Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 156/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 156/2008
Ședința publică de la 09 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară
JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc
JUDECĂTOR 3: Daniela Mărginean
Grefier -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamantele și împotriva deciziei civile nr. 18/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus originalul concluziilor scrise transmise pe fax la termenul anterior de către DGFP Sibiu în numele și pentru intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și o adresă din partea recurentelor prin care arată că susțin cererea de recurs așa cum a fost formulată.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și având în vedere solicitarea de judecare în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin Sentința civilă nr. 1014/27 martie 2007 Judecătoriei Mediașs -a respins acțiunea civilă formulată de reclamantele reprezentată de mandatar, și împotriva pârâților Primăria orașului Dumbrăveni, Consiliul local Dumbrăveni și Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, având ca obiect despăgubiri.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantele au pretins obligarea pârâților la plata de daune materiale, pe o perioadă de 55 ani, reprezentând: despăgubiri materiale și morale pentru imobilele din Dumbrăveni,- și- nr. 7-9 și anume: chiria, dobânzi, dobândă la dobândă, uzura construcțiilor, distrugerea, degradarea și vandalizarea imobilului din-, paguba rezultată din vânzarea sub prețul pieței a imobilelor, precum și daune morale.
-//-
Instanța de fond a reținut că imobilele au aparținut părinților reclamantelor și că le-au fost restituite prin sentința civilă nr. 5410/2002 a Judecătoriei Mediaș, modificată prin decizia nr. 553/2003 a Tribunalului Sibiu. Procesele verbale de predare primire s-au încheiat, cu fostul deținător al imobilelor, Primăria Dumbrăveni, la 8.12.2004 și 18.02.2005.
Instanța de fond a mai reținut că s-a făcut dovada existenței aos erie de degradări la ambele imobile. S-a reținut că solicitările reclamantelor privind plata uzurii imobilelor retrocedate, a degradării, vandalizării și distrugerii imobilului din-, precum și vânzarea sub prețul pieței a imobilului din- sunt total nefondate și contrazise de depoziția martorului, fost chiriaș al imobilului din str. - și actualul proprietar.
S-a mai reținut că instanța a admis efectuarea unei expertize tehnice imobiliare și a uneia contabile, la care, mai apoi, reclamantele au renunțat. Instanța a opinat că pretențiile reclamantelor, ca pârâții să fie obligați la plata celor două expertize, nu are suport legal, întrucât probele au fost solicitate de ele, și în temeiul dispozițiilor art. 1169 Cod civ. lor le revine obligația de a dovedi cele solicitate prin acțiune.
În aceste condiții pretențiile reclamantelor nu au fost dovedite, iar capătul de cerere vizând dobânda la dobândă este inadmisibil.
În concluzie, raportat la prevederile dreptului comun, pretențiile reclamantelor nu au fost dovedite, iar prevederile Legii nr. 10/2001 fac referire doar la distrugerile și degradările cauzate imobilelor de la data intrării în vigoare a legii și până la predarea lor efectivă, aspecte ce trebuie dovedite cu expertize tehnice,care să constate starea imobilului la data predării efective și nu ulterior.
Cum prevederile legale menționate nu fac referire și la uzura imobilelor, instanța de fond a apreciat că solicitările reclamantelor în acest sens exced prevederilor legale.
Nici cererea privind daune morale nu a fost găsită de instanța de fond ca fiind întemeiată, motivându-se prin aceea că ele nu trebuie privite ca un mijloc de îmbogățire și că legiuitorul a încercat să repare suferințele morale aduse celor ale căror imobile au fost naționalizate, atât prin retrocedarea lor, cât și prin plata eventualelor despăgubiri, care însă trebuie să se circumscrie dispozițiilor legale.
Împotriva acestei sentinței au declarat recurs (calificat de instanță drept apel) reclamantele solicitând casarea sentinței și, rejudecând, admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Ulterior, prin cererea înregistrată la tribunal la data de 9 august 2007 ( 33 și urm.), care se constituie și într-o dezvoltare a motivelor de apel, reclamantele au solicitat casarea cu trimiterea cauzei pentru a fi rejudecată de prima instanță.
În motivarea apelului s-a arătat că respingerea acțiunii este netemeinică și nelegală.
-//-
Astfel, instanța de fond nu le-a comunicat hotărârea în termenul de 30 de zile, ci numai după ce a fost solicitată în acest sens. În plus, pronunțarea în cauză a fost amânată mai multe termene.
A fost încălcat principiul dreptului la apărare, cel al egalității părților în proces, iar soluționarea cauzei a fost mult tergiversată, toate aceste aspecte fiind arătate pe larg în cuprinsul cererii de recuzare a judecătorului de la fond. Încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorului care a soluționat cauza este nulă absolut, fiind soluționată de un judecător răzbunător și imparțial, interesat în cauză.
Instanța de fond nu a lecturat toate înscrisurile depuse de reclamante la dosar, aspect ce rezultă din aceea că nu a reținut majorarea pretențiilor reclamantelor privind daunele morale de la 4000 euro la 20.000 euro, nu amintește de calculul daunelor materiale refăcut și în care se precizează că el este parte integrantă din pretențiile ce formează obiectul acțiunii, anume: 398.440 lei daune materiale și 67.466 lei daune morale.
Deși Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001 și deși s-au dovedit degradările existente la cele două imobile, instanța de fond a respins nejustificat aceste pretenții ca nedovedite (pentru perioada de la intrarea în vigoare a legii și până la predarea imobilelor), deși s-au făcut probe în acest sens.
În mod greșit instanța de fond a reținut că nu se poate acorda dobândă la dobândă, în condițiile în care art. 1089 Cod civ. permite aceasta.
Declarația martorului, pe care instanța și-a întemeiat respingerea acțiunii, a fost luată sub presiune, aspect dovedit de contrazicerile cu declarația autentică a aceleiași persoane, care reprezintă anexa 8 la acțiune.
În drept au mai fost invocate disp. art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr. civ. dispozițiile Legii nr. 112/1995, ale Legii nr. 10/2001, decizia Curții Constituționale nr. 73/1995, prevederile Codului civil și jurisprudența CEDO, Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și aquis-ul comunitar.
Prin adresa din 9 august 2007, prin care s-a solicitat casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, reclamantele apelante înfățișează pe larg, pretențiile lor.
În ceea ce privește dovedirea acestora, se arată de către apelante, că există mai multe posibilități de calculare a valorii imobilelor, chiar și fără expertizele ordonate în cauză, însă instanța de fond a respins cererile de despăgubire fără să țină cont de probele administrate.
Prin impunerea unui onorariu de expert exorbitant s-a încălcat dispoziția CEDO din cauza Weissman c/a României, unde s-a reținut că taxa de timbru trebuie stabilită având în vedere posibilitățile de plată ale părții, concepție ce trebuie aplicată și în privința onorariului de expert.
Instanța de fond nu a acceptat cererea de acvirare a dosarului 4220/2005 a Judecătoriei Mediaș, cu care se putea dovedi reaua credință a pârâților în repararea imobilelor.
-//-
S-a mai invocat și faptul că sentința primei instanțe este nulă de drept, fiind pronunțată împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice, care nu este pârât în cauză și doar reprezintă Ministerul Finanțelor Publice.
Prin înscrisul depus la dosarul cauzei, la data de 8 octombrie 2007, apelantele reiau, pe larg, pretențiile lor, arătând și modul de calcul.
În susținerea apelului s-au depus la dosarul cauzei copia cererii de recuzare a judecătorului de la fond și încheierea primei instanțe prin care aceasta a fost respinsă, copia cererii de recuzare a judecătorului din dosarul nr-, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 478/2005 de către BNP, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2245/2006 de către BNP, înscrisuri privind dobânzile bancare și cursul valutar, certificatul Înaltei Curți de Casație și Justiție referitor la decizia 4282/2005, sentința civilă nr. 871/2007 a Judecătoriei Mediaș, decizia civilă nr. 524/2007 a Tribunalului Sibiu, alte înscrisuri.
În cauză au formulat întâmpinare Primăria și Consiliul local al orașului Dumbrăveni și Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, în numele și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului, invocându-se lipsa calității procesuale pasive a Primăriei și Consiliului local Dumbrăveni, arătând că s-a solicitat obligarea Statului Român la plata de despăgubiri și că acesta nu este reprezentat de aceste intimate, ci de Ministerul Economiei și Finanțelor. S-a mai invocat prescripția dreptului material la acțiune, iar pe fond netemeinicia acțiunii. S-a mai invocat nulitatea recursului, pentru nemotivare, întrucât, deși amplu formulat din cuprinsul său nu se desprinde nici un motiv dintre cele pe care partea le are la dispoziție pentru a critica o hotărâre.
Prin întâmpinarea DGFP Sibiu s-a solicitat de asemenea respingerea recursului, considerând legală și temeinică sentința primei instanțe.
Prin Decizia nr. 18/22 ianuarie 2008 Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosar -, a fost admis apelul reclamantelor, a fost desființată sentința atacată, cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, și a fost respins apelul reclamantelor împotriva Încheierii civile din 26 februarie 2007.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că așa cum acestea au arătat încă din acțiunea introductivă de instanță, și-au îndreptat pretențiile în despăgubire împotriva Statului român, pe care l-au indicat ca fiind doar reprezentat de Primăria orașului Dumbrăveni, Consiliul local Dumbrăveni și Ministerul Finanțelor Publice. Prima instanță a pronunțat însă o sentință în care nu apare Statul român ca parte și toate acele entități înainte indicate figurează în nume propriu.
-//-
În plus, instanța de fond avea îndatorirea de a stabili prin cine poate participa în proces Statul român într-un asemenea litigiu, raportat la pretențiile formulate de reclamante, fiecare în parte, și eventual, dacă aprecia ca necesar să ceară lămuriri părții.
De altfel, apelantele au și criticat sentința primei instanțe sub acest aspect, atunci când au invocat modul în care Direcția Generală a Finanțelor Publice a figurat în proces.
Așa cum și apelantele au invocat prin precizarea apelului, soluția apreciată de tribunal în această situație a fost desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind incidente disp. art. 297 Cod pr. civ. Cum acest unic motiv de apel este de natură să atragă desființarea sentinței primei instanțe, tribunalul a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte.
Cu ocazia rejudecării, tribunalul a indicat ca prima instanță să aibă în vedere și toate celelalte motive invocate de apelante, precum și aspectele evidențiate în întâmpinările formulate.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantele și, criticând soluția instanței de apel, pentru nelegalitățile prev. de art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod pr. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, au susținut că instanța de apel, după ce a enumerat motivele de apel, nu a procedat la analizarea tuturor acestor motive, motivând soluția numai cu privire la motivele nesemnificative. Că acțiunea lor în pretenții nu este prescrisă fiind o acțiune accesorie la acțiunea în revendicare, care este imprescriptibilă (fiind dovedit abuzul statului la naționalizare), acțiunea în revendicare formând obiectul dosarului nr. 2318/1997 al Judecătoriei Mediaș. Că în mod greșit a fost respinsă acțiunea pentru acordarea dobânzilor, dobânzilor de capitalizare și rata inflației, astfel că Statul Român era obligat la desdăunare și pentru acestea.
Recurentele aduc apoi critici de fond care vizează întinderea prejudiciului cât și faptul că judecătorul care a judecat cauza în fond a fost recuzat cât și a unui judecător de la Tribunalul Sibiu.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în baza art. 306 alin 2 Cod pr. civ. se constată că Tribunalul a pronunțat o hotărâre legală.
Prin decizia atacată, Tribunalul a desființat hotărârea atacată cu trimitere la instanța de fond cu motivarea că deși acțiunea a fost îndreptată împotriva Statului Român reprezentat de Primăria Dumbrăveni, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la pârâta Statul Român.
Că instanța de fond avea îndatorirea de a stabili prin cine poate fi reprezentat Statul Român în procesul de față, raportat la pretențiile reclamantelor.
-//-
(continuarea deciziei civile nr. 156/2008 dată în dosar nr-)
De observat că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, respectiv nu s-a pronunțat asupra întinderii pretențiilor reclamantelor, indicând instanței ce va judeca cauza pe fond să analizeze celelalte critici formulate în apel, legate de fondul pricinii. În plus, desființând sentința reclamantele nu sunt cu nimic prejudiciate, deoarece acestea pot propune și administra probe cu care să-și dovedească existența și întinderea pretențiilor precum și să stabilească cadrul procesual cu privire la pârâții cu care înțeleg să se judece, respectându-se astfel, principiul disponibilității. De asemenea, cu ocazia fondului, vor putea invoca excepții sau să-și formuleze apărarea cu privire la eventualele excepții invocate de pârâți.
Practic prin decizia atacată, reclamantele au obținut ceea ce au solicitat prin motivele de apel, repetate și în motivarea recursului, respectiv desființarea hotărârii atacate în vederea rejudecării fondului.
Prin Încheierea atacată a fost corect respinsă cererea de recuzare a judecătoarei, cu motivarea corectă că afirmațiile reclamantelor nu au fost dovedite, așa cum prevede art. 1169 Cod civ.
Față de aceste considerente, recursul se privește a fi neîntemeiat, urmând ca în baza art. 312 alin 1 Cod pr. civ. să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele și, împotriva Deciziei Civile nr. 18/22 ianuarie 2008 Tribunalului Sibiu, pronunțată în dos. nr-/
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored. 2 ex/20.05.2008
- Gh.,
Președinte:Cristina Gheorghina NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Augustin Mândroc, Daniela Mărginean
