Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 154/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 154
Ședința publică de la 16 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Andronic
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Protea
GREFIER: -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de Consiliul Local al Municipiului I, prin reprezentanți legali, împotriva deciziei civile nr.693 din 10 octombrie 2007 Tribunalului Iași, precum și a cererii de intervenție formulată de intervenientul în interesul recurentului.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă: intimata asistată de av. care îi reprezintă și pe intimații și; cât și intervenientul; lipsă fiind recurentul Consiliul Local al Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al treilea termen de judecată.
Av. depune la dosar împuternicirea avocațială.
Totodată, cere să se ia act de faptul că depune certificatul în original, pretins fals. Acest certificat a fost obținut de la organul administrativ unde fusese depus, la Prefectura Județului La data de 11.04.2008 s-a făcut această cerere și s-a eliberat în original acest certificat, pretins fals. Nu a fost cerut acest certificat la prima declarație dată în fața organelor de poliție. Partea a declarat că nu-l avea și nu-l avea în posesia sa pentru că se afla la Prefectura Județului Nu s-a cerut acest certificat și nu s-a pretins să se depună în original acest certificat. Are și o copie legalizată a acestui certificat și cere verificarea cu originalul. Tot în original mai are și certificatul pretins fals în dosar cu același conținut.
Avându-se în vedere faptul că s-a depus originalul certificatului 4897/06.05.1991 și o copie legalizată a acestuia, s-au efectuat verificări, constatându-se că respectiva copie legalizată este conformă cu originalul, care s-a înapoiat părții. Din cererea depusă la dosar reiese că acest certificat a fost obținut la data de 11.04.2008.
Intervenientul, la întâmpinarea intimaților, depune înscrisuri pretinzând că acestea fac dovada demersurilor întreprinse pe Legea nr.10/2001 și Legea 112/1995, un exemplar.
Atât timp cât recurentul nu a depus la dosar acte, se reține că nu pot fi primite înscrisurile depuse de intervenient în interes alăturat Consiliului Local I, înscrisuri care fac dovada interesului propriu al acestuia, fiindu-i restituite.
Nefiind formulate alte cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul părților.
Av. arată că poziția de dezinteres a recurentului Consiliul Local I nu se manifestată numai în prezent prin faptul că nu se prezintă, ci reiese și din faptul că nu s-a prezentat nici în cadrul acțiunii în revendicare, unde a avut aceiași poziție, în sensul că a recunoscut de la început proprietatea asupra imobilului în persoana reclamanților, a predat acest imobil fără să facă nici un fel de discuții prin procesul verbal de la dosar, dar la inițiativa unor persoane cu totul străine de această proprietate, a unor persoane care nici într-un caz nu au trăit ceea ce relevă unul dintre reclamanți în memoriile depuse la dosar, cu ideea să susțină interesele acestor persoane care nu sunt absolut deloc legal justificate s-a inițiat această cerere de revizuire. Rezultă că o persoană fostă chiriaș în acest imobil a formulat o reclamație pentru fals și s-au făcut niște cercetări, e adevărat, într-un stil mai mult decât zelos, în sensul că nu a fost cercetată o persoană anume, nu a fost identificată o persoană anume că ar fi săvârșit un fals și că ar fi fost un uz de fals, ci s-a verificat o copie xerox, fiind posibil ca o copie xerox să nu redea absolut tot ce apare într-un act. La instanțele care au judecat cererea în revendicare nu s-au făcut nici un fel de discuții. A fost verificată acea copie xerox, copie care a fost verificată și de către un organ de urmărire penală. Mai grav, un procuror, fără să insiste, în momentul în care i s-a adus la cunoștință faptul că originalul este depus la organul administrativ față de care intimații au formulat cererea de retrocedare a acestui imobil, a concluzionat, fără nici o justificare că acest act este fals, reținând printr-o ordonanță că nu poate fi începută urmărirea penală, dar că totuși ar fi vorba de un uz de fals, fără o expertiză, fără să accentueze în vreun mod ce interes ar avea cineva să depună un certificat fals în condițiile în care acest certificat nu reprezenta decât unul dintre actele de proprietate cu care reclamanții își dovedeau această proprietate. Instanța de fond, în mod mai puțin profund a admis această cerere de revizuire formulată la inițiativa Consiliului Local al Municipiului I, parte în proces. Cu siguranță, cererea de revizuire a fost formulată la inițiativa unuia din moștenitori și nu a proprietarului acestuia, ci a moștenitorilor fostului proprietar și după aceea la inițiativa fostului chiriaș. La instanța de apel s-a analizat absolut tot ceea ce era de analizat. S-a verificat dacă erau îndeplinite condițiile pentru revizuire. În ce privește certificatul, deși era depus în xerocopie, nu i s-a pus în vedere părții să-l depună în original, situație în care s-ar fi lămurit că nu este un act fals. Dar, totuși, în lipsa actului original, instanța a ajuns la două concluzii corecte și anume acelea că nu numai acest act, chiar dacă ar fi fals, nu numai acest act demonstrează proprietatea, că nu este un act esențial în demonstrarea proprietății pentru că sunt alte acte pe care le invocă și pe care intimații le-au depus în faza de judecată a apelului și în al doilea rând și foarte important s-a analizat așa numita ordonanță care este folosită ca și act justificativ ca să se poată cere aplicarea dispozițiilor art.322 pct.4 Cod procedură civilă. Nu este admisibil ca în baza unei ordonanțe, care nu dispune, nu constată că actul este fals, o ordonanță care nu cere continuarea unui proces civil așa cum ar fi avut posibilitatea, în care o instanță de judecată să constate falsitatea actului, o ordonanță care nu se știe din ce considerente, dar oricum personale, pentru că rezultă din modul de exprimare a acestor acte de procedură penală care sunt la dosar și care sunt aprecieri personale ale organului de urmărire penală, ca aceasta să poată constitui unul dintre actele ce ar putea sta la baza cererii de revizuire, ca urmare a faptului că nu este un act constatat fals în urma unei judecăți, și, este foarte clar stabilit în text, în condițiile în care textul prevede că în urma unei judecăți trebuia ori judecată penală prin care să se constate că actul este fals sau dacă tot s-a constatat prescrisă fapta, să se fi sesizat instanța civilă și atunci intimații ar fi avut posibilitatea să prezinte originalul actului. Nu a fost solicitat originalul actului, nu a existat nici un interes din partea celui ce a cercetat fapta și în final s-a emis acea ordonanță, nedându-se nici o importanță actului original. În măsura în care intimații au apelat la apărare calificată, s-au întreprins demersurile necesare, încât în momentul de față s-a putut prezenta originalul certificatului, pretins fals. Ca urmare, dat fiind faptul că tribunalul a analizat că nu rezultă falsul, că acesta nu poate sta la baza unei revizuiri, că nu a fost esențial acest act în stabilirea dreptului de proprietate în momentul în care s-a judecat cererea de revendicare, nu-i posibil să se modifice decizia pronunțată în apel care este corectă și legală. Recursul formulat de către Consiliul Local al Municipiului I este mai mult decât neîntemeiat și cere a fi respins.
In ceea ce privește cererea de intervenție, arată că intervenientul este unul dintre moștenitori nu a proprietarului, ci a fostului proprietar, bunicul. Drepturile intervenientului, dacă le justifică, se vor realiza în alte cauze civile care sunt deja pe rolul instanței; unul dintre dosare având ca obiect partaj fiind suspendat până la soluționarea prezentei pricini. A mai încercat intervenientul să-și valorifice interesul în alte două cauze, menționate în concluziile scrise, fiind respinsă orice inițiativă a acestuia irevocabil. Actualmente, s-a formulat o cerere de intervenție în interesul Consiliului Local, după opinia intimaților, târziu susținută pentru că deja instanța a admis-o în principiu. Susține totuși că este vorba de o cerere de intervenție inadmisibilă într-o cale extraordinară de atac care este posibil să fie purtată între părțile care au existat în timp în proces. Dar, pentru că cererea de intervenție a fost admisă în principiu, cere a se analiza motivele invocate de intervenient, sesizate și de instanța de judecată ca urmare a faptului că s-a refuzat primirea unor acte. În această cerere de intervenție, intervenientul nu justifică nici un interes pentru Consiliul Local, că ar fi trebuit să demonstreze ce interes are acesta să susțină o cerere de revizuire pentru ca un imobil asupra căruia pretinde că are proprietatea, are dreptul la o cotă, să reintre în proprietatea recurentului Consiliului Local Din lecturarea cererii de intervenție, rezultă că intervenientul justifică un drept propriu și nu al Consiliului Local, interes propriu care nu poate fi susținut în această fază procesuală, nici într-un caz în recurs. Prin urmare cere respingerea recursului cât și a cererii de intervenție, cu acordarea cheltuielilor de judecată. Depune la dosar concluzii scrise, chitanța 294/15.04.2008 și factura 491/15.04.2008 reprezentând cheltuieli de judecată.
Intervenientul susține că a formulat o cerere de intervenție accesorie în favoarea și alături de Consiliul Local I, pentru că era singurul în măsură la restituirea conform Legii nr.10/2001. Arată că tatăl intimaților nu a fost niciodată proprietar al acelui imobil. Dacă nu s-ar fi refuzat depunerea unor înscrisuri, s-ar fi putut constata că tatăl intimatei nu a fost niciodată proprietar. Bunicul său a fost proprietar al imobilului până în aprilie 1950 când s-a naționalizat. Consiliul Local I trebuia să-și îndeplinească obligațiile în baza prevederilor Legii nr.10/2001. Mai arată că, între părți există o cauză pe rol, având ca obiect partaj. Solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.13456 din 18.12.2006 a Judecătoriei Iașis - admis cererea de revizuire formulată de revizuientul Consiliul Local al Municipiului I în contradictoriu cu intimații, și, s-a dispus revizuirea sentinței civile nr. 9284/30.06.1999 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 7708/1999 în sensul schimbării în tot a acesteia prin respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în revendicare formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului
În considerentele acestei sentințe s-a arătat că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr- revizuientul Consiliul Local al Municipiului Ias olicitat instanței, în contradictoriu cu intimații, și, revizuirea sentinței civile nr. 9284/30.06.1999 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr. 7708/1999, și pe cale de consecință, pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea acțiunii revizuientul arată că, prin sentința civilă nr. 9284/30.06.1999 pronunțată de Judecătoria Iașia fost admisă acțiunea în revendicare formulată de către intimații din prezenta cauză, cu consecința obligării revizuientului să lase în deplină proprietate și posesie acestora imobilul situat în I,-, județul I.
Mai arată revizuientul că, în expunerea considerentelor acestei sentințe, instanța reține ca dovadă a dreptului de proprietate a intimaților din prezenta cauză certificatul nr. 4897/06.05.1991 emis de către Direcția Generală a Arhivelor Statului - Filiala I, certificat care, a fost constatat ca fiind fals așa cum rezultă din Rezoluția din 03.07.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași emisă în dosar nr. 4316/P/2005.
Cu privire la cererea de revizuire, instanța a reținut că aceasta este întemeiată, fiind admisă pentru considerentele ce urmează:
Prin sentința civilă nr. 9284/30.06.1999 a Judecătoriei Iași a fost admisă acțiunea civilă formulată de către reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local I - și a obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în I, str. - nr. 7.
În motivarea sentinței civile, paragraful 1 fila 2 acesteia, instanța a reținut că: "procesul verbal de preluare al imobilului nu este semnat de autorul reclamanților, proprietar al imobilului în cauză conform certificatului nr. 7485/29.07.1991 ( fila 27) emis de către Direcția Generală a Arhivelor Statului - Filiala I.
Prin decizia civilă nr. 3821/17.12.1999 a Tribunalului Iași a fost respins apelul pârâtei formulat împotriva sentinței menționate mai sus.
Prin Rezoluția din 03.07.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași emisă în dosar nr. 4316/P/2005, a fost confirmată propunerea organelor de urmărire penală de a nu se începe urmărirea penală față de pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale.
În cuprinsul aceleiași rezoluții, se reține că, urmare a cercetărilor efectuate de către organele de urmărire penală s-a constat că, certificatul nr. 7485/29.07.1991 nu a fost emis de către Direcția Generală a Arhivelor Statului - Filiala I fiind un document falsificat, în afara acestei instituții, prin îmbinarea a trei părți distincte prin xerocopiere.
S-a mai reținut de asemenea că, autorul acestei infracțiuni este intimata din prezenta cauză, care însă nu poate fi trasă la răspundere penală întrucât s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale în cursul anului 2003.
Potrivit practicii constante a instanței supreme, prin înscris declarat fals în cursul sau în urma unei judecăți trebuie să se înțeleagă nu numai înscrisul reținut ca fals odată cu stabilirea unei infracțiuni, ci și înscrisul al cărui conținut nu este real, chiar dacă, prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune (decizia nr. 5606/15.11.2000, secția comercială).
De asemenea, aceeași instanță apreciază că, în cazurile în care nu poate fi promovată împotriva autorului acțiunea penală, verificarea pretinsului fals se face de către instanța civilă, învestită cu judecarea cererii de revizuire, altfel însemnând ca, hotărârea nedreaptă, bazată pe concluziile luate în baza unor acte necorespunzătoare realității, să continue să-și producă efecte (decizia nr. 89/18.01.1990, secția civilă și de proprietate intelectuală).
În speța de față, rezultă fără putință de tăgadă că certificatul nr. 7485/29.07.1991 nu a fost emis de către Direcția Generală a Arhivelor Statului - Filiala I ( fila 11) ci, a fost declarat fals în cursul urmăririi penale prin rezoluția din 03.07.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași emisă în dosar nr. 4316/P/2005 (filele 176-18), și că acest certificat a fost avut în vedere, în mod exclusiv de către instanță, la pronunțarea sentinței civile nr. 9284/30.06.1999 a Judecătoriei Iași (filele 12-13), pentru stabilirea calității de proprietar a autorului reclamanților, împrejurare care a fost determinată de falsul folosit de către intimata din prezenta cauză.
Mai mult decât atât, mergând pe linia practicii menționate mai sus, și verificând concordanța dintre actele dosarului și certificatul declarat fals, se poate observa că acesta din urmă nu corespunde realității.
Astfel, deși prin certificatul nr. 4897/06.05.1991 emis de către Direcția Generală a Arhivelor Statului - Filiala I declarat fals, se atestă că în anul 1952 familia figura ca și proprietară a imobilului din I,-, această situație este contrazisă de faptul că imobilul a fost preluat conform Decretului 92/1950, poziția nr. 203 și procesul verbal din 20.04.1950 (fila 19) întocmit de către Comitetul Provizoriu al Orașului I, așa încât, în anul 1952 acesta nu mai putea fi în proprietatea autorului intimaților.
De asemenea, certificatul fals este contrazis și de către copia "tabelelor naționalizare"- anul 1950 Sfatul Popular Regional I - din care rezultă că, la nr. crt. 54 familia apare ca și chiriaș ( filele 19-21).
Având în vedere toate aceste considerente, precum și faptul că sentința civilă a cărei revizuire se solicită a fost întemeiată pe un înscris constatat fals, instanța, în baza art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă a admis cererea de revizuire formulată de către revizuientul Consiliul Local al Municipiului I.
Pe fondul acțiunii în revendicare, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 480 cod civil prevede că "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut".
Acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul, care a pierdut posesia lucrului, cere restituirea acestuia de la cel la care se găsește, sau, altfel spus, proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoașterea dreptului său de proprietate.
Una dintre condițiile admisibilității și cea mai importantă este aceea a probei dreptului de proprietate, sarcină ce revine reclamantului, potrivit art. 1169 Cod civil, probă care în prezenta cauză nu este îndeplinită.
S-a arătat că prin sentința civilă nr. 9284/30.06.1999 pronunțată de Judecătoria Iașis -a reținut ca singura dovadă a dreptului de proprietate a autorului intimaților din prezenta cauză certificatul nr. 4897/06.05.1991 emis de către Direcția Generală a Arhivelor Statului - Filiala I, certificat care a fost declarat fals prin rezoluția din 03.07.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași emisă în dosar nr. 4316/P/2005 (filele 176-18), care deși nu poate fi opusă cu putere de lucru judecat în revizuire, poate servi ca probă (Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr. 2072/1979).
Așadar, coroborând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că, intimații, reclamanți în dosarul de fond 7708/1999 al Judecătoriei Iași, nu au făcut dovada existenței imobilului în proprietatea (patrimoniul) autorului lor la data naționalizării acestuia.
După cum s-a arătat și mai sus, din actele și lucrările dosarului rezultă altă situație de fapt, respectiv că imobilul a fost preluat conform Decretului 92/1950, poziția nr. 203 și procesul verbal din 20.04.1950 (fila 19) întocmit de către Comitetul Provizoriu al Orașului I, așa încât, în anul 1952 acesta nu mai putea fi în proprietatea autorului intimaților, iar din copia "tabelelor naționalizare"- anul 1950 Sfatul Popular Regional I - rezultă că, la nr. crt. 54 familia apare ca și chiriașă ( filele 19-21).
Pentru aceste considerente, instanța a dispus revizuirea sentinței civile nr. 9284/30.06.1999 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr. 7708/1999, în sensul schimbării în tot a acesteia și pe cale de consecință: a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare formulată de reclamanții, și .
Împotriva acestei sentințe au declarat apel intimații, și.
Prin decizia civilă nr.693 din 10 octombrie 2007 Tribunalului Iașis -a admis apelul declarat de intimații, și împotriva sentinței civile nr.13456/18.12.2006 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr-, sentință pe care o schimbă în tot în sensul că:
Respinge cererea de revizuire a sentinței civile nr. 9284/30.06.1999 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 7708/1999, formulată de revizuientul Consiliul Local al Municipiului I în contradictoriu cu intimații, și.
Obligă Consiliul Local al Municipiului I la plata sumei de 1605 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanți.
Pentru a hotărî astfel, se rețin în esență următoarele:
Primul motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanțe se referă la compunerea completului de judecată, respectiv la nerespectarea principiului continuității care presupune, în aplicarea sa integrală, ca judecarea cauzei să se facă de la început și până la sfârșit de același complet de judecată și să se încheie cu deliberarea și pronunțarea hotărârii. În acest fel, judecătorii ar avea proaspete elementele cauzei și și-ar forma convingerea mai ușor, iar activitatea justiției ar fi mai eficace prin promptitudinea cu care s-ar restabili ordinea în circuitul civil. Legiuitorul român nu a putut consacra integral acest principiu deoarece trebuie asigurată și respectarea altor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, etc. Așa fiind, în sistemul nostru procesual, continuitatea este limitată la cerința că hotărârea să fie pronunțată de aceeași judecători care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii (cerință ce rezultă din prevederile art. 260 Cod procedură civilă), numai încălcarea acestei condiții atrăgând nelegalitatea sentinței pronunțate în împrejurările arătate. Ori, această situație nu este incidentă în cauză astfel încât prima critică formulată de apelanți nu poate fi reținută.
În ce privește încălcarea de prima instanță a dreptului la apărare al intimatei, tribunalul constată că nici susținerile formulate în acest sens nu pot fi avute în vedere. Astfel, intimatei i s-au comunicat înscrisurile depuse de partea adversă, cererile formulate au fost puse în discuția părților anterior pronunțării instanței asupra lor. Din modul de derulare a litigiului la prima instanță, astfel cum este reflectat în încheierile de ședință, nu rezultă nici încălcarea dreptului la apărare al intimatei, nici faptul că judecătorul fondului nu ar fi fost imparțial. De altfel, în situația în care intimata ar fi avut îndoieli în această privință, avea posibilitatea formulării unei cereri de recuzare, în condițiile Codului d e procedură civilă, cale de care nu a uzat.
În sfârșit, în ce privește faptul că excepțiile au fost soluționate prin încheiere, instanța a procedat în mod corect, motivându-și soluțiile pronunțate, comunicarea acestei încheieri nefiind necesară în condițiile în care părțile au luat cunoștință de motivele ce au stat la baza soluționării excepțiilor, încheierea astfel pronunțată (ce respectă și principiul contradictorialității și al dreptului la apărare) putând fi atacată doar odată cu fondul.
Referitor la revizuirea formulată de Consiliul Local al Municipiului I, instanța de control judiciar reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9884/30.06.1999 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 7708/99, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și și s-a dispus obligarea pârâtului Consiliul Local I - să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în I,-, preluat prin procesul-verbal nr. 27/7.12.1950 și procesul verbal din 20.04.1950 întocmit de Comitetul Provizoriu al Orașului I, de la autorul reclamanților. La pronunțarea acestei sentințe, Judecătoria Iașia avut în vedere în afara proceselor - verbale sus-menționate, și certificatul nr. 4897/6.05.1991 aflat în copie la dosarul nr. 7708/99 (fila 27) eliberat de Direcția Generală a Arhivelor Statului - Filiala I potrivit căruia, în arhiva "Sfatului Popular Raion I, dosar nr. 2/1952, la nr. 54 figurează, G și cu 3 imobile și 13 apartamente situate în I,-".
La data de 1 iulie 2005, numita a formulat plângere penală împotriva numiților, și arătând că aceștia din urmă, cu ocazia judecării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 7708/1999 având ca obiect revendicarea imobilului situat în I,-, s-au folosit de acte false emise de instituții publice. Prin rezoluția din 3.07.2006 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași în dosarul nr. 4316/P/2005 s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penală față de numita pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. 1 Cod penal și uz de fals prevăzută de art. 291 Cod penal, aceeași soluție pronunțându-se și cu privire la și. În motivarea acestei soluții s-a reținut că în urma cercetărilor efectuate, Direcția Județeană Iac omunicat, prin adresa nr. 68074/12.01.2006 că certificatul nr. 4897/6.05.1991 nu a fost eliberat de Direcția Județeană Ia A rhivelor Naționale, acesta fiind un document falsificat în afara instituției și a lucrătorilor săi, prin îmbinarea a trei părți distincte prin xerocopiere; că nu se poate dovedi calitatea de autor a numitei cu privire la falsificarea certificatului nr. 4896/6 mai 1991, iar pentru infracțiunea de uz de fals a intervenit prescripția răspunderii penale (filele 17 - 18 dosar fond).
La data de 11.09.2006 a fost înregistrată la Consiliul Local I, sesizarea formulată de numita privind necesitatea promovării de către acesta a unei cereri de revizuire (filele 84 - 86).
La 22.09.2006, Consiliul Local Iaf ormulat prezenta cerere de revizuire a sentinței civile nr. 9284/30.06.1999 a Judecătoriei Iași, în baza art. 322 pct. 4 Cod procedura civilă, invocând ca motiv al revizuirii faptul că sentința sus-menționată s-a întemeiat pe un înscris fals.
Pentru calcularea termenului de formulare a cererii de revizuire, instanța are în vedere data la care Consiliul Local a luat cunoștință de rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași dată în dosarul nr. 4316/P/2005 (prin care consideră revizuientul că înscrisul a fost declarat fals), respectiv 13.09.2006. Raportat la acest moment, la data formulării revizuirii și la dispozițiile art. 324 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, tribunalul constată revizuirea formulată în termen, aspect reținut și de prima instanță care în mod just a respins excepția tardivității formulării cererii de revizuire.
Potrivit art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă (în redactarea existentă la momentul formulării cererii, după modificarea operată prin art. 1 pct. 123 din nr.OUG 138/2000) revizuirea unui hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evoca fondul se poate cere dată un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în acea cauză.
Revizuirea de față vizează cea de a doua ipoteză a textului. "înscris declarat fals" implică condiția constatării falsității înscrisului printr-o hotărâre judecătorească. Doctrina de specialitate s-a exprimat în sensul că prin înscris fals, declarat în cursul sau în urma judecății, trebuie să se înțeleagă nu numai înscrisul reținut ca fals odată cu stabilirea unei infracțiuni, ci și acela al cărui conținut nu corespunde realității, chiar și atunci când prin operațiunea alterare a realității nu s-a comis o infracțiune. Dispoziția legală referitoare la un înscris declarat fals în cursul judecății are în vedere declararea înscrisului ca fals de către o altă instanță decât aceea la care procesul în care se folosește înscrisul respectiv, este pendinte.
Prin urmare, era necesar ca la momentul formulării cererii de revizuire să existe o hotărâre judecătorească - civilă sau penală, prin care înscrisul să fie declarat fals, aceasta constituind condiția premisă pentru invocarea prevederilor art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă. În speță, această condiție nu este îndeplinită, rezoluția parchetului neavând valoarea unei hotărâri judecătorești, intervenția instanței pentru declararea falsului, în cazul prevăzut de textul legal menționat, fiind obligatorie, concluzie ce se desprinde fără echivoc din modul de formulare a textului "înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății".
Această interpretare este în concordanță și cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor Omului întrucât condiția declarării falsului în cursul/în urma unei judecăți implică cenzura unei instanțe care asigură îndeplinirea garanțiilor necesare desfășurării unui proces echitabil.
Mai trebuie menționat că în reglementarea actuală, art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă nu mai prevede posibilitatea ca instanța de revizuire să se pronunțe pe cale incidentală asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate, în situația în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, prevedere care exista într-o redactare anterioară a aceluiași text de lege. În aceste condiții, în absența condiției premisă pentru invocarea art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, tribunalul consideră că instanța de revizuire nu poate declara fals înscrisul și, prin urmare nu poate verifica veridicitatea acestuia.
Chiar și în situația în care s-ar aprecia contrariul, probele administrate în cauză demonstrează, fără putință de tăgadă că imobilul revendicat de apelanți în prezenta cauză a aparținut familiei. Această situație rezultă din: tabelele cu imobilele naționalizate în anul 1950 unde familia figurează cu 3 imobile cu 13 apartamente în I,- (mențiunea "chiriaș" efectuată în dreptul membrilor acestei familii indică statutul acestora după naționalizare, această procedură vizând doar proprietarii de imobile și nicidecum chiriașii) potrivit înscrisurilor eliberate la solicitarea numitei de Direcția Județeană Ia A rhivelor Naționale la 25.02.2004 (filele 20 - 26 dosar fond); matricola nr. 2 privind impozitul pe clădiri (fila 68 dosar fond) din care rezultă că și (bunicii apelanților din cauza de față, autorii tatălui apelanților, ) figurau la nr. 575 cu imobilul situat în I,-, închiriat la 13 persoane (matricola pe care este făcută mențiunea că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950); certificatul nr. 7485/29.07.1991 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului - Serviciul I (fila 112 dosar fond) potrivit căruia în arhiva Sfatului Popular Regional I, dosarul nr. 2/1950 - fila 8 la nr. 54 figurează - cap de familie și, fiu, cu 3 imobile și 13 apartamente; fișa imobilului situat în I,- din care rezultă că, în evidențele fostei Regii Autonome "" I acest imobil figura ca fiind preluat la 7.12.1950 în baza Decretului nr. 92/1950, de la (fila 113 dosar nr. 5927/2002 al Judecătoriei Iași ) și nu în ultimul rând, cele două procese - verbale la care face referire sentința civilă nr. 9284/30.06.1999 a Judecătoriei Iași (filele 31, 32 dosar nr. 7708/99 al Judecătoriei Iași ) potrivit cărora la momentul naționalizării proprietar era.
Rezultă, din cele expuse, că practic singura inadvertență între situația ce rezultă din actele sus-menționate și cea reliefată de certificatul pretins fals, nr. 4897/6.05.1991 constă în faptul că în anul 1952 (perioadă la care face referire acest ultim act), familia nu mai putea fi proprietara imobilului atât timp cât acesta fusese naționalizat în 1950. Ori, acest aspect este lipsit de relevanță, în cadrul acțiunii în revendicare neavându-se în vedere momentul exact al preluării imobilului de către stat (1950 sau 1952), ci proprietarii de la momentul respectiv, aceștia fiind autorii apelanților.
Prin urmare, chiar și în ipoteza în care instanța de revizuire ar trebui să verifice dacă înscrisul pretins fals (nedeclarat astfel printr-o hotărâre judecătorească) ar evoca o situație de fapt contrară realității, temeinicia prezentei cereri de revizuire nu a fost probată, față de cele mai sus expuse.
Situația de fapt reținută de prima instanță este rezultatul analizei incomplete a probelor administrate și a greșitei interpretări a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Întrucât revizuientul nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, tribunalul constată că cererea de revizuire nu este întemeiată.
În consecință, criticile formulate de apelanți în acest sens sunt fondate, condiții în care, în temeiul art. 245, 296 Cod procedură civilă, va admite apelul, va schimba în tot sentința atacată în sensul respingerii cererii de revizuire.
În temeiul art. 298 cu referire la art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga intimatul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate apelanților în această fază procesuală (taxă de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Consiliul local al municipiului I pentru următoarele motive:
- în mod corect și legal a procedat instanța de fond, care pornind de la constatările organelor de cercetare penală cuprinse în rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și de la contrarietățile existente între conținutul intelectual al înscrisului fals și celelalte acte depuse la dosarul cauzei, a constatat lipsa de veridicitate a acestuia;
- împrejurarea că instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire trebuie să verifice veridicitatea înscrisului pe cale incidentală, nu este confirmată numai soluțiile doctrinare și jurisprudențiale, ci și de interpretarea logică a dispozițiilor art.324 al.(1) pct.3 Cod procedură civilă. Așadar, legiuitorul menționează expres posibilitatea de a exercita calea extraordinară a revizuirii în situația în care înscrisul nu mai poate fi constatat ca fiind fals prin intermediul unei hotărâri penale.
Interpretând logic această dispoziție legală, rezultă că, revizuirea poate fi exercitată și în situația în care înscrisul nu poate fi constatat ca fals nici prin intermediul unei hotărâri civile.
Așa fiind, este evident că statuarea instanței de apel constând în împrejurarea că este necesară preexistența unei hotărâri judecătorești penale sau civile, de constatare a caracterului fals al înscrisului, este eronată, constituind expresia unei încălcări a legii.
- O altă eroare comisă de instanța de apel a constat în analizarea unor probe depuse la dosarul de revizuire, care ar atesta dreptul de proprietate al familiei asupra imobilului din-, la data naționalizării.
Instanța de revizuire nu avea posibilitatea de a analiza alte probe în afara celor care au fost administrate în cadrul primei judecăți.
Or, instanța de apel nu face decât să analizeze și să dea eficiență juridică unor înscrisuri noi, depuse direct în dosarul de revizuire, înscrisuri care în opinia instanței ar dovedi dreptul de proprietate al familiei asupra imobilului naționalizat.
Modul în care a procedat instanța de apel este nelegal, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia instanța cercetează existența unor aspecte pe care legiuitorul le-a considerat ca fiind de natură să conducă la retractarea hotărârii atacate, este evident că aceasta se putea discuta numai asupra a ceea ce a format obiectul judecății inițiale, deoarece acestea au fost limitele investirii instanței de revizuire.
În cauză a formulat cererea de intervenție accesorie în favoarea Consiliului local, susținând că în mod nelegal a fost admis apelul, deoarece intimata a obținut prin fals imobilul.
Motivele de recurs formulate se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, dar nu este incident în cauză, iar recursul este nefondat.
Pentru a se admite cererea de revizuire trebuie să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art.322 pct.4 Cod procedură civilă, hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.
Acest text nu-și găsește aplicabilitatea în cauză, așa cum corect a argumentat Tribunalul Iași.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 3.07.2006 s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatei din prezenta cauză, constatându-se împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Din considerentele rezoluției se reține ca fiind doveditoare a falsului o adresă, nr.68074 din 12.01.2006 a Direcției Județene Ia A rhivelor Statului, prin care se comunică că Certificatul nr.4897 din 6.05.1991 nu a fost eliberat de această instituție, că ar fi vorba de un document falsificat prin îmbinarea a trei părți distincte prin xerocopiere.
Este singura probă amintită în rezoluție ca făcând dovada falsului - coroborată de procuror cu poziția intimatei, care nu a prezentat organelor de urmărire penală originalul certificatului incriminat.
Adresa menționată nu este depusă la dosarul cauzei spre a putea fi verificată.
Cât timp s-a dispus neînceperea urmăririi penale, cât timp nu s-a constatat fals înscrisul incriminat, cât timp nu a fost sesizată instanța civilă cu desființarea înscrisului - în temeiul art.245 lit.1Cod procedură civilă -, prin rezoluția menționată nu se poate face dovada că înscrisul este unul fals.
Este evident că pentru a sta la baza unei hotărâri în revizuire, falsul trebuie constatat în urma unei judecăți, rezoluția neavând vreo putere de lucru judecat sau vreo autoritate asemănătoare unei hotărâri judecătorești.
În lipsa posibilității de a se pronunța o sentință penală și în lipsa sesizării instanței civile cu privire la desființarea totală sau parțială a înscrisului, instanța de revizuire va verifica ea însăși veridicitatea înscrisului denunțat ca fals, administrând toate probele permise și necesare pentru stabilirea caracterului real sau fals al înscrisului, raportat și la decizia Curții Constituționale 66/2008.
La dosarul cauzei s-a depus spre verificare originalul înscrisului în litigiu, de la arhiva Prefecturii județului
Din simpla verificare materială se constată că nu poate fi vorba de un înscris falsificat prin xerocopiere sau în orice alt mod.
Este fără dubiu că înscrisul este original, că se coroborează cu celelalte înscrisuri doveditoare, conținutul său este real, iar concluzia care rezultă este că familia a fost proprietara imobilului în litigiu.
De altfel, înscrisul nu a constituit temei al sentinței ce se cere revizuită, chiar și în lipsa lui, proprietatea asupra imobilului aparținând familiei a fost dovedită.
Instanța de apel s-a pronunțat cu privire la veridicitatea înscrisului și la realitatea consemnărilor din acest înscris, reținând în mod corect că proprietatea familiei asupra imobilului în litigiu este dovedită pe deplin.
De altfel, depunerea înscrisului original în fața instanței de recurs a înlăturat orice urmă de dubiu cu privire la veridicitatea lui și la pretinsele modificări aduse acestuia.
Drept urmare criticile formulate de recurent sunt nefondate iar recursul va fi respins ca atare.
Ca un efect al respingerii cererii de recurs, se va respinge și cererea de intervenție în interesul alăturat recurentului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Consiliul local I împotriva deciziei civile nr.693 din 10.10.2007 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Respinge cererea de intervenție formulată de în interesul recurentului Consiliul local
Obligă recurentul și intervenientul să plătească intimatei suma de 952 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
- -
-
Judecătoria Iași:
- -
20.2008.-
2 ex.-
Președinte:Adriana AndronicJudecători:Adriana Andronic, Elena Gheorghiu, Georgeta Protea
