Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1585/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(603/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.1585

Ședința publică de la 18 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Vlad

JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu

JUDECĂTOR 3: Ioana

GREFIER -

* * * * * * * * * *

Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta - pârâtă " ", împotriva încheierii de ședință din data de 30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata -reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV - TERITORIALĂ A ORAȘULUI și cu intimata - pârâtă ""

are ca obiect - revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata - pârâtă "", reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/14.09.2009, emisă de Baroul București, (fila 25), lipsind recurenta - pârâtă " Turist" L și intimata - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Apărătorul intimatei - pârâte învederează faptul că pricina a fost dezlegată la Judecătoria C și solicită respingerea recursului, ca fiind lipsit de interes.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C, la data de 10.05.2007, reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A ORAȘULUI a chemat în judecată pârâții SC SA, SC SRL, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care pârâtele să fie obligate să-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 4777 mp aferent restaurantului, să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 852/3.03.2006.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a afirmat că potrivit deciziei nr.1198/A/2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI, este proprietara bunului public, care include și terenul de mai sus, iar prin somația nr.3659/23.03.2006 a solicitat pârâtei SC SA să procedeze la predarea bunului public menționat anterior, însă pârâta nu a dat curs solicitării. Totodată, prin contractul de închiriere nr.852/2006 pârâta în discuție a dispus de dreptul de administrare a bunului în cauză.

In drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii 273/2006, Legii nr.146/1997.

La termenul din data de 8.01.2008, judecătoria a pus în discuție excepția necompetentei materiale a Judecătoriei C, excepție care a fost admisă prin sentința civilă nr.21/8.01.2008, prin raportare la prevederile art.2 pct. 1 lit. b Cod de procedură civilă. S-a reținut că terenul revendicat în cauză, în suprafață de 4777 mp, are o valoare de peste 15 miliarde lei - față de prețul zonei de 150 Euro/mp - și în temeiul art.158, art. 2 pct. 1 lit. b Cod de procedură civilă a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

La rândul său, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, prin sentința civilă nr.1462/30.09.2008, pronunțată în dosarul nr- a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza în vederea soluționării către Curtea de APEL BUCUREȘTI.

A reținut tribunalul că reclamantul este cel care face prețuirea obiectului litigiului, instanța neputând, în lipsa unui raport de expertiză care să analizeze și să stabilească concret valoarea unui teren, să înlăture prețuirea reclamantului prin prisma unor probe ce tind a dovedi valoarea unor terenuri vecine, având în vedere pe de o parte că nu există criterii care să stabilească în mod obiectiv și concret valoarea similară, iar pe de altă parte probele administrate tind a dovedi doar oferta de vânzare, ofertă ce nu reprezintă valoarea de circulație reală.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs SC SRL, arătând că soluția acestei instanțe este netemeinică și nelegală, întrucât instanța și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei C, bazându-se strict pe evaluarea pur subiectivă a reclamantului (care pe întreaga durată a procesului a urmărit în mod insistent ca cererea să-i fie soluționată de către Judecătoria C). Instanța a procedat incorect, întrucât avea la dosar înscrisuri din care reieșea clar că valoarea minimală a bunului revendicat depășea cu mult valoarea precizată de reclamant și, cu toate acestea, a preferat să dea prioritate acestei evaluări fără nici un suport probator în defavoarea celei susținute de probe care făceau dovada clară a situației de fapt.

La termenul din data de 18.11.2009, Curtea a rămas în pronunțare cu privire la excepția lipsei de interes a recursului având în vedere că, prin sentința civilă nr.53/17.11.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, definitivă și irevocabilă, s-a soluționat conflictul negativ de competență.

Prin această sentință s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că Judecătoria C este competentă să soluționeze pricina, în prezent dosarul de fond fiind pe rolul acestei instanțe.

În consecință, excepția este întemeiată, Curtea urmând să respingă recursul ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva încheierii de ședință din 30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ A ORAȘULUI și cu intimata pârâtă, ca fiind lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Tehnored./

2 ex/17.12.2009

----------------------------------------

- Secția a IV-a -

Președinte:Elena Vlad
Judecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1585/2009. Curtea de Apel Bucuresti