Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 144/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- revizuire - revendicare imobiliară

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.144

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009

PREȘEDINTE: Andrieș Catrinel

JUDECĂTOR 2: Rață Gabriela

JUDECĂTOR 3: Surdu Oana

GREFIER: - -

Pe rol, pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuientul G domiciliat în comuna, sat, județul S, împotriva deciziei nr. 1648 din 8 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 6390/2004.

Dezbaterile asupra cererii de față au avut loc în ședința publică din data de 8 mai 2009, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, pentru a da posibilitatea apărătorului intimatului - avocat să formuleze note de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 14 mai 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra cererii de revizuire de față, constată:

La data de 12 noiembrie 2007 numitul Gaf ormulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1648 din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel Suceava, solicitând schimbarea în totalitate a acestei decizii și respingerea recursului declarat de intimați, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii a arătat că prin decizia civilă nr. 1648 din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel Suceavaa fost admis recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei nr. 2011/2003 a Tribunalului Suceava, iar în rejudecare a fost respinsă acțiunea în revendicare promovată de revizuientul - reclamant.

Prin sentința civilă nr. 427/2003 a Judecătoriei Fălticeni, rămasă definitivă prin respingerea apelului conform deciziei nr. 2011/2003 a Tribunalului Suceava, acțiunea în revendicare promovată de revizuientul - reclamant Gaf ost admisă, reținându-se că acesta este proprietarul unei suprafețe de 1800 teren situat la locul "" și că pârâții, care dețin un teren învecinat, ocupă 384 din proprietatea sa, soluția fiind schimbată irevocabil în recurs.

Ulterior soluționării irevocabile a acțiunii, revizuientul a formulat plângere penală împotriva expertului pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, ca urmare a faptului că în raportul de expertiză efectuat în apel acesta a concluzionat că terenul deținut în plus de pârâți face parte din livada și nu ar aparține reclamantului.

Ca urmare a decesului expertului, instanța a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva acestuia, astfel că nu a fost posibilă pronunțarea unei hotărâri penale de condamnare, urmând a se stabili pe cale incidentală, de către instanța de revizuire, caracterul fals al raportului de expertiză. A mai arătat că probele administrate în dosarul penal nr- confirmă caracterul fals al raportului de expertiză, raport care a avut un caracter determinant în pronunțarea și motivarea deciziei contestate.

La cererea apărătoarei revizuientului, la termenul din 25 ianuarie 2008, cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, motivat de faptul că acesta a promovat o acțiune pentru desființarea înscrisului falsificat în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești, necesară ca urmare a modificării art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă prin Legea nr. 219/2005.

Cauza a fost repusă pe rol, ca urmare a finalizării dosarului având ca obiect desființare înscris falsificat, prin pronunțarea sentinței civile nr. 1792/2008 a Judecătoriei Fălticeni, rămasă irevocabilă.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, invocată de apărătoarea intimaților, instanța apreciază că nu este dată și urmează a fi respinsă, constatându-se că prezenta cerere de revizuire se întemeiază pe situații de fapt distincte de cele invocate în cererea anterioară. Prima cerere de revizuire, care a format obiectul dosarului nr- al Curții de Apel Suceava, a fost întemeiată pe Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din 31 mai 2006, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a expertului pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, în timp ce prezenta cerere de revizuire are la bază sentința civilă nr. 1792/2008 a Judecătoriei Fălticeni, rămasă irevocabilă, prin care a fost desființat raportul de expertiză întocmit în dosarul de fond de expertul, stabilindu-se că acesta are un conținut nereal, precum și decizia penală nr. 379/12 octombrie 2007 a Tribunalului Suceava, pornit împotriva expertului pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, ca urmare a decesului inculpatului.

În ceea ce privește fondul cererii de revizuire, după analizarea actelor dosarului, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, urmând să admită cererea.

Prin sentința civilă nr. 1792/2008 a Judecătoriei Fălticeni, rămasă irevocabilă, raportul de expertiză întocmit în dosarul de fond de expertul a fost anulat, în temeiul art. 184 Cod procedură civilă, reținându-se că, în cuprinsul acestui raport, ar fi fost inserată mențiunea neadevărată că terenul deținut în plus de pârâții pe amplasamentul în litigiu nu ar proveni din parcela proprietatea reclamantului, ci din livada

Acest raport de expertiză, declarat fals și desființat prin sentința amintită, a avut un caracter determinant în pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită. Din considerentele deciziei criticate rezultă că, pentru a pronunța soluția de admitere a recursului pârâtului și de respingere a acțiunii în revendicare promovată de reclamant, instanța de recurs a avut în vedere raportul de expertiză întocmit de ing. și a fost înlăturată expertiza inițială întocmită de ing., reținându-se că terenul în litigiu nu ar aparține reclamantului, ci I-- ului din vecinătate.

Este adevărat că aceste concluzii au fost coroborate și cu alte probe administrate în cauză, însă doar cu cele care susțineau concluziile expertului, fiind înlăturate probele contrare, aflate și acestea la dosarul cauzei.

În considerarea celor arătate mai sus instanța apreciază că înscrisul declarat necorespunzător realității a constituit o probă determinantă în pronunțarea soluției privind dosarul de revendicare, chiar dacă nu a fost unicul temei al hotărârii pronunțate, motiv pentru care va admite cererea de revizuire în temeiul art. 322 pct. 4 și 327 Cod procedură civilă și va desființa în totalitate decizia civilă nr. 1648 din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel Suceava, în vederea rejudecării recursului.

Pentru aceste considerente,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite cererea de revizuire formulată de revizuientul G domiciliat în comuna, sat, județul S, împotriva deciziei nr. 1648 din 8 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 6390/2004.

Desființează în totalitate decizia civilă nr. 1648 din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel Suceava.

Trimite cauza Biroului Arhivă pentru repartizare aleatorie în vederea judecării recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Pentru grefier plecat la altă instanță, semnează prim grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2

9.06.2009

Președinte:Andrieș Catrinel
Judecători:Andrieș Catrinel, Rață Gabriela, Surdu Oana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 144/2009. Curtea de Apel Suceava