Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 6315,-
DECIZIA NR. 14
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2010
PREȘDEINTE:
JUDECĂTOR 1: Radu Adriana Maria Ștefan Constanța
GREFIER:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de reclamantul G, domiciliat în Câmpina,-,. 22,. A,l. 4,. 19, jud. P, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, jud. P și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP P, cu sediul în P,-, jud. P, împotriva Sentinței civile nr. 680/20.06.2006 a Tribunalului Prahova - Secția civilă, cauză venită spre rejudecare potrivit Deciziei nr. 8916/04.12.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când instanța, pentru a da posibilitate apelantului reclamant prin apărător să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea azi, 26.01.2010 când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr.3526/2006, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 Euro cu titlu de daune morale și 1.000.000 Euro cu titlu de daune materiale, respectiv echivalentul în lei la cursul R din ziua plății, precum și plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluționarea procesului.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că până la data reținerii
și arestării sale pe nedrept, a fost un om sănătos, normal psihic cu o viață socială normală, căsătorit având venituri licite substanțiale,bucurându-se în societate de stimă, respect și considerație, fiind apreciat ca un om cinstit și onest.
A susținut reclamantul că a îndeplinit o serie de funcții în cadrul patronatului B,Colegiul Camerei de Comerț și Industrie, având și o societate comercială cu sucursale în mai multe localități din țară, însă la data de 26.05.1997 a fost reținut abuziv de organele de poliție, iar în perioada 13.08 - 20.10.1999 a fost arestat abuziv, astfel încât prin încheierea din 1.09.1999 a Judecătoriei Brăila rămasă definitivă, a fost revocată măsura arestării luată împotriva sa, după care în perioada 1997- 2005 avut loc un proces penal, în cadrul căruia în primul ciclu procesual a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni, ulterior fiind achitat pentru toate infracțiunile în baza deciziei nr.160/2005 a Curții de Apel Brașov și a deciziei nr.6584/2005 a Inaltei Curți de Casație și Justiție.
Precizează reclamantul că, din anul 1997 și până în anul 2005, timp de 9 ani, perioadă în care a fost reținut, arestat, judecat a ajuns în prezent un om distrus material și moral, starea sănătății sale din chiar ziua reținerii a debutat cu afecțiuni cardio-vasculare dintre cele mai grave, care au devenit incurabile.
Din cauza celor întâmplate, arată reclamantul veniturile sale obținute din activități licite, nu au mai putut fi realizate, mediatizarea în plan local și central i-au creat o imagine de infractor în domeniul economic, pierzându-și credibilitatea, astfel că, în prezent este necesară o campanie de reabilitare morală a acestuia.
In dovedirea susținerilor sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, depunând în copie la dosare acte justificative pentru pretențiile solicitate - filele 5 - 257 dosar fond.
La data de 13.06.2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahovaa invocat excepția tardivității introducerii acțiunii,excepție pusă în discuția părților și unită cu fondul, deoarece pentru soluționarea acesteia erau necesare probe care erau comune fondului.
Prin sentința civilă nr.680 din 20 iunie 2006, Tribunalul Prahovaa respins excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a admis în parte acțiunea reclamantului, cu obligarea pârâtului, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească suma de 125.000 Euro, reprezentând daune morale și 125.000 Euro reprezentând daune materiale,sau echivalentul în lei la cursul R din ziua plății, și plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.504 alin.1 și 2 Cod pr. penală, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, având dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
De asemenea, arată instanța de fond că dispozițiile art.5 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevăd că, orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa decât în cazul în care a fost arestat sau reținut atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Pe de altă parte, art.5 alin.5 din Convenție stabilește că orice persoană care este victimă a unei arestări sau dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol, are dreptul la reparație, iar art.6 alin.1 din Convenție prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil,public și într-un termen rezonabil al cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială.
Din analiza probelor administrate în cauză, reține instanța de fond, a rezultat că, pe de o parte reclamantul a îndeplinit diferite funcții înalte în domeniul patronatului, având și o societate comercială cu sucursale în mai multe localități din țară, iar pe de altă parte la data de 26.05.1997 a fost reținut de organele de poliție, după care în perioada 26.08.1999 - 2.10.1999 a fost arestat preventiv de către procuror, măsură ce a fost revocată în urma admiterii plângerii reclamantului în baza încheierii din datra de 1.09.1999 a Judecătoriei Brăila menținută prin decizia nr.1777/1999 a Tribunalului Brăila, constatându-se că măsura arestării preventive a fost nelegală, neexistând indicii temeinice cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni de către acesta.
