Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 155/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 155
Ședința publică de la 10 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2035 din 31.10.2007 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamantului-apelant au avut loc în ședința publică din data de 03.10.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, pentru ca apărătorul titular al apelantului să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi.
La dosar s-au depus prin serviciul de registratură concluzii scrise formulate de avocat pentru apelant.
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față;
Reclamantul a chemat în judecată Agenția Domeniilor Statului și a solicitat instanței să dispună restituirea în deplină proprietate și liniștită posesie a suprafețelor de teren situate în satul, comuna, județul I, anume:
- 289 ha + 29 ha arabil, 5,70 ha fânaț, 30 ha - fânaț, 5 ha grădini - terenuri ce au aparținut autorului său, dr.;
- 275 ha arabil, 6 ha fânaț, 51 ha - fânaț, 10 ha - grădini - terenuri ce au aparținut autorului său,.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în urma decesului bunicului său - prof. univ. dr. - bunurile acestuia au fost împărțite între succesori și anume, între, -, -, -.
În conformitate cu certificatul nr. 2196/24.04.1993 emis de Ministerul d e Interne - Direcția Generală a Arhivelor Statului I - terenurile revendicate figurau în Dosarul nr.3/1949, fiind deținute cu titlu de proprietate de autorii reclamantului. În urma decesului autorilor ( ) la data de 10.1.1968 și la data de 21.03.1974, întreaga masă succesorală a revenit reclamantului. Terenurile nu au ieșit niciodată din patrimoniul familiei, au fost preluate de statul comunist abuziv în anul 1945, fără titlu valabil, fără plata unei despăgubiri juste și echitabile, în disprețul absolut al reglementărilor legale în vigoare.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 480, art. 481 Cod civil, art. 112 Cod procedură civilă, art. 41 și art. 21 din Constituția României din 1991, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A invocat, de asemenea, dispozițiile art. 15 lit. r din Legea 146/1997 referitoare la acțiunile scutite de la timbraj.
În dovedirea pretențiilor formulate, reclamantul a invocat proba cu înscrisuri, martori, expertiză topografică și interogatoriul pârâtei. În cadrul probei cu înscrisuri, a depus la dosar, în copie: certificatul de moștenitor nr. 850/1974, respectiv nr. 104/1997, declarația autentificată sub nr. 655/1997, certificatul nr. 2196/24.04.1993 eliberat de Ministerul d e Interne - Direcția Generală a Arhivelor Statului - Serviciul
Prin întâmpinare, pârâtul solicitat respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată, a invocat excepția netimbrării acțiunii și excepția inadmisibilității.
Prin sentința civilă nr. 1124 din 09.05.2007, Judecătoria Pașcania admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Iași.
Pronunțând această sentință, judecătoria a reținut că prin cererea introductivă la instanță, reclamantul a solicitat revendicarea mai multor suprafețe de teren, apreciind că valoarea acestora este de 2.100.000 lei (RON).
Interpretândper contrarioprev. art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă, rezultă că sfera de competență a unei judecătorii - în speță, judecătoria d e la locul situării imobilului - cuprinde, în materie civilă cererile a căror valoare nu depășește 500.000 lei (RON), Pentru cererile având obiectul de o valoare de peste 500.000 lei (RON) competența de judecată în primă instanță aparține tribunalului.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 2035 din 31.10.2007, a respins acțiunea promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul solicită obligarea ADS la restituirea în deplină posesie și proprietate a următoarelor suprafețe de teren situate în satul, comuna Județul
- suprafața de 289 ha + 29 ha teren arabil, 5,70 ha fânețe, 30 ha islaz și fânețe și 5 ha grădini care au aparținut autorului său
- suprafața de 275 ha teren arabil, 6 ha fânețe, 51 ha islaz fânețe și 10 ha grădini care au aparținut autorului său.
Temeiul de drept al prezentei cereri de chemare în judecată este art. 480, 481 Cod civil, invocând și prev. art. 15 lit. r, din Legea nr. 146/1997 referitoare la acțiunile exceptate de la timbraj.
Pentru reconstituirea dreptului de proprietate a terenurilor cu destinație agricolă există legi speciale de la care nu se poate deroga ( Legea nr. 18/1990 cu modificările și completările ulterioare, legea nr. 1/ 2000 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 247/ 2005).
acestor acte normative au reglementat modalitatea și condițiile prin care se pot reconstitui suprafețele de teren preluate abuziv de către stat în perioada 1945- 1989.
Față de Codul civil, care prin dispozițiile art. 480 stabilește regula generală de dobândire a proprietății, Legile fondului funciar sunt acte normative speciale care reglementează redobândirea sau dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, instituind o anumită procedură administrativă, fiind emisă tocmai în scopul îndreptării nedreptăților înfăptuite în perioada 1945-1989, iar, în dreptul R operează și se aplică în principal norma specială potrivit principiului "specialia generalibus derogant".
Acțiunea reclamantului este nefondată având în vedere că aceasta a beneficiat de prevederile legilor speciale privind fondul funciar emițându-i-se două titluri de proprietate, titlul nr. -/ 06.03.2001 pentru suprafața de 5 ha teren agricol și titlul nr. -/ 06.03.2001 pentru suprafața de 90 ha teren agricol.
Astfel, dispozițiile actelor normative care reglementează modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate către persoanele îndreptățite a terenului aflat în extravilanul localităților au prioritate față de prevederile dreptului comun, în acest sens fiind și practica judiciară.
Constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care au intrat în patrimoniul statului nu se poate face decât în termenele, condițiile și după procedurile prevăzute de Legile fondului funciar și nu în condițiile acțiunii în revendicare pe dreptul comun.
Atât reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, cât și stabilirea dreptului de proprietate privată asupra acestuia, se fac după procedura prev. de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 și celelalte acte normative care reglementează fondul funciar, fără ca acei ce pretind constituirea dreptului de proprietate, să aibă o altă cale de a acționa în judecată, adică aceea a revendicării directe.
Pe de altă parte, potrivit art. 6 din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia fac parte din domeniul public sau privat al Statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie - 22 decembrie 1989 dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
În speță, nici prin redactarea motivelor cererii de chemare în judecată cât și prin probatoriul administrat, nu se face dovada că imobilul, a trecut în proprietatea statului cu sau fără titlu valabil.
Reclamantul a declarat apel considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului, el susține că hotărârea apelată a fost pronunțată în disprețul absolut al prevederilor legale aplicabile (dispoziții constituționale și ale ) care garantează și ocrotesc dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil și accesul liber la justiție, precum și cu ignorarea probelor administrate în cauză și a pronunțărilor cu privire la dezlegarea excepțiilor invocate în cursul procesului.
Apelantul afirmă că, deși prin încheierea de ședință din 05.09.2007 s-au respins excepțiile netimbrării și inadmisibilității acțiunii, considerentele invocate de pârâtă în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii se regăsesc, însă, în mod surprinzător, în motivarea hotărârii date, deși instanța a constatat că acțiunea este nefondată și nu inadmisibilă.
Susține apelantul că, prin acțiunea promovată, a invocat un drept fundamental al omului - dreptul de proprietate, iar acțiunea în revendicare este tocmai instrumentul juridic prin care proprietarul își poate apăra acest drept.
Conform art. 3 Cod civil, judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.
Acțiunea în revendicare promovată are în vedere faptul că proprietatea este un drept asupra unui lucru, în virtutea căruia lucrul este supus în mod exclusiv și perpetuu la puterea unei persoane sau a celor ce îl dobândesc de la ea și care se manifestă prin facultatea de a servi, a se bucura și a dispune în mod liber de acel lucru.
Apelantul învederează că el nu a renunțat niciodată la dreptul său de proprietate și nici nu a dispus în vreun fel în favoarea statului român cu privire la imobilul revendicat, ci, dimpotrivă, statul comunist,nesocotind legea și Constituția, a preluat abuziv, fără titlu, fără plata unei juste și prealabile despăgubiri, terenul ce formează obiectul acțiunii în revendicare.
Afirmă apelantul că, prin ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a protocoalelor adiționale la aceasta, prin Legea nr. 30/1994, nu numai că respectarea Protocolului nr. 1 devenit obligatorie pentru statul român, dar aplicarea prevederilor sale are și caracter prioritar, conform art. 20 din Constituție.
Prin ignorarea totală a acestor prevederi legale, s-a încălcat grav dreptul de acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituția României și art. 3 Cod civil, iar din prisma art. 6 alin. 1 din, limitarea adusă acestui drept afectează însăși substanța dreptului de proprietate.
reclamantul că instanța de fond a reținut greșit că, din probatoriul administrat, nu s-a făcut dovada că imobilul ar fi trecut în proprietatea statului, cu sau fără titlu valabil, adică a împrejurării că terenul ar fi ieșit din proprietatea reclamantului, însă actele nr. C 2577/30.08.2007 și nr. C 2578/30.08.2007 dovedesc modul de trecere în proprietatea statului a terenului revendicat.
Mai susține apelantul că, dacă nu s-ar fi făcut dovada unei preluări abuzive, în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/1997, o acțiune în revendicare ar fi trebuit să fie timbrată la valoare,însă, instanța a respins excepția netimbrării considerând că terenurile revendicate au fost preluate în mod abuziv de către statul comunist de la foștii proprietari în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.
Agenția Domeniilor Statului a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, deoarece sentința tribunalului a fost dată cu respectarea prevederilor legale.
Susține intimata că, așa cum se menționează în cuprinsul hotărârii atacate, reclamantul a beneficiat de prevederile legilor speciale privind fondul funciar, în acest sens emițându-i-se titluri de proprietate pentru suprafața totală de 95 ha teren, iar prevederile acestor legi speciale au prioritate față de dreptul comun.
La termenul de judecată din 03.10.2008, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, apelantul a susținut că el revendică un imobil preluat abuziv de statul român și atât dreptul său de proprietate, cât și proba acestui drept (titlul de proprietate) trebuie analizate prin prisma noțiunii de preluare abuzivă, această analiză impunându-se datorită faptului că imobilul revendicat a fost preluat de stat fără plata unei juste și prealabile despăgubiri, în disprețul absolut al dispozițiilor legale în vigoare (Constituția).
Apelantul a arătat că ambele instanțe (de fond și de apel) au apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 15 lit. "r" din Legea nr. 146/1997, în condițiile în care se revendică un imobil preluat abuziv de statul comunist în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Apelantul afirmă că, în susținerea cererii de chemare în judecată, în cadrul probei cu înscrisuri administrate în cauză, a depus acte care atestă calitatea de proprietar al autorului său asupra imobilului revendicat, acte care atestă calitatea sa de moștenitor și acte care atestă faptul că imobilul revendicat a fost preluat în mod abuziv de statul comunist (certificatele de moștenitor nr. 850/1974 și nr. 104/1997, declarații de notorietate date de și; certificat nr. 2196/1993 eliberat de Ministerul d e Interne - Direcția Generală a Arhivelor Statului; adresa nr. 2821/19.10.2007 emisă de Primăria comunei, adresele nr. C 2577/30.08.2007 și nr. C 2578/30.08.2007 emise de Ministerul Internelor și reformei Administrative - Arhivele Naționale - Direcția Județeană N,plus tabelele cuprinzând proprietarii din județul R care au avut, la data exproprierii, peste 50 ha teren; titlurile de proprietate nr. 139.458/2001 și nr. 139.459/2001.
Apelantul mai susține că legislația în vigoare reglementează modalitatea în care se probează dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de statul comunist, după cum urmează: art. 6 din Legea nr. 1/2000; art. 11 din Legea nr. 18/1991; art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Conform acestor legi, proba dreptului de proprietate se face nu numai cu un titlu translativ de proprietate, ci și cu alte mijloace de probă, printre care se numără și actul de preluare sau un act care emană de la o autoritate a statului și care atestă faptul că a existat o expropriere.
Apelantul pretinde că în materia ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privința dovedirii dreptului de proprietate nu se impune o astfel de dovadă numai prin înscris autentic de înstrăinare fiind admisibile și alte mijloace de probă, important fiind de stabilit dacă bunul, preluat de stat, a aparținut autorilor săi.
Învederează apelantul că, potrivit art. 6 din, sistemul european de protecție a drepturilor omului nu are în vedere numai sursa convențională, ci și sursa jurisprudențială, care o completează pe prima formând un bloc de convenționalitate.
Apelantul consideră că, fiind vorba de un imobil preluat abuziv de stat, el trebuie să-și dovedească această calitate de fost proprietar deposedat abuziv de bunul său tocmai față de stat iar acesta i-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, precum și faptul că acest imobil a fost preluat abuziv, pârâta necontestându-i calitatea de proprietar.
Apelantul mai arată că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu își păstrează calitatea de proprietar avută la data deposedării.
Agenția Domeniilor statului a lăsat la aprecierea instanței de apel excepția lipsei calității procesuale active.
Pronunțându-se cu prioritate asupra acestei excepții, conform art. 137 Cod procedură civilă, instanța apreciază că reclamantul-apelant nu și-a legitimat calitatea procesuală activă în prezenta cauză.
Astfel, curtea reține că, prin cererea cu care a investit instanța de fond, reclamantul - în calitate de moștenitor al def. și - a revendicat, în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului următoarele suprafețe de teren:
- 318 hectare - teren arabil, 5,70 hectare - fânaț, 30 hectare - fânaț, 5 hectare - grădini ce au aparținut def.;
- 275 ha - teren arabil, 6 ha - fânaț, 51 - hectare fânaț, 10 ha - grădini, ce au aparținut def..
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamantul a susținut că, în anul 1945, terenurile autorilor săi au fost preluate abuziv și fără titlu valabil de către statul comunist, printr-un act arbitrar, în disprețul absolut al reglementărilor legale în vigoare și că legile speciale privind retrocedarea terenurilor agricole limitează dreptul de proprietate în ceea ce privește suprafețele de teren retrocedate.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480, 481 Cod civil, ale art. 112 Cod procedură civilă, pe cele ale art. 15 litera "r" din Legea nr. 146/1997, precum și pe prevederile art. 6 și 13 din și ale art. 21 din Constituția României.
Raportat la cererea de chemare în judecată, Curtea constată că instanța de fond a fost investită cu o acțiune în revendicare, pe calea dreptului comun.
Acțiunea în revendicare este o acțiune reală, deoarece poate fi promovată împotriva oricărei persoane care încalcă dreptul de proprietate și are un caracter petitoriu, deoarece pune în discuție însăși existența dreptului de proprietate.
Aceasta înseamnă că cel care revendică un bun trebuie să facă dovada dreptului său de proprietate. Curtea apreciază că, indiferent dacă dreptul de proprietate provine dintr-un act juridic (vânzare, donație, etc.) sau dintr-un fapt juridic (uzucapiune, ocupațiune, etc.) sarcina probei revine tot reclamantului, conform art. 1169 Cod civil.
În prezenta cauză, reclamantul a dovedit că este moștenitor testamentar al def., conform certificatului de moștenitor nr. 850/1974 eliberat de notariatul de Stat Local al Sectorului 3 B (fila 6 - dosar fond) și moștenitor legal al def. și, conform certificatului de moștenitor nr. 104/1997 (fila 7 - dosar fond).
Declarația extrajudiciară a martorilor și atestă faptul că a fost una și aceeași persoană cu, împrejurare care nu a fost contestată nici de către pârâta-intimată din prezenta cauză.
Certificatul nr. 2196 din 24.04.1993 eliberat de Ministerul d e Interne - Direcția Generală a Arhivelor Statului (fila 9 dosar fond) atestă că-n dosarul nr. 3/1945 "Tabelul cu suprafața moșiilor proprietăți mari din comuna " figurează, la numărul curent 2, dr. cu suprafața de 289 ha + 79 ha arabil; 5,70 ha fânaț; 30 ha fânaț; 6 ha grădini; 48 ha păduri; total 457,70 ha, iar la numărul curent 3, figurează numitul din, cu suprafețele: 275 ha + 50 ha arabil; 6 ha fânaț; 51- 50 ha fânaț; 4- 10 ha grădini; 96 ha păduri.
legalizate din "Tabelul cuprinzând proprietarii din județul R care au avut, la data exproprierii, peste 50 ha - Camera Agricolă R - Reformă Agrară" din Anul 1946 și înaintate reclamantului de Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Arhivele Naționale - Direcția Județeană N prin adresele nr. C 2577 din 30.08.2007 și nr. C 2578 din 30.08.2007 (filele 25-28 dosar fond) certifică faptul că avea, înainte de reforma agrară, suprafața totală de 409 ha, din care s-au expropriat 359 ha și i-au rămas în proprietate 50 ha, iar avea suprafața totală de 356 ha, din care i s-a expropriat suprafața de 305 ha, iar 50 ha i-au rămas în proprietate.
Din adresa nr. 2821 din 19.10.2007 înaintată la cererea reclamantului de către Primăria comunei, județul I rezultă că în evidențele acesteia nu există documente care să ateste amplasamentul suprafețelor ce au aparținut def. și, dar din discuțiile purtate cu sătenii mai în vârstă a rezultat că terenurile respective s-au aflat după linia CFR și deasupra "", care, astăzi, se află la comuna
Din coroborarea acestor înscrisuri, Curtea constată că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate al autorilor săi printr-un mod originar de dobândire sau prin titlu.
Curtea mai reține că proba deplină, absolută a dreptului de proprietate o constituie modurile originare de dobândire a proprietății, în timp ce titlurile constituie doar mijloace relative de probă.
Astfel, titlurile, fie translative, fie declarative au caracterul unor prezumții simple ale dreptului de proprietate, deduse din însăși existența lor, existență ce nu a fost probată în cauza dedusă prezentei judecăți.
Susținerea apelantului referitoare la faptul că modalitatea de probare a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de statul comunist este reglementată prin legislația în vigoare: art. 6 din Legea nr. 1/2000, art. 11 din Legea nr. 18/1991 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi primită, deoarece prevederile legale menționate se aplică în cadrul procedurilor speciale de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de statul român și nu în cadrul procedurilor angajate pe calea dreptului comun.
Împrejurarea că atât instanța de fond, cât și cea de apel au constatat că demersul judiciar al reclamantului-apelant este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 15 lit. "r" din Legea nr. 146/1997, nu poate duce la concluzia că acesta și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului pretins a fi preluat abuziv de către statul român, atâta vreme cât, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar temeiul de drept al scutirii a fost stabilit în raport de motivele de fapt invocate în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel.
Este adevărat că, - potrivit afirmațiilor apelantului - invocând preluarea abuzivă a terenurilor de către satul comunist, trebuia să dovedească, în speță, calitatea de proprietari a autorilor săi asupra terenurilor de care au fost deposedați abuziv de către statul român, însă dovada nu a fost făcută, conform celor mai sus expuse.
Curtea mai constată că, în cadrul procedurii speciale instituite de Legea nr. 18/1991, s-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafața de 95 ha teren pe teritoriul comunei, județul I, însă aceasta nu însemnă că pârâta-intimată din prezenta cauză i-ar fi recunoscut dreptul de proprietate și pentru terenul revendicat, pe calea dreptului comun, câtă vreme terenul ce formează obiectul revendicării nu a putut fi individualizat și nu s-a stabilit modalitatea de dobândire.
Nu poate fi primită nici susținerea apelantului referitoare la încălcarea art. 6 din, care garantează dreptul la un proces echitabil, deoarece legiuitorul național are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, conform art. 125 alin. 3 din Constituția României, astfel că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru prestabilit de legislația națională, cu respectarea anumitor exigente, între care și obligația reclamantului de a-și proba pretențiile, potrivit prevederilor art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă.
Potrivit jurisprudenței, (obligatorie pentru statele semnatare ale Convenției, în egală măsură ca și normele acesteia),pentru ca dreptul reclamantului să fie protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la. este necesar ca bunul să fie actual, iar calitatea de titular al dreptului să-i fie recunoscută printr-o hotărâre judecătorească sau pe calea unor măsuri legislative de restituire concretizând în patrimoniul părții existența unei speranțe legitime de redobândire a bunului în materialitatea sa.
Constatând că reclamantul nu și-a legitimat calitatea de proprietar al terenurilor revendicate, Curtea, în baza art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul și va schimba în tot sentința atacată.
Se va respinge acțiunea promovată de în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2035 din 31.10.2007 a Tribunalului Iași, sentință pe care o schimbă în tot.
Respinge acțiunea civilă promovată de în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi - 10.10.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
07.11.2008
2 ex.-
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Elena Gheorghiu
