Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1411/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Sectia civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1411/
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Universitatea Transilvania B împotriva civile nr. 158/Ap/26 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 4 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 11 2009.
CURTEA
Constată că prin decizia civilă nr.158/2009, Tribunalul Brașova respins apelul declarat de apelanta pârâtă reclamantă reconvențional UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN B împotriva sentinței civile nr. 11072/14.11.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr-, pe care o păstrează.
A obligat apelanta pârâtă reclamantă reconvențional să plătească intimatei reclamante B suma de 7.712,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut următoarele:
În perioada martie 2004 - septembrie 2005 imobilul din litigiu era în coproprietatea reclamanților inițiali și pe de o parte și pârâta Universitatea "Transilvania" B pe de altă parte, aceștia deținând cote părți egale din dreptul de proprietate asupra imobilului. Drept urmare, pentru această perioadă se aplică regulile coproprietății, respectiv, niciunul dintre coproprietari nu are un drept exclusiv asupra unei părți materiale determinate din bunul aflat în coproprietate. Fiecare dintre coproprietari are un atribut propriu al posesiei și acela al folosinței materiale în propriul interes, dobândind în proprietate fructele naturale, civile și industriale și veniturile pe care le pot obține din acel bun.
În această ipoteză, a solicitării fructelor civile, atitudinea subiectivă a reclamanților coproprietari neposesori ai vreunei părți materiale din bun - atitudine pe larg expusă de apelantă - nu are relevanță precum în situația fructelor industriale. Acestea se cuvin coproprietarului de la cel care a folosit întregul bun, fără a interesa dacă a solicitat sau nu predarea posesiei unei părți materiale din imobilul indiviz sau dacă pârâta coproprietară a notificat reclamanții pentru a prelua în folosință o parte materială din imobil, deci fără a avea relevanță atitudinea subiectivă a reclamanților coproprietari și chiar fără a interesa dacă pârâtul coproprietar, care ocupa întregul imobil, l-a închiriat la rândul său și a obținut venituri dintr-o asemenea operațiune. Esențială este probarea folosirii întregului imobil de către celălalt coproprietar, fapt ce conduce la lipsa de folosință din partea celuilalt, instanța apreciind că din probele administrate în cauză în fața primei instanțe, rezultă cu prisosință această împrejurare.
Astfel, din procesul verbal de cercetare la fața locului, probă administrată în dosarul având ca obiect ieșirea din indiviziune în care au figurat părțile din prezenta cauză, rezultă că imobilul din litigiu era ocupat în întregime de pârâtă, fiind amenajate săli de clasă și catedră sau de către diverse persoane juridice care au ocupat imobilul având acordul pârâtei și în baza unor contracte de închiriere cu pârâta ( nr. 34 și 132 dos. fond și raport expertiză contabilă - nr. 186 dos. fond).
De asemenea, la interogatoriu, pârâta a recunoscut că a pus la dispoziția unor entități, fie componente ale instituției pârâte fie independente, spre folosință, spații din imobilul din litigiu, susținând că nu a perceput chirie de la acestea (fila nr. 121 dos. fond). După cum s-a argumentat mai sus, împrejurarea perceperii chiriei de către pârâtă sau punerea la dispoziție a acestor spații cu titlu gratuit nu are relevanță pentru ipoteza coproprietății, câtă vreme pârâta s-a erijat față de aceste entități ca unic proprietar al imobilului și a dispus de atributul folosinței cu privire la acest imobil.
Restrângerea activității coproprietarului pârât, deși nedovedită (hotărârile senatului Universității depuse la filele nr. 56 - 58 ale dosarului de fond nefiind probe concludente cu privire la acest aspect), nu are relevanță, câtă vreme părți din imobil au rămas în posesia celorlalte entități juridice cărora li s-a permis folosința, entități care nu au părăsit imobilul, deși fuseseră somate de către pârât, după cum rezultă din același răspuns la interogatoriu.
Pentru perioada septembrie 2005 - 31.08.2006 reclamanții solicită folosul de tras cu privire la întreg imobilul, aceștia devenind proprietarii exclusivi ai imobilului. În această ipoteză nu mai sunt aplicabile regulile coproprietății ci acelea specifice efectelor posesiei. Astfel, potrivit art. 483 Cod civil, fructele produse de bunul imobil se cuvin proprietarului. Prin excepție, fructele vor putea fi percepute și de posesor, cu condiția ca acesta să fie de bună credință. de rea credință va fi obligat să restituie nu numai fructele pe care le-a cules pe durata folosirii bunului, cât și pe cele pe care, din neglijență nu le-a cules.
La interogatoriu pârâtul a recunoscut faptul că a fost notificat de către reclamanți să evacueze imobilul la data de 27.09.2005, la dosarul cauzei fiind depuse notificări la filele 33, 36 și 52 din dosarul de fond precum și răspunsurile pârâtului la aceste notificări - filele nr. 39 și 52 dos.
Drept urmare, de la momentul adjudecării cotei părți de 1/2 aparținând pârâtului de către reclamanți și cel puțin de la primirea acestor notificări, pârâtul a devenit un posesor de rea credință asupra imobilului în întregul său, fiind obligat să restituie folosul de tras aferent întregului imobil.
Deși pârâtul susține că nu a avut posesia acestuia restrângându-și activitatea, aceste împrejurări nu au fost probate.
De asemenea, numiții și V, primul în calitate de reprezentant al iar cel de-al doilea în calitate de persoană fizică autorizată, au declarat în 31.08.2006, data predării imobilului către reclamanți, că vor elibera și preda spațiile ocupat din imobilul în litigiu, în septembrie 2006, moment până la care vor achita utilitățile, ultimul arătând că este titularul unui contract de închiriere din 12.01.2004 încheiat cu pârâta Universitatea Transilvania (filele nr. 126 - 127 dos. fond). Drept urmare, imobilul a fost în posesia unor persoane juridice în temeiul acordului încheiat de acestea cu pârâta și după ce starea de coproprietate a încetat și până la predarea efectivă a imobilului către reclamanți, pârâta percepând chirie de la acestea.
Faptul posesiei pârâtei asupra imobilului în integralitatea sa, fără a avea relevanță că este vorba de o posesie în nume propriu sau exercitată prin alte persoane juridice (corpore alieno), rezultă și din conținutul cererii de chemare în judecată introdusă la Judecătoria Brașov la data de 11.11.2005, prin care pârâta a solicitat instituirea în favoarea sa a unui drept de retenție asupra întregului imobil devenit proprietatea exclusivă a reclamanților persoane fizice (fila nr. 129 dos. fond) precum și din contractul de colaborare încheiat între Clubul Sportiv Universitar B și la 10.10.1997 și protocolul privind reglementarea modalității de plată a consumurilor pentru spațiile aflate la dispoziția Clubului, încheiat între acesta și pârâtă la data de 07.12.2000 (filele nr. 132 - 133 dos fond). Chemata în garanție B, prin întâmpinarea depusă la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă la fila nr. 119 dosarului de fond a recunoscut faptul că a primit în folosință de la pârâtă un spațiu de 40 mp în imobilul din litigiu, spațiu pe care l-a pus la dispoziția sponsorului său potrivit unui contract de colaborare avizat de conducerea pârâtei, arătând în continuare că din această colaborare s-au obținut sume de bani folosite în scopuri sportive.
Raporturile contractuale dintre pârâtă și chemata în garanție nu pot constitui un temei al obligării acesteia din urmă la plata eventualelor pretenții admise în contra pârâtei. în garanție nu îi poate fi imputat faptul că pârâta a dispus cu privire la folosința unui spațiu care nu îi aparținea.
Instanța apreciază că în speță nu sunt îndeplinite condițiile gestiunii intereselor altei persoane. Astfel, obiectul gestiunii trebuie să constea în acte materiale sau acte juridice (plata unor taxe sa impozite, angajarea de persoane pentru efectuarea unor reparații) dar săvârșite cu intenția ca ele să profite geratului, esențială fiind atitudinea părților față de actele de gestiune. În acest sens, gerantul trebuie să acționeze cu intenția de a gera interesele altuia. Dacă el acționează cu convingerea că săvârșește acte pentru sine, nu ne aflăm în prezența unei gestiuni de afaceri ci, eventual pe terenul îmbogățirii fără justă cauză, instituție juridică ce nu a fost invocată în cauză.
În ceea ce privește cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată pârâta, prin motivele de apel nu s-a contestat și nu s-a criticat modalitatea de calcul a acesteia.
Astfel, reclamanții au precizat, după depunerea raportului de expertiză contabilă, faptul că pretențiile lor sunt în cuantum de 369.061 lei (fila 215 dos. fond) însă expertul a calculate greșit echivalentul în lei a sumei de 179.375 EURO, ca reprezentând suma de 369.061 lei, câtă vreme a indicat că pentru ziua de referință de 22.02.2008 cursul era de 3,6728 lei pentru 1 euro (fila nr. 191 dos. fond). Or, înmulțind suma de 179.375 EURO cu 3,6728 lei rezultă suma de 658.808,5 lei, instanța îndreptând această eroare de calcul matematic a expertului prin exprimarea în dispozitivul sentinței a sumei în EURO calculată în raportul de expertiză contabilă. Astfel, reclamanții au fost induși în eroare cu ocazia precizării acțiunii, ca urmare a erorii de calcul săvârșită de expertul contabil, motiv pentru care prima instanță nu a acordat mai mult decât s-a solicitat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, motivat și în termen, pârâta Universitatea "Transilvania" B, pe care l-a întemeiat pe dispozitiile art.304 pct.6,8 și 9 Co proc.civ.
Prin motivele de recurs recurenta solicită a se modifica în tot decizia 158/2009 a Tribunalului Brașov, în sensul admiterii apelului, desființării sentinței primei instanțe, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanți și continuată de ""SRL, admiterii cererii reconvenționale urmând se dispune obligarea pârâților reconvenționali la plata sumei de 80.014,93 lei către Universitatea "Transilvania" și admiterea cererii de chemare în garanție a
Se arată în motivarea recursului că atât instanța de fond cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri cu "plus petita", căci "" SRL și-a majorat pretențiile la suma de 369.061 lei, a și timbrat la această valoare, iar instanța, în mod greșit a dispus obligarea la plata sumei de 179.375 Euro, cu toate că în realitate suma aceasta este stabilită de expert în dolari nu în euro; raportul de expertiză a stabilit valoarea folosului de tras până la concurența sumei de 100.485 E, echivalentul în lei la acea dată fiind chiar suma de 369.061 lei.
Instanțele au ignorat efectele și natura juridică a actului de predare - primire încheiat la data de 31.08.2006 între părți, act prin care acestea stingeau orice fel de pretenții reciproce privind imobilul în litigiu.
Ambele instanțe au "prezumat" că imobilul s-a aflat în posesia și folosința recurentei, greșind astfel asupra legalității acordării folosului de tras. Trebuia să se țină cont de înscrisurile prezentate și depuse în probațiune (notificările Universității "Transilvania" B față de reclamanți), prin care se solicita reclamanților să se prezinte să-și preia imobilul, cu cât mai mult cu cât pârâta și-a restrâns activitatea în partea de imobil corespunzătoare cotei de parte din acesta.
În situația în care instanța ar fi respins cererea principală, pretențiile din cererea reconvențională se impun a fi admise, deoarece se fundamentează pe teoria gestiunii de afaceri, Universitatea "Transilvania" B dovedind că a efectuat cheltuieli cu conservarea și administrarea imobilului.
Intimatul chemat în garanție a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, susținând că în cursul lunii iunie 2005 - având în vedere adresa nr.5544/16.05.2005 trimisă de recurentă -, a eliberat spațiul de 40 mp din imobilul în litigiu.
Consideră că se impune păstrarea soluției în ceea ce privește cererea de chemare în garanție.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul este întemeiat în parte, doar cu privire la criticile referitoare la aplicarea art.304 pct.6 Cod proc.civ. în speță.
Perioada pentru care reclamanții au solicitat acordarea folosului de tras este: martie 2004 - septembrie 2005 pentru din imobil și respectiv, sept.2005 - 31 aug.2006 pentru întregul imobil și este de reținut că aceste perioade sunt ulterioare aceleia dintre 2001 - martie 2004 pentru care reclamanții au obținut plata folosului de tras pentru partea de din același imobil prin hotărâri judecătorești invocându-se o anume stare de fapt.
În prezenta speță se invocă pretenții noi în temeiul unor stări de fapt noi intervenite într-o perioadă nouă de timp în care situația juridică a imobilului a suferit modificări.
Momentul de referință este data de 27 sept.2005 când, în temeiul actului de adjudecare întocmit în dosarul execuțional 209/2005 ca efect al punerii în executare a titlului executor anterior, constituit de sentința civilă nr.2286/2004, ce privea acordarea folosului de tras pe perioada 2000 - 2004, reclamantele au dobândit proprietatea și asupra cotei de din imobil în temeiul art.512 alin.2 Cod proc.civ.
Așadar, până la această dată, părțile erau coindivizare asupra imobilului situat în B,- cu cote de parte din acesta, iar după această dată, reclamantele au devenit proprietari exclusivi asupra imobilului, actul de adjudecare menționat reprezentând și titlul executoriu pentru punerea în posesie împotriva debitoarei Universitatea " Transilvania"
Criticile recursului cu privire la greșita interpretare a "folosului de tras" și a "gestiunii de afaceri" nu sunt fondate.
Susținerea recurentei în justificarea unei folosințe corecte a cotei de parte din imobil până la data de 27 sept.2005 fără a obstrucționa folosința imobilului și de către reclamante, arătând că și-a restrâns activitatea în partea din față a imobilului care echivalează cu cota de parte, nu este suficientă pentru a conduce instanța de control la modificarea deciziei din apel, atâta timp cât nu s-au adus argumente și dovezi noi care să schimbe situația de fapt reținută anterior.
Într-adevăr, anterior anului 2005, recurenta a promovat acțiune de ieșire din indiviziune și partaj, rămasă fără obiect ca efect al adjudecării cotei de parte din imobil de către reclamante, justificând în acest sens tendința de a sista starea conflictuală dintre părți.
S-a încercat o oarecare partajare a folosinței imobilului în cursul acelui litigiu în funcție și de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul în cadrul litigiului de ieșire din indiviziune, însă varianta de partajare înserată în procesul verbal încheiat în 19 martie 2004 între reprezentanții legali ai celor două părți, nu a fost acceptată de reclamanți, fiind considerată avantajoasă numai pentru pârâtă.
Deși recurenta emite adresa nr.6183/27 mai 2005 către reclamante, comunicată la sediul apărătorului acestora, prin care aduce la cunoștință că și-a restrâns activitatea începând cu 30 martie 2004, stabilindu-se în partea din față a imobilului pentru ca reclamantele să aibă posibilitatea de a intra în posesia și folosința părții din imobil rămase și care reprezenta cota indiviză a acestora, se constată că la data de 1.02.2005 când s-a efectuat cercetarea locală în dosarul nr.5205/2003 având ca obiect ieșirea din indiviziune a părților, nu se putea identifica drept liberă partea din spate a imobilului despre care recurenta afirma în adresă că o pune la dispoziția reclamanților, existând încăperi ocupate în continuare de Institutul de Administrare a Întreprinderilor - instituție fără personalitate juridică, componentă a Facultății de Stiințe Economice din Cadrul Universității "Transilvania" (interogatoriul de la fila 121 din dosarul de fond), precum și birouri ale profesorilor.
Așadar, nu se poate reține că a fost perfectat între părți un partaj de folosință asupra imobilului care ar fi înlăturat aplicarea regulei unanimității ce guvernează proprietatea pe cote părți.
Prin urmare, o lipsă de folosință a cotei din imobil ce ar fi revenit reclamantelor a fost dovedită și nu "prezumată", ceea ce a atras aplicarea regulilor referitoare la recunoașterea "folosului de tras" pentru reclamanți pe perioada 2004 - până la adjudecarea imobilului către aceștia.
Situația juridică a imobilului pentru perioada de după adjudecare, nu justifică - cu atât mai mult -, atitudinea recurentei de a lăsa imobilul la dispoziția reclamanților, din moment ce a fost și notificată să-l evacueze la data de 27 sept.2005. Din acest moment, recurenta nu mai avea nici proprietatea, nici posesia asupra imobilului și orice act de folosință a acestuia chiar și din partea chiriașilor cărora Universitatea le-a cedat folosința unor suprafețe, justifica și mai mult admisibilitatea pretențiilor reclamantelor.
Încercarea recurenților de a justifica o culpă a reclamantelor care au "tras de timp" și au amânat momentul predării - preluării, nu exonerează recurenta de răspunderea de a părăsi imobilul, nemaiavând nici un drept asupra lui, nici măcar un drept de retenție asupra acestuia până la plata de către reclamante a unor sume de bani cu titlu de despăgubiri, ce fac dovada unui alt litigiu, cererea formulată pentru instituirea unui drept de retenție fiind respinsă.
Nici susținerea recurentei cu privire la recunoașterea comportamentului său ca fiind al unui gestor de afaceri care s-a ocupat de conservarea bunului, predându-l în stare bună reclamantelor, nu poate fi primită, din moment ce,după adjudecare - mai ales după ce a fost notificată să evacueze imobilul nemaiavând nici un drept asupra acestuia-, nici nu i se putea reproșa că l-a abandonat sau că nu l-a întreținut corespunzător.
Susținerea recurentei conform căreia instanța a ignorat forța probantă înscrisului proces-verbal de predare-primire din 31 auf.2006, nu este corectă.
dat propoziției "nu mai avem nici un fel de pretenții reciproce privind imobilul din litigiu"din acest proces verbal, nu este cel dat de recurentă în motivele de recurs.
Voința părților din acest proces verbal este clară, clauza înserată fiind limpede, în sensul că părțile "nu mai au nici un fel de pretenții reciproce privind predarea-primirea imobilului". Prin urmare, pretențiile reciproce se referă doar la operațiunea de predare-primire cuprinsă în procesul verbal.
Pentru toate aceste considerente, motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod proc.civ. nu vor fi primite.
În ceea ce privește critica referitoare la cuantumul pretențiilor relativ la suma de 179.375 Euro, se reține că recursul este admisibil în temeiul art.304 pct-6 raportat la art.312 alin.3 teza I Cod proc.civ., astfel că instanța va modifica decizia în sensul celor prevăzute în dispozitivul prezentei pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, atât instanța de fond cât și instanța de apel au interpretat greșit cuantumul pretențiilor exprimat în euro.
Din conținutul expertizei efectuate de expertul contabil rezultă că s-a stabilit cuantumul folosului de tras pe perioada martie 2004 - august 2006 va fiind în valoare de 100,485 euro, iar echivalentul în lei la data efectuării expertizei (22.02.2008 - 1 Euro =3,672 lei), reprezintă suma de 369.061 lei.
În raport de această sumă reclamantele și-au precizat pretențiile și au timbrat acțiunea (215 dos.fond), deci suma de 179.375 Euro acordată de ambele instanțe este greșită, eroarea decurgând din exprimarea monedei la care s-a făcut referire, expertul indicând suma de 179.375 Dolari și nu Euro ca fiind echivalentul chiriei negociate prin contractul de colaborare încheiat între B și SC "" SRL, despre care expertul afirmă că "metoda asimilării prețului chiriei pentru suprafața închiriată de 40 mp raportat la întreaga suprafață a imobilului în calcularea folosului de tras nu este relevantă".
De aceea, în raportul său de expertiză,expertul a concluzionat exprimând cuantumul folosului de tras prin metoda prețului pieței, adică suma de 359.061 lei sau echivalentul acesteia în euro de la data de 22.02.2008, adică 100.485 euro.
Pentru aceste considerente,respectând și principiul disponibilității părților, se impune ca suma ce reprezintă valoarea folosului de tras pe perioada martie 2004 - august 2006 cerută de reclamante, să fie corectată în sensul că aceasta este de 100.485 euro sau echivalentul în lei la data plății efective.
În consecință, recursul și apelul fiind admisibile pentru această critică găsită întemeiată, se impune ca recurenta să primească contravaloarea cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și timbru judiciar raportate la suma de 78.890 E (179.375 E - 100.485 E ) reprezentând valoarea folosului de tras greșit acordată.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată avansate de reclamante, față de admiterea în parte a recursului și respectiv a apelului, se impune cenzurarea acestora cu privire la onorariul de avocat în apel și în recurs, proporțional cu pretențiile admise,în temeiul art.276 Cod proc.civ.
La instanța de fond, cuantumul cheltuielilor de judecată rămâne nemodificat deoarece acesta reprezintă cuantumul onorariului de expert și al taxelor de timbru și timbru judiciar raportate la suma cerută, aceea de 369.061 lei.
Referitor la cererea chemaților în garanție de acordare a cheltuielilor de judecată în instanța de recurs, aceasta urmează a fi respinsă. cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu de avocat în cuantum total de 13-090 lei de către "" reprezintă o cheltuială voluptorie, atâta timp cât soluționarea cererii de chemare în garanție nu a constituit motiv de critică în recurs, care să pună în discuție legalitatea soluției sub acest aspect.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de recurenta Universitatea Transilvania B, împotriva deciziei nr. 158/2009 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte apelul declarat de apelanta Universitatea Transilvania B împotriva sentinței civile nr. 11072/14.11.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Obligă pârâta Universitatea Transilvania B să plătească reclamantei SC SA suma de 100.485 Euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății efective, cu titlu de pretenții (folos de tras) pe perioada martie 2004 - 31. 08. 2006, conform expertizei efectuate de expert -/28.02.2008, în loc de 179.375 Euro, cum s-a dispus prin sentința atacată.
Respinge restul pretențiilor din apel. menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge restul pretențiilor din recurs.
Obligă intimata SC SA să plătească recurentei Universitatea Transilvania B suma de 6556 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și recurs, reprezentând taxa de timbru judiciar în apel și recurs raportat la pretențiile admise.
Obligă recurenta Universitatea Transilvania B să plătească intimatei SC SA suma de 5746 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și recurs raportat la pretențiile admise.
Înlătură din decizia 158/2009 a Tribunalului Brașov dispoziția privitoare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7712,32 lei.
Respinge cererea intimatei B de acordare a cheltuielilor de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 11 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. AP - 7.12.09
Dact. GG - 17.12.09
9 ex.
Președinte:Anca PârvulescuJudecători:Anca Pârvulescu, Camelia Juravschi, Cristina Ștefăniță
