Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1350/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1004/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1350
Ședința publică de la 19 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Bianca Elena Țăndărescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.1725 din 12.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 1.10.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 8.10.2009 și respectiv la datele de 15.10.2009 și 19.10.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B, sub nr- (în format vechi 10218/2005), reclamantul - a chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței, prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie corpul B compus din construcție și terenul pe care se află, situat în B,- - 19, sector 4, pe care pârâtul îl ocupă abuziv, obligarea pârâtului de a muta gardul de pe terenul proprietatea reclamantului pe vechiul amplasament, pârâtul ocupând fără drept din anul 1999 o suprafață de 500 mp. obligarea pârâtului la plata sumei de 17.100 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pe care îl ocupă, obligarea pârâtului de a permite accesul expertului cadastral pentru a efectua măsurătorile pentru intabulare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că este proprietarul imobilului situat în B,-, sector 4, compus din teren în suprafață de 726 mp. și un apartament de trei camere, conform deciziei civile nr. 1416 din 04 iunie 1999, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr. 3366/1998, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2226 din 15 octombrie 1999, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr. 5555/1999, și a Dispoziției nr. 187 din 07 februarie 2000 emisă de Primarul General al Municipiului
Mai arată reclamantul că pârâtul are în proprietate imobilul situat în-, compus din teren în suprafață de 360 mp. și construcțiile corp A și B, conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 20461 din 04 septembrie 1995, iar prin sentința civilă nr. 14222 din 19 decembrie 2001, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr. 9273/2000, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2289 din 25 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr. 2393/2002, pârâtul a fost obligat să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în-, în suprafață de 668,54 mp. Corpul A este situat în întregime pe terenul proprietatea pârâtului, dar J din corp B, denumit corp b, este proprietatea reclamantului și se află pe terenul proprietatea sa.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 6731Cod de procedură civilă, art. 1075, 480, 584, 600 și 998 Cod civil.
La data de 20 decembrie 2005, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu motivarea că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din-, sector 4, de la prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 20461 din 04 septembrie 1995, iar autorul său deținerea dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafață de 360 mp. și corpurile A și B, fără distincție cu privire la un eventual corp Mai arată pârâtul că la data de 12 mai 1945 numitul, bunicul autorului său, și-a exprimat prin testament voința cu privire la împărțirea între succesorii săi, a celor două imobile și a delimitat proprietățile din- și 19, sector 4, din succesiunea actelor rezultând că nu deține abuziv o parte a corpului B, așa cum susține reclamantul.
Prin sentința civilă nr. 4203 din 30 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr- (în format vechi 10218/2005), s-a respins excepția autorității de lucru judecat, s-a admis în parte acțiunea, a fost obligat pârâtul să lase reclamantului în posesie și deplină proprietate suprafața de teren de 399 mp. situată în B,-, sector 4, s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, conform anexei 2 la raportul de expertiză topografică, pârâtul a fost obligat la 14.364 lei/ron, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 399 mp. pe perioada 04 octombrie 2002 - 04 octombrie 2005 și s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada anterioară datei de 04 octombrie 2002.
Împotriva sentinței s-a declarat apel d e către pârâtul.
Prin decizia civilă nr. 1819 din 22 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, apelul astfel formulat a fost admis, s-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În considerentele deciziei de casare, tribunalul a reținut faptul că prima instanță a respins greșit excepția autorității lucrului judecat cu privire la întreaga acțiune, doar pe baza susținerilor părților, că nu s-a pronunțat pe fondul capătului de cerere referitor la revendicarea construcției corp b și nu s-au analizat situația de fapt și probele care ar dovedi îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului cu privire la lipsa de folosință a terenului.
În fond după casare, dosarul a fost înregistrat sub nr- pe rolul Judecătoriei Sectorului 4
Prin sentința civilă nr. 5749 din 24 octombrie 2007 Judecătoria Sectorului 4 Bar espins excepția puterii lucrului judecat, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul -, împotriva pârâtului, a obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 388,90 mp. teren situat în B,-, sector 4, stabilit linia de hotar între proprietățile reclamantului și pârâtului pe aliniamentul A - B - 10 - 11 - C - D, conform Anexei nr. 7 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert, din care latura A - B cu o lungime de 30,71 ml; latura B - 10 cu o lungime de 3,80 ml; latura 10 - 1 cu o lungime de 4,62 ml; latura C - II cu o lungime de 3,80 ml, iar latura C - D cu o lungime de 9,96 ml, a respins capetele de cerere având ca obiect revendicarea corpului "b" și obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință pentru teren, ca neîntemeiate, a obligat pârâtul la plata sumei de 4.065 lei cheltuieli de judecată reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, referitor la excepția autorității de lucru judecat, că nu este îndeplinită decât condiția identității de părți cele doua cereri având cauze și obiect diferite.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicarea corpului b, compus din construcție și teren, situat în- - 19, sector 4, instanța a admis în parte cererea reclamantului și I-a obligat pe pârât să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 388,90 mp. situată în B,-, sector 4.
S-a apreciat că din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că, inițial, cele două imobile învecinate, nr. 17 și nr. 19 în str. - -, au fost proprietatea bunicului reclamantului, preluate abuziv de către stat și restituite foștilor proprietari, respectiv numitului, imobilul de la nr. 19, prin sentința civilă nr. 4134/1994, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, iar reclamantului prin decizia civilă nr. 1416 din 04 iunie 1999, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr. 3366/1998. Ulterior, numitul, vărul reclamantului, a vândut pârâtului, imobilul de la nr. 19, alcătuit din 360 mp. teren și construcții, corp A și Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de expert, din măsurătorile efectuate celor două imobile, a rezultat că suprafața totală este 1.019,93 mp. mai puțin cu 48,07 mp. față de suprafața menționată în acte, respectiv 1.068 mp. iar pârâtul ocupă din terenul reclamantului o suprafață de 388,90 mp.
Cu privire la linia de hotar între cele două proprietăți, instanța a omologat raportul de expertiză topografică, întocmit de expert, Anexa nr. 7 și a stabilit-o pe aliniamentul A - B - 10 - 11 - C - D, din care latura A - B cu o lungime de 30,71 ml; latura B - 10 cu o lungime de 3,80 ml; latura 10 - 1 cu o lungime de 4,62 ml; latura C - II cu o lungime de 3,80 ml, iar latura C - D cu o lungime de 9,96 ml.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect revendicarea corpului b, s-a apreciat că în hotărârile judecătorești pronunțate în cererile formulate de și -, respectiv în contractul de vânzare - cumpărare încheiat între și, nu se face vorbire de o construcție corp iar conform art. 480 Cod civil, s-a constatat că nu poate fi primită cererea reclamantului de revendicare a construcției corp B, deoarece în niciun act de proprietate privind părțile din prezenta cauză, nu se face vorbire de existența acestei construcții.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, la data de 31 ianuarie 2008, reclamantul - cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalul București Secția a Va Civilă.
În motivarea apelului s-a arătat că, hotărârea este nelegală și netemeinică în ceea ce privește respingerea capetelor de cerere având ca obiect revendicarea corpului b și obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului. De asemenea, s-a sustinut că instanța a stabilit, în mod eronat, suprafața de teren pe care pârâtul o ocupă în mod abuziv și a trasat, în mod greșit, linia de hotar între proprietățile părților.
A arătat apelantul că în mod eronat instanța de fond a plasat corpul B la ambele numere:- - 19. În realitate, conform înscrisurilor depuse la dosar, corpul B se află la nr. 17 (proprietatea reclamantului).
În al doilea rând, instanța, deși s-a referit la contractul de vânzare - cumpărare încheiat între și, nu a făcut nicio trimitere la testamentul autentificat sub nr. 24678 din 12 mai 1945 și procesul - verbal din 18 ianuarie 1946 (acte menționate în sentința civilă nr. 4131 din 19 mai 1994, prin care i-a fost retrocedată proprietate lui )desi, din acest testament rezultă suprafața și forma terenului cumpărat de pârât: suprafața de 360 mp. lungime de 36 ml și deschidere de 10 ml.
S-ai susținut că din procesul - verbal încheiat la 18 ianuarie 1946 pentru constatarea, evaluarea și stabilirea impozitului succesoral rămas de pe urma bunicului reclamantului, rezultă că imobilul identificat "corp B" este împărțit în "corp b" (proprietatea reclamantului) și "corp B" (proprietatea pârâtului) iar, nu putea să-i vândă pârâtului mai mult decât avea în proprietate.
Apelantul a mai arătat că instanța a omologat raportul de expertiză întocmit de expert, fără a observa că experta nu a luat în considerare înscrisurile mai sus-menționate și fără a analiza, sau măcar a menționa raportul de expertiză topo întocmit de expert inginer, ale căruia concluzii, se apropie cel mai fidel de măsurătorile care apar în procesul - verbal din 1946 și care sunt în acord cu testamentul din 1945, deși pârâtul ocupă fără drept suprafața de 399 mp. iar nu 388,90 mp.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință pentru teren, apelantul a susținut că instanța l-a respins în mod greșit, fără a reține că din probele administrate în cauză rezultă că pârâtul a ocupat fără drept suprafața de 399 mp. proprietatea reclamantului, lipsindu-l pe acesta de folosirea și valorificarea terenului.
Prin decizia civilă nr. 1725/12.12.2008, Tribunalul București Secția V a Civilă, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 406,93 mp. teren situat în B,-, sector 4, precum și suprafața de 21,62 mp. din construcția2(o cameră); a stabilit linia de hotar între proprietățile reclamantului și pârâtului pe aliniamentul A - B - C - D conform anexei nr. 6 la raportul de expertiză topo întocmit de expert din care latura A - B cu 30,71 ml; latura B - C cu 4,62 ml și latura D - C cu 9,96 ml; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, a obligat intimatul la 660 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat.
Pentru dispune astfel, Tribunalul reținut că susținerile apelantului sunt întemeiate cu privire la revendicarea corpului
S- apreciat în acest sens că așa cum s-a reținut și în sentința apelată, din actele depuse la dosar rezultă că, inițial, cele două imobile învecinate, nr.17 și 19 aflate pe str. - -, au fost proprietatea bunicului reclamantului, preluate abuziv de stat și restituite foștilor proprietari, respectiv numitului, autorul intimatului, imobilul de la nr. 19, prin sentința civilă nr. 4134/1994, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, iar apelantului prin decizia civilă nr. 1416 din 04 iunie 1999, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr. 3366/1998. Ulterior, numitul, vărul reclamantului, a vândut pârâtului, imobilul de la nr. 19, alcătuit din 360 mp. teren și construcții, corp A și
Construcția în litigiu, aparține ambelor părți (marcate în plan cu2- corp b revendicat de reclamant) și are o suprafață rezultată din măsurători de 41,93 mp. (din acte 47,38 mp.), din care 21,62 mp. aparțin reclamantului, iar 25,76 mp. - pârâtului.
Această construcție se compune din două camere și un antreu, din care, conform actelor, o cameră și antreul aparține pârâtului, iar cealaltă cameră aparține reclamantului.
În concluziile raportului de expertiză, expertul propune două variante de grănițuire, iar tribunalul a apreciat că varianta care trebuie luată în considerare este cea care are în vedere testamentul autorului comun al părților aflate în litigiu, avându-se în vedere și compartimentarea construcției2, conform celor arătate în precedent.
Din raportul de expertiză rezultă că în această variantă, suprafața ocupată de pârât din terenul reclamantului, este de 406,93 mp. iar suprafețele aferente fiecărui imobil sunt menționate în plan, respectiv 352,14 mp. pentru nr. 19 (pârâtul) și 667,79 mp. pentru nr. 17 (reclamantul).
Diferența de suprafață, față de suprafețele din înscrisuri, rezultă din aceea că suprafața reală rezultată din măsurători este cu 48,07 mp. mai mică decât cea menționată în înscrisuri.
Astfel, tribunalul a stabilit linia de hotar pe linia A - B - C - D - conform Anexei nr. 6, raportului de expertiza întocmit de expert, din care latura A - B are o lungime de 30,71 mp. latura B - C - 4,62 mp. și latura D - C are 9,96 mp.
Prin alegerea acestei variante de grănițuire, s-a admis inclusiv acțiunea reclamantului de revendicare a corpului b, care revine în lotul reclamantului și corespunde testamentului autentificat sub nr. 24678/1945, bunicul reclamantului, acest corp revenind tatălui reclamantului și reclamantului.
Tribunalul a apreciat că în mod greșit prima instanță a respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea corpului b, cu motivarea că în hotărârile judecătorești pronunțate în cererile autorului pârâtului, și -, respectiv în contractul de vânzare - cumpărare încheiat între și, nu s-a făcut vorbire de vreo construcție corp
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a luat în considerare ultimele titluri ale părților, însă din testamentul întocmit de în 1945, rezultă că acesta a lăsat fiului său și nepotului - reclamantul -, imobilul din-, compus din teren în suprafață de 708 mp. și patru construcții, din care, din clădirea din spate, paralelă cu strada compusă din două camere (clădirea2- din raportul de expertiză întocmit de expert ), a lăsat numai o parte, în suprafață de 21,62 mp. (corp b - revendicat de reclamant). Prin urmare din titlul inițial al imobilului dobândit de reclamant, făcea parte și această parte de construcție (corp b denumită de reclamant), care se regăsește în prezent, conform raportului de expertiză întocmit de expert, în posesia pârâtului.
În ceea ce privește cea de-a doua critică a apelantului cu privire la obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință, tribunalul a apreciat că este întrucât în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzută de art. 998 - 999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și culpa pârâtului.
Tribunalul a mai reținut că din sentința civilă nr. 14.222/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 B, rezultă că părțile sunt în litigiu din 25 iulie 2000, cu privire la revendicarea reciprocă a unor părți din imobil și că din procesul - verbal din 10 aprilie 2003 încheiat de executorul judecătoresc, cu ocazia punerii în executare silită a sentinței mai sus-menționate, rezultă că au fost impedimente la executare, impedimente rezultând din existența unor corpuri de clădire pe terenul care trebuia lăsat în proprietatea deplină a reclamantului din prezenta cauză și care nu se regăseau în titlu.
Împotriva deciziei civile nr. 1725 din 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, a declarat recurs, cererea de recurs fiind înregistrata pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă, sub nr-.
În motivarea recursului, recurentul pârât apreciază că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală.
Se susține ca instanța de apel, în mod eronat, a omologat Anexa nr. 6 la raportul de expertiză topo întocmit de expert, stabilind astfel faptul că pârâtul deține în proprietate o suprafață de 352,14 mp. (situat la nr. 19), iar reclamantul - o suprafață de 667,79 mp. (situat la nr. 17).
Arata recurentul că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din B,-, sector 4, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 20461 din 04 septembrie 1995, de la, transcris sub nr. 770 din 07 septembrie 1995.
Potrivit acestui înscris, dar și altor înscrisuri ce justifică dreptul de proprietate al autorului său (sentința civilă nr. 4131 din 19 mai 1994, procesul - verbal de predare - primire din 08 februarie 1995), recurentul a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 360 mp. și asupra corpurilor de clădire A și B, situate pe acest teren, or, prin stabilirea liniei de hotar între imobilele de la nr. 17 și 19 potrivit Anexei nr. 6 raportului de expertiza întocmit în cauză, instanța de apel a știrbit, în mod netemeinic și nelegal, dreptul de proprietate al recurentului, în sensul că, astfel cum se poate observa, deși a cumpărat cei 360 mp. la care face referire și testamentul nr. 24678/1945, pârâtul deține în proprietate, potrivit deciziei din apel, numai o suprafață de 352,14 mp. mai puțin cu 7,86 mp. din suprafața de 360 mp. cumpărată.
Se mai arată că în mod greșit instanța de apel a stabilit faptul ca intimatul - reclamant deține un drept de proprietate asupra unei suprafețe de 21,62 mp. din corpul B aflat în proprietatea pârâtului, luând în considerare numai testamentul din 1945 mai sus-menționat, însă, la stabilirea drepturilor fiecăreia dintre părți, instanța avea obligați să țină seama de toate înscrisurile doveditoare în acest sens, respectiv și de certificatul de renunțare nr. 35800 din 20 octombrie 1945 aflat la fila 128 din dosarul de fond, prin care renunța la partea sa de din 1/10 - cotă parte din imobilul de la nr. 19 - din succesiunea mamei sale, iar sora sa devenea astfel unica proprietară asupra acestui imobil.
Arata recurentul că instanța de apel nu a făcut niciun fel de referire la acest înscris, deși renunțarea vizează imobilul de la nr. 19, respectiv teren și construcție, care avea în vedere întocmai acel așa-zis corp "b" parte a corpului B dobândit de către recurent, devenind astfel unica proprietară asupra acestui imobil. Prin urmare, a transmis fiului său această cotă parte, deci întreg imobilul din-, sector 4, iar acesta, la rândul său, a transmis, astfel cum a arătat anterior, terenul în suprafață de 360 mp. și corpurile A și B - în întregime către recurent.
Susține recurentul că în caz contrar nu ar fi fost posibil ca -să stăpânească "nestingherit", așa cum a fost dorința bunicului său, cei 360 mp. de teren și corpurile A și B, dacă, astfel cum interpretează în mod greșit apelantul, o parte din corpul B - așa-zisul corp "b" nu i-ar fi aparținut, cu atât mai mult cu cât această parte revendicată de intimatul - reclamant reprezintă aproximativ dintr-o încăpere a corpului B și că s-ar fi impus a fi omologata Anexa 7 la raportul de expertiză topo care lua în considerare toate actele de proprietate ale părților, dar și certificatul de grefă (de renunțare).
Potrivit acestei modalități de grănițuire (Anexa 7 la raport), întregul corp B - proprietatea pârâtului - a ocupat 10 mp. din terenul proprietatea reclamantului - situat la nr. 17, situație care nu poate determina o soluție de privare a acestuia de dreptul său de proprietate asupra construcției, astfel cum greșit a procedat instanța de apel.
altă critică formulată vizează existenta unei vădite contradicții între considerentele hotărârii recurate și dispozitivul acesteia, în sensul că, instanța de apel, deși constată faptul că între suprafața reală rezultată din măsurători - de 1.019,93 mp. și cea existentă în acte - de 1.068 mp. există o diferență de 48,07 mp. la momentul în care se apreciază că, din corpul de clădire B (în litigiu), o parte de 21,62 mp. ar reveni reclamantului, iar 25,76 mp. pârâtului, diferența nu este luată în seamă deși, conform raportului de expertiză topo, construcția în litigiu (2) are o suprafață reală de 41,93 mp. (47,38 mp. - din acte), iar, prin simplul calcul aritmetic, dacă se adună suprafața de 21,62 mp. ce ar reveni reclamantului, iar 25,76 mp. pârâtului conform hotărârii recurate, totalizează o suprafață de 47,38 mp. nicidecum de 41,93 mp. - suprafața reală rezultată din măsurători.
La data de 03 iunie 2009 intimatul - reclamant - a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului că nefondat.
Prin întâmpinare s-a invocat nulitatea recursului susținându-se că recurentul invocă exclusiv motive de netemeinicie, care nu pot fi primite ca motive de recurs.
Referitor la prima critică, s-a arătat că recurentul, cu rea - credință, omite să observe este că întreg terenul din care s-au format cele două loturi, are în fapt o suprafață mai mică decât cea din acte, or, în varianta omologată, la rândul său intimatul - reclamant primește doar 667,79 mp. cu 40,21 mp. mai puțin decât cei 708 mp. cât îi revin din acte în timp ce, în varianta solicitată de recurent, ar primi 649,76 mp. (cu 58,24 mp. mai puțin decât în acte), iar recurentul ar primi 370,17 mp. cu 10,17 mp. mai mult decât are dreptul potrivit actelor.
Interpretarea pe care o dă recurentul certificatului de grefă nr. 35866 din 20 octombrie 1945, în sensul că s-ar fi renunțat prin acesta și la corpul de construcție b este profund greșită, întrucât prin certificatul în cauză a renunțat la "partea sa de J din succesiunea defunctei sale mame, zisă și, succesiune constând în total din 1/10 din imobilul din B-"iar din această succesiune făcea parte doar terenul, nu și construcția, care, fusese edificată de către ("parte din clădirea construită de intimatul - reclamant în spatele curții paralelă cu strada") și nu de către.
Se mai arata că în procesul - verbal din 18 ianuarie 1946, respectiva parte din construcție este menționată ca aparținând tatălui său, or, procesul - verbal este ulterior certificatului de grefă invocat de recurent, ceea ce conduce la consecința că renunțarea nu s-a purtat și asupra construcției.
De asemenea, tot potrivit testamentului nr. 24678 din 12 mai 1945, intimatul - reclamant personal a moștenit 20% din partea atribuită acestuia și tatălui său, iar intimatul - reclamant nu a făcut niciun act de renunțare.
Așa cum corect a reținut Tribunalul București, construcția în cauză este compusă dintr-un hol central, iar pe stânga și pe dreapta acestuia de află câte o încăpere. În aceste condiții, dorința defunctului de a lăsa fiecărui ramuri copil/nepot câte o încăpere este cât se poate de firească. Nu se poate reține nici faptul că fiul, respectiv fiica lui ar primi în indiviziune această construcție, întrucât testatorul nu lasă câte o cotă ideală, procentuală, ci o parte determinată în mod fizic: 1. partea care cade pe lățimea de teren în spate de 10 mI; 2. restul construcției.
Referitor la mențiunea tribunalului că suprafața de teren rezultată din măsurători este diferită de cea din acte corespunde întrutotul adevărului, a fost preluată din raportul de expertiză și nu a fost vreun moment contestată de recurent.
La termenul de judecata din data de 01.10.2009, Curtea a respins ca nefondata excepția nulității recursului, considerentele avute în vedere în soluționarea acestei excepții fiind menționate în încheierea de ședința de la aceasta dată, care face parte integranta din prezenta decizie.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate si de prevederile legale incidente în cauză, în limitele în care a fost investită, curtea retine următoarele:
1. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 din Codul d procedură civilă.
Critica este nefondată.
Astfel, ceea ce invocă recurentul este existența unei contradicții între considerentele deciziei civile recurate și dispozitivul acesteia, contradicții care sunt determinate de reținerea în cadrul situației de fapt a împrejurării că suprafața reală rezultată din măsurători este de 1019,93 mp. deși din acte rezultă că suprafața este de 1068mp. fără ca în dispozitiv, aceasta diferența să fie luată în considerare, la soluționarea cererii având ca obiect revendicarea acestui corp de clădire câta vreme în privința construcției în litigiu, expertiza concluzionează că aceasta are o arie de 41,93mp. iar nu de 47,38 mp, cât ar rezulta din efectuarea unei simple adunări a suprafețelor care le-ar reveni părților.
Curtea retine însă că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 din Codul d procedură civilă, vizează acele situații în care hotărârea judecătorească cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, în timp ce din altele rezultă că aceasta ar fi întemeiată.
În cauză, din analiza deciziei civile recurate se constată că într-adevăr, în cadrul considerentelor, instanța de apel reținut că suprafața construcției rezultată în urma măsurătorilor este mai mică decât cea din acte, însă a apreciat că din aceasta suprafață reclamantului îi aparține suprafața de 21,62 mp. - o camera - fila 5 a deciziei - alineatul 5 constatare reluată și în dispozitiv, unde se stabilește obligația pârâtului de lăsa reclamantului în deplina proprietate și posesie această din urma suprafață.
Analizând din aceasta perspectivă susținerile recurentului prin raportare la conținutul concret al deciziei recurate, curtea constată, că argumentele la care s-a raportat instanța de apel la momentul adoptării soluției nu conduc la reținerea unor considerente care să se afle în contradicție cu dispozitivul deciziei recurate.
Curtea reține că în realitate, această critică vizează, modul de apreciere și valorificare a probatoriului administrat în cauză de către instanța de apel, în soluționarea capătului de cerere având ca obiect revendicarea corpului c-respectiv aspectul dacă instanța de apel, constatând existenta unor diferențe de arie între suprafața clădirii aflate în litigiu și suprafața rezultată din actele de proprietate, ar fi trebuit să valorifice aceasta constatare și să dispună o,reducere" a suprafeței revendicate, corespunzător diferenței constatate sau să aprecieze că dreptul pretins de reclamant, în cadrul acțiunii în revendicare este cel constatat în actele de proprietate.
Așa fiind, curtea apreciază că pe temeiul art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă, nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate.
2. În ceea ce privește critica recurentului referitoare la aprecierea eronată în ceea ce privește omologarea anexei 6 a raportului de expertiza topo, întocmit de către expertul și nerespectarea dreptului de proprietate al acestuia asupra terenului situat în B, str. - -, la nr. 19, dobândit prin cumpărare.
Sub acest aspect curtea apreciază că se impune a analiza cu prioritate excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 14222/2001 pronunțată de Judecătoria sector 4 B, excepție invocată ca motiv de ordine publică, în condițiile stabilite de art. 306 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, la termenul de judecată din data de 01.10.2009, din oficiu și supusa la același termen, dezbaterii în contradictoriu părților.
Curtea constată că prin aceasta hotărâre judecătorească, a fost soluționată acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 B, sub nr. 9273/2000, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Primăria Mun. B, prin care s-a solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în B, str. - -, nr.17, prin uzucapiune precum și acțiunea conexă formulată de pârâtul-reclamant - în contradictoriu cu reclamantul pârât, având ca obiect revendicarea imobilului situat în B, str. - -, nr. 17.
Prin această sentință civilă, s-a dispus respingerea acțiunii civile formulate de reclamantul pârât în contradictoriu cu pârâta Primăria Mun. și s-a admis acțiunea în revendicare formulată de pârâtul reclamant -, dispunându-se obligarea reclamantului pârât să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în B str. - -, nr. 17, în suprafață de 668,54 mp, identificat în raportul de expertiza tehnica varianta nr. 4 -fila 121 din dosarul nr.9273/2000, prin coordonatele,,,,,,,,,,,,.
Pentru se dispune astfel, s-a apreciat că terenul situat în str. - -, nr. 17-19, sector 4 fost dobândit de numitul, în baza contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 5670/1916, nr.7681/1916, nr.12511/1916, nr. 3720/1923 și nr. 12638/1940, de către notariatul de pe lângă Tribunalul Ilfov; că prin testamentul autentificat sub nr. 24678/1945, de către Notariatul de pe lângă Tribunalul Ilfov, testat în favoarea fiicei sale, și a fiului acesteia, terenul situat în str. - -, nr. 17, mai exact teren cu lungime de 36 și lățime de 10, în suprafața de 360 mp. și o parte din clădirea edificată pe acest teren, situată conform testamentului, în fundul curții, paralele cu strada, care cade pe lățimea de teren la fund de 10ml- instanța stabilind că acest imobil este corpul
Prin aceeași hotărâre s-a stabilit că, prin același testament, restul suprafeței de teren care formează imobilul situat în-, a fost testat în favoarea fiului testatorului - și a nepotului acestuia-reclamantul -, inclusiv parte din corpul B-în formularea din testament clădirea din fund paralelă cu strada, după ce se scade partea data fiicei testatorului. S-a mai apreciat că o parte de 1/10 din terenul situat în strada- a aparținut, soția lui, după moartea acesteia revenind copiilor săi - și, renunțând la cota parte ce-i revenea în favoarea.
De asemenea, s-a constatat că prin sentința civilă nr.4134/1994, pronunțată de Judecătoria Sector 4 B, în dosarul nr. 5272/1993, imobilul situat în str. - -, nr. 19, compus din teren în suprafața de 360 mp. și clădire corpuri A și B, a fost retrocedat numitului și ulterior înstrăinat pârâtului iar prin decizia civilă nr.1416/1999 a Tribunalul București, definitivă, Consiliul General al Mun. B, a fost obligat să lase reclamantului imobilul situat în str. - -, nr. 17 compus din teren, în suprafața de 726 mp. și clădire -3 camere și dependințe.
Apreciindu-se că reclamantul a justificat un titlu - aceasta fiind reprezentat de testamentul autentificat sub nr. 24678/1945, prin care i-a fost lăsat terenul situat în B, str. str. - -, nr. 17 și clădirile edificate pe teren, prin sentința civila nr. 14222/2001 a Judecătoriei Sector 4 B, reclamantul pârât fost obligat să lase în deplină proprietate pârâtului reclamant -, suprafața de teren de 668,54 mp din totalul deținut de autorul comun de 1028,12 mp. cu limitele stabilite în varianta 4 din raportul de expertiză existent în dosarul nr. 9273/2000 al Judecătoriei sector 4 B, fila121, omologat de aceeași instanță.
Așa cum rezultă din expertiza astfel omologată și însușită de către instanța, dreptul de proprietate recunoscut reclamantului pârât este de 360 mp.
Se mai reține că aceasta hotărâre judecătorească a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1070A/2002 Tribunalului București Secția a III a Civilă și irevocabilă, prin respingerea recursului - prin decizia civilă nr. 2289/2002 Curții de Apel București Secția IV a Civilă, prin urmare cele statuate în cuprinsul său, au intrat în puterea lucrului judecat.
În speță, analizând cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, instanța de fond a apreciat că nu operează autoritatea de lucru judecat, apreciind că cele doua cereri au obiect și cauze diferite și, analizând capetele de cerere având ca obiect revendicarea și grănițuirea celor doua proprietăți, a dispus obligarea pârâtului să lase reclamantului suprafața de 380,90 mp, respingându-se capătul de cerere având ca obiect revendicarea clădirii.
În apel, apreciindu-se că susținerile apelantului în ceea ce privește revendicarea corpului de clădire b sunt fondate, s-a dispus admiterea acestei căi de atac și modificarea în parte sentinței apelate, în sensul obligării pârâtului să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 406,93 mp. pârâtul având în raport de această constatare un drept asupra suprafeței de 352,14 mp.
Curtea reține că puterea lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 Cod civil, are la baza regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă de o alta, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției.
În raport de prevederile legale anterior citate, o hotărâre judecătorească prin care s-a consfințit un drept, în mod irevocabil, se bucură de prezumția absolută de adevăr (res judicata pro veritate habetur) și nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre.
Principiul lucrului judecat împiedică nu numai o nouă judecată, având același obiect, aceeași cauză, fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că dreptul recunoscut unei părți și constatările reținute printr-o hotărâre judecătorească nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească, dată într-un alt proces, în care figurează același părți si care are același obiect.
În lumina acestui principiu, dreptul consfințit printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu poate fi repus în discuție ulterior, într-un alt proces.
Potrivit art. 166.pr.civ. pentru a opera excepția puterii lucrului judecat se cere o identitate între raportul juridic dedus judecății și cel anterior judecat, raport necesar să existe între aceleași părți, iar acestea să stea în judecată în aceeași calitate. Ambele acțiuni trebuie să aibă același obiect și aceeași cauză.
În cauza de față, este incontestabil că există identitate de părți, atât reclamantul din prezenta cauză cât și pârâtul având calitatea de părți și în procesul anterior și chiar aceeași calitate, prin raportare la cererea conexă.
Pe de altă parte, în litigiul înregistrat sub nr. 9273/2000, pe rolul Judecătoriei sector 4 B, s-a soluționat o acțiune care a avut ca obiect revendicarea terenului aflat în posesia pârâtului, cauza acesteia fiind reprezentata de dreptul de proprietate invocat de reclamantul din prezenta cauză, în temeiul deciziei civile nr. 1416A/04.06.1999, pronunțată de Tribunalul București și dispoziției Primarului Mun. B nr. 187/2000 și testamentului autentificat sub nr. 24678/1945, de către Notariatul de pe lângă Tribunalul Ilfov, dreptul opus de pârât fiind cel stabilit prin sentința civilă nr.4134/1994, pronunțată de Judecătoria Sector 4 B si contractul de vânzare cumpărare nr. 2066/1995.
În cauza de față, instanțele de fond, apreciind că sunt legal investite cu soluționarea unei acțiuni care le permitea să dispună asupra obligației pârâtului la a lăsa în posesia reclamantului proprietar, terenul asupra căruia acesta invoca un drept de proprietate, deținut în baza acelorași titluri (aspect care nu poate face obiectul cenzurii în prezenta cale de atac, în lipsa unei critici exprese în acest sens, în opinia curții, motivul de recurs întemeiat pe prevederile înscrise în art. 304 pct. 6 din Codul d procedură civilă, nefiind de ordine publică), au procedat la nouă soluționare acțiunii în revendicare a terenului,în apel, dispunându-se obligarea pârâtului la a- lăsa reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 406,93 mp.și stabilirea unor alte limite ale drepturilor tranșate irevocabil anterior, limite potrivit cu care, reclamantului i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 667,79 mp, iar pârâtului, dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 352,14 mp.
Aceste împrejurări rezultă în mod evident din anexa 5A din raportul de expertiză întocmit de expertul și anexa 2 Coraportului de expertiză întocmit de expertul . Potrivit acestor expertize, în cadrul limitelor drepturilor recunoscute celor două părți prin sentința civilă nr. 14222/2001 a Judecătoriei sector 4 B, era deja inclus și dreptul de proprietate asupra terenului situat sub corpul b - corpul de clădire ce face obiectul revendicării în prezenta cauză - instanța care a pronunțat sentința sus amintită, stabilind întinderea și limitele acestuia, în raport de titlurile de proprietate invocate de reclamant și în prezenta cauză - decizia civilă nr.1416/1999 Tribunalul București și testamentul autentificat sub nr. 24678/1945, de către Notariatul de pe lângă Tribunalul Ilfov și sentința civilă nr.4134/1994, pronunțată de Judecătoria Sector 4
Conchizând, Curtea constată că, sentința civilă nr. 14222/2001 a Judecătoriei sector 4 B, cuprinde modalitatea în care au fost dezlegate aceleași aspecte litigioase în raporturile dintre părți,în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicarea terenului situat în B, str. - - nr. 17, sector 4 și limitele drepturilor de proprietate aparținând celor două părți, or, în raport de prevederile imperative înscrise în art. 1201 din Codul civil, instanțele de fond nu aveau posibilitatea de a statua diferit, decât cu încălcarea puterii de lucru judecat.
În raport de aceste considerente, Curtea urmează să dea eficiență puterii de lucru judecat dedusă din sentința susmenționată prin care a fost deja dezlegată chestiunea vizând întinderea drepturilor de proprietate aparținând celor doua părți și limitele acestora.
În consecință, apreciind ca excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește revendicarea suprafeței de teren situată în B, str. - - nr. 17, sector 4, este fondată, va dispune respingerea acestui capăt de cerere, pentru existenta autorității de lucru judecat.
Totodată, în ceea ce privește grănițuirea celor două proprietăți, câtă vreme prin hotărârea judecătorească anterioară, în urma verificărilor jurisdicționale realizate, s-a procedat la delimitarea celor două drepturi de proprietate recunoscute părților, iar aceasta statuare a intrat în puterea lucrului judecat, curtea constată că instanțele de fond nu mai aveau posibilitatea de interveni sub acest aspect și de a cenzura limitele astfel stabilite irevocabil,și intrate de asemenea în puterea lucrului judecat, ci se impunea ca linia de hotar să fie stabilită pe aliniamentul menționat în Anexa 2 a coraportului de expertiza, întocmit de către expertul și anexa 5 raportului de expertiza întocmit de expertul, singurele care respectă limitele anterior stabilite prin sentința civila nr. 14222/2001 a Judecătoriei sector 4
Din această perspectivă, critica recurentului întemeiată pe încălcarea dreptului său de proprietate asupra terenului, este apreciată ca fiind fondată, instanțele de fond făcând greșita aplicare în cauză dispozițiilor legale înscrise în art. 1201 din Codul civil și art. 480 din Codul civil.
În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la modul de soluționare capătului de cerere având ca obiect revendicarea corpului de clădire
Recurentul invocă sub un prim aspect, omisiunea instanței de apel dea face referire la certificatul de renunțare la succesiune, nr. 35800/20.10.1945, or, față de cuprinsul actual al prevederilor art. 304 din Codul d procedură civilă, omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, nu constituie un motiv de nelegalitate - prin Legea nr. 219/2005,prevederile art. 304 pct. 10 din Codul d procedură civilă, fiind expres abrogate.
În ceea ce privește susținerea recurentului referitoare la greșita reținere calității de proprietar pentru reclamant, asupra părții din corpul de clădire c, pentru suprafața de 21,62 mp. ce face obiectul revendicării, curtea va proceda la analizând acestei critici din perspectiva prevederilor legale înscrise art. 304 pct. 9 din Codul d procedură civilă.
Așa cum rezultă din certificatul de renunțare invocat de recurent-fila 28 dosar nr. 10218/2005 al Judecătoriei sector 4 B, la data de 20.10.1945, autorul reclamantului -, a încheiat un act juridic unilateral, a cărui existență rezultă din acest certificat, act juridic în cadrul căruia și-a exprimat irevocabil voința de renunța la partea sa de J din succesiunea defunctei sale mame, succesiune, constând în total din 1/10 din imobilul din B, str. - - nr. 19, sector 4.
În acest certificat constatator al actului de renunțare nu se face nici mențiune cu privire la obiectul dreptului la care s-a renunțat, în sensul că nu se precizează expres dacă renunțarea a vizat doar terenul inclus în aceasta moștenire sau și construcția care se afla pe acest teren.
Curtea constată însă că sub acest aspect, așa cum s-a arătat în analiza motivului 2 de recurs, prin sentința civila nr. 14222/2001 a Judecătoriei sector 4 B, s- statuat irevocabil în privința limitelor dreptului reclamantului asupra terenului de la nr. 17, limite care includ și terenul situat sub construcția ce face obiectul revendicării și care implica recunoașterea pentru pârât a unui drept de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 360mp.
Este adevărat că din considerentele acestei sentințe rezultă că instanțele astfel investite și-au întemeiat constatările pe testamentul autentificat sub nr. 24678/1945, de către Notariatul de pe lângă Tribunalul Ilfov și pe decizia 1416A/1999 Tribunalul București Secția a IV a Civilă (decizie care, la rândul ei, s-a întemeiat potrivit motivării acesteia existente la filele 31-34 dosar 10218/2005 al Judecătoriei sector 4 B, pe același testament și pe procesul verbal de stabilire a impozitului din data de 18.01.1946) fără a face referiri la actul de renunțare la succesiune invocat în prezentul recurs, însă, din modul în care este reglementată instituția juridică a puterii lucrului judecat rezultă că suplimentarea mijloacelor de dovadă a pretenției promovate în justiție în cadrul celei de-a doua cereri de chemare în judecată nu poate înlătura incidența acestei excepții procesuale de fond.
A admite soluția contrară ar însemna că prezumția legală și irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul, reglementată de art. 1200 pct. 4 Cod civil, ar putea fi combătută, deschizându-se părților posibilitatea de a repune in discuție situația constatată în cuprinsul acesteia prin administrarea unor probe noi, iar finalitatea urmărită de legiuitor, de a preîntâmpina oad oua judecată, care răspunde necesității stabilității raporturilor sociale, ar fi pusă în pericol.
În acest sens curtea are în vedere și prevederile art. 1202 alin. 2 Cod civ. care stabilesc expres că: "nici o dovadă nu este primită împotriva prezumției legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumții, anulează un act oarecare, saunu dă drept de a se reclama în judecată, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie -", o prezumție cu astfel de consecințe, fiind și cea reglementată de art. 1201 Cod civ. și art. 166.pr.civ.
Curtea are în vedere totodată și jurisprudența Curtii Europene a Drepturilor Omului în aceasta materie. Astfel, în cauzaAmurăriței împotriva României, prin hotărârea din 23 septembrie 2008, Curtea a statuat, în cuprinsul hotărârii pronunțate, că: "- instanțele ar fi trebuitsă țină cont de constatările făcute anterior de instanțe asupra situațieiterenului". -Instanțele sesizate cu acțiunea în revendicare ar fi trebuit să ia în considerare faptul că în momentul partajului, bazându-se pe expertizele și celelalte probe pe care părțile au înțeles să le folosească, instanțele ar fi soluționat definitiv situația terenului de 1.600 m. De aceea, instanțele sesizate cu acțiunea în revendicare nu ar fi trebuit să rejudece constatările instanțelor precedente - Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că permițând admiterea acțiunii în revendicare pe baza argumentelor prezentate deja în cadrul altor litigii dintre părți, sistemul pus la dispoziția părților nu a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 6 alin.1 din Convenție interpretat în lumina principiului securității raporturilor juridice.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din testamentul anterior menționat construcția în litigiu a fost edificată de testatorul, fiind bunul acestuia, or, actul de renunțare a vizat bunurile culese de autorul reclamantului dintr- altă moștenire decât cea lăsata de testator, respectiv cea de pe urma, mai exact partea cuvenită acesteia de la, actul juridic unilateral de renunțare neputând fi interpretat decât restrictiv, conform art. 983 și art. 984 din Codul civil.
Curtea nu poate omite nici faptul că sentința civilă nr.4134/1994, pronunțată de Judecătoria Sector 4 B, prin care s- recunoscut în favoarea autorului pârâtului dreptul de proprietate asupra suprafeței de 360mp. și asupra clădirilor A și B,invocata de recurent, pe de parte, nu a fost pronunțata în contradictoriu cu reclamantul din prezenta cauza ci împotriva Municipiului și SC SA (în timp ce în cadrul soluționării litigiului prin sentința civila nr. 14222/2005 au fost tranșate, cu deplină opozabilitate pentru ambele părți, aspectele legate de întinderea și limitele drepturilor acestora) iar pe de alta parte, că așa cum rezultă din însăși considerentele acestei sentințe, la stabilirea drepturilor astfel recunoscute, instanța Judecătoriei Sector 4 B, a avut în vedere, pe lângă actul de vânzare al imobilului nr. 5670/01.04.1916, testamentul întocmit de bunicul reclamantului cât și procesul verbal încheiat la data de 18.01.1946, pentru constatarea, evaluarea și stabilirea impozitului succesoral rămas de pe urma defunctului . Or, potrivit acestui ultim înscris-filele 52-58 dosar nr.10218/2005 al Judecătoriei sector 4 B, dreptul de proprietate asupra imobilului din-, aparținând se compunea din: terenul cu formă regulată, în suprafața de circa 360 mp. pe care se aflau construcțiile A - clădire veche compusa din 3 camere și bucătărie și corpul B - restul de construcție descrisa în activul ce ii revenea lui - la pct. b - (1/2 dintr-un imobil construcție de cărămidă compus din 2 camere și un antreu), din care îi revine suprafața de 25,76mp.
Așa fiind, curtea nu poate primi ca fondate susținerile recurentului în sensul că în mod greșit s- apreciat că reclamantul deține un drept de proprietate asupra unei părți din corpul de clădire
În ceea ce privește întinderea acestui drept, prin raportare la considerațiile expuse mai sus, legate de aplicarea excepției puterii lucrului judecat în cauză, dar și la clauzele testamentare în raport de care au fost analizate drepturile recunoscute anterior ambelor părți, curtea apreciază că limitele stabilite prin hotărârea irevocabilă anterioară, în ceea ce dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcție, se impun a fi respectate și în ceea ce privește delimitarea dreptului de proprietate asupra construcției, acesta fiind singurul criteriu ce se poate deduce din clauzele testamentare.
De altfel, aceasta fost și poziția exprimată de reclamant în cauza de față - prin notele scrise depuse la filele 118-129 din dosarul nr. 10218/2005 al Judecătoriei sector 4 și respectiv la filele 1621 din dosarul nr- al Judecătoriei sector 4 cât și prin cererea de apel formulata de aceasta parte în dosarul nr- al Tribunalului București Secția a Va Civilă.
În consecință, reținând aplicarea greșita în cauza a prevederilor înscrise în art. 1201 și art. 480 din Codul civil, curtea va admite aceasta critică și va dispune obligarea pârâtului să lase în deplina proprietate și posesie reclamantului, construcția în suprafața de 18,26 mp. - clădire corp b, astfel cum a fost identificata în coraportul de expertiza tehnică întocmit de expert - anexa 2 și Anexa 5A, întocmită de către expertul .
Pentru toate considerentele anterior expuse, curtea, în temeiul art. 312 din Codul d procedură civilă, constatând că recursul este fondat, va dispune admiterea acestuia și modificarea deciziei civile recurate, exclusiv în limitele în care criticile recurentului și motivul de recurs de ordine publică au fost apreciate ca fiind întemeiate.
În raport de limitele în care a fost investită curtea, urmează ca restul dispozițiilor din decizia civila recurată și din sentința civilă apelată, cu excepția celor vizând soluționarea excepției puterii de lucru judecat, revendicarea terenului situat în B, str. - - nr.17, sector 4, revendicarea corpului c de construcție și cele vizând stabilirea liniei de hotar între proprietățile reclamantului și cea a pârâtului, să fie menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - pârât, împotriva deciziei civile nr. 1725 din 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
Modifică în parte decizia civilă recurată, în sensul că:
Admite excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicarea suprafeței de teren situat în B,-, sector 4.
Respinge capătul de cerere având ca obiect revendicarea terenului situat la adresa din B,-, sector 4, pentru existența puterii de lucru judecat.
Obligă pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului, construcția în suprafață de 18,26. - clădire corp b, astfel cum a fost identificată în coraportul de expertiză tehnică întocmit de expert - Anexa 2 și Anexa 5A întocmită de către expertul.
Stabilește linia de hotar între proprietățile reclamantului și pârâtului pe aliniamentul susmenționat în Anexa 2 coraportului de expertiză întocmit de expertul și Anexa 5 a Raportului de expertiză întocmit de expertul.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate și sentinței apelate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Mari
Grefier,
Red.
./
2ex./16.11.2009
-5.-;
Jud.-4.-
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ionelia Drăgan, Bianca Elena Țăndărescu