Conform probelor administrate în cauză, a rezultat că în perioada mai 1997 - noiembrie 2005, reclamantul a fost cercetat și judecat de către organele de poliție, parchet și instanțele judecătorești pentru săvârșirea unor infracțiuni, perioadă în care, inițial, prin rechizitoriul nr.174 din 8 decembrie 1999, reclamantul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.215 alin.3 și 5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.291 art.Cod Penal12,13 din Lg.87/1994, fiind inițial condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare în baza sentinței penale nr.36/2000 desființată în parte prin decizia nr.176/2001,după care prin decizia nr.4530/2002 a fostei s-a dispus casarea hotărârilor judecătorești sus menționate și trimiterea cauzei spre rejudecare, ulterior dispunându-se achitarea acestuia pentru toate infracțiunile sus menționate prin deciziile nr.160/2005 și 6584/2005 ale Curții de Apel Brașov și
Mai reține instanța de fond că, atâta vreme cât prin încheierea din 1.09.1999 s-a constatat nelegalitatea măsurii arestării preventive, iar reclamantul a fost achitat pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată după o perioadă de aproximativ 8 ani, ulterior cauza fiind trimisă spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize contabile care să stabilească vinovăția sau nevinovăția acestuia, rezultă că reclamantul are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite atât din punct de vedere material cât și din punct de vedere moral, deoarece pe de o parte a fost privat de libertate nelegal, fiindu-i încălcat dreptul la libertate, pe de altă parte procesul a durat peste 8 ani, iar în rejudecare pornindu-se de la o condamnare de 10 ani, s-a ajuns la o achitare pentru toate infracțiunile.
Chiar durata procesului, se arată în considerentele hotărârii, nu reprezintă o durată rezonabilă, deoarece conform jurisprudenței Curții Europene a Dreptului Omului, prelungirea unei asemenea proceduri s-a datorat deficiențelor autorităților, constând în infirmarea Ordonanței nr.174/1997 privind scoaterea de sub urmărire penală în baza Ordonanței nr.114/1999, schimbarea ulterioară a încadrării juridice, iar după desfășurarea unui ciclu procesual s- dispus rejudecarea cauzei de prima instanță, toate aceste deficiențe au dus la întârzierea generală înregistrată în modul de tratare a reclamantului.
Mai reține instanța de fond că, toate împrejurările descrise mai sus arată că a avut loc și o încălcare a art.8 din Convenție, privind dreptul oricărei persoane la respectarea vieții sale private și de familie prin modalitatea în care a avut loc desfășurarea procesului și mediatizarea acestuia de către organele statului prin intermediul mijloacelor mass- media în detrimentul reclamantului, pentru toate acestea reclamantului i se cuvine o reparație echitabilă pentru prejudiciile morale și materiale suferite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul G, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivarea cererii de apel apelantul a arătat că, în mod greșit a procedat instanța de fond atunci când a admis numai în parte acțiunea sa, sumele acordate fiind insuficiente pentru a acoperi o justă și integrală suferință și prejudiciile ce i-au fost aduse urmare unor grave încălcări a unei valori sociale deosebit de importante și anume"libertatea.
A mai precizat apelantul că, pe tot parcursul procesului civil la instanța de fond, pârâta, deși legal citată și i-au fost comunicate toate actele de procedură, nu a depus întâmpinare prin care să invoce vreun argument în combaterea acțiunii.
Cu toate că în motivarea acțiunii instanței de fond, în esență, se regăsesc elementele principale expuse în cererea de chemare în judecată, aspecte care au fost probate pe deplin, totuși instanța nu a acordat actelor depuse o eficiență juridică maximă care, în final să conducă la acordarea în totalitate a despăgubirilor solicitate.
A învederat apelantul că, după 9 ani în care a fost reținut, arestat, judecat a ajuns în prezent un om distrus material și moral, starea sănătății sale fiind gravă, având afecțiuni cardo-vasculare dintre cele mai grave, fiind internat de mai multe ori, cheltuind sume mari de bani cu medicii și cu medicamentele.
In plan familial, datorită situației create, divorțul a fost inevitabil, fiind un om compromis și sub acest aspect,iar toate funcțiile pe care le-a deținut în cadrul patronatului și al celorlalte organizații în care a activat, au fost pierdute, urmare incompatibilității intervenite de arestarea și respectiv judecarea cauzei.
De asemenea, veniturile sale nu au mai putut fi realizate, mediatizarea în plan local și central i-au creat o imagine de infractor economic, pierzându-și astfel credibilitatea, toate bunurile i-au fost puse sub sechestru, a trecut prin cele mai grele suferințe morale, cât timp a fost arestat s-a interzis 5 zile avocatului său să aibă legături personale cu acesta, fiind izolat cu un regim sever de privare a libertății, a fost necesară intervenția instanței pentru a-i fi respectate drepturile fundamentale.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii sale de apel apelantul a arătat că, la stabilirea daunelor morale și materiale s-a avut în vedere în principal, întinderea procesului penal, condiție ce nu se regăsește în art.504 Cod pr. penală, apreciind că durata de aproximativ de 8 ani a procesului penal, este imputabilă organelor judiciare, însă omite să aibă în vedere numeroasele termene de judecată acordate exclusiv la cererea reclamantului și a cererilor de strămutare formulate de el.
Conform art.504 pot C.P.P. fi acordate despăgubiri când privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal a fost judiciar stabilită ca atare, nelegalitatea măsurii preventive trebuie stabilită prin hotărârea instanței de revocare, prin hotărârea definitivă de achitare sau încetare al procesului penal, în cauză, însă, au fost respectate toate condițiile de fond și formă prevăzute de art.148 lit.h
C.P.P.Achitarea ulterioară a inculpatului a fost dispusă pe considerente subiective, apreciindu-se pentru o faptă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, iar pentru cea de a doua că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Cu privire la despăgubirile morale, instanța supremă a decis că la stabilirea cuantumului lor să se aibă în vedere o serie de criterii, fiind necesar ca cel ce pretinde astfel de daune să și dovedească în ce măsură drepturile nepatrimoniale i-au fost afectate, iar pentru ca instanța să poată aplica criteriile este necesar să procedeze la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul, în cauza de față sumele acordate fiind absolut exagerate și nedovedite.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii sale de apel apelantul a arătat că, că într-adevăr art.504 Cod pr. pen. instituie posibilitatea reparării de către stat a pagubelor suferite de peroanele care în cursul procesului penal au fost private de libertate, ori cărora li s-a restrâns libertatea, însă, numai în situația în care aceste măsuri au fost nelegale,iar nelegalitatea lor trebuie dovedită, singura posibilitate de a face acest lucru având-o procurorul sau instanța de judecată.
In cauza de față, prin hotărârea de achitare nu se critică în nici un fel măsura arestării preventive,iar de prevederile art.504 Cod pr. pen. pot beneficia cei asupra cărora s-au făcut abuzuri reale,probate nu și cei care au fost anchetați și judecați cu respectarea normelor legale în vigoare.
Pentru acordarea de către instanță a daunelor morale, se impune administrarea de probe corespunzătoare care să contureze atât dimensiunile suferințelor fizice cât și întinderea prejudiciilor morale la care a fost suspus reclamantul, simpla stabilire a sumei de către acesta nefiind suficientă, în acest sens pronunțându-se și Inalta C de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține de către instanță că reclamantul trebuie despăgubit este statuat în practica Inaltei Curți de Casație și Justiție, că factorul prejudiciabil se limitează la durata arestării preventive, deoarece ulterior punerii în libertate, derularea procesului penal care s-a finalizat cu hotărâre de achitare, reprezintă o clauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei în cauză.
Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă, prin Decizia nr. 379/08.11.2006 a respins ca nefondate apelurile.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, referitor la apelul reclamantului, în esență, criticile acestuia vizează cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri materiale și morale, mai exact faptul că acțiunea sa nu a fost admisă în totalitate, în sensul acordării a sumelor solicitate, respectiv, 1.000.000 Euro daune morale și 1.000.000 Euro daune materiale.
Acestea au fost considerate ca nefondate, deoarece este știut că în materia daunelor morale principiul reparației integrale nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt aplicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil chiar, de a fi echivalate bănește.
Instanța de judecată sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial, va trebui să caute a fixa o sumă necesară, nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a- procura satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
întinderii reparației, indemnizarea daunelor se face cu luarea în considerare a gravității violării, accentul fiind pus pe importanța prejudiciului din punctul de vedere al victimei.
Reparația prejudiciului de natură morală este subordonată principiului " restitutio in integrum ", iar criteriile avute în vedere la indemnizarea acesteia depind de particularitățile cazului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat în unele cazuri că,hotărârea de constatare judiciară a violării unui drept al omului, constituie, în sine o satisfacție suficientă pentru prejudiciul moral încercat de cel vătămat.
In practică, admițându-se ideea acordării de reparații, principiul că aceasta trebuie să fie integrală, a fost atenuat în favoarea unei mai puțin ambițioase, dar mai realiste indemnizații cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent, care prin excelență poate fi o sumă de bani, aceasta permițând victimei să-și aline prin anumite avantaje rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.
In sensul acesta doctrina juridică internă, a apreciat că prejudiciile nepatrimoniale nu sunt susceptibile de o reparare propriu-zisă, așa numita reparație are menirea doar de a ușura suferințele persoanelor prejudiciate sau de a le crea anumite satisfacții.
Măsurile patrimoniale și cele nepatrimoniale aplicabile singure sau împreună, sunt singurele de natură a repune pe cel prejudiciat moral în situația anterioară producerii prejudiciului, fapt posibil a fi realizat prin acțiunea în justiție, cum este și cazul în speță.
A mai reținut Curtea că, în cauza de față, instanța de fond analizând situația de fapt și de drept dedusă judecății,în raport de probele administrate și față de dispozițiile legale în materie, atât cele interne cât și cele prevăzute de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, a apreciat corect cu privire la despăgubirile de ordin material și moral acordate reclamantului.
Astfel,potrivit dispozițiilor art.504 alin.1 și 2 Cod pr. penală, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, având dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, dispoziții legale ce au incidență și în speța de față, din actele dosarului rezultând cu prisosință, că reclamantul a parcurs o astfel de situație - arestat,judecat, în final achitat în acest sens fiind hotărârile penale depuse în copie la dosarul de fond,cu privire la care instanța de fond a făcut o amplă referire.
Potrivit dispozițiilor art.5 și 6 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului, dispoziții care se referă"la dreptul la libertate și la siguranță al persoanei, precum și " dreptul la un proces echitabil ", orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță,nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol,are dreptul la reparații, iar orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională, dar în același timp ea trebuie să respecte scopul esențial al art.5, protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale.
Dreptul la libertate și siguranță și dreptul la un proces echitabil,sunt două garanții care produc efecte la momente diferite, garanția instituită de art.5 trebuie raportată la momentul arestării unei persoane,atunci când începe privarea ei de libertate, pe când cea prevăzută de art.6 poate fi pusă pe tot parcursul procesului penal împotriva unei persoane arestată sau judecată în stare de libertate.
Din probele administrate, așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamantul a fost cercetat și judecat în perioada 1997 - noiembrie 2005, peste 8 ani, o asemenea durată a desfășurării procesului penal, nu reprezintă o durată rezonabilă conform jurisprudenței Curții Europene a Dreptului Omului, având repercursiuni negative asupra vieții private și de familie a acestuia, cât și pe plan social prin pierderea funcțiilor avute și a relațiilor cu diverși parteneri comerciali, pierderea prestigiului moral, și nu în cele din urmă probleme de sănătate, pentru rezolvarea cărora au fost și sunt necesare intervenții medicale de specialitate.
Rezultă așadar că, acțiunea formulată de către reclamant este întemeiată, iar în ceea ce privește cuantumul daunelor morale și materiale stabilite de instanța de fond, acestea sunt corect acordate raportat la probatoriile administrate, precum și la principiul consacrat al modalității de reparație al prejudiciului în jurisprudența internă, precum și a Curții Europene, astfel că apelul a fost apreciat ca nefondat.
Referitor la apelul declarat de către Ministerul Public, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, și acesta a fost considerat ca nefondat, pe de o parte pentru că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a dispozițiilor art.504 Cod pr.pen. care reglementează dreptul intern privind acordarea de despăgubiri persoanei arestate și condamnate, ulterior achitate care a fost privată de libertate în mod nelegal, precum și a dispozițiilor art.5,6,8 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, dispoziții care au fost încălcate în ceea ce-l privește pe reclamant și care reglementează dreptul european aplicabil în speța de față.
A mai reținut instanța că, este adevărat că din probele administrate la instanța de fond a rezultat că, durata procesului s-a desfășurat pe o perioadă de peste 8 ani, începând cu data reținerii,26.05.1997 și până la momentul soluționării recursului de către Inalta C de Casație și Justiție la data de 22.11.2005,nefiind o durată rezonabilă, prelungirea unei asemenea proceduri s-a datorat deficiențelor autorităților constând în infirmarea Ordonanței nr.174 din 2 decembrie 1997 privind scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului în baza Ordonanței nr.114/1999, schimbarea ulterioară a încadrării juridice, iar după desfășurarea unui ciclu procesual s-a dispus rejudecarea cauzei de prima instanță la data de 24.10.2002, pentru administrarea unei probe cu expertiză contabilă- refuzată pe parcursul cercetării făcută de procurori, deficiențe care au dus la întârzierea procesului,astfel că au fost apreciate ca nefondate criticile apelantei-pârâte,în sensul că întârzierea procesului s-a datorat cererilor de strămutare făcute de către reclamant.
De menționat, este faptul că, din actele dosarului a rezultat că cererile de strămutare făcute de reclamant, au fost admise de Inalta C de Casație și Justiție, prin urmare au existat motive temeinice în acest sens.
Nefondată a fost considerată și critica apelantei-pârâte privind greșita acordare a daunelor morale și materiale, mai exact că nu au fost avute în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic și fizic, precum și importanța valorilor morale lezate, deoarece verificând actele și lucrările dosarului se poate constata că, acesta a suferit prejudicii și repercursiuni negative, atât asupra vieții private și de familie - soția sa, de profesie judecător, a divorțat, cât și pe plan social, prin pierderea tuturor funcțiilor pe care le-a deținut, a relațiilor avute cu diverși parteneri comerciali, a veniturilor pe care le-ar fi obținut din exercitarea acestor funcții, i-a fost afectată sănătatea, suferind de cardiomiopatie dilatativă,având nevoie de un transplant de cord,așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Raportat la actele și lucrările dosarului, la legislația internă în materie, precum și a celei prevăzute de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, s-a apreciat că instanța de fond a făcut o evaluare rezonabilă a daunelor morale și materiale acordate, astfel că și sub acest aspect criticile apelantei-pârâte au fost considerate ca nefondate.
Așadar, și apelul pârâtei Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahovaa fost respins ca nefondat.
In ceea ce privește apelul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Finanțelor Publice P, și acesta a fost apreciat ca nefondat, fiind greșită susținerea, că judecătorul fondului apreciind subiectiv cauza a admis cu mare ușurință pretențiile reclamantului, deoarece soluția instanței de fond este dată pe baza probatoriilor administrate, printr-o corectă apreciere a situației de fapt dedusă judecății, precum și a legislației interne și europene care guvernează această materie.
A reținut Curtea că, așa cum s-a arătat anterior, repararea prejudiciului de natură morală este subordonată principiului " restitutio in integrum ", iar criteriile avute în vedere la indemnizarea acesteia depind de particularitățile cazului, în speța de față sumele acordate cu titlu de despăgubiri materiale și morale de către instanța de fond, sunt rezonabile, astfel că nu există situația unei îmbogățiri fără justă cauză a celui care se pretinde prejudiciat, în speță, reclamantul,cum greșit a aratat apelanta-pârâtă.
prejudiciabil, nu se poate limita doar la durata arestării preventive, așa cum a susținut apelanta-pârâtă, deoarece așa cum corect a reținut și instanța de fond, procesul penal s-a desfășurat pe o perioadă de peste 8 ani, existând deficiențe majore care au dus la întârzierea generală înregistrată în modul de tratare a cauzei reclamantului pentru care nu există nici o explicație pertinentă,în acest sens, după ce a avut loc o infirmare a unei ordonanțe de scoatere de sub urmărire penală, o rejudecare a cauzei pornind de la o condamnare de 10 ani închisoare, se ajunge în final, la o achitare pentru toate infracțiunile.
Atâta timp cât au avut loc încălcări ale drepturilor prevăzute de art.5, 6, 8 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului,cât și îndeplinite prevederile art.504 Cod pr.penală, înseamnă că, reclamantul are dreptul la o reparație echitabilă pentru prejudiciile morale și materiale suferite, apreciate în funcție de consecințele acestor încălcări asupra vieții și sănătății sale, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică și sub acest aspect.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul G, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice P și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Recursul reclamantului, deși întemeiat în drept pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă aduce în realitate, critici ce vizează insuficiența cuantumului daunelor materiale și morale, în raport cu sumele acordate cu acest titlu de instanța de fond, arătând că hotărârea este nelegală și totodată, netemeinică, întrucât nu au fost acoperite integral prejudiciile materiale și morale ale acestuia, create prin restrângerea libertății.
Se evidențiază consecințele materiale și morale ale lipsirii de libertate a reclamantului în perioada 1997-2005, în raport cu starea de sănătate, cu statutul familial, socio-profesional al acestuia, fiind prezentat detaliat, istoricul acestei perioade de la data reținerii și arestării și până la achitarea inculpatului.
Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice arată că nelegalitatea deciziei pronunțată de instanța de apel, constă într-o aplicare greșită, în speță a prevederilor art. 504 Cod procedură penală, întrucât măsura privării de libertate a fost legală și se susține că daunele materiale și morale sunt exagerate și neprobate de reclamant, că nu au fost administrate probatorii care să contureze dimensiunea suferințelor fizice și întinderea prejudiciului moral.
S-a arătat că în raport de durata arestării preventive sumele acordate de instanță sunt prea mari și lipsite de temei legal, solicitându-se admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în fond și apel și respingerea acțiunii reclamantului.
Recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI vizează critici privind nelegalitatea hotărârilor, în sensul că instanțele au avut în vedere la stabilirea daunelor materiale și morale, criterii ce nu se regăsesc în dispozițiile art.504 Cod procedură penală, cum ar fi, în cazul concret dedus judecății - întinderea procesului penal.
Astfel, s-a precizat că instanța a acordat fără suport probatoriu, daunele materiale și morale, în cuantum de câte 125.000 euro pentru fiecare categorie, în lipsa unor criterii obiective care să evidențieze în ce măsură au fost lezate drepturile patrimoniale și personal nepatrimoniale ale reclamantului, concret la speță și care să justifice, în drept, incidența condițiilor prevăzute de art.504 Cod procedură penală.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 8196/04.12.2007 a admis recursurile, a casat decizia și a trimis cauze spre rejudecare instanței de apel.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut că, reclamantul a investit instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni, având ca obiect obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumelor de câte 1.000.000 euro, cu titlu de daune materiale și morale în echivalentul în lei la cursul din ziua plății, cerere întemeiată în drept pe dispozițiile art.504 Cod procedură penală.
Prevederile legale menționate, stipulează că "orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată, ori că această faptă nu există".
"Are dreptul la repararea pagubei și persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior, pentru motivele arătate în alineatul precedent a fost scoasă de sub urmărire penală sau a fost achitată".
A mai reținut instanță că, în cazul concret dedus judecății este de observat că reclamantul a fost arestat nelegal, măsura privării de libertate fiind neîndoielnic abuzivă, astfel cum rezultă din decizia penală nr. 177 din 8 septembrie 1999 Tribunalului Brăila care a stabilit că măsura arestării preventive a fost abuzivă.
Pe de alt parte, prejudiciul material nu este probat în cauză, suma de 125.000 euro, stabilită cu titlu de daune materiale de Tribunalul Prahovaa fost acordată fără a se administra probe.
A mai reținut instanța că, acțiunea de față este întemeiată și în raport de prevederile art.504 Cod procedură penală, potrivit cărora restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz și prin hotărâre judecătorească de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate.
Art.504 Cod procedură penală se referă la situația în care a intervenit o măsură privativă de libertate, ceea ce nu exclude posibilitatea prevăzută de legiuitor, ca o persoană să solicite despăgubiri, fiind suficient ca aceasta să fi fost condamnată în mod nelegal și ulterior, achitată.
Considerentele sentinței civile nr.680 din 20 iunie 2006 Tribunalului Prahova se limitează la o expunere a situației de fapt, în respectarea cronologică a evenimentelor și arată doar că reclamantul cunoscut ca având o activitate prestigioasă în cadrul patronatului B și fiind asociat la societatea comercială "" a deținut funcții de conducere și a desfășurat o activitate economică, fără însă a se stabili pe bază de probe concrete, veniturile reale de care acesta a fost privat în perioada reținerii și arestării sale, valoarea economică obținută din derularea contractelor economice, raportat la perioada anterioară arestării, când reclamantul se bucura de o situație materială provenită din veniturile sale, apreciate ca asigurându-i un bun nivel de trai.
În cauză nu au fost administrate sub aspectul cuantumului, probe, din care să rezulte fără echivoc cheltuielile făcute ca urmare agravării stării de sănătate, respectiv a afecțiunilor cardio-vasculare etc.
A învederat instanța de control judiciar că, acordarea despăgubirilor materiale presupune ca prejudiciul material să fie cert, atât în privința existenței cât și a întinderii acestuia, astfel încât să poată fi evaluat în funcție de criteriile obiective, de la caz la caz.
Instanța de fond a reținut în esență că acordarea daunelor materiale se justifică câtă vreme condamnarea penală pe nedrept a produs suferințe pe plan moral, social și profesional, de natură a fi lezat demnitatea și onoarea reclamantului, dar cu privire la cuantumul acestora Tribunalul a avut în vedere exclusiv criteriul duratei procesului penal, fără a proba "pretențiile" reclamantului, neinvidualizând alte criterii în acordarea daunelor materiale și neprobând, sub aspectul cuantumului, întinderea acestora.
Instanța era obligată ca, potrivit dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă să pună în discuția părților administrarea probatoriilor pentru daunele solicitate de reclamant, având în vedere că Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc".
În consecință, a apreciat instanța că, motivele de recurs referitoare la lipsa probatoriilor privind stabilirea întinderii prejudiciului material creat în cauză, individualizarea, în cazul concret, la speță a criteriilor de acordare a daunelor, potrivit cu consecințele negative avute în plan familial și socio-profesional și intensitatea cu care acestea au fost percepute de reclamant sunt fondate, așa încât a admis recursurile declarate în cauză și a trimis cauza spre rejudecare.
Deși recursul reclamantului vizează critici privind netemeinicia hotărârii s- precizat că pentru o soluționare unitară a cauzei, în rejudecare va fi admis și acest recurs, chiar dacă încadrarea criticilor expuse de reclamant nu face posibilă examinarea nelegalității hotărârilor atacate.
Instanța de trimitere are a aprecia cauza în raport de prevederile art.504 Cod procedură penală, temei de drept stabilit de reclamant în cadrul procesual de la fond și a administra probatorii din care să rezulte întinderea prejudiciului material suferit de reclamant, urmare a măsurii arestării nelegale.
A mai stabilit instanța de casare că, pretențiile reclamantului, întemeiate atât pe prevederile art.504 Cod procedură penală cât și pe dispozițiile art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale vor fi analizate de instanța de trimitere și vor fi administrate probe concludente pentru a se stabili întinderea prejudiciului material, în contextul în care prin condamnarea pe nedrept a reclamantului s-a adus atingere valorilor care definesc personalitatea acestuia, în planul fizic și psihic și în măsura în care au fost lezate valori, ca: demnitatea, onoarea și prestigiul social.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 01.04.2008 sub nr. 6315,-.
În fond, după casarea cu trimitere pe linia deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală Curtea a încuviințat apelantului proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori și proba cu expertize specialitate medico legală și financiar contabilă, lucrările având obiective arătate în încheierea de ședință de la fila 15 dosar rejudecare.
De asemenea Curtea a încuviințat apelantului pârât Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP P proba cu înscrisuri.
Părțile au depus la dosar acte.
În cauză s-au efectuat lucrări de specialitate, rapoartele de expertiză fiind depuse la dosar.
Curtea, analizând în fond după casarea cu trimiterile cererile de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Sub aspectul apelului declarat de apelantul reclamant G Curtea reține că acesta a investit inițial Tribunalul Prahova - Secția civilă cu o cerere având ca obiect obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unor sume de bani cu titlu de daune materiale și morale.
La baza demersului judiciar al reclamantului au stat susținerile acestuia potrivit cu care a fost condamnat pe nedrept și de asemenea a fost privat de libertate în mod nelegal, situație în care a suferit un prejudiciu moral și material.
Potrivit art. 504 al. 1 Cod pr. penală, întregul text de lege fiind indicat și ca temei juridic al acțiunii, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea pagubei suferite de către stat, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
În lumina alineatului 2 al aceluiași text de lege are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Art. 504 al. 3 Cod pr. penală dispune că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită printre mai multe acte și prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate.
În speța pendinte, așa cum se reține din înscrisurile dosarului primei instanțe reclamantul a fost reținut la data de 28.05.1997 și arestat la data de 26.08.1999.
Prin încheierea din data de 01.09.1999 a Judecătoriei Brăilas -a dispus revocarea măsurii arestării preventive, soluție menținută prin Decizia penală nr. 177/09.09.1999 a Tribunalului Brăila.
Din conținutul acestei din urmă hotărârii rezultă fără putere de tăgadă caracterul abuziv al arestării apelantului reclamant din cauza pendite, împrejurare de altfel reținută și de instanța de control judiciar în considerentele decizie de casare.
Așa fiind în speță sunt incidente în ceea ce îl privește pe reclamantul apelant dispozițiile art. 504 Cod pr. penală acesta fiind îndrituit la acordarea atât de daune materiale, cât și de daune morale pentru prejudiciu cauzat.
În ceea ce privește prejudiciul material, așa cum se reține din întreg materialul probator administrat în cauză, inclusiv în faza rejudecării după casarea cu trimitere apelantul reclamant a fost obligat, urmare a declanșării unei afecțiuni cardiace și care s-a agravat să suporte mai multe internării în unități medicale, precum și costurile unor tratamente costisitoare.
Astfel, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico legală, urmare a acțiunilor întreprinse de organele de cercetare penală, reclamantul a fost supus unei stări tensionate pe fondul căreia starea sa de sănătate s-a agravat, fiind obligat la administrarea unui tratament inclusiv cu medicamente care nu se găseau pe piața românească.
Mai mult decât atât potrivit concluziilor raportului de expertiză financiar contabilă efectuat în cauză reclamantul apelant a fost asociatul unic și administratorul societății comerciale SC SRL.
Încă de la înființare societatea s-a dezvoltat ascendent și continuu, progresând de la an la an, datorită unui management reușit, acumulând în urma afacerilor derulate un patrimoniu foarte important ceea ce a permis dezvoltarea pe baza rodniciei afacerilor.
În anul 1997 societatea a realizat o cifră de afaceri de 5 ori mai mare decât în anul precedent, având dezvoltate sucursale în mai multe orașe.
În aceiași lucrare de specialitate s-a reținut că, dezastrul a început în urma unui control efectuat de către DGFP B cu constatări eronate, preluate ulterior și de către organele de cercetare penală, eronat supraevaluate și încadrate în evaziune fiscală, situație constată în final de către instanță ca incorectă.
Pe de altă parte, reținerea și ulterior arestarea, precum și condamnarea într-un prim ciclu procesual a apelantului reclamant a creat o psihoză atât în interiorul societății, cât mai ales în exterior, cu partenerii de afaceri și în special clienții unității care nu au mai plătit la scadență obligațiile, creând situația de insolvență.
Pe același fond și angajații unității nu și-au mai îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu, toți acești factori conducând la insolvența și ulterior la deschiderea procedurii în ceea ce privește societatea și lichidarea sa.
Totodată, activității societății i s-a dat o lovitură puternică și urmare a faptului că mai mute bunuri au fost sechestrate și au rămas așa pe întreg parcursul procesului penal.
Aceste aspecte reținute în expertiză se coroborează și cu declarațiile celor doi martori care au relatat cu privire la declinul economic al societății, precum și în ceea ce privește atitudinea partenerilor de afaceri după reținerea și ulterior după arestarea și trimiterea în judecată a reclamantului, inclusiv neonorarea datoriilor scadente.
Într-o atare situație este indubitabil că, măsurile privative de libertate la care a fost supus apelantul reclamant, precum și trimiterea sa în judecată sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni din care unele economice, în concurs real și pentru care după parcurgerea unui prim ciclu procesual s-a dispus achitarea au produs acestuia un prejudiciu material constând pe de o parte în costul medicației pe care trebuie să o urmeze cu caracter permanent, iar pe de altă parte în lipsa de obținere de profit din societatea pe care a fondat-o și a condus-o spre o cifră de afaceri impresionantă și care constituia pentru acesta sursă de venituri.
Sub aspectul prejudiciului moral, Curtea reține că, așa cum s-a arătat în doctrină și s-a decis în jurisprudență, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic și fizic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională, socială.
Ori, în speța dedusă judecății față de întreg materialul probator administrat în cauză apelantul reclamant a suferit un prejudiciu moral urmare a reținerii, arestării sale de nedrept și trimiterii în judecată sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni pentru care în cele din urmă s-a dispus achitarea sa.
Astfel, așa cum s-a arătat în precedentul prezentelor considerente starea de sănătate a apelantului persoană fizică s-a agravat, evoluția bolii fiind severă, acesta făcând parte dintr-o categorie de bolnavi la care riscul de moarte subită este foarte mare, fiind un posibil candidat la transplant de cord.
Totodată, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză apelantul, care era o persoană respectată în colectivitate și-a pierdut credibilitatea, iar imaginea sa publică a fost afectată, organele de cercetare penală denigrându-l în mod permanent și insistent, existând și o mediatizare puternică în acest sens.
De asemenea apelantul și-a pierdut familia, la momentul începerii cercetărilor penale fiind căsătorit și având un copil, soția sa divorțând de acesta.
Toate aceste împrejurări - suferințele fizice și psihice, marginalizarea, imposibilitatea de refacere a vieții de familie, perceperea nedreptății până la momentul pronunțării hotărârii de achitare au afectat puternic fizicul și psihicul apelantului reclamant.
Pentru toate motivele învederate Curtea apreciază ca fondate criticile formulate de către apelantul persoană fizică.
Sub aspectul apelului declarat de către apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova Curtea reține că o primă critică vizează împrejurarea că la stabilirea daunelor materiale și morale s-a avut în vedere de către prima instanță în special întinderea procesului penal, condiție care nu se regăsește în art. 504 Cod pr. civ.
Ori, așa cum s-a reținut în considerentele deciziei de casare temeiul juridic al cererii reclamantului nu este dat numai de art. 504 Cod pr. civ. ci și de art. 6 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței CEDO chiar în situația în care cauza penală a avut o anumită complexitate prelungirea procedurii în mod nerezonabil decurge din deficiențe manifestate de către autorități.
În cauza pendinte urmărirea penală a început împotriva reclamantului din cauza pendinte la data de 28.05.1997, inițial față de acesta s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, ulterior s-a dispus redeschiderea acesteia, trimiterea în judecată, condamnarea într-un prim ciclu procesual și achitarea prin hotărâre penală definitivă în cel de al doilea ciclu procesual.
Față de acest comportament al autorităților nu se poate aprecia ca rezonabilă o durată totală a procedurii ce s-a întins pe o perioadă mai mare de 8 ani.
Așa fiind această primă critică a apelantului apare ca nefondată.
Sub aspectul criticilor potrivit cu care dreptul la repararea pagubei se naște numai în măsura în care măsura preventivă a fost revocată pentru că a fost luată cu încălcarea prevederilor legale Curtea reține că potrivit art. 504 al. 3 Cod pr. penală privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită printre mai multe acte și prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate.
Pe de altă parte, prin Decizia penală nr. 177/09.09.1999 a Tribunalului Brăila și prin care a fost menținută soluția de revocare a măsurii arestării preventive s-a constatat caracterul abuziv al măsurii împrejurare reținută și de Înalta Curte de Casație și Justiție.
la art. 5 al. 5 din CEDO nu pot fi reținute de vreme ce chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în cauza Pantea împotriva României că recunoașterea de către instanțele interne a nerespectării dispozițiilor naționale în materie de arestare preventivă atrage încălcarea dispozițiilor Convenției.
Așadar și aceste critici sunt nefondate.
Nefondată este și critica potrivit cu care nu se poate cere repararea pagubei de către persoana care a fost achitată de către prima instanță sau ca urmare a căilor de atac întrucât acest raționament ar echivala cu o interpretare restrictivă a textului de lege, în contradicție cu soluțiile jurisprudențiale, inclusiv deciziile instanței de contencios constituțional și cu hotărârile CEDO.
Sub aspectul criticilor vizând acordarea propriu-zisă a despăgubirilor pentru prejudiciul moral și material, ce anume se include în acesta și întinderea lor criticilor apelantului li s-a adus argumentarea juridică în precedentul prezentelor considerente cu ocazia analizării apelului reclamantului.
Pentru motivele arătate pe larg mai sus acestea sunt apreciate de asemenea ca nefondate.
Sub aspectul apelului declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP P Curtea reține că o serie de critici sunt comune cu cele invocate de către apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și anume cele cu privire la aprecierea ca nelegală a măsurii arestării preventive și cu privire la incidența în acest caz a dispozițiilor art. 504 Cod pr. penală.
Întrucât acestea au fost pe larg analizate cu prilejul arătării argumentelor avute în vedere de către instanța de apel la aprecierea acestora ca nefondate nu vor fi reluate.
În ceea ce privește criticile legate de către probarea prejudiciului moral și material aceste aspecte au fost de asemenea analizate de către instanța de apel în cadrul apelului reclamantului.
De altfel aceste critici trebuie apreciate și prin prisma completării probatoriului de către instanța de apel, în fond după casarea cu trimitere, pe linia deciziei instanței de recurs.
Astfel, motivele pentru care au fost apreciate ca fondate criticile reclamantului sunt tot atâtea argumente pentru a constata caracterul nefondat al criticilor apelantului pârât.
Curtea nu poate avea în vedere nici criticile aceluiași apelant pârât în sensul că factorul prejudiciabil se raportează la durata arestării preventive, față de împrejurările concrete ale cauzei, de consecințele pe care le-a avut asupra reclamantului întregul proces penal și de temeiurile juridice reținute și de către instanța de casare și anume art. 504 Cod pr. pen. și art. 6 din CEDO.
Pentru toate motivele arătate și având în vedere dispozițiile art. 296 Cod pr. civ. Curtea urmează să admită apelului apelantului reclamant.
De asemenea Curtea urmează să respingă apelurile apelanților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP P, ca nefondate.
Pe cale de consecință Curtea va schimba în parte sentința atacată în sensul că va obliga Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 150.000 euro cu titlu de daune materiale și 150.000 euro cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 274 Cod pr. civ. Curtea va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul G, domiciliat în Câmpina,-,. 22,. A,l. 4,. 19, jud. P, în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, jud. P și cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP P, cu sediul în P,-, jud.
Schimbă în parte Sentința civilă nr. 680/20.06.2006 a Tribunalului Prahova - Secția civilă în sensul că obligă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 150.000 euro cu titlu de daune materiale și 150.000 euro cu titlu de daune morale.
Respinge apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, jud. P și cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP P, cu sediul în P,-, jud. P, ca nefondate.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință public, azi, 26.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red
5 ex/ 01.03.2010
nr. 5526/2006 Tribunalul Prahova - Secția civilă
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Radu Adriana Maria Ștefan ConstanțaJudecători:Radu Adriana Maria Ștefan Constanța
