Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 151/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1446/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.151
Ședința publică de la 09.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr.403/27.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și SC "" SA.
Obiectul cauzei - revendicare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta - reclamantă prin apărător -, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 11), intimata - pârâtă reprezentată de apărător -, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 12), lipsind intimații - pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și SC "" SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură, la data de 23.02.2009, s-a depus notă scrisă din partea intimatei - pârâte.
Curtea procedează la comunicarea unui exemplar al notelor scrise către apărătorul apelantei - reclamante.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea apelului.
Apărătorul apelantei - reclamante solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, față de următoarele considerente:
În speță s-a făcut dovada succesiunii calității de moștenitoare de pe urma defunctului.
Astfel, a donat toate bunurile sale soției supraviețuitoare, (act permis de către legile franceze), iar ulterior, aceasta a donat toate drepturile asupra bunurilor, care au aparținut familiei soțului său, părții pe care o reprezintă.
Consideră că prin materialul administrat în cauză, s-a făcut pe deplin dovada calității de donatară a tuturor drepturilor succesorale, a numitei, aceasta fiind unica moștenitoare de pe urma soțului său,.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei - pârâte solicită respingerea apelului, ca nefondat, menținerea sentinței atacate, având în vedere următoarele argumente:
În opinia sa, reclamanta nu a făcut dovada calității procesuale active și nici dovada anulării contractului de vânzare - cumpărare încheiat între partea pe care o reprezintă și stat și, în raport de legislația în vigoare, o astfel de cerere nu mai poate fi formulată, termenul legal pentru formulare fiind expirat, astfel încât, nu mai există calea prevăzută de legea specială pentru înlăturarea titlului pârâtei. Astfel, principiul securității raporturilor juridice contravine în mod obiectiv admiterii unei acțiuni în revendicare, exercitată de fostul proprietar după expirarea tuturor termenelor prevăzute de legea specială de reparație.
Mai invocă și prevederile Legii nr.1/2001 de modificare a Legii nr.10/2001.
Solicită și amânarea pronunțării pentru a putea formula concluzii scrise.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 11.10.2006 sub nr-, reclamanta a chemat în judecata pe pârâții, Primăria Municipiului B și, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate faptul că statul nu a avut și nici nu are un titlu valabil asupra imobilului situat în B,- A,.1,.3, iar în urma comparării titlului său de proprietate cu cel al pârâtei, să o oblige pe aceasta să îi lase în deplina proprietate și posesie imobilul, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că titlul autorilor săi îl constituie actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr.12349/19 octombrie 1940, intabulat în cartea funciară în anul 1940, conform procesului-verbal nr.16772/1940. Cumpărătorul a donat toate bunurile soției sale, care, la rândul sau, la data de 13.02.2002, prin semnarea unui contract de donație a drepturilor asupra bunurilor sale viitoare, a cedat reclamantei dreptul de a recupera toate bunurile care au aparținut acesteia și familiei sale în România. Conform certificatului de calitate de moștenitor nr.85/30.10.2002, reclamanta susține că este moștenitoarea defunctului în ceea ce privește eventualele acțiuni în revendicarea unor bunuri ce au aparținut defunctului, situate pe teritoriul României.
Reclamanta a susținut ca preluarea imobilului s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor Decretului nr.111/1951, deoarece imobilul nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de bunuri enumerate de art.1 din decret. Deși până în anul 1952, inclusiv, a figurat ca plătitor de impozite, la mai puțin de un an de zile s-a emis decizia nr.511/18 iulie 1953 prin care imobilul a fost trecut în administrarea Sfatului Popular al, decizie care nu a fost niciodată comunicată fostului proprietar. În plus, Decretul nr.111/1951 era contrar constituției în vigoare la data emiterii sale, contravenind în același timp art.480 cod civil și Declarației Universale a Drepturilor Omului. Mai arată reclamanta că în anul 1996, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.513, imobilul a fost vândut pârâtei. Față de caracterul abuziv al vânzării, în baza Legii nr.112/1995, reclamanta solicită, în urma comparării celor două titluri, lăsarea imobilului în deplină proprietate și posesie.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.480, art.481 Cod civil, Legea nr.10/ 2001, Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art.274 Cod de procedură civilă.
Pârâta Primăria Municipiului Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București în raport de prevederile art.1 și 2 din Legea nr.219/2005, excepția inadmisibilității și a lipsei de interes în ceea ce privește constatarea preluării fără titlu a imobilului în litigiu și excepția lipsei calității procesuale pasive a municipalității.
La data de 08.11.2006 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.97/17.01.2007, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr- a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2
Prin sentința civilă nr.4617/6.06.2007 Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 B, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantă și pârâții, Primăria Municipiului B, în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI în vederea soluționării acestuia.
Prin sentința civilă nr.37/17.10.2007, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
La data de 24.11.2007, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.
Prin sentința civilă nr.403 /27.02.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active, a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții, Primăria Municipiului B și, ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active, tribunalul a reținut următoarele:
Calitatea procesuală presupune, pe de o parte existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă).
Acțiunea în revendicare este acțiunea reală prin care proprietarul neposesor solicită restituirea bunului de la posesorul neproprietar.
Așadar, calitatea procesuală activă într-o acțiune în revendicare aparține titularului dreptului de proprietate asupra bunului revendicat sau succesorilor acestuia.
Din actele dosarului reiese faptul că potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr.12349/19 octombrie 1940, numitul a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului ce se afla la etajul 1 situat în B, b-ul -, nr.12 A, fost 12. La data de 09.12.1953, pe baza Deciziei nr.511 a sfatului Popular Raionul 23 August, în baza Decretului nr.111/1951, un număr de 27 de imobile s-au constituit fond de bază pentru Întreprinderea de Gospodărie Locativă 23 August, printre care și imobilul situat pe- A, proprietar.
Numitul a decedat, potrivit actului de deces depus la dosar, la data de 05.07.1982.
În dovedirea calității sale procesuale active, reclamanta a depus la dosar contractul de donație în traducere legalizată, act de donație din data de 20.11.1961, în traducere legalizată și, nu în ultimul rând, certificatul de calitate de moștenitor nr.85/30.10.2002.
Din actul de donație din data de 20.11.1961, reiese că numitul a efectuat o donație pentru cazul în care numita i-ar supraviețui, iar aceasta din urmă acceptă proprietatea tuturor bunurilor imobiliare care vor compune succesiunea sa, de orice natură și de orice valoare ar fi acestea și în orice locuri ar fi datorate și situate, fără excepție, nici rezervă.
De asemenea, s-a prevăzut ce se va întâmpla în cazul în care la data decesului lui va exista vreun descendent sau ascendent al acestuia.
Deși denumit "donație între vii", se constată faptul că a dispus de bunurile sale, pentru cazul în care soția sa îi va supraviețui, iar aceasta din urmă acceptă o succesiune nedeschisă - operațiune juridică interzisă în dreptul civil român (pact asupra succesiunilor viitoare, în speță fiind vorba despre o acceptare a unei succesiuni nedeschise).
Din actele dosarului reiese faptul că printr-un act denumit "contract de donație a drepturilor viitoare" (act care însă nu poartă nici o dată a redactării), numita () donează toate drepturile asupra bunurilor viitoare pe care le-ar putea obține în România (fiind identificate ca fiind imobilele pe care are dreptul să le recupereze în natură sau să obțină despăgubiri pentru acestea din partea Statului Român), reclamantei.
S-a constatat că prin acest contract de donație numita nu menționează ce anume bunuri donează, nefiind evidențiat imobilul care face obiectul prezentului litigiu, ci doar se vorbește generic despre "bunurile pe care le-ar putea obține în România", pentru că aceste bunuri i-au aparținut ei și familiei sale.
Acest act ar fi putut avea relevanță, chiar și în această redactare, numai dacă ar fi fost coroborat cu o dovadă din care să reiasă că este moștenitoarea defunctului.
Astfel, pentru a putea dispune de bunul care face obiectul prezentului litigiu, trebuia să aibă calitatea de moștenitor al fostului soț, dovadă care însă nu a fost făcută în cauză, neexistând niciun certificat de calitate de moștenitor sau de moștenitor.
Fiind vorba despre o acțiune în revendicare, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, referitoare la dovada calității de moștenitor și nu dispozițiile legii speciale (art.4 din Legea nr.10/2001), care prevăd că succesibilii care după data de 06.03.1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul acelei legi.
În ceea ce privește ultimul act depus de către reclamantă pentru dovedirea calității sale procesuale, respectiv certificatul de calitate de moștenitor nr.85/30.10.2002 eliberat de BNP -, tribunalul apreciază că acesta nu poate fi luat în considerare.
Astfel, în acest certificat, reclamanta figurează ca și moștenitor legal al defunctului, apreciindu-se că are această calitate - întrucât este donatara tuturor drepturilor succesorale a numitei, soția supraviețuitoare a defunctului.
Este evident că acest act nu poate avea nicio relevanță juridică, deoarece reclamanta poate avea eventual calitatea de beneficiară a unei donații efectuate de către numita, însă în niciun caz, în virtutea acestui drept obținut prin actul de donație, nu dobândește calitatea de moștenitor legal al defunctului.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat că reclamanta, prin actele depuse la dosar nu a făcut dovada calității sale procesuale active și, ca urmare, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea, ca atare, prin sentința civilă nr.403/27.02.2008 a Secției a V-a Civilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamanta a formulat apel, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei, întrucât în mod greșit s-a apreciat că nu are calitate procesuală activă, cât timp bunul a fost cumpărat de ce a donat toate bunurile sale, soției, conform actului de donație între vii încheiat în Franța, act permis de legea franceză. Soția supraviețuitoare a donat bunurile familiei sale, către reclamantă, ulterior. Mai mult, certificatul de calitate de moștenitor nr.85/30.10.2002 eliberat de BNP -, atestă calitatea sa de moștenitor. Din certificatul de căsătorie și cel de deces, rezultă că a fost succesoarea soțului predecedat, calitatea de moștenitor putându-se dovedi și cu acte de stare civilă, nu doar printr-un certificat de moștenitor.
Acceptarea unei moșteniri se poate face tacit sau expres. Or, a acceptat succesiunea soțului său o dată cu acceptarea donației realizate de soțul său, act permis de legile franceze. a rămas și în posesia tuturor bunurilor succesorale și a realizat acte de dispoziție cu privire la acestea. Astfel, a rămas în posesia bunului imobil succesoral din Franța. De asemenea, a acceptat tacit succesiunea și prin donația (act de dispoziție) realizată în favoarea nepoatei sale.
Actul ultim de donație este permis de legea românească, chiar dacă privește bunuri pe care nu le avea în posesie, dar al căror drept de proprietate îi aparținea. Nu mai puțin, bunurile la care s-a făcut referire pot fi determinate, imobilul în litigiu făcând parte din categoria lor.
A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, la tribunal.
Și-a întemeiat apelul pe art.282 - art.298 Cod procedură civilă.
Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare, conform art.289 alin.2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea apelului promovat, deoarece motivarea instanței de fond este clară și concisă, arătându-se motivele pentru care au fost înlăturate probele invocate în susținerea calității procesuale active. Fosta instanță supremă s-a pronunțat într-o decizie din 1995, asupra lipsei calității procesuale active, dacă la data intentării acțiunii, reclamantul nu mai era proprietarul bunului revendicat. Or, imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului cu titlu, în baza Decretului nr.111/1951, la data de 09.12.1953, act pe care nu l-a contestat în timpul vieții, nesolicitând nici restituirea bunului. Nici soția sa, pe parcursul vieții sale, nu a întreprins vreun demers pentru redobândirea bunurilor din România. Deși s-a pus în vedere, de către instanță, să facă dovada calității de succesor, a, de pe urma soțului său, reclamanta nu a fost în măsură. Corect tribunalul a constatat că donația soțului a reprezentat un pact asupra unei succesiuni nedeschise, act juridic interzis de dreptul român. Nici în actul de donație al soției, nu se specifică bunurile - obiect al donației. Pârâta a contestat certificatul de calitate de moștenitor nr.85/30.10.2002 și actul de donație către, solicitând să se constate că sunt nule absolut. Primul act este nul absolut pentru că nu s-au efectuat verificări în Franța, cu privire la eventuala existență a unui moștenitor și întrucât nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii de către, fiind deci emis, pe numele unui nemoștenitor, în vreme ce art.965 și 702 Codul civil român interzic pactele asupra succesiunilor viitoare, sancțiunea fiind nulitatea absolută. Nu s-a realizat nici dovada acceptării tacite a succesiunii soțului, de către, în termenul legal de opțiune succesorală. Nici actul de donație realizat către reclamantă, nu reprezintă un act de acceptare, fiind încheiat mult după expirarea termenului legal de 6 luni.
În cadrul judecării apelului, s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.292 și art.295 Cod procedură civilă: contract de donație între și reclamantă, act de deces al lui, certificat de căsătorie, act de donație 23231, act de deces.
Prin notele scrise depuse la dosar, intimata - pârâtă a arătat că potrivit Deciziei în interesul Legii nr.33/2008 și Legii nr.1/2009, reclamanta este obligată să urmeze calea legii speciale - nr.10/2001.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul apel, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și ale art.282 Cod procedură civilă.
Verificând în limitele cererii de apel, corecta stabilire a situației de fapt și aplicare a legii, de către tribunal, potrivit art.295 Cod procedură civilă, Curtea apreciază prezentul recurs ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
Una dintre condițiile pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.
Spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, "la speță", în raport de litigiul dedus judecății. Altfel spus, numai o anumită persoană poate fi reclamant(ă), respectiv pârât(ă), în cadrul raportului juridic litigios. Condiția calității procesuale prezintă o importanță considerabilă deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.
Întrucât Codul nu cuprinde o definiție a calității procesuale, în doctrină s-au conturat diferite concepții în legătură cu această noțiune.
Astfel, s-a considerat că în procesul civil calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa, ca parte, în procesul civil. Această justificare nu presupune cu necesitate existența unui drept subiectiv, rezultat al stabilirii unui anumit raport juridic de drept substanțial (în cazul calității procesuale active) și nici o obligație inclusă în conținutul unui raport juridic de drept substanțial (în cazul calității procesuale pasive).
Într-o altă opinie, prin calitate procesuală se înțelege îndreptățirea, respectiv obligația legală a unei persoane fizice sau juridice, de a figura într-un anumit proces în calitate de parte. Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății. Calitatea de reclamant într-un anumit proces poate aparține numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său, iar calitatea de pârât numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.
Calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces.
De asemenea, prin calitatea procesuală se înțelege interesul îndreptățit al unei persoane de a cere concursul justiției, ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport - recunoscut de lege - de conexitate cu acel drept.
Acela care are un drept are și calitatea de a intenta o acțiune.
S-a impus concepția potrivit căreia calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă).
Definiția a fost reconfirmată și în jurisprudența actuală.
Curtea constată că în speță, tribunalul și-a fundamentat soluția dată excepției lipsei calității procesuale active, în principal pe faptul nulității absolute a actului de donație încheiat între soții și, întrucât acest act juridic ar reprezenta potrivit legii române, un pact asupra unei succesiuni nedeschise, act interzis de Codul civil.
Curtea constată că, Codul civil nu reglementează în mod unitar problematica pactelor asupra unei moșteniri nedeschise. Interzicerea lor rezultă însă clar din două texte inserate în secțiunea consacrată obiectului convențiilor și, respectiv, renunțării la moștenire.
Astfel, potrivit art.965 alin.2 "nu se poate face renunțare; la o succesiune ce nu este deschisă, nu se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimțământul celui a cărui succesiune este în chestiune". Iar potrivit art.702 "nu se poate renunța la succesiunea unui om în viață, nici nu se pot înstrăina drepturile eventuale ce s-ar putea dobândi asupra succesiunii".
Rezultă că prin pact asupra unei moșteniri viitoare, interzis de lege, se înțelege orice contract sau act unilateral prin care se renunță la o moștenire viitoare, nedeschisă la data încheierii lui, sau se înstrăinează drepturile eventuale ale uneia dintre părți din acea moștenire.
Asemenea pacte sunt interzise indiferent că sunt privitoare la moștenirea unei terțe persoane sau la moștenirea unuia dintre contractanți și indiferent dacă renunțarea sau înstrăinarea se face cu titlu oneros ori cu titlu gratuit. Interdicția se justifică prin ideea că pactul asupra moștenirii nedeschise poate trezi dorința morții (votum mortis) celui care va lăsa moștenirea, iar dacă este și el parte contractantă se contravine și principiului revocabilității dispozițiilor pentru cauză de moarte. În toate cazurile, pactul poate fi deosebit de păgubitor, deoarece dreptul fiind eventual, este, în toate cazurile, incert, cel puțin valoric.
Pentru ca actul să intre sub incidența prohibiției legale ca pact asupra unei moșteniri viitoare, el trebuie să aibă ca obiect drepturi asupra unei moșteniri, moștenirea în cauză să nu fie deschisă și pactul să nu fie permis în mod excepțional de lege.
Pactul care întrunește condițiile arătate este lovit de nulitate absolută și, ca atare, poate fi invocată de orice persoană interesată, cum ar fi, de exemplu, moștenitorii succesibilului care au exercitat dreptul de opțiune succesorală înainte de deschiderea moștenirii sau care au înstrăinat drepturile succesorale dintr-o moștenire nedeschisă.
De lege ferenda, s-a propus ca materia pactelor asupra succesiunilor viitoare să fie "liberalizată" în anumite limite, permițându-se încheierea lor în anumite condiții, de exemplu, cu participarea persoanei despre a cărei moștenire este vorba sau așa-numitele pacte familiale. În unele legislații străine (Germania, Austria, Elveția, etc.) pactele succesorale asupra moștenirii nedeschise sunt permise.
Astfel, spre deosebire de dreptul R, cutumele germanice, care nu cunoșteau testamentul (act unilateral esențialmente revocabil prin care o persoană dispune de bunurile sale după moarte), rezolvau problemele succesorale permițând încheierea unor contracte foarte diverse cu acest obiect, cum ar fi: donația unui bun - cu rezerva dreptului de uzufruct -; unei persoane de încredere cu obligația de a remite bunul la moartea dispunătorului, persoanei desemnate de acesta; renunțarea la succesiune de către fiica beneficiară a unei dote cu ocazia primirii acesteia; sau acordarea de drepturi succesorale de către de cujus printr-un contract încheiat în timpul vieții sale.
Vechiul drept francez a pendulat între influența germanică, perioadă în care pactele succesorale și mai ales instituirea contractuală au fost admise, și influența, începând din secolul al XII-lea, care a dus la consacrarea principiului prohibiției pactelor, dar cu anumite excepții, cum a fost cea a autorizării instituirii contractuale prin contractul de căsătorie.
Codul civil francez a realizat o sinteza între aceste tendințe, interzicând în principiu pactele asupra succesiunilor nedeschise, dar prevăzând și anumite excepții, anume donația-partaj și instituirea contractuală.
Prin excepție de la regula interdicției pactelor asupra succesiunilor viitoare, Codul civil francez conține, așa cum arătam, câteva excepții, al căror câmp ar putea fi lărgit în viitor, inclusiv în sistemul Codului civil român, de inspirație franceză, sub presiunea necesitaților vieții practice. Constituie o astfel de excepție, instituirea contractuală, atât cea făcuta prin contractul de căsătorie, cât și cea făcută în timpul căsătoriei, care, fiind revocabilă ad nutum, chiar dacă nu este prevăzuta de lege, nu contravine principiilor menționate.
Analizând actul de donație din prezenta cauză ca reprezentând o astfel de instituire contractuală, Curtea constată că încheierea sa este permisă de dreptul francez prin excepție, așa cum arătam.
De altfel, în fața primei instanțe de judecată, pârâta însăși a recunoscut faptul că actul de donație din 1961 a fost încheiat conform prevederilor legale din legislația franceză (fila 51 verso dosar fond).
Întrucât actul din cauza prezentă s-a încheiat în Franța, la, la data de 20.11.1961, Curtea constată că în cauză intervine un element de extraneitate, cu incidență asupra valabilității actului în dispută.
Astfel, potrivit art.73 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, " contractul este supus legii alese prin consens de părți". Art.80 stipulează:"Legea aplicabilă fondului contractului, potrivit art.73 - 79, se aplică îndeosebi: a) interpretării naturii sale juridice și a clauzelor pe care le cuprinde; b) executării obligațiilor izvorâte din contract; c) consecințelor neexecutării totale sau parțiale a acestor obligații, precum și evaluării prejudiciului pe care l-a cauzat;d) modului de stingere a obligațiilor izvorâte din contract; e) cauzelor de nulitate a contractului și consecințelor acesteia. Modul de executare a obligațiilor izvorâte din contract trebuie să se conformeze legii locului de executare. Creditorul este obligat să respecte această lege în luarea măsurilor destinate, potrivit contractului, să preîntâmpine sau să remedieze neexecutarea ori să-i restrângă efectele prejudiciabile.
Mai mult, potrivit art.160 din aceeași lege, "Obiectul și cauza acțiunii civile, în procesele privind raporturile de drept internațional privat, sunt determinate de legea care reglementează fondul raportului juridic litigios. După aceeași lege se determină calitatea procesuală a părților".
În consecință, coroborând dispozițiile legale din Legea nr.105/1992 menționate, Curtea reține că actul juridic încheiat în Franța, intrat de altfel, în circuitul civil și nedesființat până în prezent, valabil încheiat pe teritoriul acestei țări străine, își produce efecte și pe teritoriul României, interdicția legală menționate, de a încheia pacte asupra unei succesiuni viitoare, vizând prohibiția încheierii lor pe teritoriul țării noastre.
Așadar, actul juridic menționat nu este cârmuit în mod exclusiv de legea română, în sensul excepțiilor vizate de Legea nr.105/1992, pentru a nu se putea recunoaște și nu putea produce efectele sale juridice și pe teritoriul României.
De altfel, potrivit înscrisului doveditor al acestui act juridic, rezultă că, la momentul încheierii actului, cele două părți contractante erau cetățeni israelieni, rezidenți în Franța (pag.30 dosar apel), astfel încât cu atât mai mult, nu li se poate opune prohibiția instituită de legea română, într-un moment când nu mai aveau potrivit probelor administrate, cetățenie română.
Reținând așadar, valabilitatea acestui act juridic încheiat în Franța, Curtea constată așadar că nu intervine sancțiunea nulității absolute amintite anterior.
Deși cererea privind constatarea nulității absolute a acestui act juridic și a certificatului de calitate de moștenitor, a fost formulată pentru prima dată de intimata - pârâtă direct în apel, contrar art.294 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată netemeinicia argumentelor subscrise acestei cereri, argumente care se concretizează totodată, și în apărări în favoarea soluției date de tribunal excepției invocate. Astfel, invocata lipsă a verificărilor efectuate în Franța cu privire la existența unui posibil alt certificat de moștenitor, nu este de natură a atrage nulitatea certificatului, act juridic civil intrat încă din 2002 în circuitul civil, nedesființat până în prezent, fiind obligația părții care se folosește de această apărare, de a dovedi susținerile sale, potrivit principiului general de drept consacrat și expres, prin prevederile art.1169 Cod civil și art.129 alin.1 Cod procedură civilă, în cadrul procesului civil guvernat de principiul disponibilității. De altfel, pe parcursul judecării cauzei în primă instanță, această parte nu a contestat certificatul, sub aspectul eficienței sale juridice și nici nu a solicitat probe în vederea dovedirii aspectului invocat, solicitare care a lipsit de asemenea, și în cursul judecării apelului când această parte a solicitat doar ca reclamanta să depună înscrisuri din care să rezulte că a acceptat în termen legal succesiunea soțului și că este unica moștenitoare, reclamanta respecificând prin actele redepuse în apel că aceste împrejurări rezultă din donația între vii încheiată în 1961, donație permisă de legea franceză. Ulterior depunerii acestor înscrisuri, pârâta nu a mai solicitat administrarea unor alte probe în acest sens.
În ceea ce privește motivul de nulitate absolută al actului de donație încheiat în 1961, relativ interdicției legale românești a pactelor asupra succesiunilor viitoare, Curtea a precizat anterior aprecierile sale care converg în sensul înlăturării acestei critici formulate în apărare, ca nefondată.
Dând așadar, eficacitate juridică actului de donație din 1961, Curtea constată așadar, în continuare, calitatea de succesor al lui, a soției supraviețuitoare, ce a acceptat donația potrivit conținutului actului de donație, pe care l-a semnat, devenind așadar irelevantă critica privind acceptarea tacită a succesiunii, prin folosirea în continuare, a imobilului succesoral din Franța și prin realizarea de acte de dispoziție ulterioare, asupra bunurilor succesorale, împrejurări de altfel, nedovedite în cauză, prin probele administrate de reclamantă. Întradevăr, nici încheierea actului de donație către reclamanta nu poate avea semnificația unui act de acceptare a succesiunii, în termenul de opțiune succesorală, raportat la data încheierii sale (ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001), față de data decesului soțului (05.07.1982).
Cum este succesoarea soțului său, iar cum cel puțin potrivit testamentului întocmit la data de 11.06.2001, la, a instituit legatară universală, pe nepoata sa, reclamanta din prezenta cauză, (testament - filele 18-19 dosar fond), Curtea apreciază că reclamanta a realizat dovada calității sale procesuale active. acestei concluzii rezultă și din actul de donație care confirmă legitimitatea procesuală a reclamantei în toate demersurile care vor viza redobândirea imobilelor din România care i-au aparținut și familiei sale. Nu mai puțin, certificatul de calitate de moștenitor nr.85/30.10.2002, întocmit de notar public -, atestă această calitate, în lipsa desființării sale, fiind un act juridic civil intrat în circuitul civil.
Curtea nu își însușește apărarea pârâtei în sensul că actul de donație încheiat între și reclamantă nu este valabil, ca urmare a nespecificării bunurilor - obiect material derivat, întrucât actul privește toate bunurile imobile care au aparținut donatoarei și familiei sale (deci inclusiv, soțului său), iar celelalte înscrisuri administrate în cauză, delimitează imobilul în litigiu, ca fiind cuprins în obiectul actului juridic respectiv încheiat. Indiferent, potrivit testamentului din 11.06.2001, i-a lăsat nepoatei sale, "toate bunurile mobile și toate imobilele oriunde ar fi acestea", reclamanta fiind instituită legatară universală, având deci vocație la întreaga moștenire, din activul succesoral făcând parte și acțiunile patrimoniale la care avea dreptul autorul, cum ar fi de exemplu, acțiunea în revendicare.
Totodată, Curtea constată că apărările pârâtei privitoare la lipsa imobilului în litigiu, din masa succesorală rămasă după, ca urmare a preluării sale de către stat, cu titlu valabil, anterior decesului și ca urmare a neinițierii de demersuri pentru anularea actului statului de preluare sau pentru redobândirea bunului imobil de către proprietarul expoliat sau de către soția sa, pe parcursul vieții lor și ca atare, privitoare la lipsa unui titlu al autorilor reclamantei, ca și al său, asupra imobilului, la momentul introducerii acțiunii, sunt apărări care se circumscriu fondului cauzei (capetele de cerere ale prezentei acțiuni, fiind revendicarea, dar și constatarea nevalabilității titlului statului), astfel încât ele trebuie soluționate unitar și o dată cu fondul cauzei, potrivit și prevederilor art.137 alin.2 Cod procedură civilă.
Nu mai puțin, Curtea constată că obiectul controlului său de legalitate este circumscris soluției date excepției lipsei calității procesuale active, invocate prin prisma lipsei dovezii calității de moștenitor al proprietarului imobilului, anterior preluării de către stat, astfel încât, pentru a nu împieta asupra dreptului părților de acces la triplul grad de jurisdicție, Curtea nu se poate pronunța direct în apel, pentru prima dată, asupra apărărilor menționate (pe care oricum, le-a calificat ca fiind de fond) și nici asupra excepției inadmisibilității acțiunii, prin prisma Deciziei în interesul legii nr.33/2008 și Legii nr.1/2009, invocate prin notele scrise, excepție pe care tribunalul a lăsat-o nesoluționată, acordând prioritate excepției lipsei calității procesuale active.
Pentru ansamblul acestor considerente, reținând că hotărârea primei instanțe nu este legală, în baza art.297 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va admite prezentul apel, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Conform art.274 Cod procedură civilă, va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta - reclamantă, cu domiciliul ales la și, în B,-,.3, sector 1, împotriva sentinței civile nr.403/27.02.2009, în dosarul nr-, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți, domiciliată în B,- A,.1,.3, sector 2, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în B,-, sector 5 și SC "" SA, cu sediul în B,-, corp B, sector 2.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
. /6 ex./12.05.2009
TB -Secția a V-a Civ. -
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe
