Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1407/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr. 1407
Ședința publică de la 26 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.495 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și sentinței civile nr.10115 din 18 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, reprezentat de avocat, intimații pârâți și, reprezentați de avocat și intimatul pârât, asistat de avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat, pentru recurentul reclamant, a depus împuternicire avocațială nr.- din 26.11.2009.
Avocat, pentru intimații pârâți și, depus împuternicire avocațială nr.- din 24.11.2009 și chitanța nr.49, în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocat.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a susținut motivele de recurs invocate în scris, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii acțiunii; fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimații pârâți și, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei civile atacate, ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul pârât, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei civile atacate, ca temeinică și legală. A depus concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
La data de 04.12.2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul situat în mansarda imobilului din C,-, județul D, precum și terenul în suprafață de 44,13. aflat la aceeași adresă.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului casă și teren ( 540.) în baza actului de vânzare - cumpărare autentificat la data de 20 mai 1948. Prin sentința civilă nr.12259 din 02.09.2001 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.7624/1999 și decizia civilă nr.48/12.01.2001 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.8636/2000 a fost admisă cererea în revendicare pe care a formulat-o, fiindu-i restituit imobilul situat în C,-, excepție făcând apartamentul de la, deținut de către pârâți în baza contractului de vânzare - cumpărare nr.257/1974 încheiat cu fostul C și a terenului în suprafață de 44,13 mp. ce a făcut obiectul atribuirii prin ordinul Prefectului nr.73/1993 emis în baza Legii nr.18/1991.
Reclamantul a solicitat instanței să procedeze la compararea titlurilor de proprietate și să acorde preferință contractului de vânzare - cumpărare din 20 mai 1948, întrucât a apreciat că este mai bine caracterizat și că celălalt contract de vânzare - cumpărare nr. 257/1974 aparținând pârâților este în inferioritate.
Prin sentința civilă nr.1239 din 06 februarie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă excepția puterii lucrului judecat invocată de pârât și respinsă acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, susținând că nu există identitate de cauză, deoarece în prima cauză revendicarea s-a realizat împotriva Statului Român, iar față de pârâții intervenienți s-a verificat nulitatea contractului lor nr. 257/1974, care a fost menținut. Fiind, așadar, vorba despre două titluri de proprietate valabile, reclamantul a arătat că prin acțiunea de față a solicitat compararea titlurilor.
Prin decizia civilă nr.494 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis apelul. A fost desființată sentința civilă apelată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În baza art. 299 Cod pr.civilă, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, care a fost respins de Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia civilă nr. 179/26.02.2008.
La data de 11 martie 2008 fost înregistrat dosarul pe rolul Judecătoriei Craiova, cu prim termen de judecată la data de 16.04.2008.
Prin sentința civilă nr.10115/18 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, și,
fost obligat reclamantul către pârâții și la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată și către pârâtul la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru se pronunța astfel, instanța a constatat următoarele:
În cauza dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile art 480.Civ. ambele părți, atât reclamantul cât și pârâții au titluri privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat.
Astfel, titlul reclamantului este reprezentat de actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 574/21 mai 1948 iar titlul pârâților reprezentat de actul de vânzare-cumpărare nr. 257/12 dec. 1974 încheiat între C și autorii pârâților.
Cele două titluri emană de la autori diferiți, iar prin DC nr 48/2001 pronunțată de Tribunalul Dolja fost validat titlul pârâților, respingându-se cererea privind constatarea nulității acestui contract.
De la data cumpărării, autorii pârâților au intrat în posesia imobilului pe care au exercitat-o netulburat până în anul 1997 și care a fost continuată până în prezent de pârâți.
La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr 257/1974 autorii pârâților, cu toată diligența depusă, nu aveau cum să cunoască modul în care imobilul a fost preluat de stat și situația lui juridică.
Aceștia au dobândit imobilul cu titlu oneros și cu bună-credință.
Astfel, deși imobilul fost preluat de stat de la reclamant fără titlu, titlul intervenienților ca moștenitori și cel al autorilor lor este preferabil.
Ca urmare, prin compararea celor două titluri de proprietate, cel provenit de la adevăratul proprietar, dar care și-a pierdut eficiența în timp și cel provenit de la statul neproprietar, este preferabil titlul constituit de stat, în temeiul Legii 4/1973, ca o garanție a siguranței circuitului civil și totodată un mod de a proteja interesele chiriașilor cumpărători.
atingerilor dreptului de proprietate al reclamantului nu poate crea noi greutăți distorsionate persoanelor care au dobândit aceste bunuri cu bună-credință.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate, întrucât nu a reținut că titlul său de proprietate este mai bine caracterizat decât cel al pârâților, nu a primit nici despăgubiri pentru imobilul revendicat, iar pârâții au dreptul la restituirea prețului. Nu-și pot exercita nici dreptul de dispoziție asupra imobilului datorită opoziției pârâților.
Prin decizia civilă nr.495 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr-, s-a respins apelul declarat de apelantul reclamant. A fost obligat apelantul la 300 lei cheltuieli de judecată către intimata și 300 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
S-a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligați pârâții să-i lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul situat în mansarda imobilului din C,-, județul D, precum și terenul în suprafață de 44,13. aflat la aceeași adresă.
Criticile apelanților privind titlurile părților și caracterul preferabil al acestora au fost apreciate neîntemeiate, întrucât deși imobilul a fost preluat de către stat de la reclamant fără titlu valabil, autorii pârâților au dobândit cu titlu oneros și de bună credință acest imobil, dat fiind că, cu toată diligența depusă, nu aveau cum să cunoască modul în care imobilul a fost preluat de stat și situația lui juridică. S-a apreciat că operează în cauză excepția de la principiul "resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis", situație în care deși se anulează actul inițial cel subsecvent se menține.
Ținând cont și de faptul că de la data cumpărării, autorii pârâților au intrat în posesia imobilului pe care au exercitat-o netulburat până în anul 1997 și care a fost continuată până în prezent de pârâți, tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că este preferabil titlul pârâților și nu al apelanților, ca o garanție a siguranței circuitului civil și totodată ca un mod de a proteja interesele chiriașilor cumpărători.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților să-i lase în deplină proprietate mansarda și terenul în suprafață de 44,13 mp. ce aparțin imobilelor proprietatea sa situate în C-.
În motivarea recursului recurentul a susținut că într-un litigiu anterior a fost soluționată cererea sa având ca obiect revendicarea de la stat a imobilelor la adresa citată. Cererea distinctă, privind anularea contractului de vânzare cumpărare nr.257/1974 (în baza căruia pârâții dețin o mică partea din imobilul proprietatea sa), a fost respinsă.
În litigiul de față a solicitat compararea titlurilor de proprietate de care se prevalează părțile, respectiv contractul de vânzare cumpărare nr.574/1948 invocat de recurent și contractul de vânzare cumpărare nr.257/1974 invocat de pârâți. A precizat că titlul său de proprietate nu și-a pierdut valabilitatea în perioada de la preluarea abuzivă și până la restituire, fiind suspendate numai prerogativele acestui drept.
Statul nu a fost proprietar al bunului și deci actul său de dispoziție este nul; nu putea vinde ceea ce nu deținea legal. Legea nr.4/1973 a reglementat pentru scurt timp vânzarea de locuințe numai din cele construite din fonduri de stat, nu din cele confiscate.
Recursul este nefondat.
Una din apărările constante formulate de către pârâți în litigiul de față este faptul că au dobândit imobilul de multă vreme, cu bună credință și l-au stăpânit netulburați o perioadă îndelungată de timp. Această apărare a pârâților echivalează cu invocarea uzucapiunii de scurtă durată, de zece până la 20 de ani, reglementată de prevederile art. 1895 și următoarele din Codul civil.
Instanța de fond a reținut actul de vânzare-cumpărare de care se prevalează pârâții ca fiind un act translativ de proprietate (deci o justă cauză, potrivit art. 1897 Cod pr. civilă). S-a statuat, de asemenea că buna-credință a pârâților la dobândirea bunului în litigiu a fost stabilită irevocabil în cadrul unui litigiu anterior, în care a fost verificată legalitatea titlului pârâților, acțiunea promovată de reclamant fiind respinsă. Cea de a treia condiție a uzucapiunii scurte a fost de asemenea analizată de către instanța de fond (și considerată ca fiind îndeplinită) atunci când a reținut că pârâții au stăpânit netulburat imobilul până în anul 1997 (deci mai mult de 20 de ani). Sub acest ultim aspect sentința nu a fost apelată.
Cele arătate mai sus duc la concluzia că instanțele, analizând comparativ titlurile de proprietate ale părților, au dat eficiență titlului de care se prevalează pârâții tocmai ca urmare a constatării îndeplinirii condițiilor uzucapiunii de scurtă durată, deși nu au fost făcute trimiteri exprese la prevederile legale care reglementează acest mod originar de dobândire a dreptului de proprietate.
Rezolvarea dată litigiului de către instanțe este legală, față de prevederile art. 1895 și următoarele din Codul civil. Comparând titlurile de proprietate ale părților în mod corect instanțele au dat eficiență titlului de care se prevalează pârâții.
Modul în care a fost rezolvat litigiul de față nu contravine prevederilor Convenției Europene pentru Drepturile Omului, întrucât numai în acest mod este respectat principiul securității juridice.
Recurentul a reluat în motivarea recursului aspecte privind legalitatea actului de vânzare cumpărare încheiat între stat și autorii pârâților. Aceste aspecte au făcut obiectul litigiului soluționat prin decizia civilă nr. 48/2001 a Tribunalului Dolj, soluționate irevocabil în favoarea pârâților, și nu pot fi reanalizate în cadrul procesual de față, al acțiunii în revendicare.
Eventualele inconveniente în exercitarea de către recurent a prerogativelor dreptului de proprietate pentru partea sa din imobil sunt aspecte care exced cadrului procesual dedus judecății.
În temeiul art. 312 Cod pr. civilă, va fi respins recursul ca nefundat. Recurentul va fi obligat la cheltuieli de judecată către intimații pârâți, și, reprezentând onorarii de avocat, în baza art. 274 Cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.495 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și sentinței civile nr.10115 din 18 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli de judecată în recurs față de intimații pârâți și și la 300 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimatul pârât.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 noiembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.jud.
Tehn.2 ex
8.12.2009
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun, Tatiana Rădulescu
