Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1400/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE NR.1400
Ședința publică de la 26 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, în numele și pentru Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr.159 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și sentinței civile nr.565 din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Tg.J în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, lipsind recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că, prin încheierea din 22 octombrie 2009, instanța a repus cauza pe rol; prin serviciul registratură, recurentul reclamant a depus note de ședință și înscrisuri, după care;
Instanța a pus în discuția părților, ca motiv de ordine publică, în sensul disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului la acțiune, acordând cuvântul asupra excepției și asupra recursurilor de față.
Recurentul reclamantul, a solicitat respingerea excepției dreptului la acțiune, întrucât dreptul la acțiune nu a fost prescris, reclamantul luând cunoștință de conținutul dosarului înregistrat la. în anul 2008, după ce anterior a purtat corespondența cu instituția respectivă. A arătat că dreptul său nu fusese prescris la data când a pornit acțiunea, termenul de prescripție a dreptului de a cere daune morale a început să curgă de la data când acesta a intrat în posesia dosarului aflat în arhiva
Pe fond, a solicitat admiterea recursului, conform motivelor scrise, modificarea deciziei civile atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 500.000 lei despăgubiri civile pentru daune morale.
Cu privire la recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G, în numele și pentru Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât în mod corect, în prezenta cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală a statului. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
1. Prin sentința civilă nr. 565 din data de 30 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea civilă privind pe reclamantul, domiciliat în Tg-J, str. -,.12,.1,.19, jud. G, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
A fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata către reclamant a sumei de 300.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță din probele administrate în cauză a reținut următoarea stare de fapt și de drept.
În motivarea acțiunii prin care a solicitat obligarea statului R la plata unor daune morale in cuantum de 500.000 lei, reclamantul a arătat că în perioada anilor 1975-1989 fost obiectul unor informări operative realizate de securitatea statului român fiindu-i interceptate convorbirile telefonice, corespondența expediată prin poștă, i s-a retras cetățenia, i-a fost afectat dreptul său la intimitate și la secretul corespondenței, garantate de constituția în vigoare la acea dată.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosarul cauzei dosarul eliberat de CNSAS pentru a face dovada monitorizării permanente de organele fostei securități, dosar ce cuprinde rapoarte, referate, adrese și planuri de măsuri, adresa prin care se solicita respingerea dosarului reclamantului la înscrierea la facultatea de drept, tabelul cu lucrătorii de securitate care au contribuit la persecutarea reclamantului în perioada 1975-1989, sentințe penale și contravenționale și alte înscrisuri.
În cauză, Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat o întâmpinare prin care a solicita respingerea acțiunii ca nefondate.
În urma probelor administrate, prima instanță a reținut că reclamantul este membru al Asociației Politici din România - Filiala Tg-J situație rezultată din adresa nr. 65/11.12.2008 iar prin hotărârea nr. 954/28.01.1994 Comisia Județeană G pentru aplicarea decretului nr. 118/1990 a fost admisă parțial cererea acestuia cu privire la drepturile prevăzute de art. 3 alin. 1 din actul normativ.
De asemenea, s-a hotărât ca perioada de detenție să constituie vechime în muncă, urmând ca petentul să beneficieze de drepturile solicitate începând cu data de 09.09.1993.
Instanța a mai reținut că reclamantul a luat la cunoștință de conținutul dosarului de urmărire întocmit de fostele organe ale serviciilor de securitate la data de 01.04.2008, ca urmare a formulării cererii nr.1500/25.03.2008.
Instanța a reținut că la data de 01.12.1975 s-a deschis dosar de urmărire informativă pe numele petentului ca urmare a faptului că acesta a fost identificat ca autor al scrisorii anonime adresate Postului de radio Europa Liberă, la data de 04.01.1970, în conținutul căreia, din punct de vedere al organelor de securitate, interpreta de pe o poziție negativă, măsurile întreprinse de partid, aducând calomnii la adresa conducerii.
La data de 29.04.1971, s-a întocmit un referat cu propunere de deschidere dosar de urmărire informativă, cazul fiind denumit, hotărându-se să fie lucrat printr-o formă organizată.
Ulterior, la data de 24.04.1976, s-a realizat o avertizare a reclamantului cu privire la faptele sale, dând cu această ocazie o serie de declarație cu privire la motivația pe care a avut-o atunci când a redactat scrisoarea.
Dată fiind începerea urmăririi informative s-a redactat un plan de măsuri, cu privire la activitatea reclamantului, fiind stabilite o serie de sarcini ce urmau a fi îndeplinite, persoanele ce se ocupau de acestea, dar și investigații ample la locul naștere, supraveghere la locul de muncă, interceptarea corespondenței, introducerea și folosirea unor mijloace de interceptare și înregistrare la domiciliu, etc.
Prin urmare, la dosar există zeci de declarații ale persoanelor ce aveau calitate de informatori ai securității, fiind vizate aspecte al vieții private ale acestuia, dar și ale familiei sale, mergând până la interceptarea corespondenței și discuții cu părinții săi, dar și la infiltrarea unei persoane de sex feminin, pentru a aduce organelor cât mai multe detalii despre reclamant.
La data de 27.11.1975 s-a făcut propunere din partea IPJ G cu privire la începerea urmăririi penale față de reclamant cu privire la săvârșirea infracțiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste, dosarul fiind restituit față de lipsa datelor necesare cu privire la circumstanțelor săvârșirii faptei și mențiunea de a se continua urmărirea informativă.
S-a mai reținut că deși inițial se aprobase efectuarea urmăririi doar până la data de 30.06.1976, se continuă succesiv până la data de 30.12.1976, dar și ulterior, iar ca urmare a acestui aspect, întâmpinând dificultăți în găsirea unui loc de muncă în Tg-J, deși avea o calificare profesională, reclamantul s-a angajat în orașul
Drept urmare, s-a continuat urmărirea informativă și în această localitate de organele de poliție locală, reclamantul fiind din nou transferat la Tg-J ca lucrător comercial, după pronunțarea unei sentințe de condamnare pentru evaziune fiscală de către Judecătoria Petroșani, transferat ulterior la o altă unitate fără acordul său și schimbată încadrarea în muncitor necalificat, fără vreo motivare, după care, dată fiind intenția acestuia de a părăsi țara, față de presiunile la care era supus, adresează o cerere, datată 11.01.1982, pentru aprobarea plecării în SUA sau Canada.
Cu toate că a adus la cunoștința organelor centrale solicitarea de a i se aproba părăsirea țării, datorită faptului că acesta încă se afla în urmărirea organelor de securitate, față de cele raportate de sursele informative, este condamnat pentru încercarea de trecere frauduloasă a frontierei, însă dat fiind faptul că cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, nu se vor analiza aceste aspecte, în sensul dacă pedeapsa a fost aplicată în funcție de o stare de fapt conformă cu realitatea.
Ceea este de necontestat este faptul că i s-au adus restricții de către organele de securitate, începând din anul 1981 cu privire la relațiile de prietenie pe care le avea, fiind avertizat și asupra faptului că ascultă, în mod ilegal postul de radio Europa Liberă, ajungându-se până la soluția concentrării forțate a reclamantului începând cu data de 15.08.1983, pentru o perioadă de 6 luni.
Consecințele asupra persoanei reclamantului sunt evidente și prin numeroasele memorii pe care le-a înaintat din centrul de concentrare, obținând într-un final viza de plecare din țară, însă i s-a eliberat un pașaport fără cetățenie, în condițiile în care acesta declarase că renunță la cetățenia română, ceea ce a determinat ca acesta să nu își mai găsească loc de muncă și să plătească o serie de impozite, pe care un cetățean român nu le-ar fi plătit.
Ultima notă informativă este dată în anul 1989, ceea ce înseamnă că urmărirea acestuia s-a făcut în mod continuu, fără întreruperi, deci nu ocazional, organele de securitate infiltrându-se chiar și în familia nou formată a acestuia, prin discuții cu soția; se constată că i se atrăgea atenția acesteia că dacă reclamantul își va mai exprima dorința de a părăsi țara să fie de îndată anunțat Serviciul Pașapoarte.
Sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor morale, prima instanță a reținut că acestea conțin o doză de aproximare având în vedere consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic. Importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele.
Pentru ca instanță să poată aplica aceste criterii, instanța a motivat că apare necesar ca cel care pretinde daunele morale să producă o serie de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție i-au fost lezate prin acțiunile de oprimare ale organelor de securitate și pe cale de consecință să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.
Din informațiile oferite din dosarul CNSAS, avertizarea consta într-o măsură operativă cu scop preventiv, de intimidare sau descurajare, prin care persoanele urmărite de Securitate pentru atitudini, opinii sau fapte incompatibile cu ideologia oficială erau determinate să-și recunoască vinovăția și să își asume în scris adoptarea unei alte conduite pe viitor. putea avea loc la sediul organelor de Securitate sau la locul de muncă, în cazul din urmă impunându-se prezența ofițerului alături de cea a martorilor (persoane din conducerea întreprinderii sau din structurile, colegi de serviciu, membri ai familiei etc.). Modul în care a decurs avertizarea se consemna detaliat în rapoartele ofițerilor, iar reacția persoanei după aplicarea acestei măsuri era de asemenea monitorizată și consemnată în documente.
În ceea ce privește termenul de evaziune, regăsit în dosarul de urmărire informativă, acesta se referea la revenirea p. tentativelor de trecere frauduloasă a frontierei ce constituia o "linie de muncă" de sine stătătoare, fiind supravegheate informativ atât persoanele suspectate ca având "intenții de evaziune", cât și cele condamnate pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, după executarea pedepsei și punerea în libertate.
Conform art. 8 din CEDO orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și a de familie, a domiciliului său și a corespondenței, nefiind admisă nici ingerință a autorității în exercitarea acestui drept, decât dacă este o măsură necesară și urmărește un scop legitim.
Supravegherea exercitată de organele securității, presiunea continuă a acestora, cu consecințe de amploare asupra vieții private a reclamantului, atrage răspunderea civilă a statului, iar pentru considerentele expuse, instanța apreciază că o despăgubire în cuantum de 300.000 lei, pentru persecuții realizate pe o perioadă considerabilă, de peste 20 ani, este suficientă pentru acoperirea prejudiciilor suferite.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul si Direcția Generală A Finanțelor Publice G, Statul Român Prin Ministerul Finanțelor Publice
Prin motivele de apel reclamantul a criticat sentința primei instanțe sub aspectul cuantumului daunelor morale si a solicitat majorarea acestora, respectiv admiterea in totalitate a actiunii.
Astfel, a susținut că începând cu 1975a fost luat în evidența organelor operative ale Serviciilor de securitate pe o perioadă de peste 25 ani, că din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că a fost supus, atât pe plan fizic cât și psihic, unor consecințe negative fiindu-i știrbită onoarea și demnitatea, fiindu-i îngrădite drepturile fundamentale referitoare la libertatea de gândire, de conștiință și de exprimare, la dreptul de a se pregăti într-o anumită profesiune, fiind exclus de la facultatea de drept din Sibiu, a fost urmărit în mai multe județe, concentrat într-o unitate militară de muncă, i s-a retras cetățenia tocmai pentru a nu putea primi avizul de emigrare fie în canada fie în Statele unite. I s-au înscenat dosare penale și a fost sancționat contravențional la fostul decret nr. 153/1950.
Cu privire la apelul declarat de Direcția Generală A Finanțelor Publice G, aceasta a criticat sentința primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală susținându-se că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în condițiile legii și că în acest fel în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 998-999 cod civil ca temei pentru răspunderea statului.
2. Prin decizia civilă nr. 159 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr. 565 din data de 30 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr-.
S-a schimbat sentința în sensul că a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor la 400.000 lei despăgubiri civile pentru daune morale.
A obligat apelantul pârât la 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
A respins apelul declarat de apelantele pârâte Direcția Generală A Finanțelor Publice G, Statul Român Prin Ministerul Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 565 din data de 30 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr-.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Prejudiciul nepatrimonial constituie o formă distinctă a prejudiciului civil, în general și un factor relativ independent de declanșare a răspunderii civile prin care se aduce atingere unor valori morale ale individului, adică acelea care vizează nemijlocit persoana umană.
Prejudiciul moral nepatrimonial constă în rezultatul dăunător, direct al unei fapte ilicite și culpabile prin care se aduce atingere valorilor cu conținut neeconomic, care definesc personalitatea umană și că, deși acest rezultat nu poate fi evaluat în bani, el dă naștere totuși dreptului și obligației de repararea în conformitate cu regulile răspunderii civile delictuale.
Temeiul de drept îl constituie art. 998-999 Cod civil, prejudiciul nepatrimonial constituind ca și prejudiciu patrimonial un element structural al răspunderii civile delictuale, cu deosebire că prejudiciile nepatrimoniale sunt strâns legate de persoana umană, în sensul că lovesc fie existența sa ca entitate bio-psihică, fie în sentimentele sale de afecțiune.
Sub acest aspect din probele certe aflate la dosarul cauzei s-a reținut că serviciile de securitate au început să lucreze informativ pe apelantul reclamant încă din 1975 pentru activitate desfășurată de reclamant din 04.01.1970 când s-a hotărât să se adreseze cu o scrisoare postului de radio Europa Liberă, dar și printr-o scrisoare adresată unui cetățean din Marea Britanie.
După ce a fost prelucrat prin mijloace specifice, serviciile de securitate l-au urmărit pas cu pas, persoana reclamantului făcând obiectul Direcției a VI a Securității Statului.
De asemenea, în anul 1976 aflându-se că a dat examen de admitere la facultatea de drept din Sibiu s-a solicitat Inspectoratului Județean de Securitate Sibiu să fie eliminat de pe lista candidaților admiși, invocându-se nereguli cu privire la dosarul de înscriere (lipsea recomandarea organizației de partid și nu era semnată de conducătorul instituție unde lucra cel prelucrat).
De asemenea, aflând că a părăsit teritoriul județului G, stabilindu-se la P s-a cerut serviciilor de securitate din P să preia urmărirea.
Mai mult i s-a înscenat un dosar penal "suspect de evaziune și cu intenția de a intra în legătură cu persoane ce au fost implicate în evenimentele din valea " fila 35 dosar instanță.
A fost concentrat într-o unitate de muncă la UM 02631 S unde de asemenea trebuia să fie urmărit și supus unor șicanări împotriva regulamentelor militare.
S-au luat măsuri în concret cu privire la activitatea de supraveghere, iar prin sentința nr. 358 din 23 ianuarie 1982 fost sancționat contravențional la 4 luni închisoare în baza art. 1 lit. d din Decretul nr. 153/1970.
A fost sancționat penal pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei și a fost extinsă cercetarea și cu privire la rude, familie și prieteni.
A fost dat afară de la locul de muncă așa cum rezultă din carnetul de muncă, paginile 78 și următoarele dosarul de fond.
I s-a înscenat un dosar penal pentru neglijență în serviciu și a fost condamnat potrivit sentinței nr. 358/23.01.1982 de Judecătoria Petroșani, iar sub acest aspect, demn de reținut este adresa nr. -/19 august 1978 către Inspectoratul Județean H - Serviciul Municipiului P prin care se cunoștea că este suspect de evaziune.
I s-a retras cetățenia română și în acest mod a fost împiedicat să emigreze cunoscându-se că ambasadele străine nu acordau vize pentru apatrizi.
Față de aceste considerente, în speță, instanta de apel a apreciat ca sunt elemente concrete că apelantului reclamant i-au fost lezate valori morale esențiale, fiindu-i afectată situația sa profesională, socială și familiară, motiv pentru care, s-au stabillit daune morale la suma de 400 000 lei.
3. Impotriva acestei decizii au declarat recurs in termen si motivat, reclamantul si paratul Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finantelor.
- Criticile formulate de reclamant sunt in esenta urmatoarele: ambele instanței au făcut o apreciere greșită asupra cuantumului daunelor morale solicitate, chiar dacă stabilirea acestora presupune o apreciere subiectiva, dar care se bazează pe existența unor criterii obiective. Astfel, arată că în cauză, suma de 500.000 lei solicitată este justificată, întrucât are în vedere consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, dar și importanța valorilor morale lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către reclamant.
Solicita admiterea in totalitate a actiunii.
Recursul nu a fost motivat in drept.
Dar, din modul de redactare si din dezvoltarea argumentelor prezentate, recursul poate fi incadrat in cazul de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, in sensul ca solutia recurata s-a pronuntat cu interpretarea si aplicarea gresita a legii.
- Criticile formulate de Statul R prin Ministerul Finanțelor, sunt in esenta urmatoarele: in mod greșit instanțele au stabilit că dispozițiile art.998 și urm. Cod civil, pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului în acest caz, deoarece s-ar ajunge ca statul să aibă o răspundere nelimitată și necondiționată, iar normele speciale ce reglementează răspunderea statului ar fi inutile, de vreme ce disp. de drept comun ar avea caracter de generală aplicabilitate. În susținerea acestui punct de vedere, arată că răspunderea statului este o răspundere directă, reglementată de norme de drept public, iar nu privat, fiind limitată la prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond, respingerea acțiunii în totalitate, inclusiv sub aspectul cererii accesorii cheltuielilor de judecată.
Recurentul reclamant a depus: Concluzii scrise, solicitând admiterea recursului său și respingerea recursului declarat de Statul român, reiterând aceleași motive și susțineri din cererea sa de recurs. Mai arată că, mai există încă două dosare de securitate referitoare la persoana sași depune înscrisuri în acest sens, eliberate în copie de CNSAS la data de 6 mai 2009. recurentul reclamant a mai depus: împuternicire și chitanță avocațială și Concluzii scrise suplimentare, care conțin un rezumat al activităților desfășurate cronologic de securitate în dosarul de urmărire informativă.
La termenul de astazi, s-a pus in discutia partilor din oficiu, exceptia prescriptiei dreptului la actiune - exceptie ce face de prisos in totul, cercetarea in fond a pricinii - ca motiv de recurs de casare de ordine publica in sensul disp. art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, dar si in raport cu disp. art. 18 din decret 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, potrivit carora instanța judecătorească este obligata ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită, este prescris.
Recursul reclamantului este nefondat, urmand a fi respins, iar al paratului Statul R, este fondat, urmand a fi admis - pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
Sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept subiectiv nesocotit ori încălcat sau pentru realizarea unui interes care se poate obține numai pe calea justiției, se circumscrie unor reguli specifice, proprii activității de judecată
Instituția prescripției și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta, fac parte din categoria acestor reguli specifice și nu sunt de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, care este necesar pentru exercitarea în condiții optime a acestui drept. Disciplina procesuala impusa astfel, conduce la prevenirea unor eventuale abuzuri, contribuind si la stabilitatea și securitatea raporturilor juridice civile.
Asadar, exercitarea unui drept de către titularul său, nu poate avea loc decât într-un anumit cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Astfel, dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege si orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă, in conformitate cu disp. rt. 1 alin. 1 si 3 din 167/1958, iar termenul general de prescriptie este de 3 ani, potrivit art. 3 din acelasi act normativ.
De asemenea, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită,începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea, asa cum rezulta din prevederile art. 8 alin. 1 din decret 167/1958
prescriptiei se poate suspenda sau prescriptia se poate intrerupe, in cazurile expres si limitativ prevazute in art. 13, respectiv in art. 16 din acelasi act normativ, astfel: cît timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere (art. 13 lit. - suspendare) si: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent; sau c) printr-un act începător de executare (art. 16 - intrerupere).
In aceeasi ordine de idei, se impune a se sublinia si faptul ca instanța judecătorească poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silită. Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție, potrivit art. 19 alin 1 și 2, al aceluiasi act normativ.
In orice caz, ispozițiile acestui decret nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie, in conformitate cu art. 21.
Toate aceste dispozitii legale enuntate in precedent, sunt norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile, fiind satisfacuta astfel exigenta din perspectiva jurisprudentei CEDO, a respectarii dreptului la un proces echitabil, in componenta sa de acces la instanta (cauza Hentrich împotriva Franței). In aceeasi ordine de idei, CEDO s-a mai pronuntat in sensul urmator: "având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare", "iar instanțele naționale sunt cele care, în primul rând, trebuie să se pronunțe cu privire la regimul de prescripție extinctivă în dreptul intern" . (Cauza Virgil împotriva României paragrafele 43 si 52), neexcluzand posibilitatea stingerii unui drept de creanta prin prescrierea dreptului la actiune (Cauza Weissman și alții împotriva României - paragraful 68).
In cauza de față, la data de 28 octombrie 2008, reclamantul formulat împotriva statului român, o acțiune in pretenții, solicitând despăgubiri banești, pentru acoperirea unui prejudiciu de natura morală, intemeiându-și în drept cererea pe disp. art. 998 și urm. Cod civil, norme de drept comun, care reglementeaza regulile ce guvernează răspunderea civilă delictuală.
Astfel, reclamantul sustine ca în perioada anilor 1975-1989 fost oprimat de serviciile de securitate si a fost obiectul unor informări operative realizate de securitatea statului român fiindu-i interceptate convorbirile telefonice, corespondența expediată prin poștă, i s-a retras cetățenia, i-a fost afectat dreptul său la intimitate și la secretul corespondenței, garantate de constituția în vigoare la acea dată. Ultima notă informativă este dată în anul 1989, ceea ce înseamnă că urmărirea acestuia s-a făcut în mod continuu, fără întreruperi.
Avand in vedere ca dreptul pretins este de creanta, deci unul patrimonial, dar si disp. art. 21 din decret 167/1958 rezulta, ca in cauza nu sunt exceptate de la aplicare dispozitiile legale privind prescriptia extinctiva cuprinse in acest act normative si enuntate in precedent, respectiv ale art. 1, 3, 8, 13 si 16 și 19.
Astfel, se ridica problema de a stii cand s-a nascut dreptul la actiuneși a început să curgă termenul prescripției extinctive - în sensul art. 8 alin. 1 din decret, daca s-a epuizat termenul prescriptiei extinctive si daca a intervenit intreruperea sau s-a suspendat cursul prescriptiei.
Pe de-o parte, activitatea delictuala invocata de reclamant a durat in anul 1989 inclusiv si pe de alta parte, chiar daca s-ar fi sistat mai devreme, reclamantul ar fi fost in imposibilitatea obiectiva, existând obstacole insurmontabile în acest sens, sa formuleze mai inainte de anul 1990, o astfel de actiune cu un asemenea obiect - intrerupatoare de prescriptie in sensul art. 16 lit. b din decret 167/1958, acțiune pe care sa o indrepte impotriva statului caracterizat printr-un regim totalitar, in care serviciile de securitate serveau aceleasi scopuri politice. Astfel a operat suspendarea cursului prescripției potrivit art. 13 lit. a din decret.
Asadar, in raport cu instaurarea dupa acest an a unui nou regim democratic, care a recunoscut activitatea de politie politica realizata de anumite structuri ale securitatii si a trecut securitatea sub controlul noilor institutii democratice care s-au creat, se pune intrebarea până când a durat suspendarea cursului prescripției și care este momentul de la care (cel mai devreme) și la care (cel mai tarziu), se putea formula o astfel de actiune fundamentată pe dreptul comun.
Curtea apreciaza ca raspunsul corect este legat de faptul ca reclamantul era tinut intr-adevar, sa dovedeasca toate sau în majoritate covârșitoare, imprejurarile invocate privind urmarirea sa informativa si ca acestea nu puteau fi probate indirect, ci direct, prin dosarul existent in arhivele securitatii, dosar ce nu se afla in posesia sa, ci tot in posesia statului, fie el si guvernat de noi reguli democratice.
Or, accesul la propiul dosar a fost reglementat prin Legea 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică publicată în Monitorul Oficial Nr. 603 din 09 decembrie 1999 si actiunea a fost promovata abia la data de 28 octombrie 2008, dupa aproximativ 9 ani.
la aparitia acestui act normativ, se poate sustine in mod intemeiat ca prescriptia extinctiva a fost suspendată, in conformitate cu disp. art. 13 lit. a din acelasi act normativ, intrucat cel împotriva căruia ea curge a fost împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere.
Dar, dupa aparitia acestui act normativ, nu se poate afirma acelasi lucru, intrucat prin lege se reglementeaza dreptul persoanei de a studia nemijlocit dosarul, dreptul la eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului. Totodată persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de organele securității statului, are dreptul, la cerere, să afle identitatea agenților de securitate și a colaboratorilor, care au contribuit cu informații la completarea acestui dosar - art. 1 din lege.
Prin lege sunt asigurate parghii suficiente pentru valorificarea reala a acestui drept, iar procedura se declansa prin formularea unei cereri in acest sens de catre persoana indreptatita, adresata CNSAS, care va raspunde acesteia in termen de 30 de zile - potrivit art. 12 din legea 187/1999.
Trebuie amintit aici, faptul ca din aceasta perspectiva, declararea ca neconstitutionala a legii, prin decizia CC 51/2008, este nerelevanta, intrucat probelemele principale ale legii retinute în contenciosul constitutional ca fiind incompatibile cu legea fundamentală, nu s-au referit la aceste imprejurari de drept, ci in principal la cele care tineau de competența Consiliului privind eliberarea adeverintelor referitoare la participarea unor anumite persoane la activitatea de politie politica sau la alte activitati, a actelor emise in acest sens și a procedurilor urmate în exercitarea atribuțiilor sale. O dovada că este așa, o reprezinta faptul ca prin noul act normativ - OUG 24/2008, s-au reluat fara modificari aceleasi dispozitii legale privind dreptul de acces nemijlocit la propriul dosar, eliberarea de copii si acte doveditoare, formularea cererii si termenul de 30 de zile pentru raspuns din partea CNSAS - art. 1 din acest act normativ.
Chiar daca nu era prevazut in legea speciala (legea 187/1999), in cazul unui eventual refuz sau a unei întârzieri nejustificate, persoana indreptatita - in virtutea dreptului de acces la o instanta, era in masura sa promoveze o actiune in justitie, potrivit regulilor de drept comun, pentru cenzurarea si sanctionarea unei astfel de conduite.
Chiar daca realitatea a demonstrat ca nu intotdeauna se respecta cu strictete termenul de 30 de zile impus de lege in sarcina Consiliului, totusi intarzierile nu sunt atat de mari, incat persoana interesata sa fie pusa chiar in imposibilitatea absolută de a-si valorifica vreun drept sau de a face un act întrerupător de prescripție, în sensul art.16 lit. b din decret 167/1958. Si, asa cum s-a aratat in precedent, intarzierile nejustificate sau nejustificat de mari, puteau face obiectul unei actiuni in instanta, pe dreptul comun, iar o acțiune formulată împotriva Consiliului justifica pe deplin incidența cazului de suspendare a procesului promovat împotriva statului pentru daune morale, prevăzut de art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Prin urmare, după intrarea în vigoare a legii - 1999 și până la formularea acțiunii de față - 2008, nu se poate susține cu argumente solide și convingătoare că a continuat suspendarea cursului prescripției extinctive în sensul art. 13 lit. a din decret, întrucât neformularea cererii către CNSAS de îndată ce legea a intrat în vigoare, sau în timp util și chiar și o anumită lentoare care se înregistrează din partea CNSAS pentru punerea la dispoziția persoanei interesate a dosarului și documentelor solicitate - lentoare ce putea fi sancționată în justiție, nu pot fi considerate ca fiind împrejurări cu efect echivalent al forței majore, definită ca fiind o împrejurare de origine externa, cu caracter extraordinar, absolut imprevizibila si inevitabila.
Or, mai mult, din datele si lucrarile dosarului, nu rezulta ca reclamantul s-a adresat CNSAS imediat după intrarea în vigoare a legii, sau măcar într-o perioadă de 3 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, ci s-a adresat cu o prima cerere la data de 4 august 2005 si o alta petitie la data de 2 decembrie 2005 - filele 82 și 84 dosar prima instanta. Din continutul raspunsurilor date de CNSAS, rezulta ca intr-adevar formalitatile de verificare urmau sa fie laborioase, depinzand si de preluarea fondului arhivistic de la detinatori, Serviciul de Arhive si Documentare Militara.
Dar, față de data chiar a formulării cererii către CNSAS și în lipsa promovării unei acțiuni în justiție în intervalul de timp de trei ani de la intrarea în vigoare a legii, legat de care reclamantul avea suficiente mijloace procedurale de drept comun să evite o respingere a acesteia pe motiv că nu ar fi fost dovedită, este inutil a se analiza durata de rezolvare a cererii și valoarea sau efectele acesteia, în sensul unei eventuale suspendări în continuare a cursului prescripției extinctive.
Trecând chiar și peste aceste aspecte, se mai constată și faptul că CNSAS a eliberat copii la data de 1 aprilie 2008, asa cum rezulta din stampila aplicata pe toate inscrisurile din dosarul de urmarire, care cu siguranță au intrat în posesia reclamantului cel mai devreme pe 7 aprilie 2008, data la care s-a achitat către Consiliu, de către acesta personal valoarea a 347 fotografii dosar - fila 118 dosar primă instanță.
Or, față de momentul foarte probabil al intrării în posesie a acestor copii și data formulării acțiunii, admițând in extremis ca fiind totuși temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, în sensul art. 19 alin. 1 din decret 167/1958, Curtea constată că au trecut aproape 6 luni până la promovarea cererii, nefiind formulată măcar într-un termen de o lună de la data pretinsei încetări a cauzelor de împiedicare, neoperând deci nicio eventuală repunere în termen în sensul art. 19 alin. 2 decret. (în măsura în care prin acțiunea introductivă de instanță, în baza rolului activ și dincolo de termenii folosiți, instanța de judecată dă o valoare ambivalentă acțiunii, în sensul că ar fi conținut implicit, dar clar, și o repunere în termen).
În orice caz, conchizând, nu se poate admite apărarea recurentului reclamant, în sensul că a operat o cauză de suspendare a cursului prescripției în sensul art. 13 lit. a din decret până la momentul intrării în posesie asupra documentelor, și că din acel moment începe să curgă practic termenul de prescripție de 3 ani, în condițiile art. 15 alin. 1 din decret.
Practic, așa cum s-a arătat în precedent, perioada cuprinsă între momentul intrării în vigoare a legii și data formulării cererii,deoarece nu au intervenit evenimente exterioare și piedici insurmontabile, cu caracter extraordinar, absolut imprevizibile si inevitabile, care să-l fi pus pe reclamant în situația de a nu putea face un act întrerupător de prescripție - potrivit art. 13 lit. a și art. 16 lit. b din Decret 167/1958.
Pot fi aduse argumente în plus ale faptului că în acest interval de timp anumite piedici și elemente obiective și exterioare reclamantului ce puteau apărea în raporturile cu statul, puteau fi depășite, chiar dacă se desprind din reglementări ale unor acte normative speciale, astfel: prin 118/1990 ( privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri) - de care a beneficiat și reclamantul, este reglementată în art. 10 și 11, posibilitatea dovedirii situațiilor la care se aplică, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, respectiv faptul că persoanele pot face dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-și exercite profesia sau, după caz, ocupația pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice.
În aceeași ordine de idei, poate fi amintită și OUG nr. 214 din 29 decembrie 1999 ( privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România). Disp. art. 5 alin. 4 lit. f ale acestui act normativ, prevăd că, în cazul în care cererea persoanei nu este însoțită de actele doveditoare, pentru soluționarea cu celeritate a cazului, Comisia se adresează anumitor instituții, printre care și CNSAS.
Or, apare evident că, după apariția Legii 187/1999 și în măsura în care reclamantul întâmpina dificultăți în accesul la propriul dosar și eliberarea de acte doveditoare, avea posibilitatea reală și efectivă de a apela la justiție și pe calea dreptului comun, pentru valorificarea dreptului său, în scopul obținerii de probe, necesare ulterior promovării cu succes a acțiunii în daune de față.
Dar, așa cum s-a arătat în precedent, nici măcar cererea adresată CNSAS, în lipsa unor dovezi directe contrare, nu s-a formulat într-un termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii și nici o acțiune în judecată întrerupătaore de prescripție, nu s-a promovat în același interval de timp. De asemenea, cauze de forță majoră nu s-au perpetuat în timp până în anul 2008 - data promovării acțiunii și, mai mult acțiunea, care ar conține implicit și o cerere de repunere în termen, a fost formulată cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, calculat de la data așa zisei încetări a cauzelor care ar fi condus la depășirea termenului.
Este adevărat că în cursul procesului și după soluționarea apelurilor, s-a publicat în Of. legea nr. 221 din 2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care prevede dreptul de a cere despăgubiri pentru prejudiciul de natură morală, în favoarea persoanelor care s-au aflat în situațiile prevăzute de lege, dar acest act normativ are un caracter special și nu este aplicabil în cauza de față, al cărei temei juridic este fundamentat pe dispozițiile dreptului comun și care, oricum nu se aplică retroactiv.
Avand in vedere prioritatea in examinare a motivului de recurs de ordine publica pus in dezbaterea partilor si solutia care s-a impus din perspectiva caracterulu intemeiat al exceptiei prescriptiei extinctive - apare de prisos analizarea motivelor care vizeaza fondul cauzei, invocate de ambii recurenti, fără ca prin aceasta să se afirme sau să se nege, ori să se pună în discuție realitatea celor demonstrate în prezenta cauză, privind urmărirea informativă și consecințele unei asemenea urmăriri, asupra persoanei reclamantului, ce a fost realizată de organele de securitate în perioada 1975 - 1989.
Acestea sunt considerentele in baza carora, fiind incident cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, potrivit art. 312 lin. 1 teza I alin. 2 teza I si art. 296 Cod procedura civila, se va admite recursul statului R, se va modifica in tot decizia recurata, se va respinge apelul reclamantului, se va admite apelul paratului, se va schimba in totalitate sentinta, in sensul respingerii actiunii, ca fiind prescrisa.
Pentru aceleasi motive, dar per a contrario, se va respinge recursul raclamantului ca nefondat - in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul reclamantului, împotriva deciziei civile nr.159 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și sentinței civile nr.565 din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Tg.J în dosarul nr-.
Admite recursul pârâtului Direcția Generală a Finanțelor Publice G, în numele și pentru Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice declarat împotriva acelorași hotărâri judecătorești.
Admite apelul pârâtului Direcția Generală a Finanțelor Publice G, în numele și pentru Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că schimbă în totalitate sentința 565/30 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Tg.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul.
Respinge apelul reclamantului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 noiembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. Jud.
4 ex/28.12.09
Tehnored.
Jud.fond
Jud. apel
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun, Tatiana Rădulescu
