Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1479/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2054/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1479.
Ședința publică de la 3 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul reclamant G, împotriva deciziei civile nr.715 din 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 27.10.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea - pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea la 03.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.04.2008, pe rolul Judecătoriei Buftea - Secția Civilă, sub nr-, reclamantul G l-a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-l oblige pe acesta să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 50 mp, pe care pârâtul l-a acaparat din proprietatea sa, evacuarea pârâtului de pe acest teren, obligarea pârâtului de a aduce terenul în situația anterioară, prin montarea gardului dărâmat, sub sancțiunea plății de daune cominatorii, în cuantum de 50 lei, pe fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 9505/24.11.2008, pronunțată de Judecătoria Buftea - Secția Civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâtul, ca neîntemeiată și s-au respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit titlului de proprietate nr. 37662/18.09.1997, reclamantul este proprietarul suprafețelor de teren de 585 mp și 3894, situate în comuna, sat, tarlaua 42, parcelele 1236 și 1238, iar, conform titlului de proprietate nr. 72442/17.02.2007, pârâtul este proprietarul terenului de 1000 mp, situat în comuna, sat, tarlaua 42, parcela 1235. Prin urmare, astfel cum s-a reținut și în raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitate topografie nr. 6375/01.07.2008, întocmit, în cauză, de către expert, reclamantul se învecinează, în partea de sud-vest, cu pârâtul.
Având în vedere răspunsurile părților la interogatoriu și declarația martorului, instanța a reținut că, la data de 22.03.2008, pârâtul a dărâmat o parte din gardul ce separă proprietatea sa de cea a reclamantului, întrucât acest gard nu ar respecta linia de hotar, fiind situat pe terenul pârâtului și, în acest sens, expertul desemnat în cauză, după ce a identificat și măsurat terenurile ambelor părți, a constatat că, pe circa 20-22 ml de la stradă, gardul ce separă cele două proprietăți este distrus, însă pârâtul nu ocupă, în fapt, vreo suprafață din terenul reclamantului, având în vedere că linia de hotar este stabilită pe aliniamentul 13-5 din anexa la raportul de expertiză.
De asemenea, expertul a stabilit că centrul puțului se află la o distanță de 0,65 ml de hotar, fiind situat pe terenul pârâtului, constatare ce a fost combătută de către reclamant, în cadrul obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză, susținând că acesta a reprezentat hotarul dintre cele două proprietăți zeci de ani.
În acest sens, instanța a reținut că declarațiile martorilor și se coroborează cu concluzia raportului de expertiză, în condițiile în care ambii martori au arătat că puțul respectiv a fost construit, în anul 1965, de tatăl pârâtului, pe terenul său, fiind situat la aproximativ 1-1,5 de linia de hotar. Având în vedere că, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, nu rezultă faptul că pârâtul ar fi acaparat vreo suprafață de teren din proprietatea reclamantului, instanța a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.
In baza art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamantului, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea acestuia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada suportării vreunei cheltuieli ocazionate de prezentul litigiu, instanța a respins, ca neîntemeiată, și cererea acestuia de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs reclamantul G, arătând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, și, mai mult, aceasta cuprinde motive contradictorii, motiv legal de modificare în tot a hotărârii, prevăzut de art. 304 alin. 1, pct. 7 Cod procedură civilă.
La termenul din 23.04.2009, instanța a calificat, ca fiind apel, calea de atac incidentă în cauză.
Prin decizia civilă nr. 715/14.05.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că este nefondată critica referitoare la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și că ar cuprinde chiar motive contradictorii. Astfel, tribunalul a constatat că apelantul nu arată, în concret, în ce constă contradictorialitatea motivelor din hotărârea primei instanțe, și că hotărârea primei instanțe este temeinic motivată, judecătorul fondului făcând o corectă apreciere a probatoriului administrat, raportat la susținerile părților.
De fapt, nemulțumirea apelantului constă în faptul că instanța de fond nu a reținut că "puțul vechi" reprezintă "hotarul real și adevărat dintre părți". Deși apelantul susține că, de fapt, acest puț ar fi fost construit pe terenul autoarei sale, și, numai prin înțelegea autorilor părților, hotarul a fost stabilit ca fiind acel puț, din nicio probă administrată în cauză, nu rezultă această situație de fapt.
Dimpotrivă, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, rezultă că acest puț a fost construit în 1964-1965, pe terenul autorului pârâtului, și nu pe cel al autoarei apelantului reclamant, la circa un metru, un metru și J de linia de hotar. De asemenea, nu s-a făcut nici dovada existenței acelei "înțelegeri" invocate de apelant, între autorii părților.
La aceeași concluzie, vizând poziția reală a vechiului puț, ca fiind pe terenul intimatului pârât, a ajuns, de altfel, și expertul, care a stabilit linia de hotar, în raport cu actele de proprietate ale ambelor părți și punctele fixe de planimetrie, recunoscute de părți ca reprezentând celelalte puncte de hotar.
Nefondată este și critica referitoare la faptul că expertul nu ar fi identificat și măsurat și terenul apelantului, având în vedere că, atât din cuprinsul expertizei efectuate în cauză, filele 49-52 dosar de fond, cât și din schița anexată, rezultă că au fost identificate ambele terenuri, în raport cu actele de proprietate invocate de fiecare dintre părți.
Referitor la faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, tribunalul a constatat că și această critică este nefondată, având în vedere că acțiunea a fost respinsă în întregime, după cum rezultă din dispozitivul sentinței, iar capetele de cerere, având ca obiect evacuare și obligație de a face, erau accesorii capătului principal, soluționarea acestora depinzând de soluția ce urma a fi pronunțată în raport cu capătul principal. Având în vedere că acesta a fost respins, în mod corect, instanța a respins și cererile accesorii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamantul G, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cât și sentința civilă nr.5905/24.11.2008, pronunțată de Judecătoria Buftea, și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de fond, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, schimbarea hotărârii instanței de fond, în sensul obligării pârâtului la refacerea gardului despărțitor al celor două proprietăți, sub sancțiunea plății daunelor interese cominatorii de 500 lei, pentru fiecare zi de întârziere.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul Gas usținut că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au apreciat, în mod greșit, situația juridică a cererilor formulate și probele administrate în cauză, ceea ce ar putea fi încadrat în dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă, întrucât s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
Recurentul a susținut că, în condițiile în care instanța va constata că nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă, să se constate că ambele instanțe au pronunțat hotărâri nelegale, date cu aplicarea greșită a legii sau lipsite de temei legal, întrucât, chiar dacă ambele cereri, respectiv cererea de refacere a gardului, distrus de către pârât și evacuarea au strânsă legătură de cauzalitate, nu se poate susține că obligația de a face depinde întrutotul de soluționarea primului capăt de cerere, cele două cereri având temeiuri juridice diferite, obligația de refacere a gardului despărțitor fiind întemeiată pe dispozițiile art.590 Cod civil, potrivit cărora, reparația și reclădirea zidului comun sunt în sarcina tuturor devălmașilor și în proporție cu dreptul fiecăruia sau, în ipoteza constatării unei fapte culpabile, aceasta se poate întemeia pe dispozițiile art.999 cod civil referitoare la răspunderea civilă delictuală.
Intimatul a formulat întâmpinare, obligatorie conform art.308 alin.2 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a deciziei recurate, motivând că recurentul face aplicarea art.3041Cod procedură civilă, aducând în recurs doar critici care vizează propriile sale nemulțumiri, dar care nu demonstrează nelegalitatea hotărârii tribunalului.
Astfel, instanța de fond, respingând capătul de cerere principal, nu avea temei legal pentru a se pronunța asupra cererilor accesorii, neputând să-l oblige, în subsidiar, la refacerea gardului sau la plata unor daune.
În etapa procesuală a recursului, a fost administrată proba cu înscrisuri, solicitată de recurent, în condițiile art.305 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată, care fixează limitele judecății, sub aspect subiectiv - al părților și obiectiv - al obiectului cererii, Judecătoria Bufteaa fost învestită cu o cerere având următoarele capete: obligarea pârâtului de a-i lăsa reclamantului G, în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 50 mp, pe care pârâtul îl ocupă abuziv; evacuarea pârâtului de pe terenul reclamantului, în sensul eliberării terenului, prin ocuparea acestuia din cauza dărâmării gardului și a depozitării diferitelor materiale pe acesta, precum și obligarea pârâtului de a aduce terenul la starea anterioară, prin montarea gardului dărâmat, de către o echipă specializată, cu materiale plătite de către pârât și manopera suportată de către acesta, cu obligarea daunelor compensatorii de 50 ron, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii, pentru lipsă de folosință.
Astfel, din examinarea sentinței civile nr.5905/24.11.2008, pronunțată de Judecătoria Buftea - Secția Civilă, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâtul, Curtea constată că instanța de fond nu a analizat și soluționat decât capătul de cerere având ca obiect revendicarea suprafeței de 50 mp, fără a soluționa și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la refacerea gardului despărțitor corelativ cu obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii.
În același sens, deși instanța de fond a dispus administrarea probei cu expertiză, raportul de expertiză concluzionând că, pe suprafața de circa 20 - 22 ml de la stradă, gardul ce separă terenul reclamantului este distrus, această instanță a ignorat, în mod nelegal, concluziile raportului de expertiză, lăsând nesoluționat unul dintre capetele de cerere cu care a fost învestită.
În acest punct, Curtea nu poate fi de acord cu argumentul instanței de apel, conform căruia, câtă vreme acțiunea a fost respinsă în întregime, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței apelate, nu se poate reține că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, instanța de apel calificând capetele de cerere având ca obiect evacuare și obligație de a face, ca fiind accesorii capătului principal și considerând că soluționarea acestora depindea de soluția ce urma a fi pronunțată în raport cu capătul principal, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea apreciază că motivele de fapt și de drept, pe care trebuie să le conțină o hotărâre judecătorească, conform art.261 pct.5 Cod procedură civilă, formează corp comun cu dispozitivul unei hotărâri, numai în măsura în care aceste considerente explică dispozitivul.
Astfel, soluția de respingere în integralitate a unei cereri de chemare în judecată, ce conține mai multe capete de cerere, nu poate înlocui examinarea, în mod efectiv și substanțial, a acestor capete de cerere, în sens contrar, neputând avea decât o judecată formală a întregii cereri.
Sub un al doilea aspect, Curtea apreciază că este greșită, inclusiv, calificarea capătului de cerere, având ca obiect, în mod esențial, refacerea gardului despărțitor, drept capăt accesoriu revendicării, întrucât acest obiect și, implicit, acest capăt de cerere are o existență de sine stătătoare, nefiind subordonat soluționării capătului de cerere privind revendicarea, pentru că cele două capete de cerere nu se determină unul pe celălalt, instanța de fond având obligația de a stabili în mod concret situația de fapt, pe baza probelor ce le va administra în cauză, nu numai în sensul constatării existenței gardului dărâmat, dar și a persoanei care este culpabilă de acest fapt și a modalităților în care obligația de a reface acest gard poate îmbrăca un caracter concret, corelativ cu stabilirea cheltuielilor necesare, și a persoanelor care trebuie să le suporte.
Tot astfel, Curtea apreciază că, prin lăsarea ca nesoluționat a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului de a aduce terenul la starea anterioară, prin montarea gardului dărâmat, de către o echipă specializată, cu materiale plătite de către pârât și manopera suportată de către acesta, cu obligarea daunelor cominatorii de 50 ron, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii, instanța de fond a încălcat dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial, astfel cum este acesta reglementat la art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, numai prin soluționarea acestui capăt de cerere fiind înlăturată vătămarea pe care a suferit-o partea interesată, în speță, reclamantul G, fără ca instanța de recurs să speculeze asupra rezultatului litigiului, în acest moment procesual (a se vedea cauza Rotaru contra României, hotărârea din 04.05.2000, în partea privind încălcarea art.6 paragraful 1 din Convenție).
Asupra motivului de recurs, prin care se critică soluționarea acțiunii în revendicare, Curtea apreciază că, prin intermediul acestui motiv de recurs, se critică, în realitate, proba cu expertiză administrată în cauză, recurentul solicitând în mod expres analizarea de către instanța de recurs a tuturor probelor administrate în cauză, ceea ce nu poate fi admis în actuala structură a recursului, care are natura unei căi de atac extraordinare, ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, reglementate în mod exhaustiv prin dispozițiile art.304 pct.1 - 9 Cod procedură civilă, iar nu și pentru motive de netemeinicie.
Astfel, acest motiv de recurs poate fi încadrat numai în ipoteza reglementată de art.304 pct.11 Cod procedură civilă (când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauză), motiv de recurs ce a fost abrogat prin OUG nr.138/2000, aprobată prin Legea nr.219/2005, și, în consecință, nu mai poate fi examinat de către instanța de recurs.
Pentru considerentele expuse, Curtea în temeiul art.312 alin.1, 3 și 5 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de recurentul-reclamant G, împotriva deciziei civile nr.715/14.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât; va modifica decizia recurată, și, în temeiul art.297 alin.1 Cod procedură civilă, va admite apelul formulat de apelantul-reclamant G, împotriva sentinței civile nr.9505/24.11.2008, pronunțată de Judecătoria Buftea, în contradictoriu cu intimatul-pârât, va desființa în parte sentința apelată și va trimite cauza, spre rejudecarea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la refacerea gardului despărțitor, Judecătoriei Buftea; menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.715/14.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
Modifică decizia recurată.
Admite apelul formulat de apelantul-reclamant G, împotriva sentinței civile nr.9505/24.11.2008, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
Desființează în parte sentința apelată și trimite cauza spre rejudecarea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la refacerea gardului despărțitor, Judecătoriei Buftea.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.
Tehnodact. /
2 ex./22.12.2009
- Secția a V-a Civ. -;
Jud. B - Civ. -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
