Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 159/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 159R
Ședința publică din data de 5.03.2009
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
JUDECĂTOR 3: Gabriela Baciu
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul domiciliat în G,-, -. 6, împotriva deciziei civile nr. 657 din 14.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G-, în acțiunea civilă având ca obiect pretenții.
La apelul nominal a răspuns contestatorul asistat de avocat cu delegație la dosar și intimata prin consilier juridic cu delegație la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea în principiu a contestației în anulare așa cum a fost formulată și fixarea unui termen pentru judecarea în fond a cauzei. Arată că instanța de recurs în mod greșit a reținut ca dată de la care se calculează termenul prescripției 2.07.2003, întrucât aceasta a fost data când i s-a permis studierea actelor și că au fost comunicate la data de 21.07.2003, acesta fiind de fapt termenul de la care curgea prescripția. Din acest motiv consideră că în mod greșit a fost admisă excepția nefiind verificate și analizate celelalte acte existente la dosarul cauzei.
Mai arată că există practică consacrată în această materie care a statuat că acest gen de acțiuni sunt imprescriptibile.
Intimatul prin reprezentant solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii dată de instanța de recurs, întrucât aceasta în mod corect a interpretat și a aplicat dispozițiile privind prescripția intervenită și că reclamantul trebuia să cunoască paguba din momentul studierii dosarului.
CURTEA
Asupra contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 657/14.11.2008 a Curții de APEL GALAȚI.
Din actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Ministerului Administrației și Internelor, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice la plata de daune morale, materiale și cheltuieli de judecată pentru perioada 2.04.1952-30.03.1960 când a executat pedeapsă de 8 ani pentru uneltire contra ordinii sociale (Dosar penal 591/1952 - sentința penala 376/1952 a Tribunalului București ). Ulterior a fost reținut 2 ani fără vreun mandat sau hotărâre judecătorească, în Penitenciar. Prin prezenta acțiune reclamantul solicită daune pentru perioada 30.03.1960 - 30.03.1962 cât a fost deținut în penitenciar nelegal, în lipsa unei hotărâri de condamnare sau mandat legal.
La termenul de judecată din 13.06.2007 (fila 23-dosar Judecătorie) reclamantul a precizat cadrul procesual înțelegând să cheme în judecată ca pârât doar Ministerul Finanțelor.
În motivarea cererii a arătat reclamantul că în aprilie-mai 1960 fost anchetat și torturat pentru a deveni colaborator al securității. Pentru că a refuzat a fost bătut și pus în fața plutonului de execuție. Nu a semnat angajamentul de colaborator fapt ce rezultă și din adeverința care menționează că nu a făcut poliție politică și nu a fost agent colaborator al securității.
În această perioadă de 2 ani nu a avut dreptul la corespondență, vorbitor, pachet de alimente sau haine și a fost constrâns să execute muncă forțată: iarna la tăiat stuf în deltă, iar în celelalte anotimpuri la agricultură.
În urma acestor tratamente starea sa de sănătate a avut de suferit iremediabil.
Prin sentința civila nr. 218/2005 Tribunalul Galația obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor la plata către reclamant a sumei de 30.000 USD cu titlu de daune morale pentru perioada 1.04.1962 - 22.12.1989.
Prin prezenta acțiune pentru reținerea sa ilegală reclamantul solicită daune materiale și morale în cuantum de 116. 152 Euro, în temeiul 998-999 cod civil și art.504-507.
C.P.P.Prin sentința civila 8375 / 12.11.2007 Judecătoria Galația admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor la plata sumei de 36.550 Euro și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 502,15 Ron.
Instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat, excepție invocată de pârât întrucât pretențiile din prezenta acțiunea vizează daune morale pentru o altă perioadă decât cea avută în vedere prin sentința civilă 218/2005 a Tribunalului Galați (fila 26).
S-a respins de asemenea și excepția prescripției având în vedere temeiul de drept al acțiunii formulate (fila 26).
Instanța de fond pe fondul cauzei a apreciat că acțiunea formulată este întemeiată. A reținut că reclamantul poate beneficia de drepturile prevăzute prin Decretul-lege 118/90 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Actul normativ acordă anumite drepturi persoanelor persecutate, însă facilitățile stabilite nu prevăd măsuri reparatorii pentru prejudiciul moral suferit de persoanele persecutate.
Instanța a reținut că reținerea reclamantului ilegală și supunerea acestuia la tratamente degradante, la muncă forțată este de natură să aducă grave prejudicii demnității și onoarei reclamantului. La cuantificarea prejudiciului, instanța a apreciat că suma de 50 Euro/zi este suficientă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor și reclamantul.
Prin recursul declarat, Statul Român prin Ministerul Finanțelor a criticat soluția primei instanțe pentru următoarele:
- Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză, față de temeiul în drept al acțiunii formulate, respectiv 998 Cod civil, Statul Român neputând fi răspunzător pentru faptele și actele diferitelor organe ale statului și persoane.
- Acțiunea reclamantului este prescrisă;
- Invocă autoritatea de lucru judecat față de decizia 37/2004;
- Pe fondul cauzei nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciul suferit de reclamant;
- Greșit s-a reținut de către instanța de fond faptul că reținerea a fost ilegală întrucât reținerea s-a făcut în baza Ordonanței de a 10069/1960 conform Decretului-Lege 89/1958 pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire.
Legiuitorul a reparat prejudiciul produs prin dispozițiile Decretului-Lege 118/90;
Reclamantul a criticat soluția instanței de fond doar sub aspectul cuantumului stabilit ca prejudiciu suferit apreciind ca fiind prea mică valoarea de 36.550 Euro.
La termenul de judecată din 9.05.2008 față de obiectul cererii, calea de atac a fost modificată ca fiind apel.
Prin decizia civilă nr. 657/14.11.2008 Curtea de APEL GALAȚIa admis recursul declarat de pârâtul Statul român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei civile nr. 318/6.06.2008 a Tribunalului Galați.
A modificat decizia civilă nr. 318/6.06.2008 a Tribunalului Galați în sensul că a admis apelul Statului român împotriva sentinței civile nr. 8375/12.11.2007 a Judecătoriei Galați.
A respins apelul declarat de reclamant și în rejudecare a respins acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul ca prescrisă.
A respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva aceleași decizii.
S-a reținut în motivarea deciziei că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul menținându-și soluția pe faptul că reclamantul a aflat că reținerea sa a fost nelegală doar în momentul studierii dosarului său de securitate.
Din actele depuse la filele 31 - 33 dosar fond rezultă că reclamantul a studiat dosarul securității la 2.07.2003, iar termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958 începe să curgă de la această dată astfel că promovarea acțiunii la data de 5.07.2006 este tardivă.
Prin prezenta contestație în anulare contestatorul susține că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale deoarece la data de 2.07.2003 i s-a permis studierea dosarului securității fără posibilitatea de a face consemnări.
Iar actele i-au fost comunicate cu proces verbal de predare primire la 21.07.2003.
Susține însă că nu poate face dovada acestui fapt ci doar să prezinte procesul verbal respectiv cu fotocopiile dosarului.
Față de data luării efective la cunoștință termenul general de prescripție se împlinea la 21.07.2006 astfel că acțiunea formulată la 5.07.2006 nu depășește acest termen.
Contestația în anulare formulată de contestator este nefondată.
Potrivit disp. art. 318 alin. 1 cod proc.civilă hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În speță se invocă ca fiind o greșeală materială faptul că instanța de recurs a apreciat că numitul a luat cunoștință de faptul reținerea sa a fost nelegală la data studierii dosarului săi de securitate - 2.07.2003 - și nu la data când i s-a comunicat cu proces verbal de predare primire fotocopiile solicitate din dosar respectiv 21.07.2003.
Chiar contestatorul în motivarea contestației precizează că nu poate dovedi susținerile sale dar este evident că nu a putut face consemnări la data studierii dosarului ci doar după primirea fotocopiilor solicitate printr-o cerere expresă adresată CNSAS.
Aspectul invocat de contestator nu este o greșeală materială în sensul celor la care se referă disp. art. 318 (1) cod proc.civilă ci el se referă la o problemă de apreciere a probelor administrate legate de studierea de către contestator a dosarului său de securitate și de formularea în termen a acțiunii în pretenții față de Statul Român.
Pentru aceste considerente urmează a se respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 657/14.11.2008 a Curții de APEL GALAȚI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul domiciliat în G,-, -. 6, împotriva deciziei civile nr. 657 din 14.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 5.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.RJ/16.03.2009
Dact.IS/16.03.2009
Fond.
Apel./
Recurs.//
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila, Gabriela Baciu