Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1398/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1202/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1398
Ședința publică de la 26 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 3: Doinița
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 1774 din 19.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 12 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 19 octombrie 2009 și apoi la 26 octombrie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la data de 07.08.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B reclamanta a chemat în judecată pe pârâta pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,-, sector 2, compus din trei camere, hol, vestibul, baie, bucătărie, magazie și pivniță și terenul aferent construcției în suprafață de 212 mp.
Prin sentința civilă nr. 1000 din 06.02.2008, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis, în parte, cererea formulată și a obligat pârâta la restituirea imobilului din litigiu către reclamantă reținând că terenul aferent construcției este în suprafață de 121, 58 mp.
Prima instanță a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6028/28.01.1973, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate cu privire la imobilul din litigiu odată cu acesta înstrăinându-se și terenul în suprafață de 212 mp.
Prin decizia nr. 1333/02.08.1983 emisă de Consiliul Popular al au fost preluate în proprietatea statului, fără plată, atât imobilul construcție cât și terenul în suprafață de 212 mp reținându-se faptul că reclamanta nu s-a întors, la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară, iar ulterior, la data de 08.03.1997 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 2877 prin care construcția și terenul în suprafață de 121,58 mp a fost înstrăinat către numiții și a căror moștenitoare este pârâta.
Imobilul din litigiu a fost preluat de statul român de la reclamantă, fără plată, în temeiul Decretului nr. 223/1974 instanța constatând că a fost analizată în mod irevocabil legalitatea deciziei de preluare prin decizia civilă nr. 18/28.05.1997 pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI doar prin prisma incidenței nulității acesteia datorită necomunicării către reclamantă.
S-a mai reținut că Decretul nr. 223/1974 nu a produs nici un efect juridic asupra dreptului de proprietate cu privire la imobilul preluat de stat de la reclamantă, el fiind un act normativ neconstituțional, și, în consecință, fără efecte juridice. Instanța a apreciat că dreptul de proprietate asupra imobilului nu s-a transmis către stat prin Decretul nr. 223/1974 în mod valabil.
Procedând la compararea titlurilor de proprietate instanța a reținut că reclamanta deține în favoarea sa un titlu de proprietate conferit de prezumția instituită din coroborarea tuturor înscrisurilor depuse în dovedire, și că, în condițiile în care imobilul a fost preluat de stat fără titlu, rezultă că reclamanta nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra acestuia, ea având în patrimoniul său un bun, iar pârâții nu pot invoca condiția existenței bunei credințe deoarece încă din anul 1993 reclamanta înregistrase sub nr. 7264 cererea în revendicare în contradictoriu cu Primăria Municipiului
Tribunalul București Secția a Va Civilă, prin decizia civilă nr. 1774 din 19.12.2008 a admis apelul pârâtei împotriva sentinței civile de mai sus pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins, ca neîntemeiată acțiunea.
Tribunalul a statuat, la rândul său, că, în mod greșit, prima instanță a acordat preferință titlului reclamantei ignorând situația juridică particulară a imobilului revendicat, respectiv faptul că acesta se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv și că dispozițiile Legii 10/2001 nu mai permit aplicarea regulilor pentru compararea titlurilor d proprietate în condițiile dreptului comun.
Reclamanta nu a răsturnat prezumția de bună credință a pârâtei cumpărătoare, contractul de vânzare cumpărare fiind valabil și, astfel, are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001.
Susținerile din întâmpinare privind preferabilitatea titlului acesteia nu au fot primite deoarece, pe această cale, se urmărește valorificarea drepturilor eludând dispozițiile imperative ale Legii nr. 10/2001 cu privire la procedura de restituire, aspect reținut și prin Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casați e și Justiție - Secțiile Unite.
A fost înlăturată însă, critica privind respingerea, în mod greșit, a excepției autorității de lucru judecat, căci, între cererea dedusă judecății și cea care a format obiectul dosarului nr. 7264/1993 al Judecătoriei Sectorului 2 B nu există identitate de obiect și părți, cât și motivul de apel referitor la modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii căci prevederile Legii nr. 10/2001 nu se constituie ca fine de neprimire pentru acțiunea de revendicare pe calea dreptului comun.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
S-a susținut, în motivarea recursului, că, instanța de apel nu pornește în aplicarea dreptului de la reținerea unei anumite situații de fapt care să conducă la o anumită convingere cu privire la aplicarea corectă a legii, după cum nu motivează aspectul bunei credințe, în raport de apărările recurentei potrivit cu care autorii pârâtei au cumpărat imobilul din litigiu în timpul judecății reclamantei cu statul pentru acesta.
Imobilul a fost dobândit de stat în baza Decretului nr. 223/1974 fără ca decizia nr. 1333/14.11.1983 să-i fi fost comunicată vreodată iar la momentul emiterii reclamanta se afla legal în străinătate, prin urmare, preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă iar reclamanta nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra acestui imobil. Autorii pârâtei au cumpărat de la un neproprietar și, prin urmare, nu puteau dobândi valabil dreptul de proprietate asupra acestuia cu atât mai mult cu cât cunoșteau sau puteau cunoaște cu minimul de diligențe că reclamanta se află în litigiu cu autoritățile statului.
Tribunalul avea obligația de a face compararea titlurilor pornind de la situația specială da fapt a cauzei și să aplice corect dispozițiile Legii nr. 112/1995 și ale art. 6 din Decretul nr. 213/1998 și ale CEDO, în același sens dispunând și Decizia nr. 33/2008 a J - Secțiile Unite.
Pe de altă parte, mai susține recurenta-reclamantă, considerentele instanței de apel sunt contradictorii atunci când afirmă că, prin aplicarea art. 480 din Codul civil s-ar urmări eludarea Legii nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, în partea finală a motivării hotărârii reține că prevederile legii nu se constituie ca un fine de neprimire pentru acțiunea în revendicare pe calea dreptului comun.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 12.10.2009, intimata a susținut, în esență, că, hotărârea pronunțată de către instanța de apel conține atât motivele de fapt cât și motivele de drept pe care s-a întemeiat. Din perspectiva motivelor de apel formulate de pârâta, instanța a apreciat corect că recurenta nu a răsturnat prezumția de bună credință a intimatei contractul fiind valabil încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Au fost corect reținute și susținerile recurentei privind nevalabilitatea titlului statului, tribunalul stabilind că imobilul revendicat cade sub incidența art.24 din Legea nr. 223/1974 astfel că, a fost preluat cu titlu valabil de către stat.
Corect a fost reținută și buna credință a intimatei la încheierea vânzării având în vedere dispozițiile art. 1898 alin. 1 din Codul civil și ale art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Recursul este fondat.
Examinând cauza prin prisma criticilor susținute în motivarea recursului, având în vedere înscrisurile administrate în cauză, Curtea reține că, prin sentința civilă nr. 6057/1996 Judecătoria Sectorului 2 Baf ost admisă acțiunea reclamantei prin care solicitat constatarea nulității decizie de preluare de către stat a imobilului din litigiu pentru necomunicarea deciziei de preluare către reclamantă. Prin decizia civilă nr. 1827/8.09.1996 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă a fost admis apelul primăriei sentința fiind schimbată în sensul respingerii, ca nefondată a acțiunii, decizie menținută prin decizia civilă nr. 1018/1997 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a III a Civilă.
În prezenta acțiune, reclamanta a solicitat revendicarea imobilului arătând că titlul său este preferabil titlului pârâtei întrucât a cumpărat bunul de la un neproprietar arătând și motivele pentru care titlul statului nu este valabil, acestea fiind diferite de cele care au stat la baza formulării acțiunii ce a primit soluțiile mai sus menționate:reclamanta recurentă se afla legal în străinătate, fiindu-i prelungit dreptul de ședere în străinătate, astfel cum rezultă din adresa nr. 3312/14.11.1983 emisă de Ambasada României la.
Aceste aspecte nu au fost avute în vedere de Tribunal iar soluția care se impune este aceea a reanalizării cauzei prin prisma acestor apărări de către instanța de apel, având în vedere că această instanță nu a procedat la compararea titlurilor de proprietate exhibate de către părți.
Și cea de-a doua critică susținută de recurentă este fondată, respectiv, cea care vizează motivarea contradictorie a hotărârii, (și care împiedică exercitarea controlului judiciar), deoarece, deși se face referire la principiile de drept comun care guvernează acțiunea în revendicare soluția este consecința unui fine de neprimire consecință a aplicării dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr. 33/1998 pronunțată de J, urmează ca în soluționarea fiecărei cauze, în parte, instanța să aibă în vedere particularitățile speței și să țină seama de principiul subsidiarității dreptului intern față de normele de drept comunitar, atunci când prevederile celui dintâi sunt contrare jurisprudenței O și normelor de drept internațional asumate prin convențiile la care Românie este parte.
Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere toate aceste aspecte cât și acelea care rezultă din examinarea jurisprudenței O- Cauza Czaran și Grofcsik vs. România, Gingis vs. România, Katz vs. România, etc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.1774/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a Va Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă .
Casează decizia civilă recurată și trimite cauza pentru rejudecare aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
M/
EX.2/11.12.2009
Tribunalul București Secția a Va Civilă
Jud.,
Judecătoria Sectorului 2
Jud..
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea, Doinița
