Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 160/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 160/A/2009
Ședința publică de la 23 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară vicepreședinte
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de către reclamantul - împotriva sentinței civile nr.407 din 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâții intimați MUNICIPIUL S PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S, și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul apelant, lipsind pârâții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este motivat și scutit de taxă, cauza fiind amânată de la termenul anterior la cererea apelantului.
Se constată că apelantul nu a depus la dosar răspunsul de la Primăria Sibiu cu privire la demersurile reclamantului.
Reclamantul apelant învederează că în încheierea de la termenul anterior s-a strecurat o mică eroare, în sensul că dosarul cu documentația pentru restituirea imobilului s-a întors la Primarul mun.Sibiu dat fiind că nu a fost legal întocmit, și nu instanței, cum greșit s-a consemnat în încheiere.
Instanța, deliberând, în temeiul prevederilor art.281 cod procedură civilă, îndreaptă eroarea materială strecurată în încheierea de ședință din 2 octombrie 2009, în sensul că acel dosar nu s-a înaintat instanței ci s-a restituit Primarului mun.Sibiu pentru completare.
Reclamantul apelant depune la dosar copii după cererile înaintate Primăriei Municipiului Sibiu, pentru a demonstra că instituția nu a respectat termenele și nu i-a răspuns, nu a fost încunoștințat în nici un fel, el aflând verbal că dosarul s-a restituit primarului. Învederează că s-a dispus disjungerea dosarului pe motivul că a formulat notificare pentru două imobile, situația față de care primarul trebuia să emită două decizii; ca urmare se poate pune în discuție nulitatea Dispoziției emise de primar în anul 2006.
Instanța pune în vedere apelantului să-și formuleze cereri în probațiune.
Reclamantul apelant solicită trimiterea unei adrese Prefecturii jud.Sibiu, pentru a se trimite copie după extrasul din procesul verbal al, și încă o adresă Primăriei Sibiu pentru a se constata dacă este vorba despre o disjungere a dispoziției sau despre o singură dispoziție.
Învederează că dispoziția emisă care viza unul din imobile este rămasă irevocabilă. Arată că acea dispoziție vizează doar acordarea de măsuri reparatorii.
Întrebat fiind de ce consideră util pentru soluționarea cauzei aceste adrese, apelantul arată că este necesar să se cunoască care este situația actuală, dacă se va emite o nouă dispoziție, motivat de faptul că el de la momentul emiterii dispoziției poate solicita aceste pretenții; în caz contrar este de părere că s-a prescris dreptul la acțiune în sens material. Susține că în momentul de față nu are confirmarea disjungerii dosarului.
Instanța, deliberând, apreciază că solicitările apelantului de efectuarea acestor adrese nu sunt utile soluționării cauzei, astfel că respinge cererile în probațiune formulate.
Reclamantul apelant declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reclamantul apelant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței nr.407/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În continuare susține motivele de apel invocate în scris, arătând, în esență, că în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza și pe excepția prescripției dreptului material la acțiune și pe fond respingând acțiunea.
Arată că dreptul la acțiune s-a născut la data de 14 și nu în 13 cum greșit a reținut instanța de fond.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față reține:
Prin acțiunea civilă formulată la 14.01.2009 sub nr- reclamantul a chemat în judecată pârâții Primăria Municipiul Sibiu prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Sibiu, solicitând să se stabilească prejudiciu cauzat reclamantului prin lipsa de folosință a imobilului teren înscris în CF 11830 Sibiu nr. top 4072/1/2/52 și CF 12190 Sibiu nr. top 1827/2/2/2/14 și obligarea pârâților la plata acestor sume și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că imobilele în litigiu au aparținut antecesorului său, iar prin dispoziția nr. 12 din 5.01.2006 i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acestora. Întrucât imobilele au trecut în proprietatea statului abuziv, fără vreun just titlu, consideră că se impune plata unei despăgubiri, respectiv fructele civile obținute de cei ce au folosit terenul.
În drept se invocă disp. art.112 pr. civ. art- 998-999, 664. civ. Legea nr.10/2001 și Legea nr. 215/2001.
Ulterior acțiunea a fost precizată în sensul că s-a solicitat admiterea acțiunii față de pârâții Municipiul Sibiu prin Primar, Consiliul Local Sibiu și Statul Român prin Ministerul Finanțelor (fila 24 și 29), iar sub aspectul cuantumului despăgubirilor s-au solicitat următoarele sume:
- 581.899 lei daune reprezentând beneficiul nerealizat pentru teren înscris în CF 12190 Sibiu pentru perioada 22.05.1972-3.07.2001 ( 348 luni);
- 411.739 lei daune reprezentând beneficiul nerealizat pentru teren înscris în CF 11830 Sibiu pentru perioada 11.12.1971-3.07.2001 ( 234 luni);
Prin întâmpinare, Consiliul Local al Municipiului Sibiu a invocat excepția necompetenței materiale, a netimbrării și a lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Sibiu, soluționate deja în ședința publică din 5.05.2009, iar pe fond a invocat inadmisibilitatea acțiunii întrucât se invocă dreptul comun ca temei al acțiunii deși reclamantul este beneficiarul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr.407/2009 Tribunalul Sibiua admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu și în consecință
A respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Local al Municipiului Sibiu, Municipiul Sibiu prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut și motivat următoarele:
În fapt, imobilele în litigiu au fost înscrise în CF 11830 Sibiu nr. top 4072/1/2/52 ( proprietar anterior ) și CF 12190 Sibiu nr. top 1827/2/2/2/14 ( proprietari anteriori, G și ).
Reclamantul este moștenitor al acestora ( în calitate de fiu și nepot de fiu) el fiind cel care a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea acestor imobile.
Prin dispoziția nr. 12/5.01.2006 Primarul Municipiului Sibiu a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, a respins cererea de restituire în natură întrucât terenurile sunt ocupate cu construcții ( blocuri, alei etc.)și a formulat propunere pentru acordarea de despăgubiri.
Prin acțiunea de față reclamantul a formulat cerere de obligarea pârâților la despăgubiri pentru faptul că a fost lipsit de folosința imobilelor în perioada 1971 (1972) -2001.
Aceste despăgubiri au fost solicitate și de la Statul Român prin Ministerul d e Finanțelor Publice care a invocat faptul că nu a folosit niciodată imobilul.
Este adevărat că imobilele au fost preluate de Statul Român însă, încă de la preluare, administrarea și folosința acestora a revenit organelor administrației publice locale, deci Statul Român prin Ministerul d e Finanțe Publice nu a folosit aceste terenuri și nu ar putea fi obligat la despăgubiri pentru lipsa de folosință.
Această soluție se impune întrucât lipsește unul dintre elementele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită a acestui pârât, deci excepția analizată va fi admisă și acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul d e Finanțe Publice va fi respinsă.
În ceea ce privește excepției prescripției dreptului material la acțiune în primul rând trebuie analizată precizarea de acțiune ( fila 25) prin care se arată că despăgubirile vizează lipsa de folosință pentru perioada 1971 (1972) - 2001.
Fiind vorba de o acțiune cu obiect patrimonial ( drept de creanță) termenul de prescripție este de 3 ani conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Întrucât reclamantul a solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință doar pentru perioada 1971(1972)- 2001 acțiunea este prescrisă, întrucât a fost introdusă la mai mult de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, 3.07.2001, dată până la care reclamantul a solicitat despăgubirile.
Față de cererea de acordare de despăgubiri pentru lipsa de folosință, tribunalul apreciază că, după 22.12.19989 dreptul la acțiune se naște succesiv la momentul la care partea a fost efectiv prejudiciată și a cunoscut autorul pagubei.
Astfel, dacă pentru perioada 1971(1972) - 1989 se poate invoca o constrângere psihică ce constituie forță majoră și care l-a împiedicat pe reclamant să acționeze statul în judecată, după acest moment nu mai există nicio justificare rațională sau legală pentru a nu solicita despăgubirile materiale pentru lipsa de folosință în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.
Ca urmare pentru perioada de până la 3.07.2001 despăgubirile puteau fi solicitate cel mai târziu la 3.07.2004, iar acțiunea depusă la 14.01.2009 este prescrisă, urmând a fi respinsă pentru acest considerent.
Chiar dacă s-ar aprecia, așa cum susține reclamantul, că momentul de la care curge termenul este cel al comunicării dispoziției nr. 12/2006, adică 13.01.2006, deși această dată nu poate fi reținută în speță, acțiunea tot este prescrisă.
Termenele stabilite pe ani se împlinesc în ziua corespunzătoare zilei de începere, deci în situația de față în 13.01.2009 (și nu în 14 cum s-a depus acțiunea de față).
Pentru toate aceste motive s-a respins acțiunea față de pârâții Consiliul Local al Municipiului și Municipiului Sibiu prin Primar, urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea criticilor se arată următoarele:
-greșit a reținut prima instanță că termenul de prescripție s-a împlinit la 13.01.2009 față de dispozițiile art.7,8 din Decretul 167/1958, respectiv 101 al.3 pr.civ. Termenul de prescripție se împlinește în trei ani de la data când se naște dreptul la acțiune și nu din data comunicării actului, situație în care, ziua de la care se pornește calculul este ziua următoare comunicării.
-nu este justificată nici motivarea instanței cu privire la o împlinire a termenului la data de 03.07.2004 întrucât dreptul la acțiune în sens material nu se putea realiza decât începând cu emiterea unei dispoziții prin care să se recunoască abuzul săvârșit, exproprierea fără titlu realizată de către Consiliul Popular al Mun.Sibiu în numele Statului Român, față de dispozițiile legii speciale ce își au fundamentul în disp.art.998 civ, și ale cărei dispoziții prevăd ca obligatorie parcurgerea unei etape administrative.
-apelantul susține că termenul de prescripție a fost întrerupt conform art.16 lit.b în momentul promovării contestației împotriva dispoziției 12/2005 a primarului mun.Sibiu, contestație admisă în parte, rămasă definitivă prin decizia 262/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA.
Intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apel nu s-a încuviințat administrarea de probe noi.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate și având în vedere dispozițiile art.295 pr.civ. Curtea constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a investit instanța de judecată cu o acțiune având ca obiect beneficiul nerealizat cauzat de lipsa de folosință a două imobile expropriate în anul 1972, înscris în CF 12190 respectiv în anul 1971 înscris în CF 11830 Sibiu pentru perioada 22.05.1972-3.07.2001 respectiv 11.12.1971-03.07.2001. În drept s-au invocat prevederile art.998-999, 664.civ.
Reclamantul a urmat procedura administrativă și judiciară prevăzută de Legea 10/2001 urmare cărora dispoziția nr.12/2006 emisă de Primarul Municipiului Sibiu, prin care s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 pentru aceste imobile a rămas definitivă prin decizia 6647/2008 pronunțată de ICCJ în dosar nr-.
Instanța de fond în mod corect a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune față de data introducerii acțiunii 14 ianuarie 2009.
Potrivit DL 167/1958 prescripția extinctivă este reglementată ca o instituție juridică de ordine publică, destinată ocrotirii unui interes general, adică înlăturării incertitudinii în raporturile juridice civile și asigurarea stabilității lor.
Drepturile de creanță, indiferent de izvorul lor, sunt supuse prescripției extinctive conform art.1 alin.1 din 167/1958 în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 al.1 din același act normativ.
Corect a reținut prima instanță că față de cererea de acordare de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilelor pentru perioada 1971-2001, după 22.12.1989 dreptul la acțiune se naște succesiv în conformitate cu prevederile art.12 din 167/1958, la momentul în care partea a fost prejudiciată și a cunoscut autorul faptei.
În cazul acțiunii în răspundere pentru pagube cauzate prin fapte ilicite-cum este cazul în speță- prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea conform art.8 alin.1 din DL.167/1958.
Or, față de aceste dispoziții legale, corect a reținut prima instanță că pentru perioada de până la 3.07.2001 despăgubirile puteau fi solicitate cel mai târziu la 3.07.2004.
Susținerea apelantului în sensul că numai după emiterea și comunicarea dispoziției a cunoscut autorul faptei este de neprimit.
Imobilele pentru care se solicită contravaloarea lipsei de folosință au fost expropriate în anii 1971, 1972 pentru construirea de blocuri, obiectiv realizat. Această expropriere a fost înscrisă în cartea funciară. Astfel, nu se poate susține că nu se cunoștea prejudiciul și autorul exproprierii.
Temeinic a apreciat instanța de fond că pentru perioada 1971-1989 se reține o forță majoră care l-a împiedicat pe reclamant să acționeze statul în judecată însă după acest moment se calculează succesiv termenul de prescripție al dreptului la acțiune pentru lipsa de folosință a imobilului expropriat.
Prin urmare criticile formulate de apelant referitoare la momentul de la care curge termenul nu pot fi primite.
E de menționat că referirea instanței de fond la momentul comunicării dispoziției s-a făcut în mod subsidiar sub rezerva acceptării susținerilor reclamantului, ceea ce este exclus.
Astfel, nici susținerea privitoare la întreruperea termenului de prescripție nu poate fi primită, întrucât pe de o parte pentru a fi incidente disp.art.16 din DL 167/1958 cauza de întrerupere trebuie să intervină mai înainte de împlinirea termenului-ceea ce în speță nu s-a realizat- iar pe de altă parte cererea de chemare în judecată trebuie să fia admisă - ceea ce iarăși nu s-a îndeplinit întrucât prin decizia ICCJ arătată mai sus, contestația introdusă de către prezentul reclamant împotriva dispoziției 12/2006 a fost respinsă.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul disp.art.296 pr.civ. va respinge ca nefondat prezentul apel, soluția atacată fiind temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr.407/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.6ex/9.11.2009
Jud.fond
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară
