Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 133/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 133/
Ședința publică din 21 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Rodica Popa
JUDECĂTOR 3: Gheorghe G
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuienții și, împotriva deciziei civile nr. 201/Ap din 28 februarie 2005 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul civil nr. 373/2004.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 7 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 14 aprilie 2008 și pentru data de 17 aprilie 2008, când, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21 aprilie 2008.
CURTEA:
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele;
Constată că prin cererea înregistrată la data de 11.02.2008, revizuienții și au solicitat, în contradictoriu cu intimații, și, revizuirea deciziei civile nr. 201/28.02.2005 a Curții de APEL BRAȘOV, în sensul rejudecării apelului cu consecința respingerii acestuia și a păstrării hotărârii primei instanțe.
În considerentele cererii se învederează că prin hotărârea atacată revizuienții au fost obligați să lase intimaților în deplină proprietate și posesie imobilul teren înscris în nr. 37, nr. top. 205, 206, 207, 208/1, hotărârea întemeindu-se pe concluziile expertizei tehnice care atestă că revizuienții ocupă suprafețele proprietatea intimaților. La baza întocmirii expertizei, se susține că a fost avută în vedere o schiță de dezmembrare fără număr și în care imobilul înscris sub nr. top. 198/2 este descris într-o modalitate care a permis tragerea unei concluzii greșite. Ulterior pronunțării acestei hotărâri, ca urmare a demersurilor întreprinse de revizuienți, la data de 06.02.2008 aceștia au intrat în posesia schiței reale de dezmembrare, comunicată de Primăria, din care rezultă o altă stare a dezmembrării ce impune respingerea apelului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată.
În probațiune s-au depus înscrisuri - copii ale schiței de dezmembrare eliberată de Primăria, deciziei civile nr. 201/2005 a Curții de APEL BRAȘOV, somației emisă de executorul judecătoresc, iar instanța a dispus atașarea dosarului nr. 373/2004 al Curții de APEL BRAȘOV.
Intimații au formulat în cauză întâmpinare prin intermediul căreia au solicitat respingerea cererii de revizuire, învederând că înscrisul de care se prevalează revizuienții nu se încadrează în categoria înscrisurilor doveditoare la care se referă prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât este susceptibil de completare prin alte acte sau mijloace de probă. Pe de altă parte, susțin intimații, înscrisul are natura unui act public, fapt pentru care nu poate fi invocată necunoașterea lui. Mai arată intimații în cuprinsul întâmpinării că schița de dezmembrare depusă de revizuienți are în vedere imobilul înscris în nr. 36 localității, iar litigiul în care s-a pronunțat hotărârea atacată a purtat asupra imobilului înscris în nr. 37 aceleiași localități.
Examinând cererea formulată, Curtea apreciază că aceasta este nefondată.
Prin decizia civilă nr. 201/Ap/28.02.2005, Curtea de APEL BRAȘOVa admis apelul declarat de reclamanți - intimați în prezenta cauză - împotriva sentinței civile nr.1087/2003 a Judecătoriei Zărnești și a obligat pe pârâții, și să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenurile înscrise în nr. 37, nr. top. 205, 206, 207 și 208/1, la adoptarea acestei soluții fiind avute în vedere evidențele de publicitate imobiliară precum și concluziile expertizei topografice întocmite în cauză, care a evidențiat că pârâții ocupă o parte din terenurile reclamanților.
Susținerile revizuienților și, potrivit cărora schița de dezmembrare avută în vedere de expert la întocmirea lucrării tehnice nu ar corespunde situației reale din teren, iar schița depusă ca temei al cererii de revizuire tinde la retractarea hotărârii nu pot fi acceptate.
În determinarea datelor tehnice ale raportului de expertiză, expertul s-a folosit, printre altele, de schița de dezmembrare a terenului înscris în nr. 36 (fila 172 dosar apel), din cuprinsul căreia se desprinde dezmembrarea parcelei înscrise sub nr.top. 198. În schița de dezmembrare depusă de revizuienți ca temei al căii extraordinare de atac apare o situație nouă referitoare la dezmembrarea parcelei înscrisă sub nr. top. 200, configurația imobilului înscris în nr. 36 fiind identică.
Înscrisul depus nu întrunește condițiile de revizuire la care face referire textul art.322 pct. 5 Cod procedură civilă. Potrivit dispozițiilor acestei norme, revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.Admisibilitatea revizuirii este condiționată de întrunirea cumulativă a cerințelor referitoare la existența unui înscris nou care să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită și să nu fi fost posibil să fie produs dintr-o împrejurare mai presus de voința părții - în varianta de care se prevalează revizuienții. În această modalitate, faptul că înscrisul exista și putea fi procurat de partea interesată, nu atrage incidența prevederilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, nefiind o situație echivalentă forței majore. Pe de altă parte, înscrisul nou trebuie să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță ar fi determinat pronunțarea unei alte soluții. Nici această cerință nu se apreciază ca fiind îndeplinită, deosebirile dintre cele două schițe de dezmembrare, mai sus arătate, nefiind de natură a atrage schimbarea hotărârii.
Pe cale de consecință, nefiind îndeplinite condițiile textului de lege analizat la datele raportului supus soluționării, urmează a respinge cererea de revizuire.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge cererea formulată de revizuienții și privind revizuirea deciziei civile nr. 201/Ap/28.02.2005 a Curții de APEL BRAȘOV.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.04.2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, G |
Grefier, |
Red.C/19.05.2008
Tehnoredact./20.05.2008/ 2 ex.
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Rodica Popa, Gheorghe