Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 156/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.156/2008-
Ședința publică din 05 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamantul din A,-, Cod poștal -, jud. A, în contradictoriu cu intimații pârâți din, sat, nr.304, Cod poștal -, jud. B și din comuna, sat, nr.90, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 757/A din 14 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr- prin care a fost schimbată în totalitate sentința civilă 255 din 30.05.2006 pronunțată de Judecătoria Salonta, în dosar nr.434/2002, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul reclamant personal și reprezentat de avocat în baza împuternicirii avocțiale nr.521 din 07.01.2008 emisă de Baroul Bihor și intimatul pârât personal, lipsă fiind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că prezentul recurs este legal timbrat cu suma de 19 lei prin chitanțele nr.292-1-30 din 19.10.2007, nr.309-1-94 din 05.11.2007 și nr.292-1-29 din 19.10.2007 toate emise de Primăria Municipiului O - Direcția Finanțe Locale și timbru judiciar în valoare de 1,50 lei, că la data de 18.01.2008 a parvenit la dosar prin registratura instanței, note scrise din partea recurentului reclamant, după care:
Intimatul pârât depune la dosar certificatul fiscal nr.1320 din 04.II.2008 emis de Comuna - Impozite și taxe și titlul de proprietate nr.3383 din 10.08.2007. Învederează instanței că nu are datorii la fisc și va depune la dosar înscrisuri privind întabularea titlului de proprietate. Solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Judecătoria Salonta, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxă de timbru. În motivare arată că, recurentul reclamant are două iugăre de teren care corespunde suprafeței de 54 ari, suprafețe ce sunt bine determinate și pe care le folosește intimatul. Precizează că, recurentul reclamant este proprietar tabular asupra acestei suprafețe, actul de punere în posesie a acestuia având rolul de a materializa și determina locul situării fiecărui teren. Învederează că sunt terenuri bine determinate, a fost împroprietărit în baza Legii 18/1991, dar cu ocazia punerii în posesie nu a fost cazul să se bată Ť. deoarece terenul este bine determinat.
Intimatul pârât solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată în sumă de 30 Ron, reprezentând contravaloarea zilei de muncă. În motivare arată că, nu folosește nici o suprafață din terenul indicat de către recurentul reclamant, acesta folosind terenul primit de la bunicii săi.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 255/2006 pronunțată de Judecătoria Salonta în dosar nr.434/2002 s-a admis excepția invocată de pârâți privind prescripția dreptului reclamantului la acțiune referitoare la despăgubirile aferente perioadei cuprinsă între anul 1997 și luna august 1999, s-a admis ca fondată acțiunea precizată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și și pe cale de consecință, s-a dispus obligarea pârâților să achite reclamantului suma de 500 lei fiecare, reprezentând despăgubiri rezultate din neuzul suprafețelor de teren situat în locul denumit nr. top 823/2 din CF. 1391 și respectiv locul denumit nr. top 575 din CF. 1527 aferent perioadei cuprinsă între august 1999 și până la pronunțarea hotărârii. De asemenea s-a dispus obligarea pârâților să lase în deplină liniște și posesie a reclamantului terenurile identificate mai sus.
Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria Salontaa reținut că reclamantul în calitate de moștenitor testamentar al def. este proprietar asupra cotei de 1845/29846 părți din nr. top 575 din CF. 1527 și a cotei de 4645/9194 părți din nr. top 823/2 din CF 1391, suprafețe de teren înscrise în titlul de proprietate nr.1846/1999 a cărui valabilitate a fost constatată în mod irevocabil de Curtea de APEL ORADEA. Întrucât pârâții folosesc abuziv aceste suprafețe de teren, instanța de fond în baza disp. art. 480 cod civil și art. 998 cod civil a dispus obligarea pârâților să lase reclamantului în deplină și liniștită posesie terenurile în discuție și să-l despăgubească pe reclamant pentru neuzul suprafețelor de teren în perioada august 1999 și până la pronunțarea hotărârii cu o sumă de 500 lei fiecare, rezultată dintr-un contract de asociere în participațiune. De asemenea, Judecătoria Salontaa constatat că dreptul la acțiune al reclamantului pentru perioada anterioară termenul de 3 ani de la data introducerii acțiunii este prescrisă în baza disp. art. 1 și 3 din Decretul nr.167/1958.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal, apelanții și au declarat apel solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.
Prin decizia civilă nr.757/A din 14 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în doar nr- a fost admis ca fondat apelul civil formulat de apelanții. în nr.304, jud. B și. în nr.90, jud. B în contradictoriu cu intimatul. A str. - nr.2. jud. A, împotriva sentinței civile nr. 255 din 30.05.2006 pronunțată de Judecătoria Salonta pe care a schimbat-o în tot în sensul că, a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și. A fost obligat intimatul la cheltuieli de judecată în cuantum de 900 lei în favoarea apelanților.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Intimatul este moștenitorul testamentar al def. așa cum rezultă din certificatul de legatar nr.77/2000 întocmit de BNP I & aflat la fila 3 dosar fond. În această calitate intimatul este proprietar asupra cotelor de 1845/29846 părți din terenul înscris în CF. 1527, nr. top 575 și respectiv asupra cotei de 4645/9194 părți din terenul înscris în CF. 1391, nr. top 823/2, terenuri care sunt înscrise în titlul de proprietate nr.1846/1999 eliberat pe numele defunctei.
Prin acțiunea formulată intimatul solicită obligarea pârâților să-i lase în deplină posesie terenurile asupra cărora este coproprietar și obligarea pârâților la despăgubiri ca urmare a neuzului suprafețelor de teren. Prin urmare obiectul cauzei îl reprezintă acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, astfel cum a fost definită în literatura de specialitate, acțiunea în revendicare.
Întrucât intimatul este coproprietar asupra terenurilor în discuție, acesta deține o cotă parte ideală, abstractă, matematică din dreptul de proprietate. Prin urmare, până la ieșirea din indiviziune intimatul nu deține un drept exclusiv asupra unei porțiuni clar determinată din întreaga suprafață de teren aflată în coproprietate.
Față de aceste considerente acțiunea în revendicare imobiliară pentru a fi admisibilă trebuie pornită de toți coproprietarii.
În caz contrar nu se poate statua că pârâții ocupă în mod abuziv porțiunea de teren care i-ar reveni intimatului în urma ieșirii din indiviziune.
În consecință, instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea în revendicare formulată de coproprietarul câtă vreme nu s-a realizat partajul pentru a se putea stabili dacă pârâții ocupă porțiunea de teren care i-ar reveni reclamantului în urma partajului.
Față de aceste considerente, tribunalul văzând în drept și dispozițiile art.296 cod procedură civilă a admis apelul formulat și a schimbat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii în revendicare ca inadmisibilă.
Ca o consecință a respingerii acțiunii în revendicare a fost respins și capătul de cerere privind plata de despăgubiri rezultate din neuzul terenului revendicat.
În baza art. 274 cod procedură civilă a fost obligat intimatul la 900 lei cheltuieli de judecată în favoarea apelanților.
Împotriva acestei decizii în termen a formulat recurs reclamantul, care a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâților și păstrării în tot a sentinței de fond.
În motivarea recursului s-a susținut în esență că este admisibilă acțiunea în revendicare, terenurile reclamantului și a pârâților sunt bine delimitate și de asemenea și despăgubirile au fost corect acordate de instanța de fond, reclamantul nu a folosit suprafața ce i se cuvenea din imobilele din litigiu.
Intimatul s-a opus admiterii recursului.
Analizând hotărârile recurate prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că în parte recursul este fondat.
Cu privire la acțiunea în revendicare formulată de reclamant, aceasta a fost corect respinsă de instanța de apel, părțile fiind coproprietare asupra imobilelor înscrise în CF. 1391 și 1527.
Criticile recurentului prin care se invocă inexistența coproprietății sunt nefondate.
Astfel, deține cota de 1845/29846 din imobilul înscris în CF. 1527 respectiv cota de 4645/9291 din imobilul înscris în CF. 1391, fiind astfel coproprietar în cote părți ideale cu pârâții.
Acțiunea în revendicare formulată de un proprietar contra coproprietarilor asupra aceluiași imobil este inadmisibilă, cum corect a reținut și Tribunalul Bihor.
Este fondat recursul reclamantului în ce privește obligarea pârâților la despăgubiri pentru folosul de tras aferent cotelor părți din imobilele din litigiu, asupra cărora este proprietar.
Pârâții nu au contestat că folosesc în întregime aceste imobile prin însăși opunerea lor la admiterea acțiunii reclamantului au confirmat exercitarea posesiei și folosinței asupra cotelor părți ce revin recurentului.
Cuantumul despăgubirilor se poate dovedi cu orice mijloc de probă, Curtea apreciind că înscrisurile depuse în acest sens de reclamant sunt utile și relevante pentru calculul despăgubirilor ce i se cuvin.
Prin urmare, instanța de fond în mod corect a obligat pe pârâți la despăgubiri civile ce reprezintă contravaloarea fructelor culese de pârâți și produse pe terenurile proprietatea recurentului.
Pentru aceste motive în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, se va admite recursul reclamantului, se va modifica în parte decizia Tribunalului Bihor, în sensul că se va menține dispozițiile sentinței Judecătoriei Salonta, cu privire la obligarea pârâților la despăgubiri civile.
În baza art. 276 Cod procedură civilă, urmare a admiterii în parte a recursului va obliga pe pârâți la 200 lei cheltuieli parțiale de judecată în recurs, în favoarea recurentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 alineat 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul introdus de reclamantul din A,-, Cod poștal -, jud. A, în contradictoriu cu intimații pârâți din, sat, nr.304, Cod poștal -, jud. B și din comuna, sat, nr.90, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 757 din 14 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte.
Respinge capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamantul privind revendicarea imobilelor înscrise în CF. 1391 și 1526.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pe intimați la 200 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 05 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
Red.dec.R /28.02.2008
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./28.02.2008, Ex.2
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena