Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1400/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (718/2009)
Completul 2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 1400
Ședința publică de la 26.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - I -
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurentul pârât-reclamant, împotriva deciziei civile nr. 1524 din 21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă-pârâtă -- și cu intimata pârâtă
are ca obiect - revendicare imobiliară
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 05.10.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 12.10.2009, 19.10.2009 și apoi la 26.10.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
La data de 17 iunie 2005, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și SC SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților să-i lase reclamantei, în deplină proprietate terenul în suprafață de 25 mp. ocupată fără acordul său, construind un grad despărțitor - evaluat la 271.035.000 lei/rol, grănițuirea proprietăților părților situate la adresa din B, str. -. - nr. 18, sector 5, stabilirea limitelor proprietăților cu indicarea vecinătăților și a dimensiunilor terenurilor aflate în proprietatea fiecăruia, obligarea pârâților de a-și ridica gardurile ridicate fără acordul său, să se constate că pârâții beneficiază de un drept de servitute de 223,27 mp. pentru care nu au achitat vreodată vreo despăgubire, proprietatea reclamantei fiind aservită, obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 290.467.125 lei/rol reprezentând contravaloarea despăgubirilor în perioada iunie 2002 - iunie 2005, precum și la plata sumei de 223,27 euro lunar, după iunie 2005 și până la încetarea servituții, interzicerea pârâtei SC SRL să mai aibă acces pe terenul proprietatea reclamantei, fără acordul său, evacuarea acesteia pentru că folosește terenul proprietatea reclamantei fără drept, provoacă deranj și tulbură liniștea prin activitatea sa (grădiniță), obligarea pârâților la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de câte 500.000 lei/rol până la ridicarea gardului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza donației autentice nr. 20326 din 29 iulie 1932, și a certificatului de moștenitor nr. 827 din 13 iulie 1979 al notariatului de Stat al Sectorului 6 și a suplimentului la acesta nr. 40 din 07 aprilie 2005 emis de Biroul Notarului Public " ", este proprietara terenului de la adresa de mai sus, în suprafață de 523,27 mp. iar în baza aceluiași act autentic, pârâtul are un drept de servitute pentru 223,27 mp. pentru folosința veșnică, și cu mențiunea că la data întocmirii actului s-a stabilit circa 120 mp. or, prin măsurătorile cadastrale s-a constatat un total de 223,27 mp. atât proprietatea reclamantei, cât și proprietatea pârâtului având un autor comun.
Reclamanta a mai arătat că vecinătatea părților este prin forța lucrurilor și a dreptului, iar servitutea pârâtului este constituită prin titlu.
Începând din anul 1997, pârâtul a făcut mai multe lucrări pe teren, edificând un grad de sârmă pe stâlpi metalici, iar în anul 2002 construit un gard din lemn prin care a încălcat proprietatea reclamantei cu 25 mp. iar servitutea o exercită excesiv și abuziv prin montarea unor conducte de gaze pe terenul său, aservind și mai mult proprietatea sa.
Deși a fost notificat, pârâtul nu a luat măsuri pentru respectarea hotarului proprietăților, în plus începând cu 2000 - 2001, pârâtul a închiriat proprietatea sa către SC SRL care folosește proprietatea reclamantei îngrădită de pârât, cât și dreptul de servitute existent, numai în beneficiul pârâtului.
Cum pentru folosința terenului în suprafață de 223,27 mp. nu s-a obținut acordul reclamantei, servitutea este exercitată în contra prevederilor art. 628 și art. 635 Cod civil, care statuează că pentru titlul servituții consecutive, trebuie obținut acordul de la proprietarul aservit, mai mult, societatea - pârâtă desfășoară activitate de grădiniță, existând în permanență, larmă produsă de copii, astfel că reclamanta nu se poate odihni, spală autoturisme pe proprietatea sa, distrugând plantele și florile.
În drept s-au invocat prevederile art. 584 și următoarele, art. 616,628 și 635 Cod civil, art. 1 și 3 din Decretul nr. 31/1954.
Pârâta SC SRL a depus întâmpinare la dosar la data de 01 septembrie 2005 prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât este deținătoarea unui contract de încheiriere, având ca obiect imobilul situat în B, str. -. - nr. 18, sector 5, compus din suprafața locuibilă de 150 mp. demisol și curte, începând cu 01 mai 2003, dar și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei care justifică în prezent calitate procesuală doar pentru terenul de 300 mp. conform titlului de proprietate nr. 5378/05 din 02 iunie 1998 și care nu se identifică cu "trecerea comună" în suprafață de 223,37 mp. aflată între cele două proprietăți, evacuarea societății nu se impune, întrucât suprafața de 223,37 mp. îi asigură strict, accesul la fondul dominant, fără ieșire la calea publică.
Pârâtul a formulat întâmpinare la data de 01 septembrie 2005, susținând, de asemenea cele două excepții din întâmpinarea societății - pârâte, arătând că prin actul de donație autentificat sub nr. 20326/1932 nu s-a donat autoarei reclamantei și suprafața în litigiu de 223,37 mp. care nu este cuprinsă nici în certificatul de moștenitor nr. 827/1979 emis în urma decesului autoarei (fostă ). Pârâtul s-a arătat de acord cu delimitarea proprietăților, arătând că suprafața de teren revendicată de reclamantă este determinată de propriile măsurători cadastrale, iar pentru suprafața în litigiu pe care o folosește pârâtul în mod exclusiv, urmează a se constata îndeplinite condițiile prescripției achizitive de lungă durată, de peste 30 de ani.
S-a mai arătat că dreptul de servitute de care beneficiază este unul convențional, și nu se justifică nici ridicarea gardului edificat.
Reclamanta și-a completat acțiunea, în sensul de obligare a pârâților la plata sumei de 84 euro/lună din iulie 2005 până în aprilie 2006, în total 2.269 euro cu titlu de contravaloare a despăgubirii pentru servitute pentru pârâtul și lipsa de folosință pentru societatea - pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 4501 din 23 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B s-au admis excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei pentru capetele de cerere privind revendicarea, ridicarea gardului, obligarea pârâților la plata de despăgubiri și interzicerea accesului societății - pârâte SC SRL la de trecere și la obligarea la plata de daune cominatorii - fiind respinse în consecință, aceste capete de cerere.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților pe capătul de cerere având ca obiect grănițuirea - fiind respinsă această solicitare, s-a admis excepția lipsei de interes a reclamantei pe capătul de cerere privind constatarea dreptului de servitute în beneficiul pârâților și s-a respins astfel, această solicitare.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la cererea pârâtului de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani și s-a respins această cerere pe excepție.
S-au respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei cu privire la capetele de cerere având ca obiect grănițuirea și constatarea dreptului de servitute în beneficiul pârâților.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și aderare la apel, pârâtul - respinse prin decizia civilă nr. 1941 din 13 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă.
Prin decizia civilă nr. 359 R din 01 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală s-a admis recursul formulat de recurenta, a fost modificată în parte decizia civilă nr. 1941 din 13 noiembrie 2006 Tribunalului București - Secția a IV a Civilă, s-a admis apelul reclamantei, a fost desființată în parte sentința apelată, cauza fiind trimisă în rejudecare la prima instanță, cu privire la toate capetele de cerere, mai puțin cel privind grănițuirea, fiind menținută soluția privind grănițuirea.
În decizia de casare s-a constatat că reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului de 300 mp. încălcat, care a trecut la stat în mod neconstituțional prin prevederile art. 30 din Legea nr. 58/1974, dar și asupra aleii de acces dintre cele două imobile, astfel că în mod greșit instanțele au soluționat pe excepții, mai puțin capătul de cerere privind grănițuirea, în mod greșit s-a soluționat și cererea reconvențională privind constatarea uzucapiunii.
În rejudecarela Judecătoria Sectorului 5 B în dosarul nr-, pârâtul a precizat că valoarea terenului pe reconvențională este de 20.000 lei.
Reclamanta a adus precizări, la rândul său, acțiunii, arătând punctele în care cere să fie dărâmat gardul și punctele în care gardul trebuie mutat, obligarea pârâților la plata sumei de 24.373,58 lei cu titlu de contravaloare lipsă de folosință pe ultimii trei ani și despăgubiri în continuare de 188 euro/lună de la data introducerii acțiunii până la încetarea servituții.
În cauză s-a administrat o expertiză topografică efectuată de expertul care a identificat două suprafețe de teren prin care pârâtul a încălcat proprietatea reclamantei, inclusiv a unei porțiuni din de acces, prin edificarea unor împrejmuiri - gard, cu precizarea că ambele proprietăți învecinate dețin suprafețe mai mari decât în titlurile de proprietate, că de acces este nemodificată de la actul de donație din 1932, dar dimensiunile conform măsurătorilor exacte indică o suprafață de 207,6 mp. și nu de 120 mp. cât era menționat în actul autentic din 1932.
Prin sentința civilă nr. 4299 din 13 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B s-a admis în parte cererea reclamantei și în consecință, pârâtul - reclamant a fost obligat să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 32,90 mp. situat între punctele 10 - 11 - 25 - 26 și terenul în suprafață de 7,10 mp. situat în punctele 4 - 5 - 26 - 27 din raportul de expertiză, să desființeze gardul edificat între punctele 11 - 25 și să mute gardul edificat în punctele 4 - 27 - 26 pe un nou aliniament între punctele 5 - 26; s-a constatat că pârâtul - reclamant beneficiază de o servitute de trecere către imobilul situat în str. -. - nr. 18, sector 5, lipsit de acces direct la calea publică, pe o suprafață de 170,7 mp. la care se adaugă suprafața revendicată de 32,90 mp. în total 207,6 mp. reprezentând de trecere identificată între punctele 1 - 2 - 20 - 21 - 22 - 23 - 24 - 25 - 26 - 10 - 11 - 12 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 9 în raportul de expertiză; a obligat pârâtul - reclamant la plata către reclamantă a sumei de 22.686,27 lei/ron, echivalent a 6.277,68 euro la cursul de 3,6238 lei/ron pe 1 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a suprafeței de teren aferente servituții de trecere, aferentă perioadei iunie 2002 - mai 2005 (36 luni), precum și la plata sumei de 6.277,68 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a suprafeței de teren afectată servituții de trecere, aferente perioadei iunie 2005 - mai 2008 (36 luni), calculată în raport cu valoarea chiriei de 0,84 euro/mp.; a obligat în continuare pe pârâtul - reclamant către reclamant la plata sumei de 174,38 euro, echivalent în lei la data plății, pentru fiecare lună, până la încetarea servituții de trecere; a respins ca neîntemeiat, capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta SC al SRL, având ca obiect interzicerea accesului pe terenul afectat servituții de trecere și evacuarea din imobilul aflat la nr. 18 de pe str. -. -, sector 5; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere, având ca obiect obligarea pârâților la plata de daune cominatorii de 50 lei/ron pe zi de întârziere, până la ridicarea gardurilor; a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant, având ca obiect uzucapiunea, și a obligat pe pârâtul - reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut că prin actul de donație autentificat sub nr. 20326 din 21 iulie 1932 de către Tribunalul Ilfov, a donat fiicei sale un teren de 300 mp. identificat în schița atașată, situat în B,-, cu fațada în str. -. -.
În cuprinsul contractului se prevede expres căulicioaracare începe din str. -. - "identificată cu literele A, B, I, H, G, K, L și M este și rămânecomună pentru uzul și accesul de orice fella terenul ce donez prin actul de față, precum și la acces pentru terenul din fund pe care l-am donat tot astăzi soțului meu și care este descris sub literele D, E, F, G și H, precum și că întreaga ei suprafață decirca 120 mp. se cuprinde tot în donația ce o fac prin acest act" (sublin. red.).
După decesul numitului la data de 22 martie 1979 și numitei la data de 22 iunie 1979, rămas ca unică moștenitoare reclamanta (fostă ), astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 827 eliberat de fostul Notariat de Stat al Sectorului 6 B, masa succesorală fiind compusă din construcție, terenul de 300 mp. fiind trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Ulterior, prin titlul de proprietate nr. 5278/5 din 02 iunie 1998 emis de Prefectul Municipiului B, terenul aferent construcției, situat în B, str. -. - nr. 18, sector 5, în suprafață de 300 mp. a fost trecut în proprietatea reclamantei, iar prin Încheierea nr. 13060 din 14 octombrie 2004 Biroului de Carte Funciară Sector 5, imobilul a fost intabulat sub nr. 32781.
Tot ulterior, reclamanta a obținut un certificat de moștenitor suplimentar nr. 40 din 07 aprilie 2005 eliberat de Biroul Notarului Public " " de pe urma defunctei, prin care s-a inclus în masa succesorală și dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de circa 120 mp. reprezentând dreptul de servitute situată în B, str. -. - nr. 18, sector 5, dobândit prin donație de la mama sa, conform actului de donație autentificat sub nr. 20326 din 29 iulie 1932.
S-a mai reținut, pe de altă parte, că prin același act de donație autentificat sub nr. 20327 din 29 iulie 1932, numita a donat irevocabil soțului său, o altă porțiune în suprafață de 300 mp. cuprinsă între punctele de D, E, F, G și H; cu aceeași mențiune: "ulicioara comunălăsată de mine, atât pentru folosul acestei porțiuni, cât și pentru folosința porțiunii de teren - pe care am donat-o fiicei mele ".
Iar prin actul de donație autentificat sub nr. 22460/1932 de Tribunalul Ilfov, terenul a trecut în proprietatea numitei, iar după decesul acesteia, la 21 decembrie 1968, prin certificatul de moștenitor nr. 257 din 14 aprilie 1969 eliberat de fostul Notariat de Stat al Sectorului 6 B, imobilul a fost moștenit de fiul acesteia,.
Acesta, la rândul său, prin contractele de donație autentificate sub nr. 2828 și nr. 2820 din 23 martie 1974 de către fostul Notariat de Stat al Sectorului 6 B, a donat fiilor săi, și, câte un apartament și o cotă indiviză de 75 mp. din suprafața totală de 300 mp. din terenul situat în B, str. -. - nr. 18, sector 6.
După decesul numitului la data de 14 ianuarie 1997, restul terenului de 150 mp. a fost moștenit de numitul, conform certificatului de moștenitor nr. 121 din 03 iulie 1997 emis de Biroul Notarului Public " ", urmare a faptului că pârâtul - reclamant a renunțat la moștenire.
S-a mai reținut că prin contractul de închiriere nr. 8045 din 31 martie 2004, pârâtul - reclamant a închiriat pârâtei SC al SRL, imobilul situat în B, str. -. - nr. 18, sector 5,compus din 150 mp. demisol, parter, etaj și curte, pe o perioadă de 10 ani, cu o chirie de 500 USD lunar.
Instanța a constatat că dreptul de proprietate al reclamantei - pârâte asupra terenului care formează de acces către imobilul din spatele curții, existența acestuia este pe deplin dovedită prin chiar actul de donație autentificat sub nr. 20326 din 21 iulie 1932 al Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, prin care s-a stipulat în mod expres că întreaga suprafață a ulicioarei constituită servitute de trecere, este cuprinsă în donația făcută numitei - aspect reținut și în decizia de casare nr. 359 R din 01 iunie 2007 Curții de Apel București - Secția a IX a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală care se impune ca dezlegare a problemei de drept, instanței în rejudecare, potrivit art. 315 alin. 1 Cod de procedură civilă.
Expertiza efectuată în cauză a identificat proprietățile învecinate ale părților, de acces care, deși menționată în actul de donație din 1932 la circa 120 mp. potrivit măsurătorilor exacte a rezultat că este în suprafață de 207,6 mp. ea nesuferind modificări în timp, fiind identificate și suprafețele de teren de 32,90 mp. din de acces și de 7,10 mp. din terenul aferent imobilului reclamantei, care au fost îngrădite de către reclamant și care fac obiectul revendicării din acțiune.
Instanța, din declarațiile martorilor audiați în cauză și răspunsurile la interogatoriul luat pârâtului - reclamant, a constatat că nu rezultă că pârâtul a uzucapat cele două suprafețe de teren susmenționate, edificarea gardurilor reclamate având loc prin 1995 - 1996 și refăcute ulterior, nefăcându-se dovada unei posesii de circa 30 de ani.
Privitor la servitutea de trecere s-a constatat că în baza contractelor de donație autentificate sub nr. 20326 din 21 iulie 1932 și nr. - din 29 iulie 1932 de Tribunalul Ilfov, pârâtul - reclamant în calitate de succesor al proprietarilor anteriori, beneficiază de o servitute de trecere către imobilul situat la nr. 18 de pe str. -. -, sector 5, lipsit de acces direct la calea publică, pe o suprafață de 174,7 mp. conform raportului de expertiză, la care se adaugă suprafața revendicată de 32,9 mp. în total 207,6 mp. reprezentând de trecere, identificată în expertiza în cauză.
Potrivit art. 617 cod civil și următoarele, servitutea de trecere se stabilește cu titlul oneros, astfel încât proprietarul fondului dominant va fi ținut să îl despăgubească pe proprietarul fondului aservit, cu echivalentul lipsei de folosință a terenului utilizat, calculat la valoarea chiriei stabilită prin aceeași expertiză efectuată în cauză de expertul.
Privitor la cererile îndreptate împotriva pârâtei SC SRL, instanța a reținut că reclamanta nu este parte în contractul de închiriere dintre cei doi pârâți, iar eventualele prejudicii suferite pot fi acoperite, independent de evacuare, iar pârâta este un simplu detentor precar, astfel că nu poate din obligată la despăgubiri pentru servitutea de trecere, care sunt exclusiv în sarcina proprietarului fondului dominant.
S-a respins cererea privind obligarea la plata daunelor cominatorii, potrivit art. 5803Cod de procedură civilă, avându-se în vedere că obligația de ridicare și mutare a gardurilor poate fi adusă la îndeplinire pe cale de executare silită.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru respingerea cererii reconvenționale, cu ignorarea declarațiilor martorilor: care vorbește de un gărduleț ce există de 38 de ani, care taie servitutea de trecere, iar martorul G vorbește de un gard de lemn la nivelul anilor 1978 - 1980, reținând doar declarațiile celorlalți martori ai reclamantei, or, instanța trebuia să facă o apreciere a tuturor probatoriilor administrate în cauză, solicitând să se constate că a intervenit uzucapiunea pentru suprafețele de teren revendicate, în favoarea sa, având o posesie utilă de peste 30 de ani, atât el, cât și părinții săi.
Cu privire la ridicarea gardurilor, s-au ignorat declarațiile din care rezultă că ele s-au edificat în locul gardului, din arbuști ori din sârmă existent anterior, pe vechile delimitări.
Cu privire la servitutea de trecere s-a arătat că dreptul său de servitute este convențional, și nu legal, rezultat din grevarea fondului aservit proprietatea reclamantei cu această servitute, la momentul donației, pentru care nu datorează despăgubiri, servitutea fiind o alee betonată ce a fost folosită de autorii celor două părți și de părțile înseși, ca și cale de acces, dintotdeauna.
S-a criticat și modul de stabilire a despăgubirilor prin calculul chiriei pentru de acces.
În apel nu s-au administrat noi probe.
Prin decizia civilă nr. 1524 din 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, s-a respins apelul ca nefondat.
În considerentele deciziei, Tribunalul Bucureștia constatat mai întâi că toate considerentele instanței de recurs cu privire la existența dreptului de proprietate al intimatei - reclamante - pârâte cu privire la suprafața de teren ce face obiectul litigiului cu referire la de acces, se impune cu autoritate de lucru judecat.
Pe fond, s-au respins criticile vizând greșita soluționare a cererii reconvenționale pe uzucapiunea invocată de apelantul - pârât - reclamant, constatându-se din întregul probatoriu administrat în cauză, că întreaga de acces a avut destinația de curte comună, folosită ca atare și de apelant, iar stăpânirea invocată de acesta are caracter echivoc, nefiind exercitată o posesie utilă, timp de 30 de ani.
Critica vizând greșita obligare a sa la ridicarea gardurilor nu a fost primită, însuși apelantul recunoscând că a ridicat gardul în discuție împreună cu chiriașul SC al SRL, pe proprietatea reclamantei, astfel cum se menționează în mod clar în expertiza de la dosar, fiind lipsit de relevanță momentul exact al edificării gardurilor respective.
Privitor la criticile ce au ca obiect natura juridică și izvorul dreptului de servitute constatat de prima instanță în beneficiul apelantului - pârât - reclamant și în sarcina intimatei - reclamante - pârâte, în calitate de proprietar al fondului aservit, s-a constatat că este adevărat că servitutea a fost recunoscută prin actele de donație încheiate în anul 1932, dar se impune a recunoaște, acestei servituți, caracterul său legal, fiind creată pentru partea care nu are acces la calea publică, la imobilul său, în sensul art. 616 Cod civil - care reglementează acest caz de servitute de trecere (legală), din care derivă dreptul de a obține despăgubiri de către proprietarul fondului aservit conform art. 619 Cod civil.
Critica privind modalitatea stabilirii despăgubirilor nu a fost primită, apelantul neavansând un alt criteriu avut la îndemână de instanță pentru efectuarea expertizei evaluatoare a acestor despăgubiri, decât criteriul chiriei care nu este un criteriu arbitrar, ci unul concret pentru cuantificarea prejudiciului suferit, fiind irelevant faptul că reclamantul nu ar fi putut închiria de acces, care a avut dintotdeauna aceeași destinație.
Or, reclamanta a suferit un prejudiciu prin folosirea aleii de acces, inclusiv de către SC SRL care desfășoară o activitate comercială, depășindu-se limita astfel, a unei utilități normale de către un particular, a aleii în cauză.
Împotriva aceste decizii, a declarat recurs pârâtul - reclamant, criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 Cod de procedură civilă.
Într-o primă critică s-a arătat că cele două instanțe - de fond și de apel - au ignorat excepția autorității de lucru judecat ce decurge din decizia de casare nr. 259/R/2007 care a statuat inadmisibilitatea grănițuirii proprietăților, dacă nu sunt cuprinși în hotărâre toți coproprietarii fondurilor învecinate.
Astfel, cu toate acestea, instanțele de fond au admis cererea reclamantei privind desființarea gardului între punctele 11 - 25 și mutarea gardului dintre punctele 4 - 27 - 26 și revendicarea suprafeței de 7,10 mp. teren.
Cea de a doua critică vizează transformarea greșită a servituții de trecere, din servitute convențională, în servitute legală, or izvorul acestei servituți este una convențională, iar izvorul acesteia o constituie actele de donație din anul 1932, în condițiile în care există o recunoaștere contractuală a acestei servituți în actul de donație din 1932 de care beneficiază autorii reclamantei și aceasta, cu titlu gratuit, iar expertiza identifică ca fiind aceeași din 1932, pe cale de consecință, nu se impune plata a nici unei despăgubiri.
A treia critică vizează modalitatea stabilirii cuantumului despăgubirii în sarcina sa a întregii servituți, raportată nepermis la o suprafață de 240 mp. în loc de 120 mp. fără a fi fost stabilit mai întâi, prejudiciul produs efectiv de către recurent și chiriașii săi, mai mult, nu poate fi închiriată separat de către intimata - reclamantă, care este folosită și de către reclamantă și alți coproprietari, dar și de un alt proprietar al imobilului din spate, fratele recurentului.
A patra critică se referă la inadmisibilitatea stabilirii dreptului de servitute, în contradictoriu doar cu un coproprietar, în concret fiind mai mulți coproprietari ai fondului aservit și mai mulți proprietari de fonduri dominante.
Ultima critică vizează greșita respingere a cererii reconvenționale pentru care a făcut dovada posesiunii utile a suprafeței de teren de 32,90 mp. din de acces, timp de mai bine de 30 de ani, sub nume de proprietar, martorii săi arătând că încă din perioada părinților recurentului, terenul era îngrădit și cultivat cu.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate și admiterea apelului său, formulat.
Intimata - reclamantă a depus întâmpinare la dosar, solicitând constatarea nulității recursului față de dispozițiile art. 3021alin. 1 pct. 1 și 3 Cod de procedură civilă, care nu cuprinde toate mențiunile cerute de text, sub sancțiunea nulității, și respingerea pe fond a recursului, cu cheltuieli de judecată.
În recurs s-a încuviințat administrarea de către recurent a probei cu înscrisuri în copii certificate depuse la dosar, respectiv contractul de donație nr. 2828 din 28 martie 1974, prin care s-a donat de către tatăl său, nu apartament cu terenul aferent de 75 mp. la aceeași adresă cu cea a recurentului, fratelui său, în care se invocă același titlu - actul de donație autentificat sub nr. 22460/1932 al Tribunalului Ilfov - Secția Notariat și dovada intabulării la Cartea funciară, certificatul de moștenitor nr. 121 din 03 iulie 1997 de pe urma decesului susnumitului care atestă calitatea de unic moștenitor, al fiului său, celălalt fiu - recurentul, renunțând la succesiune(apartament cu teren aferent de 150 mp. la aceeași adresă) și contractul de închiriere de către cu SC al SRL a 80 mp. + curte + demisol din imobilul din str. -. - nr. 18, înregistrat la Administrația Financiară a Sectorului 6 B la data de 06 august 2007.
Curtea s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției invocate în întâmpinarea intimatei privind nulitatea recursului, în sensul respingerii ei ca nefondată prin Încheierea de ședință din 05 octombrie 2009, când au avut loc dezbaterile în cauză.
Analizând recursul pârâtului - reclamant, în raport de motivele invocate și lucrările dosarului, Curtea constată că el este fondat, dar pentru următoarele considerente:
1. Prima critică nu poate fi primită întrucât nu s-a invocat în apel excepția autorității de lucru judecat spre a fi analizată cu prioritate, o astfel de excepție fiind direct invocată în motivele de recurs - omisso medio, astfel că ea nu justifică în nici un caz, trimiterea cauzei spre rejudecare.
În același timp, Curtea constată că instanța de apel a ținut seama de statuările cu autoritate de lucru judecat din decizia de casare invocată de recurent, nr. 259/R/2007 a Curții de Apel București - Secția a IX a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, pe aspectul dovedirii depline a dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la terenul în discuție privind de acces și cu privire la inadmisibilitatea grănițuirii, în condițiile în care nu sunt cuprinși toți coproprietarii fondului aservit și toți proprietarii de fonduri dominante, cauza fiind însă, trimisă spre rejudecarea pe fond a celorlalte capete de cerere din acțiunea principală, respectiv cererea reconvențională.
Reclamanta avea însă legitimare procesuală activă pentru revendicarea suprafețelor ocupate - împrejmuite de către pârât, astfel cum s-a invocat, din terenul proprietatea reclamantei, astfel cum a și clarificat expertiza efectuată în cauză - 7,10 mp. și respectiv 32,90 mp. (din de acces), ca și pentru ridicarea gardurilor efectuate, reținându-se pe bază de probatoriu administrat și coroborat în cauză, inclusiv prin recunoașterea recurentului, că acesta, împreună cu chiriașul SC SRL au edificat gardurile în cauză.
Cea de-a doua critică din recurs este însă, fondată.
Din înscrisurile dosarului a rezultat foarte clar, astfel cum recunoaște chiar reclamanta în acțiunea sa, că recurentul - pârât - reclamant beneficiază de servitutea de trecere pentru de acces la imobilul său (loc înfundat), constituit și recunoscut prin titlu, respectiv actele de donație autentificate de autorul comun al părților în anul 1932, cu denumirea de "ulicioară", fără a fi instituită vreo obligație de plată, așadar cu titlu gratuit, cu mențiunea că suprafața ei ar fi de circa 120 mp. dar că din acea vreme până în prezent betonată nu a suferit modificări, iar expertiza, pe bază de măsurători moderne exacte, constată că aceasta este în realitate, în suprafață de 207,6 mp. și care nu s-a stins prin neuz, pentru imobilele - fonduri dominante, inclusiv pentru imobilul fond dominant proprietatea recurentului.
Potrivit art. 616 Cod civil servitutea de trecere pentru imobilul loc înfundat, fără altă cale de ieșire la calea publică este o servitute legală.
În literatura de specialitate se face o clarificare, în raport de izvorul servituții, în servituți legale și servituți convenționale, precizându-se însă că o servitute legală poate îmbrăca forma convențională ceea ce se regăsește și în cazul în speță.
Altfel spus, servitutea legală ce decurge din art. 616 Cod civil prin constituirea ei în favoarea autorilor, atât a reclamantei, cât și a pârâtului, de către autorul comun, s-a constituit în baza actelor de donație autentificate în 1932, pentru care nu s-a prevăzut plata de despăgubiri în favoarea proprietarului fondului aservit, așadar cu titlu gratuit, prin titlu.
Cum, convenția potrivit art. 969 Cod civil este "legea părților", ea are prioritate de aplicare și respectare, în forma în care s-a constituit grevarea fondului aservit cu această servitute de trecere gratuită, pentru "accesul de orice fel" al imobilelor fonduri dominate, între acestea, fiind și cel care este proprietatea recurentului și pe care reclamanta este chemată să o recunoască (a și făcut prin acțiune), și să o respecte.
În cauză, nu s-a dovedit folosirea excesivă a aleii de acces, potrivit art. 1169 Cod civil, dincolo de limitele instituirii prin titlu.
Având forma instituirii ei prin titlu, în mod convențional, apar inaplicabile prevederile art. 619 Cod civil reținute de către cele două instanțe anterioare, în sensul că proprietarul fondului aservit ar putea obține și despăgubiri în instanță, în fapt astfel de despăgubiri putând fi obținute doar pe cale convențională, printr-un eventual nou acord al părților interesate.
În consecință, recurentul - pârât - reclamant nu datorează despăgubiri pentru folosirea servituții de trecere, astfel cum au reținut în mod greșit, instanțele de fond și de apel.
De altfel, din însăși formularea acțiunii, rezultă că reclamanta solicită instanței să se constate că pârâtul - reclamant beneficiază de servitutea de trecere pentru de acces, în virtutea actului de donație autentificat nr. 20326 din 29 iulie 1932 la Tribunalul Ilfov - Secția Notariat.
Practic, acest capăt de cerere are ca obiect constatarea dreptului de servitute în raport de actul susmenționat în persoana recurentului - pârât - cerere admisibilă în raport de prevederile art. 111 Cod de procedură civilă și nu constituirea unui astfel de drept, în prezent, fără ca el să fi existat în trecut.
Distincția este necesară, întrucât în primul caz și care se identifică cu situația de fapt și de drept în cauză, este admisibilă cererea, chiar formulată de un coproprietar al fondului aservit, față de unul din proprietarii fondurilor dominante, în speță, recurentul, doar în cel de-al doilea caz, putându-se identifica o eventuală inadmisibilitatea stabilirii servituții de trecerepentru de acces, comună pentru folosire, mai multor proprietari de fonduri dominante.
Rezultă din aceste considerente, că cea de-a patra critică din recurs nu este fondată.
Întrucât nu se datorează despăgubiri, nici cea de-a treia critică vizând modalitatea de calculare a despăgubirilor nu poate fi primită, analizarea ei fiind inutilă.
Curtea constată că nici ultima critică din recurs nu poate fi primită, întrucât, cele două instanțe anterioare - de fond și apel - au analizat în mod coroborat declarațiile martorilor și recunoașterile recurentului - pârât - reclamant, concluzionând-se că acesta nu a beneficiat în timp, decât de o posesie echivocă și nu o posesie utilă, neviciată, timp de peste 30 de ani (inclusiv a autorilor săi).
În recurs nu mai este posibilă o reapreciere a probelor administrate în cauză pentru a stabili o altă situație de fapt a posesiei recurentului susținută în cererea reconvențională, respectiv în ultima critică din recurs.
Pentru considerentele reținute, potrivit art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 8 și 9 Cod de procedură civilă - va fi admis recursul pârâtului - reclamant, va fi modificată decizia recurată, în sensul că va fi admis apelul conform art. 296 Cod de procedură civilă, va fi schimbată în parte sentința apelată și pe fond - va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere din acțiunea principală privind obligarea pârâtului - reclamant persoană fizică la plata despăgubirilor pentru folosirea servituții de trecere, pentru trecut și în continuare, pentru viitor, astfel cum au fost solicitate de către reclamanta - pârâtă.
Pe cale de consecință, făcându-se aplicarea art. 274 Cod de procedură civilă, pârâtul - reclamant va fi obligat să plătească la fond, o sumă cu titlu de cheltuieli de judecată, diminuată în mod corespunzător cu pretențiile admise, respectiv în cuantum de 1.424 lei (și nu de 3.657,49 lei/ron).
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Potrivit art. 274 Cod de procedură civilă va obliga pe intimata - reclamantă - pârâtă să plătească recurentului, cheltuielile de judecată conform căderii ei în pretenții, de câte 1.006 lei/ron, în apel, respectiv în recurs, în total pentru cele două faze procesuale menționate - 2.012 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - pârât - reclamant, împotriva deciziei civile nr. 1524 din 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - pârâtă și cu intimata pârâtă SC SRL.
Modifică în tot, decizia recurată.
Admite apelul formulat de apelantul - pârât - reclamant, împotriva sentinței civile nr. 4299 din 13 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - pârâtă și cu intimata pârâtă SC SRL.
Schimbă în parte sentința apelată și pe fond:
Respinge capetele de cerere din acțiunea principală, privind obligarea pârâtului - reclamant, la plata în beneficiul reclamantei - pârâte a contravalorii lipsei de folosință a suprafeței de teren, afectată servituții de trecere, pentru perioada mai 2002 - mai 2008 și în continuare pentru viitor, ca neîntemeiate.
Obligă pârâtul - reclamant, la plata către reclamanta - pârâtă, a sumei de 1.424 lei cheltuieli de judecată la fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimata - reclamantă - pârâtă, la plata cheltuielilor de judecată în apel și recurs, către recurent, în sumă de 2.012 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
I
Red.
.
2ex./13.11.2009
-4.-;
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
