamantul s-a lovit cu capul de parbriz, însă la acest nivel nu au fost descrise leziuni traumatice, fiind stabilit diagnosticul general de traumatism cranio-cerebral minor. Astfel, urmare a accidentului rutier produs viața reclamantului nu a fost pusă în primejdie, neputând surveni decesul acestuia.

Totodată, s-a stabilit că vătămarea corporală suferită nu poate duce în viitor la apariția unui risc major de accident vascular, infarct, alte afecțiuni grave sau deces, iar între leziunile traumatice suferite și afecțiunile patologice ale reclamantului nu există legătură de cauzalitate, aceste afecțiuni apărând pe un fond patologic preexistent.

Concluziile raportului de expertiză mai arată că tratamentul medical prescris în adeverințele și actele medicale ale reclamantului nu are nicio legătură de cauzalitate cu traumatismul suferit în urma accidentului, reclamantul nu a fost internat pentru leziunile suferite, nu a efectuat vreun tratament în condiții ambulatorii și nu a avut complicații în perioada imediat ulterioară a accidentului legate de o evoluție nefavorabilă a leziunilor traumatice suferite.

Prin urmare, Curtea constată că urmările accidentului produs sunt leziunile constatate în certificatul medico-legal și care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile deî ngrijiri medicale.

În ceea ce privește prejudiciul material, astfel cum am arătat anterior, părțile au încheiat o convenție la data de 16 iulie 2005, consemnată într-un înscris intitulat "Chitanță", prin care pârâtul s-a obligat să plătească reclamantului suma de 500 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamant ca urmare a accidentării acestuia. Pârâtul s-a angajat să plătească această sumă pe parcursul lunilor august, septembrie, octombrie cu o dobândă de 25 % pe lună, calculată începând cu data încheierii convenției.

Cu privire la acest aspect, în mod legal prima instanță a constatat incidența dispozițiilor art.969 din Codul civil, părțile evaluând prejudiciul material la momentul respectiv, constând în tratament medical și contravaloarea ochelarilor reclamantului, acordând suma de 500 lei cu acest titlu, conform convenției părților.

Cum ulterior, tratamentul medical prescris în adeverințele și actele medicale, pe care reclamantul le-a depus la dosarul cauzei, nu are nicio legătură de cauzalitate cu traumatismul suferit în urma accidentului, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză, nu se justifică majorarea sumei stabilite inițial de părți ca fiind îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului patrimonial cauzat, iar solicitarea apelantului în sensul majorării pretențiilor reprezentând despăgubiri materiale, în apel, de la 500 lei la 1020 lei, nu poate fi primită. Din această perspectivă instanța constată că facturile și chitanțele depuse în apel la filele 74-75, reprezentând cheltuieli cu ochelarii de vedere, taxa IML și medicamente, probează suma solicitată de reclamant cu titlu de despăgubiri materiale, în cuantum de 500 lei, iar chitanțele depuse în copie la filele 79, 80, 81, 83, 93 reprezentând contravaloarea unor medicamente achiziționate în perioada 2007-2008, urmează a fi înlăturate ca probe, în contextul în care prin raportul de expertiză s-a stabilit că între leziunile traumatice suferite și afecțiunile patologice ale reclamantului nu există legătură de cauzalitate, aceste afecțiuni apărând pe un fond patologic preexistent, iar tratamentul medical prescris în adeverințele și actele medicale depuse ulterior nu are nicio legătură de cauzalitate cu traumatismul suferit în urma accidentului, reclamantul neefectuând vreun tratament în condiții ambulatorii și neavând complicații în perioada imediat ulterioară a accidentului legate de o evoluție nefavorabilă a leziunilor traumatice suferite.

Cu privire la cererea reclamantului de a i se acorda și dobânda aferentă sumei de 500 lei, de 25% pe lună astfel cum s-a stabilit prin convenția părților, Curtea constată că în mod legal tribunalul a constatat că această clauză este lovită de nulitate și nu poate produce efecte juridice. Aceasta întrucât potrivit dispozițiilor art. 5 din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an, iar conform art. 9 din același act normativ, în raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai M decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept.

Cu toate acestea, obiectul obligației fiind o sumă de bani, pe care pârâtul nu a plătit-o, deși s-a obligat în acest sens, potrivit art. 1088 din Codul civil, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală.

Obligația de reparare a prejudiciului cauzat se naște în momentul în care sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale. Ca o consecință juridică, debitorul obligației de reparare este de drept pus în întârziere, putând fi ținut la plata de daune moratorii. Aceasta cu atât mai mult cu cât părțile au evaluat de comun acord prejudiciul material cauzat imediat după producerea accidentului,la valoarea de 500 lei, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă la data încheierii convenției.

Pentru aceste motive, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 500 lei, calculată de la scadență, 16.07.2005, până la data achitării efective a debitului.

Pentru aceleași considerente instanța constată că în mod legal prima instanță a respins și cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru folosul de care a fost lipsit prin neplata sumelor datorate de pârât, dobânda legală acoperind beneficiul nerealizat.

În același context, Curtea constată că în mod legal a fost respinsă și cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii de 10 lei /zi de întârziere, întrucât daunele cominatorii reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului să execute o obligație, de a face sau de a nu face, care implică faptul personal al debitorului. Daunele cominatorii nu sunt un procedeu de executare silită în natură a obligațiilor. De aceea recurgerea la acest mijloc este admisibilă numai în cazul obligațiilor a căror executare în natură este imposibilă. Daunele cominatorii nu se confundă cu daunele interese moratorii și cu daunele interese compensatorii, deoarece se acordă fără a se urmări repararea unui prejudiciu și au caracter provizoriu.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil, pentru întârziere în executarea obligației asumate de plată a sumei de 500 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, beneficiul nerealizat se acoperă prin acordarea de daune-interese moratorii, care, potrivit art.1088 din Codul civil, nu pot fi mai mari decât dobânda legală.

Ca urmare a vătămărilor corporale cauzate reclamantul a suferit și un prejudiciu nepatrimonial, constând în durerile fizice cauzate persoanei umane și disconfortul psihic cauzat de suferințele fizice, aspecte care rezultă și din declarațiile martorilor G (fila 415) și M (fila 417).

In ceea ce privește acordarea daunelor morale, având în vedere ca prejudiciul este nu numai condiția răspunderii civile delictuale, dar și măsura ei, instanța constata ca prejudiciul suferit de reclamant este și nepatrimonial, neputând fi evaluat în bani, însa pentru a atenua suferințele fizice ale reclamantului apreciază ca i se cuvin compensații bănești.

Sub acest aspect, Curtea constată că este nelegală sentința ce face obiectul prezentei analize, în contextul în care constată, pe de o parte, că daune morale nu se pot acorda întrucât exced convenției părților, iar, pe de altă parte, că prin fapta ilicită a pârâtului nu s-a cauzat reclamantului nici un prejudiciu moral.

Astfel, convenția anterior menționată, încheiată de părți, este exclusiv cu privire la despăgubiri materiale și nu limitează dreptul reclamantului de a solicita și alte despăgubiri, nefăcând nicio referire cu privire la întinderea reparației integrale, nu cuprinde o manifestare de voință clară a reclamantului, în sensul de a nu mai avea alte pretenții, ci doar o acceptare a evaluării prejudiciului material cauzat prin fapta ilicită a pârâtului.

Prejudiciul nepatrimonial, cauzat direct personalității fizice, rezultă din atingerile aduse sănătății și integrității corporale a reclamantului, constând în dureri fizice și disconfortul psihic cauzat de acestea (pretium doloris).

La stabilirea cuantumului compensațiilor bănești pentru acest prejudiciu, instanța are in vedere anumite criterii, respectiv importanta și gravitatea prejudiciului nepatrimonial suferit, precum si criteriul echității, întrucât aceste despăgubiri nu trebuie să reprezinte o îmbogățire nejustificată a reclamantului și nici o exploatare neîntemeiată a patrimoniului pârâtului.

Raportat la cele două criterii, considerăm că suma de 3000 lei reprezintă o reparație echitabilă a suferințelor fizice și psihice îndurate de reclamant ca urmare a leziunilor ce au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, acesta a depus numai cu ocazia judecării apelului chitanțe doveditoare efectuării acestor cheltuieli, la filele 76-78, 80, 82-88,90-92, 93-96, reprezentând contravaloarea taxelor poștale aferente corespondenței cu instanța, tarif de cazare în Târgu-M, hârtie de scris, costul xerocopierii unor înscrisuri, în cuantum total de 274,94 lei.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 274 din pr.civ. fiind în culpă procesuală, pârâtul urmează a fi obligat să plătească reclamantului suma de 274,94 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, constatând că prin încheierea din data de 02.04.2009 instanța a admis cererea apelantului pentru acordarea ajutorului public judiciar și l-a scutit de la plata decontului expertizei medico-legale efectuată de IML Tg.-M, costul expertizei în cuantum de 63 lei, astfel cum rezultă din cuprinsul acesteia, fiind achitat din fondurile Ministerului Justiției, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.18 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, potrivit cărora cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretenții, pârâtul intimat urmând a fi obligat la plata către stat sumei de 63 lei.

Pentru considerentele expuse, apreciind că apelul promovat de reclamant este întemeiat, în baza prevederilor art. 296.pr.civ. urmează a-l admite și în consecință instanța va schimba în parte hotărârea atacată în sensul că: va obliga pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 500 lei, acordată cu titlu de despăgubiri începând cu data scadenței, respectiv 16.07.2005, până la achitarea efectivă a debitului; va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 3000 lei cu titlu de daune morale; va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 274,94 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; va obliga pârâtul să plătească suma de 63 lei către stat, reprezentând contravaloarea raportului de expertiză medico-legală ce a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției. Va menține restul dispozițiilor din sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamantul, domiciliat în C, B-dul 1 -,.40 B,.24, județul D, împotriva sentinței civile nr.1900/28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Schimbă în parte sentința atacată în sensul că:

Obligă pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 500 lei, acordată cu titlu de despăgubiri, începând cu data scadenței, respectiv 16.07.2005, până la achitarea efectivă a debitului.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 3000 lei (treimii lei) cu titlu de daune morale.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 274,94 lei (douăsuteșaptezecișipatru lei și nouăzecișipatru bani ), cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pârâtul să plătească suma de 63 lei (șaizecișitrei lei) către stat, reprezentând contravaloarea raportului de expertiză medico-legală ce a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Menține celelalte dispozițiilor ale sentinței atacate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE: Nemenționat	Judecător,
Grefier,

Red.

Tehnored.

4 exp.

02.02.2010

Jud.fond:

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil: