Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 154/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1015/C/2003)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA NR.154/
Ședința publică din 16.06.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de repunere pe rol a dosarului nr- (nr. format vechi 1015/C/2003), formulată de apelanta reclamantă (moștenitoarea defunctei ) și apelanții pârâți, și privind apelurilor civile declarate de:apelanta.reclamantă ). domiciliată în C,-, - 1,.28;..3;pârâții CONSILIUL LOCAL C ȘI MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C, bd. -, nr. 51;pârâta C, cu sediul în C, bd. 1 -, nr. 21, -. 18 parter; pârâții și, domiciliați în C, bd. -, nr. 109;pârâții și, cu același domiciliu;pârâții și, cu același domiciliu; pârâtul, domiciliat în C, str. -. -, nr. 10;intervenienta, cu sediul în C,. -, nr. 2, -. 10,.C,. 72 și punct de lucru în C, bd. -, nr. 109,- împotriva sentinței civile nr. 527 din 23.04.2003 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 2859/2000, având ca obiect revendicare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 26.05.2008 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la datele de 02.06.200, 09.06.2008 și 16.06.2008 când a dat următoarea solutie:
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr.2859/2000 pe rolul Tribunalului Constanta reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtii Consiliul Local Constanta, Municipiul C prin Primar, Statul Român prin Directia Generală a Finantelor Publice Constanta, Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public și Privat Constanta, Memis, Memis, și, să se constate nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în Constanta,-, în sensul gresitei nationalizări și obligarea pârâtilor de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanta,-, fost - nr.121-139.
În considerentele cererii de chemare în judecată se expue următoarea situatie de fapt:
Reclamanta este moștenitor legal al defunctului decedat la data de 21.11.1956, aspect ce rezultă din certificatul de calitate nr.81/30.03.2000 emis de BNP.
Autorul reclamantei a dobândit în anul 1922 în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1290/1922 dreptul de proprietate asupra suprafetei de 639 mp teren, situat în Constanta,- pe care a edificat în baza autorizatiei nr.3605/1922 o constructie compusă din parter, pivnită și etaj, iar în baza autorizatiei nr.28976/1937 a executat încă un corp de clădire.
Imobilul a fost nationalizat în baza Decretului nr.92/1950, fiind mentionat la poziția 260 în anexa actului normativ.
Se sustine gresita nationalizare a imobilului, întrucât autorul reclamantei era exceptat de la nationalizare, având profesia de farmacist, astfel încât imobilul trecut la stat fără titlu valabil, preluarea fiind abuzivă.
Totodată, se învederează că, fără a verifica legalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului, organele administratiei locale au înstrăinat parte din spatiile de locuit unor persoane fizice, perfectându-se contractele de vânzare-cumpărare nr.29240/30.03.1998 de pârâtii și, nr.28160/31.03.1997 cu pârâtul nr.27667/14.11.1996 cu pârâtul și nr.28611/31.03.1997 cu pârâta.
Se arată că, toate contractele de vânzare-cumpărare încheiate sunt lovite de nulitate absolută fiind încheiate cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 întrucât au fost încheiate înainte de a fi solutionată cererea de restituire a fostului proprietar.
Totodată, se invocă și faptul că imobilul nu intră în categoria celor prevăzute de legea nr.112/1995, întrucât a fost preluat de către stat fără titlu valabil și, deși acest aspect a fost reglementat expres prin Hotărârea Guvernului nr.11/1997, unul din contracte a fost încheiat chiar prin apariția acestui act normativ.
Se exclude buna credință a cumpărătorilor întrucât acestia au cunoscut că vânzarea se face în temeiul Legii nr.112/1995 și ar putea fi revendicat de foștii proprietari care au formulat cerere în termen legal.
În drept se invocă dispozițiile art.480 Cod civil.
La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri:
- adresa nr.7366/4.10.1999 emisă de Constanta (fila 3);
- adresa nr.3995/26.05.1995 emisă de Regia Autonomă Confort Constanta (fila 15):
- certificat de calitate de moștenitor nr.81/30.03.2000 emis de BNP (fila 23);
- autorizatia de construire nr.3605/2.06.1922 emisă de fosta Primărie a Comunei Constanta (fila 29);
- act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1290/6.03.1922 de Grefa Tribunalului Constanta și transcris sub nr.1073/1922 de Grefa Tribunalului Constanta (fila 31):
- autorizatia de construire nr.29876/5.10.1937 emisă de fosta Primărie a Municipiului Constanta (fila 32);
- certificat nr.31860/21.10.1938 emis de fosta Primărie a Municipiului Constanta (fila 40);
- certificat de deces al numitului (fila 60);
- certificat de moștenitor nr.107/23.10.1997 întocmit de BNP, privind pe defunctul (fila 61);
- certificatul de naștere al numitului (fila 62);
- certificatul de deces al numitului (fila 88);
- certificat nr.163/16.05.1991 privind pe numitul;
- brevetul prin care s-a conferit numitului titlul de euro-martir al Române ( fila 90);
- certificatul de căsătorie al numitului;
- adresa nr.346/5.07.2000 emisă de Primarul Municipiului Constanta - Directia Patrimoniu - Serviciul cadastru (fila 92);
- schita imobilului (fila 93);
- contract de închiriere pentru spatiul cu altă destinatie decât locuinta nr.1903/8.10.1993 încheiate de RA Confort Constanta cu numitul (fila 94);
- certificat nr.7542/1.09.1992 privind pe numitul (fila 95);
- contract de închiriere pentru spatii cu altă destinatie decât locuința nr.19/19.10.1999 încheiat de Constanta cu numitul (fila 97) însoțit de procesul-verbal de predare-primire (fila 99) și fișa spatiului (fila 100);
- certificat nr.9185/10.09.1992 privind pe numitul (fila 101);
- brevet pentru acordarea titlului de luptător pentru Române numitului (fila 102);
- sentința civilă nr.11619/21.05.2002 a Judecătoriei Constanta (fila 177);
- Hotărârea nr.776/3.03.2000 a Comisiei Judetene de aplicare a Legii nr.112/1995 (fila 179);
- Certificatul de deces privind pe numitul (fila 180);
- Contract de vânzare-cumpărare n 28610/31.03.1997 (fila 181);
- Contract de închiriere pentru spatii cu altă destinatie decât de locuintă nr.1903/10.01.2001 încheiat de Constanta și numitul (fila 198);
- Conbtract de închiriere pentru spatii cu altă destinatie decât aceea de locuintă încheiat cu Constanta cu (fila 202);
- Contract de închiriere pentru suprafata cu destinatie de locuintă nr.7948/11.04.2002 încheiat cu Constanta și (fila 206) și actul aditional la acest contract (fila 210);
- Contract de închiriere pentru suprafata cu destinatie de locuintă nr.7949/19.09.1974 încheiat între Constanta și numita și prelungit sub nr.831/7.10.1996 (fila 212);
- Contract de închiriere pentru suprafata cu destinatie de locuintă nr.7948/A/1.10.2001 între Constanta și numita (fila 217) și act aditional la acest contract (fila 217) și act aditional la acest contract (fila 222);
- Contract de închiriere pentru suprafete locative cu destinatie de locuintă nr.7962/30.10.1997 perfectat între Constanta și Memis (fila 224);
- Contract de închiriere pentru suprafata locativă cu destinatie de locuintă nr.7948/b/3.11.1999 perfectat între Constanta și (fila 234); și act aditional la acest contract (fila 239);
- Proces-verbal din 30.12.1998 încheiat de Comisia de aplicare a legii nr.112/1995 prin care s-a procedat la primirea cererii nr.17050/26.06.1996 a numitei (fila 248);
- Contract de vânzare-cumpărare nr.28611/31.03.1997 încheiat între Constanta și pârâta (fila 250);
- Contract de vânzare-cumpărare nr.27667/14.11.1996 încheiat între Constanta și și (fila 251);
- Contract de vânzare-cumpărare nr.29240/30.034.1998 încheiat între Constanta și și m emis (fila 259).
La termenul de judecată din 2.10.2000 s-au formulat cereri de interventie în interes propriu de către, Petro SRL Constanta și SRL Constanta, prin care s-a solicitat respingerea actiunii în revendicare formulată de reclamanta, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Intervenientul sustine că a încheiat cu Constanta contractul de închiriere nr.19/19.19.1999, contract ce este valabil până la data de 7.04.2004 pentru un spatiu comercial situat în imobilul în litigiu.
Se apreciază că actiunea în revendicare promovată de reclamantă este nelegală și netemeinică întrucât nationalizarea imobilului revendicat s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată.
Se arată că deși reclamanta a solicitat restituirea imobilului în temeiul Legii nr.112/1995, cererea acesteia a fost respinsă întrucât imobilul nu este liber și asujpra sa există inscriptie ipotecară.
În drept se invocă dispozițiile art.49-56 și art.274 C od pr.civilă.
Aceeași situație de fapt și aceleași dispoziții legale sunt invocate de intervenienta - SRL Constanta și de intervenienta SRL Constanta.
S-a administrat proba cu expertiză tehnică imobiliară și probas testimonială fiind audiată martora (fila 128).
Prin încheierea de ședință din 13.03.2003 s-a admis exceptia lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finantelor.
După decesul pârâtului a fost introdus în cauză, în calitate de pârât numitul, moștenitor legal al acestuia, prin încheierea de ședință din 26.06.2000.
După decesul pârâtului și întrucât imobilul în litigiu a fost atribuit în totalitate numitului, s-a dispus scoaterea din cauză a numitului.
Solutionând pe fond cauza, Tribunalul Constantaa pronunțat sentința civilă nr.527 din 23 aprilie 2003 prin care a fost admisă actiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtii Municipiul Constanta prin Primar, Consiliul Local Constanta, Constanta, și.
S-a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în Constanta,- în sensul aplicării gresite a Decretului nr.92/1950.
Au fost obligati pârâtii să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanta,- compus din teren în suprafață de 639 mp și constructie fiecare în parte, pe care o detine în proprietate.
Au fost respinse ca nefondate cererile de interventie în interes propriu formulate de intervenientii, SRL Constanta și SRL Constanta.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanta de fond a retinut că reclamanta a făcut dovada că autorul său a avut în proprietate imobilul în litigiu, imobil care a fost expropiat în baza Decretului nr.92/1950.
De asemenea a probat că autorul său făcea parte din categoria intelectualilor profesionisti exceptat de la nationalizare.
Instanta de fond procedând la compararea titlurilor de proprietate al reclamantei cu cel al statului, a dat preferință celui detinut de către acesta comparativ cu cel detinut de către stat, care nu și-a constituit un titlu valabil, dat cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr.92/1950.
Ulterior Municipiul Constanta prin Constanta a înstrăinat parte din imobilul în litigiu pârâtilor și, și și în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr.29240/1998, nr.28610/1997, nr.28611/1997 care nu au efectuat verificări privind aparenta titlului statului.
Procedându-se la compararea titlurilor de proprietate al reclamantei cu cel al pârâtilor care au cumpărat locuinta pe care o posedau, instanta a dat preferință titlului detinut de către reclamantă comparativ cu cel detinut de pârâti care provine de la un neproprietar.
Cererile de interventie în interes propriu au fost respinse întrucât intervenientii nu au invocat un drept de proprietate propriu ci numai un drept de folosință.
În termen legal împotriva sentintei civile nr.527 din 23 aprilie 2003 au declarat apel:
- apelantii care în cursul solutionării apelului a decedat, iar în cauză a fost introdusă în calitate de succesoare legală;
- pârâtii, și, Memis și;
- pârâta Constanta;
- pârâtii Municipiul Constanta prin Primar și Consiliul Local Constanta:
- intervenientii și SRL.
Apelul declarat de pârâtii, și, Memis și
Motivează apelul arătând că instanta de judecată în mod gresit i-a obligat să lase în deplină proprietate și posesie imobilul, întrucât acestia îl detin cu titlu de proprietate care este constituit dintr-un act juridic ce nu a fost anulat sau pentru care nu s-a constatat nulitate prin hotărâre judecătorească.
Sustin în continuare că sunt cumpărători de bună credintă, care este prezumată conform art.1898 Cod civil, iar reaua credință trebuie dovedită având în vedere că există prezumtia juri set jure că statul este proprietar.
Este ineficientă buna credintă a cumpărătorilor pentru validitatea titlului său, în condițiile în care reclamanta nu i-a notificat pe chiriasi să nu cumpere locuinta și nu a solicitat în instantă constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Pentru cele mentionate mai sus a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentintei apelate, în sensul respingerii actiunii ca nefondate.
Apelul declarat de pârâtii Consiliul Local Constanta, Municipiul Constanta prin Primar și Constanta
Critica solutiei se referă la următoarele:
- instanta de fond în mod gresit a apreciat că în cauză reclamantul a făcut dovada calității procesuale active; nu au fost depuse acte la dosar din care să rezulte acest fapt;
- instanta nu s-a pronunțat la fond în contradictoriu cu Statul Român deși printr-o încheiere a fost admisă exceptia lipsei calității procesual pasive;
- în mod gresit s-au solutionat cererea de repunere pe rol și cea de suspendare; de asemenea și fondul cauzei.
Titlul statului a fost valabil constituit, nu cum s-a retinut în motivarea instantei de fond.
Decretul nr.92/1950 a fost adoptat conform Constituției în vigoare la acel moment.
Instanta de fond trebuia să examineze modul în care s-au aplicat dispozițiile Decretului nr.92/1950.
Reclamantul nu a probat că la momentul preluării, autorul reclamantei avea calitatea de farmacist, neexistând acte la dosar în acest sens.
Din declaratiile existente la dosarul de fond, rezultă că autorul reclamantei obtinea venituri din exploatarea spatiilor comerciale, aflate la parterul imobilului.
Instanta a ignorat inscriptia ipotecară instituită asupra imobilului.
în continuare că buna credintă a subdobânditorului nu trebuia probată de acestia, ci reaua credintă.
Pentru cele mentionate mai sus, au solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Apelul declarat de intervenientii și SRL
Motivează apelul arătând că actiunea în revendicare este inadmisibilă, întrucât intimata-reclamantă nu se poate folosi de ambele căi pentru solutionarea situației juridice a imobilului - Legea nr.10/2001 și actiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil.
Reclamanta nu se poate folosi decât de calea administrativă reglementată de către Legea nr.10/2001 sau de actiunea întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil.
Continuând solutionarea cauzei, prin folosirea în paralel a celor două căi, intimata-reclamantă a încălcat în mod flagrant prevederile imperative al art.47 pct.1 din Legea nr.10/2001.
Pentru cele mentionate mai sus au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentintei apelate, în sensul respingerii actiunii ca inadmisibilă.
Apelul declarat de către reclamantă nu a fost motivat.
Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel formulate, curtea constată următoarele:
În cauza dedusă judecătii, reclamanta a învestit Tribunalul Constanta cu o actiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil, solicitând restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 639 mp și o constructie (parter, etaj, pivnită) și un alt corp de clădire situat în Constanta, B-dul - (fostă -) nr.109, judetul Constanta.
Cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1290/1922, autorizatiile cu nr.3605/1922 și nr.28976/1937 reclamanta a făcut dovada că autorul său a avut în proprietate imobilul în litigiu.
Reclamanta s-a legitimat procesual cu certificatul de calitate nr.81 din 30 mai 2001 emis de BNP.
În baza Decretului nr.92/1950 imobilul în litigiu a fost expropiat.
Solutionând cauza pe fond, instanta în mod corect retine, gresita nationalizare a imobilului întrucât autorul reclamantei având profesia de farmacist era exceptat de la nationalizare, astfel încât imobilul a trecut la stat fără titlu, preluarea fiind abuzivă.
De asemenea a mai retinut că reclamanta a făcut dovada calității de proprietar a autorului său și de succesor legal al acestuia (a făcut dovada calității procesual active).
Ulterior trecerii imobilului în proprietatea statului în condițiile Legii nr.112/1995 (art.9) apartamentele detinute de chiriasi au fost înstrăinate după cum urmează:
- pârâtilor Memis și Memis cu contract de vânzare-cumpărare nr.29240 din 30 martie 1998 (după decesul lui au fost introduși în cauză moștenitorii,;.)
- pârâtului - cu contract de vânzare-cumpărare nr.28160 din 31 martie 1997 (după decesul acestuia procesul a fost continuat de moștenitorul său ):
- pârâtilor și cu contractul de vânzare-cumpărare nr.27667 din 19 noiembrie 1996;
- pârâtii cu contract de vânzare-cumpărare nr.18611 din 31 martie/1997.
Conform art.1 din Legea nr.112/1995 s-a prevăzut că fostii proprietari sau moștenitorii fostilor proprietari, persoane fizice, ai imobilelor cu destinatie de locuinte trecute în proprietatea statului după 6 martie 1945, cu titlu beneficiază de măsuri reparatorii care potrivit art.2 constau în restituirea în natură, prin redobândirea dreptului de proprietate asupra locuintelor în care locuiesc în calitate de chiriasi sau a celor care sunt libere, iar pentru celelalte apartamente primesc despăgubiri în condițiile art.12.
În principiu, când obiectul contractului de înstrăinare constă într-un bun ce nu apartinea vânzătorului, recunoașterea dreptului translativ de proprietate al unui asemenea act contravine principiului nevo plus iuris ad allium transfere potest quam ipse habet.
Totuși, în conflictele de interes legitim dintre adevăratul proprietar și subdobânditorul de bună credintă al bunului său imobil este preferat acesta din urmă pentru asigurarea securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice, ratiuni exprimate în adagiul error comunis facit jus.
Incidenta acestui principiu este subsecventă întrunirii cumulative a două condiții privind eroarea cu referire la calitatea de proprietar a vânzătorului și buna credintă a subdobânditorului.
În speță, chiriasii pârâti au dobândit dreptul de proprietate prin contractele încheiate, mai sus mentionate anterior constatării nelegale de trecere în proprietatea statului conform Decretului nr.92/1950 a imobilului în litigiu.
În cadrul actiunii în revendicare de drept comun întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil, în mod gresit instanta de fond a considerat preferabil titlul statului.
Având în vedere cele mentionate mai sus, curtea constată că preferabil este titlul subdobânditorului cumpărător de bună credintă, iar aceasta nu a fost rasturnată de către cumpărător.
În această situație, restituirea în natură a apartamentelor cumpărate de pârâtii cumpărători nu mai este posibilă, reclamanta fiind privată de dreptul său de proprietate asupra părtii din imobilul înstrăinat, iar pentru acoperirea prejudiciului suferit este îndreptățită să obtină valoarea de circulatie pentru aceasta parte înstrăinată.
Numai în acest fel se va păstra un echilibru just între cerintele de interes general ale comunității și imperativele de salvgardare ale drepturilor fundamentale ale persoanei. Echilibrul de conservat va fi distrus dacă persoana în cauză suportă o sarcină specială și exorbitantă.
Curtea Europeană, în jurisprudenta sa, a retinut în mod constant că există, în cadrul art.1 din Protocolul 1 la Conventia Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertătilor fundamnetale, un drept intrisec la indemnizatie în cadrul privării de proprietate, atunci când despăgubirea este necesară în vederea respectării proportionalității între ingerinta în dreptul individului și "utilitatea publică".
În absenta acestui drept, art.1 nu va asigura decât o protectie iluzorie și ineficientă a dreptului de proprietate. Prin urmare, nu este suficient ca o privare de proprietate să urmărească un scop legitim de utilitate publică, trebuie să existe un raport de proportionalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Principalul efect al actiunii în revendicare îl constituie readucerea bunului în natură și liber de sarcini în patrimoniul proprietarului și numai în ipoteza în care acest lucru a devenit imposibil, ca urmare a expropierii pentru caz de utilitate publică sau pentru situatia în care bunul a fost înstrăinat, iar valabilitatea titlului subdobânditorului a fost confirmată prin hotărâre irevocabilă - cazul în speță - restituirea se va face prin echivalent, prin aplicarea directă a dispozițiilor Conventiei și a jurisprudentei CEDO în cauza de față.
Chiar în lipsa unui text expres CEDO cu privire la obligativitatea hotărârii instantei europene în raport cu statul (statul privit însă ca "întreg" ca ansamblu organic articulat al autorităților publice, inclusiv al celor judecătoresti), această obligativitate ar putea fi concluzia inevitabilă unui polisilogism, având ca premisă majoră constatarea că prin înseși prevederile Conventiei (art.19 și urm. din Titlul II al Conventiei) a fost organizată și funcționează Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca instrument al unei jurisdictii unice și obligatorii pentru protectia fiintelor umane și asigurarea respectării obligatiilor asumate în acest domeniu de statele contractante la Conventie.
Statul Român, prin prevederile incluse în Constitutie (art.11 și art.20) a înțeles să atribuie semnificatie juridică natională și constituțională declaratiei Universale a drepturilor omului, precum și oricăror pacte sau tratate la care a devenit parte, inclusiv Conventia europeană, cu toate articulatiile ei, dacă acestea au ca obiect drepturile fundamentale ale omului.
Însăși instanta europeană a precizat că "hotărârile sale au nu numai rolul de a solutiona cauzele cu care este sesizată, ci și pe acela că, pe un plan mai larg, să clarifice, să salvgardeze și să dezvolte normele Conventiei, contribuind astfel la respectarea, de către state, a angajamentelor pe care acestea și le-au asumat în calitatea lor de părti contractante (Hotărârea din 18 ianuarie 1978 în cauza Irlanda contra regatului Unit).
Curtea a mai retinut că atunci când constată o violare a dreptului persoanei, statul are nu numai obligatia de a asigura celui interesat o satisfactie echitabilă, dar și de a alege măsurile generale integrate în ordinea sa juridică internă pentru a preveni violările constatate de C și consecintele acestora. Ea a reafirmat caracterul declarativ al hotărârilor ei, dar și scopul preventiv unor litigii repetitive similare (Hotărârea din 22 iunie 2004 în cauza Braniowski contra Poloniei).
În acest context, retinându-se că o restituire în natură a imobilului înstrăinat pârâtilor cumpărători nu mai este posibilă, pentru acoperirea integrală a prejudiciului reclamantei, care a fost privată nelegal de proprietatea sa asupra părtii din imobil situat în Constanta,-, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finantelor va fi obligat la plata către reclamantă a valorii de circulatie a apartamentelor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiate între Constanta și pârâtii chiriasi.
Această obligatie de plată nu excede obiectului actiunii reclamantei de revendicare a imobilului situat la adresa mai sus mentionată, ci reprezintă o modalitatea de solutionare a actiunii în revendicare a imobilului în ansamblul său - teren și constructie - cu respectarea drepturilor dobândite de terti cu privi re la acest imobil, cât și a Conventiei europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertătilor fundamentale și a jurisprudentei CEDO, obligatorii pentru judecătorii nationali conform considerentelor mai sus expuse.
Imobilul situat în Constanta,- preluat de stat în baza Decretului nr.129/1950 în mod abuziv, statul detinând acest imobil fără un titlu valabil.
Principalul efect al actiunii în revendicare îl constituie readucerea bunului în natură și liber de sarcini în patrimoniul proprietarului și numai în ipoteza în care acest lucru a devenit imposibil, ca urmare a expropierii pentru caz de utilitate publică sau pentru situatia în care bunul a fost înstrăinat, iar validitatea titlului subdobânditorului a fost confirmată - cazul în speță - restituirea se va face prin echivalent.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenta sa că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proportionalitate între mijloacele folosite și scopul vizat. Cu privire la indemnizatia titularului dreptului de proprietate pentru privarea de dreptul său, Curtea Europeană a retinut că, în absenta unei compensatii reparatorii, art.1 din protocolul 1 nu ar asigura decât o protectie iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradictie cu dispozițiile Conventiei (cauza James și altii contra Marii Britanii 1986.
Privarea de proprietate impune, așadar, statului obligatia de a-l despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile raportată la valoarea bunului, măsura constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale.
Imposibilitatea reclamantei de a obtine fie și o despăgubire partială, dar adecvată în cadrul privării de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protectiei dreptului de proprietate și exigentele de ordin general.
În cauză, prin preluarea de către stat a imobilului proprietatea reclamantei conform Decretului nr.92/1950 și ulterior înstrăinarea unei părti din constructie și teren unor terti cumpărători de bună credintă, în baza unor dispoziții legale, în vigoare la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare Legea nr.112/1995 fără acordarea unei indemnizatii echitabile reclamantei pentru pierderea suferită, s-a rupt echilibrul între necesitatea protectiei dreptului de proprietate și exigentele de ordin general, situatie în care statul este tinut să acopere prejudiciul suferit de reclamantă.
Se retine că, în condițiile în care statul "nu și-a îndeplinit obligatia pozitivă de a reactiona în timp și cu coerentă, în ceea ce priveste problema de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în virtutea decretelor de nationalizare (cauza Păduraru contra României, cauza Suciu Werle contra României - Hotărârea din 13 decembrie 2007), acesta este raspunzător de indemnizarea reclamantei pentru prejudiciul suferit, urmare a înstrăinării celor două apartamente din imobil și a suprafetei de 105 mp teren atribuită conform Legii nr.18/1991.
Pentru considerentele expuse, curtea în baza art.296 Cod pr.civilă, va admite apelurile formulate de apelantii-pârâti Constanta, Municipiul Constanta prin Primar, Consiliul Local Constanta, Memis și, și, în sensul că va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va respinge actiunea în revendicare formulată de către reclamanti în contradictoriu cu pârâtii cumpărători pentru apartamentele înstrăinate.
Pentru apartamentele înstrăinate, pârâtilor mai sus mentionati va obliga Statul Român prin Ministerul Finantelor să achite reclamantei, contravaloarea lor, la pretul de circulatie la data plătii efective.
Cererile de suspendare și perimare au fost discutate și solutionate pe parcursul solutionării apelului în cererea de reexaminare.
Va mentine celelalte dispoziții ale sentintei.
Referitor la apelurile formulate de către reclamantă și intervenientii apelanti și SRL, acestea vor fi respinse ca nefondate pentru următoarele:
Se retine că actiunea în revendicare imobiliară formulată de reclamantă în anul 2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, lege specială de reperatii fiind adoptată pe parcursul solutionării actiunii în revendicare, situatie în care sunt incidente dispozițiile art.47 din această lege.
Conform dispozițiilor legale invocate, prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul actiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecata cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.
Se retine că dreptul de optiune apartine exclusiv persoanei îndreptățite să hotărască dacă în înțelege să continue actiunea în revendicare de drept comun sau optează pentru măsurile reparatorii reglementate de Legea nr.10/2001, conform procedurii speciale instituite de lege, caz în care va suspenda actiunea în revendicare.
În cauză se retine că reclamanta a optat pentru continuarea judecătii actiunii în revendicare imobiliară promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, situație în care în mod corect instanta de fond a procedat la judecarea cererii pe fond - exceptia inadmisibilității actiunii fiind respinsă.
Celelalte motive invocate cu privire la legalitatea trecerii imobilului revendicat în proprietatea statului a fost analizat în cadrul apelurilor declarate de către pârâti.
Apelul declarat de către reclamantă nefiind motivat, instanța în cursul motivării celorlalte apeluri a supus analizei privind legalitatea și temeinicia solutiei pronunțate în raport de apărările formulate de către aceasta la fond, fapt pentru care urmează a-l respinge.
Apărările invocate în concluziile scrise nu vor fi luate în considerare de către instantă din moment ce aceasta nu a motivat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, apelurile civile declarate de reclamanta (moștenitoarea lui ) - domiciliată în Constanta,-.-.1...28 și intervenientii apelanti - Constanta,- și C. SRL - Constanta,-.-0...72- împotriva sentintei civile nr.527 din 23 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Constanta.
Admite apelurile formulate de apelantii pârâti Constanta, cu sediul în Constanta,-.-8 parter, MUNICIPIUL CONSTANTA prin PRIMAR, CONSILIUL LOCAL CONSTANTA,- cu sediile în Constanta,-;, MEMIS și, și - toti cu domiciliul în Constanta,-, împotriva sentintei civile nr.527 din 23 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Constanta.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că respinge actiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu acesti pârâti pentru apartamentele înstrăinate cu contract de vânzare-cumpărare lui, Memis și, și.
Pentru apartamentele înstrăinate pârâtilor apelanti mai sus mentionati obligă Statul Român prin Ministerul Finantelor să achite reclamantei contravaloarea lor la pretul de circulatie la data plătii efective.
Mentine restul dispozițiilor sentintei apelate.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi 16.06.2008.
Pentru președinte complet jud. Pentru jud.- aflată în
- aflată în se semn. se semn.conf.art.261
Conf.art.261 al.2 cpc al.2 cpc
PRESEDINTE INSTANTA PRESEDINTE INSTANTA
Grefier
- -
Jud.fond:
Red.dec.jud./10.07.2008
Tehnored.gref.- 22 ex.
17.07.2008/
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon
