Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1560/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1750/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1560.
Ședința publică de la 12 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ioana Singh
JUDECĂTOR 3: Ionelia Drăgan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuenții - și, împotriva deciziei civile nr.2109 din 27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B și SC SA.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 05.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea la 12.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31.12.2008, pe rolul Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, revizuienții și în contradictoriu cu intimații și, au solicitat revizuirea deciziei civile nr.2109 din 27.11.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, precum și a sentinței civile nr.12501/30.10.1997 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2
În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire, revizuienții au arătat că cele două hotărâri sunt potrivnice, întrucât prin sentința civilă nr.12501 din 30.10.1997 le este recunoscută o speranță legitimă și un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin decizia civilă nr.2109 din 27.11.2008 le este infirmat de către instanța de judecată bunul în sensul art.1 din același act normativ.
Revizuienții arată că prin sentința civilă nr.12501/30.10.1997, în contradictoriu cu Municipiul B autorul pârâților persoane fizice din cea de a doua cauză, s-a constatat în primul rând că preluarea imobilului a fost una abuzivă, iar, în al doilea rând, acesta a fost obligat să le restituie proprietatea. Municipiul B s-a conformat hotărârii civile și a emis dispoziția primarului nr.450/23.02.1998 prin care s-a dispus restituirea proprietății.
Ulterior, prin procesul verbal de punere în posesie emis de administratorul bunului vândut în baza Legii nr.112/1995 le-a fost restituită proprietatea mai puțin ceea ce a fost înstrăinat de către SC SA prin actele de vânzare cumpărare, inclusiv pentru contractul de vânzare cumpărare nr.192/2/19.02.1997 încheiat pentru apartamentul nr.1 din corp A al imobilului situat în-, sector 2 B, cu și.
Totodată, revizuienții învederează faptul că Municipiul Baî nstrăinat în baza Legii nr.112/1995 două apartamente din imobilul situat în-, sector 2 B și anume, un apartament care a reintrat în proprietatea acestora în baza sentinței civile nr.13686/31.10.2000 pronunțată în dosarul 11315/1998 de către Judecătoria Sectorului 2 B prin care a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de revizuienți pentru restituirea corpului C din imobilul situat în-, sector 2 și a fost respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a actului de vânzare cumpărare nr.302/2/21.01.1997 încheiat între Municipiul B și și, iar pentru cel de-al doilea apartament le-a fost respinsă acțiunea în revendicare prin decizia civila nr.2109/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a în faza procesuală a recursului.
Așadar, revizuienții sunt în situația în care pentru două apartamente distincte pentru care, în ambele situații, a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității absolute a actului de vânzare cumpărare, într-o cauză s-a dispus admiterea acțiunii în revendicare, iar în cealaltă cauză a fost respinsă, deși erau două situații identice.
Cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale prezentei cereri revizuienții apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile. Astfel, în privința obiectului, ambele cereri au avut ca obiect restituirea proprietății situate în-, sector 2 B, - în privința cauzei, ambele cereri de revendicare au avut ca temei de drept dispozițiile art.480 cod civil și au avut ca fundament preluarea abuziva a proprietății de către Statul R, iar în privința părților, solicită să se observe faptul că și au ca autor cu titlu particular Municipiul B prin Primar General, iar revizuienții au ca autor pe mama lor cea care a promovat acțiunea în 1997,.
De asemenea, revizuienții solicită să se constatate ca cele doua hotărâri s-au pronunțat în cauze diferite.
La data de 05.11.2009, intimații au formulat întâmpinare, invocând, pe cale de excepție, necompetența materială a Tribunalului dea judeca aceasta cerere de revizuire, competentă fiind Secția Civila a Curții de Apel.
Astfel, în funcție de motivul invocat, ce se încadrează în dispozițiile art.322 punctul 7 Cod procedură civilă, competentă a judeca cauza este Curtea de Apel, așa după cum prevede art.323, pct.2 care arată că "în cazul art.322, pct.7 Cod procedură civilă o cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice".
Ori în această cauză prima hotărâre a fost pronunțată de Judecătoria Sector 2, iar hotărârea din recurs ce se atacă cu revizuire a fost pronunță de tribunal - Secția Civilă.
