Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1568/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1572/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1568
Ședința publică de la 16.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Mihai Andrei Negoescu Gândac
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, împotriva deciziei civile nr.510 A din 17.04.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, intimata-pârâtă SC NORD SA și intimata-intervenientă CASA-.
Cauza are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul-reclamant, personal și intimata-reclamantă, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.16 din 26.10.2009, emise de Baroul București - Cabinet de avocat, lipsind recurentul-pârât Consiliul - al Municipiului B, intimata-pârâtă SC Nord SA și intimata-intervenientă Casa-ihaela.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus prin serviciul registratură, din partea intimatei-reclamante, întâmpinare, în cinci exemplare.
Curtea procedează la înmânarea unui exemplar al întâmpinării, către intimatul-reclamant.
Intimatul-reclamant arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare. Totodată, depune la dosar o copie a cărții de identitate și solicită a se lua act că noul său domiciliu este în B,-, -.6,.51, sector 2.
Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă părților, cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Apărătorul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că acțiunea pe dreptul comun a fost formulată anterior apariției Legii nr.10/2001, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5663/18.03.1997 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, reclamanții și au chemat în judecată Consiliul - al Municipiului B, solicitând restituirea apartamentului situat la etajul 1 al imobilului din-, sector 1, compus din 4 camere, hol, dependințe și cota indiviză de teren, precum și garsoniera situată la parterul aceluiași imobil, formată din 2 camere decomandate, cu dependințe și cota corespunzătoare din teren.
Temeiul de drept a fost indicat ca fiind art. 480 Cod civil.
La data de 2.10.2997, reclamanții au depus o cerere prin care au solicitat și anularea celor 3 contracte de vânzare - cumpărare încheiate de intervenienți.
Prin sentința civilă nr. 5198/1.04.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului București, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului, conform deciziei civile nr. 249A/26.01.2000 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va civilă de contencios administrativ și prin respingerea recursurilor conform deciziei civile nr. 1647/16.05.2000 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a III a Civilă.
Tribunalul București Secția a V-a Civilă și de contencios administrativ, soluționând în fond cauza, a pronunțat sentința civilă nr. 171/7.03.2001 prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea și s-au admis cererile de intervenție.
Prin decizia civilă nr. 498A/I4.11.200 1 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, secția a III a Civilă s-a admis apelul declarat de către apelanții reclamanți, s-a anulat sentința civilă nr. 17117.03.2001 și s-a reținut cauza spre rejudecare.
La data de 22.10.1003, Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a III-a Civilă a pronunțat decizia civilă nr. 479A prin care, evocând fondul, a admis în parte cererea principală, a constatat nulitatea contractelor de vânzare - cumpărare nr. 1866/19017/9.12.1996 încheiat de Primăria Municipiului B prin care SC Nord SA și și ia, pentru apartamentul nr. 9 din imobilul situat în B, str. -. - nr. 1, etaj 1, sector 1, nr. 1648/23474/28.11.1996 încheiat de Primăria Municipiului B prin SC Nord SA și, pentru garsoniera nr. 6 situată la parterul imobilului situat în B, str. -. - nr. 1, sector 1, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revendicare a spațiilor locative de mai sus, în contradictoriu cu Consiliul - al Municipiului B, s-a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a nulității contractului de vânzare - cumpărare în contradictoriu cu Casa-ihaela, moștenitoarea lui Casa-onstantin și s-au respins ca neîntemeiate cererile de intervenție.
Referitor la capătul de cerere privind revendicarea, s-a arătat în motivarea deciziei, că pârâtul Consiliul - al Municipiului B nu are calitatea de deținător al bunurilor, calitate esențială în contextul unei astfel de cereri.
Prin decizia civilă nr. 172/9.01.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, recursurile au fost trimise spre soluționare Curții de APEL BUCUREȘTI.
Prin decizia civilă nr. 1595/2.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Civilă, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de, ia și, s-a admis recursul formulat de către, moștenitoarea lui, s-a casat în parte decizia recurată și cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului București pe capătul de cerere privind revendicarea garsonierei de la etajul 1 al imobilului, care face obiectul contractului de închiriere nr. 32383/1997 încheiat între SC Nord SA și Casa-onstantin.
Curtea de APEL BUCUREȘTIa reținut cu privire la recursul reclamanților, că aceștia au formulat cerere de constatare a nulității contractelor de vânzarecumpărare în contradictoriu cu intervenienții, așa cum rezultă din precizarea depusă la dosar de către aceștia la fila 35 din dosarul nr. 5663/1997 al Tribunalului București și că există o cerere având ca obiect revendicarea, depusă la data de 26.01.2000.
Prin urmare, tribunalul, în rejudecarea apelului, a avut în vedere această decizie pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI și a analizat numai capătul de cerere privind revendicarea garsonierei de la etajul 1 al imobilului care a format obiectul contractului de închiriere nr. 32383/1997 încheiat între SC Nord SA și Casa-onstantin.
Prin decizia civilă nr. 523A/15.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă instanța învestită cu rejudecarea apelului, a constatat că acesta este întemeiat față de intimatul - pârât, care la momentul promovării acțiunii, încheiase un contract de închiriere cu Casa-onstantin.
Raportat la această situație, s-a apreciat că intimata - intervenientă Casa-ihaela nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește revendicarea garsonierei, întrucât ea nu este decât chiriașă în imobil, conform contractului de închiriere depus la dosar, neopunând apelanților - reclamanți nici un titlu de proprietate.
Astfel cum a reținut Curtea de APEL BUCUREȘTI prin decizia de casare, autorul apelanților - reclamanți, a dobândit prin actul de partaj voluntar încheiat la data de 18.02.1943, întregul etaj I al imobilului situat în-, sector 1, etajul fiind compus dintr-un apartament cu patru camere și o garsonieră. Din schița anexă a etajului I, depusă la dosarul nr. 1241/2000 al Tribunalului București, apartamentul cu patru camere a fost împărțit în două unități locative, din care una a fost închiriată lui Casa-onstantin și, în prezent, intimatei Casa-ihaela, fiind compusă din două camere și dependințe și figurând cu numărul 9 B, conform contractului de închiriere încheiat cu intimata Casa-ihaela.
Imobilul, respectiv garsoniera a fost preluată prin Decretul nr. 92/1950 de la, preluare abuzivă, conform art. 2 alin. 1 litera a din Legea nr. 10/2001.
Comparând titlurile celor două părți, cel al reclamanților și cel al statului, tribunalul a constatat că prioritate are titlul reclamanților care provine de la adevăratul proprietar, respectiv autorul lor. Așa fiind, în temeiul art. 480 Cod civil, raportat la art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii cererii de revendicare a locuinței.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Administrația Fondului Imobiliar, solicitând modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanții împotriva acestei recurente, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuale pasive.
S-a arătat de către recurentă că, potrivit art. 1 litera d al Legii nr. 215/2001, este o autoritate a Administrației Publice Locale cu scop deliberativ, iar Administrația Fondului Imobiliar este o instituție publică de interes local aflată sub autoritatea, înființată în conformitate cu hotărârea acestuia nr. 101/2001, care are ca obiect de activitate administrarea, vânzarea, repararea, întreținerea fondului imobiliar aflat în patrimoniul. Instituția este succesoarea în drepturi a fostei Direcții -e de Administare a Fondului Imobiliar din cadrul Direcției Imobiliar din cadrul Municipiului
nu are calitate procesuală pasivă în privința cererilor de revendicare imobiliară, ci numai Municipiului B, deoarece acesta este reprezentantul statului cu drept de dispoziție asupra fondului imobiliar.
Prin decizia civilă nr.368R/23.09.2008pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, a fost admis recursul și casată decizia recurată, dispunându-se trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
S-a reținut că Tribunalul București, învestit cu rejudecarea apelului pe capătul de cerere privind revendicarea garsonierei de la etajul I al imobilului, a dispus la termenul de judecată din 18.03.2008, introducerea în cauză a recurentei Consiliul - al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, în calitate de intimată - pârâtă, după dezbaterea la inițiativa instanței, a necesității acestei măsuri. A fost avut în vedere contractul de închiriere depus la dosar de către intervenientă.
Astfel, cadrul judecății a fost modificat fără a se argumenta în sensul transmiterii de calitate procesuală.
Instanța de recurs a reținut că deși, în exercițiul rolului activ, judecătorul poate să atragă atenția părților asupra necesității unei măsuri de lărgire a sferei subiective a procesului, acest lucru este diferit de înlăturarea simultană de la judecată a uneia din părți, fără o solicitare în acest sens a părții reclamante.
Fără a analiza temeinicia acestei măsuri de extindere a cadrului procesual, care face obiectul apărării recurentei sub forma excepției lipsei calității procesuale pasive, Curtea a reținut că soluționarea procesului s-a făcut în lipsa părții intimate pârâte Consiliul - al Municipiului B, care nu a fost regulat citată la dezbaterea fondului apelului, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, privind casarea cu trimitere spre rejudecare, instanței care a pronunțat hotărârea casată.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, instanța învestită prin decizia de casare, sub nr-.
Prin decizia civilă nr. 510A/17.04.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți și, a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis în parte cererea de revendicare și a obligat Consiliul - al Municipiului B și Nord să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul (garsoniera nr.9B de la etajul 1), care a format obiectul contractului de închiriere nr.32383/1997, încheiat între SC Nord și Casa-onstantin, iar în prezent, al contractului de închiriere nr. 24791/17.03.2003, încheiat între Primăria Municipiului B reprezentată de - și intimata pârâtă Casa-ihaela, situat în B, str. -. - nr. 1, sector 1; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientei Casa-ihaela; a respins cererea de revendicare formulată în contradictoriu cu această pârâtă și a menținut celelalte dispoziții.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Întrucât prin decizia civilă nr. 1595/02.10.2007, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a IV-a Civilă, s-a dispus o casare parțială reținându-se că s-a lăsat nesoluționată cererea de revendicare a garsonierei de la etajul I din imobilul situat în B, str. -. - nr. 1, este de observat că, asemenea de altfel Tribunalului București Secția a III-a Civilă care a pronunțat decizia civilă nr. 523/15.04.2008, se constată, în rejudecare, că instanța este învestită numai cu acest capăt al cererii de chemare în judecată menționat anterior, respectiv cel vizând revendicarea garsonierei de la etajul întâi al imobilului.
Dat fiind că prin decizia civilă nr. 368/23.09.2008 pronunțată în recurs de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, decizie prin care tribunalul a fost învestit cu rejudecarea cererii, s-a considerat că în mod greșit a fost înlăturat de la judecată, intimatul pârât Consiliul - al Municipiului B, chemat în proces conform acțiunii introductive și soluțiilor pronunțate în cursul judecății, tribunalul a procedat la soluționarea cauzei în apel în contradictoriu cu acest intimat pârât.
Sub aspectul calității procesuale pasive a intimatului pârât Consiliul - al Municipiului B, tribunalul a luat în considerare dispozițiile cuprinse în Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, respectiv cele ale art. 10 în conformitate cu care autoritățile administrației publice locale administrează sau dispun de resursele financiare, precum și de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, orașelor sau județelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale, iar potrivit art. 94 din același act normativ, autoritățile administrației publice locale din Municipiul B sunt Consiliul - al Municipiului B și consiliile locale ale sectoarelor, ca autorități deliberative, precum și Primarul - al Municipiului B și consiliile locale ale sectoarelor, ca autorități deliberative, precum și Primarul - al Municipiului B și primarii sectoarelor, ca autorități executive.
De asemenea, tribunalul a constatat că, în ceea ce privește cererea de revendicare a garsonierei, intimata intervenientă Casa-ihaela nu poate avea calitate procesuală pasivă câtă vreme aceasta este chiriaș în imobilul ce face obiectul revendicării pe care îl deține în această calitate și nu s-a pretins nici un moment, proprietar al acestuia. Astfel, autorul său, Casa-onstantin, decedat pe parcursul procesului (la data de 28.02.2003), a deținut garsoniera (nr. 9B) de la etajul 1 al imobilului situat în str. - - conform contractului de închiriere nr.32383/14.04.1997 încheiat cu Nord SA (fila 29 din dosarul nr.5663/1997 al Judecătoriei Sectorului 1 B), pentru același spațiu fiind încheiat ulterior decesului titularului de contract, contractul de închiriere nr. 24791/17.03.2003 între Casa-ihaela și - (fila 10 din dosarul nr- al Tribunalului București Secția a III-a B).
Cât privește fondul cauzei, este de observat că situația de fapt și de drept pe care reclamanții și (decedat pe parcursul procesului, calitatea sa procesuală transmițându-se moștenitoarei acestuia ) au evidențiat-o prin cererea de chemare în judecată a fost analizată și stabilită cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. nr. 1595/02.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a IV-a Civilă, care a reținut că reclamanții au calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari, ca fii ai defuncților și, conform certificatelor de moștenitor aflate la dosar.
Aceștia din urmă au cumpărat, împreună cu, Elisa și, terenul în suprafață de 360 mp, prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 14465/18.04.1940, teren pe care au edificat ulterior, construcția în care se găsesc spațiile ce au făcut obiectul cererii de revendicare. Prin actul de partaj voluntar din 18.02.1943, cei cinci coproprietari și-au împărțit imobilul, tatălui reclamanților, revenindu-i întreg etajul întâi, incluzând garsoniera ce face în prezent obiectul contractului de închiriere nr. 24791/17.03.2003 încheiat între Primăria Municipiului B reprezentată de - și intimata intervenientă Casa-ihaela.
Prin aceeași decizie, s-a reținut și împrejurarea că autorul reclamanților, era exceptat de la naționalizare, în condițiile în care era pensionar din anul 1944, astfel că trecerea imobilului în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950 s-a făcut chiar cu încălcarea actului de naționalizare.
Mai mult, tribunalul a considerat că și în situația în care naționalizarea imobilului ar fi fost făcută cu respectarea condițiilor pe care decretul de naționalizare le impunea, aceasta constituie un aspect nerelevant cât privește nelegalitatea titlului cu care statul român deține în prezent imobilul.
Aceasta, întrucât în acord cu ceea ce doctrina juridică și jurisprudența ultimilor ani a reținut constant, actul de naționalizare constituit de Decretul nr. 92/1950 a încălcat prin dispozițiile sale nu numai Codul civil și Constituția statului în vigoare la data adoptării sale, dar și tratatele internaționale (inclusiv Declarația Universală a Drepturilor Omului) la care România era parte. Soluția nelegalității preluărilor de imobile de către statul român în perioada martie 1945-decembrie 1989 fost de altfel recunoscută expres prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001.
În consecință, raportat la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 481 Cod civil, tribunalul a considerat că reclamanții au un titlu de proprietate preferabil, în condițiile în care statul român nu poate invoca un titlu legal cu care deține imobilul, constatare de natură a conduce la concluzia că cererea de revendicare a garsonierei de la etajul 1 al imobilului formulată de reclamanți este întemeiată.
Așa fiind, ținând seama de considerentele expuse, tribunalul a apreciat că apelul este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, l-a admis și a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientei Casa-ihaela, a respins cererea formulată împotriva acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a admis cererea de revendicare a garsonierei situate la etajul 1 al imobilului, obligând pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie garsoniera menționată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul - al Municipiului B, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei, sub următoarele aspecte:
Prin derogare de la dreptul comun în materie de revendicare, potrivit căruia proprietarul neposesor are o acțiunea în justiție pentru apărarea dreptului său sau reîntregirea atributelor acestuia, Legea nr. 10/2001 instituie o procedură specială pe care intimații-reclamanți trebuiau să o urmeze. În cadrul procedurii speciale, notificarea acestora ar fi trebuit soluționată, iar dispoziția putea fi contestată în instanță, toate acestea în condițiile în care acțiunea prezentă a fost soluționată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Nu este încălcat în acest sens, nici accesul liber la justiție al reclamanților, deoarece legea specială are o procedură aparte și o cale judecătorească superioară, respectiv la Tribunalul București.
De altfel, accesul la justiție este prevăzut în cadrul Capitolului III al legii speciale, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil fiind astfel, asigurate în condițiile și pe căile prevăzute de această lege, dispozițiile legii fiind derogatorii de la dreptul comun în virtutea regulii specialia generalibus derogant.
Așadar, restituirea imobilelor preluate abuziv se poate realiza doar în condițiile acestei legi cu caracter prioritar, în caz contrar, legea specială ar fi lipsită de conținut. Conform art. 47 din Legea 10/2001, prevederile sale sunt aplicabile și acțiunilor în curs de judecată, chiar dacă instanțele apreciază că textul este interpretabil.
Aceeași prevalență a legii speciale, a fost recunoscută și prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 33 din 09 iunie 2008: "concursul dintre legea specială și cea generală se rezolvă în favoarea legii speciale".
Nu mai puțin, legea acordă preferință chiriașilor-cumpărători ai imobilelor preluate de către stat, astfel cum este și cazul în speță.
A solicitat în consecință, admiterea recursului, modificarea în tot, a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Și-a întemeiat în drept, recursul, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. r din Legea 146/1997.
ntimata - reclamantă a depus întâmpinare, potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că acțiunea a fost formulată anterir intrării în vigoare a Legii 10/2001.
Și-a întemeiat întâmpinarea, pe prevederile art. 115 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.308 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: " Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Ca șio primă constatare cu caracter preliminar, Curtea observă că toate criticile subsumate de recurent motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se circumscriu excepției inadmisibilității prezentei acțiuni în revendicare de drept comun, în condițiile existenței procedurii speciale a Legii 10/2001.
Curtea apreciază în continuare,sub un al doilea aspect, că excepția inadmisibilității acțiuniiprezente, cu ansamblul criticilor circumscrise,este nefondată.
În primul rând, Curtea constată împrejurarea că inadmisibilitatea invocată reprezintă mai degrabă, efectul sau sancțiunea nerespectării condițiilor privind exercițiul dreptului la acțiune în prezenta cauză, în sensul alegerii unei greșite căi procesuale, pentru protejarea drepturilor și pretențiilor reclamanților.
Într-adevăr, Curtea observă că în general, se îmbrățișează opinia majoritară conform căreia nu se acceptă inadmisibilitățile, ca și mijloace de apărare, situate distinct între excepțiile de procedură și cele de fond, ci doar ca efecte ale invocării unora dintre aceste două categorii prevăzute legal, prin dispozițiile art. 137 Cod de procedură civilă (a se vedea în acest sens, "Probleme privind excepțiile procesuale", în Dreptul nr. 9 - 12/1990, pag. 147 - 155).
Astfel, Curtea apreciază că soluția inadmisibilității acțiunii invocată implicit, vizează de fapt, exercițiul dreptului la acțiune, prin invocata greșită cale procesuală aleasă de reclamanți: calea acțiunii în revendicare de drept comun, față de procedura specială a Legii nr. 10/2001, acțiunea astfel formulată contravenind în opinia recurentului, cerințelor art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă, dar și Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interesul legii, nr. 33 din 09 iunie 2008, fiind inadmisibilă. Această carență invocată vizează așadar exercițiul dreptului la acțiune, reprezentând deci, o excepție de fond.
În al doilea rând, indiferent că am admite teza existenței inadmisibilităților, ca mijloace de apărare, situate ca și categorie, între excepțiile de procedură și cele de fond sau că nu am admite această teză și că am califica această excepție ca fiind de fapt, o excepție întemeiată pe prevederile art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă, Curtea constată că excepția este nefondată, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 10 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fost publicată în Monitorul Oficial nr. 75 din 14 februarie 2001, fiind reglementată ca și o lege cu caracter special și reparator, în materie de imobile preluate abuziv de către stat și despăgubire.
Potrivit art. 46 (fost 47) din Lege,"(1) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.
(2) În cazul acțiunilor formulate potrivit art. 45 și 47, procedura de restituire începută în temeiul prezentei legi este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată persoana notificată, potrivit art. 22 alin. (1).
(3) În cazul în care persoanei îndreptățite i s-a respins, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, acțiunea privind restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut la art. 22 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.
(4) Persoana îndreptățită are obligația de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate".
Acțiunea în revendicare prezentă a fost introdusă pe rolul instanței de judecată la data de 18.03.1997, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială de reparație care reglementează regimul juridic al bunului imobil în litigiu.
Dacă actul de preluare abuzivă a imobilului constituie o facta praeterita, situația juridică pe care a generat-o, constând în calitatea de proprietar aparent recunoscută statului, constituie o situație juridică ce persistă în timp (facta pendentia), care se detașează de momentul constituirii (produs și consumat), continuându-și existența și intrând astfel în domeniul temporal de incidență al fiecăreia dintre noile reglementări succesive în materia regimului juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada de referință a legii speciale de reparație, fără ca acestea să retroactiveze în raport de actele anterioare ale procedurii de reparație.
Concluzia incidenței prevederilor Legii nr. 10/2001, în conținutul republicat în urma modificărilor aduse, este rezultatul respectăriiprincipiului general de drept al aplicării imediate a prevederilor imperative ale legii noi, având în vedere faptul că raporturile juridice deduse judecății au luat naștere anterior intrării în vigoare a legii noi, dar continuă să producă efecte după această dată.
Potrivit art. 46 alin. (1) din lege, anterior evocat, prevederile acesteia se aplică și acțiunilor în curs de judecată. Interpretarea literală, cea sistematică, prin raportare la prevederile din întregul articol menționat, precum și cea teleologică a acestui text legal, denotă consacrarea in terminis a principiului general de drept al aplicării imediate a prevederilor imperative ale legii noi. În virtutea acestui principiu, sunt aplicabile acțiunilor în revendicare pendinte, acele prevederi legale substanțiale sau procesuale care privesc regimul juridic al imobilelor care constituie obiectul legii de reparație, între care și acele prevederi privind regimul juridic al probatoriului de administrat, sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită.
Aceasta deoarece, dacă reclamantul ar fi optat pentru procedura administrativă instituită de legea specială de reparație (renunțând la acțiunea în revendicare sau cerând suspendarea judecății acesteia), ar fi beneficiat de regimul probator instituit de legea specială de reparație.
Din punct de vedere al căilor procesuale de urmat, teza a doua a art. 46 al. 1 evocat, dispoziție specială, conferăexpressis verbis,posibilitatea persoanelor îndreptățite de a continua judecata acțiunilor introduse anterior intrării în vigoare a legii speciale, cum este și cazul în speță: "persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei".
Așadar, în mod indubitabil, legiuitorul a permis continuarea vechilor acțiuni de drept comun introduse anterior, textul legal fiind inechivoc sub acest aspect, contrar susținerii recurentului. De altfel, în virtutea aceleiași concluzii, alineatul doi al articolului impune suspendarea procedurii administrative, până la soluționarea cererii anterioare, iar alineatul trei prorogă termenul de depunere a notificării administrative, până după soluționarea cauzelor introduse anterior intrării în vigoare a legii speciale. Nu mai puțin, completarea articolului, cu un nou alineat - având numărul 4, prin Legea 1/2009, consolidează concluzia, legiuitorul prevăzând expres că doar după intrarea în vigoare a legii, calea procesuală prevăzută de acest act normativ reparator special, devine exclusivă și prioritară, în virtutea reguliispecialia generalibus derogant,la care a făcut referire și recurentul.
Recurentul a invocat așadar, neîntemeiat, inadmisibilitatea promovării acțiunii în revendicare în raport de Legea nr. 10/2001, omițând probabil, faptul că, în prezenta cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 18.03.1997, anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparație, precum și dispozițiile art. 46 alin. (1) teza secundă din Legea nr. 10/2001, republicată, menționată.
Cum în prezenta cauză, reclamanții nu au renunțat la acțiune și nici nu au solicitat suspendarea în baza art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, rămân deplin aplicabile prevederile art. 480 din Codul civil, cu incidența, așa cum arătam, și a dispozițiilor materiale și în parte, procesuale, din noul act normativ, criticile recurentului formulate sub acest aspect, inclusiv cea referitoare la golirea de conținut, a legii speciale, nefiind fondate.
Nici argumentul rezultat din invocarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 33 din 09 iunie 2008, pronunțate în interesul legii, nu este fondat, pentru că domeniul de aplicare al respectivei decizii, este dat de acțiunile în revendicare de drept comun, introduse ulterior intrării în vigoare a Legii 10/2001, deci nu de cele introduse anterior, cum este cazul în speță.
Nu mai puțin, preferabilitatea acordată de Legea 10/2001, chiriașului-cumpărător al imobilului, reprezintă un argument nerelevant în cauza pendinte, ca urmare a împrejurării că în cadrul situației de fapt - stabilite în mod definitiv, de către tribunal, ca instanță de apel și în lipsa unor probe noi administrate în recurs, conform art. 305 din Codul d e procedură civilă, care să o schimbe, situație de fapt pe care se grefează controlul de legalitate al instanței de recurs, s-a reținut că garsoniera este doar închiriată de recurent, nu vândută acestuia.
Pentru ansamblul considerentele prezentate, constatând că în cauză nu este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, toate criticile subsumate acestui motiv fiind nefondate, dispozițiile legale incidente fiind corect aplicate și interpretate în cauză de tribunal, a cărui hotărâre este legală și se sprijină pe un temei legal, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, Curtea va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI, împotriva deciziei civile nr.510A/17.04.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și cu intimata-pârâtă NORD și intimata intervenientă CASA-.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red. /03.12.2009
Tehnodact. / 2 ex./15.12.2009
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 1. - Civ. -
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Mihai Andrei Negoescu Gândac
