Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1338/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 1338

Ședința publică de la 12 2009

PREȘEDINTE: Paula Păun

JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu

JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu

Grefier - - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 1525 din 01 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, reprezentând recurenta reclamantă, și intimatul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: recursul a fost declarat împotriva unei decizii irevocabile, iar intimatul pârât a depus întâmpinare.

Avocat, pentru recurenta reclamantă, a depus dovada achitării taxei de timbru și i-a fost comunicată întâmpinarea.

Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și alte excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurenta reclamantă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că s-a făcut o greșită calificare a căii de atac, ce putea fi exercitată împotriva sentinței civile nr. 17556 din 18.11.2008 a Judecătoriei Craiova, întrucât în cauză nu sunt incidente prevederile art. 2821. valoarea obiectului fiind mai mare de 100.000 lei, iar tribunalul ar fi trebuit să judece ca instanță de apel. A pus concluzii de casare a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, ca instanță de apel.

Intimatul pârât a solicitat respingerea recursului, considerând că în mod corect tribunalul a soluționat calea de atac exercitată împotriva sentinței, ca instanță de recurs.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea civila înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 89. aflat în posesia pârâtului neproprietar, suprafață ce i-a fost atribuită prin nr. 1874/26.02.2004 a Judecătoriei Craiova.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civila sus menționată, în urma lotizării si atribuirii fizice, a primit suprafața de 89. iar in baza acestei sentințe s-a format dosarul de executare nr. 10/E/2007 la BEJ. Ținându-se cont de schița ce însoțește raportul de expertiza, expertul sosit la fata locului, după identificare si efectuarea măsurătorilor, la exterior s-a constatat un impediment la executare, în sensul că terenul in suprafața de 89. atribuit prin lotizare reclamantei, este delimitat la cu placi de beton, aflându-se în posesia pârâtului, fiind ocupat parțial de o construcție casa.

Reclamanta și-a întemeiat prezenta cerere pe disp. art. 480.civ.

Prin sentința civilă nr. 17556/18 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului, ca neîntemeiată

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Reclamanta a investit instanța cu o acțiune în revendicarea suprafeței de 89 mp, situată în C-, acesteia revenindu-i sarcina de a proba că este proprietara exclusivă a acestui teren, conform regulii "actori incumbit probatio" prevăzută în art. 1169.civ. și că pârâtul a uzurpat aceasta suprafață de teren.

Titlul de proprietate exhibat de reclamantă, este reprezentat de sentința civilă nr. nr. 1874/26.02.2004 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr. 3009/2000, în urma soluționării procesului de partaj dintre reclamantă și numita, la baza căreia a stat contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 26.09.1951 de autorul reclamantei, cu, având ca obiect un loc de casă situat în C,-.

De asemenea, instanța a reținut că suprafața de 89 mp, pe care reclamanta o revendică în prezenta cauză, face parte din suprafața totală de 583 mp. teren ce a făcut obiectul partajului sus menționat (din măsurători a rezultat o suprafață de 596 mp.) și a fost atribuită reclamantei, pentru a se valida promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată de fiul reclamantei, intervenientul, cu pârâtul.

Acest aspect rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit în dosarul nr. 3009/2000, fiind identificată în vederea dezmembrării și atribuirii suprafeței de 89 mp, restul terenului de 507 mp. fiind atribuit numitei, reținându-se că aceasta nu posedă locuință în C, iar reclamanta din prezenta cauză, nu locuiește în imobil, deținând o altă casă în proprietate.

În același sens converg și considerentele deciziei civile nr. 474/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, care a reținut că terenul de 89 mp a fost atribuit reclamantei tocmai pentru a se valida vânzarea acestuia de către fiul contestatoarei.

Față de cele ce preced, instanța a reținut că sentința civilă de care se prevalează reclamanta, nu poate constitui titlu împotriva pârâtului, scopul atribuirii în lotul reclamantei a suprafeței în litigiu, nefiind acela al exercitării de către reclamantă a atributelor dreptului de proprietate, ci cel al validării convenției încheiate între pârât și, fiul reclamantei.

Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

În baza art. 274 cod procedură civilă s-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

In motivarea apelului s-a arătat ca suprafața revendicata de 89 mp, a fost identificata de expert prin expertiza, ca fiind ocupata de pârâți. Apelanta a mai arătat că nu există nici un considerent privind validarea antecontractului de vânzare cumpărare, acesta fiind încheiat de fiul ei, reclamanta nefiind parte. Apelanta a mai arătat că terenul înstrăinat de fiul sau către pârât, este de 39 mp, nu de 89 mp. iar pârâtul nu a obținut validarea vânzării.

Tribunalul a admis în parte cererea de ajutor judiciar, prin reducerea taxelor judiciare.

Prin decizia civilă nr.1525 din 01 iulie 2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja respins recursul, ca nefondat

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Criticile recurentei referitoare la inopozabilitatea antecontractului încheiat de fiul său cu pârâtul, pentru o parte din teren, revendicată în prezenta cauză, nu pot fi reținute. Chiar dacă reclamanta recurentă personal nu a fost parte în antecontract, aceasta a ratificat aceasta convenție prin poziția procesuala pe care a adoptat-o în procesul de partaj (dosar 3009/2000 Judecătoria Craiova ). Din sentința nr.1874/2004 rezultă că, atât reclamanta, cât si fiul ei, care a fost intervenient în partaj, au invocat existenta antecontractului și au cerut atribuirea suprafeței de 89 mp, în lot. Prin decizia nr.474/2008 a Curții de APEL CRAIOVA, s-a reținut că instanțele, în partaj, au atribuit suprafața de 89 mp lui, tocmai pentru validarea antecontractului.

Or, tribunalul apreciază că reclamanta recurentă a ratificat acest antecontract, care îi devine opozabil și, în consecință, nu mai este îndreptățită la revendicarea acestui teren, fiind, dimpotrivă, în baza art.969 civ, ținută de obligația de a respecta condițiile acestei convenții. In aceeași ordine de idei, recurenta nici nu poate opune pârâtului, faptul că acesta nu și-a validat convenția și este nerelevant în cauză, ca expertul a reținut ocuparea terenului revendicat, de către pârât, deoarece, așa cum s-a arătat, reclamanta recurenta este ținută de antecontract.

In ceea ce privește suprafața de 89 mp, susținerile recurentei, in sensul unei suprafețe mai mici, nu pot fi primite, aceasta suprafață de 89 mp, fiind stabilita in antecontract și recunoscută în litigiul de partaj, inclusiv prin decizia civilă nr. 474/2008 a Curții de APEL CRAIOVA.

Împotriva deciziei Tribunalului, a declarat prezentul recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că dosarul s-a soluționat în recurs, în complet de trei judecători, deși, față de valoarea obiectului litigiului, de peste 100.000 lei, calea de atac era apelul, ce se soluționează în complet de doi judecători.

S-a arătat că valoarea terenului revendicat, de peste 100.000 lei, s-a stabilit prin expertiză, iar calificarea căii de atac, nu a fost pusă în discuția părților.

Recursul se va admite, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art.2821, alin.1 pr.civ. nu sunt supuse apelului, hotărârile judecătorești date în primă instanță, în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asiguratorii și în alte cazuri prevăzute de lege.

În speță, valoarea de circulație a terenului revendicat, stabilită la instanța de fond, este de 189.436,50 lei (53.400 Euro) (rap.de expertiză 58-59 dosar fond), deci peste 100.000 lei (1 miliard lei vechi).

Ca atare, față de dispoz.art.2821pr.civ. și valoarea obiectului litigiului, de peste 100.000 lei, hotărârea judecătorească dată în primă instanță, este supusă apelului,și nu recursului.

Prin urmare, soluționând calea de atac exercitată de reclamantă împotriva sentinței, ca recurs, și nu apel, Tribunalul a pronunțat o decizie nelegală, aplicând greșit dispoz. art. 2821alin.1 pr.civ.

Mai mult, după cum rezultă din actele dosarului, deși reclamanta a declarat apel împotriva sentinței, instanța a calificat cererea ca recurs, fără să pună în discuția părților această nouă calificare a căii de atac,încălcănd astfel dreptul la apărare al reclamantei.

De asemenea, Tribunalul, soluționând cauza în complet nelegal constituit (de trei judecători) și cu încălcarea competenței altei instanțe (soluționând cauza ca instanță de recurs, deși soluționarea recursului este de competența curții de apel), în cauză sunt incidente motivele de casare prev.de art.304 pct.1 și 3 pr.civ.

În consecință, față de considerentele expuse, soluția care se impune, în baza art.312 pr.civ. este de admitere a recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal, pentru soluționarea căii de atac exercitată de reclamantă, împotriva sentinței Judecătoriei, ca apel, cu respectarea tuturor dispozițiilor procedurale, sub acest aspect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 1525 din 01 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul.

Casează decizia menționată și trimite cauza pentru rejudecare, în apel, la Tribunalul Dolj.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

Tehn.MC/3 ex./18.11.2009

Președinte:Paula Păun
Judecători:Paula Păun, Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1338/2009. Curtea de Apel Craiova