Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 13/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 13/Ap
Ședința publică de la 10 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
GREFIER - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 72/7.03.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-, după casarea deciziei civile nr. 91/Ap/22.09.2008.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 4 februarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 10 februarie 2010.
CURTEA
Constata ca Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 72/2008, a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, pentru primul petit al acțiunii, că actul normative menționat, insera mai multe categorii de bunuri cu regim juridic distinct, iar în lipsa sentinței prin care s-a dispus preluarea, nu se poate statua asupra nevalabilității titlului statului în sensul solicitat de reclamant.
În ceea ce privește celelalte petite ale acțiunii, s-a reținut că imobilul în litigiu intra sub incidența de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar reclamantul trebuie să urmeze procedura administrativă prealabile.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.
Se susține că în speță au fost administrate suficiente probe pe baza cărora să se constate că imobilul a fost preluat abuziv și că titlul statului nu poate fi valabil.
Referitor la cel de al doilea petit s-a susținut că procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001 nu poate avea ca scop limitarea accesului la justiție.
Prin decizia civilă nr. 91/22 septembrie 2008, Curtea de Apel Brașova admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.
În considerentele deciziei s-a reținut că nici primul și nici al doilea petit nu au fost cercetate pe fond și că aprecierea inadmisibilității sesizări instanței de judecată cu soluționarea unei acțiuni potrivit dreptului comun, conduce la încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 297 Cod pr. civilă, instanța nu cercetează fondul atunci când pronunță soluția în temeiul unei excepții procesuale, omite să se pronunțe asupra unei cereri sau a dat altceva decât s-a cerut.
Trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu motivarea că nici primul și nici cel de-al doilea petit al acțiunii nu au fost cercetate în fond, este lipsită de temei legal, întrucât petitele acțiunii au fost respinse în urma analizării petitelor pe fond și nicidecum în temeiul excepției inadmisibilității.
Această excepție a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare, fiind analizată de instanță prin încheierea de ședință pronunțată la 24 iunie 2008.
Așadar, instanța de apel, în conf. Cu art. 295 alin. 1 și 2 Cod pr. civilă, va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, având de asemenea, posibilitatea de a încuviința verificarea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292 Cod pr. civilă, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Așadar, prin decizia civilă nr. 5487/13.05.2009 a investit Curtea de Apel cu rejudecarea apelului formulat de reclamantul.
In rejudecarea apelului, instanța a administrat proba cu înscrisuri, respectiv sentința civilă nr. 3446/15.10.1955 a Tribunalului Popular al Raionului, cu sediul in, din care rezulta ca imobilul in litigiu a fost trecut in proprietatea statului in temeiul decretului 111/1951, fiind preluat de la pârâta proprietară, mama actualului reclamant, pe motiv ca este bun părăsit.
Analizând sentința în raport cu motivele de apel formulate, cu probatoriul administrat la rejudecarea apelului, instanța constata ca apelul este întemeiat în parte, respectiv doar sub aspectul primului motiv de apel, prin care se critica sentința pentru greșita soluționare a primului petit al cererii de chemare in judecata, referitor la nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situate în comuna, top 1002/1/a compus din casa si teren de 7920 mp.
După cum s-a reținut si în decizia de casare, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii in revendicare - fila 115 dosar fond, insa a respins in totalitate cererea de chemare în judecata pe motiv ca, relativ la primul petit din cerere, nu se poate stabili valabilitatea actului de preluare a imobilului de către stat deoarece nu s-a depus in probațiune sentința nr. 3446/1955 a Tribunalului Popular al raionului cu titlu de drept de deposedare, potrivit decretului 111/1951.Instanta de fond a reținut doar ca imobilul in cauza intra sub incidenta legii 10/2001. fiind un imobil preluat abuziv.
Este evident, ca acum făcându-se dovada titlului in baza căruia statul si-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului in cauza, s-a făcut dovada deplina a caracterului preluării proprietății antecesoarei reclamantului de către stat. Decretul de preluare 111/1915, reprezintă in virtutea legii 10/2001 un mod de preluare abuziva a dreptului de proprietate al foștilor proprietari, iar în temeiul art. 6 din legea 213/1998, reprezintă un act de preluare fără titlu valabil, care nu respecta Constituția României în vigoare la acea vreme ( Constituția din 1948).
Prin urmare, se poate retine ca întemeiat primul petit al cererii de chemare in judecata formulate de reclamant, asupra căruia instanța de fond nu a putut face aprecieri din lipsa probelor.
In ceea ce privește temeinicia celui de-al doilea motiv de apel, referitor la soluționarea cererii in revendicare, instanța retine critica nefondata. Instanța de fond, in ciuda susținerilor reclamantului nu a soluționat cererea fundamentându-se pe inadmisibilitatea acțiunii in revendicare promovata după apariția legii 10/2001, ci a respins cererea in revendicare pentru argumente de fond, aspect reținut si de in decizia de casare.
Reclamantul solicita a se face o comparare a titlurilor celor doua părți, respectiv titlul sau despre care spune ca este mai preferabil - autoarea sa dobândind proprietatea prin vânzare cumpărare, fiind înscrisă in, si titlul pârâtei Federația Comunității, provenind de la Statul, în urma unui schimb de imobile în baza contractului autentificat sub nr. 13235/5.12.1969- fila 54 dosar fond, înscris si acesta in 2977 conform mențiunii succesive de sub B 14- fila 106 dosar fond, înscriere realizată in 11.12.1960.
Din studiul mențiunilor de rezulta ca după preluarea imobilului de la mama reclamantului de către Statul Român, acesta si-a înscris in dreptul de proprietate, apoi, după efectuarea schimbului de imobile, subdobânditoarea, pârâta in cauza si-a înscris in dreptul de proprietate in baza decretului lege 115/1938, înscrierea fiind constitutivă de drepturi. Nu se poate accepta susținerea reclamantului potrivit căreia, in urma comparării titlurilor intr-o acțiune in revendicare când ambele părți fac dovada proprietarii asupra aceluiași imobil, se poate dispune radierea din a dreptului de proprietate al subdobânditorului si dispune înscrierea in a dreptului de proprietate al reclamantului fără o rectificare a mențiunilor succesive din referitoare la înscrierea Statului Român si la înscrierea dreptului pârâtei, rectificare ce nu este posibilă decât in urma desființării titlului subdobânditorului, adică al pârâtei conform dispozițiilor legii 115/1938. În prezent, titlul de proprietate al apelantului, asupra imobilului în cauză, ține de istoricul proprietarilor ce apar evidențiați în cartea funciară de-a lungul timpului, de la constituirea dreptului de proprietate si până în prezent.
Or, compararea titlurilor de proprietate al unor subiecți diferiți asupra aceluiași imobil poate fi efectuată numai între titluri deopotrivă actuale și deopotrivă valabile.
Cum titlul antecesoarei reclamantului nu mai este actual și consecutiv, nici valabil în momentul de față, el nu poate fi comparat cu titlul intimatei înscris în CF.
Prin acțiunea formulată de reclamant se tinde la modificarea dreptului de proprietate, prin desființarea unor drepturi ale pârâților și aducerea acestora în proprietatea exclusivă a reclamantului, în condițiile în care instanța nu a fost sesizată cu o cerere privind nevalabilitatea titlului care a stat la baza înscrierii dreptului intimatei pârâte Federația Comunitarilor în CF, încălcându-se totodată dispozițiile art. 32 și art. 17, referitoare la legalitatea și exactitatea acestor înscrieri în CF.
Argumentele reținute de instanța de fond se circumscriu dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, iar din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, o astfel de acțiune în revendicare ar aduce atingere dreptului de proprietate al apelanților pârâți și securității raporturilor juridice.
Pentru aceste considerente motivul de apel referitor la soluționarea petitelor privind revendicarea si înscrierea dreptului de proprietate in numele reclamantului in, este neîntemeiat, sentința fiind corecta sub acest aspect.
Imobilul in cauza face parte din categoria imobilelor al căror regim juridic este reglementat de Legea 10/2001, reclamantul apelând si la beneficiile acesteia, solicitând restituirea in natura in baza legii 10/2001, apoi precizându-si notificarea in sensul ca "a decis sa urmeze calea despăgubirilor prevăzută de legea 10/2001 si nu cea restituirii in natură."- fila nr.78 dosar rejudecare apel.
Reclamantul, inițial a ales să suspende procedura administrativa a legii 10/2001 derulata fata de pârâta Comuna până la soluționarea acestei cereri in revendicare -fila 73 dosar fond.
Așadar in speță este un conflict intre norma de drept speciala si norma generala, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a dat interpretare unor astfel de situații de drept in sensul deciziei nr. 33/2008 de recurs in interesul legii.
Acțiunea în revendicare prin care se urmărește redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referință a Legii nr.10/2001, introdusă după intrarea în vigoare a legii speciale, nu poate fi soluționată potrivit dreptului comun cu aplicarea criteriilor de comparare a titlurilor, ci trebuia să fie soluționată numai cu respectarea condițiilor și a prevederilor imperative ale legii speciale, care, altfel, ar fi eludată. Câtă vreme, pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate face abstracție de existența sa și să se aplice regulile specifice acțiunii în revendicare, consacrate pe cale doctrinară și jurisprudențială în aplicarea art.480 Cod civ.
Potrivit art. 2 alin.(2), persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, păstrează calitatea de proprietar, avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor acestei legi. Aceasta înseamnă că persoanele menționate pot să exercite acțiunea în revendicare pentru că și-au păstrat calitatea de proprietari, dar nu oricând, ci după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire și conform prevederilor legii speciale.
Întrucât, așa cu s-a arătat de către reclamant la judecata in fond a cauzei, pârâta Comuna învestita cu soluționarea notificării reclamantului, nu a emis încă o decizie asupra notificării formulate, reclamantul având deschisa procedura prevăzută de legea specială de reparație.
Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
Dat fiind că acțiunea în revendicare este cea promovată de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, în cazul în care pârâtul opune un titlul a cărui nevalabilitate nu s-a constatat, acțiunea în revendicare se apreciază ca fiind neîntemeiată, în acest caz pârâtul neavând doar calitatea de posesor, ci chiar pe cea de proprietar.
Așa cum s-a reținut și de instanța europeană, prin admiterea acțiunii în revendicare, chiar presupunând că instanțele ar repara o nedreptate, nu trebuie să creeze alte prejudicii, adică noi neajunsuri disproporționate, deci să nu se aducă atingere dreptului de proprietate al terțului dobânditor, afectându-se astfel securitatea raporturilor juridice prin încălcarea dispozițiilor art.1 paragraful 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană care are prioritate în aplicare.
Atunci când există neconcordanțe între legea internă și Convenție, trebuie să se verifice pe fond, dacă și pârâtul din acțiunea în revendicare, nu are la rândul său, un bun în sensul Convenției, o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul; o speranță legitimă în același sens dedusă din dispozițiile legii speciale, emisă cu o jurisprudență constantă pe acest aspect - dacă acțiunea în revendicare împotriva terțului dobânditor de bună credință poate fi admisă fără despăgubirea terțului cu valoarea actuală de circulație a imobilului.( și Faimblat c/a României și Gingis c/a României).
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite in parte apelul si va schimba sentința in sensul celor din dispozitivul prezentei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte apelul formulat de apelantul reclamant prin mandatar, împotriva sentinței civile nr. 72/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții:
Federația Comunităților din România, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și în consecință:
Constată nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în comuna, înscris în CF 3344, top 1002/1/a - casă și teren de 7920mp.
Respinge restul pretențiilor.
restul dispozițiilor din sentință.
Obligă intimații Federația Comunităților din România și Statul Român prin Ministerul Finanțelor să plătească apelantului suma de 1.600 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier,
- -
Red. AP - 5.03.10
Dact. GG - 12.03.10
7 ex.
Red. fond - ( Tribunalul Brașov )
Red. apel -
Red. rec. - ( Înalta Curte de Casație și Justiție)
Președinte:Anca PârvulescuJudecători:Anca Pârvulescu, Roxana Maria Trif
