Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1463/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1463/
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 3: Dorina
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta ( ) și de pârâții G, și în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR și SC SRL, având ca obiect: "revendicare imobiliară", împotriva deciziei numărul 178/A 18.06.2009pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 3 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 10 noiembrie 2009, apoi la data de 17 noiembrie 2009, apoi, pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată la data de 24 noiembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Constată că prin sentința civilă nr. sentința civilă nr.2238 din 05.03.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul civil nr- a fost admisă în parte, astfel cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții G, -, SC SRL și Municipiul B prin Primar și în consecință s-a constatat că reclamanta este moștenitoarea defunctelor și și că J din imobilul situat în str. - nr. 55 înscris în CF 284 nr. top 5319, 5320/2 a trecut în proprietatea statului fără titlu.
Au fost respinse celelalte petite din acțiunea introductivă, precum și excepțiile inadmisibilității acțiunii, lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B prin Primar și lipsei de interes a reclamanților privind petitele referitoare la constatarea trecerii fără titlu valabil a imobilului în proprietatea statului, la rectificarea de carte funciară, restabilirea situației anterioare de carte funciară, restabilirea situației anterioare de carte funciară și revendicare.
Cheltuielile de judecată au fost compensate între părți.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și pârâții G, -, și.
Prin decizia civilă nr. 178/Ap/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, apelurile au fost respinse.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că asupra imobilului în litigiu situat în B, str. - nr.55, înscris în CF 284 B nr. top inițial 5319, 5320/2, au fost coproprietare în indiviziune, în cote egale, străbunica reclamantei, și bunica sa, născută Ungar.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar în 22.02.2001, reclamanta prin apărător și-a restrâns acțiunea cu privire la cota de parte din imobilul în litigiu, astfel încât în mod corect instanța de fond avut în vedere acțiunea civilă astfel cum a fost precizată, nefiind întemeiată susținerea apelantei reclamante că aceasta nu s-a pronunțat cu privire la cota de parte din imobil.
Pe de altă parte s-a reținut că Judecătoria Brașov nu a fost învestită să verifice nevalabilitatea titlului statului decât pentru o din imobil, iar pe de altă parte, că pentru cealaltă cotă statul recunoscut implicit că preluarea a fost abuzivă, acordând despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 numitei Irma - o altă moștenitoare a foștilor proprietari.
Cu privire la motivele de apel invocate de apelanta - reclamantă în legătură cu nulitatea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de ceilalți apelanți s-au antecesorii acestora cu Statul Român prin SC SRL B, apreciem că se impunea ca aceasta să cheme în judecată și statul. Nu se poate discuta în fața unei instanțe nulitatea unui act juridic civil în lipsa părților care l-au încheiat. Menționăm că intimata -pârâtă SC SRL B, ca societate specializată în înstrăinarea imobilelor preluate abuziv, a acționat în calitate de mandatar al statului, conform prerogativelor conferite de Legea 112/1995.
S-a admis că intimatul - pârât Municipiul prin Primar are calitate procesuală pasivă, așa cum a statuat în mod irevocabil Curtea de Apel Brașov prin decizia civilă nr. 278/2009, dezlegarea dată acestei probleme de drept fiind obligatorie pentru instanța de rejudecare conform art.315 Cod procedură civilă, dar considerăm că alături de acesta, în proces trebuia să fie chemat și Statul Român pentru a putea formula apărări întrucât în eventualitatea admiterii cererii acesta este cel care ar putea fi obligat la restituirea prețului.
Nici motivele de apel invocate e apelanții - pârâți G, și - nu sunt întemeiate pentru considerentele expuse în continuare.
Motivele de apel referitoare la soluția pronunțată cu privire la excepția lipsei calității procesuale a Municipiului B nu mai pot fi discutate având în vedere decizia de casare nr. 278/2009 a Curții de APEL BRAȘOV și dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes pentru petitele având ca obiect lipsa titlului Statului asupra imobilului în litigiu, rectificarea de carte funciară și restabilirea situației anterioare de carte funciară, considerăm că soluția instanței de fond este corectă întrucât apelanta - reclamantă justificat existența unui interes legitim, direct, născut și actual în promovarea acestei cereri la data formulării acestora.
Împrejurarea că instanța de fond nu motivat în drept soluția de admitere primului capăt de cerere nu poate duce la schimbarea sentinței atacate deoarece aceste lipsuri pot fi complinite de instanța de control judiciar. Astfel, soluția de constatare a calității de moștenitoare după defunctele și a reclamantei ste întemeiată pe dispozițiile art.650 și 659 cod civil și art.111 Cod procedură civilă.
Nici critica referitoare la existența unor motive străine de natura pricinii nu este în măsură să schimbe soluția pronunțată deoarece susținerea instanței de fond că Decretul 92/1950 se referă la mijloace de producție a fost înlăturată și oricum nu era un argument hotărâtor la adoptarea hotărârii.
Cu privire la caracterul abuziv al preluării considerăm că nu se mai impun alte argumentații în condițiile în care însuși legiuitorul român a intervenit și consacrat legal caracterul abuziv al preluării imobilelor de către stat în baza Decretului 92/1950 prin art.2 lit.a din Legea 10/2001.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus în temeiul art.296 Cod procedură civilă s-au respins ca nefondate apelurile deduse judecății și a păstra sentința atacată, aceasta fiind temeinică și legală.
Împotriva deciziei au formulat recurs reclamanta și pârâții G, -, și.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta arată că instanța de apel a analizat superficial apelul întrucât a respins cererea acesteia privind constatarea preluării fără titlu valabil pentru cota de din imobil pe considerentul că pentru această parte s-au plătit despăgubirii soției supraviețuitoare a defunctului, deși aceasta este fiica adoptivă și nu soție iar despăgubirile au fost obținute de aceasta în baza Legii nr. 112/1995, fapt ce nu are legătură cu preluarea imobilului de către stat întrucât Legea nr. 10/2001 prevede în art. 12 modul de soluționare a unor astfel de situații.
Se arată că, reclamanta a promovat acțiune în instanță pentru întreg imobilul solicitând și constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare, acțiunea fiind admisibilă chiar și în cazul introducerii ei de către unul dintre coproprietari.
În drept se invocă prevederile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâții arată că instanța de fond nu a motivat în drept admiterea petitelor privind calitatea de moștenitoare a reclamantei și că instanța de apel a considerat în mod greșit că imobilul din litigiu a fost preluat în mod abuziv și totodată a respins nelegal excepția lipsei de interes pentru petitele având ca obiect: lipsa titlului Statului Român asupra imobilului din litigiu, rectificarea de carte funciară și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Examinând decizia în raport cu motivele recursurilor, curtea reține că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de recurenta reclamantă sunt nefondate, întrucât ambele instanțe de fond și de apel s-au pronunțat în limitele investirii și cu respectarea principiului disponibilității, deoarece în primul ciclu procesual (fila 158 dosar civil nr. 12914/2000 al Judecătoriei Brașov ) reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că și-a restrâns pretențiile cu privire la cota de parte din imobil.
Această precizare de acțiune s-a depus la termenul de judecată din 02.02.2001 în prezența reclamantei care nu a avut nici o obiecțiune, situație ce rezultă din încheierea de ședință din acea dată (fila 161 dosar civil nr. 12914/2000).
De altfel, pentru cealaltă cotă de parte din imobil s-au plătit despăgubiri unei alte moștenitoare, respectiv lui Irma (fila 33 dosar civil nr- al Tribunalului Brașov ), astfel că, pentru această cotă parte din imobil prejudiciul cauzat de stat prin preluarea imobilului a fost reparat printr-o justă despăgubire.
Referitor la nulitatea contractelor de vânzare cumpărare, curtea reține că în speță prevalează principiul bunei credințe a cumpărătorilor, având în vedere că la momentul cumpărării Statul era proprietar iar titlul acestuia nu era contestat, nu exista nici o notificare adresată pârâților, iar în cartea funciară nu era notată nici o la înstrăinarea imobilului, acesta fiind cumpărat cu bună credință și cu respectarea legilor în vigoare la acea vreme.
Criticile formulate de recurenții pârâți sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Critica referitoare la nemotivarea în drept a admiterii petitului privind calitatea de moștenitoare a reclamantei de către instanța de fond, a fost suplinită de către instanța de apel ca urmare a caracterului devolutiv al acestei căi de atac.
De altfel, această omisiune nu are relevanță asupra soluției pronunțată în cauză.
Critica referitoare la respingerea excepției lipsei de interes pentru petitele care se regăsesc și în contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei emisă în baza Legii nr. 10/2001, a cărei judecată este în prezent suspendată, este înlăturată de curte, întrucât, pe de o parte, prezenta acțiune este formulată înainte de apariția Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte, legiuitorul a dat posibilitatea persoanei îndreptățite de a alege, fie calea dreptului comun, fie calea prevăzută de legea specială, renunțând sau suspendând una din cele două acțiuni.
Ori, în prezent, judecata acțiunii bazată pe Legea nr. 10/2001 este suspendată.
Prin urmare, la data promovării prezentei acțiuni, reclamanta a justificat existența unui interes legitim, direct, născut și actual.
Critica referitoare la reținerea greșită de către instanța a preluării abuzive a imobilului de către stat, este înlăturată de curte pentru considerentul reținut corect de către instanța de apel, în sensul că, referitor la această chestiune de drept nu se mai impun alte argumentații în condițiile în care însuși legiuitorul a consacrat legal caracterul abuziv al preluării imobilelor de către stat în baza Decretului nr. 92/1950 prin art. 2 lit. a din Legea nr. 10/2001 republicat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă, curtea va respinge recursurile și va menține ca legală hotărârea recurată.
Instanța va compensa între părți cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta și de pârâții G, și împotriva deciziei civile numărul 178/A/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o menține.
Compensează între părțile recurente cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.11.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red. /24.12.2009
Dact. /08.01.2010
Jud. apel: -
Jud. fond:
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Mihail Lohănel, Dorina