Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 147/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 147/
Ședința publică din 11 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimatul, B,-, sector 2, împotriva deciziei civile nr.353 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul - revizuient asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/11.02.2008 emisă de Baroul B - Cabinet individual, lipsă fiind recurentul-intimat și intimații Primăria mun. B și SC SA
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 5 lei - taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța nr.48892/20.02.2008 aflată la fila 109 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului - revizuient depune la dosar un borderou cu acte și precizează că hotărârea pronunțată de CEDO a rămas irevocabilă la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, respectiv în data de 22.03.2007 și până în prezent nu a fost pusă în executare. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatului-revizuient solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele susținute oral în ședință publică și menționate în scris în concluziile pe care le depune la dosar.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr-,revizuientul a solicitat în contradictoriu cu intimații G, Primăria Municipiului B și SC SA revizuirea deciziei civile nr. 20/11.01.2001 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă în dosarul nr.2350/2000.
Solicită schimbarea în tot a deciziei și în consecință respingerea apelului declarat de G împotriva sentinței civile nr. 13163/04.10.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr. 3267/1999.
În motivarea cererii revizuientul susține că imobilul din- sector 2 a fost proprietatea autorului său, conform actului de vânzare cumpărare încheiat la 19.05.1937 și potrivit autorizației de construcție nr. 597/1937.
Menționează că în anul 1950 imobilul a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin decizia pronunțată în cererea de revizuire s-a respins recursul formulat de el împotriva deciziei civile nr. 20/2001 a Tribunalului Argeș prin care i s-a respins acțiunea.
Curtea Europeană a drepturilor Omului, prin hotărârea din 12.10.2006 - cauza contra României - definitivă, publicată în nr. 198/22.03.2006 a constatat că prin decizia civilă nr. 20/2001 a Tribunalului Argeș secția civilă s-a încălcat art 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Arată că, prin această hotărâre s-a reținut că a fost recunoscut proprietar legitim al imobilului situat în B,-,sector 2, iar tribunalele au considerat incontestabil titlul său de proprietate.
Precizează că în hotărârea CEDO s-a statuat că instanțele superioare nu trebuie să-ți folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta greșelile de fapt sau de drept și greșelile judiciare și nu pentru a proceda la o reexaminare a cauzei deduse judecății.
În drept a invocat disp. art. 322 pct.9 pr.civ.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.353 din 22.11.2007 admis cererea de revizuire și schimbat în tot decizia civilă nr.20/11.01.2000 Tribunalului Argeș, în sensul că a respins ca nefondat apelul formulat de G și împotriva sentinței civile nr.13163/4.10.2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr.3267/1999.
Pentru a se pronunța această decizia, tribunalul reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 al Municipiului B la data de 22.02.1999, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții G și solicitând obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în B str. -, nr.83, sector 2 și constatarea nulității absolute contractului de vânzare-cumpărare nr.00360/25.10.1996 cu repunerea părților în situația anterioară.
Prin sentința civilă nr.13163/4.10.1999 s-a admis în parte acțiunea, în sensul că a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind revendicarea imobilului și s-a declarat nul contractul de vânzare-cumpărare nr. 00360/ 25.10.1996 încheiat între SA, G și.
Prin decizia civilă nr.20/11.01.2001 Tribunalului Argeșa fost admis apelul declarat de pârâții G și, fiind respinsă acțiunea, ca urmare a schimbării în tot sentinței.
Ulterior, prin decizia nr.2004/R/28.06.2001, Curtea de Apel Piteștia admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.20/11.01.2001, pe care a modificat-o, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de G și împotriva sentinței civile nr.13163/4.10.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 B, pe care menținut-
Împotriva deciziei civile nr.2004/2001 a Curții de APEL PITEȘTIs -a formulat cerere de revizuire de către G și, care a fost admisă, iar prin decizia civilă nr.2952/R/12.11.2001 pronunțată de Curtea de Apel Piteștis -a schimbat în tot hotărârea atacată, fiind respins ca nefondat recursul reclamantului.
Prin hotărârea Curții Europene Drepturilor Omului, contra României s-a constatat că prin decizia civilă nr.20/11.01.2001 Tribunalului Argeșs -a încălcat art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
S-a reținut că vânzarea imobilului reclamantului în baza legii nr.112/1995, l-a împiedicat pe acesta să dispună de dreptul său de proprietate în pofida pronunțării unei hotărâri definitive prin care Statul a fost obligat să-i restituie imobilul și, în plus, nicio despăgubire nu i-a fost acordată pentru această lipsire de proprietate.
De asemenea, cu privire la declararea căilor de atac extraordinare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că instanțele superioare nu trebuie să analizeze hotărârea atacată decât pentru a corecta greșelile de fapt sau de drept și greșelile judiciare și nu pentru a proceda la o reexaminare. Analiza hotărârii atacate în calea extraordinară de atac nu trebuie să îmbrace forma unui apel mascat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra speței deduse judecății, nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză.
Față de cele ce preced, tribunalul a apreciat că revizuirea îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art.322 pct.9 Cod procedură civilă, sens în care s-a admis cererea, așa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii dispozitivului deciziei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal intimatul G, care o critică pentru nelegalitate, sub aspectul motivului prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului, recurentul arată, în esență, că instanța s-a limitat la aplicarea disp.art.322 pct.9 Cod procedură civilă și nu a analizat cererea în raport de datele concrete ale cauzei, respectiv nu a avut în vedere că a fost cumpărător de bună credință în momentul în care a formulat cererea de cumpărare și a încheiat actul de vânzare-cumpărare.
La data încheierii contractului, Statul era proprietar necontestat, iar imobilul era calificat, prin Normele de Aplicare a Legii nr.112/1995 ca fiind trecut cu titlu în proprietatea Statului și deci făcea obiectul de aplicare a acestei legi.
Se solicită modificarea deciziei, iar pe fond respingerea cererii de revizuire.
Recursul este nefondat.
Verificând actele de la dosar, Curtea constată că tribunalul a pronunțat o soluție legală și a aplicat în mod corect dispozițiile art.322 pct.9 Cod procedură civilă.
Potrivit acestui text de lege, se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acesteia continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
În speță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea din 12 octombrie 2006 - cauza contra României -, irevocabilă, publicată în Monitorul Oficial nr.198/22.03.2006, a constatat că prin decizia civilă nr.20/11.01.2001 pronunțată de Tribunalul Argeșs -a încălcat art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
S-a reținut că în prezenta cauză terții au devenit proprietari înainte ca dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului să facă obiectul unei confirmări definitive și că reclamantul a fost recunoscut proprietar legitim, instanțele recunoscându-i în mod incontestabil titlul de proprietate, având în vedere caracterul abuziv al naționalizării.
Curtea a constatat totodată că vânzarea bunului reclamantului, în virtutea Legii nr.112/1995 îl împiedică să dispună de dreptul său de proprietate, în ciuda existenței unei hotărâri definitive care a obligat Statul să îi restituie imobilul.
Prin aceeași hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că și faptul că a fost admisă cererea de revizuire, cale extraordinară de atac, reprezintă un argument în plus în sensul unei încălcări a art.1 din protocolul nr.1.
Curtea reamintește că, deși art.1 din Protocolul nr.1 nu conține prevederi în materie de exigențe procedurale, procedurile aplicabile în cauză trebuie să ofere persoanei respective o ocazie adecvată de a-și prezenta cauza autorităților competente, pentru a contesta măsurile care aduc atingere drepturilor garantate de această dispoziție. În ceea ce privește promovarea căilor de atac extraordinare, Curtea a considerat că instanțele superioare nu trebuie să utilizeze puterea lor de supraveghere decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, însă nu pentru a proceda la o nouă examinare în fond a cauzei. Supravegherea nu trebuie să se transforme într-un apel deghizat și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra unui subiect nu este un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze. Or, în cauză, revizuirea introdusă de soții a fost admisă de Curtea de APEL PITEȘTI, cu motivarea că acțiunea ar fi trebuit să fie respinsă în întregime de către judecătorie și că, în orice caz, pretinsa nulitate a demersurilor făcute în vederea încheierii contractului nu antrenează nulitatea contractului însuși. Curtea de APEL PITEȘTIa anulat astfel o hotărâre definitivă și irevocabilă, având autoritate de lucru judecat și în acest fel a încălcat art.1 din Protocolul nr.1.
Curtea a reamintit că o hotărâre care constată o încălcare a Convenției antrenează pentru statul pârât, în lumina dispozițiilor Convenției obligația juridică de a pune capăt acestei încălcări și de a-i înlătura consecințele, iar în circumstanțele din speță, Curtea a apreciat că restituirea apartamentelor vândute locatarilor din imobilul situat în B-, astfel cum a fost dispusă prin sentința civilă nr.8260/1998 a Judecătoriei Sectorului 2 B ar permite reclamantului să se afle pe cât posibil într-o situație echivalentă aceleia în care s-ar fi aflat dacă imperativele art.1 din Protocolul nr.1 ar fi fost respectate, în final, Curtea obligând Statul Român să restituie imobilul în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Așadar, prin această hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că prin decizia a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză s-a încălcat art.1 din Protocolul nr.1, acest articol fiind încălcat și de către Curtea de APEL PITEȘTI prin decizia civilă din 12 noiembrie 2001, prin care a admis cererea de revizuire și a confirmat valabilitatea vânzării, iar în funcție de aceste statuări, buna sau reaua credință a cumpărătorilor la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu se mai impunea a fi analizată.
De altfel, nici nu se poate susține buna credință a cumpărătorilor, întrucât anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, imobilul în litigiu fusese solicitat de către revizuient a-i fi restituit în natură în baza Legii nr.112/1995, respectiv la data de 23.07.1996, iar Statul nu-l putea înstrăina deoarece nu l-a deținut niciodată cu titlu legal.
După cum se știe, potrivit art.6 din Legea nr.213/1998 din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale fac parte și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare lor de către stat, iar instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
Din moment ce statul nu era proprietar, nu putea transmite un drept pe care nu-l avea și în aceste condiții nici subdobânditorul său nu putea deveni proprietar asupra unui asemenea bun.
Mai mult decât atât, s-a trecut la vânzarea apartamentului înainte de a se soluționa cererea formulată în baza Legii nr.112/1995 încălcându-se astfel dispozițiile art.17 din această lege, care instituia prioritatea în favoarea proprietarilor de drept, prin obligația Comisiei de aplicare a Legii nr.112/1995 de a stabili și comunica întâi proprietarului drepturile cuvenite asupra imobilului.
S-au încălcat și dispozițiile art.9 din Legea nr.112/1995 care permit vânzarea către chiriași numai a imobilelor care nu s-au restituit în natură foștilor proprietari.
Nu în ultimul rând trebuie menționat și faptul că dobânditorul imobilului avea obligația de a întreprinde toate demersurile pentru a verifica situația juridică a imobilului, simpla ignoranță nefiind suficientă pentru a da naștere bunei credințe.
În consecință, tribunalul a pronunțat o hotărâre ce respectă prevederile art.322 pct.9 Cod procedură civilă, în urma analizării celor statuate prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, așa după cum s-a arătat anterior, astfel că, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
Conform prevederilor art.274 Cod procedură civilă, va fi obligat recurentul să plătească intimatului suma de 2000 lei cheltuieli de judecată ocazionate în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul, împotriva deciziei civile nr.353 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Obligă pe recurent să plătească intimatului suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Fl.
Grefier,
Red. Fl.
Tehnored.
2 ex/17.04.2008
Jud.apel:
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Lică Togan
