Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 138/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.138/Ap DOSAR NR-
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Anca Pârvulescu
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupraapelului declarat de pârâții, și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.32/Ap din 12 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 6 octombrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 13 octombrie 2009 și apoi la 20 octombrie 2009.
CURTEA
Constată că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Brașov, sub nr-, reclamanții și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții și, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Municipiul B prin Primar, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța să se constate calitatea de proprietari asupra imobilului situat în B,-, înscris în nr.28870 B, nr.top.4819/2/d/I în favoarea reclamanților și nevalabilitatea titlului Statului Român, la preluarea în proprietate a acestuia; a se dispune restabilirea situației de carte funciară, radiind înscrierile efectuate în carte funciară ulterior înscrierii dreptului reclamanților, stabilind, pe baza comparării titlurilor, dreptul preferabil al acestora, dobândit prin construire, față de cel al pârâților, dobândit prin cumpărare de la un neproprietar și obligația pârâților să predea reclamanților posesia imobilului în litigiu, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.480 Cod civil, art.1 și art.2 din Legea nr.10/2001, completată prin Legea nr.247/2005, art. 6 din Legea nr.213/1998 și Legea nr.115/1938.
Prin Sentința civilă nr.440/8 octombrie 2007, Tribunalul Brașova respins excepțiile autorității de lucru judecat, lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B și inadmisibilității acțiunii, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții și, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Municipiul B prin Primar și, în consecință, a constatat calitatea de proprietari asupra imobilului situat în B,-, înscris în nr.28870 B, nr.top.4818/2/d/I, în favoarea reclamanților și nevalabilitatea titlului Statului Român la preluarea în proprietatea acestuia, a dispus radierea înscrierilor efectuate în CF nr.28870 B, nr.top.4818/2/d/I, ulterior înscrierii dreptului reclamanților, a obligat pârâții și să lase în deplină proprietate și pașnică folosință reclamanților, imobilul mai sus identificat și a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În anul 2002, reclamantul a introdus o acțiune similară cu cea de față, acțiune respinsă prin Sentința civilă nr.154/S/2003 a Tribunalului Brașov, definitivă prin respingerea apelului potrivit Deciziei civile nr.83/Ap/2003 a Curții de APEL BRAȘOV și irevocabilă prin Decizia civilă nr.146/R/2006 a Curții de APEL BRAȘOV.
realității că litigiul purtat între părți anterior prezentului, vizează același imobil, însă nu există identitate perfectă de obiect, părți și cauză între cele două, în speță nefiind îndeplinită condiția identității de cauză.
Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituția, categoria juridică sau principiul de drept substanțial pe care se întemeiază pretenția reclamantei, iar Legea nr.10/2001 este o lege cu profund caracter reparatoriu, care instituie principii noi după modificările intervenite prin Legea nr.247/2005, în concordanță cu Constituția României și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului - ratificată de România în anul 1994.
Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, instanțele sunt, mai mult ca niciodată, obligate să respecte prevederile constituționale ce vizează aplicarea directă a reglementărilor internaționale privind drepturile omului, conform art.20 din Constituție și a celor comunitare, obligație rezultată din prevederile art.148 din Constituție.
Pentru aceste motive, deși în principiu, ambele acțiuni sunt întemeiate pe aceleași prevederi legale, nu se poate reține că hotărârea judecătorească anterioară este înzestrată cu puterea lucrului judecat, din perspectiva art.1201 Cod civil.
În raport cu dispozițiile art.6 al Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică, practica în materie, și cu referire la art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind liberul acces la justiție, prevăzut și în art.21 din Constituția României, excepția inadmisibilității apare, de asemenea neîntemeiată și a fost respinsă.
Chiar dacă Legea nr.10/2001, ca lege specială, are prioritate în fața Codului Civil, care este dreptul comun în materie de proprietate, în raport cu dispozițiile constituționale menționate și în concordanță cu cele din art.1 al Protocolului Adițional al Convenției, raportat la art.20 din Constituție, primează normele care sunt mai favorabile și justifică acțiunea reclamanților.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B prin primar, invocată de acesta, instanța de fond a reținut că însuși legiuitorul a înțeles să atribuie calitate pârâtului prin instituirea obligațiilor acestuia prevăzute în Legea nr.10/2001, respectiv emiterea dispozițiilor de soluționare a notificărilor pentru restituirea în natură sau echivalent a imobilelor preluate abuziv de către stat, chiar dacă în speță nu ne aflăm într-o astfel de procedură specială.
De asemenea, pârâtul avea în structură, ca regie autonomă de interes local, pe vânzătoarea imobilului către pârâții și, actuala "" B (fila 153 - dosar atașat nr.3349/C/2002 al Judecătoriei Brașov ), astfel că și această excepție a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, potrivit Deciziilor nr.770 și nr.780 din 29.08.1987, imobilul în litigiu, înscris în nr.28870 B, nr.top.4818/ 2/ d/ I, a trecut în proprietatea statului, fiind preluat de la reclamanți (filele 43, 47 și 67-68 dosar fond), dreptul acestora fiind dobândit prin construire.
Imobilul a fost preluat de către stat, în baza Decretului nr.223/1974, cum rezultă din aceeași Carte funciară sub B-9, pentru ca în anul 1996 să fie vândut de către Statul Român, prin administrator "" B, foștilor chiriași, pârâții și, care s-au înscris în 28870, sub B -14 și 15.
Potrivit art.2, alin.1, lit.a din Legea nr.10/2001 și a Normelor de aplicare aprobate prin nr.HG250/2007, rezultă că preluarea imobilului în baza Decretului nr.223/1974 de către stat, din proprietatea reclamanților, a fost abuzivă, fără titlu valabil.
Astfel, imobilul a fost vândut de o persoană care nu avea calitatea de proprietar și, în consecință, dreptul de proprietate al pârâților provine de la un neproprietar, proprietarii de la data preluării păstrând această calitate, potrivit alin.2 al aceluiași articol 2 din Legea nr.10/2001.
Reclamanții au solicitat restituirea imobilului încă din 22.05.2001, prin notificare legală (fila 29 dosar de fond), după ce anterior notificase și pe pârâți despre intenția de a solicita restituirea (filele 16 - 19 dosar de fond).
Apărarea pârâților potrivit căreia este inadmisibilă compararea titlurilor, în condițiile în care reclamantul nu a obținut constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, nu poate fi reținută, promovarea unei acțiuni în revendicare nefiind condiționată de desființarea anterioară a unuia sau altuia dintre titlurile ce se compară, această operațiune presupunând titluri deopotrivă valabile juridic, dar cu relevanță diferită.
Art.480 din Codul Civil consacră dreptul proprietarilor de a dispune în mod exclusiv și absolut de bunul lor, putând cere tuturor celorlalți să respecte acest drept, iar prin art.481 cod civil se prevede că unica situație în care proprietatea poate fi cedată este cea reclamată de utilitatea publică, ceea ce nu s-a dovedit în speță.
Pe de altă parte, unul dintre principiile care guvernează sistemul de publicitate imobiliară este și acela al forței probante a înscrierilor, acestea având caracter constitutiv de drepturi, ceea ce justifică și rectificarea cărții funciare.
În consecință, titlul reclamanților este anterior celui al pârâților, astfel că este mai caracterizat decât cel al acestora, și face dreptul reclamanților preferabil.
Împotriva sentinței, au declarat apel pârâții Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, și.
Apelurile formulate de pârâți au fost respinse prin decizia civilă nr.32/Ap/2008 a Curții de APEL BRAȘOV împotriva căreia au formulat recurs aceiași pârâți. Prin decizia nr.8039/12.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise recursurile pârâților iar decizia nr.32/Ap/2008 a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că toți recurenții au susținut că este aplicabilă legea specială, și anume Legea nr. 10/2001, în cauza de față, în raport de data formulării acțiunii și de intrarea în vigoare a actului normativ menționat, anterior acestei date. Pârâții au mai arătat că pretențiile reclamanților nu se pot realiza decât prin declanșarea procedurii prevăzute de această lege și în condițiile actului normativ respectiv.
În speță, Curtea de Apel a reținut că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, că procedura administrativă prevăzută de această lege a fost demarată de reclamanți, prin notificarea trimisă Primăriei municipiului B, care nu a primit însă niciun răspuns, ceea ce a permis instanței să o soluționeze, în raport și de decizia nr.XX/19 martie 2007 pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ca atare, stabilind limitele legale de soluționare a cauzei ca fiind cele ale legii speciale, criticile recurenților privind incidența acestei legi față de dreptul comun au rămas tară suport, Curtea de Apel dând eficiență tocmai punctului de vedere al părților menționate în ceea ce privește regimul juridic aplicabil în cauză.
Cu toate acestea, deși a constatat, fără distincție, incidența în cauză a Legii nr. 10/2001, Curtea de Apel a aplicat, în ceea ce privește cererea îndreptată împotriva pârâților, regulile clasice ale acțiunii în revendicare, din perspectiva art.480 Cod civil, și anume compararea titlurilor de proprietate ale părților în ipoteza în care provin de la autori diferiți, dând eficiență titlului reclamanților, în urma verificării drepturilor autorilor părților.
Or, în speța de față, deși acțiunea în revendicare este admisibilă în ceea ce îi privește pe pârâții persoane fizice deoarece ei nu sunt implicați în procedura administrativă reglementată de legea specială pentru obținerea măsurilor reparatorii de către persoanele îndreptățite, soluționarea acesteia nu urmează regulile stabilite pentru cazul acțiunii în revendicare clasice. Astfel, atât în cadrul procedurii demarate prin formularea notificării în contradictoriu cu unitatea deținătoare a imobilului sau cu entitatea prevăzută de lege pentru rezolvarea acesteia, cât și în cazul unei acțiuni în revendicare îndreptate împotriva cumpărătorilor imobilului preluat de stat este necesar să se țină seama de regulile de drept substanțial stabilite în legea specială, care prevăd restituirea în natură în raport de alte criterii decât cele specifice revendicării de drept comun.
Indiferent de natura titlului statului cu privire la preluarea imobilului, aceasta se încadrează în sintagma de "preluare abuzivă" și generează, ca regulă, restituirea în natură, cu excepția anumitor cazuri, expres prevăzute de lege, de exemplu, în cel în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale (art.18 lit.c) sau, pentru terenuri, în cazul în care nu sunt ocupate (art.10).
Ca atare, instanța de apel, deși a stabilit o anumită calificare pentru acțiunea formulată de reclamanți și regimul juridic incident în rezolvarea cauzei ca fiind cel determinat de Legea nr. 10/2001, a aplicat, în mod greșit, în soluționarea cererii îndreptate împotriva pârâților, dispozițiile dreptului comun, încălcând cele stabilite inițial în legătură cu rezolvarea cauzei din perspectiva legii speciale.
Pe de altă parte, procedând la compararea titlurilor aflate în conflict, Curtea de Apel a examinat în mod unilateral atât jurisprudența, cât și noțiunea de "bun" în înțelesul art.l din Protocolul adițional nr.l la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportându-le doar la situația reclamanților, nu și la titlul de proprietate invocat de pârâți.
De asemenea, în mod greșit au fost ignorate hotărârile judecătorești pronunțate în alte litigii, între aceleași părți, care, chiar dacă nu puteau determina admiterea excepției autorității de lucru judecat, față de diferența de cauză juridică, reținută de Curtea de Apel, erau relevante din perspectiva chestiunilor de drept dezlegate, privind, de exemplu, recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea pârâților, prin menținerea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceștia. Aspectul menționat este important din perspectiva verificării existenței unui "bun" în sensul și în ceea ce îi privește pe pârâți.
Curtea de Apel a justificat înlăturarea celor stabilite în litigiile anterioare și raportat la art.47 din Legea nr. 10/2001, în forma actuală, dispozițiile sus-menționate referindu-se la posibilitatea obținerii măsurilor reparatorii reglementate de legea specială, indiferent de soluțiile pronunțate în alte procese, inclusiv cele defavorabile reclamanților. în primul rând, chiar dacă legea nu distinge în funcție de persoana pârâților din acele procese, asemenea litigii nu pot viza decât pretențiile îndreptate împotriva reprezentantului statului, iar nu și cele formulate împotriva unor persoane fizice, persoane care trebuie să se bucure de un tratament juridic egal cu cel al reclamanților, la rândul lor, persoane fizice.
De asemenea, renunțarea la beneficiul puterii de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești, reglementată de legiuitor în cuprinsul art.47 nu poate fi realizată în numele unor pârâți, alții decât reprezentantul statului, deoarece, astfel cum deja s-a arătat, drepturile acestora din urmă nu pot fi ignorate și trebuie să se bucure de un tratament egal cu drepturile reclamanților.
Pe de altă parte, ulterior pronunțării deciziei recurate și pe parcursul soluționării prezentului dosar," dispozițiile art.47 din Legea nr. 10/2001 au fost declarate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 1055/9.10.2008, publicată în Monitorul Oficial nr.737/30.10.2008.
In concluzie, cele stabilite anterior în litigiile desfășurate între părțile din cauza de față, nu pot fi înlăturate din perspectiva chestiunilor de drept relevante pentru litigiul de față.
In plus, conform și a jurisprudenței create în aplicarea Convenției, Curtea de Apel trebuia să țină seama în soluționarea cauzei nu numai de principiul garantării și ocrotirii dreptului de proprietate, care trebuia analizat din perspectiva noțiunii de "bun" raportat la toate părțile care invocă un asemenea drept, dar și de alte principii statuate, respectiv cel al stabilității raporturilor juridice, ceea ce implica și evaluarea riscului suportării unei ingerințe în dreptul lor, disproporționată cu scopul urmărit, în persoana tuturor părților care pretind același drept asupra imobilului.
In concluzie, cum instanța de apel a aplicat criterii diferite față de actul normativ pe care 1-a avut în vedere în soluționarea cauzei, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, soluția care se impune este de admitere a recursurilor și de casare a deciziei atacate, cu consecința trimiterii litigiului spre rejudecare la aceeași curte de apel, urmând a se ține seama de dispozițiile legii speciale, dar și de toate principiile consacrate în, astfel cum deja au fost expuse în cele precedente.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, aceasta este întemeiată parțial, pentru acele cereri care au legătură cu dispozițiile legii speciale și cu persoanele prevăzute de această lege să soluționeze pretențiile reclamanților. Astfel, constatarea nevalabilității titlului statului se poate verifica și în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, în care reprezentantul statului, abilitat să rezolve demersul reclamanților, este unitatea deținătoare a bunului, în speță, Municipiul B, reprezentat de Primar. De asemenea, Ministerul Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al statului, nu are posesia imobilului, în consecință, nu ar putea fi obligat în cadrul acțiunii în revendicare formulate de către reclamanți.
In cele două cereri enunțate mai sus, recurentul pârât nu justifică legitimare procesuală pasivă, raportat și la dispozițiile art.25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, respectiv la art.3 alin.l lit.A pct.48 din nr.HG386/2007 privind organizarea Ministerului Economiei și Finanțelor și care prevăd participarea acestuia în proces, în calitate de reprezentant al Statului, în cazul în care nu există norme speciale care să confere o asemenea calitate în favoarea altor persoane.
În rejudecarea apelurilor formulate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice B și și, curtea reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor curtea reține că această chestiune a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare în sensul că acest pârât are calitate procesuală față de cererea de restabilire a situației anterioare de carte funciară.
Referitor la excepția autorității lucrului judecat curtea reține că aceasta a fost în mod correct și legal respinsă prin sentința civilă nr.440/S/2007 a Tribunalului Brașov ce face obiectul apelurilor supuse prezentei analize.
Prin acțiunea dedusă judecății reclamanții și au solicitat să se constate calitatea acestora de proprietari asupra imobilului în litigiu, restabilirea situației de în baza comparării titlului reclamanților cu cel al pârâților și obligarea pârâților la predarea posesiei asupra imobilului.
Anterior prezentei acțiuni între părți au existat alte două litigii. Primul litigiu a făcut obiectul dosarului nr.6247/1997 al Judecătoriei Brașov și a avut ca obiect cererea reclamantei de a se constata nulitatea deciziei de preluare a imobilului reclamanților nr.780/1987. Prin sentința civilă nr.8344/1998 Judecătoria Brașova respins acțiunea reclamantei și a fost admisă cererea de intervenție formulată de intervenientul constatându-se că acesta este proprietar prin cumpărare asupra imobilului în litigiu. Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului reclamantei prin decizia nr.2385/A/1998 a Tribunalului Brașov și decizia 1088/R/1999 a Curții de APEL BRAȘOV.
Față de acest litigiu nu se poate reține autoritatea de lucru judecat întrucât nu este îndeplinită tripla identitate de părți (în primul proces nu a fost parte iar pârâții au avut altă calitate, respectiv aceea de intervenienți) și obiect și cauză (primul process a avut drept scop esențial desființarea titlului statului prin constatarea nulității deciziilor de preluare a imobilului în timp ce prin acțiunea dedusă judecății se urmărește, în esență, compararea titlului reclamanților cu cel al pârâților).
Între părți a existat și un al doilea litigiu finalizat prin sentința civilă nr.154/2003 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului reclamanților prin decizia 83/Ap/2003 și decizia 146/R/2006 ale Curții de APEL BRAȘOV. Acest litigiu a avut drept scop principal desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr.20012/1996 prin care pârâții au cumpărat imobilul în litigiu în baza Legii 112/1995 astfel încât nu există autoritate de lucru judecat nici în raport de acest proces.
Cu privire la legea aplicabilă acțiunii dedusă judecății, curtea reține că, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare în acord și cu decizia nr.33/2008 pronunțată în cadrul recursului în interesul legii, în cauză sunt incidente dispozițiile legii speciale în raport de cele ale dreptului comun.
Acest lucru înseamnă că în soluționarea cauzei trebuie să se țină seama de regulile de drept substanțial stabilite în legea specială care prevăd restituirea în natură în raport de alte criterii decât cele specifice revendicării de drept comun. Astfel, indiferent de natura titlului statului cu privire la preluarea imobilului aceasta se încadrează în sintagma de "preluare abuzivă" iar pentru a se putea dispune restituirea în natură este necesar ca imobilul să nu fi fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.
Verificând această condiție legală de admisibilitate a acțiunii curtea reține că imobilul revendicat de reclamanți a fost vândut în baza Legii nr.112/1995 pârâților iar asupra legalității acestei vânzări există o hotărâre judecătorească irevocabilă - sentința civilă nr.154/2003 a Tribunalului Brașov, rămasă irevocabilă, prin care s-a respins acțiunea reclamanților având ca obiect constatarea nulității contractului.
Procedând la compararea titlurilor aflate în conflict, astfel cum se arată și în decizia de casare, instanța este obligată să examineze încălcarea dreptului de proprietate și noțiunea de "bun" în înțelesul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin raportare la situația ambelor părți, atât a foștilor proprietari, cât și a cumpărătorilor de bună credință.
Cât privește situația reclamanților curtea reține că acestora nu li s-a recunoscut niciodată în justiție dreptul de proprietare asupra imobilului în litigiu, ambele acțiuni anterioare celei dedusă judecății fiind respinse încă din faza primei instanțe iar soluțiile au fost menținute până în recurs.
Având în vedere aceste hotărâri precum și faptul că nici măcar din considerentele avute în vedere de către instanțe nu rezultă caracterul ilegal al naționalizării imobilului ce a aparținut reclamanților, curtea reține că aceștia nu au avut niciodată un "bun" în sensul Convenției.
În ceea ce privește situația pârâților cumpărători de bună credință curtea ia act de faptul că dreptul lor de proprietate a fost confirmat în justiție prin cele două procese expuse anterior iar din acest punct de vedere aceștia au un "bun" în sensul Convenției.
Prin soluția pronunțată de către instanța de fond este încălcat atât dreptul de proprietate al pârâților garantat prin art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului cât și principiul securității raporturilor juridice care este unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului și potrivit căreia o soluție dată de o manieră definitivă într-un litigiu nu mai poate fi repusă în discuție.
Față de aceste motive, curtea reține că soluția instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii 10/2001 potrivit cărora nu se poate dispune restituirea în natură a unui imobil înstrăinat unor terți de bună - credință decât dacă titlul acestora a fost desființat.
Față de aceste considerente, în baza art.296 Cod procedură civilă apelurile pârâților vor fi admise conform dispozițiilor prezentei.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite apelurile formulate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, și împotriva sentinței civile nr.440./S/2007 a Tribunalului Brașov pe care o schimbă în parte
în sensul că:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul B prin Primar.
dispoziția de respingere a excepției lucrului judecat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red. /17.11.2009
Dact. /17.12.2009
- 8 exemplare -
Jud. Fond -
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Anca Pârvulescu, Cristina Năpar
