Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1356/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date.3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU.MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ.NR.1356/
Ședința publică din 08 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător:.- ---
Judecător:.- -
Grefier:.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta B, prin administrator, împotriva deciziei civile nr.167/A din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns, la prima strigare, administratorul pentru recurenta-reclamantă, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.67/2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual, avocat pentru intimatul-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Baroul București -Cabinet individual și intimatul-pârât Primarul Comunei C, asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual, care răspunde și pentru intimata-pârâtă Comuna C, prin Primar.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei,învederându-se că s-a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimatului-pârât.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă arată aceasta nu i s-a comunicat, solicitând acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia. Depune chitanța nr.67/2.10.2009 privind plata onorariului de avocat și notă privind decontul cheltuielilor de judecată.
Avocat depune la dosar întâmpinare din partea intimaților-pârâți, pe care o comunică și părții adverse.
Avocat comunică apărătorului recurentei-reclamante un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul-pârât, precizând că nu se formulează apărări și excepții noi.
Curtea constată că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru întrucât, așa cum s-a stabilit de instanța de fond, litigiul provine dintr-o cauză penală. Având în vedere susținerile apărătorului intimatului-pârât, în sensul că nu s-au formulat apărări sau excepții noi în întâmpinarea depusă, curtea respinge cererea de amânare și lasă cauza la a doua strigare pentru a se lua cunoștință de conținutul întâmpinărilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, au răspuns aceleași părți.
Apărătorii intimaților-pârâți depun la dosar chitanțele de plata onorariilor de avocat.
Părțile prezente arată că au luat cunoștință de conținutul întâmpinărilor și nu mai au cereri de formulat în cauză.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-reclamantă susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui și casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză, cu cheltuieli de judecată.
Printr-un act abuziv, primarul, ca reprezentant al autorității publice a emis un act prin care a interzis activitatea societății reclamante. Tribunalul Vâlceaa făcut o confuzie între această societate și Exploatarea Minieră Rm.V pentru care s-a făcut un studiu de Institutul de Cercetări.
Societatea recurentă are ca obiect de activitate prelucrarea pietrei, iar Exploatarea Minieră Rm.V extragerea acesteia. Instanța, în mod eronat a reținut și a dat o interpretare greșită probelor, fapt ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale. Instanța, în mod greșit, a constatat că societatea recurentă a desfășurat activitate ilicită, pentru activitatea concretă de fabricare a mozaicului nu-i trebuiau alte autorizații; de altfel, activitatea era și autorizată de mediu.
În ce privește stabilirea momentului întinderii prejudiciului, instanța trebuia să rețină a fi cel al introducerii acțiunii în instanță, întrucât actul administrativ nu putea fi revocat de organul emitent ci anulat de o instanță judecătorească. Consideră că se impune admiterea apelului său și obligarea celorlalte părți la plata prejudiciului conform variantei a II-a din raportul de expertiză.
Avocat, pentru intimatul-pârât, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Consideră că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă. Decizia este temeinică și legală, în raport de probele de la dosar. Prin întreruperea activității stației de mozaic nu a fost încălcat de către primar un drept subiectiv. Autorizația de mediu era expirată de peste un an de zile. În subsidiar, calculul prejudiciului ar trebui să se oprească într-un termen rezonabil, necesar și suficient obținerii autorizației de mediu.
Avocat, pentru intimații-pârâți, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. În subsidiar, susține că în cauză nu-și găsește aplicarea art.1000 alin.3 Cod civil, consiliul local neputând fi obligat la plata unor despăgubiri. Consiliul local nu a emis această dispoziție și nu putea să o revoce, atât timp cât era emisă de primar. Din câte cunoaște, dispoziția a fost atacată în contencios administrativ și cererea a fost respinsă.
CURTEA:
Deliberând, în cond.art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr.81/18.01.2006, reclamanta CN. B C, județul V, prin administrator unic, a chemat în judecată pe pârâții Primăria comunei C, județ V-prin reprezentanții legali și pe primarul comunei C, solicitând obligarea acestora, în solidar,la plata sumei de 350.000 lei, cu titlu de daune morale și 150.000 lei cu titlu de daune materiale.
Motivând în fapt acțiunea, reclamanta a arătat că pârâtul a emis Dispoziția nr.255/04.08.2004, prin care a interzis abuziv și fără drept, funcționarea CN. B Ulterior, prin Dispoziția nr.22/2005, pârâtul a revocat-o pe prima, recunoscând, astfel, abuzul. Pe toată perioada cât societatea nu a funcționat, administratorul a fost grav afectat, stagnarea producției provocând un prejudiciu moral. Perioada pentru care a solicitat acordarea de daune morale și materiale a fost precizată ca fiind din 04.08.2004 până la soluționarea cauzei.
Prin sentința civilă nr.169 din 07 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.81/CAF/2006, s-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Horezu care, prin sentința civilă nr.598/24 mai 2008, la rândul său, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Vâlcea, Secția Contencios Administrativ-Fiscal.
Tribunalul Vâlcea, înregistrând cauza sub nr-, prin încheierea nr.74/24 octombrie 2006, scos cauza de pe rol și a înaintat-o Judecătoriei Horezu, pentru a proceda conform art.21 și urm. Cod procedură civilă.
Judecătoria Horezu, prin încheierea din 23 noiembrie 2006, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de APEL PITEȘTI, pentru soluționare. Prin sentința nr.2/F/C/C, aceasta a stabilit competența în favoarea Judecătoriei Horezu. Recursul formulat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins de -Secția comercială, prin decizia nr.2731 din 20 septembrie 2007.
Prin sentința civilă nr.283/7martie 2008, Judecătoria Horezu și-a declinat, din nou, competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea -Secția civilă care, prin sentința civilă nr.425 din 15 mai 2008, declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza pentru soluționare Curții de APEL PITEȘTI care a stabilit, prin sent.civ.nr.12/F-CC/5 iun.2008, competența ca aparținând Judecătoriei Horezu, unde s-a format dosarul nr-.
Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, susținând in esență că,situația de fapt expusă de reclamantă nu corespunde realității, întrucât terenul pe care funcționează are o situație juridică neclară, primăria a fost sesizată cu numeroase plângeri scrise și verbale ale cetățenilor din satul B, care cereau să fie protejați de poluarea cu, zgomot și vibrații produse în timpul spargerii pietrei, iar reclamata nu deține autorizație de mediu pentru activitatea pe care a desfășurat-
S-a invocat totodată și excepția nulității acțiunii reclamantei, întrucât nu s-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru, instanța constatând că acțiunea este scutită de taxă de timbru, întrucât prejudiciul se pretinde a proveni dintr-o faptă penală.
Prin sentința civilă nr.1378/10 decembrie 2008, Judecătoria Horezu a admis în parte acțiunea, obligându-l pe pârâtul la plata sumei de 81.529 lei, daune materiale. Au fost respinse cererea de privind daunele morale, și cea împotriva pârâtei Comuna A fost obligat pârâtul și la cheltuieli de judecată de 200 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâtul, în calitate de primar, a interzis, prin dispoziția nr.225/4 august 2004, începând cu data de 11 august 2004, punerea în funcțiune a instalației de producere a mozaicului până când se primește autorizația de mediu ca urmare a îmbunătățirii procesului tehnologic și aspectului exterior. Prin Ordonanța din 12.04.2005, Parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire pentru fapta prevăzută de art.246 Cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, reținându-se că pârâtul și-a depășit atribuțiile funcției întrucât, potrivit art.10 alin.3 din Legea nr.137/1995 republicată, doar autoritățile pentru protecția mediului puteau dispune, după expirarea termenului de suspendare, oprirea executării proiectului sau încetarea activității.
Judecătoria Horezu, prin sentința penală nr.921/5 septembrie 2005, respins plângerile, soluția fiind menținută prin decizia penală nr.1065/R din 31 octombrie 2006 Tribunalului Vâlcea.
Astfel, s-a constatat existentă fapta ilicită, persoana ce a săvârșit-o și vinovăția.
Prejudiciului rezultând din limitarea dreptului de exploatare a instalației de producere a mozaicului și filerului prin lipsirea de veniturile ce le obținea, s-a găsit cert sub aspectul existenței și posibilităților de evaluare.
De asemenea, instanța a reținut că există o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, în sensul că fapta ilicită a cauzat prejudiciul reclamantei, în sumă de 81.529 lei, ce corespunde perioadei cuprinsă între 4 august 2004 și 28 februarie 2005.
Relativ la daunele morale solicitate de reclamantă, s-a constatat că în speță, s-a invocat afectarea sănătății administratorului, ori acestea sunt solicitate de societate față de care nu s-a constatat că o încălcare a vreunui drept nepatrimonial.
S-a apreciat că apărările pârâtului, referitoare la lipsa autorizației de mediu pentru perioada pentru care solicită despăgubiri nu înlătură răspunderea delictuală a acestuia. aspectele învederate de pârât excedând condițiilor răspunderii civile delictuale.
Astfel, s-a constatat că, în anul 2002, reclamanta a obținut autorizația de mediu nr.234/12.02.2002 cu valabilitate de un an; pentru perioada ulterioară, respectiv pentru anii 2003-2004, nemaiexistând, ceea ce, însă, nu imprimă activității reclamantei un caracter ilicit, reclamanta desfășura o activitate (permisă de lege și autorizată în condițiile legii), lipsa condițiilor privind desfășurarea activității nu înlătură răspunderea delictuală a pârâtului, putând doar atrage sancțiuni și măsuri de competența altor autorități.
Nu s-a reținut solidaritatea și, în consecință, nu a fost obligată, alături de pârâtul și comuna C, prin primarul, la plata despăgubirilor către reclamantă, neexistând o participare efectivă la producerea faptei ilicite și nici o răspundere a comitentului pentru faptele prepușilor, un raport de prepușenie neexistând, câtă vreme Primarul, în temeiul art.62 din Legea nr.215/2001, îndeplinește o funcție de autoritate publică, iar potrivit art.63 din aceeași lege, primarul îndeplinește atribuții exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condițiile legii.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta B-, prin unic administrator și recurs, pârâtul, prima criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie după cum urmează:
1. Greșit instanța de fond, nu a aplicat dispozițiile art.1000 alin.3 Cod civil, deoarece pârâtul a avut calitatea de primar al comunei, iar dispoziția nr.255/4 august 2004 emis-o în această calitate și nicidecum în calitate de persoană privată.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, a stabilit irevocabil că pârâtul a săvârșit fapta în exercitarea atribuțiunilor de serviciu în calitate de primar al comunei C, neexistând temei legal pentru înlăturarea solidarității.
2. Greșit s-au limitat daunele materiale la perioada 4 august 2004, data emiterii dispoziției abuzive, până la 28 februarie 2005, când a fost anulată.
3. Greșit instanța de fond nu a acordat daune morale, deoarece, actul abuziv a produs daune morale care au constat din pierderea clientelei și a pieței de desfacere, a producției contractate și viitoare, pierderea furnizorilor de materii prime și servicii, respectiv RENEL, Cariera de B, înjosirea onoarei și reputației, cât și crearea de stări emoționale și psihice și chiar îmbolnăvirea administratorului.
Pârâtul, la rândul său, critică soluția pentru greșita obligare numai a sa, întrucât acesta nu a acționat ca persoană fizică, ci în calitatea pe care a avut-o și anume aceea de primar și, mai mult, acesta nu a fost chemat în judecată ca persoană fizică și deci nu este parte în proces.
Totodată, instanța a schimbat sensul cererii cu care a fost investită, obligând pe la plata despăgubirilor, când în judecată, în calitate de pârâți au stat Primăria Comunei C și Primarul Comunei C - (în funcție la acea dată).
Soluția pronunțată este motivată pe aceea că vinovăția lui a fost constatată în dosarul nr.1728/P/2004, unde i s-a aplicat o amendă cu caracter administrativ, ori, potrivit art.60 lit.b), c) și e) din Legea nr.137/1995 (Legea protecției mediului), primarul era obligat să ia masuri prin sistarea activității societății, altfel putea fi sancționat cu amenda prevăzută în art.82 al legii sus menționate sau cu cea prevăzută în art.118 din Legea nr.215/2001. Obligația de a sista activitatea se impunea și prin aceea că societatea era amplasată lângă două monumente istorice și avea nevoie și de o autorizație specială.
Amenda administrativă a fost aplicată învinuitului ca persoană fizică și față de această situație, între persoana care a primit amenda administrativă în procesul penal și persoana chemată în judecată în acest dosar, nu există identitate.
Potrivit principiului nimeni nu poate invoca încălcarea unei legi în scopul obținerii unui drept, acțiunea trebuia să fie respinsă, ca urmare a respingerii celei în anularea Dispoziției nr.255/4 aug.2004 prin sentința civilă nr.1004/CAF a Tribunalului Vâlcea.
Nu s-a verificat existența condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv caracterul cert al prejudiciului, care presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței cât și în privința posibilității de evaluare, liceiatea activității sistate, societatea neavînd în obiectul de activitate codul aferent activității respective și nefiind autorizată din punct de vedere al protecției mediului. La fel, nu s-a analizat realitatea prejudiciului, omologându-se o expertiză vădit părtinitoare, observabil printr-o simplă comparare a rezultatelor financiare obținute pe șase luni în urmă și rezultatele financiare evidențiate în expertiză.
Prin obligarea recurentului la plata de despăgubiri, instanța de fond acreditează exercitarea de către intimată a unei activități licite, așa cum este definită aceasta de Legea nr.12/1990, fără a se ține cont de rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea potrivit căreia fapta lui nu a produs niciun prejudiciu.
În conformitate cu dispozițiile art.1 lit.a) din Legea nr.12/1990, constituie acte de comerț ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi fără îndeplinirea condițiilor stabilite de lege.
Totodată, a ridicat excepția lipsei de capacitate procesuale a reclamantei.
Apelurile exercitate de părți au fost inițial înregistrate pe rolul Secției civile a Tribunalului Vâlcea, care, prin încheierea din 13 martie 2009, scos cauza de pe rol și a înaintat-o Secției comerciale, considerată competentă. Aceasta, la rândul său, prin încheierea din 27 aprilie 2009, scos-o de pe rol și a înaintat-o Secției civile, înregistrându-se sub nr-.
În ședința publică din data de 11 iunie 2009 tribunalul a pus în discuție calificarea juridică a căii de atac exercitate de părți, apreciind, față de valoarea obiectului litigiului că, în condițiile art.2821Cod procedură civilă, este vorba de apel, nu de recurs.
La același termen de judecată a fost pusă în discuție excepția lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a societății reclamante, ridicată de pârât, fiind respinsă motivat, prin încheierea de ședință.
Prin decizia civilă nr.167/A din 18 iunie 2009, fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta B C și admis apelul declarat de pârâtul, schimbată, în parte. sentința, în sensul respingerii acțiunii și pentru daunele materiale și cheltuielile de judecată față de pârâtul. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței, iar apelanta-reclamantă a fost obligată la cheltuieli de judecată de 4000 lei către pârâtul.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut, cu privire la apelul reclamantei ca nefondat, pentru motivele dezvoltate în fiecare caz în parte, dar care nici nu s-au mai fi impus a fi analizate, față de soluția dată recursului pârâtului.
Astfel, acesta a fost admis, ca urmare a lipsei unui drept lezat recunoscut și ocrotit de lege.
Aceasta, întrucât, chiar în ipoteza în care societatea ar fi avut obiectul de activitate pentru exploatarea instalației de producere a mozaicului și filerului, nu avea toate autorizațiile și avizele impuse de lege, respectiv și pe cea de mediu. Or, actele de comerț îndeplinite de societatea reclamantă în continuare, fără îndeplinirea condițiilor impuse de art.8-12 din Legea nr.137/1995, în vigoare la acea dată și cu nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la mediu, constituie acte de comerț ilicite în sensul art.1 din Legea nr.12/1990.
Prin urmare, interzicerea punerii în funcțiune a instalației a fost determinată de însăși fapta societății reclamante, care desfășura o activitate cu potențial poluant, nociv pentru întreaga comunitate, fără a îndeplini condițiile impuse de lege. Ca atare, dreptul invocat nefiind recunoscut de lege, nu se poate vorbi de producerea vreunui prejudiciu societății reclamante.
Cum răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată numai atunci când, printr-o faptă ilicită a unei persoane, se cauzează un prejudiciu altei persoane, neexistând această din urmă condiție, tribunalul a constatat că acțiunea este nefondată.
Celelalte critici aduse de apelantul-pârât sentinței atacate, vizând persoana chemată în judecată, calitatea acesteia și vinovăția, nu au fost analizate.
Potrivit art.299 Cod procedură civilă și cu respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs reclamanta B C, prin administrator unic, criticând-o pentru cuprinderea, în considerente, de motive contradictorii față de actele prezentate care sunt probe certe.
Se mai susține că instan a a interpretat gre it actul dedus judecă ii, a schimbat natura și elesul murit și dit ne ndoielnic al acestuia, astfel că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea gre ită a legii, toate acestea fiind motive prev zute de art.304 pct.7-8-9 Cod procedură civilă.
Astfel, în mod gre it s-a reținut că autoriza ia de mediu nu există, deoarece ea există și poate fi vizată oric nd.
Chiar și așa, singura institu ie abilitată de stat care putea dispune ntreruperea activit ăț ii era Garda de Mediu. În acest sens, la eliberarea autorizației conform obiectului activit ăț ii s-a constatat că prin desfășurarea activit ăț ii nu se polueaz cu nimic zona, producerea mozaicului, filerului și a prafului de piatră făcându-se în spații nchise, în buncăre, ambalarea se cea în saci de polietilenă și pungi de hârtie, așa cum rezultă din declarația fostului primar.
Se arată că sus inerile intima ilor că B nu are în obiectul de activitate COD,1 la clasa 1412, respectiv de extrac ie a pietrei calcaroase sunt ne ntemeiate, deoarece în statutul și contractul societ ăț ii nu a avut ca obiect extrac ia pietrei de calcar, recurenta preluând piatra de calcar de la Întreprinderea Minieră V, pe bază de comandă, iar aceasta a avut și are ca obiect de activitate "extrac ia" pietrei calcaroase, astfel că reclamanta nu a desf ăș urat o activitate ilicită, nu a fost niciodată declarată falimentară, având comenzi ferme din partea mai multor beneficiari cu obiect de activitate desfacerea materialelor de construc ii în care se ncadreaz și produsele sale.
Atât instan a de fond cât și cea de apel au re inut că a încălcat dreptul subiectiv ce apar inea B de a exploata instala ia de producere a mozaicului și filerului, dar confundă producerea mozaicului și filerului cu extrac ia pietrei calcaroase și a gipsului, cât și a cretei, făcând vorbire de activit ăț ile de cariere, respectiv produc ia de pietre nelucrate, ori recurenta nu avea cum să producă pietre neprelucrate, întrucât nu avea cum să exploateze muntele prin împușcare, această opera iune fiind efectuată de ntreprinderea Minieră V, reia îi era specific Codul 1, de la care societatea se aproviziona pe bază de comenzi ferme, așa cum s-a procedat și în decursul timpului, de 80-100 ani.
Atâta timp cât societatea s-a nfiin at pe baza Legii Societ ăț ilor Comerciale, fiind înregistrată, având statut și contract de societate, existând toate avizele și autoriz rile impuse de lege, nimeni și nim nui nu-i este permis de lege să obstrucționeze sau să frâneze func ionarea societ ăț ilor prin acte abuzive cum este cazul în spe a de față și cum nimeni nu este mai presus decât legea, trebuie să spund în fața legii, indiferent de func ie, religie, sex, coloratură politică, etc. și fiind un act emis de o autoritate publică, nicio lege nu permite anularea acestui act, decât în condițiile prevăzute de lege.
Cum sura de sistare a activit ăț ii a fost emisă prin încălcarea legii, prin abuz, fapta fiind sanc ionat, deoarece a existat, obligatoriu trebuie reparat și prejudiciul cauzat prin încălcarea legii.
În spe ță, există un raport direct între fapta ce a fost săvârșită de un reprezentant al autorit ăț ii publice în timpul exercit rii func iei și prejudiciu, fiind aplicabile prev.art.1000 alin.3 Cod civil, motiv pentru care se solicită pe fond admiterea ac iunii, potrivit raportului de expertiză în var.a II-a, cu obligarea și la daunele morale în cuantumul cerut prin ncheiere la instan a de fond, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
Prin prima critică, se susține că instan a a interpretat gre it actul dedus judecă ii, a schimbat natura și elesul murit și dit ne ndoielnic al acestuia.
Acest motiv de recurs, reglementat de art.304 pct.8 Cod de procedură civilă, sancționează hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art.969 din Codul civil, trecând peste voința părților exprimată în contract.
Motivele invocate de recurentă nu vizează faptul că instanța de apel ar fi interpretat greșit termenii sau clauzele unui contract sau convenții, ci că în mod gre it s-a reținut, ca stare de fapt, că autoriza ia de mediu nu există, deoarece ea există în realitate, că sus inerile intima ilor asupra inexistenței, în obiectul de activitate Cod la clasa 1412, respectiv de extrac ie a pietrei calcaroase sunt ne ntemeiate, deoarece în statutul și contractul societ ăț ii nu s-a înscris ca activitate extrac ia pietrei de calcar, recurenta preluând piatra de calcar de la Întreprinderea Minieră V, pe bază de comandă, astfel că nu a desf ășurat o activitate ilicită. Cum se observă, criticile vizează aprecierea probelor, care nu fac obiectul art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Art.304 pct.7 Cod procedură civilă reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Potrivit art.261 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea va cuprinde și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Acest principiu general consacrat de Codul d e procedură civilă, impune ca orice hotărâre judecătorească să fie motivată, ca o garanție împotriva arbitrarului judecătoresc și pentru a da posibilitatea instanței superioare de a exercita controlul judiciar. Pentru a satisface obligația pe care o are de a motiva hotărârea pronunțată, instanța judecătorească nu este ținută să examineze și să discute toate argumentele invocate de părți, ci este suficient să arate motivele de fapt și de drept ce au determinat hotărârea, enunțând probele care au condus la convingerea instanței și exprimând considerentele care au impus aplicarea dispozițiilor legale pe care și-a întemeiat hotărârea.
Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv.
În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motive contradictorii, critica nefiind fondată.
Analizând apelurile, instanța de apel a constatat că apelul declarat de reclamantă este nefondat, iar apelul declarat de pârâtul este fondat, unele critici formulate fiind întemeiate, iar altele nu. Soluția admiterii apelului s-a întemeiat pe considerentul că, pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală, este necesar ca, prin fapta respectivă, să se cauzeze altei persoane un prejudiciu, prejudiciu care constă tocmai în atingerea adusă unui drept subiectiv. Prin urmare, există prejudiciu numai în măsura în care dreptul lezat este recunoscut și ocrotit de lege. Cum răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată numai atunci când, printr-o faptă ilicită a unei persoane, se cauzează un prejudiciu altei persoane, iar în speță nu s-a reținut această din urmă condiție, tribunalul a constatat că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, împrejurare față de care s-a impus admiterea apelului declarat de pârât.
Ultima critică, întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, vizând aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.998 și 1000 alin.3 Cod civil, este nefondată. Susține recurentul că intimatul, prin fapta sa, i-a cauzat un prejudiciu material pentru care trebuie sa răspundă potrivit legii, împreună cu autoritatea publică. În argumentarea acestei critici, recurentul face o trecere în revistă a probelor administrate pe care le interpretează prin prisma susținerilor sale.
Instanța de apel a stabilit, pe baza probelor administrate, că activitatea desfășurată de recurentă, nu are un caracter legal, nefiind autorizată în conformitate cu prevederile legale în materie. Mai mult, prin decizia penală nr.1065/R/2005, s-a statuat, irevocabil, atât cu privire la vinovăția intimatului, dar și asupra caracterului nelegal al activității desfășurate de recurentă care, în desfășurarea activității sale, nu a respectat dispozițiile legale referitoare la mediu.
tabilirea situației de fapt este atributul instanțelor de fond, iar în recurs nu se poate reanaliza administrarea probelor, ci doar aplicarea corectă a dispozițiilor legale.
Raportat la situația de fapt reținută, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.998 Cod civil, autorul prejudiciului putând fi obligat la plata despăgubirilor, ori de câte ori prejudiciul constituie rezultatul încălcării unui drept subiectiv, protejat de lege, ori în cauză, activitatea desfășurată de recurentă avea un caracter nelegal, chestiune statuată irevocabil de instanța penală.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul este nefondat și va fi respins, potrivit dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă.
Cum recurenta a căzut în pretenții, urmează ca, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimați, respectiv 1500 lei către Comuna C, prin primar și de 1000 lei, cu același titlu, către intimatul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B C, cu sediul în comuna C, județul V, prin reprezentant legal, domiciliat în comuna nr.259, județul V, împotriva deciziei civile nr.167/A din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dos.nr-, intimați fiind pârâții, COMUNA C-prin primar și PRIMARUL COMUNEI C-, toți cu domiciliul în comuna C, județul
Obligă pe recurenta-reclamantă B C la plata sumelor de 1500 lei, cheltuieli de judecată către Comuna C, prin primar și de 1000 lei, cu același titlu, către intimatul Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
.Grefier,
Red.
Tehnored.
7 ex./30.10.2009
Jud. apel:. /
Jud. fond:.
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
