Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 151/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 151/A/2009

Ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carla Maria Cojocaru

JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție

Grefier - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanții -, -, și de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, și intervenienta în nume propriu FUNDAȚIA prin președinte, împotriva sentinței civile nr. 173/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, având ca obiect revendicare imobiliară.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 24 septembrie 2009 și încheierile ulterioare de amânare a pronunțării din 01 octombrie 2009, respectiv 08 octombrie 2009, încheieri ce fac parte integrantă prin prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor civile de față,

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu, reclamanții și, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - P Sibiu, Fundația pentru Tineret Sibiu, Fundația - Filiala Mediaș, ca prin hotărâre judecătorească:

-să se constate nevalabilitatea titlului statului a Fundației pentru Tineret Sibiu și Fundația - Filiala Mediaș, asupra imobilului situat în Mediaș, P-ța - -, nr. 23;

-să se constate nulitatea absolută a contractului de donație nr. 472/22.03.2000 încheiat între pârâtele Fundația pentru Tineret Sibiu și Fundația - Filiala Mediaș, la.P, iar prin urmare și datorită acestui motiv și a celorlalte motive expuse, să se constate nevalabilitatea titlului Fundației - Filiala Mediaș, asupra imobilului situat în Mediaș, P-ța - -, nr. 23;

-să fie obligată pârâta Fundația - Filiala Mediaș, să lase reclamanților în deplină proprietate și deplină posesie imobilul sus - menționat, înscris în CF 11670, nr. top. 3059/514, cerere considerată acțiune în realizare privind obligația de "a da", obligație ce-i incumbă Fundației - Filiala Mediaș, deoarece reclamanții sunt proprietarii imobilului în cauză și au pierdut doar posesia.

-în cazul în care nu va fi admisă acțiunea în constatare a nevalabilității titlurilor pârâtelor, solicită pe calea comparării de titluri, să se constate că titlul reclamanților este preferabil și să fie obligată pârâta Fundația - Filiala Mediaș, să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF 11670, nr. top. 3059/514;

-să fie obligată Fundația - Filiala Mediaș la remiterea fructelor culese de pe urma imobilului prin închirierea acestuia la diverse societăți comerciale din Municipiul Mediaș, la data de 22.03.2000, deoarece a dobândit imobilul cu rea - credință;

-să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată;

-să se dispună rectificarea de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului în litigiu.

În subsidiar, dacă vor fi respinse aceste cereri, solicită:

-să fie încuviințată efectuarea unei expertize imobiliare și să fie obligat Statul Român la plata sumei ce va reieși din expertiză și pe care o solicită cu titlu de contravaloare a imobilului ce face obiectul acestei cauze. Printr-o expertiză extrajudiciară a fost calculată valoarea imobilului la suma de 849.420 Euro.

În motivarea acțiunii, reclamanții susțin că imobilul situat în Mediaș, P-ța - -, nr. 23, înscris în CF 11670, nr. top. 3059/514, a aparținut în anul 1948 familiei lor, de șapte generații, ultima adăugire fiind aceea cuprinsă în adeverința de construire, conform planului aprobat la 20.05.1914 de Primăria Mediaș, la solicitarea bunicului lor. Acesta a decedat pe front în primul război mondial, astfel că tatăl reclamanților și-a înscris dreptul de proprietate ca unic moștenitor în foaia nr. 3059/514, cu încheierea nr. 323/07.02.1920.

La 22.10.1948, prin încheierea nr. 599/1948, datorită modificărilor legislative, antecesorul reclamanților a deschis o carte funciară separată nr. 1110, cu nr. top. 3059/514, pentru imobilul intravilan care face obiectul prezentei cauze. De altfel imobilul a fost rechiziționat la data de 31.03.1947, în vederea stabilirii sediului securității, cu care au conviețuit în imobil câteva luni, până la evacuarea din 04.08.1947. reclamanților a avut loc în urma ordinului de rechiziție nr. 541/04.08.1947, când au fost evacuați forțat din imobil și li s-a stabilit domiciliul obligatoriu într-un grajd dezafectat din localitate.

Prin bonul de rechiziție nr. 2243/1948 s-a prelungit durata de rechiziție a imobilului până la data de 31.03.1949, însă nu li s-a permis reluarea posesiei, deposedarea fiind făcută cu violență, având un caracter continuu până în prezent.

Printr-o adresă a Administrației și din 22.06.1949, s-a comunicat familiei reclamanților că, au fost naționalizate cu titlu retroactiv trei camere, un coridor și un wc, în favoarea SC, persoană juridică de drept privat și care la rândul ei a fost naționalizată prin Legea nr. 119/05.11.1948. Consideră că această adresă nu poate da unora decizie de naționalizare și nu naște nici un efect.

Abia în baza încheierii nr. 806/05.10.1964, imobilul a fost transcris în favoarea Statului Român, sub nr. 6728 Mediaș - poziția 19. În aceiași carte funciară au mai fost trecute și alte imobile preluate abuziv de autoritățile comuniste. Această încheiere nu mai există în arhiva CF Mediaș, doar foaia funciară, însă nu se precizează temeiul juridic care a stat la baza înscrierii statului ca proprietar.

După ce Securitatea și-a schimbat sediul, imobilul a fost trecut în posesia Uniunii T Comunist, fără însă ca reclamanții să primească data și fără a fi înscris un drept de administrare operativă în favoarea acesteia.

La nivelul județului Sibiu, Decretul Lege 150/11.05.1990 al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională a fost transpus în practică în noiembrie 1991, într-o entitate numită "Fundația pentru Tineret Sibiu", dobândește certificat fiscal nr. 157 din partea Administrației Financiare Județene fără a se înscrie în Registrul Persoanelor Juridice ținut de Ministerul Justiției la nivel județean.

La 22.01.1999 prin încheierea de CF nr. 120, în baza adresei nr. 5 din aceiași dată a Fundației pentru Tineret Sibiu și a certificatului fiscal nr. 157, se transcrie dreptul de administrare operativă asupra imobilului din litigiu în CF 11670 nou deschisă la Biroul de Carte Funciară Mediaș.

În anul 1999, Fundația pentru Tineret Sibiu a solicitat transformarea dreptului de administrare operativă în drept de proprietate, solicitare respinsă prin încheierea nr. 2463/04.06.1999 a Judecătoriei Mediaș - Biroul de CF. Împotriva acestei încheieri, Fundația pentru Tineret Sibiu a declarat apel, și prin decizia nr. 1717/1999 a Tribunalului Sibiu, pronunțată într-o procedură necontencioasă, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul cauzei, în favoarea fundației menționate.

În cursul aceluiași an, președintele Fundației pentru Tineret Sibiu și a Fundației - Filiala Mediaș, a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în patrimoniul Fundației - Filiala Mediaș. Prin delegarea numitului din partea Fundației pentru Tineret Sibiu și a numitului, tot din partea aceleiași fundații, deși acesta a primit donația pentru donatari, adică Fundația - Filiala Mediaș, în prezența președintelui celor două fundații, a fost întocmit contractul de donație nr. 472 din 22.03.2000 la.P cu sediul în Mediaș, act nul absolut. De la acel moment nu s-au născut alte situații juridice relevante față de situația imobilului.

La data de 07.02.2002, în baza Legii 10/2001, reclamanții au notificat Primăria Mediaș prin executorul judecătoresc, cerere înregistrată la Primăria Mediaș sub nr. 5351/12.02.2002, însă Primăria și-a declinat competența. Față de comunicarea Primăriei Mediaș, deoarece imobilul nu a fost niciodată în patrimoniul și administrarea acesteia, sau al altei entități prevăzute de Legea 10/2001, la data de 01.03.2002, reclamanții au notificat pârâta Fundația - Filiala Mediaș, apoi prin intermediul unui cabinet de avocatură și a unui executor judecătoresc, la data de 24.02.2003 au notificat din nou pârâta Fundația - Filiala Mediaș, însă fără răspuns.

Deși se pretinde că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, solicită a se constata că acest act normativ contravenea atât Constituției din 1948 cât și prevederilor art. 480 și 481 cod civil.

Față de prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, reclamanții solicită a se constata faptul că au fost deposedați cu violență de bunul - imobil pe care-l aveau în proprietate la data de 04.08.1947, printr-un ordin de rechiziție ce avea ca temei Legea nr. 439/1945, iar dreptul de proprietate a fost considerat de către lucrătorii Biroului de CF la 22.01.1992, prin încheierea de CF nr. 120, ca fiind pierdut în baza Decretului nr. 92/1990, deși nu exista nici un temei în acest sens.

Imobilul nu a fost și nu putea fi naționalizat în baza Legii nr. 119/1948, deposedarea reclamanților și a antecesorilor lor fiind abuzivă, motiv pentru care au solicitat constatarea nevalabilității titlului statului prin preluarea imobilului.

Chiar dacă imobilul ar fi făcut obiectul listelor anexe ale Decretului nr. 92/1950 ori a unui proces verbal întocmit de Comitetele Executive ale Populare, în baza acestui decret, este tot o preluare fără titlu, imobilul neputând fi încadrat în criteriile prevăzute de art. 2 legii. La momentul deposedării familiei de imobil, tatăl reclamanților era avocat și a fost exclus din profesie pentru că s-a opus deposedării abuzive. Nici mama reclamanților nu se încadra în prevederile art. 5 din Decretul nr. 92/1950 fiind profesoară la liceu.

Față de această modalitate de preluare, reclamanții consideră că au fost încălcate prevederile art. 1 pct. 1 și 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că reclamanții își păstrează calitatea de proprietar față de prevederile art. 644, 650 și 651 cod civil.

Pârâta Fundația pentru Tineret Sibiu nu putea dobândi un drept de proprietate de la Uniunea T Comunist, deoarece această persoană juridică de drept privat nu a avut niciodată în patrimoniu un drept de proprietate asupra imobilului. Prin Decizia nr. 1717/1999 a Tribunalului Sibiu nu se putea constitui un drept de proprietate, deoarece a fost pronunțată într-o procedură grațioasă, necontencioasă, de carte funciară, astfel că se solicită constatarea lipsei titlului de proprietate a pârâtei Fundația pentru Tineret Sibiu. Dealtfel, Fundația pentru Tineret Sibiu a dobândit certificat fiscal în anul 1991, însă nu s-a înregistrat în Registrul persoanelor juridice, astfel încât nu are personalitate juridică și nu poate avea nici patrimoniu propriu. De aceea Fundația pentru Tineret Sibiu nu putea înstrăina către Fundația - Filiala Mediaș, ceva ce nu avea. Mai mult decât atât, contractul de donație încheiat între cele două pârâte, autentificat sub nr. 422/22.03.2000, încheiat la.P, în prezența președintelui celor două fundații, președinte atât al donatoarei cât și al donatarei, este unul nul absolut întrucât încalcă prevederile legale atât referitoare la forma "ad validitatem" al contractului de donație cât și cea privitoare la afectarea în mod permanent a patrimoniului unei fundații. Aceasta întrucât sunt încălcate prevederile art. 948 și 966 cod civil, art. 34 și 35 din DL. 31/1954.

Față de lipsa titlului valid al celor două fundații, solicită a fi obligată pârâta Fundația - Filiala Mediaș, să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în Mediaș, - -, nr. 23, jud. Sibiu, înscris în CF 11670 Mediaș, nr. top. 3059/514.

Reclamanții mai susțin că prevederile Legii 10/2001 nu sunt aplicabile imobilului ce face obiectul prezentei cauze, și chiar dacă s-ar fi aplicat, acesta nu împiedică fostul proprietar sau moștenitorii acestuia să exercite acțiunea în revendicare, întemeiată pe dreptul comun. Susțin aceasta întrucât, nici una dintre entitățile prevăzute de Legea 10/2001 nu putea lua nici una dintre măsurile prevăzute de această lege, nici măsura retrocedării și nici cea de acordare a deciziei de despăgubiri, deoarece imobilul nu a fost niciodată în administrarea sau în posesia unei astfel de entități prevăzute de lege. Chiar dacă imobilul ar fi fost după 22.12.1989 în posesia uneia dintre entitățile prevăzute de legea 10/2001, acest text de lege stabilește un regim derogatoriu de la dreptul comun, prin raporturile generate cu privire la imobilele ce fac obiectul legii, doar între stat și persoanele ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada comunistă. Față de notificarea depusă de reclamanți prin executorul judecătoresc, Primăria Mediaș și-a declinat competența prin adresa nr. 2692/21.02.2002.

În consecință la 01.03.2002, reclamanții au notificat pârâta Fundația - Filiala Mediaș și apoi prin intermediul Cabinetului de Avocatură și a JU. au notificat din nou Fundația - Filiala Mediaș, fără a primi răspuns.

Întrucât pârâta Fundația Mediaș și Fundația pentru Tineret Sibiu sunt persoane juridice de drept privat, reclamanții consideră că nu au calitatea de a deveni titulari ai unei decizii de despăgubire emisă în baza Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, consideră admisibilă acțiunea în realizare întrucât imobilul în cauză nu face obiectul unei legi de reparații.

În măsura în care Legea 10/2001 nu interzice valorificarea dreptului de proprietate prin acțiunea în revendicare între particulari, sunt incidente dispozițiile dreptului comun în materie, care o permit. Imobilul nu a fost niciodată înstrăinat de stat, de către o persoană juridică de drept public ori de către o persoană juridică de drept privat la care statul este sau a fost acționar majoritar. Statul a admis doar un drept de administrare operativă asupra imobilului, iar pârâta Fundația pentru Tineret Sibiu, și-a transcris dreptul de proprietate în urma unei cereri de CF nesusceptibilă de a valora titlu de proprietate.

În cazul în care nu va fi admisă cererea de neconstatare a valabilității titlurilor pârâtelor Fundația pentru Tineret Sibiu și Fundația - Filiala Mediaș, se solicită a se proceda la compararea titlurilor pe care părțile și le opun și a reține că titlul reclamanților este mai bine caracterizat și preferabil. Față de atributele dreptului de proprietate, și de preluarea imobilului fără titlu de la antecesorii reclamanților, și de prevederile art. 644, 650 și 651 cod civil, reclamanții în calitate de moștenitori, și-au păstrat calitatea de proprietari avută la momentul preluării. Doar posesia asupra imobilului nu s-a bucurat de continuitate și nu dreptul de proprietate. În acest sens a fost și poziția Guvernului României în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauzele privitoare la încălcarea dreptului de proprietate. Cu atât mai mult se impune admiterea solicitării reclamanților deoarece imobilul nu a fost înstrăinat cu titlu oneros de către stat, pârâții obținând prin mijloace dolosive, transcrierea dreptului lor de proprietate în CF.

În mai multe cauze împotriva României, în care s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, s-a considerat că privarea reclamanților de bunurile lor combinată cu absența totală a unei despăgubiri vreme de mai mulți ani, a reprezentat o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la rezervarea bunurilor, garantată de art. 1 al Primului Protocol Adițional la Convenție.

Chiar și în situația în care pe parcursul judecății se va constata că Biroul de Carte Funciară Mediaș ori Arhivele Naționale ale Statului nu pot pune la dispoziție înscrisurile de carte funciară care să dovedească susținerile reclamanților, acțiunea acestora este admisibilă, deoarece nici pârâtele nu posedă un înscris care să valoreze titlu. Pârâtele posedă doar încheieri de carte funciară prin care s-a transcris în favoarea lor un drept, fără ca acestea să se bazeze pe înscrisuri, care să constituie izvor al dreptului de proprietate, înscrierile pârâtelor sunt fără cauză licită.

Se face referire la art. 6 din Legea nr. 213/1998, care nu folosește sintagma "cu titlu", respectiv " fără titlu", ci pe aceea de " titlu valabil", condiționând valabilitatea titlului prin care statul a preluat bunurile de conformitatea lui cu Constituția, tratatele internaționale și legile în vigoare la momentul preluării.

Reclamanții consideră că dreptul lor de proprietate este protejat atât de art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului cât și de art. 20 alin. 2 din Constituție, susținând că în toate cazurile în care pentru același imobil se află în confruntare persoane ce revendică un drept de proprietate care provine de la autori deosebiți, se aplică metoda valabilității dobândirii dreptului de proprietate din autor în autor.

În situația în care nu ar fi admise cererile de revendicare a imobilului, solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, la acordarea de despăgubiri care să se situeze în jurul valorii de 849.420 Euro, valoarea exactă urmând a se stabili printr-o expertiză judiciară. Chiar dacă imobilul ar face obiectul Legii 10/2001, reclamanții se consideră îndreptățiți la a primi despăgubiri, de îndată, în urma hotărârii instanței de judecată, mai ales față de reținerea Curții Europene care a observat că fondul Proprietatea nu funcționează în prezent, de manieră susceptibilă a se ajunge la acordarea efectivă a unei despăgubiri.

Față de dispozițiile art. 15 lit. "r" din Legea nr. 146/1997, apreciază ca fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru, acțiunea în revendicare.

În drept se invocă: art.480, 481, 485, 486, 644, 650, 651, 948, 966, 968, 1801, 1802 și 1816 - 1823 cod civil; art. 17, 18, 32, 33, 166 și 172 - 175 din DL. 115/1938; art. 36 - 39 și art. 50 din Legea nr. 7/1996; art. 1 alin. 2, art. 3, 4, 12 și 68 din Legea nr. 21/1924; art. 16 din OG. Nr. 26/2000; art. 20 din Legea nr. 146/2002; Hotărârea Consiliului de Miniștrii nr. 2170/1968; Decretul Lege nr. 150/1990; art. 6 din Legea nr. 213/1998; art. 21 alin. 1, 2 și 4 din Legea 10/2001; art. 25, 28, 34 și 35 din 31/1954; art. 15 lit. "r" din Legea nr. 146/1997; art. 8 din Constituția de la 1948; art. 20 alin. 2 din Constituție; art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale; art. 6 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale; jurisprudența CEDO ce are valoare de lege pentru România; art. 112, 274, 337 și 710 - 720 cod procedură civilă, și toate celelalte texte de lege menționate sau la care au făcut referire.

Reclamanții și - au formulat și depus la dosar "cerere modificatoare și precizatoare" în care arată că renunță la capătul de cerere subsidiar, prin care au solicitat obligarea Statului Român la plata contravalorii imobilului și își rezervă dreptul de a valorifica această pretenție, printr-o acțiune separată.

Se menționează în această precizare că deși reclamanții sunt frați, datorită unor erori a lucrătorilor de la starea civilă, numele lor sunt înregistrate diferit: numele reclamantului născut în aprilie 1943, conține în plus litera "c" și nu conține numele de "" deși începând cu luna aprilie 1945, după adopția autorului său, numele complet al autorului reclamanților a fost. Pentru a clarifica această situație, reclamanții au obținut adresa nr. 55/28.03.2008 a Parohiei Mediaș, care atestă faptul că antecesorul lor a fost proprietarul imobilului ce face obiectul prezentei cauze.

Pentru clarificarea acestei situații, se solicită instanței emiterea unei adrese către Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor și Oficiului de stare civilă de pe lângă Primăria Mediaș, pentru eliberarea unui înscris care să înfățișeze toate persoanele care la data de 01.09.1933 purtau numele de, prenumele de, și care să fi împlinit 21 de ani.

Se mai susține că Fundația pentru Tineret Sibiu nu a existat ca persoană juridică, ci doar ca asociație a fundațiilor pentru tineret din județ, deci nu putea avea un patrimoniu propriu. Depune în acest sens adresa nr. 361/A/2002 a Judecătoriei Sibiu și adresa nr. 2090/39 din 24.12.2002 a Tribunalului Sibiu, înscrisuri care atestă faptul că entitatea numită Fundația pentru Tineret Sibiu nu a avut personalitate juridică pentru că nu îndeplinea condițiile art. 3 din Legea nr. 21/1924. Nu s-a făcut dovada certă a existenței întinderii patrimoniului, ceea ce potrivit art. 72 este sancționat cu nulitatea de drept a actului de constituire.

La această precizare, reclamanții au revenit, printr-un înscris depus pentru termenul de judecată din 03.07.2008 la Tribunalul Sibiu ( 277 vol. I) în care arată că solicită obligarea Statului la plata valorii de circulație a imobilului, și au făcut această revenire la cerere, față de incoerența și ambiguitatea legislației și jurisprudenței românești, în materie.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Fundația - Filiala Mediaș, a solicitat respingerea ca inadmisibilă sau ca nefondată a acțiunii civile în revendicare, în ceea ce privește constatarea nevalabilității titlului pârâților asupra imobilului în litigiu și a nulității absolute a contractului de donație, obligarea pârâților de a lăsa reclamanților imobilul în deplină proprietate și posesie, precum și compararea de titluri.

În expunerea motivelor, pârâta susține că din probele cauzei nu rezultă că tatăl reclamanților, numitul, decedat la 06.08.1976, este fostul proprietar al imobilului revendicat de aceștia, iar pe de altă parte, că reclamanții au calitatea de moștenitori legali acceptanți ai defunctului. Arată că, dacă ar putea fi acceptată o omisiune al celui de al doilea prenume al tatălui reclamanților, săvârșită cu prilejul întabulării dreptului său de proprietate sub B 2, în CF inițială 3059 Mediaș, nu poate fi acceptat faptul că numele complet și corect n-a fost menționat cu prilejul întabulării dreptului său în discuție, prin transcriere în noua CF 1110 Mediaș, sub B 1. Mai ales, în condițiile în care, transcrierea a fost cerută chiar de acesta, care fiind de profesie avocat, și-a putut da seama cu ușurință de omisiunea comisă la prima înscriere tabulară. Făcând acest lucru, se poate presupune că tatăl reclamanților nu este una și aceiași persoană cu adevăratul proprietar al imobilului din litigiu și că numitul care figurează înscris în ambele cărți funciare în discuție, are drept antecesor pe un anume și nu pe. Sub aspectul calității de moștenitor a reclamanților, nu prezintă relevanță certificatul de moștenitor eliberat de Judecătoria sub nr. /01.03.2002 depus de reclamanți la dosar după mama lor -, născută. În acest context, pârâta invocă lipsa calității procesuale active a reclamanților în cauză și solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În situația în care se va considera că reclamanții au îndreptățirea de a sta în judecată, se invocă excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamanților, privită ca o acțiune în revendicare pe drept comun, întemeiată pe art. 480 cod civil, întrucât atât în practica judiciară cât și în literatura de specialitate, sunt considerate inadmisibile asemenea acțiuni, odată cu apariția Legii 10/2001.

Sunt inadmisibile în forma în care au fost formulate și unele capete de cerere, cum ar fi de exemplu: cel referitor la rectificarea cărții funciare, care se poate face doar în condițiile în care a fost anulat titlul în baza căruia s-a făcut înscrierea. De altfel a mai existat o acțiune pe rolul Judecătoriei Mediaș sub dosar nr. 5227/2002, prin care reclamanții au solicitat constatarea nulității titlului de proprietate al pârâtei, acțiune care a fost perimată.

În cauză a intervenit Fundația, formulând cerere de intervenție în interes propriu, și a solicitat ca în cazul în care se va constata că imobilul care face obiectul dosarului a fost preluat cu titlu valabil de către stat:

-să se pronunțe nulitatea absolută a contractului de donație nr. 472/22.03.2000 încheiat între pârâtele Fundația pentru Tineret Sibiu și Fundația - Filiala Mediaș, la.P;

-să se pronunțe nulitatea titlului pârâtei Fundația pentru Tineret Sibiu și să se dispună rectificarea de carte funciară în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al statului asupra imobilului situat în Mediaș, P-ța - -, nr. 23, jud. Sibiu, înscris în CF 11670 Mediaș, nr. top. 3059/514.

În motivarea intervenției se arată că fundația a dobândit personalitate juridică în anul 1995, prin înscrierea la poziția 572/94 în Registrul Persoanelor juridice de pe lângă Tribunalul Sibiu, în sfera de activitate și scopul fundației regăsindu-se activități culturale de tineret. Deși au făcut demersuri atât la adresa Tribunalului Sibiu cât și la Ministerul T și Sportului, pentru a afla dacă există organizații de tineret legal constituite la nivel de județ, au aflat că la nivelul județului Sibiu nu există o asemenea fundație de utilitate publică, potrivit art. 1 din DL. 150/1990, deși legea prevedea obligația existenței. Au aflat că a existat în județul Sibiu, în regim discret, deci nepublic, fără a fi înregistrată la grefa tribunalului, o asociație intitulată Fundația pentru Tineret Sibiu și care susținea că este succesoarea în drepturi a fostului C de la nivelul județului. Totodată au aflat că imobilul care face obiectul prezentei cauze, a fost transmis în folosință C - ului în baza art. 1 din 149/1970, prin Decizia nr. 394/1972 a Consiliului Popular al Municipiului Mediaș și că în acel moment, Primăria Mediaș deținea imobilul în administrare directă, în baza art. 1 lit. "b" din nr. 409/1955. Acest drept de folosință, care reprezintă titlu locativ, este analog instituției comodatului. Așadar dreptul de folosință transmis în baza art. 1 din 149/1970, și dreptul de administrare directă, reprezintă titluri locative și nu pot fi transformate în drept de proprietate printr-o procedură de carte funciară. De aceea se solicită instanței să rețină că pârâta Fundația pentru Tineret Sibiu a dobândit doar dreptul de a administra imobilul, în folosul tuturor tinerilor și organizațiilor de tineret legal constituite din județul Sibiu, și că donația încheiată între cele două pârâte, persoane juridice conduse de aceiași persoană, contravine flagrant legii. Lipsa scopului licit și frauda la lege rezultă din încălcarea principiului specialității persoanei juridice și a principiului inalienabilității capacității de folosință a persoanei juridice, cu atât mai mult cu cât una este cu statut de utilitate publică. Actul de donație încalcă și art. 38 al Regulamentului pârâtei Fundația pentru Tineret Sibiu, această instituție neavând calitatea de a gratifica alte entități. Un alt viciu al donației îl reprezintă lipsa mandatului dat în formă autentică de către cele două pârâte, care au participat la întocmirea contractului.

Cu privire la al doilea capăt de cerere, intervenienta susține că după 22.12.1989, imobilul a trecut din regimul de proprietate socialist al statului în cea de proprietate publică, potrivit art. 1 și 3 din Legea nr. 213/1998 raportată la art. 3 din DL. 150/1990. Fiind în proprietate publică, imobilul nu putea fi apropriat de terți, chiar dacă aceștia ar fi avut un drept de administrare, folosință sau concesiune pentru respectivul imobil.

Intervenienta justifică interesul și calitatea procesuală, prin faptul că este o organizație cu scop și activități specifice de tineret, iar contractul de donație încheiat între pârâte, încalcă drepturile tuturor tinerilor și a tuturor organizațiilor de tineret din județ.

Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu, a solicitat prin întâmpinare, respingerea acțiunii civile formulate de reclamanți în contradictoriu cu Statul Român prin P B, privitoare la plata valorii de circulație a imobilului, susținând că dreptul material la acțiune este stins prin prescripție extinctivă. Astfel, prin decizia civilă nr. 626/19.03.2003 a ICCJ B, publicată în Române nr. 5/2004, dreptul foștilor proprietari de a cere despăgubiri pentru imobilul trecut abuziv la stat se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din 167/1958, termen care, potrivit art. 7 și 6 început să curgă de la data de 22.12.1989, când au încetat actele de violență morală ce au împiedicat pe cei îndreptățiți să ceară restabilirea dreptului încălcat.

Fundația - Filiala Mediaș a depus întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu, solicitând ca după verificarea existenței personalității juridice a fundației interveniente, să se dispună în baza art. 15 cod procedură civilă, prin încheiere, respingerea în principiu a cererii de intervenție sau în fond, ca neîntemeiată, cu obligarea intervenientei de a achita cheltuieli de judecată de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea întâmpinării, se invocă lipsa interesului legitim juridic a intervenientei, câtă vreme nu poate proba nici un fel de drept relativ la imobilul în litigiu și nici nu a dovedit că ea însăși profită în mod direct și personal prin admiterea acesteia. Lipsa unui interes juridic legitim, născut, actual, direct și personal, conduce în mod obligatoriu la absența calității procesuale active cerute de lege.

Prin sentința civilă nr. 173/25.02.2009 Tribunalul Sibiu - Secția civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea în despăgubiri, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a admis în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții și, împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, s-a constatat nevalabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului situat în Mediaș, P-ța - -, nr. 23, jud. Sibiu, înscris în CF 11670 Mediaș, nr. top. 3059/514. A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în anularea actelor de înstrăinare întemeiată pe dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 și în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele Fundația pentru Tineret Sibiu și Fundația - Filiala Mediaș. Au fost respinse celelalte cereri din acțiunea principală. A fost respinsă în fond cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenienta Fundația. Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei Fundația Mediaș, fiecare, câte 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin încheierea din 01.09.2008 a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului pârâtei Fundația - Filiala Mediaș și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, motivele fiind reținute în acea încheiere.

Imobilul în litigiu a fost înscris în CF 1110 Mediaș, nr. top. 514, 3059 fiind proprietatea lui, iar în prezent este înscris în CF 6728 Mediaș, cu același nr. top. Statul Român a devenit proprietar, prin încheierea din 05.10.1964, indicându-se nr. 92/1950, ca titlu de preluare, apoi la 22.01.1992 și în baza DL. 150/1990, s-a înscris în CF dreptul de administrare operativă în favoarea Fundației pentru Tineret Sibiu. Imobilul a fost transcris în CF 11670/a Mediaș, nr. top. 3059/514, iar la poziția B 5 s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Fundației pentru Tineret Sibiu, în baza sentinței civile nr. 1717/1999 a Tribunalului Sibiu. La data de 23.03.2000 s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei Fundația - Filiala Mediaș, cu titlu donație, contractul fiind autentificat sub nr. 472/22.03.2000 de P.

La 07.02.2002, reclamanții au formulat notificare în baza Legii 10/2001, expediată prin intermediul executorului judecătoresc la Primăria Mediaș. Aceasta a răspuns la 21.02.2002 printr-o adresă nemotivată, că potrivit art. 26 alin. 2 din Legea 10/2001, se comunică faptul că unitatea deținătoare a imobilului este Fundația - Filiala Mediaș și i se solicită a se adresa acestei fundații.

La 13.08.2002, reclamanții au formulat acțiune prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație iar acțiunea s-a perimat.

În ceea ce privește personalitatea juridică a Fundației - Filiala Mediaș, tribunalul a motivat că prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în dosar nr. 133/PJ/1995, s-a admis cererea Fundației B care a solicitat înscrierea filialei sale din Mediaș. Încheierea a avut la bază actul adițional la statutul fundației, avizul Ministerului Culturii și certificatul de înregistrare fiscală. Fundația Bad obândit personalitate juridică prin sentința civilă nr. 177/1995 a Judecătoriei Sectorului 2 Pe baza acestor înscrisuri și la cererea fondatorului, prin sentința civilă nr. 234/1999, Tribunalul Sibiua dispus înregistrarea Filialei Mediaș a Fundației din B în Registrul persoanelor juridice de la grefa Tribunalului Sibiu. În consecință, adresele din care rezultă că această fundație sau cealaltă pârâtă nu sunt înscrise în Registrul persoanelor juridice nu reflectă realitatea.

În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, referitor la cererea de a se constata nulitatea absolută a contractului de donație, excepție invocată de pârâta Fundația, în temeiul art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001, instanța a admis-o, prin coroborare cu alin. 1 al aceluiași articol. Instanța a interpretat că art. 45 se referă la actele juridice de înstrăinare, având ca obiect imobile care cad sub incidența legii 10/2001. S-a mai reținut că reclamanții atacă trecerea imobilului în proprietatea Fundației pentru Tineret Sibiu și apoi a Fundației - Filiala Mediaș, transferuri de proprietate care au avut loc în anul 1999 și 2000, astfel că acțiunea introdusă la 11.01.2008 este prescrisă. Oaa rătat prin jurisprudența sa, că impunerea unor termene sau condiții prealabile accesului la justiție nu înseamnă o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenție, fiind dreptul statelor să fixeze, prin cadrul legislativ intern, anumite limite necesare asigurării stabilității și securității raporturilor juridice.

Instanța a respins excepția prescripției dreptului de a cere despăgubiri pe temeiul dreptului comun, reținând că termenul de prescripție începe să curgă numai după epuizarea procedurii prevăzute de legea specială și numai dacă persoana îndreptățită nu și-a putut realiza dreptul pe această cale. Ori, câtă vreme procedura specială care acordă în ultimă instanță și dreptul la despăgubiri, nu a fost epuizată, prescripția nu curge. De aceea, și cererea reclamanților de obligare a Statului Român la despăgubiri a fost considerată prematură, depusă anterior epuizării căilor prevăzute de legile speciale.

Tribunalul a stabilit că imobilul face obiectul Legii 10/2001, întrucât a fost preluat abuziv, în baza actelor normative de naționalizare și pe baza unor ordine de achiziție, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. fost înlăturată susținerea reclamanților că nu este aplicabilă această lege imobilului în litigiu, întrucât nu există în lege o restricție aplicabilă imobilelor care au trecut în proprietatea unei persoane juridice private și dimpotrivă în forma în care a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, Legea 10/2001 prevede că persoana îndreptățită are obligația de a urma calea prevăzută de Legea 10/2001 după intrarea ei în vigoare. În art. 27 alin. 2 și 5 se prevede că persoana juridică notificată care nu deține imobilul solicitat nici măcar în parte, trebuie să comunice persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a imobilului, anexând copii de pe actele de transfer a dreptului de proprietate sau după caz, de administrare. Normele Metodologice arată că, persoanele juridice cărora li se poate asimila și pârâta Fundația - Filiala Mediaș nu sunt entități investite cu soluționarea notificării, însă pot fi unități deținătoare iar bunurile ajunse în proprietatea lor nu sunt excluse de la dispozițiile Legii 10/2001. Această dispoziție însă excede Legii 10/2001 și nu poate fi aplicată pentru că adaugă la lege. Textul nemodificat al Legii 10/2001 permitea persoanelor îndreptățite la restituire să aleagă între calea dreptului comun și calea legii speciale, iar reclamanții au ales legea specială, formulând notificare adresată Primăriei Mediaș și ulterior Fundației - Filiala Mediaș, astfel că abia după epuizarea procedurilor administrative și jurisdicționale prevăzute de lege, pot apela la calea dreptului comun și numai dacă nu au primit satisfacție sau aceasta a fost insuficientă.

În acest context, Tribunalul a considerat că răspunsul Primăriei Mediaș la notificare și dispoziția de respingere a cererii de restituire a imobilului, emisă de pârâta Fundația - Filiala Mediaș nu constituie decizie sau dispoziție motivată de răspuns, în baza art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

Asupra fondului cauzei, s-a constatat că singura cerere întemeiată este aceea de a se constata nevalabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului în litigiu. În acest context s-a reținut că imobilul a aparținut tatălui reclamanților și a fost preluat de Statul Român în anul 1964, în baza 92/1950, după ce anterior a fost rechiziționat în anul 1948. Tatăl reclamanților, de profesie avocat, nu se încadra în categoria socială a căror bunuri au fost naționalizate prin 92/1950, astfel încât tribunalul a admis capătul de cerere menționat, considerând preluarea abuzivă.

Au fost respinse celelalte capete de cerere, motivat de prematuritatea formulării și întemeiat pe dispozitivul și considerentele deciziei nr. XXXIII/2008 a ICCJ, care soluționând un recurs în interesul legii, a arătat că persoanele îndreptățite nu au drept de opțiune între calea legii speciale și calea dreptului comun, având prioritate normele speciale. Legea specială se referă atât la imobilele preluate cu titlu valabil cât și la cele preluate fără titlu valabil.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la.O, practica instanței europene este unitară în sensul că simpla solicitare a obține un bun preluat chiar abuziv de stat nu reprezintă un bun actual și nici o speranță legitimă în sensul Convenției, pentru a da dreptul de protecție (cauza Poenaru contra României).

Cererea de rectificare a cărții funciare a fost respinsă întrucât nu a fost îndeplinită o condiție de admisibilitate prevăzută de DL 115/1938, respectiv anularea titlului dobânditorilor, cerere care s-a reținut a fi prescrisă.

S-a reținut că nu este imputabilă pârâtei Fundația - Filiala Mediaș, lipsirea reclamanților de folosința bunului lor, astfel că a fost respinsă și cererea de obligare a acestei pârâte la plata fructelor.

Cererea de intervenție în interes propriu a fost respinsă, pe considerentul că dreptul de acțiune la constatarea nulităților actelor de înstrăinare este prescris, deci nu se mai poate reveni la situația anterioară de carte funciară.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B reprezentat de P Sibiu și intervenienta în nume propriu Fundația.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B reprezentat de P Sibiu a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile nr. 173/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă și în consecință, respingerea acțiunii privind constatarea nevalabilității titlului Statului Român, iar în ce privește capătul de cerere privitor la acordarea de despăgubiri, să se constate stins prin prescripție extinctivă dreptul material la acțiune.

În motivarea apelului, pârâtul susține că solicitarea reclamanților de constatare a nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu este inadmisibilă, față de motivarea deciziei nr. XXXIII/2008 a Secțiilor Unite ale ICCJ B, în care s-a arătat că se rezolvă în favoarea legii speciale concursul dintre legea specială și legea generală și că persoanele care au utilizat procedura Legii 10/2001 nu mai pot exercita ulterior acțiune în revendicare.

În ce privește excepția privind prescripția dreptului material la acțiune, privind solicitarea reclamanților de obligare a Statului Român la plata valorii de circulație a imobilului, se arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, considerând cererea prematură. Tribunalul trebuia să analizeze cererea prin prisma dreptului comun și să o respingă ca inadmisibilă. Dacă ar fi fost analizată excepția prin prisma art. 28 alin. 3 din Legea 10/2001, s-ar fi concluzionat că Statul Român nu putea fi chemat în judecată pentru acordarea unor măsuri reparatorii juste și reclamanții trebuiau să se îndrepte împotriva Primarului Municipiului Mediaș.

În concluzie apelantul reiterează argumentele invocate prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, solicitând respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, cu motivarea că este o acțiune personală, care se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe să curgă de la 22.12.1989.

În drept se invocă 167/1958, codul civil, Legea 10/2001, art. 242 alin. 2 cod procedură civilă.

În apelul său, intervenienta Fundația Sibiu a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul constatării lipsei titlului pârâtei Fundației pentru Tineret Sibiu, a nulității absolute a contractului de donație nr. 472/22.03.2000 încheiat între pârâte și a se dispune rectificarea cărții funciare în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al statului asupra imobilului situat în Mediaș, P-ța - -, nr. 23, înscris în CF 11670 Mediaș, nr. top. 3059/514.

În motivarea apelului arată că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor administrate și a prevederilor legale incidente, deoarece prevederile Legii 10/2001 nu sunt aplicabile actelor de donație încheiate între particulari ci doar actelor prin care Statul Român a înstrăinat imobilele preluate abuziv.

Din demersurile efectuate la grefa Tribunalului Sibiu și la Ministerul T s-a constatat că nu există înregistrată Fundația pentru Tineret. Apelanta reiterează toate motivele expuse în intervenția în interes propriu depusă în fața instanței de fond.

Reclamanții au solicitat, prin apelul depus, și soluționarea capetelor de cerere care vizează:

-nevalabilitatea titlului Fundației pentru Tineret Sibiu asupra imobilului situat în Mediaș, P-ța - -, nr. 23, ca urmare a inexistenței unui act de înstrăinare a imobilului de la stat către aceasta și pentru lipsa personalității juridice a acestei intimate;

-nevalabilitatea titlului Fundația - Filiala Mediaș, asupra imobilului sus - menționat, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de donație nr. 472/22.03.2000, nulitate care se solicită a se pronunța;

-obligarea intimatei Fundația - Filiala Mediaș, să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu;

-obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată;

-rectificarea de carte funciară în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului situat în Mediaș, P-ța - -, nr. 23, înscris în prezent în CF 11670 Mediaș, nr. top. 3059/514;

-în caz că vor fi respinse cererile de mai sus, în subsidiar solicită efectuarea unei expertize imobiliare cu obligarea Statului Român la plata sumei care va rezulta din expertiză, cu titlu contravaloare a imobilului ce face obiectul prezentei cauze.

Criticând sentința instanței de fond, după ce se face un scurt istoric al stării de fapt relatată pe larg în acțiunea introductivă, reclamanții susțin că Statul Român nu a înstrăinat niciodată acest imobil și de aceea, instanța este chemată să rețină că înscrisurile tabulare nu sunt conforme cu situația juridică. Instanța de apel este chemată să se pronunțe dacă ordinul de rechiziție, adresa Administrației și, respectiv nr. 92/1950, constituie sau nu titlu valabil al statului. După aceea, instanța poate verifica cerințele legate de raportul dintre dreptul comun, legea specială și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului - așa cum a reținut în decizia nr. 7117/29.10.2007 ICCJ B - Secția civilă.

Legea nr. 439/1945, actul normativ care reglementa condițiile rechiziției și cartiruirii de persoane stipula că imobilele nu se pot rechiziționa decât în folosință, fiind o măsură temporară pentru un interval determinat. Deci această lege nu putea conduce la o preluare definitivă a imobilului de către stat.

De asemenea, adresa Administrației și, privitoare la naționalizarea a doar 3 camere, un hol și un wc din imobil nu poate valora act de aplicare a Legii nr. 119/1945, fiind un act nul și neavenit.

În ce privește prevederile Decretului 92/1950, acesta contravenea Constituției de la 1948 - art. 8, 10 și 16, care proteja proprietatea particulară, dar și art. 481 cod civil, precum și dispozițiilor privitoare la proprietate din tratatele internaționale la care România era parte, și anume Declarația Universală a Drepturilor Omului. Mai mult decât atât, prevederile art. 2 al 92/1950 nu erau aplicabile autorului reclamanților, care a fost avocat, astfel că nevalabilitatea titlului statului este rezultatul neconcordanței acestuia cu legea.

În al treilea rând, se solicită instanței să constate că imobilul nu a fost înstrăinat de stat, motiv pentru care nu sunt incidente în cauză art. 18 lit. "c", art. 26, 29 și 45 din Legea 10/2001, republicată. Statul Român, atât în întâmpinare cât și prin interogatoriu a refuzat să precizeze dacă a înstrăinat imobilul, refuz care potrivit art. 225 cod procedură civilă, valorează recunoașterea susținerilor reclamanților. La interogatoriu, președintele Fundației a răspuns că prin decizia nr. 394/1972 a Consiliului Popular al Municipiului Mediaș, imobilul a fost transmis în proprietate către C, iar termenii de "drept de administrare directă" și "drept de folosință pe durată nedeterminată" sunt de fapt drepturi de proprietate de tip nou. Reclamanții au depus la 29.09.2008, elemente din doctrina juridică a vremii, care demonstrează că aceste drepturi nu au același conținut juridic cu dreptul de proprietate, fiind analoge cu dreptul de comodat.

În ce privește înscrisul prezentat de intimata Fundația - Filiala Mediaș și intitulat "Dispoziție", acesta nu a fost comunicat fostei mandatare a reclamanților, așa cum a susținut și în fața instanței de fond.

În al patrulea rând, reclamanții arată că imobilul nefiind înstrăinat de stat nu există entitate investită cu soluționarea notificării, așa cum sunt definite la Capitolul II al Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001. Întrucât Uniunea nu a fost titulara unui drept de proprietate asupra imobilului, nu putea transmite un asemenea drept Fundației pentru Tineret Sibiu, iar înscrierea acesteia din urmă ca proprietară în anul 1999 este lipsită de cauză juridică.

În al cincilea rând, actul de donație încheiat între cele două fundații pârâte este lovit de nulitate absolută, întrucât încalcă principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice, lipsește proprietatea care să fie transmisă, lipsește mandatul în formă autentică pentru cele două persoane care s-au prezentat în fața notarului, este încălcat principiul inalienabilității capacității de folosință a persoanei juridice, încalcă interdicția înstrăinării a patrimoniului stabilită prin OG 26/2000 și lipsa înscrierii Fundației pentru Tineret Sibiu în Registrul persoanelor juridice.

Scoaterea imobilului din folosul tuturor tinerilor și al organizațiilor de tineret și înstrăinarea sa către intimata Fundația - Filiala Mediaș, se susține că reprezintă o fraudare a interesului public și constituie nulitate de ordine publică, imprescriptibilă extinctiv.

În al șaselea rând, reclamanții susțin că refacerea dreptului lor de proprietate nu aduce atingere dreptului de proprietate al fundațiilor, întrucât acestea nu au un drept de proprietate, Fundația pentru Tineret Sibiu fiind doar un posesor tabular, iar Fundația - Filiala Mediaș nu are nici un fel de titlu.

Se invocă principiul neretroactivității legii față de Legea nr. 1/2009, întrucât acțiunea reclamanților a fost înregistrată la 11.01.2008.

În al șaptelea rând, este criticat refuzul instanței de fond de a analiza modul în care imobilul a ieșit din proprietatea statului, refuz care constituie motiv de casare, fiind de esența litigiului. Pentru a se determina aplicabilitatea art. 45 din Legea nr. 10/2001 în cauză, instanțele de judecată trebuie să analizeze momentul și temeiul legal prin care acest imobil a ieșit din proprietatea statului, reclamanții susținând că nu a fost înstrăinat de Statul Român.

Intervenienta Fundația - Filiala Mediaș a formulat întâmpinare la apelurile formulate, solicitând admiterea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B reprezentat de P Sibiu și respingerea apelului formulat de intervenienta Fundația, cu obligarea intervenientei la cheltuieli de judecată. În motivarea întâmpinării, susține că hotărârea instanței de fond este corectă în ceea ce privește cererea de intervenție și că în situația în care se apreciază ca fiind greșită hotărârea sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune în nulitatea actelor de proprietate ale pârâtelor intimate, instanța de apel va trebui să desființeze hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, potrivit art. 297 alin. 1 cod procedură civilă.

Separat a formulat întâmpinare față de apelul reclamanților solicitând respingerea lui ca nefondat, susținând că atât acțiunea în revendicare cât și petitul privitor la desființarea titlului de proprietate al pârâtei intimate sunt prescrise extinctiv din moment ce au fost formulate abia în 11.01.2008, mult după data de 14.02.2002 când se împlinea termenul de prescripție special de 18 luni, prevăzut de art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001, completat cu OUG 109/2001 și 145/2001. Acest punct de vedere a fost exprimat constant în practica instanței supreme. Contrar susținerii reclamanților, unicul act normativ în materie de revendicare ori de restituire în natură a unor imobile trecute în proprietatea statului în baza unor acte de preluare ineficace, este Legea 10/2001 completată cu Legea nr. 1/2009, care înlocuiește sub acest aspect codul civil și se aplică tuturor cauzelor de o asemenea natură în curs de judecată, inclusiv cauzei de față. Se subliniază faptul că prin promovarea unei acțiuni în nulitatea actului de donație la Judecătoria Mediaș pe data de 13.08.2002, și pe care au lăsat-o să se perime, reclamanții au cunoscut tot timpul că imobilul în litigiu și actele transferului de proprietate intervenite în legătură cu acesta, au constituit obiectul de aplicare a Legii 10/2001. De aceea, instanța de fond a apreciat corect prescripția raportat la acțiunea reclamanților și nu a mai analizat motivele de nulitate a actelor de proprietate, în discuție.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de apel, Curtea reține următoarele:

Cu privire la apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B reprezentat de P Sibiu: admiterea de către instanța de fond a capătului de cerere care vizează constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului situat în Mediaș, P-ța - -, nr. 23, jud. Sibiu, nu afectează în nici un fel interesele acestui pârât, fiind doar o simplă constatare. De aceea, instanța de apel consideră ca lipsit de interes apelul acestui pârât, pentru acest prim motiv.

Pe de altă parte, instanța de fond, în mod corect a constatat nevalabilitatea titlului statului întemeiat pe Decretul nr. 92/1950, care prevedea că se naționalizează bunurile imobile aparținând clasei exploatatoare. Ori, potrivit înscrisului depus la dosar ( 81, vol. I), tatăl reclamanților a fost avocat, apoi economist, deci nu se încadra în categoriile sociale considerate "exploatatoare", astfel că în mod greșit a fost preluat de către Statul Român imobilul în litigiu.

Din alt punct de vedere, 92/1950 era un act normativ contrar Constituției României din 1948, care garanta proprietatea privată, consfințind faptul că orice expropriere se face după o dreaptă și prealabilă despăgubire. Constituția României din acea vreme era în acord cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, pe care România o semnase.

Față de aceste aspecte, în mod corect instanța de fond a reținut că, preluarea imobilului de către Statul Român în 1964, cu titlu naționalizare în baza Decretul nr. 92/1950, a fost o preluare fără titlu valabil.

În ceea ce privește calitatea procesuală activă, cu certificatul de moștenitor nr. 17/18.02.2008 eliberat de P din Mediaș, în dosar succesoral nr. 1/2008 (depus la fila 69 în vol. I a Tribunalului Sibiu ), reclamanții au dovedit că sunt succesorii defunctului, decedat la 05.08.1976. Acesta, născut la 9.03.1912, la rândul său, este fiul avocatului, după cum reiese fără dubiu din copiile certificatelor de naștere depuse la dosarul instanței de fond(filele 35-41, vol. I). Cu actul depus la fila 193 vol. I al instanței de fond, s-a dovedit că este aceeași persoană cu.

În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune în despăgubiri, este adevărat că, fiind o acțiune personală, în despăgubiri, îi sunt aplicabile prevederile art. 3 din 167/1958, respectiv termenul de prescripție este de 3 ani. trei ani au început să curgă de la 22.12.1989, de când a încetat să fie exercitată violența morală asupra celor îndreptățiți la restabilirea unui drept încălcat, așa cum s-a menționat în decizia civilă nr. 626/19.03.2003 a ICCJ. Chiar dacă acest motiv de apel este admis, se va schimba doar motivarea pentru care este respinsă acțiunea reclamanților în ceea ce privește capătul de cerere vizând acordarea despăgubirilor de către Statul Român, întrucât și în fața instanței de fond acest capăt de cerere a fost respins.

Concret, rămâne neschimbată hotărârea instanței de fond în ceea ce privește soluția pronunțată pentru acest petit, însă cu o altă motivare, care a fost deja expusă. Pentru că nu se va schimba hotărârea instanței de fond față de apelul declarat de Statul Român, în temeiul art. 296 cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat.

În ceea ce privește apelul declarat de intervenienta în interes propriu Fundația Sibiu, în mod corect instanța de fond a respins această cerere ca lipsită de interes. Chiar și în cazul constatării nulității absolute a contractului de donație încheiat între pârâte, intervenienta nu ar dobândi nici un drept în mod direct. Ori nulitatea absolută a unui act poate fi invocată de orice persoană, cu condiția să aibă un interes. Simpla afirmație că, în obiectul de activitate a acestei fundații figurează activități culturale pentru tineret nu este de natură a conferi interes în cauză acestei interveniente, mai ales că instanța de apel a citat această fundație apelantă, în repetate rânduri, cu mențiunea expresă de a depune la dosar statutul fundației. Cu toate acestea, apelanta nu s-a conformat, astfel că afirmațiile sale nu sunt dovedite potrivit art. 1169 cod civil și în temeiul art. 296 cod procedură civilă, urmează a fi respins apelul declarat ca lipsit de interes.

Cu privire la apelul declarat de reclamanți:

Reclamanții au declanșat, așa cum corect a reținut și instanța de fond, procedura specială de reparație deschisă de legea 10/2001, formulând notificare la Primăria Mediaș, și la Fundația - Filiala Mediaș.

Primăria Mediaș, cu adresa nr. 269/21.02.2002(fila 403 dosar de fond)a indicat un alt deținător al imobilului, fără însă a da o dispoziție prin care să soluționeze notificarea formulată de reclamanți.

Fundația Mediaș, prin înscrisul intitulat "Dispoziție" aflat la fila 408 în vol. II al instanței de fond, a respins cererea de restituire în natură a imobilului, arătând că imobilul în discuție a fost preluat în proprietate de stat, cu titlul Decretul nr. 92/1950, întabulat în CF cu încheierea nr. 788-809/05.10.1964, apoi a trecut în proprietatea Sibiu și în proprietatea Fundației pentru Tineret Sibiu, potrivit deciziei nr. 1717/1999 a Tribunalului Sibiu, întabulat prin încheierea nr. 5015/20.11.1999. În baza contractului de donație acest imobil a fost transmis în proprietate Fundației Mediaș și întabulat în CF în 23 martie 2000.

Potrivit procedurii administrative reglementate de Legea 10/2001, reclamanții trebuiau să continue demersurile începute în temeiul acestei legi, respectiv să solicite obligarea Primarului Municipiului Mediaș de a emite decizie sau dispoziție de răspuns la notificare, în condițiile în care, aceștia susțin că statul nu a înstrăinat imobilul în litigiu. Totodată, ar fi trebuit să conteste dispoziția de respingere emisă de Fundația - Filiala Mediaș.

Chiar prin formularea notificării în condițiile legii speciale nr. 10/2001, reclamanții recunosc că imobilul revendicat face obiectul acestei legi. De altfel, în art. 2 alin.1 lit. a din Legea 10/2001 se menționează expres că, prin imobile preluate abuziv se înțeleg, printre alte categorii, și imobilele naționalizate prin Decretul 92/1950.

Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secțiile Unite, prin decizia nr. XXXIII/2008, dată pentru aplicarea unitară a legii, a menționat expres că, în caz de concurs între legea specială și legea generală, conflictul se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului "specialia generalibus derogant", chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate.

Tribunalul Sibiu, în sentința atacată a făcut o corectă aplicare a legii, soluționând cauza prin reținerea împrejurării că litigiul de față se încadrează în Legea 10/2001 și în această situație nu se impune analiza celorlalte capete de cerere, mai ales că art. 45 alin. 5 din lege, prin derogare de la dreptul comun, stabilește un termen special de prescripție a dreptului la acțiune în constatarea nulității actelor de înstrăinare ale imobilelor care fac obiectul acestei legi, de 1 an de la data intrării în vigoare a legii. Cum reclamanții au formulat acțiunea în anul 2008, acest termen de prescripție fusese împlinit de mai mult timp.

Pe de altă parte, în condițiile în care reclamanții susțin că imobilul nu a fost înstrăinat de stat și că a intrat în proprietatea acestuia fără titlu valabil, capetele de cerere care vizează nulitatea absolută a acestor înscrisuri apar ca lipsite de interes. Față de afirmațiile reclamanților, revendicarea trebuia să se îndrepte împotriva Statului Român dacă ar fi fost admisibilă procedura pe drept comun.

Potrivit art. 1 cod civil, legea civilă nu retroactivează astfel că, motivarea în drept a Tribunalului Sibiu care face trimitere și la Legea 1/2009 este nelegală, acțiunea reclamanților este introdusă sub imperiul Legii nr. 10/2001, sub forma care această lege o avea la 11.01.2008. De aceea motivarea Tribunalului Sibiu sub acest aspect va fi modificată, prin înlăturarea trimiterilor la Legea nr. 1/2009.

Față de aceste considerente de fapt și de drept reținute, Curtea în temeiul art. 296 cod procedură civilă, urmează să respingă și apelul reclamanților ca nefondat, menținând hotărârea atacată.

În temeiul art. 274 cod procedură civilă, vor fi obligați toți apelanții să plătească intimatei Fundația - Filiala Mediaș, suma de 12.000 lei reprezentând onorariu de avocat.

Pentru aceste motive:

În numele legii

DECIDE

Respinge apelurile declarate de reclamanții și -, de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Sibiu și de intervenienta în nume propriu Fundația, împotriva sentinței civile nr. 173/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă.

Obligă apelanții să plătească intimatei Fundația "" - filiala Mediaș, suma de 12.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Tehn.

11 ex/15.12.2009

Jud. fond -