Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 140/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1849/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 140
Ședința publică de la 23.02.2010.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanții reclamanți - decedat pe parcursul procesului și continuat de moștenitorii săi -, -, și - decedat pe parcursul procesului și continuat de moștenitorii săi și, împotriva sentinței civile nr. 365 din 13.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte COMUNA PRIN PRIMAR și AGROINDUSTRIALA și cu intimatul chemat în garanție MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.
are ca obiect - acțiune în revendicare.
La apelul nominal se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al apelanților reclamanți, -, și, în baza împuternicirii avocațiale nr. 69/2010, eliberată de Baroul București și lipsesc reprezentanții intimatelor pârâte Comuna prin Primar și, precum și cel al intimatului chemat în garanție Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează, depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 22.02.2010, a unei cereri formulată de A, prin care solicită acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător.
Avocatul apelanților reclamanți, prealabil, solicită comunicarea tuturor actelor de procedură pentru la adresa Cabinetului de Avocatură " și ții", în B, str. -. - nr. 12, sector 5.
Față de dispozițiile instanței luate prin încheierea de ședință de la termenul anterior, depune la dosar o precizare, prin care arată că unitatea deținătoare - - nu a răspuns notificării formulate de către reclamanți.
Cu privire la cererea formulată de intimata pârâtă, arată că se opune la amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, având în vedere că pricina nu se află la primul termen de judecată.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, formulată de intimata pârâtă, având în vedere că pricina se află la al treilea termen de judecată și, în plus, intimatei i-au fost comunicate motivele de apel încă de la termenul din 13.10.2009, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 156 din Codul d e procedură civilă.
Avocatul apelanților reclamanți arată că nu are alte probe de administrat în cauză sau cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelanților reclamanți solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere următoarele:
Precizează că obiectul cererii de chemare în judecată este acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.
Sub aspectul admisibilității acțiunii în revendicare, în cauză, apreciază că rămân aplicabile dispozițiile art. 315 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 22.08.2002, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă și de contencios Administrativ (dosar nr.4456/2002), reclamanții și au solicitat, în contradictoriu cu AGROINDUSTRIALA A și comuna prin Primar, obligarea pârâtelor să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din construcție și dependințe, precum și terenul aferent situat în comuna, șos. B T nr.217, județul
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt succesorii defunctului proprietar, conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar, autorul lor dobândind prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.12109/20.03.1939 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat terenul situat la adresa indicată anterior.
Prin Decretul nr.83/1949, de completare a Legii nr.187/1945, imobilul situat în comuna, șos. B T nr.217, județul Iaf ost expropriat, fiind dat în administrarea fostei Direcții a Agricole de Stat și, ulterior, fostei Întreprinderi Agricole de Stat. În anul 1990, acest bun a trecut în patrimoniul AGROINDUSTRIALA A, înființată în baza Legii nr.15/1990 și, deși reclamanții au notificat pârâții, conform Legii nr.10/2001, cererea nu a fost soluționată.
În drept, au fost invocate prevederile art.480 Cod civil.
Pârâta AGROINDUSTRIALA Aai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive; prin sentința civilă nr.483/25.05.2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a fost respinsă această excepție, instanța apreciind însă ca întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii.
În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că imobilul revendicat de reclamanți este identic cu cel aflat în posesia AGROINDUSTRIALA A, care se suprapune cu loturile 3, 4 și 5, astfel numerotate în raportul de expertiză efectuat în cauză, loturi dobândite de autorul reclamanților conform contractului de vânzare-cumpărare nr.12109/1939.
Pe aspectul admisibilității acțiunii, s-a constatat că reclamanții au urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001, formulând în acest sens notificare către AGROINDUSTRIALA A pentru restituirea imobilului format din teren de 1,153 ha și construcție din com., șos. B T nr.217, județul I, procedură care nu a fost însă finalizată până la soluționarea cauzei. Așadar, acțiunea în revendicare de drept comun formulată după intrarea în vigoare a legii speciale nu poate fi primită, reclamanții fiind îndreptățiți doar să urmeze procedura prevăzută de Legea nr.10/2001.
Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de reclamanții și, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare, în acest sens pronunțând decizia civilă nr.1415/25.10.2005 (dosar nr.4400/2004).
În considerentele acestei hotărâri, instanța de apel a reținut că, față de refuzul nejustificat al pârâtei AGROINDUSTRIALA A de a răspunde notificării, pentru respectarea principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, devin aplicabile prevederile art.21 alin.4 din Constituție, în sensul că cel căruia nu i se răspunde în termenul legal de organul administrativ este îndreptățit să se adreseze instanței de judecată, urmând ca aceasta să se pronunțe asupra calității de unitate deținătoare și asupra celorlalte aspecte invocate în temeiul Legii nr.10/2001.
Soluția a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr.3689/10.04.2006 (dosar nr.13835/2005), această instanță reținând că procedura prevăzută de art.21 și urm. din Legea nr.10/2001, republicată, este o procedură jurisdicțională administrativă, ce se finalizează printr-o hotărâre supusă controlului judecătoresc, prin aceasta asigurându-se accesul la justiție.
Chiar dacă reclamanții au înțeles să invoce în drept dispozițiile art.480 Cod civil, este cert că inițierea acțiunii în justiție a fost determinată de refuzul nejustificat al pârâtei AGROINDUSTRIALA A de a răspunde notificării ce i-a fost adresată.
Cum în raportul juridic dedus judecății nu s-a făcut dovada că reclamanților le-a fost soluționată notificarea, într-un fel sau altul, în termenul imperativ prevăzut de art.23 din Legea nr.10/2001 și care, în speță, a fost depășit, este evident că, în raport de art.21 din Constituție, astfel cum a fost revizuită prin Legea nr.429/2003, reclamanții erau îndreptățiți să se adreseze instanței de judecată, urmând ca aceasta să se pronunțe asupra calității de unitate deținătoare și a celorlalte aspecte invocate în temeiul legii speciale.
Acțiunea în revendicare pe care reclamanții au înțeles să o formuleze este admisibilă, acestora neputându-le fi îngrădit liberul acces la justiție până la finalizarea, într-un termen nespecificat, a procedurii administrative.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr-.
La 31.01.2007, pârâta AGROINDUSTRIALA Aaf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, solicitând obligarea acestuia, în cazul admiterii cererii principale, la restituirea valorii bunului cumpărat la prețul de circulație din momentul pronunțării.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că a dobândit proprietatea asupra imobilului revendicat de reclamanți prin nr.HG194/1991, prin care fosta s-a transformat în AGROINDUSTRIALA A, preluând de la aceasta întregul patrimoniu. Conform nr.HG834/1991, pârâta a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.2510, iar, prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.35/2000, s-a realizat privatizarea societății, Ministerul Agriculturii și Alimentației vânzând pachetul majoritar de acțiuni de 80,3667% din valoarea capitalului social subscris la. În lista de inventar, care a stat la baza întocmirii raportului de evaluare a societății în vederea evaluării prețului unei acțiuni, este cuprinsă și clădirea, precum și terenul aferent, ce face obiectul cererii de revendicare, sub denumirea "clădirea administrativă - sediul social".
Ca urmare a decesului reclamantului, intervenit în cursul procesului, instanța de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de succesor, a lui, conform certificatului de moștenitor nr.166/20.11.2006 eliberat de ți.
Chematul în garanție Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive pe cererea de chemare în garanție, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepție, a arătat că deținătorul bunurilor nu este chematul în garanție, ci pârâta, iar, ca urmare a privatizării acesteia, Agenția Domeniilor Statului a preluat contractul de privatizare în vederea urmăririi și executării clauzelor asumate.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție a fost admisă prin încheierea de ședință din 09.05.2007.
Prin sentința civilă nr.365/13.03.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AGROINDUSTRIALA A și cererea principală, având ca obiect revendicarea imobilului formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtele AGROINDUSTRIALA A și comuna prin Primar, și, totodată, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AGROINDUSTRIALA A împotriva chematului în garanție Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.12109 din 20.03.1939 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, numitul, autorul reclamanților, a dobândit un teren de 3 ha și 4695 mp, situat în comuna, județul I, constituind lotul nr.5 din planul de parcelare al moșiei, fostă proprietate a lui Gh..
Conform certificatelor de moștenitor nr.774/14.05.1998, eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 1, nr.2342/24.10.1994 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 2 și nr.1661 M 20.11.2006, eliberat de BNP ți, reclamanții sunt moștenitorii cumpărătorului.
Conform extrasului eliberat de Arhivele Statului, autorul reclamanților a fost expropriat în baza art.83 din Legea nr.187/2 martie 1949 ., de o suprafață totală de 14 ha, cuprinzând teren arabil, vii, livezi, grădini zarzavaturi, așa cum rezultă și din formularul de inventariere și din fișa de definitivare nr.887 aferentă comunei.
Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.251, eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației la data de 20.03.2000, s-a menționat că pârâta SA deține în proprietate exclusivă suprafața de - mp teren, din care suprafața de 8593 mp sediu central situată pe str. B - T nr.217, județul
Conform raportului de expertiză întocmit în primul ciclu procesual, s-a stabilit că terenul revendicat de reclamanți are o suprafață totală de 8593 mp, și că, prin măsurătorile de verificare, suprafețele înregistrate în documentația de bază a SC SA corespund cu cele existente în fapt pe teren. Expertul a arătat că nu poate fi constatată identitatea între proprietatea expropriată și cea solicitată prin cererea de revendicare, pe baza documentației depuse la dosar până la acel moment, arătându-se că reclamanții nu au depus la dosar cartea funciară aferentă anului 1940.
Ca urmare a încuviințării unei completări a raportului de expertiză, pe baza planurilor cadastrale întocmite în anul 1970 și a reperelor din planul de parcelare aferent contractului de vânzare-cumpărare nr.12109/1939, expertul a reținut că amplasamentul actual al terenului situat în comuna, Șos. B - T nr.217 și aflat în prezent în patrimoniul SC SA se suprapune peste loturile 3, 4 și 5 și definite ca "arabil sud - șosea" dobândite în perioada 1937-1939 de autorul reclamanților prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.18014/17.05.1937, 25671/10.07.1938 și 12109/20.03.1939.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC SA,tribunalul a constatat că acest aspect a fost soluționat în mod irevocabil prin sentința civilă nr.483 /25.05.2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosar nr.4456/2002, aspect menținut prin deciziile de control judiciar. Astfel, pe această problemă de drept, nu se mai poate pune în discuție existența acestei calități procesuale, cât timp excepția a fost soluționată în mod irevocabil, cu autoritate de lucru judecat față de instanța de rejudecare.
Pe fondul cauzei,tribunalul a constatat că prezenta cerere este întemeiată pe dispozițiile art.480 din Codul civil, reprezentând o acțiune în revendicare de drept comun, formulată de moștenitorii fostului proprietar împotriva dobânditorului de la stat, în speță pârâta având o situație juridică similară chiriașului - cumpărător în temeiul Legii nr.112/1995.
Sub aspectul revendicării, tribunalul a reținut că prin decizia nr.33/09.06.2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.60/2007 a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se următoarele: "Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.- și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, Secțiile Unite decid: concursul dintre legea speciala și legea generala se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiuluispecialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea speciala. În cazul în care sunt sesizate neconcordante între legea speciala (Legea nr.10/2001) și Convenția Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiata pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice."
Problema raportului dintre legea specială și legea generală a fost rezolvată de ÎCCJ, prin decizia LIII din 4 iunie 2007, prin care a reținut că, prin dispozițiile sale, Legea nr.10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
Având în vedere că Legea nr.10/2001 condiționează restituirea în natură de anularea titlului terțului dobânditor, cât timp în cauza de față contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtă cu statul (respectiv contractul de privatizare) nu a fost anulat, cererea reclamanților este nefondată.
Această aplicare directă trebuie făcută în lumina dreptului la un proces echitabil, garantat prin art.6 alin.1 din Convenție, interpretat în spiritul preambulului Convenției, care afirmă preeminența dreptului, ca element al patrimoniului comun al statelor membre, unul din fundamentele sale, consacrat în jurisprudența CEDO fiind principiul securității raporturilor juridice și al respectării dreptului de proprietate. Principiul securității raporturilor juridice contravine în mod obiectiv admiterii unei acțiuni în revendicare, exercitată de fostul proprietar după expirarea tuturor termenelor prevăzute de legea specială de reparație.
În consecință, trebuie reținut că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabil dispozițiile Legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art.480 din Codul civil.
Reclamanții au învederat instanței că au formulat notificare în temeiul Legii 10/2001, cu privire la terenul ce face obiectul acestei cereri, dar nu au primit niciun răspuns cu privire la celelalte categorii de teren; au formulat cereri și în temeiul Legii nr.18/1991 și ale nr.1/2000. Or, lipsa unui răspuns de către autoritatea sesizată cu o notificare poate fi sancționată de reclamanți prin introducerea unei cereri având ca obiect obligație de a face, respectiv de a răspunde la notificare sau direct cu o cerere de soluționare a notificării pe fond.
Cu atât mai mult, persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare având în vedere regula electa una și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO (Cauza Brumărescu contra României - 1997 ).
Faptul că acest Legea nr.10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru că împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației în instanță (art.26), căreia i se conferă o jurisdicție deplină.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că atenuarea vechilor neajunsuri aduse nu trebuie să creeze noi pagube disproporționate. Curtea consideră că nu trebuie ca o singură persoană care a beneficiat de o judecată definitivă favorabilă să suporte consecințele faptului că sistemul legislativ și judiciar intern a ajuns, în cauza respectivă, la coexistența a două judecăți definitive care să confirme dreptul de proprietate al unor persoane diferite asupra aceluiași bun (Cauza Raicu contra României, paragraful 25).
Pentru cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului preluat abuziv de stat, cu sau fără titlu valabil, pentru că, ca și în speța de față, titlul subdobânditorului nu a fost anulat, iar măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005 sunt iluzorii, Curtea a stabilit că urmează să se plătească persoanei îndreptățite despăgubiri bănești actuale și egale cu valoarea de piață imobiliară a bunului.
Problema care se pune este dacă prioritatea Convenției poate fi dată și în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiate pe dreptul comun, respectiv trebuie lămurit dacă o astfel de acțiune poate constitui un remediu efectiv, care să acopere, până la o eventuală intervenție legislativă, neconvenționalitatea unor dispoziții ale legii speciale.
Desigur, la această problemă nu se poate da un răspuns în sensul că există posibilitatea de a se opta între aplicarea Legii nr.10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, și anume Codul civil, căci ar însemna să se încalce principiulspecialia generalibus derogant.
Dar nici nu se poate aprecia că existența Legii nr.10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art.1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
Acesta este motivul pentru care acest tribunal a considerat că nu se poate vorbi despre o inadmisibilitate de plano a acțiunilor în revendicare întemeiate pe dreptul comun, instanța trebuind sa analizeze de la caz la caz în funcție de criteriile enunțate de decizia dată în recursul în interesul legii.
În acest punct, Curtea a amintit că, de principiu, literatura juridică a admis de multă vreme faptul că revendicarea este o acțiune reală, iar acest caracter se conservă atât timp cât există și posibilitatea de a se readuce lucrul revendicat în patrimoniul revendicantului. Dacă lucrul a dispărut dintr-o cauză imputabilă uzurpatorului sau a fost transmis de acesta unui terț care a dobândit în mod iremediabil proprietatea lui, obiectul revendicării urmează a fi convertit într-o pretenție de despăgubiri, caz în care acțiunea devine personală.
În vederea aplicării unitare a legii, Înalta Curtea stabilit că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun, fără ca pentru aceasta să fie nevoie ca principiul să fie încorporat în textul legii speciale și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată dacă acestea contravin Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Constatând că în cauză titlul pârâtului nu a fost anulat, iar reclamanții au formulat o notificare care nu a fost soluționată nici până în prezent, tribunalul reține că admiterea acțiunii în revendicare formulată de reclamanți ar duce la încălcarea dreptului de proprietate al pârâților, confirmat prin hotărârea judecătorească menționată mai sus.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.480 cod civil raportat la considerentele deciziei nr.33/09.06.2008 dată de ÎCCJ în recursul în interesul legii cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, tribunalul a respins acțiunea principală, având ca obiect revendicare imobiliară, ca nefondată.
Față de admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție prin încheierea de ședință din 09.05,2007, tribunalul a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC SA împotriva chematului în garanție Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În termen legal au declarat apel reclamanții și, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate și, pe fond, admiterea acțiunii în revendicare, astfel formulată, obligarea pârâtei AGROINDUSTRIALA la restituirea imobilului teren și construcție din comuna, șos.B - T nr.217, județul
În motivarea apelului, reclamanții au arătat că autorul lor a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din care face parte și imobilul revendicat prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.18014/1937 și nr.12109/1939 și contractul de schimb autentificat sub nr.25671/1938.
Imobilul a fost naționalizat în anul 1949, prin Decretul nr.83/1949 de completare a Legii nr.187/1945.
Pârâta AGROINDUSTRIALA își întemeiază calitatea de proprietar pe certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria 07 nr.2510/20.03.2000, intabulat în cartea funciară a comunei sub nr.174/2000.
Suprafața și structura celor două componente ale imobilului au fost determinate prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert ing., rezultând astfel 8587. teren și 216. construcție (total suprafață construită cu luarea în considerare a anexelor garaj și copertină este de 486.). Din conținutul acestui raport rezultă că imobilul revendicat este identic cu cel aflat în posesia AGROINDUSTRIALA, aspect confirmat și de alte probe administrate în cauză.
Sub aspectul admisibilității acțiunii în revendicare, apelanta a apreciat că rămân aplicabile dispozițiile art.315 alin.1 Cod de procedură civilă, potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Astfel, prin decizia civilă nr.1415/25.10.2005, Curtea de APEL BUCUREȘTIa tranșat problema procedurală analizată în sensul admisibilității acțiunii în revendicare formulată în contradictoriu cu comuna și AGROINDUSTRIALA.
normative ulterioare, respectiv decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu pot întemeia o soluție contrară celor statuate în dosar asupra admisibilității, pe de o parte pentru că, potrivit dispozițiilor deciziei, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr.10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate; această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice. Pe de altă parte, din modul de reglementare a soluțiilor stabilite prin Legea nr.1/2009, rezultă că inadmisibilitatea unei acțiuni în revendicare vizează exclusiv ipotezele în care persoana a dobândit bunul imobil în temeiul Legii nr.112/1995.
Pe fondul acțiunii, reclamanții au arătat că, din compararea titlurilor pe care părțile își întemeiază dreptul de proprietate asupra imobilului, rezultă că cel prezentat de apelanți este preferabil. Autorul lor, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului și construcției, prin actele de vânzare-cumpărare, respectiv schimb menționate anterior, după care l-a intabulat în cartea funciară a comunei. Pârâta AGROINDUSTRIALA își întemeiază dreptul de proprietate pe un certificat de atestare a dreptului de proprietate și pe contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.35/2000 încheiat cu Ministerul Agriculturii și Alimentației. Imobilul aparținând acesteia, a fost dobândit de la un neproprietar, Statul Român.
Prin întâmpinare, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea apelului ca nefondat și scoaterea sa din cauză, având în vedere că soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive luată de instanța de fond nu a fost criticată prin cererea de apel; această chestiune a intrat în puterea lucrului judecat.
În ședința publică din 12.01.2010 Curtea a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor defuncților reclamanți și, respectiv, -, și, având în vedere certificatul de moștenitor nr.23, respectiv 46/2009, eliberate de.
În apel nu au fost solicitate probe noi.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, având în vedere considerentele hotărârii apelate, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22.08.2002, reclamanții și au formulat o acțiune în revendicare împotriva pârâtelor și comuna, prin Primar, întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil, cu privire la imobilul - teren și construcții - din comuna, șos. B T nr.217, județ I, inițierea acțiunii în justiție fiind determinată de refuzul nejustificat al pârâtei de a răspunde la notificarea ce i-a fost adresată.
Prin sentința civilă nr.483/25.05.2004, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, considerând că, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, revendicarea imobilelor preluate fără titlu, în condițiile dreptului comun, nu mai poate fi primită, cei în cauză trebuind să recurgă la procedura administrativă prealabilă prevăzută în noua lege.
În speță, reclamanții au formulat notificare către pentru restituirea imobilului format din teren în suprafață de 1,153 ha și construcție, situat în comuna, șos. B - T nr.217, județ I (cum rezultă din adresa nr.374/6.08.2001 emisă de pârâta ), procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 nefiind însă finalizată până la momentul formulării cererii de chemare în judecată.
Soluția instanței de fond în ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii în revendicare a fost infirmată prin decizia civilă nr.1415/25.10.2005, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr.3689/10.04.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța de apel a apreciat că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, Constituția României a fost revizuită, art.21 al acesteia garantând accesul liber la justiție, situație în care jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.
Ca o consecință a aplicării legii în timp, le revine instanțelor judecătorești competența de a se pronunța asupra abrogării, iar nu a neconstituționalității, acelor prevederi legale, anterioare Constituției din anul 1991, care vin în contradicție cu prevederile constituționale, în temeiul art.154 alin.1 din Constituția revizuită.
Procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, fiind o procedură administrativă jurisdicțională, finalizată printr-o hotărâre supusă controlului judecătoresc (care asigură accesul la justiție) poate fi eludată numai în situația în care organul administrativ, în mod arbitrar, nu soluționează cererea în termenul prevăzut de lege, ca în cazul dedus judecății.
Ca urmare, constatându-se refuzul nejustificat al pârâtului de a răspunde notificării, pentru respectarea principiului liberului acces la justiție și al dreptului la un proces echitabil, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cel căruia nu i se răspunde în termenul legal de către organul administrativ, este îndreptățit să se adreseze instanței de judecată, urmând ca aceasta să se pronunțe asupra calității de unitate deținătoare și a celorlalte aspecte invocate în cauză, în temeiul Legii nr.10/2001, după republicare.
Ulterior, cu ocazia rejudecării fondului, prin sentința civilă nr.365/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, apelată în prezenta cauză, prima instanță a respins cererea principală având ca obiect revendicare imobiliară, formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții și comuna prin Primar, ca neîntemeiată, precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta împotriva chematului în garanție Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a analizat cererea de chemare în judecată din perspectiva dispozițiilor art.480 Cod civil, cu trimitere la Decizia nr.33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, așadar cu referire la admisibilitatea unei acțiuni în revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, constatând că titlul pârâtei nu a fost anulat și că reclamanții au formulat o notificare care nu a fost soluționată nici până la acel moment, caz în care admiterea cererii reclamanților ar duce la încălcarea dreptului de proprietate al pârâților chemați în judecată.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că prima instanță nu s-a conformat îndrumării dată de tribunal, instanța a cărei hotărâre a fost cenzurată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin aceasta nesocotind dispozițiile art.315 alin.1 Cod de procedură civilă, care prevăd că "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
În aceste condiții, instanța care rejudecă fondul, reia judecata procesului făcând abstracție de hotărârea care a fost desființată și, ținând seama de indicațiile date de instanța de control judiciar, se pronunță asupra aspectelor care nu au fost deja dezlegate în mod irevocabil. Instanța de trimitere este obligată să respecte hotărârea pronunțată în temeiul art.315 Cod de procedură civilă, chiar dacă aceasta este sau nu legală.
În cauză, de vreme ce prin decizia civilă nr.1415/2005, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, instanța de apel a considerat că judecătorii fondului trebuie să se pronunțe asupra calității de unitate deținătoare a pârâtei și a celorlalte aspecte invocate în cauză, în temeiul Legii nr.10/2001, republicată, prima instanță trebuia să considere problema admisibilității acțiunii în revendicare dezlegată, ca și calificarea obiectului cererii de chemare în judecată, ca fiind rezolvată, și să verifice care au fost cauzele care au determinat refuzul nejustificat al persoanei notificate de a răspunde la notificarea reclamanților, urmând să se pronunțe pe fondul cererii.
Pentru ca instanța de fond să respecte decizia de îndrumare, în raport de dispozițiile art.297 Cod de procedură civilă, Curtea va admite apelul, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere și celelalte critici formulate prin apelul declarat de reclamanții și, ce nu au putut fi cenzurate de C în condițiile în care s-a apreciat că nu au fost respectate indicațiile date în legătură cu modalitatea de soluționare a cererii de chemare în judecată, obligatorii din perspectiva dispozițiilor art.315 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții reclamanți - decedat pe parcursul procesului și continuat de moștenitorii săi -, domiciliat în B,-, -.8,.2,.5,.68, sector 6, domiciliat în Elveția, 12, Av.-, Geneva, cu domiciliul alea la Cabinetului de Avocatură " și ții", în B, str. -. - nr. 12, sector 5, -, domiciliat în M,-, județ S, domiciliat în B, C nr.244, -.21,.1,.4,.15, sector 3, domiciliată în B,-,.13,.5,.2,.90, județ B, domiciliată în T,-, -G1,.2,.28, județ G și - decedat pe parcursul procesului și continuat de moștenitorii săi, domiciliată în B,-, -.14,.2,.9,.82, sector 2 și, domiciliată în B,-, -.14,.2,.9,.82, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 365 din 13.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte COMUNA PRIN PRIMAR, Județ I, AGROINDUSTRIALA, cu sediul în, șos. B - T nr.217, județ I și cu intimatul chemat în garanție MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,-, sector 3.
Desființează sentința apelată și trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului București.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored.
13 ex/09.04.2010
--------------------------------------
- Secția a III-a -
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu
