Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 138/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2188/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.138
Ședință publică de la 22.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererilor de apel formulate de apelanții-pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT și de către apelanții-intervenienți și, împotriva sentinței civile nr.847 din 03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, și intimații-pârâți, SC NORD SA, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 B și CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 08.02.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 15.02.2010 și apoi la data de 22.02.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 9.06.1996, reclamanta și au chemat în judecată CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 B - COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR.112/1995, solicitând să se constate că imobilul situat în B,-, sector 1 fost preluat de stat fără titlu legal valabil, deci nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.112/1995 și nici nu intră în sfera de activitate a comisiei constituită în temeiul acestei legi, să se constate valabilitatea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului sus menționat.
Judecătoria sectorului 1 B, prin sentința civilă nr.9846/15.10.1996 a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând în considerente că prin sentința civilă nr.9974/10.10.1995 a Judecătoriei sectorului 1 B, s-a constatat că reclamantele sunt proprietarele imobilului situat în B,-, sector 1, întrucât la data naționalizării imobilului, autorul acestora, -, făcea parte din categoriile de persoane exceptate de la naționalizare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, prin decizia civilă nr.1612/4.07.1997, a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Rejudecând cauza, după desființare, Judecătoria sectorului 1 Bap ronunțat sentința civilă nr.3902/10.03.1999, admițând excepția autorității de lucru judecat și respingând acțiunea pentru acest temei.
În considerentele acestei sentințe, s-a reținut că la 4.03.1998 reclamantele și-au precizat acțiunea, în sensul că înțeleg să o transforme din acțiune în constatare în acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a
Autoritatea de lucru judecat s-a reținut față de hotărârea nr.21/9.01.1997 pronunțată în dosarul nr.2162/1996 al Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, iar Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr.1633/25.10.1999, a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.
În considerente s-a reținut că nu există identitate de cauză între acțiunea soluționată irevocabil prin decizia nr.21/1997 și prezenta acțiune, întrucât în prima s-a judecat o acțiune în constatare, iar în cea prezentă o acțiune în revendicare, temeiurile de drept fiind diferite, de asemenea, nu există nici identitate de părți.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.
Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin decizia civilă nr.3201/12.10.2000 a respins ca inadmisibil recursul, reținând că recurenta nu a avut calitatea de parte în proces, astfel încât nu are deschisă calea recursului împotriva unei hotărâri, la a cărei judecată nu a participat.
Judecătoria sectorului 1 B, căreia i-a revenit cauza spre rejudecare după desființarea prin decizia civilă nr.1633/1999 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, a pronunțat sentința civilă nr.4234/1.03.2000, prin care a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr.2089/2000, fiind pronunțată în rejudecarea acțiunii sentința civilă nr.340/16.05.2001.
Prin această sentință s-a respins ca neîntemeiată acțiunea, astfel cum a fost precizată.
În considerente s-a reținut că la 22.01.2001 reclamantele au precizat acțiunea în sensul că înțeleg să se judece cu, Municipiul B prin Primarul General și cu Herăstrău Nord La 14.03.2001, a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Municipiul B, în calitate de chiriaș al apartamentului nr.2, etaj 1 din-, sector 1.
Cererea de intervenție a fost respinsă în principiu, față de împrejurarea că imobilul nu a fost vândut, iar acțiunea are caracter de revendicare.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul verbal nr.-/6.04.1936 de Tribunalul Ilfov, cumpărătorul - a dobândit terenul în suprafață de 270,28. situat în B, șos.- nr.37 și str.-. În prețul vânzării a fost cuprinsă și autorizația de construire nr.52 eliberată de Primăria sector 1 din data de 21.03.1935.
Imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, reprezentând la data întocmirii parcela nr.16 din Parcul -, poartă în prezent nr.8 pe str.-, sector 1, conform adresei nr.12176/20.04.2001 a
Conform certificatului de calitate de moștenitor eliberat de notariatul Sectorului 1, reclamantele sunt moștenitoarele defunctului -.
Imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, figurând la poziția 634 pe numele.
Prin nr.HG39/1996 și nr.HG859/1996 apartamentul 2, etaj 1 plus garajul au fost trecute în administrarea
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr.4629/28.04.1949 și transcris sub nr.2282/23.04.1949 fostul proprietar a vândut cumpărătorilor și apartamentul 1, parter, din imobilul din-,
Proprietara a decedat la 27.12.1993 și a fost moștenită, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.403/28.02.1994, de.
S-au înlăturat ca neîntemeiate susținerile reclamantelor, potrivit cărora autorul lor nu a înstrăinat nici un apartament din imobil, față de probele administrate în cauză, respectiv adresa - nr.10046/1998, reținându-se în același timp și că apartamentul nr.2 de la etajul 1 fost vândut conform Legii nr.4/1973 numiților și, acest apartament trecând în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974 și a deciziei nr.995/1983.
S-a reținut că în ceea ce privește apartamentul 1, parter, vândut prin actul încheiat la 23.04.1949 de către autorul reclamantelor nu mai subzistă dreptul de proprietate, iar în ceea ce privește apartamentul 2, etaj 1, poate emite pretenții asupra acestuia soții, imobilul fiind trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, respectiv în temeiul art.I pct.2 și art.V din Decretul nr.92/1950.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a soluționat apelul prin decizia civilă nr.65/8.02.2002, în sensul respingerii acestuia ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr.3062/27.04.2004 a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că nu s-a lămurit cadrul procesual, respectiv necesitatea citării în cauză a, având în vedere că apartamentul 2, etaj 1 și garajul imobilului au fost transferate de la. la . cu atât mai mult cu cât în faza procesuală a fondului s-a dispus citarea acestei părți prin încheierea de la 11.09.1998, însă sentința nu a fost pronunțată și în contradictoriu cu această parte.
De asemenea, s-a menționat că reclamantele vor preciza dacă înțeleg să stăruie în revendicarea întregului imobil sau renunță la a mai revendica apartamentul 1, parter, care, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, a fost înstrăinat de autorul acestora anterior naționalizării.
O altă indicație a Înaltei Curți a privit și necesitatea efectuării unei expertize pentru identificarea și individualizarea imobilului revendicat.
Rejudecând cauza după casare, dosarul a primit nr-, pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie (nr.în format vechi 5010/2004), fiind pronunțată decizia civilă nr.297/24.05.2006.
Prin această decizie s-a respins excepția inadmisibilității introducerii în cauză a intimatei pârâte; s-a admis excepția încălcării dublului grad de jurisdicție; s-a admis apelul reclamantelor; s-a desființat sentința și s-a trimis spre rejudecare la Judecătoria sectorului 1
În considerentele acestei decizii s-a reținut că la 27.04.2005, reclamantele apelante au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți atât a, cât și a numitei, respectând astfel dispozițiile deciziei de casare.
Excepția inadmisibilității formulată de către a fost respinsă pe considerentul că aceasta a fost introdusă în cauză în urma precizării de acțiune făcută de reclamante, la rândul lor acestea acționând în conformitate cu considerentele deciziei de casare nr.3062/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Pentru a nu prejudicia părțile de un grad de jurisdicție, Curtea a desființat sentința, trimițând cauza spre rejudecare la Judecătorie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, recurs soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr.4159/23.05.2007, în sensul admiterii recursului, casării deciziei și trimiterii cauzei pentru soluționarea apelului Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, ca instanță de apel.
În considerente, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.II alin.2 din Legea nr.219/2005, considerând că această normă este de imediată aplicațiune.
După casare, cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, care a pronunțat decizia civilă nr.1528/7.12.2007, în sensul admiterii excepției inadmisibilității și a încălcării dublului grad de jurisdicție, admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la aceeași instanță, care este tot Tribunalul București, urmând a fi repartizată aleatoriu, potrivit art.98 din nr.387/2005.
Rejudecând în fond cauza, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a pronunțat sentința civilă nr.847/3.06.2009.
Prin această sentință s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor în contradictoriu cu pârâta; acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă fiind respinsă pe aceste temei; s-a admis cererea formulată de reclamante în contradictoriu cu și a fost obligată această pârâtă să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.2, etaj 1,-, sector 1, inclusiv cota de teren aferentă acestui apartament; a fost admisă cererea formulată de reclamante în contradictoriu cu Municipiul B prin Primarul General și obligat acest pârât să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul 3, etaj 2, din același imobil, inclusiv cota de teren aferentă apartamentului; s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu Herăstrău Nord, ca neîntemeiată și s-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și; au fost obligate reclamantele la plata sumei de 2.380 lei cheltuieli de judecată către pârâta.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut în privința apartamentului nr.1, parter, că autorul reclamantelor, a înstrăinat anterior naționalizării, prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr.4629/23.04.1949, către acest apartament. Cum bunul nu se mai afla în patrimoniul lui - la data aplicării Decretului nr.92/1950, reclamantele nu puteau dobândi pe cale succesorală mai multe drepturi decât putea transmite autorul lor, motiv pentru care acțiunea în revendicare îndreptată împotriva lui, moștenitoarea, a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active.
În ceea ce privește restul imobilului, s-a reținut că apartamentul 2 de la etajul 1 și garajul se află în proprietatea privată a statului și în administrarea, iar apartamentul 3 de la etajul 2 se află în administrarea municipalității, respectiv a Primăriei Municipiului
Apartamentul 2 de la etajul 1 și garajul au fost înstrăinate de stat în 1973 prin act de vânzare-cumpărare către și, care la rândul lor au pierdut dreptul de proprietate asupra acestui imobil prin decizia nr.955/1983 dată în baza Decretului nr.223/1974, ca urmare a plecării din țară a intervenienților.
În prezent, acest imobil este închiriat unei persoane fizice, respectiv lui.
Tribunalul a reținut că preluarea de către stat a imobilului este o dobândire fără titlu, apreciind că Decretul nr.92/1950 este un act normativ contrar Constituției din 1948, respectiv a dispozițiilor art.11 și 8 alin.1
Aceeași concluzie se desprinde și din dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998, care definește titlul valabil, precum și art.480 Cod civil.
În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de și, tribunalul a reținut că aceștia au solicitat să se constate că sunt dobânditori de bună credință al apartamentului 2, etaj 1, dar că în prezent nici reclamantele și nici intervenienții nu au posesia bunului, fiecare dintre aceștia urmărind să câștige bunul pentru sine, reclamantele prin prezenta acțiune, iar intervenienții prin procedura deschisă de Legea nr.10/2001.
Cum în prezenta cauză s-a reținut nevalabilitatea titlului statului, cu consecința că autorul reclamantelor nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra părții din imobil ce a fost naționalizat, statul nu a dobândit în mod valabil dreptul de proprietate, astfel încât nu putea să îl transmită mai departe valabil.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, și intervenienții și.
Municipiul Bac riticat sentința sub aspectul constatatării nevalabilității titlului statului, apreciind că în fapt imobilul a trecut cu titlu potrivit Decretului nr.92/1950. Acest act normativ a avut caracter special, iar aprecierile instanței în sensul că ar contraveni dispozițiilor Constituției din 1948 sunt greșite, întrucât acestea prevedeau că dreptul de proprietate este ocrotit de lege, făcând trimitere la legile ordinare existente la acea vreme.
În plus, acest decret șe-a produs efectele juridice, iar potrivit art.645 Cod civil, imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului.
Criticile formulate de în apelul declarat privesc tot constatarea nevalabilității titlului statului, apreciind, de asemenea, că imobilul a intrat cu titlu în proprietatea statului în temeiul Decretului nr.92/1950, întrucât la poziția 634 figurează, mama autorului reclamantelor, cu un număr de 14 apartamente.
Acest decret se înscria în spiritul legislației vremii și chiar dacă intră în contradicție cu acte normative aflate în vigoare la această dată, legea civilă nu poate retroactiva.
De asemenea, nu s-a făcut dovada că autorul reclamantelor ar fi fost exceptat de la naționalizare potrivit art.II din acest decret, neputând fi primite susținerile generice ale instanței de fond cu privire la caracterul abuziv al preluărilor în baza Decretului nr.92/1950 întemeiate pe art.1 din Legea nr.10/2001.
Reclamantele puteau să se prevaleze de legea specială de reparație, moment în care preluarea cu titlu sau fără titlu ar fi fost irelevantă.
Intervenienții au criticat sentința, ca nelegală și netemeinică, apreciind că este dată cu încălcarea art.480 cod civil și aplicarea greșită a Decretului nr.92/1950, art.6 din Legea nr.213/1998 și a Decretului nr.223/1974.
De asemenea, apreciază că hotărârea este în contradicție cu jurisprudența, cauza Pincova și, Raicu contra României și altele.
Se susține că naționalizarea imobilului nu a fost contestată până în momentul în care intervenienții au cumpărat imobilul în anul 1973, astfel încât dreptul lor de proprietate s-a transmis legal de la stat, care era proprietar necontestat la acel moment.
Nu exista nici un element care să creeze vreun dubiu cu privire la legalitatea contractului de vânzare-cumpărare și nici cu privire la calitatea de proprietar a statului.
Se mai susține că reclamantele nu au atacat niciodată în justiție contractul de vânzare-cumpărare al intervenienților și nici legalitatea de trecere a acestui apartament în proprietatea statului, în baza Decretului nr.223/1974.
Se mai susține că interesul cererii de intervenție este determinat de notificarea formulată de aceștia, nr.2933/2001, în temeiul Legii nr.10/2001, notificare nesoluționată până în prezent de și prin care au solicitat restituirea în natură a apartamentului.
Reclamantele intimate au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelurilor ca neîntemeiate, depunând în același timp și înscrisuri referitoare la calitatea autorului lor, -, aceea de inginer.
Analizând apelurile, în raport de motivele formulate și de probele administrate în cauză, Curtea le va respinge ca neîntemeiate, având în vedere următoarele considerente:
Curtea va da considerente comune motivelor de apel invocate de cei trei apelanți, în ceea ce privește critica referitoare la nevalabilitatea titlului statului.
În cauză, imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, figurând în lista anexă a acestui decret la poziția 634 pe numele, mama autorului reclamantelor.
Imobilul a fost dobândit de către - în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr- de Tribunalul Ilfov și prin autorizația de construire nr.33B/6.06.1936, astfel încât naționalizarea pe numele mamei autorului reclamantelor, s-a făcut greșit. De asemenea, se constată, potrivit înscrisurilor noi depuse în apel, că autorul acestora, -, a fost inginer, astfel cum rezultă din decizia nr.68307/3.10.1983, făcând astfel parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare, potrivit art.II din Decretul nr.92/1950.
În același timp, Curtea apreciază că imobilul a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului și pentru următoarele considerente:
Acțiunea în revendicare imobiliară presupune compararea titlurilor de proprietate invocate de către părți, inclusiv analiza valabilității titlului statului, în temeiul art.6 alin.3 din Legea nr.213/1998.
Decretul nr.92/1950 este contrar și Declarației Universale a Drepturilor Omului (adoptată în 1948) la care România era parte semnatară și care prevede în art.17 pct.1 și 2 că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociere cu alții; nimeni nu poate fi lipsit arbitrar de proprietate sa.
Decretul nr.92/1950 încalcă și dispozițiile art.480 Cod civil potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, tocmai prin faptul că obliga cetățenii români să cedeze proprietatea în favoarea statului fără să existe o cauză de utilitate publică. vedere următoarele considerente:
În raport de dispozițiile Constituției din 1948, sub imperiul căreia a fost adoptat Decretul nr.92/1950, doar art.I pct.3 din Decretul nr.92/1950 (referitor la naționalizarea hotelurilor), apare ca fiind constituțional.
În celelalte ipoteze, respectiv punctele 1, 2, 4 și 5 ale art.I din Decretul nr.92/1950, naționalizarea s-a făcut cu încălcarea Constituției atunci în vigoare, astfel încât imobilul s-a preluat fără titlu valabil.
Prin urmare, trecerea imobilului în proprietatea statului în condițiile Decretul nr.92/1950 nefiind subsumată cerințelor unei exproprieri în sensul art.481 Cod civil nu reprezintă un mod valabil de dobândire a proprietății, neputând constitui un titlu al statului (în sensul art.645 Cod civil), ci are valoarea doar a unui instrument probatoriu autoconstituit de către stat pentru a justifica deposedarea proprietarului.
Referitor la argumentele apelantei cu privire la aceeași critică, Curtea constată că prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanțelor la 9.07.1996 cu mult anterior apariției Legii nr.10/2001, iar dispozițiile acestei legi erau opționale acțiunilor intentate anterior, fiind în exclusivitate atributul reclamantelor de a uza sau nu de procedura prealabilă administrativă instituită de acest act normativ.
Susținerile tribunalului, referitoare la nevalabilitatea titlului statului, în raport și de art.1 din Legea nr.10/2001, nu pot fi categorisite ca fiind generice, întrucât instanța s-a raportat la un text în vigoare în momentul pronunțării sentinței, text care, indiferent de modalitatea de trecere a unor bunuri în patrimoniul statului (cu titlu valabil ori fără titlu valabil), le-a apreciat ca fiind abuzive.
În contextul special al speței, având în vedere data acțiunii, precizările ulterioare și legislația existentă la acel moment, respectiv Legea nr.213/1998, era necesar să se stabilească valabilitatea ori nevalabilitatea titlului statului, independent de caracterul abuziv al acestor preluări, astfel cum au fost definite de Legea nr.10/2001.
Ca atare, reținând nevalabilitatea titlului statului, Curtea apreciază că reclamantele sunt cele care au un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la.
Din această perspectivă se va soluționa și apelul formulat de intervenienții și, care nu pot dovedi la momentul formulării cererii de intervenție, respectiv data de 20.06.2008, existența unui bun.
Curtea constată că acești intervenienți nu au în prezent dreptul de proprietate asupra apartamentului 2 de la etajul 1, iar cererea lor de constatare a calității de dobânditor de bună credință este lipsită de orice efect juridic, în condițiile în care s-a stabilit că statul nu a fost niciodată proprietar și nici nu putea să înstrăineze în mod valabil imobilul în litigiu.
Din această perspectivă, Curtea reamintește jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu jurisprudența de dată recentă.
Astfel, este însă necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția europeană a drepturilor omului și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice.
Din acest punct de vedere, intervenienții nu pot opune la acest moment un drept de proprietate care ar cădea sub incidența dispozițiilor art.1 din Primul Protocol adițional la. ei însăși solicitând aplicarea legii speciale de reparație, Legea nr.10/2001.
Curtea are în vedere și Hotărârea din 4 noiembrie 2008 Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Gingis împotriva României, unde se arată "reamintește ca a examinat în mai multe rânduri cauze care ridicau probleme similare cu cele ale speței de față și că a constatat încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție (vezi, printre altele, împotriva României, nr.4.596/03, 3235, 16 februarie 2006). Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ român care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a bunului altuia către terți de bună - credință, chiar dacă aceasta a fost anterioară confirmării în justiție în mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bunuri (, menționata mai sus, 32). O astfel de privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirilor, este contrară art.1 din Protocolul nr.1 (, menționata mai sus, 39, 43 și 59). În plus, nici Legea nr.10/2001, nici Legea nr.247/2005 care o modifica nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza absenței îndelungate a acordării despăgubirilor, de către persoane care, la fel ca reclamanții, au fost lipsite de bunurile lor (, menționată mai sus, 34).
37. Ținând cont de jurisprudența sa în materie, Curtea apreciază că, în speță, zădărnicirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunului lor, asociată cu o lipsă totală de despăgubire, i-a făcut pe aceștia să suporte o sarcina disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului lor, garantat de art.1 din Protocolul nr.1."
Aceiași opinie a fost exprimată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauza Czaran și împotriva României prin hotărâre pronunțată în 2009 reținându-se că:"În ceea ce privește aplicarea art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție Curtea a arătat că instanțele interne au reținut, în motivare, că terenurile au trecut în proprietatea statului fără titlu, recunoscând astfel, într-o modalitate indirectă și cu efect retroactiv, dreptul de proprietate al reclamanților. Curtea a reafirmat că, în contextul legislației în vigoare în România, care reglementează acțiunile în revendicarea imobilelor și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terțe persoane de bună-credință, chiar dacă este anterioară confirmării în justiție, în mod definitiv, a dreptului de proprietate, se analizează ca o privare de proprietate. O astfel de privare, combinată cu lipsa oricărei despăgubiri, este contrară articolului 1 din Protocolul nr. 1".
Astfel fiind, având în vedere dispozițiile art.296 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge apelurile ca nefondate și având în vedere dispozițiile art.274 Cod de procedură civilă, va obliga apelanții, în solidar, la plata sumei de 1.190 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantele intimate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții-pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, cu sediul în B,--8, sector 1 și de către apelanții-intervenienți și, ambii cu domiciliul ales la procurator, în B,-, -.4,.B,.25 și la av.-scu în B,-,.22,.2,.5,.58, sector 4, împotriva sentinței civile nr.847 din 03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, ambele domiciliate în B,-,.9,.2,.11, sector 1, și intimații-pârâți, domiciliată în B,-,.1, sector 1, SC NORD SA, cu sediul în B,-, sector 1, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 B, cu sediul în B, șos.B - P nr.9-13, sector 1 și CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, sector 5.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored.
12 ex/18.03.2010
------------------------------------------
- Secția a IV-a -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă
