Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1526/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1526/ Dosar nr-
Ședința publică din 14 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, și, împotriva deciziei civile nr. 126/Ap din data de 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 30 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, la solicitarea apărătoarei recurenților reclamanți, a amânat pronunțarea pentru data de 7 decembrie 2009, iar apoi, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14 decembrie 2009.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 11881/28.11.2008, Judecătoria Brașova respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul prin Primar.
A admis cererea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul prin Primar.
A constatat nevalabilitatea titlului Statului Român de preluare a imobilului situat în str. - înscris în CF 6257 la și sub număr top 489 și 490/1.
A dispus restabilirea situației anterioară de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și Orașului și reînscrierea dreptului de proprietate al antecesoarei reclamanților.
A dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului situat în str. - înscris în CF 6257 la și sub număr top 489 și 490/1, cu titlu de moștenire astfel: cu cota de 1/3, cu cota de 1/6, cu cota de 1/6, cu cota de 1/6 și cu cota de 1/6.
A dispus obligarea pârâtelor la lăsarea în deplină proprietate și liniștită și posesie imobilul înscris în CF 6257 la și sub număr top 489 și 490/1.
Prin decizia civilă nr. 126/Ap/30.04.2009, Tribunalul Brașova admis apelurile formulate de MUNICIPIUL prin PRIMAR și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP B împotriva sentinței civile nr.11881/28.11.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul civil nr- pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul prin Primar.
A păstrat dispoziția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul prin Primar.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea promovată de reclamanții, și, astfel cum a fost precizată, aceștia au solicitat ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că imobilul situat în Orașul situat în- înscris în CF 6257 sub număr top 489 și 490/1, a fost preluat abuziv de către stat, fără titlu valabil, decizia fostului Consiliu Popular B nr. 72/1977 fiind lovită de nulitate absolută datorită caracterului abuziv și neconstituțional al acesteia, să se constate că autoarea reclamanților și-a păstrat calitatea de proprietar pe care o avea la data preluării abuzive a imobilului, astfel că acesta nu a intrat niciodată în proprietatea Statului Român, să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român, reînscrierea dreptului de proprietate al autoarei reclamanților și apoi înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților cu titlu de drept moștenire în cotele arătate, cu obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul înscris în CF 6257 sub număr top 489 și 490/1.
Acțiunea reclamanților a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.213/1998, art.480 civ. art.948 civ. DL nr.115/1938 și Legea nr.10/2001.
Cu privire la această acțiune apelantul pârât Municipiul a invocatca prim motiv de apel inadmisibilitatea acțiunii în revendicare de drept comun după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, tribunalul reținând următoarele:
Așa cum rezultă din înscrierile din cartea funciară nr.6257, imobilul înscris la + 1 sub nr.top 489 și imobilul de la nr.top 490, proprietatea lui de la, a trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de drept confiscare în baza Decretului nr.223/1974 în baza deciziei nr.72/24.01.1977 a Consiliului Popular al Municipiului B, dreptul său fiind înscris la.
Apoi, asupra imobilului teren de la, nr.top 490, s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Orașului în baza adresei Primăriei Orașului nr.7514/1999 și în temeiul art.36 din Legea nr.18/1991 la.
Apoi, în baza cererii nr.27617/25.11.1999 Cf și a actului de dezmembrare din 24.11.1999 autentificat de BNP sub nr.3055/1999, terenul de la, proprietatea celui de sub, s-a dezmembrt în 2 noi loturi, care apoi s-au notat pe foaia de avere la + 3,4 - top 490/1 și top 490/2 - în favoarea fostului proprietar cu același titlu de dobândire.
Din cele ce preced, în primul rând, instanța a constatat că imobilul în litigiu intră sub incidența de aplicare a Legii nr.10/2001.
Astfel, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10 / 2001 statuează că "imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139 / 1940 asupra rechizitiilor și nerestituite, se restituie în natură în condițiile prezentei legi".
Art. 2 alin. 1 din Lege dispune că:" în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: a) imobilele naționalizate prin decretul nr. 92 / 1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificarile și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru nationalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere si de transport precum și prin alte acte de naționalizare; b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist; c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă; d) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate; e) imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; f) imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial; g) imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile; h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare; i) orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
Acest text de lege evidențiază domeniul de aplicare al Legii nr. 10/ 2001 analizat sub aspectul modalităților de preluare. Aceste dispoziții legale acoperă sfera tuturor modalităților de preluare fie ca ar corespunde unei preluări cu titlu valabil, fie că ar corespunde unei preluări fără titlu sau fără titlu valabil.
Din această perspectivă este de menționat că și în ipoteza în care titlul de proprietate al statului nu ar fi fost întabulat în cartea funciară, ceea ce ar fi determinat concluzia unei preluări fara titlu, imobilul ar fi intrat, și în acest caz, sub incidența de aplicare a Legii 10/2001.
În acest context este de precizat că în cuprinsul Legii 10/2001 se folosește sintagma imobile " preluate" abuziv si "deținute" la data intrării în vigoare de anumite categorii de persoane și nu se face referire la titularul dreptului de proprietate asupra respectivelor imobile.
Potrivitart. 15 alin. (2) din Constituție,legea civilă dispune numai pentru viitor, o prevedere asemănătoare fiind cuprinsă și înart. 1 din Codul civil,conform căruialegea civilă nu are putere retroactivă.
Aceste texte consacră un fapt unanim acceptat, că legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii vechi, așa încât ea nu poate nimici sau modifica trecutul; invers, legea veche trebuie să respecte suveranitatea legii noi, ceea ce înseamnă că se recunoaște fără rezerve aplicarea imediată a legii noi, potrivit căreia acțiunea acesteia se instituie atât asupra faptelor pendinte, cât și asupra efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.
Referitor la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, este de observat că normele legale în conflict, respectiv Codul civil și Legea nr. 10/2001, vizează situații juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile în timp prin efectele lor juridice, generate uneori de ineficacitatea actelor de preluare.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,restitutio in integrum, ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării, fondat pe dispozițiile art. 480 - 481 din Codul civil.
Deși avantajos prin accesul direct la justiție, dar rigid și conservator prin câmpul de aplicare, dreptul comun a fost înlocuit cu Legea nr. 10/2001, ce cuprinde norme speciale de drept substanțial și o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței.
Legea nouă suprimă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă, cum se solicită a se constata în speță, și, fără a diminua accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, iar prin norme de procedură speciale, le subordonează controlului judecătoresc.
Cum asemenea reglementare interesează ordinea publică, rezultă că aceasta este de imediată aplicare, soluție consacrată legislativ și prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care prevedecă bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Ca atare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, rămân fără aplicare dispozițiile dreptului comun referitoare la imobilele ce formează obiectul acestei legi.
În consecință, accesul la un proces echitabil cu privire la asemenea imobil poate fi exercitat cu excluderea acțiunii civile în revendicare, sub toate formele ei, cum este cazul în speță, numai în condițiile și căile prevăzute de legea nouă, de vreme ce acțiunea în justiție a fost promovată ulterior apariției Legii nr. 10/2001.
PotrivitDeciziei nr.33, pronunțată înainte de promovarea prezentei acțiuni, în ședința din data de 9 iunie 2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 60/2007, în recursul în interesul legii, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, decizie obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 Cod proc. civ.:
"Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice".
Numai persoanele exceptate de la Legea nr. 10/2001 precum și cele care din motive independente de voința lor, nu au putut în termenele legale să utilizeze această procedură au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 de către chiriași sau dacă nu a trecut în patrimoniul unei terțe persoane într-o altă modalitate prevăzută de lege.
Ori,Legea nr. 10/2001 prevede în mod expres în art. 2 alin.2căpersoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluarii, însă, - și această mențiune este esențială -exercitarea dreptului de proprietate se poate face numai "după primirea deciziei sau a hotărârii judecatorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi",nicidecum ale altei legi ( pe calea unei acțiuni speciale) ori ale dreptului comun (inclusiv pe calea unei acțiuni în revendicare obișnuite) iar potrivitart. 22 alin.5 din Lege,nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificarii "atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".
Așadar în speță, calea de valorificare a dreptului de proprietate al reclamanților nu mai poate fi acțiunea de drept comun ci doar procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, soluție întărită și de prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Legea nr. 10/2001 suprimă, așadar acțiunea dreptului comun, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât legea nouă perfecționează sistemul reparator și procedura, instituie controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. 1 și 3 din Constituție și ale art. 6 alin. 1 din CEDO.
CEDO a admis că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere cu privire la măsurile pe care pot să le ia, ei revenindu-i în ultimă instanță dreptul de a aprecia dacă limitările impuse de state sunt compatibile cu Convenția. În opinia Curții, o limitare admisibilă privește impunerea unor proceduri prealabile, iar existența unor proceduri speciale în care dreptul de proprietate poate fi valorificat, precum și stabilirea unor termene în acest scop nu constituie prin ele însele o încălcare a art. 21 alin. 1 și 3 din Constituție și a art. 6 alin. 1 din Convenție, atâta timp cât asemenea restricții sunt rezonabile și determinate de necesitatea clarificării, în termen scurt, a unor situații litigioase și asigurării pe această cale a securității juridice a circuitului civil.
De asemenea, Curtea a hotărât că este admisibilă soluționarea unui litigiu de către organele administrative sau jurisdicționale care nu îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate tribunal, în măsura în care decizia pronunțată de acestea poate fi supusă controlului unui Tribunal de plină jurisdicție, care o poate verifica atât sub aspectul legalității cât și al oportunității și o poate reforma atât sub aspectul stării de fapt cât cu privire la măsurile care trebuie luate (Fischer c/a Austriei).
În concluzie, adoptarea unei reglementări speciale derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă.
Or, potrivit Legii nr. 10/2001 se conferă plenitudine de jurisdicție în materie cu obligația examinării fondului cauzei, în primă instanță de către tribunal, în apel, pe cale devolutivă, de către curtea de apel iar în recurs, în limitele motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod proc. civ. de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe de alta parte, posibilitatea legiuitorului de a stabili o asemenea procedura guvernata de termene speciale, este in acord cu prevederile art.44 alin.1 fraza a II-a din Constituție, din care rezultă că atât conținutul, cât și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.
Așa fiind, în raport de data introducerii, prezenta acțiune în realizarea dreptului de proprietate al reclamantilor întemeiată pe prevederile Codului civil, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, la data de 14 februarie 2001, nu mai este admisibilă.
Este adevarat ca potrivit art.6 alin. 3 din legea nr. 213/1998, instanțele judecatorești sunt competente să analizeze valabilitatea titlului, numai că în alin. 2 al aceluiași articol se prevede ca bunurile preluate de stat, fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Întrucat legiuitorul a adoptat o lege specială de reparație, iar obiectul acesteia îl constituie atât imobilele preluate cu titlu valabil cât și cele preluate fără titlu sau cu titlu nevalabil de către stat, reclamanții nu pot deroga de la această reglementare, fiind obligați să urmeze procedura și termenele prevăzute de legea specială, iar în acest context statuarea singulară asupra valabilității titlului statului nu poate produce nici o consecință juridică față de reclamanți.
În concluzie,tribunalul a constatat că în cauză,reclamanții nu au urmat procedura prevazută de Legea nr.10/2001, nu au făcut nici un fel de dovezi din care să rezulte că ar fi fost împiedicați să uzeze de procedura specială prevăzută de acest act normativ, nici că sunt persoane exceptate de la procedura acestui act normativ sau fac parte dintre cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, pentru a avea deschisă calea acțiunii în revendicare de drept comun.
Tribunalul a apreciat, totodată, că se impune a se constata că și în ipoteza în care s-ar face abstracție de existența Legii nr. 10/2001, acțiunea reclamanților astfel cum a fost precizată, pleacă de la premisa nevalabilității titlului statului și se solicită radierea dreptului înscris în favoarea acestuia cu consecința reînscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului având nr.top489 și 490/1 în favoarea antecesoarei lor, omițând faptul că, în legătură cu imobilul având nr.top inițial 490, s-a făcut o înscriere a dreptului de proprietate în favoarea apelantului pârât Municipiul, iar apoi acest nr.top a fost supus unei operațiunii de dezmembrare, rezultând două noi numere top, dintre care cel revendicat de intimații reclamanți fiind înscris tot în favoarea apelantului pârât Municipiul.
Intimații reclamanți ignoră actuala situație de carte funciară creată în urma operațiunii de dezmembrare și întabularea imobilului revendicat atât pe numele Statului Român - nr.top 489 -, cât și a Municipiului - nr.top 490/1 -. Prin urmare dat fiind proprietarii înscriși în cartea funciară, in condițiile în care nu s-a solicitat și rectificarea acestor înscrieri subsecvente celei de sub în ce privește titularul dreptului de proprietate, precum și faptul că nu s-a atacat actul de dezmembrare, solicitându-se revenirea la situația anterioară numai în ceea ce privește radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea statului, deși ulterior acestei înscrieri au mai avut loc alte operațiuni în legătură cu imobilul în litigiu, acțiunea reclamanților nu poate fi primită.
Instanța a mai constatat căreclamanții nu au invocat care ar fi, în speță, neconcordanțele între legislația internă și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru a se da eficiență dispozițiilor celei din urmă, și nici nu au invocat ca temei de drept al acțiunii promovate Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul 1 Adițional la aceasta, în precizarea de acțiune arătându-se doar că:" instanța să rețină faptul că în raport cu normele legale evocate, cu întreaga teorie și practică judiciară - atât a instanțelor naționale cât și a Curții Europene a Drepturilor Omului - acțiunea de față este întru totul admisibilă".
Așa fiind, tribunalul a reținut că acțiunea în revendicare promovată de reclamanți după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 nu poate fi primită pentru considerentele anterior prezentate, acest motiv de apel fiind întemeiat.
Chiar dacă argumentația primei instanțe referitoare la neconcordanța dintre legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului nemulțumește pe apelantul pârât Municipiul, aceasta nu reprezintă un motiv în sine care să conducă la admiterea apelului, instanța de control judiciar putând să substituie motivarea primei instanțe.
Nici susținerea apelantului pârât în sensul că intimații reclamanți au primit despăgubiri pentru imobilul trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974 astfel că acestea trebuie returnate Statului Român prin Ministrul Finanțelor Publice, susținere nedovedită, nu este, de asemenea, de natură să conducă, prin ea însăși, la respingerea, de plano, a acțiunii în revendicare, admisibilitatea acestei acțiuni trebuind a fi verificată în raport de existența și aplicabilitatea în cauză a unor dispoziții legale speciale și derogatorii de la dreptul comun și care înlătură posibilitatea de promovare a unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.
În ce priveșteapelul declarat deapelantul pârâtSTATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP Btribunalul a reținut, în legătură cuexcepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, reiterată de această parte, că soluția dată de prima instanță acestei excepții este corectă, astfel că a fost păstrată, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că în prezent imobilele preluate de Statul Român anterior anului 1989 aparțin patrimoniului unității administrativ teritoriale, potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998, dacă nu s-a probat în cauză că imobilul aparține domeniului public sau privat al Statului, potrivit art. 3 alin. 2 din același act normativ, dar față de înscrierea în evidențele de carte funciară a Statului Român ca urmare a preluării imobilului cu titlu de naționalizare, în temeiul Decretului nr. 223/1974 și față de obiectul litigiului - constatarea de către instanța de judecată a nevalabilității trecerii în proprietatea Statului Român a imobilului ca efect al naționalizării - tribunalul a apreciat că pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă, excepția invocată fiind în mod corect respinsă.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, și, solicitând modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii apelului și menținerii dispozițiilor sentinței civile nr.11881/2008 a Judecătoriei Brașov.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că Decretul 223/1974 nu poate constitui titlu valabil de preluare a imobilului în litigiu, întrucât contravenea dispozițiilor Codului civil, încălca flagrant dreptul de proprietate garantat de art. 36 din Constituția din 1965 și era contrar normelor de drept internațional.
În ce privește admisibilitatea acțiunii în revendicare formulată ulterior intrării în vigoare a Dispozițiilor Legii nr. 10/2001, se invocă decizia nr. 33/9.06.2008 a ICCJ și caracterele generale ale acțiunii în revendicare.
Totodată se invocă dispozițiile Primului Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practica CEDO.
Recurenții reclamanți precizează că neatacarea în instanță a actului de dezmembrare nu constituie un motiv legal pentru respingerea cererii vizând nulitatea deciziei emisă în temeiul Decretului 223/1974.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 312 rap. la art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de recurs, Curtea reține următoarele:
Legea 10/2001 reglementeaza atat imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cat si cele preluate fara titlu nevalabil( art.2.), precum si relatia dintre persoana indreptatita la masuri reparatorii si subdobanditori, care in temeiul legii pot pastra imobilele in anumite conditii expres prevazute de art. 18 lit.``c``, art.29.
Aceasta lege instituie atat o procedura administrativa prealabila, cat si anumite termene si sanctiuni menite sa limiteze incertitudinea raporturilor juridice nascute in legatura cu imobilul preluat abuziv de stat.
Decizia nr. 33/9.06.2008 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 prevede în sensul că, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu e prevăzut expres în legea specială.
Potrivit deciziei, prioritatea Legii 10/2001 poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice.
In speta, imobilul in litigiu nu este instrainat, inchiriat si nici folosit de Unitatea administrativ teritoriala, potrivit declaratiilor reprezentantului acesteia in sedinta publica din data de 30.11.2009. In raport de aceste imprejurari de fapt, se apreciaza ca reclamantii au deschisa calea actiunii in revendicare, prin aceasta nu se aduce atingere securitatii raporturilor juridice sau dreptului de proprietate al subdobanditorului.
Admisibilitaea acestei actiuni a fost retinuata in mod crect de prima instanta, in baza materialului probator administrat si a prevederilor art. 480, 481 Cod civil, art. 12,36 din Constitutia din 1965, si ale Pactului international cu privire la drepturile civile si politice, ratificat prin Decretul 212/31.10.1974.
Includerea acestui imobil in domeniul public al Municipiului prin HG nr.972 /24.09.2002 nu e de natura sa produca efecte juridice, in raport de dispozitiile art.1 lit. ``f`` din Normele metodologice de aplicare unitara a legii 10/2001.
Intrucat prezenta hotarare este opozabila atat Statului R, cat si Municipiului, titulari ai inscrierilor in cartea funciara, neatacarea de catre reclamanti a actului de dezmembrare si a inscrierilor subsecvente nu e de natura a impiedica restituirea imobilului in litigiu.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamanții, și, potrivit celor ce urmează.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți, și, împotriva deciziei civile nr.126/30.04.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge apelurile declarate de apelanții Municipiul prin primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B împotriva sentinței civile nr. 11881/28.11.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.12.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./]15.01.2010
Tehnoredact./21.01.2010/ 10 ex.
Jud. apel,
Jud. fond
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Nicoleta Grigorescu, Daniel
