Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1515/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1515
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtele și eleni împotriva deciziei civile nr. 1865/21 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București în dosarul civil cu același nr.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 26 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 3 2009 și apoi pentru 9 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin decizia civilă nr.1865/21.11.2006 dată în dosarul nr-, Tribunalul Bucureștia respins apelurile declarate de pârâtele () și eleni împotriva sentinței cvile nr. 3229/2004 a Judecătoriei Sector 1
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bucureștia reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sector 1 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și OG, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele să lase în deplină proprietate și posesie apartamentele situate în B,-, Corp A,. a, Sector 1.
În speța dedusă judecății, tribunalul constată că acțiunea introductivă de instanță nu are nici o legătură cu Legea nr.10/2001, fiind o acțiune în revendicare, prin comparare de titluri, între două persoane fizice, neavând ca obiect revendicarea imobilului de la statul român, prin vreuna din unitățile deținătoare pentru a fi incidență procedura administartivă, prevăzută de Legea nr.10/2001.
In speța dedusă judecății, obiectul litigiului este o acțiune în revendicare formulată după intrarea în vigoare a lg 10/2001 împotriva unor persoane care nu au calitatea să retrocedeze administrativ bunul, astfel încât în mod evident nu se poate pune problema inadmisibilității acțiunii formulate, fiind fără relevanță în ce măsură reclamanții apelanți au urmat sau nu procedura prevăzută de lg 10/2001 sau dacă aceasta s-a finalizat.
Așadar, tribunalul apreciază că acțiunea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece nici un text de lege nu interzice formularea unei asemenea acțiuni (acțiune în revendicare împotriva persoanei fizice deținătoare a imobilului), iar respingerea acțiunii pentru acest motiv ar însemna, în mod evident, o încălcare a dreptului la acces în justiție a reclamantului.
In ceea ce privește celelalte motive de apel, care se referă la fondul litigiului, Tribunalul reține că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13115/1.07.1919 la Tribunal I - Secția notariat autorii reclamantei, și au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in prezent pe-, sector 1, fost-, compus din 2 corpuri de clădire.
Ulterior, imobilul sus-mentionat a fost naționalizat prin Decretul 92/1950, poziția 6633 si intrat in proprietatea statului de la fosta proprietară asa cum rezulta din adresa nr. 4027/1996 ( fila 17 ), din adresa nr. 6898/7080/1.04.2004 emisă de ( fila 89) și adresa nr. 256/2004 emisă de direcția impozite și taxe sectorul 1 ( fila 52).
Prin contractele de vânzare-cumpărare cu plata in rate nr. 678/29340/04.11.1996
și nr. 679/29339/04.11.1996 in calitate de vânzătoare, prin mandatara SC NORD SA a vindut numitei și OG numitului, respectiv numitei in calitate de cumpărători, locuința situata in B,-,.l,.6, respectiv. fără număr, sector 1.
In ceea ce privește acțiunea in revendicare formulata, instanța retine ca întrucât atit reclamanta cit și piritele pretind a avea dreptul de proprietate asupra imobilului, prezentind câte un titlu, iar pârâții au si posesia bunului in prezent, instanța trebuie sa procedeze la compararea titlurilor pentru a stabili care dintre ele este preferabil (superior) deci care dintre ele justifica in plan probatoriu apartenența dreptului la unul sau altul dintre patrimoniu.
In acest sens, in primul rând, instanța retine ca insasi Decretul 92/1950 in ansamblul sau, ca titlul al statului, independent de modul in care i-au fost respectate dispozițiile la data aplicării, nu este preferabil titlului produs de către reclamant.
In speța dedusa judecații, imobilul a intrat in proprietatea statului in baza Decretului 92/1950, poziția 6633 de la autorii reclamantei
Prin urmare, trecerea imobilului in proprietatea statului in condițiile Decretului 92/1950 nefiind subsumata cerințelor unei exproprieri in sensul art.481 civ. nu reprezintă un mod valabil de dobindire a proprietății, neputind constitui un titlu al statului (in sensul art.645 civ.), ci are valoarea doar a unui instrument probatoriu autoconstituit de către stat pentru a justifica deposedarea proprietarului.
In lipsa acordului sau a de a transmite proprietatea, proprietarul este si ramine un simplu terț fata de titlul statului, puțind opune titlul sau acestuia spre comparație si spre a se stabili cui aparține dreptul.
Or, in speța dedusa judecații, titlul autorului reclamantului este anterior, cu data mai veche (1919) fata de cel al statului si ca oricum titlul statului nu este valid (vezi considerațiile anterioare), astfel incit rezulta ca reclamantul este cea care isi justifica valabil dreptul de proprietate in raport cu statul si implicit cu piritii.
In consecința, in raport de toate considerentele expuse in cele ce preced, tribunalul considera ca în mod corect instanța de fond a apreciat că titlul reclamantului este preferabil in raport de titlul piritelor care este ulterior, și nu provine de la adevăratul proprietar, astfel incit in temeiul art. 480.civ. a admis capătul de cerere privind revendicarea.
Aceasta soluție da expresie optima și principiului echității intrucit principiul garantării dreptului de proprietate consacrat de toate constituțiile romane ar fi grav atins in cazul unei respingeri a acțiunii in revendicare formulate de către reclamant al cărei patrimoniu nu a fost niciodată părăsit de dreptul de proprietate împotriva unor piriti in al căror patrimoniu nu a existat niciodată dreptul de proprietate iar reclamantul ar fi expusa in aceste condiții unor sancțiuni injuste și ireparabile
In ceea ce privește susținerile apelantei pârâte, în sensul că a fost cumpărător de bună-credință, imobilul a fost trecut în patrimoniul statului cu titlu, este necesară asigurarea securității circuitului civil și recunoașterea efectului translativ de proprietate al contractului de vânzare-cumpărare etc, pe lângă toate considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul constată următoarele:
O doctrină unanimă admite că singurele modalități care fac dovada certă a dobândirii dreptului de proprietate sunt uzucapiunea, accesiunea și ocupațiunea. în lipsa unei asemenea probe, o acțiune în revendicare se va rezolvaprin compararea titlurilor reclamantului și pîrîtului. Dacă atât reclamantul, cât și pârâtul au titluri, iar titlurile provin de la autori diferiți, urmează a se da eficiență titlului ce provine de la autorul al cărui drept este preferabil.
În cazul analizat, titlul subdobânditorului de bună-credință provine de la stat. Dreptul acestuia din urmă nu poate fi preferabil în raport cu titlul adevăratului proprietar pentru că, prin ipoteză, trecerea bunului în posesiunea statului a fost abuzivă. Rezultă că în urma comparării titlurilor proprietarului deposedat abuziv și subdobanditorul de bună-credință, acțiunea primului va trebui admisă, dacă cel din urmă nu poate invoca în favoarea sa uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a proprietății.
O eventuala respingere a acțiuni de revendicare împotriva cumpărătorului in baza Legii 112/1995 pe considerentul ca in cauza s-ar aplica dispozițiile art.46 alin. 2 din Legea 10/ 2001 nu poate fi acceptata întrucât acest text de lege se poate aplica cel mult in materia nulității, deci in cazul in care reclamantul formulează ca unic capăt de cerere constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, nu si in materia revendicării.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs în termen, pârâtele () și, recursuri care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, după care judecarea cauzei a fost strămutată la Curtea de Apel Pitești și apoi, la Curtea de Apel Brașov, unde s-a înregistrat sub nr-.
Pârâtele au formulat au formulat recurs separat, însă motivele de recurs sunt identice și tind la modificarea deciziei pronunțate în apel, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Se arată că instanța de apel a pronunțat decizia atacată cu încălcarea dispozițiilor legii speciale de reparație, anume Legea nr.10/2001. Se reinterează susținerea privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare fondată pe dispozițiile art.480 și 481 Cod civ. după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Recurentele consideră că reclamanta putea obține reparația numai după parcurgerea procedurii administrative obligatorii, instituită prin Legea nr.10/2001, pentru că odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ rămân fără aplicare dispozițiile dreptului comun invocat de reclamantă.
Se arată astfel, că reclamanta a stat în pasivitate atât sub imperiul legii generale cât și după apariția legii speciale, adică Legea nr.10/2001, introducând direct la instanță (11.12.2003 ), acțiunea în revendicare imobiliară.
În acest context trebuie apreciat titlul statului de la care recurentele au dobândit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr.112/1995 ca fiind consolidat retroactiv "ope legis", dată fiind lipsa de acțiune a persoanei îndreptățite, înainte de apariția legilor speciale.
Dacă nu se va aprecia ca inadmisibilă acțiunea reclamantei, instanța trebuie să analizeze titlurile ambelor părți și să constate că titlul recurentelor este mai bine caracterizat deoarece, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru pârâte, statul avea aparența că este proprietar al bunului, iar după apariția Legii nr.10/2001, acesta a fost consolidat "ope legis".
Titlul statului nu a fost pus la îndoială prin nici o acțiune în justiție, deci nu există nici o hotărâre judecătorească pronunțată în ceea cu privire la imobilele ce fac obiectul prezentei acțiuni.
Nu a fost adresată nici o notificare chiriașilor, iar buna credință a recurentelor este perfectă deoarece la data vânzării apartamentelor acestea aveau situația juridică impusă de Legea nr.112/1995.
Se solicită ca instanța să evalueze înscrisurile pe care reclamanta le produce în fața instanței pentru a face dovada calității de moștenitoare a fostului proprietar naționalizat, dovadă din care rezultă că aceasta o moștenește pe în calitate de nepoată de soră, în condițiile în care nu a avut niciodată o soră care să o moștenească pe în calitate de fiică. Singurii moștenitori ai acesteia au fost fiii săi G și sora sa, care a decedat fără descendenți.
În consecință, ambele recurente solicită admiterea recursului lor, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc.civ. și respingerea acțiunii în revendicare arătând că titlul lor de proprietate este mai bine caracterizat.
Intimata a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor, susținând că recurentele au reiterat apărările din cadrul apelului.
În ceea ce privește calitatea procesuală activă și respectiv calitatea reclamantei de moștenitoare a fostei proprietare a celor 2 apartamente revendicate, solicită a se avea în vedere certificatul de moștenitor nr.1413/1992 și suplimentul acestuia nr.1484/1992.
În timp ce cauza era în curs de soluționare la Curtea de Apel Pitești, părțile au solicitat suspendarea judecății până la soluționarea recursului în interesul legii, respectiv până la pronunțarea Deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, despre care părțile au considerat că trebuie aplicată în cauză. Așadar, cauza dedusă judecății va fi analizată și ținând cont de Decizia nr.33/2008 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, părțile formulând concluzii scrise în legătură cu efectele acestei decizii în soluționarea prezentelor recursuri.
Analizând recursurile formulate, instanța constată că acestea sunt întemeiate, ducând la modificarea deciziei atacate.
Problema admisibilității acțiunii în revendicare după apariția Legii nr.10/2001 a fost lămurită prin Decizia nr.33/2008 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că instanța va respinge excepția inadmisibilității acțiunii și va analiza recursurile formulate pentru considerentele ce țin de soluționarea în fond a cauzei.
Acțiunea în revendicare prin care se urmărește redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referință a Legii nr.10/2001, introdusă după intrarea în vigoare a legii speciale, nu poate fi soluționată potrivit dreptului comun cu aplicarea criteriilor de comparare a titlurilor, ci trebuia să fie soluționată numai cu respectarea condițiilor și a prevederilor imperative ale legii speciale, care, altfel, ar fi eludată. Câtă vreme, pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate face abstracție de existența sa și să se aplice regulile specifice acțiunii în revendicare, consacrate pe cale doctrinară și jurisprudențială în aplicarea art.480 Cod civ.
Potrivit art.2 alin.(2), persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, păstrează calitatea de proprietar, avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor acestei legi. Aceasta înseamnă că persoanele menționate pot să exercite acțiunea în revendicare pentru că și-au păstrat calitatea de proprietari, dar nu oricând, ci după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire și conform prevederilor legii speciale.
În Decizia nr.33/2008 dată de Inalta C de Casație și Justiție- Secțiile Unite, s-a arătat că nu este de primit punctul de vedere conform căruia persoanele care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 sau care nu au declanșat în termen legal o atare procedură ori care, deși au urmat-o, nu au obținut restituirea în natură a imobilului, au deschisă calea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civ.
Totuși, acest punct de vedere nu poate ignora principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială și cea generală,specialia generalibus derogant, și care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat în fiecare lege specială.
Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 1989 s-a adoptat o lege specială care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
Acesta este punctul de vedere al Înaltei Curți de Casație și Justiție exprimat într-o speță asemănătoare, având ca obiect revendicarea unui imobil naționalizat după apariția Legii nr.10/2001, fără a exista din partea reclamantului demersuri prealabile (Decizia nr.5715/19.05.2009).
Se constată că în speță, reclamanta nu a formulat nicio acțiune prealabilă prin care să atace titlul statului sau să atace titlul subdobânditorilor, deși după 1990 putea beneficia de încă două legi speciale pentru a-și atinge scopul, respectiv Legea nr.112/1995 și Legea nr.213/1998.
Compararea titlurilor de proprietate ale unor subiecți diferiți asupra aceluiași imobil, poate fi efectuată numai între titluri deopotrivă actuale și deopotrivă valabile.
Certificatul de moștenitor invocat de reclamantă nu constituie titlu de proprietate, ci confirmă doar calitatea de moștenitor a reclamantei după, iar aceasta la rândul ei justifică doar calitatea de moștenitoare după soții - proprietarii apartamentelor în cauză. Chiar dacă recurenții susțin că este interpretabilă justificarea calității de moștenitoare a reclamantei după ca nepoată de soră, în condițiile în care nu a avut nici o soră, instanța nu poate înlătura efectele acestor certificate de moștenitor dacă părțile interesate nu au invocat și nulitatea lor.
În situația în care titlul statului nu a fost atacat, contractele de vânzare-cumpărare nu au fost anulate, vânzarea statului este consolidată.
Dat fiind că acțiunea în revendicare este cea promovată de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, în cazul în care pârâtul opune un titlul a cărui nevalabilitate nu s-a constatat, acțiunea în revendicare se apreciază ca fiind neîntemeiată, în acest caz pârâții neavând doar calitatea de posesor, ci chiar pe cea de proprietar.
Așa cum s-a reținut și de instanța europeană, prin admiterea acțiunii în revendicare, chiar presupunând că instanțele ar repara o nedreptate, nu trebuie să creeze alte prejudicii, adică noi neajunsuri disproporționate, deci să nu se aducă atingere dreptului de proprietate al terțului dobânditor, afectându-se astfel securitatea raporturilor juridice prin încălcarea dispozițiilor art.1 paragraful 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană care are prioritate în aplicare.
Aceasta este și situația în speță, deciziile CEDO invocate de intimata reclamantă ( și Faimblat c/a României și Gingis c/a României) neputându-se aplica în cauză deoarece situația reclamantului din prezenta cauză este diferită de cea a reclamanților acolo prezentați, care justificau existența "unui bun" în sensul Convenției în patrimoniul lor, sau existența "speranței legitime".
Atunci când există neconcordanțe între legea internă și Convenție, trebuie să se verifice pe fond, dacă și pârâtul din acțiunea în revendicare, nu are la rândul său, un bun în sensul Convenției, o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul; o speranță legitimă în același sens dedusă din dispozițiile legii speciale, emisă cu o jurisprudență constantă pe acest aspect - dacă acțiunea în revendicare împotriva terțului dobânditor de bună credință poate fi admisă fără despăgubirea terțului cu valoarea actuală de circulație a imobilului.
Aceasta este optica instanței supreme exprimată în Decizia nr.33/2008 șio face ca în prezenta cauză să fie validată securitatea raporturilor juridice deja create în baza contractelor de vânzare-cumpărare care nu au fost atacate.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.304 pct.9 instanța va admite recursurile și raportat la art.312 alin.1 Cod proc.civ. va modifica decizia în sensul celor din dispozitivul prezentei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de recurentele pârâte ). ) și (moștenitoare a pârâtei OG) împotriva deciziei civile nr. 1865/ 21.11.2006 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, pe care o modifică în tot, în sensul că:
Admite apelurile declarate de apelantele pârâte și eleni împotriva sentinței civile nr. 3229/2004 a Judecătoriei Sector 1 B pe care o schimbă în tot în ensul că:
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții () și OG, ulterior decedată, succedată de, având ca obiect revendicare, ca neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică azi 9 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. AP - 21.12.09
Dact. GG- 11.01.10
6 ex.
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Anca Pârvulescu, Cristina Ștefăniță