Tot pe calea de excepție, după stabilirea instanței competente, intimații invocă tardivitatea cererii, conform art.324 alin.1 Cod procedură civilă care prevede că "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti pentru hotărârile revăzute la pct.7 alin.2 de la pronunțare.
După cum se poate constata, pronunțarea deciziei civile atacate - nr.2109 - s-a făcut pe data de 27.11.2008, iar ziua când a fost de depusă cererea de revizuire a fost 30.12.2008, deci la 34 de zile de la data pronunțării.
Pe fondul cauzei, intimații arată, cu privire la motivul invocat, ca este neîntemeiat și solicită ca cererea de revizuire astfel cum a fost formulată să fie respinsă.
În analiza acestui motiv plecam de la faptul că hotărârile pe care revizuienții le invocă cauză ca fiind contradictorii nu pot fi calificate în acest
In mod evident revizuienții care pe toată perioada derulării dosarelor dintre părți s-au folosit de tertipuri și au avut o atitudine șicanatorie la adresa intimaților, pierzând însa toate dosarele în care s-au judecat, și în prezenta cerere de revizuire dau dovadă de aceeași atitudine șicanatorie și obstrucționistă căutând să "camufleze" adevărul și să-l prezinte într-o formă convenabilă lor, spre a obține în acest fel cu orice preț câștig de cauză.
De altfel, înscriindu-se tot în linia prezentata revizuienții din prezenta cauză au atacat în paralel decizia civilă nr. 2109 pronunțata de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, și cu contestație în anulare, urmărind astfel sub orice formă sa aibă câștig în cauza.
Referitor la condițiile ce trebuiesc întrunite pentru a putea fi valabil motivul invocat, intimații arată că nu exista nicio legătură între obiectul acțiunii pronunțate în sentința civilă nr.12501 pronunțata de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr.10696/30.10.1997 unde s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor de trecere în proprietatea statului a imobilului situat în B,-, sector 2 (rămasă definitivă prin neapelare) și acțiunea introdusă cu 10 ani mai târziu pe rolul Judecătoriei Sector 2 în dosarul nr- care s-a finalizat prin decizia 2109, pronunțată de către Tribunalul București, unde actualii reclamanți intimați în cauza sus amintită solicitau cu totul altceva, și anume compararea de titluri și ca intimații să le lase în deplină posesie și proprietate apartamentul 1 ce făcea parte integrantă din imobilul situat în-, sector 2.
această a doua acțiune, pe data de 22.11.2006, în dosarul nr-, actualii revizuienți au "omis" că între timp în dosarul nr.9131/1998 Judecătoria Sector 2 pronunțase sentința civilă nr. 3449/16.03.2001, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.2673/31.1 0.200 1 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr.3245/2001 unde mama acestora, îi acționase în judecată pentru anularea contractului de vânzare - cumpărare asupra apartamentului din-, sector 2 și aceasta a pierdut în mod definitiv și irevocabil procesul. În acest mod stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat ca apartamentul respectiv a fost cumpărat de către intimați cu respectarea tuturor condițiilor legale, și faptul că solicitase inițial despăgubiri în bani, fiind astfel în consens cu dispozițiile Legii nr.112/1995.
Pe de altă parte, revizuienții nu sunt îndreptățiți să invoce autoritatea de lucru judecat în ce privește sentința civilă nr.12501 din dosarul 10696/97 aparținând Judecătoriei Sector 2 și datorită faptului că această hotărâre a fost completată cu dispoziția Primarului General nr.450/1998 și procesul-verbal nr.3306/1998 în care se arată în mod explicit că se retrocedează întreg imobilul situat în-, mai puțin 2 apartamente ce au fost vădite în mod legal chiriașilor.
Din acest punct de vedere, se poate constata că nu există niciun fel de contradicție sau legătură între cele două hotărâri astfel cum au fost invocate.
Pe de altă parte, intimații arată că în ce privește motivul invocat, nici măcar revizioniști nu pot să determine concret și să expliciteze în ce constă legătura și contradictorialitatea dintre cele 2 hotărâri, ci aceștia se bazează pe simple afirmații fără suport real.
În ce privește cauza, intimații arată că cele două acțiuni și hotărâri pronunțate au avut cauze diferite cât și temeiuri de drept diferite, de altfel însăși acest aspect este foarte clar întrucât dacă revizioniști s-ar fi bucurat de o hotărâre definitivă și irevocabilă, cu referire la sentința civilă nr.12501 din dosarul nr.10696/97 nu ar mai fi trebuit să introducă o noua acțiune, ci ar fi fost suficient să încerce din timp executarea silită a acestei hotărâri.
În ce privește condiția ca cele 2 hotărâri să fi fost judecate în urma unor dosare la care au participat aceleași părți, intimații arată de asemenea, că acest motiv nu este întemeiat întrucât la prima judecată din anul 1997 s-a judecat mama revizuienților cu SA și pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B fără ca intimații să fie părți în acel litigiu, iar la judecata a 2-a care a început în anul 2006 la Judecătoria sector 2 s-a finalizat prin decizia nr.2109/2008 nu au existat alte părți decât intimații și revizuienții.
Întrucât dispoziția referitoare la revizuire ca și cale extraordinară de atac este de strictă interpretare, intimații consideră ca motivul invocat prin prisma celor arătate mai sus nu se încadrează în dispozițiile ce reglementează aceasta materie, astfel că solicită ca cererea de revizuire să fie respinsă ca neîntemeiată.
Pe de altă parte, revizuienți aduc în discuție și un alt dosar, respectiv alte sentințe pronunțate de către Judecătoria Sector 2, unde mama acestora și mai apoi revizuienții s-au judecat cu fratele intimaților și soția acestuia pentru celalalt apartament cumpărat, ce era în alt corp de clădire decât cel câștigat în cauză, și au obținut într-un mod cu totul "bizar" câștig de cauza - și vor să evidențieze similitudini cu decizia nr.2109/27.11.2008, pronunțata în favoarea intimaților de către tribunalul în cauză.
Intimații mai arată că aceste afirmații ale revizuienților nu sunt decât divagații care nu au nicio legătura cu cauza și implicit cu cererea de revizuire.
Totodată, arată intimații, recursul pe care l-au declarat împotriva sentinței civile nr.3957/17.05.2007 în același dosar unde câștigaseră revizuienții, dosar în care mai apoi Tribunalul București le-a acordat câștig de cauză prin decizia ce se cere a fi revizuită cu autoritate de lucru judecat, atât cu privire la sentința civilă nr.12501/1997, în legătură cu care s-a arătat că este irevocabilă cu privire la imobilul din-, mai puțin cele 2 apartamente câștigate, cât și în legătura cu procesul de constatare a nulității absolute, finalizat prin decizia nr.2673/2001, unde în mod irevocabil s-a stabilit ca sunt cumpărători de bună credință și că apartamentul pe care l-au cumpărat a fost dobândit în condiții legale de către stat și nu a fost niciodată restituit revizuienților.
Tribunalul, prin decizia nr.2109/27.11.2008, pe care o contestă în prezent revizuienții, a analizat excepția privind autoritatea de lucru judecat și s-a pronunțat pe aceasta, însa motivul cel mai important pe care l-a reținut în cauză și care este de netăgăduit făcând astfel inadmisibilă cererea de revizuire este legat de apariția Legii nr.10/2001 odată cu care orice judecată pe dreptul comun, atâta vreme cat exista norma specială în cauză, devine lipsită de obiect.
In acest sens, intimații solicită să se analizeze motivarea formulată în recurs, în special pagina a 6-a a deciziei civile nr.2109 și să se constate temeinicia susținerilor intimaților și lipsa de suport legal a susținerilor revizuienților cu consecința respingerii cererii de revizuire.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.322 și următoarele din Cod procedură civilă și art.166 din același Cod, cu obligarea revizuienților la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de APEL BUCUREȘTI constată următoarele:
Prin cererea formulată, petenții și au solicitat revizuirea deciziei civile nr.2109/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București invocând contrarietatea acestei hotărâri față de sentința civilă nr.12501/30.10.1997 în temeiul dispozițiilor art.322 pct.7 Cod procedură civilă.
Pentru a analiza si stabili dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de textul de lege sus-menționat, Curtea apreciază necesară o examinare prealabilă a soluțiilor pronunțate prin cele două hotărâri invocate de revizuienți din perspectiva dispozitiilor art 322 pct 7 Cod Procedura Civila.
Astfel, prin sentința civilă nr.12501/1997 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, rămasă definitivă prin neapelare, s-a admis acțiunea formulată de (autoarea revizuienților) în contradictoriu cu pârâtele Consiliul General al Municipiului B și SC "" SA și s-a constatat că reclamanta este proprietara imobilului din B,-, sector 1 format din teren în suprafață de 1508 mp. și un corp de casă format din 6 camere, 4 antreuri și dependințe, dispunând totodată si obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie imobilul anterior descris.
În mod succint în motivare, instanța de fond a reținut că imobilul revendicat a fost proprietatea autorului reclamantei G și a fost preluat în mod abuziv de către stat în baza art.92/1950, în anexa acestui act normativ, figurând la o poziție numele autorului petentei pentru o parte din imobil, iar la o altă poziție, apărând în calitate de proprietate naționalizat care în realitate nu este titularul dreptului de proprietate. În considerente, instanța a mai reținut că autorul reclamantei făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare întrucât avea calitatea de pensionar militar, astfel că preluarea imobilului a fost abuzivă.
La data de 22.11.2006, revizuienta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.1 situat la parterul imobilului din B,-, sector 2 împreună cu părțile de folosință comună ale imobilului în suprafață de 65,66 mp. teren aflat sub construcție, atribuit conform G, nr.20/1996.
Prin sentința civilă nr.3957/17.05.2007 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților; a admis acțiunea formulată de către reclamanții și, împotriva pârâților și și a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în B,-, parter,.1, sector 2, compus din două camere, vestibul, wc, în suprafață utilă de 37,01 mp. reprezentând o cotă indiviză de 21,21% din imobil, precum și o cotă indiviză de 21,21% din părțile de folosință comune ale imobilului și 65,56 mp. teren situat sub construcție și a obligat pârâții la 1.100 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța ceastă sentință, prima instanță a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților că prin sentința civilă nr.12501/30.01.1997, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, s-a constatat că imobilul situat în B,-, sector 2, fost proprietatea lui G și a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, prin încălcarea dispozițiilor Decretului nr.92/1950 deoarece G făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la aplicarea decretului, fiind pensionar militar. Astfel, imobilul a fost restituit către, mama reclamanților și fiica lui Gam ai fost cunoscut și sub numele de, conform actelor depuse la dosar.
Titlul de proprietate al autorului reclamanților este reprezentat de procesul-verbal de carte funciară nr.19610/1940. Acest act este perfect legal potrivit dispozițiilor Legii nr.115/1938 și acest lucru a fost consfințit și prin sentința civilă de retrocedare mai sus amintită. În consecință, s-a reținut că reclamanții au calitate procesuală activă în cauză.
A mai reținut prima instanță că mama reclamanților a introdus în instanță acțiune de revendicare la 3.07.1996, sentința fiind pronunțată la 30.10.1997 Astfel, în timp ce se afla pe rol cererea de revendicare, statul, prin SC SA, a vândut pârâților și, cu. contractul de vânzare-cumpărare nr. 192/2/19.02.1997, o parte din imobilul revendicat, și anume, apartamentul!.
Astfel, cu minime diligente, pârâții puteau constata că vor cumpăra de la un non-proprietar și faptul că imobilul este revendicat în instanță. În această situație statul nu putea să vândă ceea ce nu îi aparținea, ce nu avea în proprietate.
Prin compararea celor două titluri, instanța a constata că este mai bine caracterizat titlul reclamanților ce emană de la adevăratul proprietar, față de titlul pârâților ce emană de la un non-proprietar (Statul Român), acesta având numai posesia asupra imobilului, nu și proprietatea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții și, calea de atac (astfel fiind calificată de instanța de control judiciar) a fost a fost soluționată prin decizia civilă nr.2109/2008 în sensul admiterii căii de atac promovate, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii în revendicare, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:
Nu se poate reține critica referitoare la greșita soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale active, apreciindu-se că în raport cu înscrisurile depuse la dosar, în mod corect a reținut prima instanță că în cauză reclamanții au făcut atât dovada calității de moștenitori ai autorilor lor cât și dovada de proprietari ai acestora.
Se apreciază însă ca fiind întemeiată critica referitoare la compararea titlurilor celor două părți de către instanța de fond, Tribunalul constatând că în mod greșit instanța de fond a acordat preferabilitate titlului reclamanților.
Astfel, recurenții pârâți, foști chiriași, au cumpărat în baza Legii nr.112/1995 apartamentul nr.1 din B,-, sector 2, cu contractul de vânzare-cumpărare nr.192/2/19.02.1997, contract în privința căruia se reține că este valabil încheiat, câtă vreme prin sentința civilă nr.3449/16.03.2001 a Judecătoriei sector 2 B, definitivă și irevocabilă, s-a respins acțiunea în constatarea nulității acestui contract, reținându-se buna credință a recurenților la cumpărarea imobilului.
În cazul imobilelor preluate abuziv de către stat și înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995, fostul proprietar al bunului poate să obțină fie restituirea bunului în natură, fie despăgubiri în temeiul art.18 lit. c, după cum contractul de vânzare cumpărare a fost anulat sau nu, potrivit art.45 din Legea nr.1O/2001.
Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, neținând cont de regula potrivit căreia norma specială derogă de la norma generală. Astfel, conceptul de normă specială este dat de existența a două reglementări diferite, care vizează același raport juridic. Nu există nici o rațiune pentru a considera că restituirea în natură ar fi obligatorie în toate cazurile, iar împrejurarea că norma specială derogă de la norma generală ar viza numai modalitatea de obținere a acestei restituiri în natură de către foștii proprietari.
În consecință, acțiunea reclamanților nu poate fi soluționată făcând abstracție de reglementările speciale existente cu privire la dreptul lor de proprietate și modalitatea de ocrotire a acestuia, aplicabilă fiind cu prioritate norma specială, care prevede acordarea de despăgubiri. Astfel, potrivit dispozițiilor art.20 alin. 2 din Legea nr.10/2001, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuință, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 18 lit. c din același act normativ, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale. Din aceste reglementări legale, rezultă că legiuitorul a înțeles să acorde preferabilitate titlului foștilor chiriași, care au cumpărat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.
Împrejurarea că Legea nr.10/2001 nu a urmărit să acorde proprietarului deposedat abuziv un drept de opțiune, rezultă chiar din titulatura ei, din care se deduce și rațiunea adoptării sale, aceea de a reglementa toate situațiile juridice în legătură cu imobilele care formează obiectul său de reglementare. Totodată, prin edictarea acestei legi, legiuitorul a intenționat menținerea contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu bună credință, recunoscând prevalența interesului subdobânditorului cu titlu oneros, ce a dovedit o atitudine subiectivă, impunându-se asigurarea securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice.
În consecință, criteriul de analiză al acțiunii în revendicare nu îl reprezintă compararea titlurilor din perspectiva regulilor clasice a titlurilor înfățișate de părți, ci atitudinea subiectivă a subdobânditorului cu titlul oneros a bunului proprietatea altei persoane, criteriu impus prin voința legiuitorului și în considerarea căruia titlul pârâților este preferabil.
De altfel nici cadrul juridic instituit de art.480 Cod civil, astfel cum a fost interpretat constant de jurisprudență și de literatura de specialitate nu garantează restituirea bunului în natură, fiindcă este posibil să existe cauze obiective care să constituie un impediment în acest sens, situație în care persoana deținătoare a unui titlu de proprietate nu ar putea obține decât despăgubiri.
Sintetizând cele stabilite de instanțele de judecată prin cele două hotărâri, Curtea constată că prin sentința civilă nr.12501/1997 a Judecătoriei sectorului 2 B, revizuienții au obținut recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și s-a dispus obligarea Consiliului General al Municipiului B și SC "" SA să lase în deplină proprietate și posesie imobilul respectiv. Prin decizia civilă nr. 2109/2008 Tribunalul București, admițând recursul, a modificat sentința recurată în sensul respingerii acțiunii în revendicare, formulată de revizuienți în contradictoriu cu intimații și cu privire la apartamentul nr.1 din același imobil.
Potrivit dispozițiilor art.322 pct.7 Cod procedură civilă (care constituie temeiul de drept al cererii de revizuire deduse judecății în prezenta cauză) revizuirea este posibilă dacă aceste hotărâri definitive potrivnice sunt date de instanțe de grad diferite sau de acelasi grad, în una și aceeași cauză, între același persoane, având aceleași calități. Practic, prin intermediul acestui motiv de revizuire, legiuitorul a urmărit să asigure respectarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, care este incalcata prin pronunțarea celei de a doua hotărâri prin care se dă o soluție contrară.
Pornind de la aceste premise, rezultă cu evidență că pentru a fi incidente prevederile art.322 pct.7 Cod procedură civilă este necesară întrunirea cumulativă a cerințelor specifice pentru a fi în prezența autorității de lucru judecat, ceea ce în literatura de specialitate poartă denumirea de tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză.
În ceea ce privește condiția identității de părți, instanța are în vedere nu prezența lor fizică - ci prezența juridică, neavând relevanță dacă în cel de al doilea proces calitățile părților sunt inversate. Astfel, sentința civilă nr.12501/1997 a Judecătoriei sectorului 2 B este pronunțată în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului B și SC "" SA, autoarea revizuienților având calitatea de reclamantă. Așa cum rezultă din actele de stare civilă existente la dosarul de fond, este mama revizuienților care a decedat la data de 16.10.2002, la succesiunea acesteia venind revizuienții în calitate de succesori universali. Având în vedere că succesorii universali continuă personalitatea autorului lor, substituindu-se acestuia în toate actele juridice care-și produc efectele față de ei ca si fata de autorul însuși, instanța constată că din punct de vedere al revizuienților, cerința identității de părți impusă de dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă prin raportate la prevederile art.1201 Cod civil este îndeplinită.
Așa cum rezultă din analiza comparativă a celor două hotărâri despre care se susține că sunt contradictorii, sentința civilă nr.12501/1997 a Judecătoriei sectorului 2 B este pronunțată în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului B și SC "" SA, iar decizia civilă nr.2109/2008 a Tribunalului București este pronunțată în contradictoriu cu intimații (din cererea de revizuire ce formează obiectul prezentului dosar) în calitate de foști - chiriași, cumpărători în temeiul Legii nr.112/1995 a apartamentului nr.1 din imobilul în litigiu, contractul de vânzare - cumpărare nr.192/19.02.1997, fiind încheiat de SC "" SA în calitate de reprezentant al vânzătorului Consiliul General al Municipiului B (ceea ce ar trebui să le confere intimaților calitatea de succesori cu titlu particular al acestuia).
Așa cum se arată și în literatura de specialitate, în cazul succesorului cu titlu particular, calitatea de având cauză se apreciază nu în raport de actul juridic prin care a dobândit dreptul subiectiv (în contract având calitatea de parte) și nici în raport de alte acte juridice încheiate de autorul său și care nu au nici o legătură cu dreptul transmis (față de aceste acte având pozitia juridică de terț) ci numai în raport de actele juridice încheiate anterior de autorul său (referitoare la același drept) cu alte persoane. Pentru ca succesorul cu titlu particular să aibă calitatea de având cauză a autorului său - trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: să fie vorba de un act juridic încheiat anterior înstrăinării, actul respectiv să se refere la dreptul transmis, să fie vorba de drepturi și obligații strâns legate de dreptul transmis succesorului cu titlu particular.
Pe cale de consecință, conditia esențială în raport de care se procedează la examinarea și a celorlalte cerințe, constă în anterioritatea actului juridic încheiat de autor față de transmiterea dreptului către succesorul cu titlu particular. Or,în cauza de față, contractul de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, prin care intimații cumpără apartamentul nr.1 din imobil este încheiat la data de 19.02.1997, iar sentința civilă nr.12501/1997 a Judecătoriei sectorului 2 B prin care s-a constatat dreptul de proprietate al autoarei revizuienților și s-a admis revendicarea întregului imobil față de Consiliul Local al Municipiului și SC "" SA, este pronunțată la data de 31.10.1997, deci ulterior transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.1 către intimați. Față de această situați, apreciind că nu este îndeplinită cerința anteriorității (expusă în cele ce preced), Curtea constată că nu se poate recunoaște calitatea de având cauză a intimaților față de Consiliul General al Municipiului B (în calitate de instrainator), pe cale de consecință, nefiind îndeplinită nici cerința identității de părți în ceea ce privește pe intimați.
Referitor la cea de-a doua condiție - identitatea de obiect, din examinarea comparativă a dispozițiilor celor două hotărâri rezultă că prin sentința civilă nr. 12501/1997 Judecătoria Sectorului 2 B s-a pronunțat asupra constatării calității de proprietar al imobilului în persoana lui, autoarea revizuienților și asupra acțiunii în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun (art.480 Cod civil), formulate în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului B și SC "" SA, iar prin decizia civilă nr.2109/2008 Tribunalul Bucureștia soluționat o acțiune în revendicare intemeiata tot pe dispozițiile art.480 Cod civil promovate de succesorii în drepturi ai primei reclamante în contradictoriu cu actualii proprietari ai apartamentului nr.1 în baza prevederilor Legii nr.112/1995. Sub aspectul identității de obiect, constatând că în ambele hotărâri instanțele s-au pronunțat tot asupra unor acțiuni în revendicare (de drept comune), Curtea apreciază această condiție ca fiind îndeplinită.
Cât privește cea de-a treia condiție și anume identitatea de cauză juridică, instanța pornește în examinarea îndeplinirii acestei cerințe de la faptul că prin cauza cererii de chemare în judecată se înțelege instituția, categoria juridică sau principiul de drept substanțial pe care reclamantul își întemeiază pretenția dedusă judecății. Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de situația de fapt calificată juridic, având deopotrivă relevanță atât împrejurările de fapt ale cauzei cât și dispozițiile legale sau principiile juridice aplicabile speței.
Evaluând temeiul juridic al celor două acțiuni, din această perspectivă, deși aparent cele doua cereri de chemare in judecata ar avea același temei de drept, ambele acțiuni fiind de revendicare formulate în baza dispozițiilor art.480 Cod civil, Curtea constată că față de momentul introducerii primei acțiuni în revendicare soluționată prin sentința civilă nr. 12501/1997, la data promovării și soluționarea celei de-a doua acțiuni în revendicare (mai exact data soluționării apelului de către Tribunalul București prin decizia civilă nr.2109/2008) analiza temeiurilor de drept ale acțiunii introductive s-a realizat într-o manieră mai complexă determinata de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 și de pronunțarea deciziei nr.33/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
Dacă la momentul judecării primei acțiuni în revendicare, procesul finalizându-se prin pronunțarea sentinței civile nr.12501/1997 de către Judecătoria Sectorului 2 B, singurele dispoziții legale în baza cărora se proceda judeca la soluționarea cauzei, erau reprezentate de prevederile art.480 Cod civil, instanța realizând o analiză comparativă a titlurilor de proprietate înfățișate de părți, conform regulilor și principiilor statuate de doctrină și jurisprudență în materia revendicării imobiliare, la momentul pronunțării deciziei civile nr.2109/2008 acțiunea în revendicare a fost analizată atât prin raportare la dispozițiile Legii nr.10/2001 (act normativ cu caracter esențialmente reparator, care reglementează o procedură specială pentru retrocedarea proprietăților imobiliare preluate abuziv în perioada comunistă) cât și luând în considerare cele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 33/2008 pronunțată într-un recurs în interesul legii prin care a statuat asupra raportului dintre acțiunea în revendicare și Legea nr.10/2001 cât și asupra condițiilor de admisibilitate și temeinicie ale acțiunii prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Față de cele expuse anterior, instanța apreciază că la momentul pronunțării deciziei civile nr.2109/2008 a Tribunalului București, cadrul legislativ aplicabil acțiunii în revendicare, este cu totul diferit de cel existent la momentul judecării primei acțiuni în revendicare, instanța de apel ( Tribunalul București ) nefăcând o simplă comparare de titluri potrivit principiilor clasice care guvernează materia revendicării imobiliare ci o apreciere a admisibilității și temeiniciei acțiunii prin raportare la dispozițiile legii speciale intrate în vigoare după rămânerea definitivă a sentinței civile nr.12501/1997 a Judecătoriei sectorului 2 B, ceea ce conduce la concluzia neîndeplinirii cerinței referitoare la identitatea de cauză a celor două litigii.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, Curtea va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuienții - și împotriva deciziei civile nr.2109 din 27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B și SC "" SA.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.2/30.11.2009
Secția a V-a Civ. -
-
Jud.sector 2. -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ioana Singh, Ionelia Drăgan
