Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 158/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 158/A/2008
Ședința publică de la 21 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ioan Truță
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de către reclamantul ROMÂN UNIT CU - în numele și pentru Română Unită cu - împotriva sentinței civile nr.39 din 27 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- având ca obiect revendicare imobiliară, în contradictoriu cu pârâta intimată ORTODOXĂ ROMÂNĂ.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
Se constată că la dosar au fost depuse prin registratură: concluzii scrise-2 exemplare din partea intimatei Ortodoxă, și concluzii scrise din partea reclamantului apelant Român Unit cu -.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 16 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 39/27.02.2008 a Tribunalului Hunedoara - secția civilă a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul Român Unit cu -, în numele și pentru Română în contradictoriu cu pârâta Ortodoxă Română, având ca obiect revendicare imobil înscris în CF 344 - nr. top 152 având ca profil biserică și cimitir.
Acțiunea introductivă de instanță a fost întemeiată pe disp. Legii 182/2005, Decretul -Lege 126/1990, Decretul-Lege 9/1989 și art. 480 Cod civ.
Pârâta Ortodoxă a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii susținând că actele normative pe care și-a întemeiat
-//-
reclamantul acțiunea nu au ca efect redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat și nici înlăturarea efectelor Decretului 177/1948, conform căruia aceste bunuri au intrat în patrimoniul său. A precizat apoi că pin efectul legii reclamantul a pierdut proprietatea bunurilor revendicate, în timp ce ea a dobândit-o ca urmare a exercitării posesiei neîntrerupte peste 40 de ani. Pe de altă parte, prin D-L 126/1990 legiuitorul a instituit o procedură specială de soluționare amiabilă, abilitând o comisie mixtă de a discuta și hotărî în funcție de dorința credincioșilor, situația lăcașurilor de cult, în timp ce pentru situația celorlalte bunuri prin OUG nr. 94/2000 a preconizat promulgarea unui act normativ special.
Instanța de fond în argumentarea soluției pronunțate a reținut în fapt că imobilul în litigiu este înscris în CF 344 nr. top 152, cu denumirea de " - " având profil de grădină intravilan, biserică și cimitir. până în anul 1948 fost frecventată de enoriașii de -i, când, urmare a Decretului nr. 358/1948 acest cult a fost interzis, astfel că prin Decretul 177/1948, patrimoniul i-a fost lichidat. de cult în acest context a ajuns în patrimoniul Bisericii ortodoxe. În perioada 1948-1990 creștin-ortodocșiii nu au schimbat destinația imobilului, atât cu privire la biserică cât și la cimitir, conservând-o și făcând ample lucrări de reparații și întreținere.
Prin Decretul -Lege 129/1990, legiuitorul a dispus expres că bunurile preluate de stat prin efectul Decretului 358/1948 să fie restituite acestei entități cu excepția lăcașurilor de cult și a caselor le pentru care s-a instituit o procedură de stabilire a situației lor juridice, abilitând în acest scop la nivelul fiecărei comunități comisii mixte de paritate, formate din reprezentanții ambelor culte.
Un argument în plus, îl reprezintă art. 10 (6) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, potrivit căruia la cerere, cultele recunoscute, pot beneficia de sprijin material din partea statului atât pentru funcționarea lăcașurilor de cult cât și pentru edificarea de construcții noi, în raport cu nr. credincioșilor, potrivit ultimului recensământ.
Pe fondul cauzei, în considerarea disp. art. 480 Cod civ. și a condițiilor acțiunii în revendicare, între care cea elementară a existenței unui titlu de proprietate opus unei posesii efective și sub nume de proprietar, prima instanță a respins acțiunea reclamantei.
Abrogarea unui act normativ, ca Decretul nr. 358/1948, ca metodă de suprimare a acestuia, nu are drept efect și deținerea retroactivă a efectelor lui. În acest context s-a arătat că pârâta deține proprietatea imobilului din litigiu, în mod legitim, titlul său fiind legea.
Împotriva sentinței civile nr. 39/2008 a Tribunalului Hunedoara - secția civilă a declarat apel reclamantul Unit cu - în numele și pentru Română Unită cu
-//-
, aducându-i critici sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii sale, așa cum fost investită prima instanță.
În expunerea motivelor, arată în esență că motivarea instanței de fond este una greșită atunci când reține că apelanta nu are un titlu de proprietate pe care să-l opună posesiei efective a intimatei pârâte, deși stabilește că imobilul în litigiu figurează în CF 344 nr. top 152 sub denumirea de " - ". Ori titlul său de proprietate este evident, rezultând din însăși întabularea dreptului în CF. Dreptul său fiind înscris nu se impune a produce alte titluri de justificare a unui atare drept, instanța fiind ținută să soluționeze cauza în raport de această probă inatacabilă, decât pe calea uzucapiunii.
Obiectul acțiunii constă în obligarea pârâtei de a-i recunoaște dreptul de proprietate asupra imobilului identificat ca fiind înscris în CF 344 sub nr. top 152 împreună cu terenul de 7914 mp având destinația de cimitir, cu consecința firească ca aceeași pârâtă să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul pe viitor și nicidecum în mod retroactiv, acest lucru practic fiind imposibil de realizat, arată apelanta în continuare.
Ori, un act normativ abrogat nu mai este susceptibil de a produce nici un efect de la acel moment, astfel că în speță de la emiterea D-L nr. 9/1989 pârâta stăpânește imobilul în lipsa oricărui titlu în condițiile în care pârâta nu poate opune prescripția achizitivă împotriva sa, acțiunea se impunea și din acest punct de vedere să fie admisă.
Altfel ar însemna că măsurile samavolnice și abuzive ale fostului regim comunist să fie menținute și nesocotite astfel dispozițiile art. 29 alin 2 și 3 din legea fundamentală.
Ori, alin 5 al textelor de lege citate din Constituție prevede că " față de stat cultele religioase sunt autonome", ceea ce exclude intervenția acestuia în administrarea patrimoniului acestor culte.
De fapt apelanta nu și-a pierdut nici un moment dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, fiind deposedată doar de posesie.
Ortodoxă a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului, susținând în esență că în mod corect prima instanță a conchis că nu sunt întrunite în cauză condițiile acțiunii în revendicare între care cea elementară a existenței unui titlu de proprietate al reclamantei opus părții pârâte. Apelanta a pierdut dreptul de proprietate prin efectul legii, astfel că în acest context nu are posibilitatea să revendice în lipsa dreptului care-i legitimizează acțiunea bunurile deținute și preluate prin actul normativ menționat.
Abrogarea în 1989 Decretului 358/1948, și recunoașterea cultului - prin D-L 126/1990 nu poate duce la concluzia că imobilul revendicat () nu a ieșit niciodată din patrimoniul Bisericii e. Nici chiar neradierea din CF nr. 344 nu poate produce un atare efect.
-//-
Pe de altă parte, se arată că temeiul de drept al acțiunii introductive de instanță a fost art. 480 Cod civ. pentru ca în apel să se invoce D-L 126/1990, Legea 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, precum și art. 44 alin 2 din Constituție.
Raportat la aceste temeiuri de drept intimata a invocat excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, astfel că acțiunea ca și apelul devin inadmisibile.
Pentru că pe calea întâmpinării a fost invocată de pârâta intimată excepția inadmisibilității acțiunii de față, motivată pe faptul că s-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, instanța de apel, conform art. 137 Cod pr. civ. va analiza în prealabil această chestiune de excepție, care se dovedește a fi nefondată în considerarea următoarelor aspecte:
Evident că în conformitate cu disp. art. 21 din Constituție orice persoană fie ea fizică sau juridică se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
De altfel accesul liber la justiție este consacrat și în tratatele internaționale pe care România le-a ratificat devenind parte.
Prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptată de Consiliul Europei la 4.11.1950, completată prin Protocolul nr. 2 din 6.05.1962 și amendată ulterior prin Protocoalele 3, 5 și 8 s-a stipulat expres că orice persoană are dreptul la judecată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță imparțială instituită de lege, care va hotărî cu privire la drepturile și obligațiile sale.
acest drept prin reglementări interne și internaționale, accesul liber la justiție, este evident că prin aceasta se recunoaștere deplina competență a instanțelor judecătorești a dreptului lor, de jurisdicție generală în raport cu celelalte autorități ale statului.
Pe de altă parte dispozițiile art. 2 și 3 ale art. 3 din D-L 126/1990 așa cum a fost modificat prin Legea 182/2005, prevăd expres calea soluționării prin acțiuni în justiție a eventualelor diferente apărute între cele 2 culte cu privire la situația juridică a acelor lăcașe de cult ce au aparținut Bisericii Unite cu -.
De altfel trebuie observat că deciziile invocate de intimată sub acest aspect de excepție a inadmisibilității unei atari acțiuni sunt pronunțate anterior modificării art. 3 din D-L 126/1990.
Analizând apelul pe fondul criticilor invocate se constată a fi fondat în considerarea următoarelor aspecte:
Este neîndoielnic că acțiunea reclamantei apelante este una cu caracter revendicativ, prin care solicita primei instanțe a obliga pe pârâta intimată să-i recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 344 -, nr. top 152 biserică și teren - cimitir în suprafață de
-//-
7914 mp și pe cale de consecință de a i se preda în deplină proprietate și pașnică folosință acel imobil, întemeiată în drept pe disp. art. 480 Cod civ.
Instanța de fond în esență a respins acțiunea apelantei reținând că aceasta nu are un titlu de proprietate pe care să-l opună posesiei efective a pârâtei intimate, deși contrar acestei constatări stabilește că imobilul figurează în CF 344 nr. top 152, dar că urmare Decretului 358/1948 cultul - a fost interzis iar prin efectul acestui act normativ, ca și al Decretului 177/1948, patrimoniul său a fost lichidat. S-a invocat că pârâta intimată deține imobilul în mod legitim, titlul său fiind legile sus arătate.
Trebuie însă evidențiat faptul că apelanta solicită recunoașterea unui drept de proprietate asupra imobilului menționat, care niciodată nu a fost radiat din CF, ea fiind deposedată doar de posesia acestuia abuziv de către fostul regim comunist.
Este incontestabil că legiuitorul prin procedura instituită de Legea 182/2005, act normativ care a completat disp. art. 3 ale D-L 126/1990, a avut în vedere o soluționare amiabilă a conflictului determinat de revendicarea lăcașurilor de cult, însă a prevăzut și calea acțiunii în justiție pentru partea nemulțumită de rezultatele dialogului interconfesional.
Prin urmare, în baza acestui act normativ și a dispozițiilor art. 480 Cod civ. care așa cum deja s-a arătat reprezintă temeiul de drept, s-a promovat acțiunea civilă de față, în acest context și în raport de temeiul de drept invocat se impunea a fi analizată acțiunea apelantei.
Ori în speța de față soluția pronunțată de prima instanță este doar rezultatul analizării Decretului 126/1990 și respectiv D-L nr. 9/1990 prin care s-a abrogat Decretul 358/1948, ignorându-se caracterul revendicativ al acțiunii de drept comun întemeiată pe cerințele art. 480 Cod civ.
Nesoluționând cauza, în raport de temeiul de drept invocat și al efectelor juridice care decurg din conținutul art. 480 Cod civ. și urm. instanța de fond nu a soluționat în concret fondul cauzei în raport de obiectul acesteia ce reprezentau limitele investirii sale.
Fiind incidente disp. art. 297 Cod pr. civ. apelul de față în raport de aspectele de fapt și de drept invocate se impune a fi admis, cu consecința desființării sentinței apelate și a trimiterii cauzei spre o nouă rejudecare, ciclu procesual în care va avea în vedere aspectele invocate și probatoriul care se impune în cadrul unei atari acțiuni cu caracter revendicativ, întemeiată pe disp. art. 480 Cod civ.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul Român Unit cu - cu sediul în
-//-
(continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 158/A/2008 dată în dosar nr-)
jud. C S - împotriva sentinței civile nr. 39/27.02.2008 a Tribunalului Hunedoara - secția civilă, pronunțată în dosarul civil nr- și în consecință:
Desființează sentința civilă sus menționată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - semn. conf. art. 261 grefier șef |
Red.
Tehnored. 7 ex/03.12.2008
Jud. fond -
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță
