Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1330/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1017/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1330R
Ședința publică de la 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Bianca Elena Țăndărescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-reclamantul, împotriva deciziei civile nr.1464 A din 17.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, I, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, - -, MINISTERUL DEZVOLTĂRII LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI LOCUINȚELOR și -.
are ca obiect - pretenții.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 01.10.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 8.10.2009 și respectiv la data de 15.10.2009 hotărând următoarele:
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă sub nr. 1017 din 02 martie 2005, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, I, Doamna, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, - -, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 40.000 euro echivalent în lei a sumei de 1.500.000.000 lei/rol, reprezentând contravaloarea parțială a lucrărilor de consolidare a imobilului din B,-, sector 1, cuantum ce urmează a fi reactualizat în raport cu indicele de inflație la data executării hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul situat în-, sector 1 este proprietatea sa, în calitate de moștenitor al părinților săi, iar prin sentința civilă nr. 3309 din 01 aprilie 1994, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamant cu privire la întregul imobil teren și construcție situat la adresa sus-menționată. Autorii reclamantului au dobândit terenul în suprafață de 355 mp. în anul 1936, iar pe acest teren au edificat construcția formată din subsol, parter și etaj (fiecare în suprafață de 151,58 mp.).
Imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950, iar în anul 1957, statul a construit pe structura inițială a imobilului încă un etaj, în suprafață de 151,58 mp. cu ignorarea normelor tehnice care ar fi trebuit respectate, fapt care a condus la afectarea structurii de rezistență a construcției. În urma expertizării imobilului de către specialiști în domeniu, s-a constatat că edificarea etajului al doilea a dus la afectarea structurii de rezistență a imobilului, costul lucrărilor de consolidare a acestuia fiind estimat până în prezent la suma de 40.000 euro.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480, 998, 999 cod civil și OG nr. 20/1994.
La termenul de la 07 octombrie 2005, tribunalul, din oficiu, a pus în discuție excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei.
Prin sentința civilă nr. 1073 din 07 octombrie 2005, Tribunalul București - Secția a Va Civilă, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B cauza a fost înregistrată la data de 30 ianuarie 2006, sub nr-.
La data de 03 martie 2006, s-a depus întâmpinare de către pârâta Doamna, care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii reclamantului.
Prin încheierea de la date de 03 martie 2006, instanța a luat act de cererea de cererea completatoare formulată de reclamant și depusă la dosarul Tribunalului București, de introducere în cauză a Ministerului Transporturilor Construcțiilor și Turismului în calitate de pârât.
Pârâtul Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului a formulat întâmpinare, prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pârâta - - a formulat note scrise la data de 24 mai 2006 prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pârâtul Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului a depus precizări la dosarul cauzei, în sensul că a fost înființat Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor, prin preluarea activității în domeniul lucrărilor publice, amenajării teritoriului, în domeniul construcțiilor și domeniul locuințelor de la Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului, care și-a încetat activitatea și potrivit art. 12 alin. 4 din OUG nr. 24/2007 Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor este succesorul în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor.
Prin încheierea de la data de 08 septembrie 2006, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor, lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - -.
Pârâtul Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului, a depus completare la întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii față de Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului, ca neîntemeiată.
La data de 29 iunie 2007 Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor, a depus precizarea calității procesuale.
Prin sentința civilă nr. 14063 din 12 octombrie 2007, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - -, a admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, I, Doamna, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, - - și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, a omologat raportul de expertiză tehnică și a obligat pârâții, în solidar, la 449.065 lei/ron contravaloarea lucrărilor de consolidare, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - -, aceasta pârâta a administrat partea de imobil construită de stat fără a iniția niciun demers cu privire la aducerea imobilului în standardele de siguranță; în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului B, a reprezentat statul în încheierea contractelor de vânzare - cumpărare cu pârâții persoane fizice asupra apartamentelor situate la etajul al doilea al imobilului, până la momentul vânzării acestora, asigurând administrarea acestui imobil.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că imobilul situat în B,-, sector 1 este proprietatea reclamantului, în calitate moștenitor al părinților săi.
Prin sentința civilă nr. 3309 din 01 aprilie 1994, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamant cu privire la întregul imobil teren și construcție situat la adresa sus-menționată, stabilindu-se că autorii reclamantului au dobândit terenul în suprafață de 355 mp. în anul 1936, pe care au edificat construcția formată din subsol parter și etaj (fiecare în suprafață de 151,58 mp.). Imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, iar în anul 1957, statul a construit pe structura inițială a imobilului încă un etaj în suprafață de 151,58 mp. cu ignorarea normelor tehnice ce ar fi trebuit respectate la edificarea etajului al doilea, fapt ce a condus la afectarea structurii de rezistență a construcției. În urma expertizării imobilului de către specialiștii în domeniu, s-a constat că edificarea etajului al doilea a dus la afectarea structurii de rezistență a imobilului. situate la etajul al doilea al imobilului au fost ocupate de pârâții, și Doamna, care au fost chiriași și ulterior au devenit proprietari.
Urmare directă a acțiunilor de supraetajare, imobilul a fost încadrat în gradul 1 de risc seismic, fapt constatat prin rapoartele de expertiză tehnică depuse la dosar.
Refuzul pârâților în vederea consolidării imobilului a dus la inițierea unor demersuri legale de către reclamant, prin sentințele civile nr. 686 din 31 ianuarie 2002, 3803 din 09 iunie 2003 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 B, pârâții fiind obligați să-și dea acordul pentru efectuarea lucrărilor de consolidare și pentru permiterea accesului echipelor tehnice la imobil.
Nerespectând obligațiile legale, pârâții au refuzat să-și dea concursul la realizarea și suportarea lucrărilor de consolidare, care au fost achitate integral de către reclamant.
S-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile specifice pentru atragerea răspunderii civile delictuale directe, pentru faptă proprie, reținându-se că reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu patrimonial, întrucât a suportat integral costurile determinate de proiectarea și efectuarea lucrărilor, care nu s-ar fi impus dacă statul nu ar fi supraetajat imobilul. Prejudiciul este reprezentat de afectarea părții din imobil ce aparține reclamantului și care, dacă nu s-ar fi edificat încă un etaj, nu ar fi suferit deteriorări ale structurii de rezistență și este reflectat patrimonial în contravaloarea lucrărilor impuse de consolidarea imobilului.
Prejudiciul suportat de reclamant are un caracter cert, fapt ce rezultă din facturile depuse la dosar.
Prin raportul de expertiză contabilă, prejudiciul actual a fost determinat ca fiind în suma de 449.065 lei/ron, urmare a actualizării cu rata inflației la data efectuării expertizei.
Instanța de fond a mai reținut și existența faptei ilicite constând pe de o parte, în acțiunea statului de a supraetaja imobilul, iar pe de altă parte în inacțiunea pârâților, persoane fizice, prin nerespectarea obligațiilor legale, în temeiul OG nr. 90/1994.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate s- apreciat că supraetajarea imobilului efectuată în anul 1957 s-a făcut cu nerespectarea normelor tehnice specifice și a influențat negativ gradul de rezistență structurală a imobilului iar în ceea ce privește existența vinovăției atât a Statului Român, prin reprezentanții săi legali, cât și a pârâților persoane fizice reiese din întreg probatoriu administrat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, I, - -, cereri înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă sub nr-, la data de 13 martie 2008.
În apelul său, apelantul - pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor a solicitat admiterea apelului iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Astfel, apelantul - pârât a apreciat că întrucât imobilul situat în B,-, sector 1 nu îndeplinește decât una din cele două condiții cumulative impuse de lege, respectiv doar încadrarea în clasa 1 de risc seismic, condiția includerii într-un program anual de acțiune privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare pentru reducerea riscului seismic nefiind îndeplinită, rezultă că intimatul - reclamant nu poate beneficia de fonduri din transferuri de la bugetul de stat pentru lucrările de consolidare solicitate prin cererea introductivă.
S-a solicitat a se constata că nu există temei legal pentru obligarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor, Publice și Locuințelor, în solidar cu ceilalți pârâți de la fondul cauzei, la plata sumei de 449.065 lei/ron, reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare a imobilului în litigiu, câta vreme, în cadrul interogatoriului administrat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (antecesorul în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor, Publice și Locuințelor) intimatului - reclamant la fondul cauzei, acesta a recunoscut că nu a solicitat apelantului - pârât ca imobilul în cauză să fie inclus într-un program anual de acțiuni privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare pentru reducerea riscului seismic.
S-a mai susținut că răspunderea apelantului - pârât nu putea fi angajată în temeiul dispozițiilor art. 998 - 999 Cod civil, care instituie răspunderea civilă delictuală, dispoziții pe care intimatul - reclamant și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, deoarece existența faptei ilicite este de esența răspunderii civile delictuale, or, în sarcina Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor, Publice și Locuințelor nu poate fi reținută nicio faptă culpabilă care să fi cauzat intimatului - reclamant vreun prejudiciu, având în vedere că, în speță, fapta ilicită constă în acțiunea statului de supraetajare a imobilului intimatului - reclamant, cu nerespectarea normelor legale specifice, supraetajare ce a avut drept consecință afectarea structurii de rezistentă a imobilului.
În ceea ce privește cuantumul sumei la care a fost obligat, în solidar cu ceilalți pârâți, să o achite intimatului - reclamant, respectiv suma de 449.065 lei/ron, astfel cum reiese din expertiză contabilă administrată la fondul cauzei, apelantul - pârât a arătat că o contestă, întrucât așa cum a arătat și prin obiecțiunile formulate în fața instanței de fond la raportul de expertiză contabilă, valoarea totală a lucrărilor executate evaluate de expert este mult mai mare față de lucrările de consolidare efectuate în fapt, nu ține seama de faptul că devizele de ofertă cuprind și materiale ce exced obiectului contractului de antrepriză încheiat de intimatul - reclamant în scopul consolidării imobilului.
În apelul său, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui apelant.
S-a susținut că potrivit art. 7 din OG nr. 20/1994, clădirile de locuit multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa 1 de risc seismic și care reprezintă pericol public, se includ în programe anuale de acțiuni privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare pentru reducerea riscului seismic, denumite programe anuale elaborate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor împreună cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în baza priorităților stabilite pe criterii tehnice de Consiliul General al Municipiului B și de Consiliile Județene și avizate de Comisia Tehnică pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor și se aprobă prin Hotărârea Guvernului, în limita prevederilor bugetare anuale aprobate cu aceasta destinație.
S-a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din OG nr. 20/1994 "pentru locuințele proprietate privată a persoanelor fizice fondurile necesare privind finanțarea cheltuielilor pentru expertizarea tehnică, proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare se vor asigura astfel: a) din transferuri de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor pentru, expertizarea tehnică; b) din sursele proprii ale proprietarilor, din despăgubiri acordate de societățile de asigurare și/sau din credite, pentru proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare".
Astfel, consideră apelantul că nu există identitate între persoana Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și persoanele față de care se prevalează situația de fapt pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie.
Mai mult decât atât, având în vedere fundamentul juridic al acestei cereri, apelantul - pârât a opinat în sensul că prin această cerere trebuia chemată în judecată persoana care a comis fapta (art. 998 - 999 Cod civil), raportat la art. 35 și 37 din Decretul nr. 31/1954, precum și la art. 25 alin. 2 din același act normativ. Astfel, chiar dacă potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 2, "Statul participă în astfel de raporturi prin Ministerul Economiei și Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop", instanța trebuia să aibă în vedere limitele în care se face aplicarea acestui text de lege.
Din interpretarea acestor texte de lege, reiese cu certitudine că angajarea răspunderii pentru faptă proprie nu s-a putut face în persoana Statului Român pentru fapte care aparțineau instituțiilor acestuia, și nu lui însuși.
S-a mai susținut că este necesar ca fapta prin care s-a produs prejudiciul să fie "imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, să fi acționat deci cu vinovăție", or, în speță, dacă există vreo culpă, aceasta în niciun caz nu poate fi imputată Ministerului Economiei și Finanțelor ca reprezentant al Statului Român.
Totodată, apelantul - pârât a arătat că instanța de fond, în mod greșit a admis acțiunea, având în vedere că reclamantul își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 998 - 999 din Codul civil, astfel că, pentru a fi admisibilă o cerere întemeiată pe aceste dispoziții legale și a se antrena răspunderea civilă delictuală a Statului Român se cer întrunite cumulativ anumite condiții, și anume existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat. Statul Român nu poate fi găsit în culpă, culpa fiind, într-un număr destul de mare de cazuri, o condiție necesară și intrinsecă pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Culpa este definită ca fiind atitudinea psihică a autorului faptei ilicite și păgubitoare față de fapta respectivă și față de urmările faptei. Culpa implică, în primul rând, un element intelectiv și apoi unul volitiv, un proces de conștiința și unul de voință. Elementul intelectiv constă în reprezentarea în conștiința omului a semnificației sociale a faptei sale și în prevederea urmărilor acelei fapte. Elementul volitiv se concretizează în procesul psihic de deliberare și de luare a unei hotărâri cu privire la conduita pe care o va avea acea persoană. Or, niciuna din condițiile prevăzute de răspunderea civilă delictuală nu este întrunită în speță pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală a Statului Român pentru fapta proprie. Așadar, dispozițiile legale menționate (art. 998 - 999 Cod civil) nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru plata contravalorii lucrărilor impuse de consolidarea imobilului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 - 298 Cod de procedură civilă, art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și OG nr. 90/1994, iar în temeiul art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În apelul său, apelanta - pârâtă - - a arătat că reprezintă o unitate specializată în vânzarea și administrarea locuințelor care fac parte din fondul imobiliar de stat, acționând în baza unui contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului B, care este proprietara imobilelor administrate de - -. Părțile contractante au stabilit clar întinderea obligațiilor contractuale, astfel încât - -, în calitatea sa de prestator de servicii este mandatat de Primăria Municipiului B pentru închirierea locuințelor de stat în baza unui repartiții emise de aceasta și vânzarea acestor locuințe în condițiile legii.
Astfel, - - nu poate fi obligată la contravaloarea lucrărilor de consolidare a imobilului situat în B,-, sector 1, deoarece în mandatul său de reprezentant al Primăriei Municipiului B nu este prevăzută această obligație, care trebuie discutată în contradictoriu cu proprietarul de fapt și de drept. Mai mult, art. 7 alin. 1 lit. a din OG nr. 20/1994 stabilește că fondurile necesare pentru finanțarea cheltuielilor privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare la clădirile incluse în programele anuale se vor asigura din transferuri de la bugetul de stat și/sau din credite, în limita fondurilor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, pentru locuințele proprietate privată a persoanelor fizice, prin excepție de la prevederile art. 5 alin. 2 lit.
Apelanta - pârâtă a mai arătat că nu are calitate procesuală pasivă în această cauză, deoarece calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și cel față de care se poate realiza interesul dedus judecății și s-a putu observa că această condiție nu este îndeplinită de către - -.
Referitor la motivarea instanței cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantei - pârâte, s-a arătat că instanța s-a aflat în eroare deoarece în contractul de prestări servicii nr. 1455 din 04 iulie 2000 la articolul 17 din capitolul privind obligațiile și drepturile beneficiarului din contract se menționează că "Beneficiarul (Consiliul General al Municipiului B) verifică și aprobă sesizările și cererile chiriașilor pentru lucrări de reparații și întreținerea activelor administrate de prestator, făcându-i cunoscute măsurile necesare care trebuie luate, verifică și aprobă spre execuție listele lunare de lucru". Astfel, avea obligația să întrețină imobilul, Primăria Municipiului B care, până la vânzarea etajului construit peste imobil era proprietarul acestuia și era singura în măsură, la cererea reclamantului, să dispună consolidarea imobilului.
Cât privește degradarea imobilului, s-a arătat că, construcția etajului s-a făcut în anul 1957, iar până în prezent au fost destule cutremure care puteau să ducă la afectarea structurii de rezistență a imobilului.
Referitor la expertiza contabilă sau tehnică întocmită de expert, s-a arătat că aceasta a fost omologată, deși la data de 12 ianuarie 2007 la aceasta s-au formulat obiecțiuni de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, obiecțiuni la care expertul nu a răspuns, deși erau concludente.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Cod de procedură civilă, cât și articolele din legile menționate în cuprinsul motivelor.
În apelul lor, apelanții - pârâți și I au arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Astfel,
S-a arătat că acțiunea introdusă de intimatul - reclamant a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil, așadar, pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie să existe o faptă ilicită, un prejudiciu, legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul și vinovăția autorului prejudiciului. Întrucât existența faptei ilicite este de esența răspunderii civile delictuale, s-a solicitat a se observa că în sarcina celor doi apelanți - pârâți și I nu a putut fi reținută nicio faptă culpabilă care să fi cauzat intimatului - reclamant vreun prejudiciu, așa cum rezultă din motivele de apel.
Astfel, în ceea ce privește acuzațiile formulate împotriva celor doi apelanți - pârâți, potrivit cărora aceștia ar fi refuzat în mod nelegal să își dea acordul pentru efectuarea lucrărilor de consolidare, s-a arătat că reclamantul a obținut încuviințarea de a executa lucrările de consolidare cu nesocotirea obligației prevăzute expres de lege, de a fi înștiințat autoritatea în cauză că imobilul la care urmează a fi făcute lucrările a căror autorizație este solicitată făcea obiectul unui litigiu, caz în care nu ar fi obținut autorizația de care se folosește în proces.
În raport cu răspunderea civilă delictuală, s-a susținut că starea de deteriorare a imobilului se datorează concursului între fapta intimatului - reclamant și fapta statului, având în vedere faptul că din propria inițiativă intimatul - reclamant a comandat o expertiză tehnică prin intermediul căreia să dovedească gradul de afectare al clădirii. Concluziile raportului de expertiză au fost acelea că datele documentației tehnice de proiectare sunt insuficiente și nu s-a putut aprofunda supraetajarea. Expertul a stabilit că este necesară parcurgerea două etape, respectiv o etapă pur teoretică, limitată la simple constatări și considerații și oad oua etapă, aceea de efectuare de sondaje la elementele structurale ale clădirii. Ignorând recomandările expertului, intimatul - reclamant nu a așteptat efectuarea celei de-a doua etape a expertizei tehnice, a demarat de la sine putere consolidarea interioară a imobilului, cauzând în mod deliberat la slăbirea rezistenței, atât în clădire, cât și la solul de fundație aferent. Pentru a-și moderniza apartamentul, odată cu consolidarea, intimatul - reclamant a efectuat multiple modificări structurale, dislocând pereți importanți și afectând sensibil rezistența apartamentelor de la etajul al doilea al imobilului, toate acestea soldându-se cu fisuri și crăpături masive.
Apelanții - pârâți au arătat, de asemenea, că raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză este netemeinic și nelegal, instanța de fond în mod greșit omologându-l și ignorând obiecțiunile formulate de aceștia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Cod de procedură civilă.
Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare în temeiul dispozițiilor art. 298 Cod de procedură civilă raportat la art. 115 Cod de procedură civilă, față de motivele de apel formulate de apelanții - -; Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, precum și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând respingerea acestora ca nefondate, cu consecința menținerii sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
La data de 05 septembrie 2008, apelantul - pârât a depus la dosar precizare și completare a motivelor de apel formulate la termenul din data de 09 mai 2008, cu privire la netemeinicia și nelegalitatea sentinței civile nr. 14063 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în ceea ce-l privește, și anume condițiile prevăzute de art. 998 - 999 Cod civil.
Întrucât existența faptei ilicite este de esența răspunderii civile delictuale, s-a solicitat a se observa că în sarcina apelantului - pârât nu poate fi reținută nicio astfel de faptă ilicită și culpabilă, care să fi cauzat reclamantului vreun prejudiciu. Refuzul apelantului - pârât de a-și da acordul pentru obținerea autorizației de construcție în vederea consolidării nu a fost nelegal, ci, dimpotrivă, solicitarea reclamantului cu privire la această autorizație era nelegală, întrucât imobilul în speță era în litigiu. Or, pentru aceste imobile nu se eliberează autorizații de construcție, acesta fiind considerentul pentru care apelantul - pârât nu și-a dat acordul. Acest fapt conferă refuzului apelantului - pârât un caracter licit, circumscris dispozițiilor legale.
S-a mai arătat că instanța de fond nu a arătat și analizat în hotărârea atacată fiecare faptă ilicită, a fiecărui pârât în parte, care ar fi condus la producerea prejudiciului. Chiar dacă instanța ar fi considerat că inacțiunea apelantului - pârât privitor la consolidare a fost o faptă ilicită, aceasta nu era de natură să producă prejudiciul afirmat de reclamant și constatat de instanța de fond. În acest sens s-a invocat că stabilirea raportului de cauzalitate între o fapta ilicită și prejudiciul produs trebuie să se analizeze criteriul legăturii necesare, și anume să se stabilească dacă prejudiciul nu s-ar fi produs în lipsa faptei ilicite. Or, dacă se stabilește că prejudiciul s-ar fi produs oricum,indiferent de intervenția faptei ilicite, atunci nu se poate vorbi despre un raport de cauzalitate. În speță, prejudiciul reclamantului, constând în deteriorările structurii de rezistență și transpus din punct de vedere patrimonial în cheltuielile de consolidare, în niciun caz nu putea fi produs de fapta apelantului - pârât. Chiar dacă ar fi avut o atitudine "cooperantă", degradările structurii de rezistență nu ar fi dispărut și reclamantul tot ar fi demarat lucrările de consolidare.
Cu privire la prejudiciu, s-a arătat că deși reclamantul și-a precizat cererea solicitând suma de 449.065 lei/ron, în virtutea rolului său activ instanța de fond trebuia să aprecieze asupra acestei cereri și să constate faptul că reclamatul deține demisolul, parterul și etajul 1, iar pârâții persoane fizice doar etajul 2. În aceste condiții, prejudiciul suferit de reclamant constă doar într-o anumită cotă parte din această sumă, proporțională cu proprietatea pârâților, și anume, și că nu pot fi obligați pârâții persoane fizice să achite integral cheltuielile generate de trecerea timpului și, eventual, de supraetajarea imobilului de către autoritățile publice competente.
S-a arătat totodată că sentința atacată nu conține niciun fel de analiză, de motivare a existenței vinovăției, cu atât mai puțin a formei de vinovăție și a întinderii ei și că aprecierea instanței de fond că "existența vinovăției atât a Statului Român prin reprezentanții săi legali, cât și a pârâților persoane fizice reiese din întreg probatoriu administrat" echivalează cu o nemotivare a concluziei instanței pe acest aspect.
Cu privire la întinderea culpei, s-a arătat că în prezenta cauză starea de deteriorare a imobilului a fost cauzată de concursul între fapta intimatului - reclamant, care în mod deliberat a săpat un șanț lângă fundația clădirii, astupându-l, la somația autorităților publice, după 10 luni și, fapta Statului Român. În ceea ce privește vinovăția apelantului - pârât, în condițiile în care nu s-a stabilit un raport de cauzalitate între fapta sa ilicită și prejudiciul produs, s-a susținut că nici nu se mai impune analizarea acestei condiții.
De asemenea, s-a arătat că instanța de fond nu a motivat în niciun fel respingerea cererii apelantului - pârât și pârâtei de efectuare a unei expertize tehnice imobiliare și deși s-a arătat care sunt considerentele care impun efectuarea unei astfel de expertize, precum și obiectivele la care ar trebui să răspundă și nici nu a motivat respingerea obiecțiunilor pe care atât apelantul - pârât, cât și ceilalți pârâți le-au formulat privitor la raportul de expertiza contabilă.
Doar statul putea fi obligat la plata integrală a sumei respective, fiind singurul răspunzător de afectarea rezistenței imobilului prin acțiunea de supraetajare, în măsura în care se constată că nu trecerea timpului sau cele două cutremure au afectat imobilul.
Mai mult decât atât, instanța nu a avut în vedere faptul că reclamantul putea solicita includerea imobilului în programe anuale de consolidare, putând obține în acest mod finanțarea cheltuielilor ocazionate de lucrările de consolidare prin transferuri de la bugetul de stat, în baza art. 8 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 6 din OG nr. 20/1994.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Cod de procedură civilă.
În ședința publică din data de 10 octombrie 2008, tribunalul, în raport de criteriul valoric al obiectului cererii de chemare în judecată, a calificat calea de atac exercitată împotriva sentinței civile nr. 14063 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-, ca fiind apel.
Prin decizia civila nr. /17.11.2008, Tribunalul București Secția a IV a Civilă, a admis apelurile declarate de apelanții pârâți, I, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, - - și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, a schimbat în parte sentința civila apelată, în sensul că a respins acțiunea civilă ca neîntemeiată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat intimatul reclamant la plata cheltuielilor de judecată în suma de 3343,50 lei, către apelanții, I și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru se dispune astfel, tribunalul a reținut că imobilul situat în B,-, sector 1, se compune din subsol, parter, etajul unu, aflate în proprietatea intimatului - reclamant și etajul doi, nivelul la care se regăsesc apartamentul nr. 4, proprietatea apelanților - pârâți și I și apartamentul nr. 3, proprietatea intimatei - pârâte Doamna.
La momentul construirii, în anul 1935, imobilul era format din subsol, parter și etajul unu, după anul 1951 fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1940, iar în anul 1957, pe structura inițială a fost construit etajul doi, conform autorizației de construcție nr. 12 T din 13 aprilie 1957, eliberată de fostul S Popular al - Direcția de și, Serviciul Autorizații.
La data de 16 martie 1995, urmare a admiterii acțiunii în revendicare prin sentința civilă nr. 3309 din 01 aprilie 1994, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, intimatul - reclamant a fost pus în posesia imobilului din B,-, sector 1, compus din teren în suprafață de 355 mp. și construcție formată din demisol, parter și etajul doi, construit din fondurile statului, rămânând în proprietatea statului cu dreptul de servitute asupra terenului pentru locuințele de la etajul doi, precum și dreptul de folosință asupra părților din imobil care prin natura lor sunt în folosința comună pentru locuințele de la etajul doi.
Prin lucrările de supraetajare, a fost afectată structura de rezistență a imobilului care, astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 636 din 31 ianuarie 2002, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr. 5124/2001, a fost încadrată, conform concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, în clasa 1 de risc seismic. Conform aceleiași hotărâri judecătorești, a fost admisă acțiunea reclamantului, împotriva pârâților, și, care au fost obligați să își dea acordul în vederea obținerii autorizației de construire pentru consolidarea imobilului în cauză.
Ulterior, intimatul - reclamant s-a implicat singur în susținerea lucrărilor de consolidare a imobilului, până la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată costurile acestor lucrări fiind estimate la suma de 40.000 euro, respectiv echivalentul în lei, de 150.000 lei/ron.
Totodată, intimatul - reclamant a arătat că solicită obligarea pârâților la plata valorii finale a acestor lucrări, stabilită prin expertiză tehnică de specialitate.
Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, prima instanță a apreciat că pârâții, I, Doamna, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, - - și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor au cauzat reclamantului un prejudiciu în sumă de 449.065 lei/ron, fiind îndeplinite în speță condițiile specifice pentru atragerea răspunderii civile delictuale.
Tribunalul a apreciat că în mod greșit prima instanță a obligat pe apelantul - pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, în solidar cu ceilalți pârâți la plata sumei de 449.065 lei/ron, reprezentând contravaloarea imobilului în cauză.
S-a reținut în acest sens că potrivit art. 5 alin. 2 lit. b și art. 7 alin. 1 lit. a din OG nr. 20/1004, includerea unui imobil în programele anuale de acțiuni privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare pentru reducerea riscului seismic presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții, instituită prin norme imperative, și anume încadrarea imobilului prin raportul de expertiză tehnică în clasa 1 de risc seismic și caracteristica imobilului de a prezenta un pericol public. Așadar, numai imobilele care au fost incluse în programe anuale beneficiază de fonduri din transferuri de la bugetul de stat pentru cheltuieli privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare.
În cauză, pe de o parte, intimatul - reclamant nu a solicitat apelantului - pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor includerea imobilului într-un program anual de acțiuni privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare pentru reducerea riscului seismic, iar, pe de altă parte, nu a învestit instanța cu o cerere privind verificarea îndeplinirii condițiilor anterior menționate.
Susținerile sub acest aspect din cuprinsul întâmpinării, formulate de către intimatul - reclamant în apel sunt contradictorii, recunoscându-se inaplicabilitatea OG nr. 20/1994 cu privire la obligarea apelantului - pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor la plata costurilor consolidării și indicându-se art. 998 - 999 Cod civil, drept temei legal al acestei obligații. Justificarea acestui din urmă temei este nefondată, intimatul - reclamant arătând că prejudiciul pretins a fost produs prin supraetajarea imobilului de către stat.
Împrejurarea că apelantul - pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor a opinat că Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ar fi răspunzător de prejudiciul cauzat intimatul - reclamant nu reprezintă recunoașterea faptei ilicite, la care se referă aceeași întâmpinare și nici nu poate conduce la angajarea răspunderii civile delictuale a Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor nu a săvârșit nicio faptă culpabilă care să fi cauzat intimatului - reclamant un prejudiciu, existența faptei ilicite fiind de esența răspunderii civile delictuale. Ca urmare, constatând neîndeplinite una dintre condițiile acestei răspunderi tribunalului a apreciat că nu este întemeiată acțiunea formulată de către intimatul - reclamant împotriva apelantului - pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, cererea de apel fiind apreciata ca fondată.
În ceea ce privește apelul formulat de pârâta - -, tribunalul a reținut că nici în sarcina acestei părți nu poate fi reținută săvârșirea unei fapte ilicite care să fi produs intimatul - reclamant prejudiciul pretins, câta vreme prin cererea de chemare în judecată, intimatul - reclamant indică drept faptă ilicită, ca element specific angajării răspunderii civile delictuale, fapta reprezentanților statului de a supraetaja construcția, fără respectarea normelor legale specifice.
S-a apreciat că din probatoriului administrat nu a rezultat că apelanta - pârâtă - - a dispus, în orice modalitate, supraetajarea imobilului, calitatea acestei societăți comerciale de mandatară a Primăriei Municipiului B la încheierea contractelor de vânzare - cumpărare a apartamentului nr. 3 și 4 de la etajul al doilea al imobilului în cauză neputând conduce la o asemenea concluzie. În același timp, nici eventuala neîndeplinire de către apelanta - pârâtă a unor obligații izvorâte din contractul de prestări servicii nr. 1455 din 24 iulie 2000, încheiat cu Direcția Generală de Administrație a Fondului Imobiliar, nu ar putea fi avută în vedere drept faptă ilicită care să fundamenteze răspunderea civilă delictuală a - -, astfel cum susține intimatul - reclamant, afectarea structurii de rezistență a imobilului, prin supraetajare, nefiind urmarea unor acțiuni întreprinse de apelanta - pârâtă, în calitate de administrator, în executarea contractului menționat.
Soluția respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantei - pârâte - - a fost menținută întrucât în materia răspunderii civile delictuale problema calității procesuale pasive nu poate fi analizată independent de îndeplinirea condiției săvârșirii de către pârât a unei fapte ilicite, care reprezintă unul dintre elementele examinate în vederea stabilirii temeiniciei cererii. Ca urmare, atunci când s-a constatat că pârâtul nu este autorul unei fapte ilicite care a cauzat un prejudiciul reclamantului, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil a fost respinsă ca neîntemeiată și nu ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește apelul declarat de către apelantul Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a reținut că nu este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, câta vreme la data când a fost construit cel de-al doilea etaj al clădirii, în anul 1957, bunul imobil se regăsea în patrimoniul acestui apelant- pârât.
Pe fondul apelului s-a reținut că supraetajarea nu poate fi asimilată unei fapte ilicite cât timp a fost realizată conform autorizației de construire nr. 12 T din 13 aprilie 1956, eliberată de fostul S Popular al - Direcția de și, Serviciul Autorizații.
S-a apreciat că prin faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înțelege orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Deși de natură a aduce prejudicii unui drept subiectiv, fapta cauzatoare nu a avut caracter ilicit și nu se va pune problema angajării unei răspunderi civile, atunci când a fost săvârșită în îndeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii.
În speță, supraetajarea imobilului s-a realizat cu respectarea prevederilor legale referitoare la efectuarea unor lucrări de construcții, în temeiul unei autorizații de construire a cărei legalitate nu a fost contestată. Ca urmare, fapta în discuție are caracterul unei fapte licite, neatrăgând răspunderea civilă a făptuitorului.
S-au apreciat ca nefondate susținerile intimatului - reclamant, care a arătat prin întâmpinare că fapta culpabilă a Statului Român constă în aceea că fără drept, fără să existe un studiu arhitectural și de rezistență, imobilul a fost supraetajat, constatându-se că la filele 89 - 96 din dosarul de fond au fost depuse copiile avizelor tehnice care au stat la baza emiterii autorizației de construcție nr. 125 din 13 aprilie 1957, posibilitatea etajării clădirii fiind favorabil avizată.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanții și I, s-a reținut că în sarcina celor doi apelanți - pârâți nu poate fi reținută nicio faptă culpabilă care să fi cauzat intimatului prejudiciul pretins întrucât afectarea structurii de rezistență a imobilului nu este rezultatul săvârșirii unei fapte ilicite de către apelanții - pârâți, astfel că temeiul răspunderii civile delictuale, invocat de către intimatul - reclamant, nu poate justifica recuperarea sumei cheltuite în scopul consolidării imobilului iar pe de altă parte, nici în măsura în care apelanții - pârâți ar fi considerați succesori în drepturi ai statului cu privire la imobil, sarcina suportării acestor costuri nu le-a revenit, statul nefiind, la rândul său, autorul unei fapte ilicite, care să determine angajarea răspunderii civile.
S-a reținut de asemenea, nefondat argumentul conform căruia prin inacțiunea apelanților - pârâți s-ar fi produs deteriorarea structurii de rezistență a clădirii, refuzul de a-și da acordul la obținerea autorizației de construire, suplinit prin hotărâre judecătorească, nereprezentând cauza acestei deteriorări.
Împotriva deciziei civile nr. 1464 din 17 noiembrie 2008, Tribunalului București - Secția a IV a Civilă, a declarat recurs reclamantul.
Cererea de recurs a fost înregistrata pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă, sub nr-.
Prin motivele de recurs, întemeiate în drept pe prevederile art. 304 pct. 7,8 și 9 din Codul d procedură civilă, recurentul a susținut că decizia tribunalului, este nelegală deoarece cuprinde motive contradictorii și este dată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor art. 480, 998 și 999 Cod civil și art. 1, 5 din OG nr. 20/1994, instanța de apel interpretând greșit unele din actele juridice deduse judecații.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 307 pct. 7 Cod de procedură civilă teza a II a - hotărârea cuprinde motive contradictorii, recurentul a susținut că pricina dedusă judecății are ca temei răspunderea civilă delictuală, ca mijloc juridic prin care recurentul a solicitat repararea pagubei suferite, constând în deteriorarea imobilului proprietatea sa situat în-, sector 1, urmare a faptei ilicite constând în supraetajarea acestui imobil de către Statul R neproprietar asupra acestui imobil, cu consecința afectării grave a structurii de rezistență a imobilului.
În calitate de proprietar, recurentul avea obligația de a se asigura că imobilul proprietatea sa - care a suferit în anul 1957 o supraetajare nelegală prin crearea de spații locative asupra cărora statul și-a păstrat calitatea de proprietar - nu reprezintă un pericol pentru sine și pentru terțe părți.
Arata recurentul că expertizele tehnice efectuate de specialiști atestați pentru obținerea autorizației de construcție au relevat faptul că imobilul se afla în pericol de prăbușire, fiind încadrat în gardul seismic 1, datorită supraetajării imobilului în condiții nelegale si că refuzul pârâților de a participa la lucrările de consolidare i-a impus recurentului obligația de a efectua această consolidare pe propria sa cheltuială, deși imobilul nu suferise deteriorări ca urmare a trecerii vremii sau din alte cauze care ar fi putut fi imputabile proprietarului de drept ci exclusiv faptei culpabile ilicite a statului care prin supraetajare a afectat structura de rezistenta a imobilului.
Instanța de apel, deși a reținut că prin lucrările de supraetajare a fost afectată structura de rezistență a imobilului, care după cum rezultă din sentința civilă nr. 636 din 31 ianuarie 2002, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 Baf ost încadrată în gradul 1 seismic, a apreciat totuși că supraetajarea imobilului s-ar fi făcut în mod legal, astfel că în opinia sa, hotărârea pronunțata este sub acest aspect contradictorie, câtă vreme, deși la dosarul cauzei sunt depuse copii ale unor documente din epocă denumite memorii justificative ale supraetajării, din expertiza aflată la filele 13 - 20 din dosarul de fond, efectuată de profesorul Dr.. Agent s-a menționat în mod expres: "verificările de rezistență din memoriul atașat documentației din anul 1957 pentru obținerea autorizației de supraetajare a imobilului din- și în care problemele seismice sunt total ignorate, trebuie considerate insuficiente pentru a fundamenta posibilitățile de supraetajare".
Faptul că aceste concluzii sunt corecte este dovedit și confirmat prin sentința civilă nr. 636/2002 care a reținut că ceea ce a determinat deteriorarea imobilului proprietatea lui este faptul supraetajării.
În aceste condiții nu se poate reține, contrazicând considerentele unei hotărâri cu caracter definitiv și irevocabil cât și probele administrate în cauză, că acțiunea de supraetajare a fost legal efectuată.
Pe de altă parte caracterul contradictoriu al hotărârii recurate decurge și din următorul aspect: deși s-a reținut că imobilul situat în B,- a fost proprietatea autorilor reclamantului și a fost preluat prin abuz de către stat în anul 1950, s-a apreciat că deși nu avea titlu asupra acestui imobil, acțiunea de supraetajare a fost un demers legal.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod de procedură civilă, recurentul a susținut că în analiza apelului formulat de către - -, instanța de apel a analizat exclusiv considerentele motivelor de apel formulate în cauză dar nu a raportat aceste considerente la hotărârea apelată și a analizat trunchiat contractul de prestări servicii nr. 1455 din 24 iulie 2000 (filele 17 - 23 dosar apel), ignorând art. 5,8 și 9 din acest contract, care stabileau în mod expres pentru - - o obligație contractuală pe care aceasta nu a respectat-
Instanța de apel nu a analizat faptul că deși deținea calitatea de administrator al acestui imobil și avea obligația verificării stării tehnice a imobilelor și executării lucrărilor de reparații la acestea - - nu a efectuat niciun demers privind aducerea imobilului din clasa de risc seismic 1, în standardele de siguranță privind structura de rezistență a imobilelor or, nerespectarea dispozițiilor legale ce decurgeau din calitatea sa de administrator au dus la producerea faptei ilicite - printr-o inacțiune, fapta ilicită fiind dovedită prin pasivitatea - - față de procedura de supraetajare fără respectarea normativelor tehnice și prin neefectuarea lucrărilor privind consolidarea imobilului ulterior acestei supraetajări.
În ceea ce privește al treilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 teza a II a Cod de procedură civilă arata recurentul că instanța de apel a apreciat eronat că pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Teritoriului a fost chemat în judecată în temeiul dispozițiilor art. 1 și 5 din OG nr. 20/1994, deși aceste dispoziții legale nu reprezintă un temei de drept substanțial în susținerea acțiunii formulate și a calității procesual pasive a acestui minister.
Se arata că toată analiza instanței de apel ce ține de analiza și aplicarea OG nr. 20/1994 este greșită câtă vreme acțiunea formulată nu a fost întemeiată pe acest act normativ ci pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 480, 998 și 999 Cod civil.
În ceea ce privește soluția instanței de apel cu privire la apelurile formulate de - - și de Ministerul Finanțelor Publice se susține că instanța de apel, într-o analiză eronată și trunchiată a cauzei deduse judecății și a temeiurilor de drept invocate a încălcat și a apreciat în mod greșit asupra dispozițiilor art. 998 - 999 Cod civil, invocate ca temei juridic al acțiunii formulate de reclamantul.
Arata recurentul că prin raportare la dispozițiile art. 480 Cod civil, rezultă că proprietatea recurentului a fost afectată în mod nelegal și printr-o faptă cu caracter ilicit și că abuzul de drept al statului săvârșit prin preluarea imobilului din B,- a fost recunoscut judecătorește, astfel încât din această perspectivă hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală.
Se mai susține că instanța de apel nu a analizat fapta ilicită omisiva a - - ca fiind continuatoarea în drepturi și obligații a Roșie, devenită și ulterior,și care avea atribuțiile de administrare a imobilului, care impuneau aducerea imobilului din B,-, în standardele de siguranță seismică.
Hotărârea este nelegală și sub aspectul faptului că a reținut inexistenta unei fapte ilicite a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, câtă vreme a preluat imobilul prin abuz de la adevărații proprietari, a permis supraetajarea unui imobil asupra căruia nu deținea vreun titlu, supraetajare efectuată fără respectarea normelor tehnice - studiu arhitectural și de rezistență, fapta ilicită și dovada prejudiciului determinat de această faptă fiind cuprinse și în sentința civila nr. 636 din 31 ianuarie 2002 prin care s-a reținut că prin lucrările de supraetajare a fost afectată structura de rezistență a imobilului care a fost încadrată în clasa 1 de risc seismic.
În ceea ce privește soluția instanței de apel cu privire la apelurile formulate de și I, recurentul a arătat că instanța de apel a omis sa menționeze reaua - credință în exercitarea drepturilor și obligațiilor ce le reveneau acestor pârâți și că în apel s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 998 - 999 Cod civil, atunci când s-a analizat inexistența unei fapte culpabile cauzatoare de prejudicii a apelanților, exclusiv din perspectiva calității lor de succesori în drepturi și obligații ai statului deși o analiză corectă ar fi relevat propria lor faptă ilicită constând în inacțiunea apelanților - pârâți prin nerespectarea obligațiilor legale de participare la efectuarea lucrărilor de remediere a deficiențelor imobilului.
Se arata că in mod netemeinic instanța de apel a reținut că inacțiunea apelanților -pârâți și nerespectarea hotărârilor judecătorești nu sunt de natură a produce deteriorarea structurii de rezistență a imobilului câtă vreme deteriorarea structurii de rezistență a fost prelungită în timp tocmai de nerespectarea obligațiilor legale ce le incumbau în calitate de proprietari ai unei părți din imobil.
La data de 04.06.2009, au depus întâmpinare intimații - pârâți și I, prin care s- solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului.
S-a susținut în esența că supraetajarea imobilului s-a făcut în mod legal, că imobilul supus consolidării a fost construit în anul 1939, și până în prezent a suportat două cutremure majore, astfel că degradarea acestuia este cauzată de vechime și de manifestările seismice și de contribuția recurentul - reclamant care a săpat un șanțul lângă fundația imobilului, că expertiza efectuată de către - SRL în anul 1998 ). solicitarea recurentului) are caracter extrajudiciar.
Se mai precizează că în realitate, Primăria avea atribuții în expertizarea imobilului și nu - - iar faptul că nu s-a luat măsuri de consolidare este explicat prin faptul că imobilul a fost încadrat prin expertiza din anul 1993 în categoria de urgență2, or, doar imobilele încadrate în categoria de urgență1intrau în consolidare.
În ce privește al treilea motiv de recurs, s-a arătat că nu s-a făcut dovada niciunei fapte ilicite culpabile, în sarcina intimaților - pârâți persoane fizice, care să fi condus la producerea prejudiciului, că refuzul acestora de a-și da acordul pentru obținerea autorizației de construcție în vederea consolidării nu a fost nelegal, dimpotrivă, solicitarea reclamantului cu privire la această autorizație era nelegală, întrucât imobilul în speță era în litigiu, că nu s-a făcut dovada că întârzierea obținerii acordului ar fi produs deteriorarea imobilului, cât timp reclamantul anterior acestor evenimente, decisese să consolideze imobilul iar recurentul - reclamant nu a putut arăta care ar fi fost fapta ilicită a intimaților - pârâți persoane fizice care să conducă la deteriorarea structurii de rezistență. Chiar dacă instanța ar considera că inacțiunea acestora privitor la consolidare a fost o fapta ilicită, aceasta nu a fost de natură să producă prejudiciul afirmat de recurentul.
În stabilirea raportului de cauzalitate între o faptă ilicită și prejudiciul adus trebuie să se analizeze criteriul legăturii necesare, și anume să se stabilească dacă prejudiciul nu s-ar fi produs în lipsa faptei ilicite. Dacă se stabilește ca prejudiciul s-ar fi produs oricum, indiferent de intervenția faptei ilicite, atunci nu se poate vorbi despre un raport de cauzalitate iar în cauza, prejudiciul reclamantului constând în deteriorările structurii și a rezistenței în niciun caz nu putea fi produs de fapta intimaților - pârâți persoane fizice, care chiar în situația în care ar fi avut o atitudine "cooperantă", degradările structurii de rezistență nu ar fi dispărut și recurentul - reclamant tot ar fi demarat lucrările de consolidare.
La data de 01.09. 2009 intimata - pârâtă - - a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de recurentul - reclamant ca nefondat.
În motivare s-a susținut în esența că - -, nu putea fi obligată la contravaloarea lucrărilor de consolidare a imobilului deoarece în mandatul societății pârâte de reprezentant al Primăriei Municipiului B nu este prevăzută această obligație, obligație care trebuie discutată în contradictoriu cu proprietarul de fapt și de drept.
Referitor la motivarea instanței de apel cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a societății pârâte, arată că obligația de întreținere a imobilului revenea Primăriei Municipiului B, care până la vânzarea etajului construit peste imobil era proprietara acestuia și era singura în măsură să răspundă la cererea reclamantului de consolidare și că la data efectuării supraetajării construcției, (- -) nu era înființată, imobilul intrând în administrarea societății pârâte mai târziu, fapt care duce la concluzia că nu din cauza societății pârâte clădirea a avut de suferit.
În data de 03.09.2009 a formulat întâmpinare intimatul - pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, prin care s-a solicitat respingerea recursului. În motivare, s-a arătat că decizia instanței de apel este temeinică și legală întrucât numai imobilele care au fost incluse în programe anuale, pot beneficia de fonduri din transferuri de la bugetul de stat pentru cheltuieli privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare, or, imobilul situat în B,-, sector 1, nu îndeplinește condiția includerii într-un program anual de acțiune privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare pentru reducerea riscului seismic, reclamantul neconformându-se obligației de a solicita acestui pârât includerea imobilului într-un astfel de program.
Se mai arată că prin întâmpinarea formulată de la apelul instituției pârâte, acesta are apărări contradictorii, recunoscând inaplicabilitatea OG nr. 20/1994 cu privire la obligarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței la plata costurilor consolidării, indicându-se art. 998 - 999 Cod civil drept temei legal al acestei obligații, or, justificarea acestui din urmă temei legal este nefondată, deoarece recurentul - reclamant a pretins că prejudiciul a fost produs de supraetajarea imobilului de către stat.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cauză, curtea reține următoarele:
1.Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.7 din Codul d procedură civilă.
Critica este nefondată.
Astfel, în cadrul acestei critici recurentul a susținut că în considerentele deciziei pronunțate în apel, sunt cuprinse motive contradictorii.
O primă susținere vizat faptul că instanța de apel deși reținut că prin lucrările de supraetajare a fost afectată structura de rezistenta imobilului, încadrat în gradul 1 de risc seismic, a apreciat că supraetajarea s-a făcut legal, cu încălcarea autorității de lucru judecat de care se bucura sentința civila nr. 636/2002 pronunțata de Judecătoria Sector 1
Cea de-a doua susținere a vizat faptul că s-a apreciat că supraetajarea a fost avizata favorabil, ceea ce înlătură caracterul ilicit al faptei,deși recurentul a administrat probe -raport de expertiza tehnica, sentințele civile nr.636/2002 și 3309/1994, care atesta în opinia acestuia faptul că statul nu deținea un titlu asupra imobilului iar degradarea s-a datorat supraetajării.
Curtea retine însă că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 din Codul d procedură civilă, vizează acele situații în care hotărârea judecătorească cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, în timp ce din altele rezultă că aceasta ar fi întemeiată.
Analizând din aceasta perspectivă susținerile recurentului prin raportare la conținutul concret al deciziei recurate, curtea constată, că argumentele la care s-a raportat instanța de apel la momentul adoptării soluției nu conduc la reținerea unor considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii și că, această critică vizează în fapt, modul de apreciere probatoriului administrat în cauză, valoarea probatorie dovezilor valorificate de către instanța de apel în susținerea deciziei recurate și interpretarea dispozițiilor legale aplicabile în speță.
Așa fiind, curtea apreciază că pe temeiul art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă, nu poate fi reținută nici neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de apel cu referire strictă la criticile susținute de recurentul reclamant.
În aplicarea prevederilor art. 306 alin. 3 din Codul d procedură civilă, curtea urmează a proceda la analiza criticilor inserate în susținerea acestui motiv de recurs, odată cu analiza motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d procedură civilă, în măsura în care le va aprecia compatibile structurii acestei cai extraordinare de atac, care, după abrogarea expresă prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 prin prevederile cuprinse în art. 1 pct. 49 din legea nr. 219/2005 și respectiv în art. 1 pct. 112. din OUG 138/2000 aprobata prin legea nr. 219/2005, este pusă la dispoziția părților numai pentru motivele limitativ și expres prevăzute de lege, enumerate în art. 304 Codul d procedură civilă și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speță.
2. Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 din Codul d procedură civilă.
Critica este nefondată.
Curtea retine în acest sens că prin acest motiv de recurs se poate invoca încălcarea principiului înscris în art. 969 din Codul civil, mai exact situația în care, deși rezultă fără dubiu, natura juridică a actului dedus judecații ori înțelesul acestuia, instanța de apel a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut.
În cauza însă, acțiunea civilă formulată de reclamant a avut ca scop declanșarea răspunderii civile delictuale a pârâților chemați în judecată, ca urmare săvârșirii unei fapte ilicite, constând în efectuarea unor lucrări de supraetajare imobilului proprietatea reclamantului, preluat abuziv de stat și retrocedat acestuia, care au avut ca efect degradarea imobilului retrocedat și încadrarea acestuia în gradul 1 de risc seismic.
Este evident că acesta a sesizat instanța cu acțiune civile ex delicto iar nu cu acțiune ex contractu, singura care ar fi putut fundamenta, în raport de argumentele prezentate în susținerea acestei critici, reținerea acestui motiv de recurs.
Simplul fapt că în argumentarea calității procesuale pasive în cauza de față pârâtei - -, recurentul reclamant s-a întemeiat pe o pretinsă neexecutare a obligațiilor contractuale ce reveneau acestei părți, în temeiul unui contract de prestări servicii, câtă vreme, în raport de acest contract, reclamantul este un terț, nu poate fi de natură să schimbe cauza litigiului cu care instanțele au fost legal investite și nici să deschidă reclamantului calea unei acțiuni în răspundere civilă contractuală, pentru se putea invoca, o eventuala substituire voinței părților contractante, în ceea ce privește clauzele contractuale stipulate de părțile acestuia sau natura convenției.
De altfel, instanța de apel nici nu a formulat aprecieri în cuprinsul deciziei civile recurate în ceea ce privește natura contractului de prestări servicii invocat de recurent ci, respectând limitele investirii sale, a analizat săvârșirea sau nu de către aceasta parte faptei ilicite, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.
de toate aceste considerente, curtea va respinge acest motiv de recurs ca vădit nefondat.
3. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul d procedură civilă.
În ceea ce privește susținerile vizând greșita aplicare legii în soluționarea apelurilor formulate de către pârâții, I, - și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței.
Criticile sunt nefondate.
Astfel, așa cum rezultă din cererea introductivă formulată de reclamant, acesta solicitat obligarea pârâților chemați în judecată la plata despăgubirilor reprezentate de contravaloarea parțială lucrărilor de consolidare imobilului proprietatea sa, situat în B, str. av. - -, nr. 65, sector 1.
Obiectul cererii de chemare în judecată fost reprezentat de declanșarea răspunderii civile delictuale pârâților, reclamantul invocând săvârșirea de către pârâți unei fapte ilicite, constând în supraetajarea imobilului proprietatea sa, care a determinat încadrarea acestuia în gradul 1 de risc seismic, necesitatea efectuării lucrărilor de consolidare și suportarea exclusiva a costului acestor lucrări.
Potrivit art. 129 alin.6 din Codul d procedură civilă, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
În raport de aceste limite, stabilite prin chiar actul de sesizare, și reiterate în căile de atac exercitate în cauza, în mod corect a apreciat tribunalul că se impunea ca analiza acțiunii cu care a fost legal investit să vizeze îndeplinirea celor trei cerințe necesare și cumulative pentru a se putea reține incidența unei răspunderi civile delictuale în sarcina pârâților: săvârșirea unei fapte ilicite constând în efectuarea unor lucrări de supraetajare imobilului, existența unui prejudiciu constând în încadrarea imobilului în gradul 1 de risc seismic, necesitatea efectuării lucrărilor de consolidare și a suportării costurilor acestora și existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciul înregistrat.
Or, câtă vreme, nu s-a probat că pârâții, I, - și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței, sunt cei care au procedat la edificarea celui de-al doilea etaj al imobilului, în mod corect apreciat Tribunalul București că în sarcina acestora nu se poate reține săvârșirea faptei ilicite ce constituie temeiul acțiunii reclamantului, și prin urmare nici nu se poate pune în discuție declanșarea răspunderii civile delictuale în sarcina acestor pârâți.
Pe de alta parte, nu se poate omite faptul că pentru se putea angaja răspunderea civilă delictuală unei persoane, este necesară întrunirea cumulativa a celor trei condiții deduse din interpretarea unanimă a prevederilor art. 998-999 din Codul civil.
Reclamantul critica decizia recurată invocând refuzul pârâților persoane fizice de a-si exprima consimțământul pentru obținerea autorizației de consolidare a imobilului or, pe de parte, la momentul constatării printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă a acestui refuz, imobilul se afla deja în stare de degradare, necesitând lucrări de consolidare, ca efect al supraetajării efectuate de stat, așa cum rezultă din chiar considerentele sentinței civile nr. 636/2002 Judecătoriei Sector 1 B, ale deciziei civile nr. 2013A/2002 Tribunalului București Secția a III a Civilă și ale deciziei nr. 2291A/2003 Tribunalul București Secția a a Civilă, iar pe de altă parte, pârâții au fost deja obligați, prin hotărâre irevocabilă, să-și dea acordul în vederea obținerii autorizației de construire pentru consolidarea imobilului iar prin sentința civilă nr. 3803/2003 a Judecătoriei sector 1, definitivă prin decizia nr. 2291A/2003, să permită accesul în apartamentul lor pentru a permite efectuarea lucrărilor de consolidare. În raport de aceste considerente, în mod corect a apreciat tribunalul că nu s-a făcut dovada unei legături de cauzalitate între conduita acestor pârâți și prejudiciul suferit de reclamant, ca urmare săvârșirii faptei ilicite constând în supraetajarea imobilului proprietatea sa, inacțiunea acestor pârâți fiind de natură să determine exclusiv temporizarea efectuării lucrărilor de consolidare iar nu să determine cu necesitate, sine qua non, executarea lor.
Pe de altă parte, faptul că ulterior săvârșirii faptei de supraetajare imobilului, acești pârâți au devenit proprietari ai unuia dintre apartamentele astfel edificate, nu este de natură să justifice declanșarea răspunderii civile delictuale a acestora pentru aceasta faptă, câtă vreme răspunderea civilă ce revine autorului supraetajării este răspundere pentru fapta proprie, transmiterea convențională a dreptului de proprietate asupra apartamentelor astfel edificate de către stat către pârâții persoane fizice, neputând avea alte efecte decât cele stipulate în convenție, or, în lipsa unei stipulații în acest sens, nu s-ar putea prezuma preluarea de către aceștia obligațiilor de răspunde pentru fapta de supraetajare și care a avut ca scop tocmai dobândirea dreptului astfel transmis.
Tot astfel, câtă vreme nu s- putut reține, pe baza analizei probatoriului administrat în cauză, faptul că -, în calitate de administrator al imobilului ar fi întreprins în executarea contractului de prestări servicii, acțiuni constând în supraetajarea imobilului care să fi fost de natură să afecteze structura de rezistență a acestuia, în mod corect s-a apreciat că nu se poate reține răspunderea civilă delictuală pentru aceasta faptă în sarcina acestui pârât.
De asemenea, câta vreme din situația de fapt reținută în apel, nu a rezultat că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței ar fi avut contribuție la efectuarea supraetajării imobilului sau că ar fi omis să procedeze la consolidarea acestuia în mod culpabil (din probatoriul evaluat în cauză, reieșind că reclamantul nu a investit acest pârât cu cerere de includere imobilului sau într-un program anual de acțiuni privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare pentru reducerea riscului seismic)-în mod corect s-a apreciat că, în raport de limitele investirii instanței, prin acțiunea introductivă, față de acest pârât nu s-a probat îndeplinirea cerințelor impuse de art. 998-999 din Codul civil.
În ceea ce privește modul în care a fost soluționat apelul formulat de către apelantul statul român.
Critica este fondată.
Așa cum rezultă din situația de fapt conturată în cauză de probatoriile administrate și evaluate de către instanțele de fond, reclamantul are calitatea de proprietar al imobilului situat în B, str. - - - nr. 65, sector 1,compus din demisol, parter și etaj, imobil care i-a fost retrocedat prin sentința civilă nr. 3309/1994 pronunțata de Judecătoria Sector 1 B, în considerentele acestei hotărâri judecătorești irevocabile statuându-se că imobilul fost preluat de stat în mod abuziv, deși proprietara era exceptată de la naționalizare.
La momentul naționalizării, imobilul preluat de statul român, era alcătuit din subsol, parter și etajul 1 iar în anul 1957, pe structura inițială, a fost construit din fondurile statului -conform, adresei nr. 4919/2004 emisa de -, -fila 71 dosar fond, etajul 2, conform autorizației de construire nr. 12T /1957 eliberată de Sfatul Popular al.
Prin sentința civilă nr. 636/2002 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B, s-a reținut că prin lucrările de supraetajare a fost afectată structura de rezistență a imobilului, care a fost încadrat în riscul seismic de gradul 1,din situația de fapt stabilita în cauza, rezultând că reclamantul este cel care s-a implicat singur în susținerea lucrărilor de consolidare a imobilului.
Soluționând apelul formulat de apelantul pârât Statul Român, tribunalul a reținut că acest apelant nu a săvârșit o faptă ilicită de natură să atragă răspunderea sa civilă delictuală, câtă vreme supraetajarea, deși a fost efectuată de acest pârât, a fost realizată în temeiul unei autorizații de construire, considerând că nu se poate reține caracterul ilicit al acestei fapte câtă vreme ea a fost săvârșită în temeiul legii și în îndeplinirea unei prevederi legale.
Curtea reține însă că aceste aprecieri sunt vădit nefondate, prin raportare pe de parte la prevederile art. 998-999 din Codul civil cât și prin raportare la prevederile art. 1201 din Codul civil și respectiv art. 480 din Codul civil.
Potrivit art. 998 din Codul civil, "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar potrivit art. 999 din Codul civil, răspunderea operează nu numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și pentru acela cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
Fapta ilicită ca temei al răspunderii civile delictuale, este reprezentată de orice faptă, orice manifestare exterioară, orice obiectivare unei atitudini de conștiință și voință a unei persoane, prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane, nimănui nefiindu- permis să aducă prin fapta sa vreo vătămare unei alte persoane sau drepturilor acesteia, fiind unanim acceptat că faptele omisive constituie fapte ilicite, ori de câte ori normele legale obligă anumită persoană să acționeze într-un anumit mod.
Așa cum s-a arătat în mod constant în practică și în doctrină, fapta prejudiciabilă nu este ilicită, dacă a fost săvârșită de autorul său în exercitarea normală unui drept subiectiv ce îi aparține și care se bucura de protecție legală.
Exercitarea normală a dreptului subiectiv presupune însă nu numai respectarea legii și a moralei, cât și respectarea, cu buna credință, atât limitelor externe ale dreptului subiectiv, de ordin moral și de ordin juridic dar și respectarea limitelor interne ale dreptului subiectiv, adică exercitarea acestuia numai potrivit scopului în vederea căruia este recunoscut de lege.
În speță însă, la momentul supraetajării imobilului, statul român, deși aparent avea calitatea de proprietar, a edificat cu încălcarea flagrantă a dreptului de proprietate al autoarei reclamantei asupra imobilului.
În acest sens, curtea are faptul că reclamantul deține, începând cu data de 01.04.1994, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă- sentința civilă nr. 3309/1994 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B, prin care se ordonă autorităților să îi restituie bunul imobil. Această hotărâre, are ca efect, așa cum s-a reținut și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului-cauza Florescu împotriva României, recunoașterea, indirect și cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului imobil retrocedat.
Pe de altă parte, curtea constată că la momentul emiterii autorizației de construire nr. 12T/1957-fila 88 dosar nr.1017/2005 al Tribunalului București Secția V a Civilă, autoritățile locale cu atribuții în aceasta materie, au autorizat efectuarea supraetajării, peste corpul de clădire existent, sub condiția de a se lua măsurile corespunzătoare pentru asigurarea clădirii împotriva riscurilor seismice.
Câtă vreme, autorizația de construire era expres condiționată de luarea măsurilor necesare asigurării clădirii împotriva riscurilor seismice, constatarea producerii degradării grave imobilului, cu includerea sa în lista clădirilor cu risc seismic de gradul 1, ca efect al edificării etajului 2 al imobilului, nu putea fi de natură să determine reținerea caracterului licit al supraetajării, decât în măsura în care s-ar fi dovedit, indubitabil, respectarea întocmai cerințelor impuse de autorizația de construire. Or, sub acest aspect, așa cum a reținut și instanța de apel, în considerentele sentinței civile nr. 636/2001 a Judecătoriei Sector 1 B, s- reținut că imobilul se încadrează în gradul 1 de risc seismic, fiind necesară efectuarea lucrărilor de consolidare stabilite prin raportul de expertiză tehnică și proiectul de execuție aprobate prin autorizația de construire eliberată de Primăria Sector 1 Blucrări care implicau realizarea unor lucrări de întărire a fundației și a pereților de rezistenta, pentru aducerea imobilului în situația de a rezista la un cutremur major.
În același sens, curtea constata că în considerentele deciziei civile nr. 2291A/2003 Tribunalului București Secția a Va Civilă, analizându-se necesitatea efectuării acestor lucrări de consolidare, s-a constatat faptul că memoriul de rezistență întocmit în anul 1957 intitulat referat geotehnic, se limitează la verificarea presiunilor pe terenul de fundație și presiunilor pe zidăria portantă fără a face vreo referire la problemele de asigurare a protecției antiseismice, or, această statuare nu putea fi ignorată în cauza de față.
De altfel, în chiar situația de fapt reținută în cauză, ca urmare a valorificării probelor administrate în cauză de către instanța de fond și instanța de apel - s-a reținut că structura de rezistență imobilului restituit reclamantului a fost grav afectată, ceea ce determinat încadrarea acestuia în gradul 1 de risc seismic și că aceasta degradare s-a produs ca efect al supraetajării imobilului.
În aceste condiții, simpla deținere a unei autorizații de construire, care permitea intervenția asupra elementelor constructive esențiale ale unui imobil, în condițiile în care imobilul fusese preluat abuziv, iar aceasta intervenție era condiționată expres de luarea unor masuri concrete și corespunzătoare pentru asigurarea clădirii împotriva riscurilor seismice, condiție care însa nu a fost îndeplinită, câta vreme lucrările de supraetajare astfel efectuate au afectat structura de rezistenta imobilului, determinând încadrarea acestuia în clasa 1 de risc seismic, nu era de natura sa înlăture aplicabilitatea în cauza a prevederilor înscrise în art. 998-999 din Codul civil.
Prin urmare, în mod eronat a reținut tribunalul existența unei cauze de natură a înlătura caracterul ilicit al acestei fapte.
Față de toate considerentele anterior expuse, curtea, apreciază că nu poate fi exclusă nici vinovăția acestui pârât în săvârșirea faptei ilicite, aceasta derivând din omisiunea reprezentaților săi legali de lua masurile corespunzătoare, la care se făcea trimitere prin însăși autorizația de construire și edificarea unui al doilea etaj, cunoscând că aceasta acțiune ar putea avea ca efect afectarea rezistentei în cazul unui seism imobilului deja existent, deși un asemenea rezultat ar fi putut fi prevăzut.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 315.pr.civ. făcând totodată și aplicarea prevederilor art. 295 din Codul d procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul și să modifice în parte, decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat de apelantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, menținând celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Față de soluția ce va fi pronunțata în recurs, reținând pe de parte, că pretențiile recurentului reclamant sunt parțial fondate iar pe de altă parte, culpa procesuală a intimatului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, curtea urmează a face aplicarea în cauza prevederilor art. 274 din Codul d procedură civilă, art. 276 și art. 277 din Codul d procedură civilă, astfel că, va dispune obligarea acestui intimat pârât la plata cheltuielilor de judecata în suma de 5763 lei, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar achitate în recurs conform dovezilor existente la filele 17 și 28 dosar recurs și cota parte din onorariul de avocat achitat în aceasta cale de atac, conform înscrisurilor aflate la filele 15-16, reprezentate de chitanța nr. 232/2009 si factura nr. 456/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr. 1464 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, I, Doamna, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, - - și Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor.
Modifică în parte decizia civilă recurată în sensul că respinge apelul declarat de statul român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Obliga intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la 5763 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Mari
Grefier,
Red.
./
2ex./10.11.2009
-4.-;
Jud.4.-
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ionelia Drăgan, Bianca Elena Țăndărescu
