Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1403/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1403/
Ședința publică din 14 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de reclamantul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI, cu sediul în B, strada --Latura Nord, nr.17, sector 5, împotriva deciziei civile nr.110/A din data de 4.05.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât G, domiciliat în Rm.V, strada - lui, nr.145, -.D,.2, județul
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 7 octombrie 2009, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 15 iunie 2007, reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor (în calitate de succesor în drepturi și obligații al Ministerului Integrării Europene) a chemat în judecată pe pârâtul G, solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de 29.711,64 Euro și 15.332,85 lei Ron, reprezentând valoarea prejudiciului suferit de minister, la plata de daune interese cu începere de la data de 27.04.2004 și menținerea sechestrului asigurător instituit asupra apartamentului pârâtului situat în Râmnicu V,-, -. D, etaj 1.3, județul V, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul, în calitate de asociat unic al " APRILIE ", a încheiat Contractul de Ro 9807.01.01.02.0440 prin care societatea a beneficiat de un împrumut nerambursabil ce urma să fie utilizat pentru execuția proiectului "Secție de producere a uleiului din germeni de porumb".
Reclamantul a precizat că potrivit art.3 din contract, din costul total al proiectului de 222.679 Euro, ministerul urma să furnizeze un maxim de 44516 Euro, echivalentul a 19,99% din costul total exigibil estimat, diferența reprezentând contribuție proprie a pârâtului.
Reclamantul a mai arătat că pentru implementarea proiectului societatea a primit un avans de 29.711,64 Euro și 18.141,85 lei Ron, sumă ce urma să fie întrebuințată în scopul și în condițiile prevăzute de contract, termenul limită pentru implementarea proiectului fiind 20.11.2001, iar potrivit art. 7.1.4. din Condițiile Speciale ale Contractului de, societatea avea obligația de a "nu închiria, vinde sau reloca activele achiziționate din contribuția Autorității Contractante pentru o perioadă de trei ani de la data încheierii execuției operațiunii, fără acordul anterior al Autorității Contractante".
Pentru considerentele că societatea a intrat în procedura falimentului prevăzută de Legea nr.64/1995, formându-se dosarul de lichidare judiciară nr.2256/2003, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul a arătat că prin adresa nr.12748/20.10.2003 a notificat beneficiarului rezilierea contractului în temeiul art.11(3) din Condițiile Generale ale Contractului de, cu consecința restituirii finanțării necuvenite, iar ulterior prin adresa nr.232/25.11.2003 a chemat beneficiarul contractului la conciliere directă în vederea soluționării amiabile a litigiului, dar acesta nu a dat curs invitației.
Totodată reclamantul a arătat că în cadrul dosarului de lichidare judiciară a formulat cerere de înscriere în masa credală a " APRILIE " și că în urma derulării procedurii de lichidare a recuperat suma de 2809 lei Ron.
A mai arătat reclamantul că prin Rechizitoriul din data de 31.05.2004, Parchetul Național Anticorupție a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a pârâtului - inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art.10 lit.c) din Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și că prin adresa nr.29127.04.2004 s-a constituit parte civilă împotriva pârâtului cu suma de 29.711,64 Euro și 18.141,85 lei Ron.
Deși inițial, prin sentința penală nr.1036/13.07.2005 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.6011/2004, inculpatul - pârât a fost achitat, fiind respinsă acțiunea civilă formulată de minister, ulterior prin decizia penală nr.164/14.06.2006 pronunțată de Tribunalul Sibius -au admis apelurile declarate, s-a dispus condamnarea pârâtului inculpat, s-a admis acțiunea civilă a ministerului și s-a menținut sechestrul asigurător asupra apartamentului situat la adresa menționată anterior.
Reclamantul a precizat că urmare admiterii recursului declarat de pârâtul inculpat împotriva deciziei penale nr.164/2006, cauza a fost trimisă spre rejudecare, iar prin decizia penală nr.100/23.04.2007, Tribunalul Sibiu, având în vedere dezincriminarea faptei prevăzută de art.10 lit.c) din Legea nr.78/2000, a dispus achitarea acestuia în temeiul art.10 lit.1pr.pen. și, lăsând nesoluționată acțiunea civilă, a menținut măsura sechestrului asigurător asupra apartamentului inculpatului.
Față de decizia civilă nr.100/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu și având în vedere activitatea delictuală a administratorului societății - pârâtul din prezenta cauză, în conformitate cu prevederile art.998 - 999 cod civil reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prejudiciul suferit.
Reclamantul a susținut că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.998- 999 Cod civil și anume: existența unui prejudiciu - constând în sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată, existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea prevederilor contractului de grant, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției constând în modalitatea în care a acționat pârâtul în perioada implementării contractului, în sensul inducerii reclamantului în eroare.
Astfel, reclamantul a arătat că prin cererea de finanțare pârâtul s-a obligat să realizeze o secție de producere a uleiului din germeni de porumb prin achiziționarea unei linii tehnologice de extragere a uleiului din germeni de porumb de tipul 250 - 2, în baza proiectului tehnic întocmit de firma de consultanță de, firmă care l-a atenționat pe pârât, anterior depunerii dosarului la Agenția de Dezvoltare Regională, că pentru implementarea proiectului este necesară și achiziționarea instalației de germinare, documentația fiind completată cu înscrisurile necesare.
Deși pârâtul a depus la Agenția de Dezvoltare Regională modelul de contract privind achiziționarea unei "linii tehnologice pentru producerea uleiului din germeni de porumb", model aprobat de Autoritatea de Implementare, în cadrul procedurii de licitație organizată de pârât pentru achiziționarea echipamentului prevăzut în cererea de finanțare, acesta a primit două oferte, ambele purtând mențiunea expresă că echipamentele oferite nu privesc obținerea uleiului din germeni de porumb, fiind desemnată câștigătoare firma T și achiziționată o linie de rafinare a uleiului tip 250 - 2 destinată rafinării uleiului procesat la din semințe de soarelui.
Prin urmare, pârâtul a achiziționat un echipament impropriu realizării obiectului contractului de grant, prezentându-se la firma câștigătoare cu un alt model de contract decât cel aprobat de Autoritatea de Implementare și insistând să nu se specifice în contract că este vorba de ulei de soarelui, echipament ce a fost transportat în localitatea Mihăești, unde a fost montat, dar nu s-au executat probe tehnologice și nici nu a fost pus efectiv în funcțiune.
În final reclamantul a susținut că în decembrie 2002 pârâtul s-a retras din firmă, primindu-și drepturile din capitalul social și din patrimoniul societății, fiind evident că prin achiziționarea echipamentului prevăzut în contract a obținut un preț mai bun la înstrăinarea firmei.
Referitor la capătul de cerere privind menținerea sechestrului asupra imobilului - apartament, reclamantul a arătat că acesta a fost instituit prin Ordonanța nr.68/P/2003 din 20.02.2004 a Parchetului Național Anticorupție - Serviciul Anticorupție Pitești.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât societatea a fost beneficiara contractului de grant și prin urmare aceasta avea obligația de a nu închiria, vinde sau reloca activele achiziționate din contribuția autorității contractante pentru o perioadă de trei ani de la data încheierii execuției operațiunii fără acordul prealabil al autorității respective. A susținut că reclamantului i s-a comunicat de către ADR Sud - Vest Oltenia că s-a declanșat procedura de executare silită a tuturor bunurilor patrimoniale a " APRILIE ", acesta procedând la notificarea societății despre rezilierea contractului de grant și înscriindu-se pe creditorilor în cadrul procedurii de faliment.
S-a mai arătat că la momentul la care a cesionat părțile sociale, reclamantul nu a avut nici un fel de obiecțiuni legate de contractul de grant, precizând că bunurile achiziționate nu au părăsit patrimoniul " APRILIE ", astfel că societatea beneficiară a contractului nu și-a încălcat obligațiile contractuale.
Totodată pârâtul a precizat că în momentul în care societatea a intrat în procedura falimentului, aceasta era administrată de și și mai mult, în cadrul acestei proceduri s-a stabilit răspunderea acestora, astfel că în cazul în care ar exista un prejudiciu al reclamantului în legătură cu vreunul din bunurile achiziționate de societatea comercială, atunci răspunzători sunt cei doi administratori a căror răspundere a fost stabilită definitiv de instanțele de judecată.
Prin sentința civilă nr.4987 din 29 septembrie 2008, Judecătoria Râmnicu Vâlceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului invocată prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență, că pârâtul are calitate procesuală pasivă întrucât în calitatea sa de asociat unic al " APRILIE " a încheiat contractul de grant și a efectuat mai multe activități pentru implementarea proiectului.
Pe fondul cauzei prima instanță a statuat că răspunderea civilă a administratorului societății nu poate fi angajată în principiu față de terți, dat fiind că Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale limitează acțiunea în răspundere a creditorilor sociali contra administratorilor numai la ipoteza falimentului societății, ceea ce înseamnă că atunci când societatea comercială funcționează în condiții normale, creditorii acesteia pot să acționeze în justiție pentru valorificarea drepturilor lor de creanță doar societatea comercială debitoare. Prin urmare, regula este că administratorul indiferent că este persoană fizică sau juridică nu răspunde față de terți. Excepția de la această regulă o constituie art.138 din Legea nr.85/2006 care a enumerat cazurile de atragere a răspunderii administratorilor, cu precizarea că enumerarea este strict limitativă, iar cererea privind angajarea răspunderii se soluționează în cursul procedurii și nu după închiderea ei.
După ce pârâtul în calitate de asociat unic al societății a încheiat contractul de grant, întreaga procedură de implementare a proiectului subvenționat s-a desfășurat sub supravegherea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia, care nu a avut obiecțiuni referitor la modul de implementare a proiectului, la activitățile desfășurate de pârât astfel cum rezultă din rapoartele de monitorizare.
Instanța de fond a reținut că potrivit art.11 din contractul de grant, în situația în care pârâtul în calitate de asociat unic al societății nu își îndeplinea obligațiile asumate prin contractul de grant pentru implementarea proiectului, agenția avea posibilitatea, anterior declanșării procedurii falimentului, să solicite rezilierea contractului și restituirea sumelor acordate.
S-a constatat că în speță contractul a fost reziliat în baza art.11 ca urmare a faptului că societatea a intrat în procedură de executare silită prin sechestrarea bunurilor și nu pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de pârât, reclamantul înscriindu-se la masa credală a societății pentru recuperarea sumelor acordate, iar în urma derulării procedurii de lichidare a recuperat doar suma de 2809 lei.
În acest context, prima instanță a statuat că reclamantul avea posibilitatea ca în cadrul procedurii de lichidare să solicite angajarea răspunderii personale și cu privire la pârât pentru activitatea desfășurată de acesta, în măsura în care prin faptele sale a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, respectiv obligarea acestuia la restituirea sumelor reprezentând finanțare necuvenită și instituirea sechestrului asigurător asupra averii acestuia.
Cu privire la capătul de cerere privind menținerea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului apartament, instanța a reținut că prin decizia penală nr.100/2007, pronunțată de Tribunalul Sibiu, s-a dispus ridicarea acestei măsuri, astfel că reclamantul avea posibilitatea să solicite înființarea sechestrului în condițiile art.591 și urm. Cod procedură civilă, dar la dosarul cauzei nu s-a depus o astfel de cerere.
În concluzie s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente disp. art.998,999 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal recurs reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor care a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate, susținând următoarele:
Instanța s-a pronunțat asupra admisibilității acțiunii fără a pune în discuția părților acest aspect.
Deși nu este invocată ca o excepție, este evident faptul că motivarea privește admisibilitatea acțiunii, în acest sens fiind invocate dispozițiile Legii nr.31/1990. Instanța a respins acțiunea fără a preciza dacă este vorba despre o acțiune nefondată, neîntemeiată sau inadmisibilă. Totodată, s-au încălcat dispozițiile art.137 Cod procedură civilă potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea fondului pricinii.
Hotărârea cuprinde motive contradictorii. Astfel, deși în motivarea sentinței se rețin dispozițiile art.35 alin.ultim din Decretul nr.31/1954, potrivit cărora faptele ilicite atrag răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică cât și față de victima prejudiciului, acțiunea a fost respinsă pe motiv că nu se poate atrage răspunderea administratorului față de terți.
În ceea ce privește "imposibilitatea" atragerii răspunderii administratorului față de terți, recurentul a arătat că potrivit art.35 din Decretul nr.31/1954, faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit și față de cel de-al treilea, iar art.2371alin.3 din Legea nr.31/1990 prevede că asociatul care, în frauda creditorilor, abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale și de personalitatea juridică distinctă a societății, răspunde nelimitat pentru obligațiile neachitate ale societății dizolvate, respectiv lichidate.
Referitor la angajarea răspunderii personale a pârâtului în cadrul procedurii de lichidare s-a învederat de către recurent că pârâtul s-a retras din societate în decembrie 2002 prin cesionarea părților sociale către alte persoane. Raportul lichidatorului judiciar a consemnat însă că motivele falimentării societății s-au datorat celor doi asociați, fiind antrenată răspunderea acestora. Prin urmare, reclamantul nu putea solicita antrenarea răspunderii pârâtului. Înscrierea recurentului la masa credală nu s-a făcut pentru activitatea delictuală a administratorului societății, ci pentru motivul prevăzut de art.13 din Condițiile generale ale Contractului de. Cât privește activitatea delictuală a pârâtului, aceasta a fost constatată doar în cadrul urmăririi penale. Rechizitoriul nu era însă suficient prin el însuși pentru a putea solicita atragerea răspunderii pârâtului în cadrul procedurii insolvenței cu atât mai mult cu cât pârâtul a fost achitat.
Reclamantul nu putea rezilia contractul pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, întrucât activitatea delictuală a pârâtului s-a constatat doar în urma efectuării actelor de urmărire penală, finalizarea acestora fiind ulterioară depunerii raportului final de către beneficiarul contractului de grant. Mai mult, prezenta cauză are ca temei tocmai continuarea acțiunii civile promovate în cadrul procesului penal, având în vedere faptul că a intervenit dezincriminarea faptei.
În ședința publică din 24 februarie 2009, punând în discuție valoarea obiectului dedus judecății, tribunalul, consemnând și poziția părților, a calificat calea de atac ca fiind apelul și nu recursul, iar pentru justa soluționare a cauzei s-a dispus atașarea spre consultare dosarului de faliment nr.2256/COM/2003 privind " APRILIE " Mihăești.
Prin decizia civilă nr.110/A din 4 mai 2009, Tribunalul Vâlceaa respins ca nefondat apelul, reținând următoarele:
Cu privire la primul motiv de apel s-a constatat că prima instanță s-a pronunțat pe fondul cauzei și nu pe excepția inadmisibilității care, de altfel, nici nu a fost invocată de părți, ori din oficiu de instanță.
situația de fapt, modul în care a fost derulat și urmărit proiectul, instanța de fond a stabilit că nu sunt incidente în cauză dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală cu atât mai mult cu cât s-a susținut neîndeplinirea unei obligații contractuale prin achiziționarea unei stații de producere ulei necorespunzătoare.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel s-a reținut că trimiterea de către prima instanță la dispozițiile art.35 alin.ultim din Decretul nr.31/1954 a fost făcută pentru a răspunde și respinge excepția lipsei calității procesual pasive invocată de intimatul pârât și nu pentru a motiva soluția de fond a cauzei. Prin urmare nu s-a constatat o motivare contradictorie a sentinței apelate.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de apel, în sensul că potrivit art.35 din Decretul nr.31/1954 și art.2371din Legea nr.31/1990 poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtului în cauza de față, tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut norma incidentă, normă specială, care prevede excepția de la regula răspunderii administratorului indiferent dacă este sau nu o persoană fizică, ori juridică, excepție prevăzută în art.138 din Legea nr.85/2006.
Dispozițiile art.2371alin.3 din Legea nr.31/1990 nu sunt aplicabile în cauza de față, deoarece nu s-a dovedit un abuz în activitate al pârâtului, în frauda creditorilor, pentru a-i fi atrasă răspunderea nelimitată. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi dovedit acest lucru, calea de urmat nu este acțiunea civilă delictuală, fondată pe art.998, 999 Cod civil, sediul materiei fiind tot Legea nr.31/1990.
Tribunalul a constatat, răspunzând celorlalte motive de apel, că pârâtul ca reprezentant, asociat al " APRILIE " Mihăești, a încheiat în numele societății Contractul de cu termen final de implementare la 20.11.2001. În luna septembrie 2001 achiziționat o linie de rafinare a uleiului despre care s-a pretins că nu este corespunzătoare, însă, așa cum rezultă din conținutul procesului verbal de la fila 99, întocmit de Agenția Regională de Dezvoltare, din decembrie 2003, "beneficiarul și-a îndeplinit obligația privind achiziționarea echipamentului tehnologic", proces verbal care a fost încheiat ulterior retragerii pârâtului din societate ce a avut loc la 18.12.2002. De asemenea, din concluziile expertizei tehnice din anul 2005 rezultat că dacă instalația achiziționată ar fi pusă în funcțiune, se poate realiza rafinarea uleiului. Prin urmare, nu se poate reține o activitate delictuală în sarcina pârâtului pentru a fi atrasă răspunderea fondată pe dispozițiile art.998 și 999 Cod civil.
Motivarea apelantului în sensul că lichidatorul judiciar a stabilit că vinovați de aducerea societății în stare de faliment a societății (caz de reziliere a contractului de ) au fost doar administratorii și, astfel că la acel moment nu ar fi avut temei legal pentru a solicita și angajarea răspunderii pârâtului intimat din cauza de față, nu a fost primită. Întreaga practică și doctrină sunt în acord, stabilind că poate fi atrasă, la cerere, răspunderea oricăruia dintre administratori, indiferent de perioada în care au avut această calitate, dacă sunt întrunite condițiile legii.
Pe de altă parte, s-a constatat că prin decizia Curții de Apel Pitești nr.378 din 4 aprilie 2007 cei doi administratori menționați mai sus au fost obligați la plata sumei de 1.468.374 lei către " APRILIE"
Cum în cauză nu s-a dovedit că sunt întrunite cerințele art.998, 999 Cod civil pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtului, reclamantul are posibilitatea ca în termenul general de prescripție de 3 ani, să solicite recuperarea sumei datorate de societate în urma rezilierii contractului de, conform ordinii din definitiv al creditorilor.
În ceea ce privește ultimul punct din motivele de apel prin care s-a susținut că apelantul nu a cunoscut de activitatea pretins delictuală a pârâtului decât în urma efectuării actelor de urmărire penală, s-au reținut următoarele:
Pe tot parcursul soluționării cauzei s-a susținut că activitatea delictuală a pârâtului a constat în achiziționarea unui utilaj necorespunzător și în nerespectarea interdicției de înstrăinare a utilajelor achiziționate în baza contractului de grant.
Din ansamblul probatoriului rezultă însă că pârâtul și-a cesionat părțile sociale, că firma nu a înstrăinat utilajele, cesionarea părților sociale neechivalând cu înstrăinarea bunurilor societății, bunuri ce nu au ieșit niciodată din firmă. Mai mult, la momentul cesionării părților sociale Sud Vest Oltenia a avut cunoștință de acest fapt, dându-și acordul în acest sens.
Împotriva deciziei civile nr.110/A/4 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a formulat în termen recurs reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, criticând-o pentru nelegalitate în sensul motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Motivând recursul, pârâtul susține că hotărârea este nelegală întrucât conține motive contradictorii, respectiv instanța de apel se pronunță în mod voalat asupra inadmisibilității acțiunii, ca și instanța de fond, această critică constituind și motiv de apel, apreciat de tribunal ca neîntemeiat.
A doua critică vizează nelegalitatea hotărârii întrucât s-a aplicat greșit legea și se referă la greșita stabilire a situației de fapt de către instanța de apel în raport de probele aflate la dosarul cauzei și enunțate de reclamant.
Examinând criticile formulate se constată că nu sunt întemeiate, iar recursul nu este fondat.
În ce privește prima critică, urmează a se observa că atât instanța de fond cât și instanța de apel au examinat cauza pe fond și nu prin prisma vreunei excepții, în speță cea a inadmisibilității acțiunii.
Această acțiune a fost respinsă apreciindu-se că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.998, 999 Cod civil.
Din combinația acestor dispoziții, rezultă că pentru a exista un delict sau cvasi-delict civil, se cere un fapt prejudiciabil, un fapt ilicit, ca acest fapt să fie imputabil autorului său, și să fie săvârșit faptul acesta care cauzează altuia un prejudiciu cu intenția de a păgubi, ceea ce constituie delictul, sau din greșeală ori imprudență, ceea ce constituie cvasi-delictul.
Ambele instanțe au considerat că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, așa cum au fost ele enunțate mai sus.
În ce privește a doua critică, reclamantul nu arată ce anume text de lege a fost încălcat sau greșit aplicat, iar interpretarea dată probelor, constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Interpretarea probelor administrate nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar, așa cum încearcă reclamantul prin cea de-a doua critică, enumerând acte, înscrisuri, aflate în dosarul de față, ori în dosarul de urmărire penală, ce a fost rezolvat irevocabil.
De aceea, în considerarea celor de mai sus se apreciază că recursul nu este fondat și conform dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI, cu sediul în B, str.--Latura Nord, nr.17, sector 5, împotriva deciziei civile nr.110/A din 4 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat-pârât fiind G, domiciliat în Râmnicu V,-, -.D,.2, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red.
Tehnored.
Ex.4/13.11.2009.
Jud.apel:
.
Jud.fond:.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan
