Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 146/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 146/
Ședința publică din 1 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta reclamantă, cu domiciliul în G,-, jud. G și cu domiciliul procesual ales în C,-, -. 3 la fam., în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 1352 din 18.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 25.05.2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra apelului la data de 1.06.2009, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 26.05.2008, reclamanta a chemat în judecată Municipiul C prin Primar pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în C,- cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că aceasta este o acțiune în revendicare prin care se solicită ca posesorii neproprietari să fie obligați la restituire imobilului proprietatea reclamantei, deținut fără titlu de către actualii proprietari.
În anii 1950, imobilul a fost preluat în mod abuziv, iar deposedarea începută la acea perioadă a produs efecte până în prezent, fără ca terenul sau construcția să treacă în proprietatea statului printr-o altă formă prevăzută de lege.
Prin sentința civilă nr. 1352 din 18.11.2008 Tribunalul Constanțaa admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că imobilul solicitat de reclamantă a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950.
Potrivit art.6 alin.3 din Legea nr.213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului, în alineatul 2 al aceluiași articol, fiind stabilit că bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Întrucât legiuitorul a adoptat o lege specială de reparație, care este Legea nr. 10/2001, iar imobilul în litigiu face obiectul acestei legi, reclamanții trebuie să urmeze procedura prevăzută de aceasta, în cadrul căreia au posibilitatea să-și valorifice pretențiile solicitate prin acțiunea introductivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând, în esență, că respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare s-a făcut prin interpretarea eronată a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 60/2007 și cu ignorarea dreptului de acces la justiție consacrat prin art. 6 din CEDO; că instanța admite prin soluția pronunțată perpetuarea abuzului comis împotriva reclamantei prin preluarea abuzivă a imobilului, caracterul abuziv al decretului de naționalizare fiind afirmat prin chiar art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001; că după apariția Legii nr. 10/2001 nu au fost exclusede planoacțiunile întemeiate pe art. 480 Cod civil, aceste dispoziții nefiind abrogate prin legea specială; că instanța a limitat accesul reclamantei la justiție când a apreciat că aceasta nu are posibilitatea de a opta între calea specială a Legii nr. 10/2001 și dreptul comun; că instanța de fond a ignorat faptul că procedura administrativă prevăzută de legea nr. 10/2001 este ineficientă și îl pune pe notificator la discreția unității deținătoare; că nu se respectă principiul reparației integrale a prejudiciului suferit prin preluarea abuzivă a imobilului; că inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, ca mijloc de disciplinare procesuală a părților, nu constituie o veritabilă excepție de inadmisibilitate.
Examinând legalitatea sentinței apelate în raport de criticile formulate de reclamantă, instanța constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Problema supusă dezbaterii instanței prin prezentul apel este aceea a raportului dintre Legea nr. 10/2001, ca lege specială de reparație în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, și Codul civil, ca lege generală, invocat de către reclamantă ca temei al cererii sale de restituire a imobilului naționalizat din C,-.
Susține apelanta că, în condițiile în care prin Legea nr. 10/2001 nu au fost abrogate prevederile art. 480 cod civil și pentru că prin această lege nu a fost interzisă acțiunea în revendicare, cumulul celor două acțiuni este posibil, cel interesat putând să aleagă între cele două acțiuni, ceea ce face admisibilă acțiunea în revendicare și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Această susținere nu poate fi primită, în primul rând pentru că un drept subiectiv, cum este și dreptul de proprietate, nu poate fi ocrotit în același timp și direct prin două acțiuni distincte, ci numai prin una singură. Legea nr. 10/2001 nu lasă să subziste nici o acțiune în revendicare contra unității deținătoare, odată cu intrarea ei în vigoare, pentru că, instituind obligația efectuării procedurii administrative directe contra unității deținătoare, exclude ideea unui "cumul" de acțiuni.
Apoi, nu se poate reține că, în condițiile în care imobilul a fost abuziv preluat prin naționalizare, autoarea reclamantei și-a păstrat dreptul de proprietate, așa cum dispune art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, pentru că prin chiar textul citat de reclamantă se prevede in terminis că persoanele în cauză își exercită calitatea de proprietar numai "după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi, iar potrivit art. 22 alin. 5 din lege, nerespectarea termenului de 12 luni pentru trimiterea notificării "atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".
În fine, din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 10/2001 și a art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 rezultă, cât se poate de clar, că revendicarea bunurilor preluate fără titlu este permisă în condițiile dreptului comun, respectiv acțiunea în revendicare, cât timp nu există o lege specială de reparație care să stabilească modalitatea, termenele și condițiile de restituire a acestora.
Odată adoptată o lege de reparație, acțiunea în revendicare de drept comun este, în principiu, inadmisibilă, dreptul de a revendica bunurile preluate fără titlu putându-se valorifica doar în condițiile legii respective.
Abrogarea art. 480 din Codul civil prin Legea nr. 10/2001 sau o dispoziție expresă a legiuitorului în sensul înlăturării, de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, a aplicabilității dreptului comun în materia imobilelor preluate abuziv de stat și care intră în domeniul de reglementare al acestei legi nu numai că nu era posibilă ( art. 480 din Codul civil referindu-se la conținutul și limitele dreptului de proprietate, iar nu la mijloacele sale de apărare, printre care se regăsește și acțiunea în revendicare), dar nici nu era necesară câtă vreme există un principiu de interpretare care guvernează concursul dintre legea specială și legea generală, cunoscut prin adagiulspecialia generalibus derogantși care, pentru a fi aplicat nu trebuie reiterat în fiecare lege specială.
Instanța nu poate reține nici critica referitoare la încălcarea dreptului reclamantei de acces la justiție prin refuzul de a i se primi cererea de restituire a imobilului pe calea dreptului comun.
Așa cum a statuat Înalta Curte de casație și Justiție prin decizia nr. 33/2008 pronunțată în recurs în interesul legii, dreptul la un tribunal consacrat de art. 6 din CEDO nu este un drept absolut, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că acest drept este compatibil cu limitări implicite ș, statele dispunând în această materie de o anumită marjă de apreciere.
"In Romania, legiuitorul a adoptat un act normativ special, in temeiul caruia persoanele care se considera indreptatite pot cere sa li se recunoasca dreptul de a primi masuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de catre stat, una din aceste masuri fiind restituirea in natura a imobilelor.
Faptul ca acest act normativ - Legea nr. 10/2001 - prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru ca, impotriva dispozitiei sau deciziei emise in procedura administrativa legea prevede calea contestatiei in instanta (art. 26), careia i se conferă o jurisdicție deplină."
Câtă vreme "persoana îndreptățită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau in cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii, este evident ca are pe deplin asigurat accesul la justitie.
Adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinta imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă articolul 6 din Conventie în situația în care calea oferita de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă."
Ori, în privința accesului efectiv, reclamanta nu a pretins că, deși a folosit procedura administrativă notificând unitatea deținătoare, a fost lăsată nesoluționată cererea sa, arătând pur și simplu că a ales calea dreptului comun prin voință proprie, fără să utilizeze procedura legii speciale.
De asemenea, dreptul de proprietate al reclamantei nici nu a fost recunoscut în prealabil printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care să o îndreptățească, în prezent, să invoce dreptul său ori o speranță legitimă, drept care, întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, să poată fi valorificat pe calea dreptului comun. În lipsa recunoașterii dreptului de proprietate - fie pentru că reclamanta nu a formulat notificare în temeiul legii speciale, pierzând însuși dreptul de a i se recunoaște un asemenea drept, fie pentru că nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă de recunoaștere a acestui drept - nu se poate reține că, prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare, instanța a lipsit-o pe reclamantă de proprietatea sa, perpetuând în acest fel abuzul comis prin naționalizare.
În fine, instanța nu găsește întemeiat nici motivul de apel referitor la lipsa caracterului veritabil de excepție al inadmisibilității.
Această excepție, întâlnită în procredura civilă, se regăsește "fie sub forma unei excepții procesuale, fie sub forma soluției procesuale ce poate fi pronunțată în concret de către instanță, în cazurile în care legea închide părții interesate accesul la un anumit mijloc procesual ori condiționează exercițiul său de întrunirea cumulativă a anumitor cerințe sau condiții de fond ori de formă, după caz " (Revista română de drept privat nr. 2/2008, pg. 128).
Dacă, în materie procesuală, inadmisibilitatea este sancțiunea procesuală care intervine în cazul efectării unui act procedural pe care legea îl exclude, nu-l prevede ori îl interzice, sau în cazul exercitării unui drept procesual nerecunoscut ori care a fost epuizat pe o altă cale procesuală, fiind, prin urmare, o cauză de respingere a cererii prin care acestea se valorifică, dar fără a se intra în cercetarea fondului, în dreptul material iandmisibilitatea este sancțiunea de ordin material care intervine în cazul introducerii unei acțiuni greșit îndreptate ori greșit alese sau în cazul exercitării unui drept la acțiune inexistent, stins ori deja epuizat într-o altă cale procesuală, fiind, prin urmare, o cauză de respingere a cererii de chemare în judecată prin care acestea se valorifică.
Când vorbim de noțiunea de inadmisibilitate în domeniul imobilelor preluate abuziv, se regăsește atât accepțiunea procesuală, cât și cea substanțială a termenului, deoarece prin Legea nr. 10/2001 se stabilește un cadru special în care pot fi valorificate drepturile recunoscute persoanelor fizice sau juridice în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat. Ori, dacă prin lege se stabilește un astfel de cadru și că revendicarea imobilelor preluate fără titlu valabil nu poate fi făcută decât în absența unei legi speciale de reparație, înseamnă că cei interesați nu-și mai pot apăra acest drept pe această cale, acțiunea în revendicare de drept comun fiind inadmisibilă.
În consecință, constatând că nu sunt motive de nelegalitate sau netemenicie care să ducă la reformarea hotărârii primei instanțe, se va respinge apelul ca nefondat.
Instanța reține că intimatul Municipiul Cas olicitat, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, restituirea cheltuielilor de judecată efectuate în faza procesuală a apelului.
Cererea de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată nu a fost însoțită de acte doveditoare ale cheltuielilor efectuate (chitanțe, facturi), motiv pentru care instanța va resinge ca nefondată această cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanta reclamantă, cu domiciliul în G,-, jud. G și cu domiciliul procesual ales în C,-, -. 3 la fam., în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 1352 din 18.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect revendicare imobiliară.
Respinge cererea intimatului de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Pentru grefier, aflat în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează , |
Red.hot.jud.fond
Red.tehnored.dec.jud.apel -/31.07.2009
(Gref.AB/5 ex./21.08.2009)
Emis 3 com. azi,
21.08.2009
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Daniela Petrovici
