Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 154/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(912/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.154
Ședință publică de la 08.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant ORAȘUL PRIN PRIMAR, împotriva deciziei civile nr.192 A din 13.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata-pârâtă SC SA, prin administrator și prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.85622 din 10.09.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind recurentul-reclamant Orașul prin Primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se prezintă domnul, în calitate de administrator al societății SC SA, care se legitimează cu CI seria - nr.-, eliberată de SPCEP S1 Br.5, la data de 30.11.2009.
Apărătorul intimatei-pârâte depune la dosar în susținerea excepției lipsei calității de reprezentant contractul de asistență juridică nr.- din 16.02.2009.
Curtea, după deliberare, în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant invocată de către recurentul-reclamant la termenul anterior de judecată, apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât în cauză s-a făcut dovada lipsei calității de reprezentant a apărătorului intimatei-pârâte, conform contractului de asistență juridică depus astăzi la dosar și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatei-pârâte solicită respingerea recursului, ca nefondat, întrucât recurentul-reclamant nu a reușit să facă nici până în prezent dovada îndeplinirii celor două obligații imperative stabilite de către instanță și aduse la cunoștință prin emiterea citației în care se menționa termenul și natura obligației ce urma a fi îndeplinită de către acesta, conform dispozițiilor art.170 Cod procedură civilă.
Arată că în ceea ce privește înscrisurile produse de către recurentul-reclamant în recurs, acestea nu atestă o efectuare a achitării onorariului de expert, având în vedere că înscrisul produs este un ordin de plată intern care prezintă serioase dubii cu privire la valabilitatea sa, întrucât a fost emis la data de 03.02.2009 și încasat la data de 03.01.2009.
Mai mult, adresa expertului nu este de natură a atesta îndeplinirea obligațiilor efectuate de către reclamant, întrucât singurul organ competent care poate atesta acest lucru este instanța de judecată, iar cererea expertului prin care solicită amânarea cauzei pentru o eventuală efectuare ulterioară a expertizei, este o cerere obișnuită, făcută de către membrii corpului de experți, care nu atestă niciodată efectuarea plății sau a achitării onorariului de expertiză stabilit de către instanță.
Avocatul intimatei-pârâte arată că recurentul-reclamant a avut acces la patru activități procesuale devolutive de judecată în fond și față de care nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile substanțiale legate de sarcina probei și nici cele procesuale din fața instanței de apel referitoare la plata onorariului de expertiză. Nu solicită cheltuieli de judecată
După rămânerea cauzei în pronunțare se prezintă pentru recurentul-reclamant consilierul juridic care depune la dosar delegație de reprezentare și ia cunoștință de măsura dispusă de către instanță.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 09.01.2003, reclamanta Comuna, prin primar a chemat în judecată pârâta SC SA, solicitând să fie obligată să lase în administrare, cu teren aferent de 5,5 ha, acestea reprezentând domeniul public al comunei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin HG nr.930/2003 s-a trecut în proprietatea publică a comunei imobilul numit, compus din construcții și terenul aferent în suprafață de 5,5 ha, iar pârâta îl ocupă fără a avea nici un titlu legal.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a arătat că imobilul este deținut de ea cu titlu de proprietate în temeiul art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, întrucât a fost deținut anterior de Izvorul, care a fost comasată cu B și ulterior, reorganizată în SC SA.
Terenul și construcția au făcut obiectul dreptului de administrare inițial prin decizia nr.1089/1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular B, și a deciziei nr.1071/1990 a Primăriei Municipiului
Reclamanta și-a modificat cererea la 23.02.2004, în sensul transformării acțiunii într-o acțiune în revendicare imobiliară, solicitând ca pârâta să lase în deplină proprietate și posesie imobilul din petitul acțiunii.
Cauza a fost inițial înregistrată pe rolul Tribunalului București, care prin sentința civilă nr.1273/2003 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Buftea.
Judecătoria Buftea, prin sentința civilă nr.1666/27.05.2005 a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamantă.
În considerentele sentinței s-a reținut că instanța a pus în discuția părților, în baza rolului activ, necesitatea identificării imobilului revendicat prin intermediul unei expertize topografice, însă reclamanta a arătat că nu înțelege să solicite această probă, motiv pentru care s-au reținut dispozițiile art.1169 Cod civil, cererea fiind nedovedită.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și neîntemeiată, pe motiv că judecătorul nu și-a exercitat rolul activ și a învederat că intimata - pârâtă nu a contestat și nu a solicitat pe calea contenciosului administrativ anularea HG nr- și nici nu a formulat cerere de intervenție în interes propriu la acțiunea deja formulată de Direcția Silvică B, prin care s-a solicitat anularea aceluiași act.
Intimata SC SA a formulat cerere de aderare la apel pe aspectul că potrivit art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998, în litigiile privind proprietatea publică unitatea administrativ teritorială este reprezentată de consiliul local și nu de primar.
Apelantul - reclamant Orașul și-a precizat în apel obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul restrângerii acestuia, înțelegând să revendice doar suprafața de 8.120 mp și nu 55.000 mp, precum și construcția.
Prin decizia civilă nr.1790/2006 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant a Primarului Orașului, în temeiul art.12 alin.5 din Legea nr.215/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, acesta fiind soluționat de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a prin decizia civilă nr.368/2007.
Prin această decizie, Curtea a admis recursul și a casat decizia recurată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că primarul are calitate procesuală activă, nefiind aplicabile dispozițiile art.12 alin.4 și 5 din Legea nr.213/1998, cât timp reclamantul nu a invocat că ar exercita un drept real de administrare asupra imobilului, primarul neavând nevoie de un mandat scris special.
S-a mai reținut că cererea de aderare la apelul principal a rămas nesoluționată.
Rejudecând apelul, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a pronunțat decizia civilă nr.192/13.02.2009, prin care a respins atât apelul principal, cât și apelul incident ca nefondate.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că prin acțiunea, astfel cum a fost restrânsă, apelantul - reclamant a solicitat revendicarea de la pârâtă a unei suprafețe de 8.120 mp teren, acțiunea în revendicare constituit cel mai energic mijloc de apărare al dreptului de proprietate, presupunând, prin raportare la dispozițiile art.1169 Cod civil, dovada dreptului de proprietate al reclamantului.
În aceste condiții, se impunea necesitatea efectuării unei expertize de specialitate topografică, prin care să se determine suprafețele deținute de părți, conform titlurilor de proprietate, respectiv dacă terenul revendicat se află în posesia efectivă și nelegitimă a pârâtului.
În faza procesuală a apelului, reclamanta a încuviințat această probă în ședința publică de la 16.01.2009, stabilind și obiectivele acesteia și onorariul ce urma a fi achitat de către apelant.
Întrucât, deși legal citat cu mențiunea achitării onorariului de expert, apelantul nu și-a îndeplinit această obligație, raportat și la solicitarea părții adverse, tribunalul dispunând decăderea apelantului din proba încuviințată în temeiul art.170 alin.1 și 2 Cod procedură civilă.
Față de sancțiunea decăderii aplicată, proba nu s-a putut administra, cu consecința imposibilității de identificare a terenului revendicat.
Cererea de apel incident a pârâtei a fost respinsă întrucât prin decizia civilă nr.368/05.06.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a s-a soluționat în mod irevocabil excepția lipsei calității de reprezentant a primarului, fiind incidente dispozițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Susține recurentul că a solicitat ca obiectiv al expertizei individualizarea imobilului cu construcțiile și terenul aferent în suprafață de 5,5 ha, în nici un caz prin cererea precizatoare - fila nr.39 dosar nr- nu s-au solicitat alte obiective ale expertizei.
Instanța a stabilit obiective diferite față de cele cerute de apelantă, deși proba expertizei a fost încuviințată în sarcina și pe cheltuiala recurentului, nefiind vorba de o expertiză stabilită din oficiu.
Susține recurentul că doar în cazul stabilirii unei expertize lămuritoare din oficiu, instanța putea să stabilească în conformitate cu art.201 Cod procedură civilă obiective proprii, diferite de cele propuse de recurent.
Se mai susține că prin hotărârile anterioare pronunțate în cauză, de către "instanțele superioare" li s-a întărit dreptul de proprietate publică asupra bunului revendicat, astfel încât decizia recurată a fost emisă cu superficialitate și prin neobservarea faptului că efectuarea expertizei constituie o chestiune esențială a fondului acțiunii civile.
Din această perspectivă, instanța trebuia să suspende judecata cauzei în condițiile art.155 Cod procedură civilă, până la îndeplinirea obligațiilor ce nu au fost respectate.
În același context, se arată că recurentul a achitat onorariul provizoriu al expertului, dovada în acest sens reprezentând-o ordinul de plată din 03.02.2009, prin care s-a consemnat suma de 1.000 lei, contravaloare onorariu - dosar nr-, în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul București.
Ca dovadă că suma a fost depusă în mod corect, fiind încasată de către expertul, este cererea de amânare a depunerii raportului de expertiză, depusă de acesta prin fax și aflată la filele 25, 26 ale dosarului.
În cuprinsul acestei cereri expertul nu menționează că nefectuarea raportului de expertiză se datorează neachitării onorariului ci a volumului mare de activitate, ideea neplății onorariului de expertiză fiind indusă de apărătorul pârâtei, deși dovada plății o constituia chiar cererea expertului.
În aceste condiții, în mod greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.170 Cod procedură civilă, instanța trebuind să acorde un termen pentru a se depune raportul de expertiză.
În cadrul probei cu acte s-a atașat la recurs ordinul de plată nr.41/03.02.2009 și cererea expertului aflată la fila 25 dosarului de apel.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Motivele de recurs invocate de către recurent se încadrează exclusiv în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, vizând greșita interpretare a dispozițiilor art.170 Cod procedură civilă, art.201 Cod procedură civilă, art.155 Cod procedură civilă și art.129 Cod procedură civilă.
Niciuna din criticile formulate nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, care are în vedere interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și nu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Din această perspectivă, Curtea va da dezlegare motivelor de recurs astfel:
Susținerile privind încuviințarea unor alte obiective de expertiză decât cele solicitate prin cererea precizatoare de la fila 39 dosarului nr- este lipsită de obiect, câtă vreme raportul de expertiză dispus în cauză nu a fost finalizat și nici nu a făcut obiectul considerentelor în temeiul cărora tribunalul să fi respins apelul.
În aceeași ordine de idei, în temeiul rolului activ prevăzut de art.129 Cod procedură civilă, cu referire la art.201 Cod procedură civilă, instanța poate stabili orice obiectiv în cadrul probei cu expertiză, chiar altele decât cele solicitate de părți, în condițiile în care apreciază că obiectivele invocate de părți nu lămuresc întrutotul împrejurările de fapt ale cauzei.
Potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, orice parte poate solicita judecarea în lipsă, instanța având obligația de soluționare a cauzei în lipsa părții care a formulat o asemenea cerere și chiar în lipsa ambelor părți.
Acest text de lege nu înlătură însă aplicabilitatea dispozițiilor art.129 alin.1 Cod procedură civilă, prin care se arată că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art.723 alin.1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.
În acest context, dispozițiile art.1551Cod procedură civilă nu sunt obligatorii pentru instanțe întrucât textul folosește sintagma "instanța poate suspenda judecata", iar în prezenta cauză, care de altfel a debutat în anul 2003, erau incidente dispozițiile art.170 Cod procedură civilă, care reprezintă un text imperativ pentru instanță.
Potrivit acestor dispoziții, când s-a încuviințat o cercetare locală, expertiză sau dovadă cu martori, partea care a propus-o (în speță, recurenta - reclamantă) este obligată ca în termen de 5 zile de la încuviințare, să depună suma statornicită de instanță pentru cheltuielile de cercetare, sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului, față de dispozițiile legale imperative arătate anterior, Curtea constată că prin încheierea din ședința publică de la 16.01.2009, când niciuna din părți nu s-a prezentat, instanța, în temeiul rolului activ a încuviințat proba cu înscrisuri și cu expertiză topografică.
În acest sens, a stabilit în sarcina apelantului - recurent obligația achitării unui onorariu de expert în cuantum de 1.000 lei, menționându-se atât în încheiere cât și în dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 24 dosar apel) obligația de plată în termen de 5 zile, conform art.170 Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din probă.
Rezultă, așadar, că atât obligația de plată în ceea ce privește cuantumul cât și a termenului de achitare au fost aduse la cunoștință în mod explicit recurentului prin citația ce a fost înmânată la 28.01.2009, în același timp făcându-i-se cunoscută și sancțiunea decăderii din această probă.
Față de această situație de fapt, instanța nu putea să evite aplicarea sancțiunii decăderii din probă, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, dispozițiile art.170 Cod procedură civilă sunt imperative și nu dispozitive, instanța aducându-le la cunoștința recurentului tocmai pentru a preveni o asemenea sancțiune.
Cererea expertului de amânare a cauzei este lipsită de relevanță câtă vreme dispozițiile legale menționate anterior sunt prevalente în cauză, prezenta cauză fiind înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești încă din 09.01.2003, iar cu ocazia soluționării primului fond al cauzei s-a reținut faptul că cererea este nedovedită în condițiile în care reclamantul - recurent nu a înțeles să solicite proba cu expertiză.
Față de această împrejurare, chiar în condițiile solicitării judecării în lipsă, recurenta trebuia să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de art.129 alin.1 Cod procedură civilă și să depună ordinul de plată nr.41/03.02.2009 la grefa instanței, astfel cum îi revenea obligația.
Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, cu referire la dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.1551Cod procedură civilă, art.129, art.170, art.201 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - reclamant ORAȘUL prin PRIMAR, împotriva deciziei civile nr.192 A din 13.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
.
2 ex./17.02.2010
TB-3 -;
Jud.B -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana
